ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1586/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1586/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 681/P/2012 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat la Tribunalul Timiș la

data de 21 septembrie 2012 sub număr unic Dosar 8787/30/2012, a fost trimis în

judecată în stare de arest inculpatul M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la infracțiunea de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 C.

pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., reținându-se că în data de 8 iulie

2012, în jurul orei 4:00, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, a

pătruns în imobilul situat în Timișoara, str. A.V.V., jud. Timiș, s-a deplasat

la apartamentul nr. x, situat la etajul 2 al blocului, apartament ce aparține

numiților D.D. și D.S., unde în fața ușii de acces în locuința acestora a avut

o altercație cu partea vătămată D.D., aplicându-i acestuia mai multe lovituri

de cuțit în zona hemitoracelui în partea stângă și a brațului stâng,

provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de

îngrijiri medicale, leziuni de violență punându-i în primejdie viața părții

vătămate.

La dosar s-a atașat

Dosarul de urmărire penală nr. 681/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Timiș, s-au administrat probe cu înscrisuri, s-a luat declarație inculpatului,

care a recunoscut săvârșirea faptei așa cum este descrisă în rechizitoriu și a

solicitat judecarea cauzei după procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. proc. pen., în cazul recunoașterii vinovăției, doar pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Instanța a admis

cererea formulată de inculpat, întrucât s-a constatat că din probele

administrate reiese că fapta inculpatului este stabilită, procedându-se la

soluționarea cauzei potrivit procedurii art. 320

1

C. proc. pen.

Prin Sentința penală

nr. 378/PI din 17 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.

8787/30/2012, în baza art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat

inculpatul M.A. (pentru fapta de tentativă la infracțiunea de omor), la 5

(cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C.pen, pe o durată de 2

(doi) ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 53 pct. 2 lit. a)

C. pen., rap. la art. 65 alin. (2), (3) C. pen., art. 66 C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., art. 160

b

alin. (1), (3) C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului M.A. și în baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive, de la 8 iulie 2012 și până la zi.

În baza art. 71 C.

pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit

de bucătărie cu lungimea totală de 27 cm., lungimea lamei de 14 cm, cu mâner

din plastic de culoare galbenă, cu inscripția pe lamă "H.", aflat la

Camera de corpuri delicte a Tribunalului Timiș, conform Procesului-verbal din

25 septembrie 2012.

În baza art. 169 C.

proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unei haine din material

textil de culoare neagră tip dulamă (haină preoțească), aflată la Camera de

corpuri delicte a Tribunalului Timiș, conform Procesului-verbal din 25

septembrie 2012.

În baza art. 3, 7 din

Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în

vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în S.N.D.G.J.

S-a constatat că

partea vătămată D.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat

inculpatul către Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara la suma de

3.969,518 RON, cheltuieli de spitalizare, sumă ce va fi actualizată la data

executării.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.000 RON, cheltuieli

judiciare față de stat, din care suma de 554 RON, reprezentând costul

operațiunilor medico-legale, se va vărsa în contul I.M.L.

Pentru a pronunța

această sentință penală, Tribunalul Timiș a constatat din analiza actelor și

lucrărilor dosarului, că probele administrate în faza de urmărire penală și

cele administrate în faza de cercetare judecătorească, declarația inculpatului

de recunoaștere a vinovăției, au confirmat starea de fapt descrisă în

rechizitoriu, astfel că instanța a reținut următoarele:

În data de 8 iulie

2012, după ce inculpatul M.A. s-a certat cu concubina sa D.S., în jurul orei

4:25, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, inculpatul a pătruns în

imobilul situat în Timișoara pe str. A.V.V., s-a deplasat la apartamentul nr. x,

situat la etajul II al acestui bloc, apartament ce aparține soților D.D. și

D.S., și în fața ușii de acces în locuința acestora, după o altercație cu

partea vătămată D.D. i-a aplicat acestuia mai multe lovituri de cuțit în zona

hemitoracelui în partea stângă și a brațului stâng, provocându-i leziuni ce au

necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale. Aceste

leziuni de violență constând în pneumotorax stâng plagă înțepată hemitorace

stâng față ant., AF prin hetero-agresiune, plăgi tăiate braț stg., au pus în

primejdie viața părții vătămate, în absența acordării îngrijirilor medicale

calificate, conform Raportului de constatare medico-legală din 8 iulie 2012,

întocmit de I.M.L. Timișoara.

S-a constatat că

același raport medico-legal a stabilit că leziunile s-au putut produce prin

lovire directă sau repetată cu un corp înțepător-tăietor, agresorul fiind în

fața victimei.

Prima instanță a

reținut că despre incidentul menționat au fost sesizați lucrătorii din cadrul

P.M.T. Secția 3 Poliție prin SNAU 112, iar atunci când aceștia au ajuns la fața

locului, au constatat că partea vătămată D.D. a fost înjunghiată de către

inculpatul M.A., după care agresorul a părăsit în grabă imobilul unde a avut

loc incidentul. Au trecut la urmărirea acestuia reușind să îl prindă și să îl

imobilizeze în apropierea unor garaje situate în spatele blocului.

Din procesele-verbale

aflate la dosar, prima instanță a constatat că rezultă că la locul faptei s-au

observat mai multe pete de culoare brun-roșcată cu aspect de sânge, atât în

fața ușii de acces în apartamentul familiei D., cât și în interiorul acesteia,

și s-a procedat la ridicarea unui cuțit de bucătărie în lungime totală de 27

cm., având lungimea lamei de 14 cm., cu mâner din plastic de culoare galben cu dungi

maro având pe lamă inscripția"H.", cuțit ce s-a găsit în spatele ușii

de acces în bloc, o haină din material textil de culoare neagră tip dulamă

(haină preoțească) ce se afla la baza scărilor, și o sticlă de plastic tip Pet

de bere marca S. de 2,5 l ce a fost găsită pe o alee din spatele blocului. S-au

mai ridicat în două eprubete urme de materie prin răzuire de pe fața ușii de

acces în locuință, respectiv de pe ușa de la debaraua apartamentului, iar de pe

sticla din plastic, de tip Pet, de bere marca S. de 2,5 l, două fragmente de

urme papilare.

Procedându-se la

examinarea biocriminalistică a acestor corpuri delicte, s-a stabilit prin

Buletinul de Analiză emis de către I.M.L. Timișoara că pe cuțit și pe dulamă

sunt urme de sânge uman, însă insuficient pentru determinarea grupei sangvine,

iar petele brun-roșcate din cele două eprubete sunt urme de sânge uman, grupa

sangvină putând fi B.

S-a reținut că,

referitor la cele două urme papilare ridicate de pe sticla de bere, prin

Raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică din 25 iulie 2012

emis de către I.P.J. Timiș - Serviciul Criminalistic s-a stabilit că una îi

aparține inculpatului M.A., iar cealaltă nu a putut fi exploatată întrucât nu

conține suficiente creste și elemente pentru identificare dactiloscopică.

În ceea ce privește

împrejurările în care s-a comis fapta, prima instanță a reținut că în vara

anului 2011 inculpatul M.A. și numita D.S. s-au cunoscut și au socializat pe un

site de socializare. În acea perioadă inculpatul se afla la Mănăstirea C., unde

s-a retras în urma divorțului de soție, iar numita D.S. era căsătorită cu D.D.

din anul 1991 și aveau împreună două fete minore gemene, în vârstă de 7 ani.

S-a mai reținut că în

vara aceluiași an, în luna august 2011, inculpatul M.A. s-a mutat în Timișoara

pentru a stabili o relație cu D.S., sens în care inculpatul și-a închiriat o

garsonieră situată în apropierea locuinței familiei D., apoi cei doi au început

o relație amoroasă.

În noaptea de 28

decembrie 2011, în timp ce inculpatul se afla în vizită la domiciliul numitei

D.S., fiind surprinși de soțul acesteia, numitul D.D., acesta a apelat la

ajutorul socrului său - martorul D.V., pentru a-l da afară pe M.A., ulterior

fiind solicitat și sprijinul organelor de poliție.

S-a reținut că ulterior,

în 25 mai 2012, numita D.S. s-a mutat la locuința inculpatului, cei doi

conviețuind până în data de 7 iulie 2012, când D.S. s-a reîntors la domiciliul

conjugal în jurul orelor 23:00, relatându-i soțului că a fugit de la M.A., care

era sub influența băuturilor alcoolice.

Din probele dosarului

prima instanță a reținut că în data de 7 iulie 2012 inculpatul M.A. a consumat

mai multe băuturi alcoolice, iar D.S. i-a reproșat acest lucru spunându-i că

pleacă la familia sa pentru că nu îl mai suportă băut, astfel că între cei doi

au avut loc unele discuții contradictorii, iar când inculpatul M.A. a coborât

să-și cumpere bere, numita D.S. a plecat la domiciliul soțului ei.

La scurt timp după ce

aceasta a ajuns la domiciliu, respectiv în jurul orei 24:30, familia D. l-a

auzit pe inculpatul M.A. strigând-o la geamurile locuinței pe S., după care

inculpatul a aruncat cu pietre, spărgând geamurile de la balconul

apartamentului și parbrizul microbuzului familiei, apoi inculpatul s-a reîntors

la locuința sa unde a continuat să consume alcool.

În cursul aceleiași

nopți, în jurul orei 4:00, inculpatul M.A. a luat asupra sa o haină neagră

preoțească, un cuțit de bucătărie, o sticlă de bere și a plecat spre locuința

familiei D., iar după ce a ajuns la scara blocului a reușit să intre în casa

scărilor profitând de faptul că o persoană ce a intrat în bloc a deschis ușa cu

cartela de la interfon. Ajuns în fața apartamentului nr. x al familiei D.,

inculpatul a bătut în ușa de acces, astfel că datorită zgomotelor produse atât

partea vătămată D.D., cât și soția sa D.S. s-au trezit, iar partea vătămată

D.D. s-a deplasat la ușă unde a văzut că cel care bătea în ușă era M.A. În

momentul în care partea vătămată a deschis ușa apartamentului, a fost lovit cu

pumnul de către inculpatul care intenționa să intre în casă, însă partea

vătămată nu i-a permis și constatând că este sub influența alcoolului, l-a luat

de mâini și l-a așezat jos lângă ușa de acces în balconul de serviciu, pe holul

blocului spunându-i să plece acasă, după care partea vătămată a intrat în

apartament, constatând că îi curge sânge din nas. La scurt timp M.A. a bătut

din nou în ușă, iar în momentul în care partea vătămată a deschis ușa, fără a

mai apuca să iasă din locuință pentru a-i spune să plece și să nu mai facă scandal,

inculpatul folosindu-se de cuțitul pe care-l avea asupra sa, a înțepat partea

vătămată de două ori în zona pieptului și a brațului stâng. Partea vătămată a

închis repede ușa, după care văzând că rănile îi sângerează, a sunat la SNAU

112, a fost dusă la spital cu ambulanța pentru a i se acorda îngrijiri

medicale, fiind ulterior operată.

S-a reținut că

inculpatul M.A. a declarat că nu își mai amintește cu exactitate cum s-a

derulat conflictul, dat fiind faptul că se afla sub influența alcoolului, însă

într-una dintre declarațiile date la urmărirea penală a susținut că D.D. l-a

lovit cu pumnii în zona feței, astfel că atunci, fiind furios, a scos cuțitul

și i-a aplicat mai multe lovituri. S-a mai reținut că ulterior în declarațiile

aflate la dosarul de urmărire penală și în declarația dată în fața instanței,

inculpatul a precizat că nu își amintește detaliile anterioare momentului în

care a lovit victima cu cuțitul întrucât era sub influența alcoolului, însă

este sigur că avea cuțitul asupra sa.

Din declarația

martorului B.A. prima instanță a reținut că în data de 8 iulie 2012, în jurul

orei 4:25, se afla la domiciliul său când a fost trezit din somn din cauza unor

zgomote puternice ce se auzeau de la etajele superioare. După ce a ieșit pe

casa scărilor a văzut la scurt timp un bărbat care cobora scările în fugă, acel

bărbat având în mâna dreaptă o haină neagră, iar în mâna stângă o sticlă de

bere și la un moment dat din mâna în care avea haina neagră, acestuia i-a căzut

un cuțit de bucătărie. A sunat la SNAU 112 și la scurt timp la fața locului a

sosit poliția, care l-a prins și imobilizat pe agresor în zona garajelor.

Ulterior, a aflat că acel bărbat se numește M.A. și că l-a înjunghiat în acea

dimineață pe vecinul său D.D.

Referitor la momentul

agresiunii, s-a constatat că martora D.S. a menționat că a văzut fragmentat

incidentul dintre părți întrucât s-a preocupat de copii, aceștia trezindu-se

între timp datorită gălăgiei. A observat însă că a avut loc o altercație între

soțul său și inculpatul M.A., la finalizarea căreia D.D. avea două răni

sângerânde.

De asemenea, s-a

reținut că partea vătămată D.D. a declarat că i-a deschis ușa inculpatului M.A.

și văzându-l băut și agitat l-a prins de mâini și l-a pus jos pe holul

blocului, spunându-i să plece acasă, după care a intrat în apartament, dar la

scurt timp M.A. a bătut din nou în ușă, i-a deschis și fără a mai apuca să iasă

din locuință pentru a-i spune să plece la locuința sa și să nu mai facă

scandal, a fost înțepat de două ori în zona pieptului și a brațului stâng.

Partea vătămată a declarat că nu a văzut cuțitul întrucât inculpatul îl avea

sub dulamă. După ce a fost înțepat, partea vătămată a închis repede ușa, și

văzând că rănile îi sângerează, a sunat la SNAU 112, fiind dus la spital cu

ambulanța. De asemenea, s-a reținut că în declarația dată D.D. a mai menționat

că în acel incident el nu l-a lovit pe inculpat, în schimb el a fost lovit cu

pumnul în nas, moment în care a trecut la imobilizarea agresorului (în prima

fază a acestui eveniment).

Prima instanță a

constatat că fapta comisă de inculpatul M.A., care în data de 8 iulie 2012, în

jurul orei 4:00, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, aflându-se în

ușa apartamentului ce aparține numiților D.D. și D.S., i-a aplicat numitului

D.D. mai multe lovituri de cuțit în zona hemitoracelui în partea stângă și a

brațului stâng, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr

de 15 zile de îngrijiri medicale, leziuni de violență punându-i în primejdie

viața părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la infracțiunea de omor, faptă prev. și ped. de art. 20 C. pen., rap.

la art. 174 alin. (1) C. pen.

Referitor la intenția

inculpatului ca prin acțiunile sale să suprime viața victimei, prima instanță a

reținut că intenția de a ucide se stabilește în funcție de materialitatea

actului care evidențiază poziția psihică a făptuitorului, existând o asemenea

intenție în cazul în care se constată o multitudine de lovituri în zone vitale

ale corpului, ori perseverență în aplicarea de lovituri cu un obiect dur în

diferite regiuni ale corpului, relevante fiind pentru încadrarea juridică a

faptei împrejurările în care a fost comisă fapta, instrumentul utilizat,

intensitatea loviturii și zona anatomică vizată, precum și urmările loviturii.

Având în vedere

dispozițiile art. 52 C. pen. și criteriile de individualizare prev. de art. 72

C. pen., respectiv împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta,

gradul de pericol social ridicat al faptei, dar și persoana inculpatului care

este la prima încălcare a legii penale și a avut o atitudine sinceră, în sensul

recunoașterii faptei, prima instanță l-a condamnat pe inculpatul M.A. la o

pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare, pentru infracțiunea de tentativă de omor,

prev. și ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.,

făcându-se aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu

consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru fapta

de tentativă de omor.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, de 5 ani închisoare, pedeapsă ce se situează

între limitele stabilite ca efect al aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., au fost avute în vedere atât gravitatea deosebită a faptei -

apreciată prin prisma efectelor produse, a intensității acțiunii inculpatului

prin folosirea unui cuțit, și urmarea socialmente periculoasă (părții vătămate

i-a fost pusă în pericol viața, salvarea sa datorându-se intervenției medicale

prompte și eficiente), cât și persoana inculpatului, care este fără antecedente

penale, însă anterior producerii faptei a amenințat pe partea vătămată cu

exercitarea de violențe fizice și a comis fapta pe fondul consumului de alcool

și al unei pretinse gelozii, aspecte ce denotă că în astfel de împrejurări

inculpatul își schimbă comportamentul, devenind violent fizic, fără a mai

evalua critic caracterul și consecințele faptelor sale.

Întrucât pentru

infracțiunea de tentativă de omor este prevăzută alături de pedeapsa principală

și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, Tribunalul Timiș a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen, pe o durată de 2 (doi) ani

după executarea pedepsei închisorii, conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.,

rap. la art. 65 alin. (2), (3) C. pen., art. 66 C. pen.

În ceea ce privește

susținerea în apărarea inculpatului de aplicare a circumstanțelor atenuante

prev. de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei

sub minimul special și de aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen., și

suspendarea condiționată a executării pedepsei sau a dispozițiilor art. 86

1

C. pen., de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, prima instanță a

apreciat că în speță nu se justifică aplicarea acestor dispoziții legale. În

acest sens, s-a reținut că recunoașterea unor anumite împrejurări ca

circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările

luate în considerare reduc într-o asemenea măsură gravitatea faptei în

ansamblu, sau caracterizează de o asemenea manieră persoana făptuitorului

întrucât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a

satisface în concret imperativul justei individualizări a pedepsei. Ori, s-a

considerat că în prezenta cauză nicio împrejurare a săvârșirii faptei nu impune

posibilitatea reținerii sale ca circumstanță atenuantă. Dimpotrivă, s-a reținut

că la dosar sunt date (declarația părții vătămate coroborată cu planșele aflate

la dosarul de urmărire penală), din care se reține că anterior comiterii faptei

inculpatul i-a transmis părții vătămate prin telefon mesaje de amenințare,

inclusiv cu violențe fizice.

Așa fiind, prima

instanță a apreciat că nu se impune și reducerea pedepsei prin aplicarea art.

74 C. pen., avându-se în vedere că inculpatul a beneficiat de dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen., iar față de circumstanțele reale și personale

ale inculpatului, pedeapsa de 5 ani închisoare, astfel cum a fost

individualizată mai sus, față de dispozițiile art. 72 C. pen., este necesară

realizării funcțiilor sale de constrângere, de reeducare, cât și scopului

prevăzut de art. 52 C. pen. De asemenea, s-a apreciat că în raport de aplicarea

disp. art. 320

1

C. proc. pen., în speță nu se mai justifică și

reținerea conduitei sincere a inculpatului ca și circumstanță atenuantă,

conform art. 74 lit. c) C. pen., întrucât această atitudine a inculpatului de

recunoaștere a vinovăției pentru fapta comisă nu a mai putut fi valorificată ca

reprezentând circumstanțe atenuate judiciare, deoarece ar însemna ca aceleiași

situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică. De altfel, s-a

reținut că prevederile art. 74 lit. c) C. pen. pot coexista cu disp. art. 320

1

C. proc. pen. numai atunci când art. 74 lit. c) C. pen. reflectă o altă

atitudine favorabilă inculpatului, după săvârșirea infracțiunii, alta decât

comportamentul sincer.

Având în vedere

motivele arătate cu privire la împrejurările în care inculpatul a comis fapta,

precum și gravitatea deosebită a faptei, Tribunalul Timiș a apreciat că nu se

justifică aplicarea unei pedepse mai reduse și doar executarea pedepsei în

regim de detenție este de natură a asigura realizarea scopului pedepsei, astfel

cum este prevăzut în dispozițiile art. 52 C. pen., nefiind adecvată în speță o

pedeapsă mai mică pentru care să se stabilească o altă modalitate de executare,

respectiv suspendarea executării pedepsei conform art. 81 C. pen., ori

suspendarea sub supraveghere a pedepsei conform art. 86

1

C. pen.,

întrucât prin asemenea modalități de executare nu s-ar putea realiza efectiv

prevenirea comiterii de alte fapte penale de către inculpat.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., art. 160

b

alin. (1), (3) C. proc. pen.,

prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului M.A. și în baza art.

88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și

arestării preventive de la 8 iulie 2012 și până la zi.

De asemenea, în baza

art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit

de bucătărie cu lungimea totală de 27 cm, lungimea lamei de 14 cm, cu mâner din

plastic de culoare galbenă, cu inscripția pe lamă" H.", aflat la

Camera de corpuri delicte a Tribunalului Timiș, conform Procesului-verbal din

25 septembrie 2012.

În baza art. 169 C.

proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unei haine din material

textil de culoare neagră tip dulamă (haină preoțească), aflată la Camera de

corpuri delicte a Tribunalului Timiș, conform Procesului-verbal din 25

septembrie 2012.

În baza art. 3, 7 din

Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în

vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în S.N.D.G.J.

Văzând dispozițiile

art. 14 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată D.D. nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

Având în vedere că

victima D.D. a fost internată în perioada 8 - 17 iulie 2012 la Spitalul Clinic

Județean de Urgență Timișoara în cadrul Secției Politraumatologie și au fost

efectuate cheltuieli de spitalizare, a fost obligat inculpatul către Spitalul

Clinic Județean de Urgență Timișoara la suma de 3.969,518 RON, cheltuieli de

spitalizare, sumă ce va fi actualizată la data executării.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.000 RON, cheltuieli

judiciare față de stat, din care suma de 554 RON, reprezentând costul

operațiunilor medico-legale, se va vărsa în contul I.M.L.

Împotriva Sentinței

penale nr. 378/PI din 17 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în

Dosarul nr. 8787/30/2012, a declarat apel în termen legal inculpatul M.A.,

solicitând reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 C. pen. și suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În motivarea

apelului, inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată este foarte dură, întrucât,

așa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, cât și din declarația sa dată

în fața primei instanțe, nu a încercat niciun moment să se sustragă de la

urmărirea penală, s-a predat imediat autorităților și a avut o atitudine de

regret față de fapta comisă. De asemenea, s-a arătat că nu a mai avut conflicte

cu legea penală, a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii și a

făcut tot ce este posibil pentru a încerca să repare greșeala, în acest sens

solicitând a se avea în vedere faptul că între el și partea vătămată nu există

niciun fel de relație conflictuală, intervenind împăcarea între ei, aceasta de

altfel nemaiavând niciun fel de pretenții civile. Totodată, s-a arătat că

înainte de săvârșirea infracțiunii a fost o persoană bine integrată în

societate, câștigându-și existența în mod cinstit ca agent de pază la SC S.S.

SRL și înainte la SC W.P.T. SRL, de la acest ultim angajator primind o

recomandare depusă la dosar, recomandare care se alătură altor caracterizări de

la persoane care îl cunosc și care au arătat faptul că este o persoană absolut

normală și că nu a avut conflicte cu legea penală.

A considerat că la

individualizarea pedepsei prima instanță ar fi trebuit să aibă în vedere gradul

de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, urmările acesteia (15 zile

îngrijiri medicale), datele personale ale sale, ca nefiind cunoscut cu

antecedente penale, atitudinea sinceră pe tot parcursul procesului penal,

faptul că a cooperat cu organele de urmărire penală și toate celelalte criterii

generale ale individualizării prev. de art. 72 C. pen. De asemenea, a

considerat că puteau fi reținute circumstanțele atenuante cum ar fi conduita sa

bună înainte de comiterea faptei, regretul sincer exprimat, vârsta sa, gradul

de educație și mediul social din care provine, împrejurarea că partea vătămată

a declarat imediat după comiterea faptei că s-a împăcat cu el. S-a mai

considerat că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și prin

stabilirea unui cuantum sub minimul prevăzut de lege și chiar cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei, iar motivarea Tribunalului Timiș cu privire

la faptul că nu pot fi reținute circumstanțele prev. de art. 74 lit. a), b), c)

C. pen. atâta timp cât a beneficiat de prevederile disp. art. 320

1

C. proc. pen. este considerată ca nelegală, prima instanță putând să reducă

limitele pedepsei cu o treime și făcând aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C.

pen. și să stabilească un cuantum al pedepsei chiar sub minimul special

prevăzut de lege.

Prin Decizia penală

nr. 18/A din 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în

temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de

inculpatul M.A. împotriva Sentinței penale nr. 378/PI din 17 octombrie 2012

pronunțată de Tribunalul Timiș.

În temeiul art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului

M.A., iar în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus în continuare

starea de arest a inculpatului din data de 17 octombrie 2012 la zi.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON,

cheltuieli judiciare către stat în apel.

A dispus plata din

fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 RON către Baroul Timiș,

onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că, pe baza probelor administrate

în cauză, prima instanță a reținut corect starea de fapt căreia i-a dat o

corespunzătoare încadrare juridică.

În ceea ce privește

sancțiunea aplicată, instanța de apel a apreciat că prin sentința penală

atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la

criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C.

pen., inculpatul beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen.

În ceea ce privește

cererea inculpatului de reținere a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.

74 C. pen., s-a reținut că acestea nu operează automat fiind lăsate la

aprecierea judecătorului. Totodată, s-a mai arătat că instanța de fond a dat

eficiență juridică conduitei sincere a inculpatului prin aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Modalitatea de executare

a pedepsei aplicate, respectiv în regim de detenție cu interzicerea pe durata

executării pedepsei a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b)

C. pen., s-a apreciat că este singura în măsură să conducă la atingerea

scopului pedepsei având în vedere gravitatea faptei reținute în sarcina

inculpatului.

Împotriva acestei din

urmă decizii a declarat recurs inculpatul M.A., invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform

art. 385

6

alin. (6) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs

examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de

inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce

urmează:

Reține Înalta Curte

că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond, care

a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator

administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată

faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind

instanța de fond că se impune tragerea la răspundere a inculpatului pentru

comiterea faptei reținute în sarcina sa.

Astfel, rezultă din

probele administrate că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 alin. (1) C. pen.

Referitor la pedeapsa

aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o

justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptei,

urmările acesteia, limitele de pedeapsă, cât și circumstanțele personale

(conduita procesuală de recunoaștere, inculpatul beneficiind de aplicarea art.

320

1

C. proc. pen., lipsa antecedentelor penale), aspecte ce au

condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum și modalitatea de executare

este în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei, astfel cum acesta este

reglementat în art. 52 C. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un

mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de

infracțiuni.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de

exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce

privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul

făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite,

pe viitor, săvârșirea de fapte penale.

În speță, instanța de

fond a apreciat corect asupra gravității faptei, dar și a împrejurărilor în care

a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiții în care

solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.

În ceea ce privește

cererea inculpatului de a i se aplica circumstanțele atenuante prevăzute de

art. 74 C. pen., se reține că aceste circumstanțe judiciare nu operează

automat, fiind lăsate la aprecierea judecătorului.

Totodată, conduitei

sincere a inculpatului i s-a dat eficiență juridică prin aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Cum în mod corect a

reținut și instanța de apel, nu se poate da împrejurării că inculpatul nu are

antecedente penale calificarea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen., aceasta urmând a fi avută în vedere la stabilirea

cuantumului pedepsei.

Pe de altă parte,

calificarea lipsei de antecedente penale a inculpatului nu poate omite

gravitatea faptei comise.

Nici aspectele

privind integrarea sa socială nu sunt unele cu caracter deosebit, care să

justifice calificarea lor într-o circumstanță atenuantă, în condițiile în care

inculpatul nu are ocupație, iar caracterizările depuse la dosar dovedesc că nu

are loc de muncă sau locuință stabilă.

Apreciază Înalta

Curte că modalitatea de executare a pedepsei aplicate, respectiv în regim de

detenție, cu interzicerea pe durata executării pedepsei a drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., este singura în măsură să conducă

la atingerea scopului pedepsei având în vedere gravitatea faptei reținute în

sarcina inculpatului (În fapt, inculpatul a încercat să suprime viața soțului

celei cu care se raliase într-o relație în condițiile în care aceasta se

întorsese la propria familie).

Raportat la educația

precară a inculpatului, la integrarea redusă în societate a acestuia, se

constată că o altă modalitate de executare a pedepsei nu ar putea conduce la

prevenirea comiterii altor fapte antisociale și la circumscrierea conduitei

sale normelor de conviețuire socială.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul

declarat de inculpat.

Va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 8

iulie 2012 la 10 mai 2013.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat

la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr.

18/A din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 8 iulie

2012 la 10 mai 2013.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 mai 2013.

Procesat

de GGC - AZ