ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2246/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2246/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor penale de față,
Prin sentința penală
nr. 29 din 18 ianuarie 2012,
Tribunalul Constanța, secția penală, a dispus următoarele:
A respins cererile formulate de
inculpatul I.L. și partea vătămată D.F., prin apărători, privind schimbarea
încadrării juridice a infracțiunii din
art.
20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 C. pen., cu
aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
și din art. 20 C. pen., raportat la
art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art. 174
C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) și i), cu
aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 20 C. pen.,
raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1)
lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul I.L.
la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C.
pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
În baza dispozițiilor art. 71 C. pen.,
a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)
teza a
II-
a și lit. b) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 88 C. pen.,
a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.L. perioada reținerii și arestării
preventive, cu începere de la data de 17 iulie 2011. lăzi.
În baza dispozițiilor art. 350 alin. (l)
C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul
I.L.
În baza dispozițiilor art. 7 din Legea
nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
În baza dispozițiilor art. 346 C.
proc. pen. și art. 313 alin. (l) din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G.
nr. 72/2006 a obligat inculpatul I.L. la plata sumei de 5454,25 lei cheltuieli
de spitalizare, cu dobânzile legale aferente sumei de la data rămânerii definitive
a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă S.M.
Medgidia.
În baza dispozițiilor art. 14 C. proc.
pen., raportat la art. 998, 999, 1003 C. civ. și art. 346 C. proc. pen., a
obligat inculpatul să plătească părții civile D.F. suma totală de 440.0001ei,
reprezentând daune materiale și morale.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța de fond a reținut următoarele:
În seara zilei de 16 iulie 2011,
partea vătămată D.F. împreună cu vecinii săi, J.D. și fiul acestuia, J.M., au
mers la clubul Z.M. din centrul municipiului Medgidia pentru a consuma câte o
bere. În acest club era organizată o discotecă la care muzica era asigurată de
mai mulți tineri, printre care și inculpatul I.L.
La un moment dat, după miezul nopții,
în jurul orelor 02.00, partea vătămată s-a ridicat de la masă cu intenția de a
merge până la grupul sanitar, pentru a se spăla pe mâini și pe față. În acel
moment, inculpatul a plecat după el, l-a ajuns în holul unde se află grupurile
sanitare, unde a scos un briceag, în lungime totală de aproximativ de 20 cm, cu
lama de 13-14 cm, cu care i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri pe
față, în abdomen, în regiunea feselor, cauzându-i multiple plăgi. Partea
vătămată D.F. a încercat să se apere, reușind să fugă din club, alergând pe
scări, fiind urmărit îndeaproape de inculpat.
În fața clubului, întrucât sângera
foarte tare, partea vătămată și-a scos tricoul și și-a făcut un tampon pe care l-a
pus în regiunea abdomenului, cu intenția de a opri sângerarea. Profitând de
aceste momente și de faptul că nu apucaseră să iasă tineri din discotecă,
inculpatul a fugit de la fața locului spre zona pieței hotelului Dobrogea, unde
și-a provocat răni superficiale cu briceagul, după care l-a aruncat, obiectul
tăietor-înțepător nefiind găsit cu ocazia cercetărilor. Acesta nu a lipsit
decât câteva minute, după care s-a reîntors în locul unde se afla partea
vătămată, timp în care a oprit un taxi, care a dus partea vătămată la spital,
aceasta fiind însoțită de către martorii J.D. și J.M.
La S.M. Medgidia partea vătămată a
suferit o intervenție chirurgicală, fiind internată cu diagnosticul de plăgi
înjunghiate-penetrante, etaj abdominal superior, în urma operației
stabilindu-se diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate penetrante
în etajul abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon transvers, lob
hepatic stâng; plagă tăiată hemi-față stângă, plăgi tăiate mâna dreaptă,
antebraț drept și plagă tăiată regiune fesieră stângă.
Conform raportului de constatare medico-legală
nr. 331 din 26 iulie 2011 a S.M.L. Constanța, leziunile au fost produse prin
lovire cu corp tăietor-înțepător, necesitând pentru vindecare un număr de 25-30
de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, acestea punându-i părții
vătămate viața în primejdie, prin peritonită generalizată, instaurată ca urmare
a plăgilor înjunghiate suferite.
Ulterior, din raportul de expertiză
medico-legală dispus de instanță, nr. 576/ Al agresiuni/2011 din 09 ianuarie
2012 a S.J.M.L. Constanța, s-a concluzionat că partea vătămată a suferit
leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor înțepător,
pot data din 17 iulie 2011 și necesită 25-30 zile îngrijiri medicale, urmând ca
numărul total de zile îngrijiri medicale să se stabilească după epuizarea
tuturor metodelor terapeutice recomandate de medicul chirurg și de chirurgie
plastică, necesitând reevaluare după cea.8 luni.
În cuprinsul aceluiași document s-a
mai arătat: procesul de vindecare a cicatricei de la nivelul hemifeței stg. nu
s-a terminat (cca. 9-121uni); inculpatul necesită intervenție chirurgicală
pentru rezolvarea eventrației și diastazisului mușchilor dr. abdominali;
leziunile de violență de la nivelul feței au produs un prejudiciu estetic
temporar reprezentat de cicatricea obrazului stg.; leziunile de violență au pus
în primejdie viața părții vătămate prin peritonită generalizată, instaurată ca
urmare a plăgilor înjunghiate suferite.
Pentru reținerea acestei situații de
fapt, instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces verbal de
cercetare la fața locului; proces verbal de sesizare și planșele foto; raportul
de constatare medico-legală de examinare a părții vătămate nr. 331 din 26 iulie
2011 și raportul de expertiză medico-legală, dispus de instanță, nr. 576/ Al
agresiuni 2011 din 09 ianuarie 2012 a S.J.M.L. Constanța; copia foii de
observație clinică, proces - verbal de concluzii provizorii medico-legale;
declarațiile părții vătămate D.F. și a martorilor M.I., J.D., J.M., C.E., P.A.R.,
P.M., R.Șt., C.M., Z.C. și M.E., procesul - verbal de prezentare a materialului
de urmărire penală, declarațiile inculpatului L.I.
Raportat la situația de fapt anterior
menționată, prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatului L.I. care,
în seara zilei de 17 iulie 2011, în jurul orelor 02.00, aflându-se la Clubul Z.M.
din centrul Municipiului Medgidia, județul Constanța, pe fondul unui conflict
mai vechi, a acostat pe victima D.F., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în
zona abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înțepător (briceag), cauzându-i
leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri
medicale și care i-au pus în primejdie viața, prin peritonită generalizată,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat
la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
În consecință, cererea formulată de
apărarea inculpatului I.L., de schimbare a încadrării juridice a faptei din
infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (l) raportat la art.
175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de
art. 182 alin. (2) C. pen., precum și cea a părții vătămate D.F., de schimbare
a încadrării juridice a faptei inculpatului din tentativă la omor calificat
prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în
tentativă la omor calificat cu premeditare și în public au fost apreciate ca
fiind neîntemeiate, argumentele reținute în acest sens fiind următoarele:
Ceea ce deosebește infracțiunea de
vătămare corporala gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții
persoanei de tentativa la infracțiunea de omor este poziția
subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care
constituie latura obiectivă a infracțiunii.
În timp ce în cazul infracțiunii prevăzute
de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen., făptuitorul acționează cu
praeterintenție, în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o
vătămare corporală se produce o consecință mai gravă, și anume, punerea în
primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția făptuitorului
și în raport cu care el se află în culpă, în cazul tentativei la infracțiunea
de omor acesta acționează numai cu intenția.
Pentru stabilirea poziției subiective
a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a
fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările
produse sau care s-ar fi putut produce.
Or, din probele administrate în cauză
rezultă că inculpatul a lovit victima cu un cuțit, producându-i plăgi
înjunghiate-penetrante etaj abdominal superior, în urma operației stabilindu-se
diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate penetrante în etajul
abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon transvers, lob hepatic
stâng; plagă tăiată hemi, față stângă, plăgi tăiate mâna dreaptă, antebraț
drept și plagă tăiată regiune fesieră stângă, cu consecința punerii în
primejdie a vieții părții vătămate.
Acționând în acest mod, inculpatul a
prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale, suprimarea vieții
victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.
S-a mai reținut că obiectul folosit în
agresiune, cuțit, zona corporală vizată, abdomenul și zona capului (obraz stg.)
și intensitatea loviturii care a produs leziuni ce au pus în primejdie viața,
constituie elemente suficiente pentru a se reține că inculpatul a urmărit sau
cel puțin a acceptat producerea celui mai grav rezultat. Mai mult, lovirea
puternică, repetată și cu intensitate a victimei, în zone vitale, cu un obiect
apt de a produce moartea dovedește că inculpatul a urmărit suprimarea vieții
acesteia, deci a acționat cu intenție, nicidecum numai un rezultat de vătămare
gravă a integrității corporale a victimei, cum au susținut apărătorii
inculpatului.
În același sens s-au avut în vedere și
concluziile raportului de expertiză medico-legală dispus de instanță, nr. 576/ Al
agresiuni 2011 din 09 ianuarie 2012 a S.J.M.L. Constanța, anterior menționate.
În ceea ce privește solicitarea de
schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de partea civilă, prima
instanță a reținut că premeditarea la care face trimitere art. 175 lit. a) C.
pen., cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât și elemente obiective,
respectiv acte pozitive premergătoare și preparatorii exterioare proiectului,
condiții neîndeplinite în cauză.
S-a mai reținut că omorul premeditat
este nu numai acceptat psihic și chibzuit, dar efectiv pregătit prin măsurile
care se iau de inculpat și prin crearea condițiilor necesare realizării lui.
Prin urmare, hotărârea de a ucide este luată din timp, iar actul meditativ
coincide cu voința fermă de a suprima viața persoanei, inculpatul alegând locul
și momentul unde se va săvârși actul, conform unui plan de acțiune inițial și
apoi executarea minuțioasă a planului.
Or, modul de acțiune al inculpatului a
fost ad hoc, fără premeditare, determinat de solicitarea părții vătămate D.F. și
a martorilor J.M. și J.D., de a se difuza un anume gen de muzică în discoteca
Z.M., unde inculpatul I.L. se ocupa de muzica ambientală, neînțelegerile
anterioare neavând legătură cu fapta care face obiectul cercetării în cauza
pendinte.
La individualizarea pedepsei aplicată
inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de
art. 72 C. pen., respectiv: gradul concret de pericol social al faptei, modalitatea
de comitere a acesteia, forma de vinovăție, intenția, limitele speciale de
pedeapsă, poziția procesuală a inculpatului, cât si elementele ce
caracterizează persoana acestuia, tânăr, în vârstă de 28 ani, studii 10 clase,
necăsătorit, un copil minor, conducător auto, fără antecedente penale, conduita
bună a inculpatului înainte de săvârșire a infracțiunii și comportarea sinceră
în cursul procesului penal atribuindu-li-se valoarea de circumstanță atenuantă
judiciară în încadrarea prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cărora li s-a dat
eficiență în condițiile art. 76 alin. (l) lit. b) C. pen.
Prima instanță a apreciat că nu se
poate reține în favoarea inculpatului scuza provocării, reținând în acest sens
că nu s-a confirmat acțiunea părții vătămate de a lovi inculpatul cu un pahar
și că, chiar și în ipoteza în care, în realitate, victima ar fi avut intenția
să lovească cu paharul pe inculpat, reacția acestuia din urmă a fost
disproporționată (exagerată), deoarece a lovit victima de două ori într-o zonă
vitală (cap și abdomen), cu un obiect apt de a produce moartea sau leziuni
vitale, chiar după ce aceasta a fugit pentru a scăpa de agresiune.
În același sens, s-a reținut că pentru
a se reține circumstanța atenuanta a provocării nu este suficient ca persoana vătămată
să aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare, pentru incidența
dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., fiind necesar ca victima să dovedească o
agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să
cauzeze făptuitorului o puternică tulburare sau emoție, astfel încât acesta să
nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni.
Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui
provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se
presupune, de regulă, că faptele celor în cauză să aibă o apropiată
semnificație.
În latura civilă a cauzei,
constatând dovedite pretențiile civile
formulate de partea civilă S.M. Medgidia, prima instanță, în baza dispozițiilor
art. 346 C. proc. pen. și art. 313 alin. (l) din Legea nr. 95/2006, modificată
prin O.U.G. nr. 72/2006, a dispus obligarea inculpatului I.L. la plata sumei de
5454,25 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale
aferente sumei de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea
integrală a debitului, pentru perioada de spitalizare 17 iulie 2011 - 13 august
2011, conform adresei nr. 9997 din 17 noiembrie 2011 și a foii de observație
clinică nr. 14204.
Totodată, constatând existența
prejudiciului nepatrimonial cauzat părții civile D.F., pe de o parte, de
suferințele legate de internarea și supunerea acesteia unei intervenții
chirurgicale, iar pe de altă parte, de perioada post spitalicească care a
presupus vindecarea în timp a leziunilor create, precum și o emoție psihică
creată de însăși agresiunea de la data conflictului, soldată cu leziuni care au
produs un prejudiciu estetic temporar reprezentat de cicatricea obrazului stg.
și luând act și de poziția procesuală a inculpatului care a declarat că este de
acord să achite pretențiile formulate de parte civilă, prima instanță, în
virtutea principiului disponibilității, a dispus obligarea inculpatului la
plata către partea civilă susmenționată a sumei totale de 440.000 lei, din care
340.000 despăgubiri materiale și 100.000 daune morale.
Împotriva acestei sentințe,
în termen legal, au declarat apel
inculpatul I.L. și partea vătămată D.F.
La termenul din 05 aprilie 2012,
inculpatul I.L. a precizat personal că retrage apelul formulat în cauză, motiv
pentru care instanța a luat act de această manifestare de voință a
inculpatului, potrivit art. 369 alin. (1) C. proc. pen.
În calea sa de atac, partea vătămată D.F.
a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare,
majorarea pedepsei aplicate inculpatului urmare înlăturării dispozițiilor art.
74 alin. (l) lit. a) C. pen., în argumentare arătând că prima instanță a
reținut în mod greșit conduita bună anterioară a inculpatului, în condițiile în
care la dosarul cauzei a fost depus procesul - verbal prin care acesta fusese
amendat, cu aproximativ 3 luni de zile înainte de săvârșirea infracțiunii,
pentru un scandal cauzat clientului său.
În același sens, partea civilă a
arătat că din actele dosarului rezultă că, la câteva luni de la incidentul
anterior menționat, inculpatul l-a agresat pe clientul său tot cu un cuțit.
Totodată, a arătat faptul că
inculpatul nu a avut o atitudine sinceră întrucât în faza de urmărire penală a
precizat că el a fost cel agresat de către partea vătămată, fiind tăiat pe
mâini; în același sens, a menționat că, deși în fața instanței de fond a arătat
că este de acord să achite contravaloarea daunelor părții vătămate, inculpatul
nu a făcut nici un fel de diligente în acest sens.
Deopotrivă, partea civilă a mai
criticat soluția instanței de fond de respingere a cererii sale de schimbare a
încadrării juridice a faptelor deduse judecății, arătând că se impunea
reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul, în baza
aceleiași rezoluții infracționale, încercase să o ucidă și cu trei luni înainte
de data de referință, dar și a dispozițiilor art. 175 lit. a) C. pen., întrucât
hotărârea de a ucide fusese luată de către inculpat cu trei luni înainte.
În apel nu s-au administrat mijloace
de probă noi.
La termenul din data 05 aprilie 2012,
inculpatul I.L. a precizat personal că nu dorește să dea declarație în fața
instanței de apel, uzând de dreptul la tăcere prevăzută de art. 70 alin. (2) C.
proc. pen.
Prin decizia penală
nr. 43/ P din 5 aprilie 2012, Curtea
de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,
a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul I.L. împotriva
sentinței penale nr. 29 din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul
Constanța în dosarul penal nr. 11115/118/2011.
Prin aceeași decizie, în baza art. 379
pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de partea vătămată D.F.,
a desființat sentința apelată, iar în rejudecare:
A majorat pedeapsa aplicată
inculpatului I.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen.,
raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., de la 5 ani închisoare la 7
ani și 6 luni închisoare, prin înlăturarea aplicării art. 74 alin. (l) lit. a)
C. pen., raportat la art. 76 alin. (l) lit. b) C. pen.
A menținut restul dispozițiilor
sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 383 alin. (1) raportat la
art. 350 alin. (l) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a
inculpatului I.L.
În baza art. 381 alin. (l) C. proc.
pen., raportat la art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului I.L.
perioada arestării preventive din data de 18 ianuarie 2012 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., a obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.
În considerentele aceste decizii,
instanța de apel a constatat că prima
instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a
probelor administrate în cauză, reținând vinovăția inculpatului I.L. sub forma
intenției directe prevăzute de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.
S-a reținut în acest sens că din
probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a lovit victima cu un
cuțit, producându-i plăgi înjunghiate-penetrante, etaj abdominal superior, în
urma operației stabilindu-se diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate
penetrante în etajul abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon
transvers, lob hepatic stâng; plagă tăiată hemi-față stângă, plăgi tăiate mâna
dreaptă, antebraț drept și plagă tăiată regiune fesieră stângă, cu consecința
punerii în primejdie a vieții acesteia. Acționând în acest mod, inculpatul a
prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale (suprimarea vieții
victimei), rezultat pe care l-a urmărit; astfel, mijlocul folosit în agresiune
(cuțitul), zona corporală vizată (abdomenul si zona capului-obraz stg.),
intensitatea loviturii care a produs leziuni ce au pus în primejdie viața
constituie elemente suficiente pentru a se reține că inculpatul a urmărit
producerea celui mai grav rezultat, aspect care reiese și din lovirea
puternică, repetată și cu intensitate, a victimei, în zone vitale, cu un obiect
apt de a produce moartea Instanța de apel a apreciat că și încadrarea juridică
dată faptei comise de inculpatul I.L. este corectă, instanța de fond efectuând
o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.
S-a reținut în acest sens că fapta
inculpatului I.L. care, în seara zilei de 17 iulie 2011, în jurul orelor 02.00,
aflându-se la Clubul Z.M. din centrul Municipiului Medgidia, județul Constanța,
pe fondul unui conflict mai vechi, a acostat victima D.F., căreia i-a aplicat
mai multe lovituri în zona abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înțepător
(briceag), cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de
25-30 de zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața prin
peritonită generalizată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Curtea a apreciat, ca neîntemeiate,
criticile părții vătămate D.F. cu privire la nereținerea dispozițiilor art. 41
alin. (2) C. pen. și art. 175 lit. a) C. pen., reținând că, așa cum corect a
constatat și prima instanță, în cauză nu se impune reținerea formei continuate
a infracțiunii întrucât din actele și lucrările dosarului nu reies date
necesare pentru extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale, potrivit
art. 335 alin. (l) C. proc. pen. și nici nu sunt aplicabile prevederile art.
336 C. proc. pen., privind extinderea procesului penal pentru alte fapte, atâta
timp cât în cursul judecății, în urma administrării probatoriului, nu s-au
descoperit date cu privire la altă faptă penală; deopotrivă, în raport cu
modalitatea de comitere a infracțiunii, nu se poate reține în mod neîndoielnic
existența premeditării de către inculpatul I.L. a faptei din 17 iulie 2011.
În ceea ce privește, însă, operațiunea
de individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului I.L., Curtea a
constatat că instanța de fond a reținut în mod netemeinic, în favoarea
inculpatului, circumstanța atenuantă facultativă prevăzută de art. 74 alin. (l)
lit. a) C. pen., în argumentare arătând că nu se poate reține conduita bună a
inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii întrucât din actele și
lucrările dosarului nu au reieșit circumstanțe personale deosebite ale
inculpatului I.L., în măsură să determine reținerea circumstanței atenuante
susmenționate.
S-a avut în vedere în acest sens
procesul - verbal de contravenție, depus la dosarul cauzei, din care rezultă că
inculpatul I.L. a fost amendat contravențional, cu 3 luni anterior săvârșirii
faptei deduse judecății, în urma unui incident tot cu partea vătămată,
apreciindu-se că, în acest context, faptul că inculpatul nu are antecedente
penale nu impune în mod obligatoriu reținerea circumstanței atenuante
susmenționate.
Ca urmare, reținând că în beneficiul
inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74
lit. a) C. pen. și că aprecierile instanței de fond cu privire la comportarea
sinceră a inculpatului în cursul procesului penal și la faptul că a fost de acord
să plătească toate pretențiile părții civile nu se impun a fi examinate sub
aspectul reținerii circumstanței atenuante facultative prevăzute de art. 74
alin. (l) lit. a) C. pen., atâta timp cât aceste aspecte ar fi constituit
elemente de apreciere a reținerii în cauză a circumstanțelor atenuante
facultative prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen., circumstanțe pe care,
însă, instanța de fond nu le-a constatat incidente în cauză și având în vedere
natura infracțiunii săvârșite (infracțiune contra vieții), circumstanțele reale
de săvârșire a faptei (lovire repetată și cu intensitate a părții vătămate în
zone vitale ale corpului) și urmările produse (eventrație și diastazis al
mușchilor dr. abdominali, prezintă un prejudiciu estetic temporar reprezentat
de cicatricea obrazului stg., leziunile de violență punând în primejdie, viața
părții vătămate prin peritonită generalizată, instaurată ca urmare a plăgilor
înjunghiate suferite), Curtea a apreciat că se impune condamnarea inculpatului
la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.
Împotriva acestei decizii,
în termen legal, au declarat recurs
partea civilă D.F. și inculpatul I.L.
Inculpatul I.L.
nu și-a motivat, în scris, calea de
atac, la termenul de dezbateri din 26 iunie 2012 apărătorul ales al acestuia criticând
hotărârea atacată sub următoarele aspecte: instanța de apel a luat act de
manifestarea de voință a inculpatului, de retragere a apelului, fără a-i aduce
la cunoștință efectele retragerii căii de atac, astfel încât, în contextul
prezentat, instanța nu a exercitat un rol activ și a încălcat dreptul la
apărare al inculpatului, cu atât mai mult cu cât în apelul părții civile, care
a fost admis, situația inculpatului s-a înrăutățit; instanța de apel a majorat
în mod nejustificat pedeapsa aplicată inculpatului, urmare înlăturării
circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât a
interpretat greșit probele și nu a ținut cont de atitudinea provocatoare a
părții civile care, în seara de referință, la ora 2 noaptea, a venit în mod
ostentativ în barul în care inculpatul își desfășura activitatea, însoțit de
alte două persoane, scopul acesteia fiind acela de a-l intimida și provoca pe
inculpat. Aceasta cu atât mai mult cu cât, anterior, într-un context similar,
inculpatul fusese bătut de partea civilă împreună cu alți doi indivizi. Or, în
acest context, reacția inculpatului a fost una firească și spontană, menită să
înlăture pericolului iminent, astfel încât este corect a se reține în
beneficiul acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C.
pen.;
Deopotrivă, apărătorul a învederat că
este just a se reține în beneficiul inculpatului și dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., dată fiind atitudinea sinceră și corectă a acestuia în fața
instanței.
Partea civilă D.F.
nu și-a motivat, în scris, calea de
atac și, deși a fost legal citată, nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți
pentru a susține recursul.
Examinând cauza în raport de criticile
formulate, dar și din oficiu, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc.
pen., Înalta Curte constata ca recursurile sunt nefondate, considerentele avute
în vedere fiind următoarele:
Premergător, se constată că faptul
retragerii apelului de către inculpatul I.L. restrânge sfera criticilor pe care
le poate formula în recurs numai la limitele prevăzute de art. 385
1
alin. final C. proc. pen., astfel încât Înalta Curte va analiza numai acele
critici care se circumscriu sferei anterior menționate.
În egală măsură, constatând că apelul
părții civile a vizat exclusiv latura penală a cauzei, în lipsa motivelor de
recurs formulate de această parte, Înalta Curte va analiza în cadrul acestei
căi de atac numai acele cazuri de casare care, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., se iau în discuție din oficiu și numai în ceea ce
privește latura penală a cauzei.
Trecând în continuare la analiza
criticilor, Înalta Curte constată că la stabilirea situației de fapt instanțele
de judecată au analizat în mod pertinent probele administrate în cursul
procesului penal, detaliat prezentate anterior, constatând justificat vinovăția
inculpatului I.L. în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la
art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 17
iulie 2011, în jurul orelor 02, aflându-se la Clubul Z.M. din centrul
Municipiului Medgidia, județul Constanța, pe fondul unui conflict mai vechi, a
acostat pe victima D.F., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în zona
abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înțepător (briceag), cauzându-i leziuni ce
au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale și
care i-au pus în primejdie viața, prin peritonită generalizată.
Situația de fapt anterior descrisă nu
este contestată de către inculpat, acesta invocând în recurs greșita
interpretare a probelor numai sub aspectul omisiunii reținerii în beneficiul
său a circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.,
raportat la acțiunea provocatoare a părții vătămate.
Întrucât modificarea situației
inculpatului, în apelul părții civile, a constat în majorarea pedepsei ca
urmare a înlăturării circumstanței atenuate judiciare prevăzute de art. 74 lit.
a) reținută în sarcina acestuia de către prima instanță, Înalta Curte apreciază
că susmenționata critică nu se circumscrie dispozițiilor art. 385
1
alin. final C. proc. pen., astfel încât nu o va analiza.
Evident, nici aserțiunile apărării
privind lipsa de rol activ a instanței de apel, urmare faptului că a luat act
de retragerea căii de atac exercitată de inculpat fără a-i aduce la cunoștință
care sunt efectele acestei retrageri, nu pot constitui critici formulate în
sfera art. 385
1
C. proc. pen., ci simple elucubrații, menite mai
degrabă să discrediteze apărarea de care a beneficiat inculpatul în apel, decât
conduita instanței de prim control judiciar care, constatând că manifestarea de
voință a inculpatului asistat de apărători aleși, îmbrăcă forma juridică impusă
de dispozițiilor art. 369 C. proc. pen., în mod corespunzător, a luat act de
aceasta.
Deopotrivă, nici susținerile apărării
privind nereținerea in beneficiul inculpatului I.L. a dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., nu se încadrează în sfera motivelor care se circumscriu dispozițiilor
art. 385
1
C. proc. pen., întrucât, în condițiile în care în fața
primei instanțe, în prezența apărătorilor aleși, inculpatul a precizat în mod
expres că nu dorește să uziteze de procedura simplificată, în apel nu a dat
declarație, retrăgându-și calea de atac, iar în fața instanței de recurs a dat
o declarație prin care nu recunoaște faptele astfel cum au fost descrise în
rechizitoriu, reținerea unui astfel de beneficiu nu este posibilă.
În acest context, analizând, din
oficiu, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C.
proc. pen., modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicată
inculpatului în apel, Înalta Curte constată că în partida inculpatului nu poate
fi reținută circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C.
pen., întrucât, în lipsa altor aspecte privind conduita sa predelictuală
exemplară, lipsa antecedentelor penale nu poate fundamenta pertinent coborârea
pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în raport cu elementele
circumstanțiale care caracterizează pericolul social concret al infracțiunii
deduse judecății, respectiv: modalitatea în care a acționat inculpatul și consecințele
faptei sale.
În plus, se constată că deși
inculpatul nu are antecedente penale, actele aflate la dosarul cauzei,
respectiv procesul-verbal de contravenție aflat la dosar fond, indică faptul că
anterior săvârșii faptei, inculpatul nu a avut o conduită ireproșabilă.
În consecință, se constată că soluția
instanței de apel, de înlăturare a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74
lit. a) C. pen., este corectă, ajustare în raport de care, în contextul
particular al cauzei, aplicarea unei pedepse egală cu limita minimă prevăzută
de lege pentru infracțiunea săvârșită, de 7 ani și 6 luni închisoare, se
dovedește a fi rezultatul unei juste individualizări a pedepsei, în raport de
criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aptă, deopotrivă, să asigure scopul
educativ - preventiv al pedepsei, astfel cum este acesta stabilit prin dispozițiilor
art. 52 C. pen.
Apreciind că prin argumentele anterior
menționate s-a răspuns și aspectelor ce se impuneau a fi analizate, din oficiu,
în recursul părții civile, și că acestea dovedesc caracterul nefondat a celor
două recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. l lit. b) C. proc. pen., le va respinge ca atare și va dispune, conform
art. 385
16
alin. (2) raportat la art. 381 alin. (l) teza a Il-a C.
proc. pen., deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului, a timpului reținerii
și arestării preventive de la 17 iulie 2011 la 26 iunie 2012.
Având în vedere și dispozițiilor art.
192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de partea civilă D.F. și de inculpatul I.L. împotriva deciziei penale
nr. 43/ P din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și
pentru cauze penale cu minori și de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 17 iulie 2011 la
26 iunie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,
reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea
apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenta parte civilă D.F. la
plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26
iunie 2012.