ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2309/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2309/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
sentința penală nr. 572 din 19 decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 11662/99/2011
al Tribunalului Iași au fost respinse ca nefondate, cererile formulate de
inculpatul A.G., în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea de
tentativă de omor calificat prev. și ped. de art. 20, art. 174 alin. (1) și art.
175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.
181 C. pen., precum și în sensul aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C.
pen. și s-a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de
tentativă de omor calificat, prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin.
(1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
la pedeapsa închisorii de 8 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata de 5 ani.
S-au
aplicat inculpatului dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.
b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În
baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive
dispusă împotriva inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din
pedeapsa aplicată prin prezenta sentință durata deținerii preventive începând
cu 26 iulie 2011 până la zi.
S-a
constatat că partea vătămată O.F.C., nu s-a constituit parte civilă.
În
baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat corpul
delict tăietor-înțepător – 1 briceag, folosit de acesta pentru săvârșirea
infracțiunii.
În
baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă cererea formulată de partea
civilă Spitalul Municipal Pașcani, precum și cererea părții civile Serviciul
Județean de Ambulanță Iași și în consecință, a fost obligat inculpatul să
plătească acestora suma de 622,75 lei – reprezentând cheltuieli efectuate
pentru asistența medicală acordată victimei O.F.C., și respectiv suma de 493
lei – reprezentând cheltuieli efectuate pentru deplasarea victimei din
localitatea Homița la spitalul menționat.
Pentru
a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul
A.G. locuiește pe raza satului Homița, com. Cristești, jud. Iași, împreună cu
părinții săi, locuința acestora din urmă învecinându-se cu cea a părților
vătămate, distanța dintre cele două imobile fiind de circa 150 m.
În cursul lunii iulie 2011, între membrii
familiei inculpatului și cei ai familiei părții vătămate O.F.C. s-a instalat o
stare conflictuală generată de amenințările și violențele fizice exercitate în
mod reciproc – aspect ce rezultă atât din declarația martorilor O.M., fratele victimei,
P.G.C., cât și din declarațiile inculpatului.
În cursul zilei de 25 iulie 2011, în jurul
prânzului, între fratele victimei, - martorul O.M. - și frații inculpatului - A.I.
și A.G. s-a consumat un nou conflict, concretizat în acte de violență fizică
exercitate de aceștia din urmă asupra martorului.
Spre seară, în jurul orelor 20:30, partea
vătămată O.F.C. s-a deplasat la barul ce aparține SC C.T. SRL din satul Homița,
pentru a consuma o bere.
Pe terasa barului se afla inculpatul A.G.
împreună cu fratele său, A.I., acesta din urmă plecând, la scurt timp, din
incinta menționată. Partea vătămată a mers tot pe terasa barului, având o
discuție de circa 15 minute cu inculpatul care consuma bere dintr-o sticlă de 0,5 l.
La un moment dat, inculpatul i-a aplicat
părții vătămate o lovitură în cap, cu o sticla de bere, dar și alte lovituri,
cu pumnii, în zona feței.
Pentru aplanarea conflictului a intervenit
martorul A.G., trăgându-l din acel loc și împiedicându-l pe inculpat să mai
lovească pe partea vătămată.
Inculpatul a părăsit imediat incinta barului,
fiind scos afară din local de către martorul menționat, îndreptându-se și
deplasându-se pe drumul public din zona în care este amplasată locuința
părinților săi.
După ce partea vătămată și-a spălat la
„uluc”, în fața barului, urmele de sânge de pe față, la circa 10 minute, a
părăsit și aceasta barul menționat, îndreptându-se spre locuința părintească.
Pentru a ajunge la locuința părintească,
partea vătămată trebuia să parcurgă același drum, ca și inculpatul, dar și să
treacă prin fața locuinței acestuia din urmă.
În timp ce se deplasa prin fața locuinței
familiei G.I. zis „A.”, partea vătămată a fost lovită din nou de inculpat, care
se deplasa din sens opus, cu un cuțit, căzând apoi la pământ – aspect observat
de martorii aflați pe terasa barului.
Inculpatul a revenit apoi la bar, spălându-se
mai întâi pe mâini la fântâna din fața barului, consumând în continuare băuturi
alcoolice.
Partea vătămată a rămas căzută la pământ
circa 5 minute, s-a ridicat și deplasat spre locuința părintească, având
leziuni care sângerau, parcurgând cam 350-400 m.
În locuința părintească a fost văzut cu
dâre/pete de sânge pe cămașă și pe corp, în zona abdomenului, de către martorii
O.M., fratele său și concubina acestuia din urmă, P.G.C., cărora le-a spus că a
fost tăiat cu un cuțit de către inculpatul A.G.
Martorii menționați, constatând că victima
prezenta în zona abdomenului două plăgi tăiate, dintre care una era mai
profundă – cu eviscerare de epiplon – au anunțat serviciul de urgență 112,
pentru intervenția promptă a ambulanței și a organelor de poliție.
Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Pașcani unde a fost internată cu diagnosticul de „Plagă penetrantă
abdominală, plagă superficială baza hemitorace drept” – supusă imediat unei
intervenții chirurgicale.
Din concluziile provizorii elaborate de
I.M.L. Iași sub nr. 1168/Of. din 26 iulie 2011, rezultă că victima O.F.C.
prezenta la data examinării plagă tăiată superficială hemitorace dr., plagă
înțepat – tăiată penetrantă abdominală cu eviscerare de epiplon; leziunile s-au
putut produce prin lovire activă cu obiect înțepător – tăietor (posibil
briceag), putând data din 25 iulie 2011; că necesită 21 – 23 zile îngrijiri
medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicații și că la momentul
producerii lor, leziunile traumatice nu au fost de natură de a-i pune în
primejdie viața.
Raportul de constatare medico-legală întocmit
de I.M.L. Iași pe baza documentației medicale privind pe victimă, confirmă
concluziile provizorii medico-legale menționate anterior.
Audiat în cursul procesului penal inculpatul
a negat constant săvârșirea faptei.
Astfel, în faza urmăririi penale, inculpatul
a declarat că, în timp ce se afla pe terasa barului, consumând o sticlă cu
bere, partea vătămată s-a apropiat de el, adresându-i înjurături, dar și
amenințarea că O.M. (fratele victimei) îi va urmări, îi va prinde și îi va lovi
pe toți membrii familiei A. Enervat de conduita părții vătămate, a luat o
sticlă de bere, golită de conținut, pe care a spart-o de capul acesteia, după
care i-a aplicat doi pumni în zona feței, victima continuând să rămână în
picioare.
Apoi, a părăsit barul, a mers pe drumul
public ce duce către locuința sa unde a rămas până a doua zi.
A mai declarat inculpatul că, mergând spre
casă, nu a întâlnit-o pe drumul public pe victimă și nici vreo altă persoană,
iar în seara respectivă (25 iulie 2011) nu a mai revenit la bar.
În aceleași declarații a mai susținut și că
în locuință a ajuns în jurul orelor 20:30 – 21:00, că nu s-a întâlnit cu nici
un membru din familiei, că a rămas în camera sa – având acces la aceasta
printr-o intrare separată – până a doua zi.
În cursul cercetării judecătorești,
inculpatul a confirmat declarațiile inițiale date în fața procurorului de caz.
Instanța a constatat că apărările formulate
de inculpat – în sensul că ar fi lovit victima doar în bar, cu o sticlă de
bere, goală, nu și pe drumul public, cum se pretinde în actul de sesizare – nu
pot fi primite, fiind pe deplin infirmate de declarațiile martorilor audiați în
cauză ce se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Instanța a constatat astfel că, fapta
săvârșită de inculpatul A.G., constând în aceea că, în seara zilei de 25 iulie 2011,
pe fondul consumului de băuturi alcoolice, dar și al unor conflicte consumate
între frații săi și ai victimei O.F.C., a lovit-o pe aceasta din urmă cu o
sticlă de bere în zona capului, aplicându-i apoi, cu un corp tăietor –
înțepător (posibil briceag) două lovituri în zona abdomenului și a toracelui –
în timp ce victima se deplasa pe un drum public – producându-i o plagă
penetrantă abdominală cu eviscerare de epiplon, realizează conținutul
constitutiv al infracțiunii de tentativă de omor calificat încriminată de art. 20
C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) – 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Sentința
penală astfel pronunțată a fost apelată de inculpatul A.G., criticile formulate
vizând următoarele aspecte:
-
greșita interpretare a probatoriului administrat atât în cursul urmăririi
penale cât și în faza cercetării judecătorești, având drept consecință
pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii
de tentativă la omor calificat, motiv pentru care se impune achitarea în
temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen.;
-
greșita încadrare juridică a faptei prin raportare la instrumentul folosit
(briceag,care, prin natura sa nu este apt să suprime viața unei persoane),
intensitatea loviturii, numărul redus de zile de îngrijiri medicale, și poziția
psihologică în momentul săvârșirii actului material, elemente de natură să
atragă schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare
corporală prevăzută de art. 181 C. pen.;
-
starea puternică de tulburare determinată de tensiunea existentă între cele
două familii, inculpatul recurgând la violență sub imperiul emoției provocate
de partea vătămată prin atingerea adusă demnității personale și a familiei
sale, precum și a temerii datorate amenințărilor la adresa familiei;
-
greșita individualizare a pedepsei aplicate prin ignorarea circumstanțelor
personale – persoană integrată social, cu o conduită corespunzătoare în
societate -, împrejurări ce pot fi apreciate drept circumstanțe atenuante, cu
consecința coborârii pedepsei sub minimul special.
Prin decizia penală nr. 69 din 5 aprilie 2012
pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția penală și pentru cauze cu minori s-a
respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva sentinței
penale sus-menționate.
Pentru a decide astfel, instanța de prim
control judiciar a reținut, în esență, că instanța de fond a administrat toate
probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă și la împrejurările
cauzei, reținând o situație de fapt în concordanță cu toate probele
administrate la urmărirea penală și în faza cercetării judecătorești.
Curtea
a constatat că în cauză a fost administrat un probatoriu complet, corect
interpretat și coroborat, avându-se în vedere toate datele ce converg spre o
reală stabilire a situației de fapt, situația de fapt expusă fiind însușită și
de instanța de apel, precum și argumentele primei instanțe aduse în susținerea
vinovăției inculpatului.
S-a mai reținut că prima instanță a apreciat
fiecare din declarațiile date de inculpat precum și apărările invocate de
acesta în contextul tuturor probelor administrate respectând dispozițiile art. 63
alin. (2) C. proc. pen. ce impun o analiză a tuturor probelor și argumentarea
soluției pronunțate pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt
reținută.
S-a mai reținut că din împrejurările
săvârșirii faptei și din modul de a acționa al inculpatului nu se poate
desprinde concluzia că, în momentul săvârșirii faptei acesta se afla într-o
puternică stare de tulburare în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., că
în cauză se poate reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea într-o stare de
încărcare nervoasă, însă, din probele administrate nu rezultă că această stare
de tulburare a fost determinată de faptele provocatoare ale părții vătămate, în
condițiile în care, inculpatul a fost acela care, după o discuție cu partea
vătămată, a lovit-o pe aceasta cu o sticlă goală de bere în cap și cu pumnul în
zona feței, iar la scurt timp, întâlnind partea vătămată pe drumul public, i-a
aplicat lovituri cu un briceag în zona toracică și abdominală, astfel încât,
inculpatul nu se poate prevala de prevederile textului de lege menționat.
De asemenea, s-au apreciat ca nefondate și
argumentele aduse de inculpat în susținerea cererii de schimbare a încadrării
juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de
vătămare corporală.
Sub aspectul tratamentului sancționator
aplicat inculpatului, Curtea a reținut că pedeapsa la care a fost condamnat
inculpatul A.G. este rezultatul procesului de individualizare, cu luarea în
considerare a activității concrete comise de inculpat, a gradului de pericol
social concret al infracțiunii comise, relevat de împrejurările săvârșirii ei
și modul extrem de violent în care a acționat inculpatul, care nu a ezitat să
folosească un obiect tăietor-înțepător pe care îl avea asupra sa, precum și
circumstanțelor personale ale inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a
declarat recurs inculpatul criticând-i ca fiind nelegală și netemeinică sub
aspectul motivelor invocate în apel, respectiv:
-
greșita interpretare a probatoriului administrat atât în cursul urmăririi
penale cât și în faza cercetării judecătorești, având drept consecință
pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii
de tentativă la omor calificat, motiv pentru care se impune achitarea în
temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen.;
-
greșita încadrare juridică a faptei prin raportare la instrumentul folosit
(briceag,care, prin natura sa nu este apt să suprime viața unei persoane),
intensitatea loviturii, numărul redus de zile de îngrijiri medicale, și poziția
psihologică în momentul săvârșirii actului material, elemente de natură să
atragă schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare
corporală prevăzută de art. 181 C. pen.;
-
starea puternică de tulburare determinată de tensiunea existentă între cele
două familii, inculpatul recurgând la violență sub imperiul emoției provocate
de partea vătămată prin atingerea adusă demnității personale și a familiei
sale, precum și a temerii datorate amenințărilor la adresa familiei;
-
greșita individualizare a pedepsei aplicate prin ignorarea circumstanțelor
personale – persoană integrată social, cu o conduită corespunzătoare în societate
-, împrejurări ce pot fi apreciate drept circumstanțe atenuante, cu consecința
coborârii pedepsei sub minimul special.
Pentru motivele invocate a solicitat
admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând să se pronunțe o
hotărâre în sensul solicitat.
Recursul este nefondat.
Examinând hotărârea recurată, actele și
lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, a cazurilor de
casare invocate – art. 385
9
alin. (1) pct. 9, 18, 17 și 14 C. proc.
pen. – dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 385
9
alin. (2)
și (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că aceasta este legală și
temeinică urmând a o menține ca atare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 385
9
alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării dacă aceasta nu
cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției
contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege.
Raportat la dispozițiile legale menționate,
este cu valoare de principiu faptul că nu se acceptă pronunțarea unei hotărâri
discreționare, care să nu fie întemeiată pe o motivare rațională, de natură să
convingă despre legalitatea și justețea soluției adoptate.
În acest sens, dispozițiile art. 256 și art. 383
C. proc. pen., prevăd necesitatea indicării temeiurilor de fapt și de drept ale
soluției care s-a pronunțat cu privire la latura penală și la latura civilă a
cauzei.
Lipsa de motivare a soluției face ca
hotărârea judecătorească să nu fie convingătoare, să lase o suspiciune asupra
conformității sale cu probatoriul administrat în cauză.
Totodată, obligația impusă de lege
instanțelor de a-și motiva hotărârile lor permite instanțelor de control
judiciar de a le verifica. De aceea, în cazul lipsei, insuficienței sau
obscurității motivelor, instanța de recurs casează hotărârea, fiindcă în aceste
condiții obligația de a controla hotărârea primei instanței sau de apel devine
imposibil de realizat.
În speța dedusă judecății, însă, criticile
formulate de inculpat cu privire la motivarea necorespunzătoare a hotărârii
atacate, sunt neîntemeiate.
Considerentele deciziei atacate corespund
exigențelor impuse de textele legale menționate, acestea fiind amplu detaliate
cu referire la toate apărările formulate de inculpatul recurent.
Aspectele de fapt și de drept au fost
analizate cu referire expresă, clară la întregul material probator administrat
în cauză și la textele legale incidente.
Concluziile reținute reprezintă chintesența
probatoriului judicios administrat, analizat și coroborat în cauză de natură a
da posibilitatea instanței de control judiciar să efectueze o examinare
efectivă, eficientă a hotărârii atacate prin prisma tuturor criticilor
formulate.
În ceea ce privește cazurile de casare prev.
de art. 385
9
alin. (1) pct. 18 și 17 C. proc. pen., Înalta Curte reține
că acestea nu sunt incidente în cauză.
Din analiza lucrărilor dosarului, Înalta
Curte constată că au fost administrate toate probele necesare aflării
adevărului cu privire la faptă și la împrejurările cauzei, reținându-se o
situație de fapt în concordanță cu toate probele administrate la urmărirea
penală și în faza cercetării judecătorești.
De asemenea, au fost examinate în mod real și
efectiv toate probele supuse aprecierii, cu consecințe în ceea ce privește
stabilirea vinovăției în comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus
trimiterea în judecată, procedându-se la evaluarea contribuției cauzale a
inculpatului atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv precum și la o
apreciere corespunzătoare a tuturor împrejurărilor care au generat sau pe fondul
cărora s-a comis fapta.
Se constată astfel că în cauză a fost
administrat un probatoriu complet, corect coroborat și interpretat cu referire
la toate elementele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția de
condamnare.
Din ansamblul probator administrat, rezultă
că, în seara zilei de 25 iulie 2011, inculpatul A.G., pe fondul consumului de
alcool, dar și al mai multor conflicte consumate între frații săi și ai
victimei O.F.C., a lovit-o pe aceasta din urmă cu o sticlă de bere în zona
capului și apoi cu un corp tăietor-înțepător (briceag) i-a aplicat două
lovituri în zona toracelui și a abdomenului, în timp ce victima se deplasa pe
un drum public, producându-i o plagă penetrantă abdominală cu eviscerare de
epiplon, care a necesitat pentru vindecare 21-23 zile de îngrijiri medicale.
Față de acuzațiile formulate împotriva sa,
inculpatul a adoptat o poziție constantă de nerecunoaștere, invocând anumite
împrejurări ce nu au fost susținute de probele administrate.
Astfel, inculpatul a declarat că, în timp ce
se afla pe terasa barului, partea vătămată s-a apropiat de el adresându-i
înjurături și amenințări cu acte de violență. În aceste condiții, enervat de
atitudinea părții vătămate, inculpatul a luat o sticlă goală de bere și a
lovit-o în cap, după care i-a aplicat doi pumni în zona feței.
În urma incidentului a părăsit barul, s-a
deplasat spre locuința sa, unde a rămas până a doua zi.
Instanța de fond a apreciat fiecare din
declarațiile date de inculpat și apărările invocate de acesta în contextul
tuturor probelor administrate respectându-se dispozițiile art. 63 alin. (2) C.
proc. pen. dispoziții care impun o analiză a tuturor probelor și argumentarea
soluției pronunțate pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt
reținută.
Procedând la evaluarea materialului probator
administrat în cauză și anume: (declarațiile părții vătămate O.F.C.,
declarațiile martorilor A.C., O.V., A.G. – care au asistat la prima fază a
conflictului desfășurat în incinta barului -, C.M., A.I.C. – martori care au
surprins momentul în care inculpatul și partea vătămată s-au întâlnit pe drumul
public, în dreptul locuinței numitului G.I. zis „A.”, și unde aceasta din urmă
a fost lovită de inculpat, și a căzut la pământ, – concluziile provizorii și
raportul de constatare medico-legală care atestă leziunile cauzate), instanța
de fond a respectat și a dat eficiență dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc.
pen., înlăturând în mod just aspectele din declarațiile inculpatului prin care
acesta prezintă alte variante ale situației de fapt, infirmate de celelalte
probe concurente.
Astfel, se constată că toate probele
administrate se coroborează pe deplin și dovedesc neîndoielnic vinovăția
inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în
judecată.
Sub acest aspect, criticile inculpatului
referitoare la aprecierea eronată a probatoriului administrat prin care s-a
comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei soluții
greșite de condamnare, nu sunt fondate.
Pe cale de consecință, cazul de casare prev. de
art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nu este incident în cauză.
Analiza coroborată a tuturor elementelor de
fapt relevate de mijloacele de probă enunțate impune concluzia indubitabilă că
inculpatul A.G. este autorul faptei din 25 iulie 2011, când pe un drum public
din satul Homița, com. Cristești, jud. Iași, a aplicat părții vătămate O.F.C.
două lovituri, cu un cuțit, una în zona abdominală și alta în zona
hemitoracelui drept, lăsând victima căzută la pământ și părăsind locul faptei.
Constatând, deci, că toate apărările
formulate de inculpat privind fapta ce formează obiectul prezentei judecăți în
cursul procesului penal sunt integral infirmate de materialul probator analizat
și coroborat în condițiile art. 63 C. proc. pen., în mod corect au fost
apreciate ca nesincere atât declarațiile sale, cât și pe cele ale martorului A.V.
(tatăl inculpatului), potrivit art. 69 C. proc. pen.
Față de toate aceste aspecte de fapt expuse,
instanța a constatat existența vinovăției inculpatului A.G. care este pe deplin
demonstrată și, ca atare, în mod corect a fost antrenată răspunderea penală a
acestuia.
Instanța a constatat astfel că, fapta
săvârșită de inculpatul A.G., constând în aceea că, în seara zilei de 25 iulie 2011,
pe fondul consumului de băuturi alcoolice, dar și al unor conflicte consumate
între frații săi și ai victimei O.F.C., a lovit-o pe aceasta din urmă cu o
sticlă de bere în zona capului, aplicându-i apoi, cu un corp tăietor –
înțepător (posibil briceag) două lovituri în zona abdomenului și a toracelui –
în timp ce victima se deplasa pe un drum public – producându-i o plagă
penetrantă abdominală cu eviscerare de epiplon, realizează conținutul
constitutiv al infracțiunii de tentativă de omor calificat încriminată de art. 20
C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) – 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a
constatat că, fapta săvârșită de inculpat în condițiile anterior descrise
constituie tentativă la infracțiunea de omor, fiind evidentă intenția de
ucidere a victimei, aceasta fiind obiectivată de elementele de fapt reținute
anterior, respectiv: aplicarea loviturii de cuțit într-o zonă anatomică vitală
cavitatea abdominală în care se găsesc așezate organele interne iar alta în
zona hemitoracelui drept; intensitatea loviturilor aplicate de inculpat –
ilustrată de faptul că a produs victimei o plagă penetrantă abdominală cu
eviscerare de epiplon, necesitând pentru vindecare 21 – 23 zile, astfel cum
rezultă din actele medico-legale aflate la dosar; obiectul folosit pentru
aplicarea loviturilor – corp înțepător – tăietor (posibil cuțit), apt de a
produce moartea;
Prin motivele de recurs, inculpatul a
solicitat a se constata că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. b)
C. pen., referitoare la circumstanța atenuantă a provocării, acțiunea sa
violentă fiind determinată de conduita provocatoare a părții vătămate.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza
provocării există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei
puternice tulburări sau emoții, produsă prin violență, printr-o atingere gravă
a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Din împrejurările săvârșirii faptei și din
modul de a acționa al inculpatului nu se poate desprinde concluzia că, în
momentul săvârșirii faptei acesta se afla într-o puternică stare de tulburare
în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.
În cauză, se poate reține că inculpatul a
săvârșit infracțiunea într-o stare de încărcare nervoasă, însă, din probele
administrate nu rezultă că această stare de tulburare a fost determinată de
faptele provocatoare ale părții vătămate, în condițiile în care, inculpatul a
fost acela care, după o discuție cu partea vătămată, a lovit-o pe aceasta cu o
sticlă goală de bere în cap și cu pumnul în zona feței, iar la scurt timp,
întâlnind partea vătămată pe drumul public, i-a aplicat lovituri cu un briceag
în zona toracică și abdominală. În aceste condiții, inculpatul nu se poate
prevala de prevederile textului de lege menționat.
Sunt, de asemenea, nefondate și argumentele
aduse de inculpat în susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice din
infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare
corporală.
Dacă în cazul infracțiunii de vătămare
corporală făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul
tentativei la omor, acesta acționează cu intenția de a ucide.
Astfel, există tentativă de omor și nu
vătămare, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă
leziuni la nivelul organelor vitale ale victimei, ori folosește instrumente sau
procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive
independente de voința acestuia.
Este irelevant timpul necesar pentru
îngrijiri medicale, deoarece, acesta este caracteristic infracțiunilor de
vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.
Modul de săvârșire a faptei, precum și
împrejurările în care aceasta a fost comisă, astfel cum au fost relevate de
probele administrate, exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat
cu intenția de a ucide, ci cu intenția generală de vătămare.
Este evident că, aplicând părții vătămate O.F.C.
o lovitură cu o sticlă de bere în zona capului și apoi, lovind-o cu intensitate
cu un corp tăietor-înțepător (briceag) în zona toracică și abdominală,
producându-i o plagă penetrantă abdominală cu eviscerare de epiplon, ce a
necesitat pentru vindecare 21-23 zile de îngrijiri medicale, inculpatul a
acționat cu intenția de a ucide.
În consecință, nu se poate proceda la
schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor
calificat în infracțiunea de vătămare corporală, deoarece nu există elemente
care să ducă la concluzia că aceasta ar corespunde unui alt model infracțional,
toate elementele conducând spre intenția inculpatului de a ucide victima.
Față de starea de fapt relevată de probele
administrate, evaluarea juridică este legală, fiind stabilită în concordanță cu
conținutul constitutiv al normei de incriminare.
Așa fiind, încadrarea juridică dată faptelor
comise de inculpat este corectă, nefiind incident în cauză cazul de casare
invocat de inculpat cu referire la acest aspect, respectiv art. 385
9
alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Referitor la motivul de casare invocat de
recurentul inculpat, vizând individualizarea pedepsei aplicate acestuia, Înalta
Curte constată că acesta este neîntemeiat.
În operațiunea de individualizare a pedepsei,
instanța, potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., analizează complexitatea
pericolului social al faptei deduse judecății, elementele obiective și
subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, personalitatea
făptuitorului și necesitățile procesului de reeducare și resocializare.
În speță, instanța de prim control judiciar a
constatat că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul A.G. este rezultatul
procesului de individualizare, cu luarea în considerare a activității concrete
comise de inculpat, a gradului de pericol social concret al infracțiunii
comise, relevat de împrejurările săvârșirii ei și de modul extrem de violent în
care a acționat inculpatul, care nu a ezitat să folosească un obiect
tăietor-înțepător pe care îl avea asupra sa, precum și circumstanțelor
personale ale inculpatului.
Procedând la evaluarea tuturor datelor
prezentate anterior cu privire la faptă și la persoana inculpatului, s-a
constatat în mod corect că în cauză s-a făcut o corectă adecvare cauzală a
criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.
Acordându-se semnificația cuvenită unor
împrejurări în care s-a comis fapta (agresivitate excesivă și cu urmări grave,
prin atingerea adusă unor valori sociale fundamentale cum este viața omului și
integritatea fizică), au fost evaluate corect gradul de pericol social al
faptei și al inculpatului.
Cum datele cauzei relevă suficiente elemente
din care rezultă un grad sporit de periculozitate a inculpatului, prin natura
specifică a infracțiunii cercetate, asociată cu capacitatea scăzută de
gestionare a furiei și perceperea deficitară a valorilor morale (factori care
de altfel au precipitat comportamentul infracțional al inculpatului) se
constată că, în speță, scopul prevăzut de art. 52 C. pen. nu poate fi atins
prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus și fără executare
efectivă, instanța de fond precum și cea de prim control judiciar procedând la
o judicioasă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și
al modalității de executare.
Împrejurările invocate de inculpat drept
circumstanțe atenuante nu pot fi reținute ca atare de instanță în contextul
infracțional reținut pentru considerentele deja expuse, acestea fiind avute în
vedere în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicată
acestuia, operațiune care, așa cum s-a arătat, s-a circumscris dispozițiilor art.
72 C. pen. și art. 52 C. pen.
Cum din oficiu nu s-au ivit motive de ordine
publică care să atragă casarea hotărârii recurate, văzând dispozițiile art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul
declarat de
inculpatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 69 din 05 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași – secția penală și pentru cauze cu minori.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a dispune obligarea
recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli
ocazionate de judecarea recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 69
din 05 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași – secția penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa
aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 26 iulie 2011 la 28
iunie 2012.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 28 iunie 2012.