ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1762/2011

Asupra recursului penal de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 322 din 28 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția penală, în Dosarul nr. 3384/89/2010, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul G.C.R. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. și,

A fost condamnat inculpatul G.C.R.,  cetățean român, studii - 2 clase, fără ocupație, necăsătorit, 3 copii minori, cu antecedente penale, deținut în P. Iași, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Pe durata executării pedepsei, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat și în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 04 septembrie 2010 la zi.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.A.J. Vaslui și în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul să plătească acesteia cu titlu de cheltuieli de transport suma de 886,80 RON, sumă urmează a fi actualizată la data executării.

A fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate N.P., constituită parte civilă, suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale.

S-a respins acțiunea civilă a S.J.U. Vaslui, ca nedovedită.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă totală de 1330 RON, din care suma de 400 RON reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu de la urmărirea penală s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 460/P/2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui la data de 27 septembrie 2010, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul G.C.R. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că la data de 25 august 2010, inculpatul G.C.R. i-a aplicat lovituri repetate cu un cuțit părții vătămate N.P., cauzându-i leziuni traumatice care au impus transportarea acestuia la S.J.U. Vaslui unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, fiindu-i salvată viața.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că în ziua de 25 august 2010, inculpatul G.C.R. s-a deplasat la magazinul "C." din orașul Negrești, iar la întoarcerea spre domiciliu, în apropierea locuinței sale, s-a întâlnit cu partea vătămată N.P. care era împreună cu frații lui, N.C. și N.L.

La rândul său, inculpatul era însoțit de unchiul său, G.C. și de numitul D.L.

Pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a scos din buzunarul pantalonilor un cuțit cu mâner din lemn cu care în ziua anterioară îl tăiase pe N."L.", fratele părții vătămate și a început să lovească haotic cu cuțitul după care, ajungând lângă partea vătămată N.P. l-a lovit pe acesta, inițial în flancul stâng al abdomenului, apoi, în alte zone ale corpului, cea mai importantă lovitură fiind cea din zona umărului stâng.

Apoi inculpatul a fugit acasă de unde, după ce în ziua următoare a petrecut în barurile din Gara Vaslui, a plecat în localitatea P. din municipiul București, la locuința concubinei sale P.V. unde a rămas până în data de 3 septembrie 2010 când a fost identificat de lucrătorii de poliție cu ocazia unei percheziții domiciliare.

Partea vătămată N.P. a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde a fost internat în perioada 25 - 31 august 2010.

Din certificatul medico-legal din 3 septembrie 2010 și din raportul de expertiză medico-legală nr. 266/E.3 septembrie 2010, ambele întocmite de Serviciul de Medicină Legală Județean Vaslui, rezultă că la data examinării medico-legale, N.P. a prezentat leziuni traumatice de tipul plăgii tăiat-înțepate penetrante intraperitoneale cu interesarea mezocolonului transvers și marele epilon, hematomului parietal abdominal, hemoperitoneului și plăgilor tăiate. Leziunile de la nivelul abdomenului au putut fi produse prin lovire cu obiect tăietor înțepător, posibil cuțit aplicat pe fața anterioară a corpului părții vătămate la nivelul abdomenului, cel mai probabil lovire unică la acest nivel, într-o poziție victimă agresor cel mai probabil de față în față. Celelalte leziuni au putut fi produse, de asemenea, prin lovire cu obiect tăietor, respectiv tăietor-înțepător, posibil cuțit, aplicat la nivelul membrului superior stâng, în număr de aproximativ 2 - 3 lovituri, într-o succesiune ce nu se poate preciza. S-a concluzionat de către medicul legist că leziunile prezentate de partea vătămată pot data din 25 august 2010, necesită 24 - 26 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, au pus în primejdie viața părții vătămate și nu produc, cel mai probabil, nici un alt efect prevăzut de art. 182 C. pen.

În raport de situația de fapt dedusă judecății, dovedită cu probele administrate în cauză și anume, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto anexă, raportul de constatare medico-legală nr. 266/E.3 septembrie 2010, declarațiile martorilor, ale părții vătămate și ale inculpatului, în sarcina acestuia din urmă s-a reținut vinovăție pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Cererea inculpatului formulată în cadrul dezbaterilor, după ce a recunoscut fapta dedusă judecății și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010, de a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. a fost respinsă de instanța de fond cu motivarea că din modul în care a acționat - lovind partea vătămată cu cuțitul în flancul stâng al abdomenului, după care i-a aplicat și alte lovituri cu cuțitul, cea mai importantă în zona umărului stâng, cu un obiect apt a produce moartea și cu intensitate mare - rezultă că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei, a prevăzut și a acceptat posibilitatea survenirii rezultatului letal ca urmare a acțiunii sale.

În raport de declarația inculpatului la primul termen de judecată, că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost reținută în rechizitoriu și că solicită judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le recunoaște și le însușește conform art. 320

1

C. proc. pen., instanța de fond, verificând din oficiu și constatând că actul de sesizare a instanței a fost legal întocmit, că este competentă să judece cauza, că a fost legal sesizată, că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că faptei inculpatului i s-a dat o corectă încadrare juridică și că sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, a admis cererea de judecare a inculpatului potrivit procedurii simplificate reglementată de dispozițiile legale sus-menționate.

La individualizarea judiciară a pedepsei, judecătorul fondului a avut în vedere în cadrul criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei, urmările produse și cele care s-ar fi putut produce, datele ce caracterizează persoana inculpatului care are antecedente penale, precum și dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., apreciind că executarea de către inculpat a pedepsei de 4 ani închisoare este de natură să-și atingă scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen.

Pe durata executării pedepsei principale, inculpatului i s-au interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat, și în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., din pedeapsa aplicată acestuia s-a dedus durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 4 septembrie 2011 la zi.

În ce privește latura civilă a cauzei, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanță Vaslui, a sumei de 886,80 RON cu titlu de cheltuieli transport, sumă ce va fi actualizată la data executării.

De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate N.P., constituită parte civilă în cauză, suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva deciziei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și inculpatul G.C.R.

Parchetul a criticat sentința pentru omisiunea instanței de fond de a face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen. cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, care era obligatorie. Reținerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și coborârea pedepsei sub limita minimului special prevăzut de lege nu înlătură această obligativitate. Nefiind reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, instanța de fond nu putea opta pentru aplicarea sau nu a pedepsei complementare, hotărârea pronunțată fiind sub acest aspect, vădit nelegală.

A mai susținut parchetul că sentința este și netemeinică, pedeapsa aplicată inculpatului fiind greșit individualizată în raport de gradul ridicat de pericol social concret al faptei, de împrejurările în care a fost comisă, precum și de persoana inculpatului care are antecedente penale, fiind condamnat pentru furturi săvârșite în perioada 2002 - 2006 la pedepse din a căror executare a fost liberat condiționat la data de 21 aprilie 2004.

Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie, susținând că pedeapsa aplicată este prea mare, solicitând reducerea cuantumului acesteia prin reținerea de circumstanțe atenuante deoarece a recunoscut fapta, nu s-a sustras de la urmărirea penală, este singurul întreținător al familiei. Inculpatul a invocat și faptul că încadrarea juridică corectă a faptei pentru care a fost deferit justiției este în dispozițiile art. 181 C. pen. care incriminează infracțiunea de vătămare corporală.

Prin Decizia penală nr. 29/2011 din 15 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 13384/89/2010 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și de inculpatul G.C.R., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus la zi arestarea preventivă de la 28 decembrie 2010.

În considerentele deciziei, instanța de apel a constatat că încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpatul G.C.R. în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 C. pen. este corectă, neputându-se reține în raport de probele administrate, că fapta inculpatului G.C.R. care a pus în primejdie viața părții vătămate N.P. este de fapt o vătămare corporală în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale (24 - 26) necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de acesta.

Situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă și corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.

În ziua de 25 august 2010, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul G.C.R. a scos din buzunarul pantalonilor un cuțit cu mâner din lemn și a început să lovească haotic cu el, iar când a ajuns lângă partea vătămată N.P., l-a lovit pe acesta în flancul stâng al abdomenului, după care i-a aplicat și alte lovituri cu cuțitul, cea mai importantă fiind cea aplicată în zona umărului stâng.

Din certificatul medico-legal din 3 septembrie 2010 și din expertiza medico-legală din 3 septembrie 2010 a S.M.L. Vaslui rezultă că partea vătămată N.P. a suferit, ca urmare a loviturilor aplicate de inculpatul G.C.R., multiple leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie și au necesitat pentru vindecare 24 - 26 zile de îngrijiri medicale.

Instanța de apel a concluzionat că, prima instanță, în mod corect a reținut că fapta de tentativă de omor există și a fost comisă cu vinovăție de inculpat.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei s-a reținut că aceasta s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, instanța de fond având în vedere atât criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, gradul de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările în care a fost comisă, cât și circumstanțele personale ale inculpatului care, deși a recunoscut fapta și a regretat săvârșirea ei nu a putut beneficia de circumstanțe atenuante facultative din cele prevăzute în art. 74 C. pen. deoarece are antecedente penale.

Motivul de apel invocat de procuror și care vizează neaplicarea prevederilor art. 65 alin. (2) C. pen. referitoare la pedeapsa complementară, a fost apreciat de instanța de apel ca fiind neîntemeiat față de împrejurarea că tribunalul prin încheierea din 7 ianuarie 2011 a dispus în baza art. 195 alin. (1) și (3) C. proc. pen. îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul Sentinței penale nr. 322 din 28 decembrie 2010 în sensul că "se va menține și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării de către inculpatul G.C.R. a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.".

A mai constatat instanța de apel că nu se impune reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante facultative care să ducă la reducerea și mai mult a pedepsei aplicate acestuia, scopul educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. neputând fi atins în cazul inculpatului, decât prin executarea în detenție a pedepsei în cuantumul stabilit de instanța de fond în vederea formării unei atitudini corecte a inculpatului față de normele de drept și față de regulile de conviețuire socială și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. În contextul menționat, împrejurările personale invocate de inculpat privitoare la situația sa familială nu sunt de natură a duce la reducerea pedepsei aplicate acestuia.

Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. este greșită, întrucât incidentul dintre inculpat și partea vătămată a avut loc pe o stradă din orașul Negrești, jud. Vaslui, în prezența altor patru persoane și anume, cei doi frați ai părții vătămate, unchiul inculpatului și numitul D.L., împrejurare ce atrage incidența agravantei prevăzute de art. 175 lit. i) C. pen. referitoare la săvârșirea faptei în public.

A mai susținut parchetul, că în cauză nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 65 alin. (2) C. pen. referitoare la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, obligatorie în speța dedusă judecății deoarece inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor și că pedeapsa de 4 ani închisoare la care acesta a fost condamnat nu este de natură să asigure reeducarea inculpatului, prevenția generală și cea specială.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de parchet care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17, 17

1

și 14 din C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit art. 385

9

alin. ultim din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul inculpat G.C.R. a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond pentru infracțiunea de tentativă de omor, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 65 alin. (1) C. pen., "pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară".

Alin. (2) al textului de lege sus-menționat prevede că "aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă".

Prin Sentința penală nr. 322 din 28 decembrie 2010, Tribunalul Vaslui reținând vinovăția intimatului-inculpat G.C.R. a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Ulterior pronunțării sentinței penale sus-menționate, aceeași instanță de fond, respectiv Tribunalul Vaslui, prin Încheierea din 7 ianuarie 2011 - ședința din Camera de Consiliu - a dispus în baza art. 195 alin. (1) și (3) C. proc. pen., îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta și dispozitivul Sentinței penale nr. 322 din 28 decembrie 2010 în sensul că, se va menționa "pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.".

Înalta Curte constată că omisiunea instanței de fond de a aplica prevederile art. 65 alin. (2) C. pen. obligatorii în cauză nu se circumscrie noțiunii de eroare materială evidentă, în sensul dispozițiilor art. 195 din C. proc. pen., ci se constituie într-un motiv de nelegalitate al hotărârii pronunțată de tribunal și care trebuia să fie înlăturat cu ocazia soluționării de către instanța de prim control judiciar a apelului declarat de parchet care, între altele, a vizat și acest aspect de nelegalitate a sentinței.

Prin urmare, motivul de recurs invocat de parchet, care vizează omisiunea instanței de fond de a face aplicarea prevederilor art. 65 alin. (2) C. pen. și inaplicabilitatea prevederilor art. 195 alin. (1) și (3) C. proc. pen. este fondat.

În ce privește critica referitoare la greșita încadrare juridică a faptei și solicitarea parchetului de condamnare a intimatului-inculpat pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., Înalta Curte constată că nu poate fi primită.

Intimatul-inculpat G.C.R. a fost cercetat și trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. constând, în esență, în aceea că la data de 25 august 2010 i-a aplicat lovituri repetate cu un cuțit intimatului parte civilă N.P. cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 24 - 26 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.

Este adevărat că incidentul dintre intimatul inculpat și intimatul parte civilă a avut loc pe o stradă din orașul Negrești, jud. Vaslui, de față fiind alte patru persoane, respectiv, cei doi frați ai părții civile, unchiul inculpatului și numitul D.L., împrejurare ce atrage incidența în cauză a prevederilor art. 175 lit. i) C. pen. care incriminează omorul săvârșit în public, dar nici la instanța de fond, nici la instanța de apel nu a fost pusă în discuția părților din oficiu, de către tribunal sau curtea de apel, sau la cererea procurorului, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. pentru care a fost trimis în judecată în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., pentru a se da posibilitatea acestuia să-și facă apărarea în raport cu noua încadrare juridică a faptei. Instanța de fond, luând act de declarația intimatului inculpat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost reținută în rechizitoriu și că solicită judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010, constatând că a fost legal sesizată și că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tentativă de omor prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Condamnarea intimatului-inculpat pentru prima oară, în recursul declarat de procuror în defavoarea sa, pentru o altă infracțiune, mai gravă decât cea pentru care a fost trimis în judecată (infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni) ar avea drept consecință, pronunțarea unei hotărâri nelegale, inculpatul fiind lipsit de dreptul de a exercita căile ordinare de atac prevăzute de lege (apelul și recursul) referitor la noua încadrare juridică a faptei.

În ce privește critica vizând cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, apreciat de procuror ca fiind nesatisfăcător pentru a asigura reeducarea acestuia, prevenția generală și specială, care se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este fondată.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, modul și împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret al acesteia, urmarea produsă, poziția procesuală adoptată de inculpat în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești concretizată în recunoașterea faptei și regretul pentru săvârșirea acesteia.

Împrejurarea că intimatul-inculpat are antecedente penale, invocată de procuror ca unul din argumentele ce ar impune majorarea cuantumului pedepsei a fost avută în vedere de instanțe care au respins cererea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a C. pen. cu consecința reducerii pedepsei potrivit art. 76 alin. 2 C. pen.

Prin urmare, Înalta Curte constată că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată intimatului inculpat se încadrează în limitele prevăzute în art. 320

1

C. proc. pen., este proporțională cu gravitatea faptei dedusă judecății și, contrar celor susținute de parchet, este de natură să asigure reeducarea inculpatului, precum și prevenția generală și specială.

Față de cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, se va casa în totalitate decizia atacată și, în parte, sentința, precum și încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 7 ianuarie 2011 și, în rejudecare i se va aplica inculpatului G.C.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Neconstatându-se din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței se vor menține celelalte dispoziții ale acesteia.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

17

alin. (4) din C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului se va deduce durata arestării preventive de la 4 septembrie 2010 la data de 2 mai 2011.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 29/2011 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia atacată și, în parte, Sentința penală nr. 322 din 28 decembrie 2010 a Tribunalului Vaslui, secția penală, precum și încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 7 ianuarie 2011 și, în rejudecare, aplică inculpatului G.C.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței sus-menționate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 4 septembrie 2010 la 2 mai 2011.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 mai 2011.