ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 953/2012

Asupra

recursurilor de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penala

572 din 19 decembrie 2011, Tribunalul lași, printre altele a respins, ca

nefondate, cererile formulate de inculpatul A.G., în sensul schimbării

încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat prev. și

ped. de art. 20, art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în

infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., precum și în

sensul aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

A condamnat pe

inculpatul A.G., recidivist postexecutoriu, pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă de omor calificat, prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174

alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. la pedeapsa închisorii de 8 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata de 5 ani.

A aplicat

inculpatului dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art.

350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive dispusă

împotriva inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa

aplicată prin prezenta sentință durata deținerii preventive începând cu 26

iulie 2011 până la zi.

Împotriva

sentinței primei instanțe a declarat apel, A.G., cauza fiind înregistrată pe

rolul Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, sub nr.

11662/99/2011.

La termenul

din data de 09 februarie 2012, fixat pentru judecarea apelului, instanța de

control judiciar, respectiv Curtea de Apel lași, verificând legalitatea și

temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului în

temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva

încheierii din 9 februarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 11662/99/2011, a declarat recurs

inculpatul A.G. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și

revocarea măsurii arestării preventive.

În subsidiar recurentul

inculpat prin apărător a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi țara.

Înalta Curte examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel lași dată în încheierea

atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru

următoarele considerente:

I.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această

regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă

cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5

paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de

libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a

bănui ca a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede

în necesitatea de a-1 împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în

esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea

sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să

se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus,

să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul

prevăzut de art. 5 paragraful 1.

În cauza

supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât

dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din

prevederile Convenției.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța

de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin.

(3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive".

În raport de

modul de operare a activității infracționale respectiv că

la

data

de 25 iulie 2011, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul A.G., a

declanșat un conflict cu partea vătămată O.F.C. pe care l-a lovit cu o sticlă de

bere în zona capului, după care s-a înarmat cu un corp tăietor - înțepător și ,

în timp ce partea vătămată se deplasa pe drumul public din satul Homița,

județul lași, i-a aplicat două lovituri în zona abdomenului și a toracelui, dar

și în raport de împrejurările comiterii faptei, cât și faptul că pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea pe care inculpatul a săvârșit-o, este

pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de

insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul

pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială

a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,

existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul

social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la

comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei

presupuși ca autori ai faptelor respective. în acord cu prima instanță, Înalta

Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile

prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine

dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere

circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenției

provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5

paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că

menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat

într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în

dispozițiile și limitele legii.

II.

Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, formulată inculpat prin apărătorul

ales, se constată următoarele:

Conform art.

139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură

când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă

arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în

vedere susținerile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive

a fost luată cu respectarea prevederilor legale [art. 143 și art. 148 lit. f),

art. 149

1

C. proc. pen.], neintervenind elemente de natură a

justifica susținerea că punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol

pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și

pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea

infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați.

În concluzie,

Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu

poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă.

Înalta Curte,

conform art. 385

15

alin. (1) pct. I lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondat recursurile declarate de inculpatul A.G. împotriva

încheierii din 9 februarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 11662/99/2011.

Conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli

judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva încheierii din 9

februarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 11662/99/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 29 martie 2012.