ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1586/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1586/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 681/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat la Tribunalul Timiș la data de 21 septembrie 2012 sub număr unic Dosar 8787/30/2012, a fost trimis în judecată în stare de arest inculpatul M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., reținându-se că în data de 8 iulie 2012, în jurul orei 4:00, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, a pătruns în imobilul situat în Timișoara, str. A.V.V., jud. Timiș, s-a deplasat la apartamentul nr. x, situat la etajul 2 al blocului, apartament ce aparține numiților D.D.
și D.S., unde în fața ușii de acces în locuința acestora a avut o altercație cu partea vătămată D.D., aplicându-i acestuia mai multe lovituri de cuțit în zona hemitoracelui în partea stângă și a brațului stâng, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale, leziuni de violență punându-i în primejdie viața părții vătămate. La dosar s-a atașat Dosarul de urmărire penală nr. 681/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, s-au administrat probe cu înscrisuri, s-a luat declarație inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei așa cum este descrisă în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei după procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc.
pen., în cazul recunoașterii vinovăției, doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Instanța a admis cererea formulată de inculpat, întrucât s-a constatat că din probele administrate reiese că fapta inculpatului este stabilită, procedându-se la soluționarea cauzei potrivit procedurii art. 320 1 C. proc. pen. Prin Sentința penală nr. 378/PI din 17 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8787/30/2012, în baza art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.A. (pentru fapta de tentativă la infracțiunea de omor), la 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C.pen, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., rap.
la art. 65 alin. (2), (3) C. pen., art. 66 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160 b alin. (1), (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului M.A. și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 8 iulie 2012 și până la zi. În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit de bucătărie cu lungimea totală de 27 cm., lungimea lamei de 14 cm, cu mâner din plastic de culoare galbenă, cu inscripția pe lamă "H.", aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Timiș, conform Procesului-verbal din 25 septembrie 2012. În baza art. 169 C. proc.
pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unei haine din material textil de culoare neagră tip dulamă (haină preoțească), aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Timiș, conform Procesului-verbal din 25 septembrie 2012. În baza art. 3, 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în S.N.D.G.J. S-a constatat că partea vătămată D.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara la suma de 3.969,518 RON, cheltuieli de spitalizare, sumă ce va fi actualizată la data executării. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.000 RON, cheltuieli judiciare față de stat, din care suma de 554 RON, reprezentând costul operațiunilor medico-legale, se va vărsa în contul I.M.L.
Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul Timiș a constatat din analiza actelor și lucrărilor dosarului, că probele administrate în faza de urmărire penală și cele administrate în faza de cercetare judecătorească, declarația inculpatului de recunoaștere a vinovăției, au confirmat starea de fapt descrisă în rechizitoriu, astfel că instanța a reținut următoarele: În data de 8 iulie 2012, după ce inculpatul M.A. s-a certat cu concubina sa D.S., în jurul orei 4:25, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, inculpatul a pătruns în imobilul situat în Timișoara pe str. A.V.V., s-a deplasat la apartamentul nr. x, situat la etajul II al acestui bloc, apartament ce aparține soților D.D.
și D.S., și în fața ușii de acces în locuința acestora, după o altercație cu partea vătămată D.D. i-a aplicat acestuia mai multe lovituri de cuțit în zona hemitoracelui în partea stângă și a brațului stâng, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale. Aceste leziuni de violență constând în pneumotorax stâng plagă înțepată hemitorace stâng față ant., AF prin hetero-agresiune, plăgi tăiate braț stg., au pus în primejdie viața părții vătămate, în absența acordării îngrijirilor medicale calificate, conform Raportului de constatare medico-legală din 8 iulie 2012, întocmit de I.M.L. Timișoara. S-a constatat că același raport medico-legal a stabilit că leziunile s-au putut produce prin lovire directă sau repetată cu un corp înțepător-tăietor, agresorul fiind în fața victimei.
Prima instanță a reținut că despre incidentul menționat au fost sesizați lucrătorii din cadrul P.M.T. Secția 3 Poliție prin SNAU 112, iar atunci când aceștia au ajuns la fața locului, au constatat că partea vătămată D.D. a fost înjunghiată de către inculpatul M.A., după care agresorul a părăsit în grabă imobilul unde a avut loc incidentul. Au trecut la urmărirea acestuia reușind să îl prindă și să îl imobilizeze în apropierea unor garaje situate în spatele blocului.
Din procesele-verbale aflate la dosar, prima instanță a constatat că rezultă că la locul faptei s-au observat mai multe pete de culoare brun-roșcată cu aspect de sânge, atât în fața ușii de acces în apartamentul familiei D., cât și în interiorul acesteia, și s-a procedat la ridicarea unui cuțit de bucătărie în lungime totală de 27 cm., având lungimea lamei de 14 cm., cu mâner din plastic de culoare galben cu dungi maro având pe lamă inscripția"H.", cuțit ce s-a găsit în spatele ușii de acces în bloc, o haină din material textil de culoare neagră tip dulamă (haină preoțească) ce se afla la baza scărilor, și o sticlă de plastic tip Pet de bere marca S. de 2,5 l ce a fost găsită pe o alee din spatele blocului.
S-au mai ridicat în două eprubete urme de materie prin răzuire de pe fața ușii de acces în locuință, respectiv de pe ușa de la debaraua apartamentului, iar de pe sticla din plastic, de tip Pet, de bere marca S. de 2,5 l, două fragmente de urme papilare. Procedându-se la examinarea biocriminalistică a acestor corpuri delicte, s-a stabilit prin Buletinul de Analiză emis de către I.M.L. Timișoara că pe cuțit și pe dulamă sunt urme de sânge uman, însă insuficient pentru determinarea grupei sangvine, iar petele brun-roșcate din cele două eprubete sunt urme de sânge uman, grupa sangvină putând fi B. S-a reținut că, referitor la cele două urme papilare ridicate de pe sticla de bere, prin Raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică din 25 iulie 2012 emis de către I.P.J.
Timiș - Serviciul Criminalistic s-a stabilit că una îi aparține inculpatului M.A., iar cealaltă nu a putut fi exploatată întrucât nu conține suficiente creste și elemente pentru identificare dactiloscopică. În ceea ce privește împrejurările în care s-a comis fapta, prima instanță a reținut că în vara anului 2011 inculpatul M.A. și numita D.S. s-au cunoscut și au socializat pe un site de socializare. În acea perioadă inculpatul se afla la Mănăstirea C., unde s-a retras în urma divorțului de soție, iar numita D.S. era căsătorită cu D.D. din anul 1991 și aveau împreună două fete minore gemene, în vârstă de 7 ani. S-a mai reținut că în vara aceluiași an, în luna august 2011, inculpatul M.A. s-a mutat în Timișoara pentru a stabili o relație cu D.S., sens în care inculpatul și-a închiriat o garsonieră situată în apropierea locuinței familiei D., apoi cei doi au început o relație amoroasă.
În noaptea de 28 decembrie 2011, în timp ce inculpatul se afla în vizită la domiciliul numitei D.S., fiind surprinși de soțul acesteia, numitul D.D., acesta a apelat la ajutorul socrului său - martorul D.V., pentru a-l da afară pe M.A., ulterior fiind solicitat și sprijinul organelor de poliție. S-a reținut că ulterior, în 25 mai 2012, numita D.S. s-a mutat la locuința inculpatului, cei doi conviețuind până în data de 7 iulie 2012, când D.S. s-a reîntors la domiciliul conjugal în jurul orelor 23:00, relatându-i soțului că a fugit de la M.A., care era sub influența băuturilor alcoolice. Din probele dosarului prima instanță a reținut că în data de 7 iulie 2012 inculpatul M.A. a consumat mai multe băuturi alcoolice, iar D.S.
i-a reproșat acest lucru spunându-i că pleacă la familia sa pentru că nu îl mai suportă băut, astfel că între cei doi au avut loc unele discuții contradictorii, iar când inculpatul M.A. a coborât să-și cumpere bere, numita D.S. a plecat la domiciliul soțului ei. La scurt timp după ce aceasta a ajuns la domiciliu, respectiv în jurul orei 24:30, familia D. l-a auzit pe inculpatul M.A. strigând-o la geamurile locuinței pe S., după care inculpatul a aruncat cu pietre, spărgând geamurile de la balconul apartamentului și parbrizul microbuzului familiei, apoi inculpatul s-a reîntors la locuința sa unde a continuat să consume alcool. În cursul aceleiași nopți, în jurul orei 4:00, inculpatul M.A.
a luat asupra sa o haină neagră preoțească, un cuțit de bucătărie, o sticlă de bere și a plecat spre locuința familiei D., iar după ce a ajuns la scara blocului a reușit să intre în casa scărilor profitând de faptul că o persoană ce a intrat în bloc a deschis ușa cu cartela de la interfon. Ajuns în fața apartamentului nr. x al familiei D., inculpatul a bătut în ușa de acces, astfel că datorită zgomotelor produse atât partea vătămată D.D., cât și soția sa D.S. s-au trezit, iar partea vătămată D.D. s-a deplasat la ușă unde a văzut că cel care bătea în ușă era M.A.
În momentul în care partea vătămată a deschis ușa apartamentului, a fost lovit cu pumnul de către inculpatul care intenționa să intre în casă, însă partea vătămată nu i-a permis și constatând că este sub influența alcoolului, l-a luat de mâini și l-a așezat jos lângă ușa de acces în balconul de serviciu, pe holul blocului spunându-i să plece acasă, după care partea vătămată a intrat în apartament, constatând că îi curge sânge din nas. La scurt timp M.A. a bătut din nou în ușă, iar în momentul în care partea vătămată a deschis ușa, fără a mai apuca să iasă din locuință pentru a-i spune să plece și să nu mai facă scandal, inculpatul folosindu-se de cuțitul pe care-l avea asupra sa, a înțepat partea vătămată de două ori în zona pieptului și a brațului stâng.
Partea vătămată a închis repede ușa, după care văzând că rănile îi sângerează, a sunat la SNAU 112, a fost dusă la spital cu ambulanța pentru a i se acorda îngrijiri medicale, fiind ulterior operată. S-a reținut că inculpatul M.A. a declarat că nu își mai amintește cu exactitate cum s-a derulat conflictul, dat fiind faptul că se afla sub influența alcoolului, însă într-una dintre declarațiile date la urmărirea penală a susținut că D.D. l-a lovit cu pumnii în zona feței, astfel că atunci, fiind furios, a scos cuțitul și i-a aplicat mai multe lovituri. S-a mai reținut că ulterior în declarațiile aflate la dosarul de urmărire penală și în declarația dată în fața instanței, inculpatul a precizat că nu își amintește detaliile anterioare momentului în care a lovit victima cu cuțitul întrucât era sub influența alcoolului, însă este sigur că avea cuțitul asupra sa.
Din declarația martorului B.A. prima instanță a reținut că în data de 8 iulie 2012, în jurul orei 4:25, se afla la domiciliul său când a fost trezit din somn din cauza unor zgomote puternice ce se auzeau de la etajele superioare. După ce a ieșit pe casa scărilor a văzut la scurt timp un bărbat care cobora scările în fugă, acel bărbat având în mâna dreaptă o haină neagră, iar în mâna stângă o sticlă de bere și la un moment dat din mâna în care avea haina neagră, acestuia i-a căzut un cuțit de bucătărie. A sunat la SNAU 112 și la scurt timp la fața locului a sosit poliția, care l-a prins și imobilizat pe agresor în zona garajelor. Ulterior, a aflat că acel bărbat se numește M.A. și că l-a înjunghiat în acea dimineață pe vecinul său D.D.
Referitor la momentul agresiunii, s-a constatat că martora D.S. a menționat că a văzut fragmentat incidentul dintre părți întrucât s-a preocupat de copii, aceștia trezindu-se între timp datorită gălăgiei. A observat însă că a avut loc o altercație între soțul său și inculpatul M.A., la finalizarea căreia D.D. avea două răni sângerânde. De asemenea, s-a reținut că partea vătămată D.D. a declarat că i-a deschis ușa inculpatului M.A. și văzându-l băut și agitat l-a prins de mâini și l-a pus jos pe holul blocului, spunându-i să plece acasă, după care a intrat în apartament, dar la scurt timp M.A. a bătut din nou în ușă, i-a deschis și fără a mai apuca să iasă din locuință pentru a-i spune să plece la locuința sa și să nu mai facă scandal, a fost înțepat de două ori în zona pieptului și a brațului stâng.
Partea vătămată a declarat că nu a văzut cuțitul întrucât inculpatul îl avea sub dulamă. După ce a fost înțepat, partea vătămată a închis repede ușa, și văzând că rănile îi sângerează, a sunat la SNAU 112, fiind dus la spital cu ambulanța. De asemenea, s-a reținut că în declarația dată D.D. a mai menționat că în acel incident el nu l-a lovit pe inculpat, în schimb el a fost lovit cu pumnul în nas, moment în care a trecut la imobilizarea agresorului (în prima fază a acestui eveniment). Prima instanță a constatat că fapta comisă de inculpatul M.A., care în data de 8 iulie 2012, în jurul orei 4:00, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, aflându-se în ușa apartamentului ce aparține numiților D.D.
și D.S., i-a aplicat numitului D.D. mai multe lovituri de cuțit în zona hemitoracelui în partea stângă și a brațului stâng, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale, leziuni de violență punându-i în primejdie viața părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, faptă prev. și ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.
Referitor la intenția inculpatului ca prin acțiunile sale să suprime viața victimei, prima instanță a reținut că intenția de a ucide se stabilește în funcție de materialitatea actului care evidențiază poziția psihică a făptuitorului, existând o asemenea intenție în cazul în care se constată o multitudine de lovituri în zone vitale ale corpului, ori perseverență în aplicarea de lovituri cu un obiect dur în diferite regiuni ale corpului, relevante fiind pentru încadrarea juridică a faptei împrejurările în care a fost comisă fapta, instrumentul utilizat, intensitatea loviturii și zona anatomică vizată, precum și urmările loviturii. Având în vedere dispozițiile art. 52 C. pen.
și criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, gradul de pericol social ridicat al faptei, dar și persoana inculpatului care este la prima încălcare a legii penale și a avut o atitudine sinceră, în sensul recunoașterii faptei, prima instanță l-a condamnat pe inculpatul M.A. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare, pentru infracțiunea de tentativă de omor, prev. și ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., făcându-se aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru fapta de tentativă de omor. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, de 5 ani închisoare, pedeapsă ce se situează între limitele stabilite ca efect al aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc.
pen., au fost avute în vedere atât gravitatea deosebită a faptei - apreciată prin prisma efectelor produse, a intensității acțiunii inculpatului prin folosirea unui cuțit, și urmarea socialmente periculoasă (părții vătămate i-a fost pusă în pericol viața, salvarea sa datorându-se intervenției medicale prompte și eficiente), cât și persoana inculpatului, care este fără antecedente penale, însă anterior producerii faptei a amenințat pe partea vătămată cu exercitarea de violențe fizice și a comis fapta pe fondul consumului de alcool și al unei pretinse gelozii, aspecte ce denotă că în astfel de împrejurări inculpatul își schimbă comportamentul, devenind violent fizic, fără a mai evalua critic caracterul și consecințele faptelor sale.
Întrucât pentru infracțiunea de tentativă de omor este prevăzută alături de pedeapsa principală și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, Tribunalul Timiș a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2), (3) C. pen., art. 66 C. pen. În ceea ce privește susținerea în apărarea inculpatului de aplicare a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special și de aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen., și suspendarea condiționată a executării pedepsei sau a dispozițiilor art. 86 1 C. pen., de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, prima instanță a apreciat că în speță nu se justifică aplicarea acestor dispoziții legale.
În acest sens, s-a reținut că recunoașterea unor anumite împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc într-o asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu, sau caracterizează de o asemenea manieră persoana făptuitorului întrucât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface în concret imperativul justei individualizări a pedepsei. Ori, s-a considerat că în prezenta cauză nicio împrejurare a săvârșirii faptei nu impune posibilitatea reținerii sale ca circumstanță atenuantă. Dimpotrivă, s-a reținut că la dosar sunt date (declarația părții vătămate coroborată cu planșele aflate la dosarul de urmărire penală), din care se reține că anterior comiterii faptei inculpatul i-a transmis părții vătămate prin telefon mesaje de amenințare, inclusiv cu violențe fizice.
Așa fiind, prima instanță a apreciat că nu se impune și reducerea pedepsei prin aplicarea art. 74 C. pen., avându-se în vedere că inculpatul a beneficiat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., iar față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, pedeapsa de 5 ani închisoare, astfel cum a fost individualizată mai sus, față de dispozițiile art. 72 C. pen., este necesară realizării funcțiilor sale de constrângere, de reeducare, cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen. De asemenea, s-a apreciat că în raport de aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., în speță nu se mai justifică și reținerea conduitei sincere a inculpatului ca și circumstanță atenuantă, conform art. 74 lit. c) C. pen., întrucât această atitudine a inculpatului de recunoaștere a vinovăției pentru fapta comisă nu a mai putut fi valorificată ca reprezentând circumstanțe atenuate judiciare, deoarece ar însemna ca aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică.
De altfel, s-a reținut că prevederile art. 74 lit. c) C. pen. pot coexista cu disp. art. 320 1 C. proc. pen. numai atunci când art. 74 lit. c) C. pen. reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportamentul sincer.
Având în vedere motivele arătate cu privire la împrejurările în care inculpatul a comis fapta, precum și gravitatea deosebită a faptei, Tribunalul Timiș a apreciat că nu se justifică aplicarea unei pedepse mai reduse și doar executarea pedepsei în regim de detenție este de natură a asigura realizarea scopului pedepsei, astfel cum este prevăzut în dispozițiile art. 52 C. pen., nefiind adecvată în speță o pedeapsă mai mică pentru care să se stabilească o altă modalitate de executare, respectiv suspendarea executării pedepsei conform art. 81 C. pen., ori suspendarea sub supraveghere a pedepsei conform art. 86 1 C. pen., întrucât prin asemenea modalități de executare nu s-ar putea realiza efectiv prevenirea comiterii de alte fapte penale de către inculpat.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160 b alin. (1), (3) C. proc. pen., prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului M.A. și în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 8 iulie 2012 și până la zi. De asemenea, în baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit de bucătărie cu lungimea totală de 27 cm, lungimea lamei de 14 cm, cu mâner din plastic de culoare galbenă, cu inscripția pe lamă" H.", aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Timiș, conform Procesului-verbal din 25 septembrie 2012. În baza art. 169 C. proc.
pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unei haine din material textil de culoare neagră tip dulamă (haină preoțească), aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Timiș, conform Procesului-verbal din 25 septembrie 2012. În baza art. 3, 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în S.N.D.G.J. Văzând dispozițiile art. 14 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată D.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Având în vedere că victima D.D. a fost internată în perioada 8 - 17 iulie 2012 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara în cadrul Secției Politraumatologie și au fost efectuate cheltuieli de spitalizare, a fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara la suma de 3.969,518 RON, cheltuieli de spitalizare, sumă ce va fi actualizată la data executării.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.000 RON, cheltuieli judiciare față de stat, din care suma de 554 RON, reprezentând costul operațiunilor medico-legale, se va vărsa în contul I.M.L. Împotriva Sentinței penale nr. 378/PI din 17 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8787/30/2012, a declarat apel în termen legal inculpatul M.A., solicitând reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. și suspendarea condiționată a executării pedepsei. În motivarea apelului, inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată este foarte dură, întrucât, așa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, cât și din declarația sa dată în fața primei instanțe, nu a încercat niciun moment să se sustragă de la urmărirea penală, s-a predat imediat autorităților și a avut o atitudine de regret față de fapta comisă.
De asemenea, s-a arătat că nu a mai avut conflicte cu legea penală, a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii și a făcut tot ce este posibil pentru a încerca să repare greșeala, în acest sens solicitând a se avea în vedere faptul că între el și partea vătămată nu există niciun fel de relație conflictuală, intervenind împăcarea între ei, aceasta de altfel nemaiavând niciun fel de pretenții civile. Totodată, s-a arătat că înainte de săvârșirea infracțiunii a fost o persoană bine integrată în societate, câștigându-și existența în mod cinstit ca agent de pază la SC S.S. SRL și înainte la SC W.P.T. SRL, de la acest ultim angajator primind o recomandare depusă la dosar, recomandare care se alătură altor caracterizări de la persoane care îl cunosc și care au arătat faptul că este o persoană absolut normală și că nu a avut conflicte cu legea penală.
A considerat că la individualizarea pedepsei prima instanță ar fi trebuit să aibă în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, urmările acesteia (15 zile îngrijiri medicale), datele personale ale sale, ca nefiind cunoscut cu antecedente penale, atitudinea sinceră pe tot parcursul procesului penal, faptul că a cooperat cu organele de urmărire penală și toate celelalte criterii generale ale individualizării prev. de art. 72 C. pen. De asemenea, a considerat că puteau fi reținute circumstanțele atenuante cum ar fi conduita sa bună înainte de comiterea faptei, regretul sincer exprimat, vârsta sa, gradul de educație și mediul social din care provine, împrejurarea că partea vătămată a declarat imediat după comiterea faptei că s-a împăcat cu el.
S-a mai considerat că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și prin stabilirea unui cuantum sub minimul prevăzut de lege și chiar cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar motivarea Tribunalului Timiș cu privire la faptul că nu pot fi reținute circumstanțele prev. de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. atâta timp cât a beneficiat de prevederile disp. art. 320 1 C. proc. pen. este considerată ca nelegală, prima instanță putând să reducă limitele pedepsei cu o treime și făcând aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și să stabilească un cuantum al pedepsei chiar sub minimul special prevăzut de lege. Prin Decizia penală nr. 18/A din 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., a respins apelul declarat de inculpatul M.A. împotriva Sentinței penale nr. 378/PI din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș. În temeiul art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului M.A., iar în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus în continuare starea de arest a inculpatului din data de 17 octombrie 2012 la zi. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat în apel. A dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 RON către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, pe baza probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut corect starea de fapt căreia i-a dat o corespunzătoare încadrare juridică.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța de apel a apreciat că prin sentința penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., inculpatul beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În ceea ce privește cererea inculpatului de reținere a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., s-a reținut că acestea nu operează automat fiind lăsate la aprecierea judecătorului. Totodată, s-a mai arătat că instanța de fond a dat eficiență juridică conduitei sincere a inculpatului prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.
Modalitatea de executare a pedepsei aplicate, respectiv în regim de detenție cu interzicerea pe durata executării pedepsei a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., s-a apreciat că este singura în măsură să conducă la atingerea scopului pedepsei având în vedere gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul M.A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385 6 alin. (6) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc.
pen., cât și din perspectiva art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează: Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond, care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea la răspundere a inculpatului pentru comiterea faptei reținute în sarcina sa. Astfel, rezultă din probele administrate că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen.
raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă, cât și circumstanțele personale (conduita procesuală de recunoaștere, inculpatul beneficiind de aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., lipsa antecedentelor penale), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum și modalitatea de executare este în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat în art. 52 C. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite, pe viitor, săvârșirea de fapte penale. În speță, instanța de fond a apreciat corect asupra gravității faptei, dar și a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiții în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea inculpatului de a i se aplica circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., se reține că aceste circumstanțe judiciare nu operează automat, fiind lăsate la aprecierea judecătorului. Totodată, conduitei sincere a inculpatului i s-a dat eficiență juridică prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Cum în mod corect a reținut și instanța de apel, nu se poate da împrejurării că inculpatul nu are antecedente penale calificarea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., aceasta urmând a fi avută în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei. Pe de altă parte, calificarea lipsei de antecedente penale a inculpatului nu poate omite gravitatea faptei comise.
Nici aspectele privind integrarea sa socială nu sunt unele cu caracter deosebit, care să justifice calificarea lor într-o circumstanță atenuantă, în condițiile în care inculpatul nu are ocupație, iar caracterizările depuse la dosar dovedesc că nu are loc de muncă sau locuință stabilă. Apreciază Înalta Curte că modalitatea de executare a pedepsei aplicate, respectiv în regim de detenție, cu interzicerea pe durata executării pedepsei a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., este singura în măsură să conducă la atingerea scopului pedepsei având în vedere gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului (În fapt, inculpatul a încercat să suprime viața soțului celei cu care se raliase într-o relație în condițiile în care aceasta se întorsese la propria familie).
Raportat la educația precară a inculpatului, la integrarea redusă în societate a acestuia, se constată că o altă modalitate de executare a pedepsei nu ar putea conduce la prevenirea comiterii altor fapte antisociale și la circumscrierea conduitei sale normelor de conviețuire socială. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 8 iulie 2012 la 10 mai 2013. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 18/A din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 8 iulie 2012 la 10 mai 2013. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2013. Procesat de GGC - AZ
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.