ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 142 din data

de 08 martie 2011, Tribunalul Vaslui a dispus condamnarea inculpatului T.C.,

pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la omor calificat”, prevăzută și

pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1), lit. i)

C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., la

pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 65 alin.

(2) C. pen., a aplicat inculpatului T.C. pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a

II-

a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

Pe durata și în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului T.C. exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 350 C.

proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului T.C., iar în baza art. 88

C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și

arestării preventive a acestuia, respectiv de la 04 octombrie  2010 la zi.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea

formulată de inculpatul T.C. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În baza art. 14 și 346 alin. (l) C.

proc. pen., cu referire la art. 998 – art. 999 C. civ., a obligat inculpatul

T.C. să plătească părților civile suma de 418 lei către Serviciul de Ambulanță

Iași, reprezentând cheltuieli de transport efectuate cu partea vătămată S.V. și

3142,38 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon" Iași,

la care se va adăuga dobânda legală de referință a B.N.R., calculată de la

momentul rămânerii definitive a prezentei și până la achitarea integrală a

debitului.

A respins, ca nefondată, cererea

părții civile S.V., de obligare a inculpatului la plata de despăgubiri.

În baza dispozițiilor art. 191 alin. (l)

C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare

în sumă de 2200 lei RON, din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului

desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, care va fi avansat inițial B.A.

Iași din fondurile speciale ale Ministerului de Justiție.

Pentru a dispune astfel, instanța de

fond a reținut, în esență:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Iași, dat în dosarul nr. 3351/P/2010 la data de 26 octombrie 2010,

s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului

T.C., pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la omor calificat”, prevăzută

și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (l), art. 175 alin. (1), lit.

i) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a

reținut în sarcina inculpatului faptul că, în ziua de 27 septembrie 2010, a

lovit-o cu un cuțit în abdomen pe partea vătămată S.V., în timp ce se aflau

într-un iarmaroc din localitatea Podu-Iloaiei, jud. Iași, plaga penetrantă

abdominală fiind de natură să pună în primejdie viața părții vătămate.

În cursul cercetării judecătorești au

fost audiați, la solicitarea instanței, partea vătămată S.V., martorii M.I., G.P.,

B.F., S.G.C. și T.N., la solicitarea inculpatului și a părții vătămate,

martorii S.V., S.D., B.Șt. și P.L.E. și C.M. Inculpatul nu a fost audiat,

întrucât a înțeles să se prevaleze de dreptul de a nu da declarație, prevăzut

de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Au fost depuse înscrisuri medicale pentru

inculpat, și adrese de constituire ca parte civilă de către Spitalul Clinic

Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași și Serviciul de Ambulanță Iași.

Inculpatul T.C., în vârstă de 18 ani,

locuiește împreună cu părinții săi în satul Crucea, corn. Lungani, județul

Iași, și își câștigă principalele mijloace de existența din creșterea oilor,

dar și din vânzarea de animale în târgul ce se organizează săptămânal, în ziua

de luni, în localitatea Podu Iloaiei.

Partea vătămată S.V., în vârstă de 55

de ani, locuiește în satul Hărpășești, corn. Popești, din județul Iași, este

agricultor, și, ca urmare a negoțului reciproc cu animale făcut în ultimii ani

cu membrii familiei T., a ajuns să se cunoască bine cu aceștia.

Astfel, inculpatul T.C. a venit în

ziua de vineri, din data de 24 septembrie 2010, în vizită la familia S.V.,

pentru a returna, potrivit declarației inculpatului, un împrumut fiului părții

vătămate, S.V., dormind în acea seară la partea vătămată. A doua zi, a ar fi

avut o altercație, în apropierea unui bar din satul Hărpășești, cu doi tineri

din familia G., care l-au lovit cu pumnii. În această altercație a intervenit

și S.L. care l-a lovit și el cu pumnii, iar după ce a căzut la pământ, acesta

din urmă i-ar fi sustras din buzunar suma de 2600 lei, pe care-i avea la el

pentru a cumpăra un cal.

Ca urmare a agresiunilor a fost dus cu

salvarea la un spital din mun. Iași, de unde, în dimineața zilei de luni, 27

septembrie 2010, a fugit și a mers direct în târgul de animale din Podu

Iloaiei, unde știa că se află și părinții săi, cărora le-a povestit că a fost

agresat de partea vătămată și fiul acestuia.

Ca urmare a lipsei de colaborare a

inculpatului T.C., care nu a dorit să dea declarație în fața instanței, nu au

putut fi verificate aceste susțineri ale acestuia, cu privire la internarea

într-o unitate spitalicească din Iași, verificările din oficiu ale instanței,

dar și ale apărătorului ales, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu”,

neconfirmând vreo internare a inculpatului în zilele de 25-27 septembrie 2010.

Partea vătămată S.V. a prezentat o

altă versiune a evenimentelor din zilele de 24-26 septembrie 2010, respectiv

că, în seara zilei de 25 septembrie 2010, inculpatul a fost la el la domiciliu,

ocazie cu care a acostat-o pe fiica sa (în fața instanței partea vătămată a

afirmat că a încercat să o violeze), ocazie cu care i-a tras o palmă acestuia

și l-a trimis acasă.

Cum, nici una dintre versiunile

părților nu a putut fi dovedită din lipsa de colaborare a acestora, tribunalul

a reținut, ca certitudine, doar existența unui conflict între inculpatul T.C.

și partea vătămată S.V., în care primul a fost agresat fizic, agresiune ce a

constituit motivul reacției violente a inculpatului din dimineața zilei de 27

septembrie 2010.

Astfel, în dimineața zilei de 27

septembrie 2010, în jurul orelor 08,00, partea vătămată S.V. a venit cu șareta

în iarmarocul din localitatea Podu Iloaiei, intenționând să vândă un mânz. A

tras șareta lângă gardul care împrejmuiește târgul, aproape de o spărtură în

gard, ce era folosită ca o cale de acces în târg.

Potrivit declarației părții vătămate,

chiar la intrarea în târg s-a întâlnit cu tatăl inculpatului, respectiv cu T.N.,

care l-a întrebat ce a avut cu fiul său, iar, după ce i-a răspuns că s-a legat

de fiica sa, și-a continuat drumul până în locul în care a parcat șareta. Aici,

în momentul în care cobora din șareta fost lovită pe la spate, în zona cefei,

de numitul T.N., după care și de inculpatul T.C., care l-a înjunghiat de mai

multe ori în abdomen și fese.

Ca urmare a strigătelor părții

vătămate, dar și ale numitei T.L. mama inculpatului, la fața locului au venit

mai multe persoane, ce se aflau la acea oră în târg, și anume martorii M.I., G.P.,

S.G. și B.F. Primul a ajuns martorul G.P., care a văzut momentul în care partea

vătămată era căzută în șezut, lângă aceasta se aflau inculpatul și tatăl său,

iar inculpatul i-a aplicat părții vătămate vreo 3-4 lovituri cu piciorul în zona

capului. Imediat la fața locului a venit și martorul M.I., care a observat că

partea vătămată era plină de sânge la nivelul capului și pe față, iar în

apropierea acesteia se aflau 3 persoane de etnie rromă, respectiv o femeie, un

bărbat mai în vârstă șu un tânăr de 18 ani, care văzând că se strânge lumea au

plecat de la fața locului.

Astfel, în momentul în care au ajuns

martorii S.G. și B.F., inculpatul și părinții săi plecaseră, drept pentru care

aceștia au aflat de la partea vătămată că T.N. și fiul său, din satul Crucea,

sunt agresorii și au văzut că aceasta prezintă plăgi tăiate. Acești doi martori

au ajutat partea vătămată să urce în șaretă și au sfătuit-o să meargă la

poliție.

Partea vătămată a reușit să ajungă

doar la prima casă din apropierea iarmarocului, unde a rugat pe proprietar să

anunțe salvarea, care a venit și ș-a transportat la Spitalul de Urgență Sf.

Spiridon din Iași, unde s-a intervenit chirurgical pentru închiderea

endoperitoneală a plăgii abdominale.

Ulterior, medicii legiști au

concluzionat, în raportul de constatare medico - legală nr. 1701/ OF din 30

septembrie 2010 al I.M.L. Iași, că partea vătămată a prezentat „o plagă

penetrantă abdominală, plagă hepatică segment III, secțiune parțial ligament

rotund, contuzii multiple minore mezenterice, plagă superficială fesieră dr.,

TCC minor, plăgi multiple epicraniene contuze”, leziuni ce s-au putu produce

prin loviri cu mijloace și/sau corpuri contondente și cu obiect tăietor

înțepător (cuțit). S-a apreciat că leziunile abdominale, respectiv plaga

hepatică, necesită 23-30 zile de vindecare și au fost de natură a-i pune viața

în primejdie, iar celelalte leziuni au necesitat doar 7-9 zile de îngrijiri

medicale pentru vindecare.

Partea vătămată S.V. s-a constituit

parte civilă în cauză la termenul din data de 10 ianuarie 2011 cu suma de 4000

lei cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli cu plata oamenilor

care au fost angajați în gospodărie pe perioada spitalizării sale. precum și

cheltuieli cu deplasarea membrilor familiei la spital.

Spitalul Clinic de Urgență Sf.

Spiridon din Iași s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3142,38 lei,

reprezentând cheltuieli de spitalizare, iar Serviciul de Ambulanță Jud. Iași

s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 418 lei, reprezentând

cheltuieli de transport.

Inculpatul T.C., audiat fiind în faza

de urmărire penală, a negat comiterea faptei, precizând că, în acea dimineață,

a venit direct de la spital în târgul de animale din localitatea Podul Iloaiei,

unde s-a întâlnit cu părinți săi, ce erau însoțiți și de un cumnat, pe nume S.V.,

cărora le-a povestit că a fost bătut în satul Hărpășești de membrii familiilor S.

și G. Au stat în târg până la orele 11,00 -12,00, timp în care nu s-au întâlnit

cu partea vătămată S.V., și nici nu a auzit ca aceasta să fi fost agresată în

acea zi în târg.

Aceeași poziție procesuală a adoptat-o

și în faza cercetării judecătorești, când, deși a nu dorit să dea declarație, a

precizat că nu recunoaște fapta de care este acuzat, apărare ce a fost

menținută, prin avocatul ales, pe parcursul cercetării judecătorești.

În dovedirea lipsei de temeinicie a

probelor administrate pe parcursul procesului penal, din care rezultă

participarea sa la agresarea părții vătămate, inculpatul a solicitat

administrarea probei testimoniale, în cauză fiind audiați martorii S.V., S.D.

și L.E.

Dar, situația de fapt, astfel cum a

fost reținută de instanță, a fost dovedită, pe deplin, cu următoarele mijloace

de probă:

a) declarațiile părții vătămate S.V.,

respectiv cea din data de 29 septembrie 2010 dată în fața procurorului, precum

și cea de la termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2011, declarații în care

aceasta i-a indicat în mod clar și fără echivoc pe inculpat și pe tatăl

acestuia ca fiind persoanele care au agresat-o în dimineața zilei de 27

septembrie 2010, inculpatul fiind cel care i-a aplicat loviturile cu cuțitul.

Trebuie menționat faptul că partea

vătămată, în prima declarație dată în fața instanței a prezentat o altă

versiune a situației fapt, și anume că nu a văzut cine au fost agresorii, iar

lumea din târg i-ar fi spus că niște bărbați necunoscuți, dintre care unul era

înalt și cu mustață, l-ar lovit.

În dovedirea afirmațiilor sale a

solicitat a fi audiat martorul B.Șt., care a relatat la termenul din data de 13

decembrie 2010, aceleași aspecte ca și partea vătămată, respectiv că niște

persoane necunoscute au agresat partea vătămată, fapt pe care-l știe atât de la

aceasta cât și de la oamenii din obor.

Tribunalul a înlăturat atât declarația

părții vătămate cât și a martorului B.Șt., ca fiind, în mod vădit, nesincere,

având în vedere că, la termenul următor, partea vătămată și-a retractat declarația,

motivând faptul că a dat o declarație favorabilă inculpatului ca urmare a

înțelegerii pe care a avut-o cu părinții acestuia pentru a fi despăgubit cu

suma de 4000 de lei, înțelegere pe care aceștia nu au mai respectat-o, dar și

faptul că aceste declarații nu se coroborează cu declarațiile martorilor

oculari, care l-au văzut pe inculpat la locul agresiunii, sau care au auzit

partea vătămată indicându-l pe acesta ca fiind unul dintre agresori.

b) raportul de constatare medico -

legală nr. 1701/ OF din 30 septembrie 2010 al I.M.L. Iași, al cărui conținut a

fost amintit mai sus în prezentarea situației de fapt, mijloc probator care

confirmă declarația părții vătămate că fost lovită cu pumnii și picioarele

peste cap și corp și a fost înjunghiată cu un cuțit, având în vedere că actele

medicale au constatat existența traumatism cranio-cerebral minor, a plăgilor

multiple epicraniene contuze, a contuziilor multiple abdominale, dar și a

plăgilor tăiate în zona abdominală și în zona fesieră dr. Inculpatul, prin apărător,

a contestat aceste concluzii medico-legale, invocând faptul că medicul legist

nu a examinat partea vătămată, pronunțându-se doar în baza actelor medicale.

Analizând aceste susțineri tribunalul a constatat că, deși sunt reale, ele nu

sunt de natură să afecteze concluziile raportului de constatare, având în

vedere că Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor

si a altor lucrări medico-legale, aprobate prin Ordinul nr. H34/ C din 25 mai 2000,

permit medicului legist să se pronunțe doar prin examinarea documentelor

medicale.

c) procesul-verbal de examinare a

articolelor de îmbrăcăminte ale părții vătămate și planșele foto anexă, din

conținutul cărora rezultă că acestea portă urmele lovirii cu un obiect

înțepător dar și numeroase pete de sânge, care atestă gravitatea leziunilor;

d) declarațiile martorilor oculari:

G.P., persoană care, după ce a auzit

țipetele unei femei,ce veneau de după gard, s-a deplasat prin spărtura din gard

spre acel loc, și a surprins momentul în care partea vătămată căzută în șezut

era lovită cu piciorul de inculpatul T.C. peste cap, alături de acesta fiind și

tatăl său T.N.;

M.I., persoană care, fiind împreună cu

martorul G., după ce a auzit țipetele ce veneau de după gard, și a văzut că

martorul amintit s-a dus spre acel loc, s-a apropiat și el de gard și s-a uitat

de după acesta, observând că partea vătămată era plină de sânge la nivelul

capului și la față, iar alături se aflau 3 persoane de etnie rromă, un bărbat

mai în vârstă,o femeie și un tânăr, care după ce au sesizat că se strânge lumea

au plecat de la fața locului;

- S.G. și B.F., persoane care au ajuns

la finalul altercației și care au ajutat-o pe partea vătămată să urce în

șaretă, aflând de la acesta că a fost lovită de inculpat și de tatăl acestuia,

T.N.

Trebuie precizat faptul că, în fața

instanței, martorii G.P. și B.F., și-au schimbat parțial declarațiile,

precizând că fie nu au văzut nici un moment al altercației și nici în

apropierea părții vătămate pe inculpat și pe tatăl acestuia (martorul G.P.),

fie că partea vătămată nu le-a spus cine sunt agresorii (martorul B.F.),

declarații ce au fost înlăturate de instanță ca fiind nesincere.

Astfel, deși acești martori au

declarat că au spus adevărul la organele de cercetare penală, nu au dat nici explicație

credibilă în legătură cu motivul schimbării declarațiilor, susținerile acestora

că nu știu să scrie și să citească, deși au terminat 7 și, respectiv, 4 clase,

și astfel nu cunosc ce au consemnat organele de poliție, fiind neveridice.

În cauză au fost audiați și martorii S.V.,

S.D. și P.L.E., dar depozițiile acestora nu sunt concludente pentru aflarea adevărului

și lămurirea cauzei, întrucât acești martori au declarat că nu au fost de față

la agresarea părții vătămate și, mai mult, au arătat că, deși au fost în acea

dimineață în obor, nu au auzit de vreun conflict. Nici în legătură cu prezența inculpatului

T.C. în acea dimineață în obor, acești martori nu au putut da indicații precise,

declarațiile fiind contradictorii. Astfel, martora L.E., în vârstă de 64 de

ani, a declarat că, în jurul orelor 08,00, dimineața s-a întors cu căruța

familiei T. acasă, aceștia (T.N., soția sa și fiul C.) ajutând-o cu transportul

unui purcel; martorul S.V. a declarat că a ajuns în obor pe la orele 10,00 și s-a

întors acasă cu căruța familiei T., cu aceștia mergând și numita L.E., iar

martorul S.D. a declarat că l-a văzut doar pe inculpatul T.C., în acea

dimineață, după orele 10,00, acesta supunându-i că stă puțin în târg, întrucât

a avenit pentru a ajuta o femeie să ducă un purcel acasă.

În ceea ce-l privește pe numitul T.N.,

tribunalul a constatat că acesta a fost audiat în faza de urmărire penală în

calitate de învinuit, ocazie în care acesta nu a recunoscut faptul că, împreună

cu fiul său, T.C., au agresat partea vătămată S.V., declarând că, în acea zi,

atât el cât și fiul său nu s-au întâlnit cu partea vătămată. însă, acesta a

confirmat faptul că s-a întâlnit cu fiul său dimineață în oborul din Podu

Iloaie, acesta spunându-i că vine direct de la spital, întrucât cu o zi înainte

a fost bătut de fiul lui S.V., respectiv de S.L., după care pe la orele

09,00-10,00 au plecat împreună direct spre casă.

În cursul cercetării judecătorești

numitul T.N. a fost audiat în calitate de martor, ocazie în care și-a menținut

declarația din faza de urmărire penală, dar declarațiile acestuia au fost

înlăturate ca vădit ne sincere, fiind date pro causa, având în vedere că nu se

coroborează cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor oculari.

Trebuie precizat și faptul că acest

martor a recunoscut faptul că au existat, la un termen de judecată, discuții

între el și partea vătămată pentru o eventuală împăcare, dar a negat faptul că

a oferit vreo sumă de bani, precizând că partea vătămată a solicitat bani,

solicitare care a considerat-o a fi absurdă în condițiile în care băiatul său a

fost bătut de către partea vătămată.

În drept, fapta inculpatului T.C.,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „tentativă la omor

calificat” prevăzute și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (l), art.

175 alin. (l), lit. i) C. pen.

Evident că, în cauză, nu există probe

că inculpatul ar fî acționat cu intenția directă de a ucide partea vătămată

(respectiv nu există date că inculpatul ar fi prevăzut și urmărit expres să

cauzeze decesul părții vătămate).

Însă, modalitatea în care s-a comis

fapta imputată acestuia relevă, fără echivoc, că inculpatul a acționat cu

intenție indirectă [(conform art. 19 alin. (l) pct. l lit. b) C. pen.)], adică

a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit expres, a acceptat

posibilitatea producerii lui. Cu alte cuvinte, lovind cu un cuțit în zona

abdominală și provocând o plagă hepatică, deși nu a urmărit să cauzeze decesul

părții vătămate a prevăzut că există posibilitatea producerii morții și a acceptat

acest lucru chiar din momentul în care s-a hotărât să-l lovească. Rezultatul nu

s-a produs, fapta rămânând în forma tentativei, ca urmare a intervenției

chirurgicale prompte, prin care a fost închisă plaga abdominală.

Față de aspectele de fapt și de drept

expuse s-a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a

pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, s-a ținut cont, pe de o parte, de

dispozițiile părții generale a Codului penal, de împrejurările și locul în care

a fost săvârșită fapta, de mijloacele folosite, de cauza generatoare, de

urmările efectiv produse, dar și de cele ce s-ar fi putut produce, cât și de

gradul de pericol social concret al acesteia. Pe de altă parte, s-a ținut seama

și de: poziția procesuală necorespunzătoare adoptată de inculpat, care nu a

recunoscut lovirea victimei, dar și de conduita bună a inculpatului înainte de

comiterea faptei, ce rezultă atât din lipsa antecedentelor penale, dar și din

faptul că și-a câștigat în mod onest principalele mijloace de existență, chiar de

la o vârstă fragedă, fiind cioban, drept pentru care s-a reținut în favoare

inculpatului circumstanța atenuantă prevăzute de art. 74 alin. (l), lit. a) C.

pen.

În funcție de toate aceste criterii,

instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă principală cu închisoarea

orientată sub limita minimă prevăzută de lege, dând eficiență dispozițiilor art.

76 lit. b) C. pen., ca urmare a reținerii dispozițiilor prevăzute de art. 74 alin.

(l), lit. a) C. pen.

Alăturat de pedeapsa principală,

instanța, în temeiul art. 65 alin. (2)C. pen., a aplicat inculpatului și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 (patru) ani.

Referitor la pedeapsa accesorie,

instanța de fond a precizat că, potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) C.

pen., „condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., din momentul în care

hotărârea de condamnarea a rămas definitivă și până la terminarea executării

pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la

împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei”.

Raportat la persoana inculpatului, la

împrejurările cauzei, la gravitatea faptei și, mai ales, la natura infracțiunii

pentru care inculpatul va fi condamnat, având în vedere și hotărârea C.E.D.O.

în cauza H. contra Marii Britanii, precum și faptul că în comiterea infracțiunilor

inculpații nu s-au folosit de o funcție anume, tribunalul a constatat că se

impune doar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a),

teza a

II-

a și lit. b) C. pen., pe durata și în

condițiile prevăzute de art. 71 alin. (1) și (2) C. pen.

Constatând că temeiurile ce au stat la

baza luării, și ulterior menținerii stării de arest preventiv a inculpatului nu

s-au modificat, ci, din contră, s-au consolidat, mai ales că se va dispune

condamnarea acestuia, în baza art. 350 alin. (l) C. proc. pen., instanța a

menținut această măsură preventivă.

Inculpatul a formulat la ultimul

termen de judecată și o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

obligarea de a nu părăsi localitatea, motivat de faptul că are o situație

medicală foarte gravă, suferind în anul 2009 numeroase internări medicale în

urma unor traumatisme, precum și de faptul că pericolul pentru ordinea publică

s-a diminuat, iar asigurarea bunei desfășurări a procesului penal se poate

realiza și cu el în libertate.

Dar, așa cum s-a precizat mai sus, în cauză

nu a intervenit nici o împrejurare, nici un aspect nou din care să rezulte că

s-au modificat temeiurile care au determinat luarea și, ulterior, menținerea

arestării preventive.

În ceea ce privește starea de sănătate

precară a inculpatului, aceasta exista și la momentul comiterii infracțiunii

deduse judecății și a luării măsurii preventive, și nu a fost de natură a-l

împiedica pe inculpat de agresa în mod violent pe partea vătămată.

Referitor la durata arestării preventive,

tribunalul a constatat că nu a fost depășită durata unei detenții rezonabile,

având în vedere că pe parcursul a numai a 6 luni a fost finalizată atât

urmărirea penală cât și cercetarea judecătorească,.

Față de cele arătate, s-a dispus și

respingerea, ca nefondată, a cererii inculpatului de înlocuire a măsurii

preventive.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive,

respectiv de la 04 octombrie 2010 la zi.

În ceea ce privește latura civilă a

cauzei, tribunalul a constatat că partea vătămată a solicitat obligarea

inculpatului la plata de daune materiale în cuantum de 4000 lei.

Dar, cum partea civilă S.V. nu a

solicitat administrarea de probatorii în dovedirea acestor pretenții materiale,

s-a dispus respingerea cererii acestuia de obligare a inculpatului la plata de

despăgubiri, ca fiind nefondată.

Cum, în sarcina inculpatului a fost

reținută săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, instanța a

dispus, în baza art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 998

– art. 999 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, completată și modificată,

obligarea inculpatului la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgențe

„Sf. Spiridon” Iași a sumei de 3142,38 lei, la care se va adăuga dobânda legală

de referință a B.N.R., calculată de la momentul rămânerii definitive a

prezentei și până la achitarea integrală a debitului, iar către partea civilă

Serviciul de Ambulanță Iași a sumei de 418 lei.

Inculpatul a fost obligat și la plata

cheltuielilor avansate de către stat, în temeiul dispozițiilor art. 191alin. (l)

C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri în termenul

prevăzut de art. 363 C. proc. pen., a declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași și inculpatul T.C.

Reprezentantul parchetului, a invocat

greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, infracțiune contra vieții cu un

grad ridicat de pericol social, cu o rezonanță socială și un impact social

major la nivelul comunității unde s-a comis, solicitând majorarea pedepsei.

În motivele de apel prezentate oral de

apărătorul inculpatului s-a susținut, în principal, greșita interpretare a

probelor administrate în cauză, cu reținerea unei situații de fapt neconforme

cu realitatea, ce a condus la pronunțarea unei soluții netemeinice de

condamnare.

Într-o teză subsidiară, hotărârea

instanței de fond a fost criticată sub aspectul modului de individualizare a

pedepsei aplicate inculpatului, cuantum și modalitate de executare, prin

ignorarea împrejurărilor legate de faptă și de persoana inculpatului,

solicitându-se o reducerea accentuată a cuantumului pedepsei și aplicarea

dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării.

Prin decizia penală nr. 125 din 19

iulie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva

Sentinței penale nr. 142 din 8 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Iași,

sentință pe care a desființat-o, în parte, în latura penală și rejudecând cauza

a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului T.C., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat

la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76

lit. b) C. pen., de la 4 (patru) ani închisoare la 6 (șase) ani închisoare.

A menținut toate celelalte dispoziții

ale sentinței apelate. A respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul

T.C. împotriva aceleiași sentințe.

A menținut starea de arest a

inculpatului și în baza art. 381 C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada arestării preventive după data de 8 martie 2011.

A obligat inculpatul apelant să

plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare ocazionate de

soluționarea apelului declarat de Parchet au rămas în sarcina statului .

Analizând hotărârea apelată și actele

și lucrările dosarului, prin prisma criticilor invocate, dar și sub toate aspectele

de fapt și de drept și în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea de Apel a constatat că instanța de fond a manifestat rol activ

pentru aflarea adevărului, a administrat un amplu material probator, cu privire

la faptă și la împrejurările comiterii acesteia, a evidențiat aspectele

concordante ce susțin vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de

tentativă de omor calificat și a făcut o apreciere profundă a tuturor

împrejurărilor anterioare, concomitente și posterioare, ce au ocazionat sau pe

fondul cărora s-a comis fapta.

De asemenea, instanța de apel a

reținut că prima instanță a verificat probele administrate prin prisma

apărărilor inculpatului, argumentând soluția de înlăturare a acestora și a

analizat elementele de fapt și de drept pe care și-a' întemeiat soluția de

condamnare.

În cauză s-a dat eficiență

dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea

probelor și s-a reținut că sunt expresia adevărului acele probe care se

coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator.

Probele administrate de-a lungul

procesului penal, în diferite faze, nu au o valoare prestabilită, astfel încât,

organul judiciar poate reține în urma unei analize temeinice, ca reflectând

realitatea, oricare dintre aceste probe.

Pentru a se ajunge la concluzia

condamnării, legea pretinde ca probele administrate să fie în măsură să

răstoarne prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului și să nu

lase nici un dubiu cu privire la autorul faptei și vinovăția acestuia.

Față de întreg materialul probator

administrat și elementele evidențiate în urma analizării acestuia, în mod

justificat instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, argumentând soluția

de condamnare pronunțată pe acele probe care, coroborate susțin situația de

fapt reținută.

Curtea de Apel a reținut că actele și

lucrările dosarului relevă în mod cert, că în ziua de 27 septembrie 2010, în

timp ce se afla într-un iarmaroc din orașul Podu-Iloaiei, jud. Iași, inculpatul

T.C. a lovit-o cu un cuțit pe partea vătămată S.V., cauzându-i leziuni ce au

necesitat pentru vindecare un număr de 23-30 de zile de îngrijiri medicale și

au fost de natură a-i pune viața în primejdie.

Potrivit raportului de constatare

medico-legală, partea vătămată a prezentat „o plagă penetrantă abdominală,

plagă hepatică segment III, secțiune parțial ligament rotund, contuzii multiple

minore mezenterice, plagă superficială fesieră dr., TCC minor, plăgi multiple

epicraniene contuze”, leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu mijloace

și/sau corpuri contondente și cu obiect tăietor înțepător (cuțit).

Referitor la leziunile cauzate, actul

medico-legal a conchis că leziunile abdominale, respectiv plaga hepatică, a

necesitat 23-30 zile de vindecare și au fost de natură a-i pune viața în

primejdie, iar celelalte leziuni au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale

pentru vindecare.

Față de acuzația formulată împotriva

sa, inculpatul T.C. a declarat că, anterior datei de 27 septembrie 2011, a mers

la familia părții vătămate pentru a returna un împrumut și a rămas peste noapte

la partea vătămată. A doua zi a avut o altercație la un bar din sat cu doi

tineri din familia G., în altercație intervenind și fiul părții vătămate, S.L.

În urma loviturilor primite a fost transportat la un spital din municipiul

Iași, de unde, în dimineața zilei de 27 septembrie 2010, a fugit și a mers

direct în târgul de animale din orașul Podu Iloaiei; aici s-a întâlnit cu

părinții săi și a rămas până la orele 11

00

-12

00

, interval

de timp în care nu s-a întâlnit cu partea vătămată S.V. și nici nu a auzit că

aceasta ar fi fost victima unei agresiuni.

În faza cercetării judecătorești și în

fața instanței de apel inculpatul nu a dorit să dea declarații, dar a precizat

că nu recunoaște fapta de care este acuzat.

Împrejurările relatate de inculpat

referitoare la incidentul anterior datei de 27 septembrie și la internarea

într-o unitate spitalicească din municipiul Iași nu au putut fi confirmate, cu

toate demersurile întreprinse de instanță și de apărătorul ales al

inculpatului.

De asemenea, nici versiunea prezentată

de partea vătămată S.V. ce vizează evenimentele din zilele de 24-26 septembrie

2010, respectiv, prezența inculpatului la domiciliul său în seara zilei de 25

septembrie și încercarea de a o agresa sexual pe fiica acestuia, ocazie cu care

i-a tras o palmă inculpatului și l-a trimis acasă, nu a putut fi probată.

Singurul element comun al versiunilor

părților este doar existența unui conflict anterior între inculpatul T.C. și

partea vătămată S.V., în care primul a fost agresat fizic, agresiune ce a

constituit motivul reacției violente a inculpatului din dimineața zilei de 27

septembrie 2010, în iarmaroc.

De altfel, partea vătămată S.V. a avut

o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal.

În primele declarații i-a indicat în

mod clar și fără echivoc, pe inculpat și pe tatăl acestuia ca fiind persoanele

care au agresat-o în dimineața zilei de 27 septembrie în iarmarocul din Podu Iloaiei,

indicându-l pe inculpat ca fiind cel care i-a aplicat loviturile cu cuțitul,

iar, ulterior, în instanță, a prezentat o altă versiune a situației de fapt, și

anume, că nu a văzut cine au fost agresorii, iar persoanele prezente în

iarmaroc i-ar fi spus că niște bărbați necunoscuți.

Această declarație dată în favoarea

inculpatului, a fost înlăturată de instanță ca fiind, în mod vădit, nesinceră,

având în vedere că la termenul următor a fost retractată de partea vătămată în

condițiile în care înțelegerea pe care a avut-o cu părinții inculpatului de a

fi despăgubit cu o sumă de bani, nu a mai fost respectată.

Relatări despre o eventuală împăcare a

făcut și martorul T.N., audiat în fața primei instanțe.

Împrejurările relatate de partea vătămată

referitoare la violențele fizice exercitate de inculpat (lovită cu pumnii și

picioarele peste cap și corp și înjunghiată cu un cuțit) sunt confirmate de

raportul de constatare medico-legală care atestă existența unui traumatism cranio-cerebral

minor, a plăgilor multiple epicraniene contuze, a contuziilor multiple

abdominale, dar și a plăgilor tăiate în zona abdominală și fesieră dr.;

procesul verbal de examinare a articolelor de îmbrăcăminte ale părții vătămate și

planșele foto anexă; declarațiile martorilor oculari G.P., M.I. care au

surprins momentul în care partea vătămată căzută la pământ, era lovită cu piciorul

de inculpatul T.C., alături de acesta fiind și tatăl său T.N., S.G. și B.F. care

au ajutat partea vătămată să urce în șaretă, aflând de la aceasta că a fost

lovită de inculpat și tatăl acestuia.

Martorii G.P. și B.F. și-au schimbat

parțial declarațiile în fața instanței, în ceea ce privește împrejurările

esențiale ale cauzei (potrivit susținerilor lor nu au văzut nici un moment al

altercației), dar îl plasează pe inculpat la locul săvârșirii faptei.

Declarațiile martorilor S.V., S.D. și L.E.,

propuși de inculpat în apărare, nu sunt concludente pentru lămurirea cauzei,

întrucât, martorii, prezenți în iarmaroc, nu au fost de față la agresarea

părții vătămate și nu au auzit de vreun conflict. Mai mult, declarațiile

acestora sunt contradictorii și nesusținute de probe.

Atitudinea oscilantă și relatările

confuze ale martorilor pot fi explicate prin existența unor relații de rudenie

ori a altor legături apropiate cu inculpatul și prin încercarea de a induce în

eroare organele judiciare, cu intenția clară de a înlătura tragerea la

răspundere penală a inculpatului.

Așa fiind, în mod corect au fost

înlăturate aceste declarații din ansamblul probator al cauzei, ca nesincere.

Astfel, în raport de considerentele

expuse, tribunalul a interpretat corect și coroborat probatoriul administrat,

având în vedere toate împrejurările și datele ce conduc la o reală stabilire a

situației de fapt și la formarea convingerii că, în cauză, sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor.

Instanța de apel a reținut că,

criticile formulate de inculpat privind reținerea unei situații de fapt nereale

ce au condus la o greșită soluție de condamnare sunt nefondate.

Sub aspectul tratamentului

sancționator aplicat inculpatului, criticat de parchet și de inculpat, Curtea

de Apel a constatat referitor la procesul de individualizare a pedepsei, în

sensul dispozițiilor art. 72 și ale art. 52 C. proc. pen., pedeapsa trebuie să

reflecte pericolul social al faptei și al făptuitorului și, în același timp, să

fie de natură să realizeze atât o prevenție generală, cât și reeducarea

persoanei care încalcă norma de drept.

Ca urmare, Curtea de Apel a reținut în

considerarea acestor dispoziții și în contextul împrejurărilor concrete în care

s-a comis fapta, precum și în raport de pericolul social al infracțiunii,

urmările produse, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și de circumstanțele

personale ale inculpatului, buna conduită înainte de comiterea faptei, ce

rezultă din lipsa antecedentelor penale și din faptul că și-a câștigat în mod

onest mijloacele de existență, împrejurări apreciate drept circumstanțe

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., prima instanță a aplicat o

pedeapsă cu închisoarea orientată sub limita minimă prevăzută de lege.

Însă, cum datele cauzei relevă

suficiente elemente din care rezultă un grad sporit de periculozitate a

inculpatului, prin natura specifică a infracțiunii cercetate, asociată cu

capacitatea scăzută de gestionare a furiei și perceperea deficitară a valorilor

morale, factori care au precipitat comportamentul infracțional al inculpatului,

Curte a de Apel a apreciat că, în speță, în realizarea scopului prevăzut de art.

52 C. pen., se impune majorarea cuantumului pedepse aplicate, care să corespund

sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului

de pericol social pe care în mod real îl prezintă inculpatul, precum și

aptitudinii sale de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Analizând complexitatea pericolului

social al faptei reținute în sarcina inculpatului, elementele obiective și

subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, poziția inculpatului față

de fapta comisă, precum și rezonanța socială negativă a comiterii unei asemenea

infracțiuni, Curtea de Apel a constatat că aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nu

satisface imperativul unei juste individualizări a pedepsei, care să constituie

în limitele legii o replică socială adecvată gravității infracțiunii și să fie

de natură să realizeze atât o prevenție generală, prin funcțiile de

constrângere și exemplaritate, cât și reeducare a inculpatului.

Împotriva hotărârii pronunțate de

instanța de apel, a declarat recurs inculpatul T.C., care a solicitat casarea

hotărârii atacate invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

l4 C. proc. pen., reindividualizarea pedepsei aplicate de instanța de apel, iar

într-un prim subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9C. proc. pen. și într-un ultim subsidiar, a solicitat menținerea

hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este

nefondat.

Cât privește cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 9C. proc. pen., nu va fi analizat de Înalta Curte,

întrucât recursul nu a fost motivat în scris și depus cu cel puțin 5 (cinci)

zile înaintea primului termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., motivele de recurs fiind depuse la termenul când

au avut loc dezbaterea pe fondul cauzei, iar cazul de casare invocat nu poate

fi invocat din oficiu potrivit art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen.

Examinând legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate, Înalta Curte constată că din examinarea lucrărilor dosarului,

rezultă că în mod coreei s-au reținut fapta și vinovăția inculpatului, s-a dat „o

încadrare juridică” corespunzătoare dispozițiilor legale în deplină concordanță

cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că fapta

inculpatului T.C. care, în ziua de 27 septembrie 2010, a lovit-o cu un cuțit în

abdomen pe partea vătămată S.V., în timp ce se aflau într-un iarmaroc din

localitatea Podu-Iloaiei, jud. Iași, plaga penetrantă abdominală fiind de natură

să pună în primejdie viața părții vătămate, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de „tentativă la omor calificat” prevăzută și pedepsită de

art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (l), lit. i) C. pen.

Înalta Curte, referitor la critica

formulată de recurentul inculpat întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14C. proc. pen., apreciază că în speță s-a făcut o corectă

individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice

acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii

finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de

casare invocat.

Înalta Curte reține că în cauză, în

procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute

de art. 72 C. pen., pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de tentativă la omor calificat, aplicată de instanța de apel inculpatului T.C.

a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale

săvârșirii infracțiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei și

consecințele acesteia.

De altfel, prin hotărârea atacată, în

mod corect, s-a reținut că raportat la natura și modalitatea concretă de

săvârșire a faptei și lipsa lui de preocupare pentru îndreptarea

comportamentului antisocial s-a procedat la o judicioasă individualizare.

În consecință, față de toate aceste

considerente Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată a fost just

individualizată, nejustificându-se reducerea acesteia.

Neexistând alte temeiuri de casare

care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de

inculpatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 125 din 19 iulie 2011 a Curții de

Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, să fie respins, ca

nefondat, în baza art. 385

13

pct. lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 4 octombrie 2010 la 23

ianuarie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 125 din 19 iulie 2011 a Curții

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, prevenția de la 4 octombrie 2010 la 23 ianuarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

ianuarie 2012.