ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2246/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2246/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor penale de față,

Prin sentința penală

nr. 29 din 18 ianuarie 2012,

Tribunalul Constanța, secția penală, a dispus următoarele:

A respins cererile formulate de

inculpatul I.L. și partea vătămată D.F., prin apărători, privind schimbarea

încadrării juridice a infracțiunii din

art.

20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

și din art. 20 C. pen., raportat la

art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art. 174

C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) și i), cu

aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1)

lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul I.L.

la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen.,

a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a

II-

a și lit. b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 88 C. pen.,

a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.L. perioada reținerii și arestării

preventive, cu începere de la data de 17 iulie 2011. lăzi.

În baza dispozițiilor art. 350 alin. (l)

C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul

I.L.

În baza dispozițiilor art. 7 din Legea

nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În baza dispozițiilor art. 346 C.

proc. pen. și art. 313 alin. (l) din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G.

nr. 72/2006 a obligat inculpatul I.L. la plata sumei de 5454,25 lei cheltuieli

de spitalizare, cu dobânzile legale aferente sumei de la data rămânerii definitive

a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă S.M.

Medgidia.

În baza dispozițiilor art. 14 C. proc.

pen., raportat la art. 998, 999, 1003 C. civ. și art. 346 C. proc. pen., a

obligat inculpatul să plătească părții civile D.F. suma totală de 440.0001ei,

reprezentând daune materiale și morale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

În seara zilei de 16 iulie 2011,

partea vătămată D.F. împreună cu vecinii săi, J.D. și fiul acestuia, J.M., au

mers la clubul Z.M. din centrul municipiului Medgidia pentru a consuma câte o

bere. În acest club era organizată o discotecă la care muzica era asigurată de

mai mulți tineri, printre care și inculpatul I.L.

La un moment dat, după miezul nopții,

în jurul orelor 02.00, partea vătămată s-a ridicat de la masă cu intenția de a

merge până la grupul sanitar, pentru a se spăla pe mâini și pe față. În acel

moment, inculpatul a plecat după el, l-a ajuns în holul unde se află grupurile

sanitare, unde a scos un briceag, în lungime totală de aproximativ de 20 cm, cu

lama de 13-14 cm, cu care i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri pe

față, în abdomen, în regiunea feselor, cauzându-i multiple plăgi. Partea

vătămată D.F. a încercat să se apere, reușind să fugă din club, alergând pe

scări, fiind urmărit îndeaproape de inculpat.

În fața clubului, întrucât sângera

foarte tare, partea vătămată și-a scos tricoul și și-a făcut un tampon pe care l-a

pus în regiunea abdomenului, cu intenția de a opri sângerarea. Profitând de

aceste momente și de faptul că nu apucaseră să iasă tineri din discotecă,

inculpatul a fugit de la fața locului spre zona pieței hotelului Dobrogea, unde

și-a provocat răni superficiale cu briceagul, după care l-a aruncat, obiectul

tăietor-înțepător nefiind găsit cu ocazia cercetărilor. Acesta nu a lipsit

decât câteva minute, după care s-a reîntors în locul unde se afla partea

vătămată, timp în care a oprit un taxi, care a dus partea vătămată la spital,

aceasta fiind însoțită de către martorii J.D. și J.M.

La S.M. Medgidia partea vătămată a

suferit o intervenție chirurgicală, fiind internată cu diagnosticul de plăgi

înjunghiate-penetrante, etaj abdominal superior, în urma operației

stabilindu-se diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate penetrante

în etajul abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon transvers, lob

hepatic stâng; plagă tăiată hemi-față stângă, plăgi tăiate mâna dreaptă,

antebraț drept și plagă tăiată regiune fesieră stângă.

Conform raportului de constatare medico-legală

nr. 331 din 26 iulie 2011 a S.M.L. Constanța, leziunile au fost produse prin

lovire cu corp tăietor-înțepător, necesitând pentru vindecare un număr de 25-30

de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, acestea punându-i părții

vătămate viața în primejdie, prin peritonită generalizată, instaurată ca urmare

a plăgilor înjunghiate suferite.

Ulterior, din raportul de expertiză

medico-legală dispus de instanță, nr. 576/ Al agresiuni/2011 din 09 ianuarie

2012 a S.J.M.L. Constanța, s-a concluzionat că partea vătămată a suferit

leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor înțepător,

pot data din 17 iulie 2011 și necesită 25-30 zile îngrijiri medicale, urmând ca

numărul total de zile îngrijiri medicale să se stabilească după epuizarea

tuturor metodelor terapeutice recomandate de medicul chirurg și de chirurgie

plastică, necesitând reevaluare după cea.8 luni.

În cuprinsul aceluiași document s-a

mai arătat: procesul de vindecare a cicatricei de la nivelul hemifeței stg. nu

s-a terminat (cca. 9-121uni); inculpatul necesită intervenție chirurgicală

pentru rezolvarea eventrației și diastazisului mușchilor dr. abdominali;

leziunile de violență de la nivelul feței au produs un prejudiciu estetic

temporar reprezentat de cicatricea obrazului stg.; leziunile de violență au pus

în primejdie viața părții vătămate prin peritonită generalizată, instaurată ca

urmare a plăgilor înjunghiate suferite.

Pentru reținerea acestei situații de

fapt, instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces verbal de

cercetare la fața locului; proces verbal de sesizare și planșele foto; raportul

de constatare medico-legală de examinare a părții vătămate nr. 331 din 26 iulie

2011 și raportul de expertiză medico-legală, dispus de instanță, nr. 576/ Al

agresiuni 2011 din 09 ianuarie 2012 a S.J.M.L. Constanța; copia foii de

observație clinică, proces - verbal de concluzii provizorii medico-legale;

declarațiile părții vătămate D.F. și a martorilor M.I., J.D., J.M., C.E., P.A.R.,

P.M., R.Șt., C.M., Z.C. și M.E., procesul - verbal de prezentare a materialului

de urmărire penală, declarațiile inculpatului L.I.

Raportat la situația de fapt anterior

menționată, prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatului L.I. care,

în seara zilei de 17 iulie 2011, în jurul orelor 02.00, aflându-se la Clubul Z.M.

din centrul Municipiului Medgidia, județul Constanța, pe fondul unui conflict

mai vechi, a acostat pe victima D.F., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în

zona abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înțepător (briceag), cauzându-i

leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri

medicale și care i-au pus în primejdie viața, prin peritonită generalizată,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat

la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

În consecință, cererea formulată de

apărarea inculpatului I.L., de schimbare a încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (l) raportat la art.

175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de

art. 182 alin. (2) C. pen., precum și cea a părții vătămate D.F., de schimbare

a încadrării juridice a faptei inculpatului din tentativă la omor calificat

prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în

tentativă la omor calificat cu premeditare și în public au fost apreciate ca

fiind neîntemeiate, argumentele reținute în acest sens fiind următoarele:

Ceea ce deosebește infracțiunea de

vătămare corporala gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții

persoanei de tentativa la infracțiunea de omor este poziția

subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care

constituie latura obiectivă a infracțiunii.

În timp ce în cazul infracțiunii prevăzute

de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen., făptuitorul acționează cu

praeterintenție, în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o

vătămare corporală se produce o consecință mai gravă, și anume, punerea în

primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția făptuitorului

și în raport cu care el se află în culpă, în cazul tentativei la infracțiunea

de omor acesta acționează numai cu intenția.

Pentru stabilirea poziției subiective

a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a

fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările

produse sau care s-ar fi putut produce.

Or, din probele administrate în cauză

rezultă că inculpatul a lovit victima cu un cuțit, producându-i plăgi

înjunghiate-penetrante etaj abdominal superior, în urma operației stabilindu-se

diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate penetrante în etajul

abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon transvers, lob hepatic

stâng; plagă tăiată hemi, față stângă, plăgi tăiate mâna dreaptă, antebraț

drept și plagă tăiată regiune fesieră stângă, cu consecința punerii în

primejdie a vieții părții vătămate.

Acționând în acest mod, inculpatul a

prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale, suprimarea vieții

victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.

S-a mai reținut că obiectul folosit în

agresiune, cuțit, zona corporală vizată, abdomenul și zona capului (obraz stg.)

și intensitatea loviturii care a produs leziuni ce au pus în primejdie viața,

constituie elemente suficiente pentru a se reține că inculpatul a urmărit sau

cel puțin a acceptat producerea celui mai grav rezultat. Mai mult, lovirea

puternică, repetată și cu intensitate a victimei, în zone vitale, cu un obiect

apt de a produce moartea dovedește că inculpatul a urmărit suprimarea vieții

acesteia, deci a acționat cu intenție, nicidecum numai un rezultat de vătămare

gravă a integrității corporale a victimei, cum au susținut apărătorii

inculpatului.

În același sens s-au avut în vedere și

concluziile raportului de expertiză medico-legală dispus de instanță, nr. 576/ Al

agresiuni 2011 din 09 ianuarie 2012 a S.J.M.L. Constanța, anterior menționate.

În ceea ce privește solicitarea de

schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de partea civilă, prima

instanță a reținut că premeditarea la care face trimitere art. 175 lit. a) C.

pen., cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât și elemente obiective,

respectiv acte pozitive premergătoare și preparatorii exterioare proiectului,

condiții neîndeplinite în cauză.

S-a mai reținut că omorul premeditat

este nu numai acceptat psihic și chibzuit, dar efectiv pregătit prin măsurile

care se iau de inculpat și prin crearea condițiilor necesare realizării lui.

Prin urmare, hotărârea de a ucide este luată din timp, iar actul meditativ

coincide cu voința fermă de a suprima viața persoanei, inculpatul alegând locul

și momentul unde se va săvârși actul, conform unui plan de acțiune inițial și

apoi executarea minuțioasă a planului.

Or, modul de acțiune al inculpatului a

fost ad hoc, fără premeditare, determinat de solicitarea părții vătămate D.F. și

a martorilor J.M. și J.D., de a se difuza un anume gen de muzică în discoteca

Z.M., unde inculpatul I.L. se ocupa de muzica ambientală, neînțelegerile

anterioare neavând legătură cu fapta care face obiectul cercetării în cauza

pendinte.

La individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv: gradul concret de pericol social al faptei, modalitatea

de comitere a acesteia, forma de vinovăție, intenția, limitele speciale de

pedeapsă, poziția procesuală a inculpatului, cât si elementele ce

caracterizează persoana acestuia, tânăr, în vârstă de 28 ani, studii 10 clase,

necăsătorit, un copil minor, conducător auto, fără antecedente penale, conduita

bună a inculpatului înainte de săvârșire a infracțiunii și comportarea sinceră

în cursul procesului penal atribuindu-li-se valoarea de circumstanță atenuantă

judiciară în încadrarea prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cărora li s-a dat

eficiență în condițiile art. 76 alin. (l) lit. b) C. pen.

Prima instanță a apreciat că nu se

poate reține în favoarea inculpatului scuza provocării, reținând în acest sens

că nu s-a confirmat acțiunea părții vătămate de a lovi inculpatul cu un pahar

și că, chiar și în ipoteza în care, în realitate, victima ar fi avut intenția

să lovească cu paharul pe inculpat, reacția acestuia din urmă a fost

disproporționată (exagerată), deoarece a lovit victima de două ori într-o zonă

vitală (cap și abdomen), cu un obiect apt de a produce moartea sau leziuni

vitale, chiar după ce aceasta a fugit pentru a scăpa de agresiune.

În același sens, s-a reținut că pentru

a se reține circumstanța atenuanta a provocării nu este suficient ca persoana vătămată

să aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare, pentru incidența

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., fiind necesar ca victima să dovedească o

agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să

cauzeze făptuitorului o puternică tulburare sau emoție, astfel încât acesta să

nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni.

Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui

provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se

presupune, de regulă, că faptele celor în cauză să aibă o apropiată

semnificație.

În latura civilă a cauzei,

constatând dovedite pretențiile civile

formulate de partea civilă S.M. Medgidia, prima instanță, în baza dispozițiilor

art. 346 C. proc. pen. și art. 313 alin. (l) din Legea nr. 95/2006, modificată

prin O.U.G. nr. 72/2006, a dispus obligarea inculpatului I.L. la plata sumei de

5454,25 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale

aferente sumei de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea

integrală a debitului, pentru perioada de spitalizare 17 iulie 2011 - 13 august

2011, conform adresei nr. 9997 din 17 noiembrie 2011 și a foii de observație

clinică nr. 14204.

Totodată, constatând existența

prejudiciului nepatrimonial cauzat părții civile D.F., pe de o parte, de

suferințele legate de internarea și supunerea acesteia unei intervenții

chirurgicale, iar pe de altă parte, de perioada post spitalicească care a

presupus vindecarea în timp a leziunilor create, precum și o emoție psihică

creată de însăși agresiunea de la data conflictului, soldată cu leziuni care au

produs un prejudiciu estetic temporar reprezentat de cicatricea obrazului stg.

și luând act și de poziția procesuală a inculpatului care a declarat că este de

acord să achite pretențiile formulate de parte civilă, prima instanță, în

virtutea principiului disponibilității, a dispus obligarea inculpatului la

plata către partea civilă susmenționată a sumei totale de 440.000 lei, din care

340.000 despăgubiri materiale și 100.000 daune morale.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat apel

inculpatul I.L. și partea vătămată D.F.

La termenul din 05 aprilie 2012,

inculpatul I.L. a precizat personal că retrage apelul formulat în cauză, motiv

pentru care instanța a luat act de această manifestare de voință a

inculpatului, potrivit art. 369 alin. (1) C. proc. pen.

În calea sa de atac, partea vătămată D.F.

a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare,

majorarea pedepsei aplicate inculpatului urmare înlăturării dispozițiilor art.

74 alin. (l) lit. a) C. pen., în argumentare arătând că prima instanță a

reținut în mod greșit conduita bună anterioară a inculpatului, în condițiile în

care la dosarul cauzei a fost depus procesul - verbal prin care acesta fusese

amendat, cu aproximativ 3 luni de zile înainte de săvârșirea infracțiunii,

pentru un scandal cauzat clientului său.

În același sens, partea civilă a

arătat că din actele dosarului rezultă că, la câteva luni de la incidentul

anterior menționat, inculpatul l-a agresat pe clientul său tot cu un cuțit.

Totodată, a arătat faptul că

inculpatul nu a avut o atitudine sinceră întrucât în faza de urmărire penală a

precizat că el a fost cel agresat de către partea vătămată, fiind tăiat pe

mâini; în același sens, a menționat că, deși în fața instanței de fond a arătat

că este de acord să achite contravaloarea daunelor părții vătămate, inculpatul

nu a făcut nici un fel de diligente în acest sens.

Deopotrivă, partea civilă a mai

criticat soluția instanței de fond de respingere a cererii sale de schimbare a

încadrării juridice a faptelor deduse judecății, arătând că se impunea

reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, încercase să o ucidă și cu trei luni înainte

de data de referință, dar și a dispozițiilor art. 175 lit. a) C. pen., întrucât

hotărârea de a ucide fusese luată de către inculpat cu trei luni înainte.

În apel nu s-au administrat mijloace

de probă noi.

La termenul din data 05 aprilie 2012,

inculpatul I.L. a precizat personal că nu dorește să dea declarație în fața

instanței de apel, uzând de dreptul la tăcere prevăzută de art. 70 alin. (2) C.

proc. pen.

Prin decizia penală

nr. 43/ P din 5 aprilie 2012, Curtea

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul I.L. împotriva

sentinței penale nr. 29 din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul

Constanța în dosarul penal nr. 11115/118/2011.

Prin aceeași decizie, în baza art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de partea vătămată D.F.,

a desființat sentința apelată, iar în rejudecare:

A majorat pedeapsa aplicată

inculpatului I.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., de la 5 ani închisoare la 7

ani și 6 luni închisoare, prin înlăturarea aplicării art. 74 alin. (l) lit. a)

C. pen., raportat la art. 76 alin. (l) lit. b) C. pen.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 383 alin. (1) raportat la

art. 350 alin. (l) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului I.L.

În baza art. 381 alin. (l) C. proc.

pen., raportat la art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului I.L.

perioada arestării preventive din data de 18 ianuarie 2012 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

În considerentele aceste decizii,

instanța de apel a constatat că prima

instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a

probelor administrate în cauză, reținând vinovăția inculpatului I.L. sub forma

intenției directe prevăzute de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.

S-a reținut în acest sens că din

probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a lovit victima cu un

cuțit, producându-i plăgi înjunghiate-penetrante, etaj abdominal superior, în

urma operației stabilindu-se diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate

penetrante în etajul abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon

transvers, lob hepatic stâng; plagă tăiată hemi-față stângă, plăgi tăiate mâna

dreaptă, antebraț drept și plagă tăiată regiune fesieră stângă, cu consecința

punerii în primejdie a vieții acesteia. Acționând în acest mod, inculpatul a

prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale (suprimarea vieții

victimei), rezultat pe care l-a urmărit; astfel, mijlocul folosit în agresiune

(cuțitul), zona corporală vizată (abdomenul si zona capului-obraz stg.),

intensitatea loviturii care a produs leziuni ce au pus în primejdie viața

constituie elemente suficiente pentru a se reține că inculpatul a urmărit

producerea celui mai grav rezultat, aspect care reiese și din lovirea

puternică, repetată și cu intensitate, a victimei, în zone vitale, cu un obiect

apt de a produce moartea Instanța de apel a apreciat că și încadrarea juridică

dată faptei comise de inculpatul I.L. este corectă, instanța de fond efectuând

o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

S-a reținut în acest sens că fapta

inculpatului I.L. care, în seara zilei de 17 iulie 2011, în jurul orelor 02.00,

aflându-se la Clubul Z.M. din centrul Municipiului Medgidia, județul Constanța,

pe fondul unui conflict mai vechi, a acostat victima D.F., căreia i-a aplicat

mai multe lovituri în zona abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înțepător

(briceag), cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de

25-30 de zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața prin

peritonită generalizată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Curtea a apreciat, ca neîntemeiate,

criticile părții vătămate D.F. cu privire la nereținerea dispozițiilor art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 175 lit. a) C. pen., reținând că, așa cum corect a

constatat și prima instanță, în cauză nu se impune reținerea formei continuate

a infracțiunii întrucât din actele și lucrările dosarului nu reies date

necesare pentru extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale, potrivit

art. 335 alin. (l) C. proc. pen. și nici nu sunt aplicabile prevederile art.

336 C. proc. pen., privind extinderea procesului penal pentru alte fapte, atâta

timp cât în cursul judecății, în urma administrării probatoriului, nu s-au

descoperit date cu privire la altă faptă penală; deopotrivă, în raport cu

modalitatea de comitere a infracțiunii, nu se poate reține în mod neîndoielnic

existența premeditării de către inculpatul I.L. a faptei din 17 iulie 2011.

În ceea ce privește, însă, operațiunea

de individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului I.L., Curtea a

constatat că instanța de fond a reținut în mod netemeinic, în favoarea

inculpatului, circumstanța atenuantă facultativă prevăzută de art. 74 alin. (l)

lit. a) C. pen., în argumentare arătând că nu se poate reține conduita bună a

inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii întrucât din actele și

lucrările dosarului nu au reieșit circumstanțe personale deosebite ale

inculpatului I.L., în măsură să determine reținerea circumstanței atenuante

susmenționate.

S-a avut în vedere în acest sens

procesul - verbal de contravenție, depus la dosarul cauzei, din care rezultă că

inculpatul I.L. a fost amendat contravențional, cu 3 luni anterior săvârșirii

faptei deduse judecății, în urma unui incident tot cu partea vătămată,

apreciindu-se că, în acest context, faptul că inculpatul nu are antecedente

penale nu impune în mod obligatoriu reținerea circumstanței atenuante

susmenționate.

Ca urmare, reținând că în beneficiul

inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74

lit. a) C. pen. și că aprecierile instanței de fond cu privire la comportarea

sinceră a inculpatului în cursul procesului penal și la faptul că a fost de acord

să plătească toate pretențiile părții civile nu se impun a fi examinate sub

aspectul reținerii circumstanței atenuante facultative prevăzute de art. 74

alin. (l) lit. a) C. pen., atâta timp cât aceste aspecte ar fi constituit

elemente de apreciere a reținerii în cauză a circumstanțelor atenuante

facultative prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen., circumstanțe pe care,

însă, instanța de fond nu le-a constatat incidente în cauză și având în vedere

natura infracțiunii săvârșite (infracțiune contra vieții), circumstanțele reale

de săvârșire a faptei (lovire repetată și cu intensitate a părții vătămate în

zone vitale ale corpului) și urmările produse (eventrație și diastazis al

mușchilor dr. abdominali, prezintă un prejudiciu estetic temporar reprezentat

de cicatricea obrazului stg., leziunile de violență punând în primejdie, viața

părții vătămate prin peritonită generalizată, instaurată ca urmare a plăgilor

înjunghiate suferite), Curtea a apreciat că se impune condamnarea inculpatului

la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs

partea civilă D.F. și inculpatul I.L.

Inculpatul I.L.

nu și-a motivat, în scris, calea de

atac, la termenul de dezbateri din 26 iunie 2012 apărătorul ales al acestuia criticând

hotărârea atacată sub următoarele aspecte: instanța de apel a luat act de

manifestarea de voință a inculpatului, de retragere a apelului, fără a-i aduce

la cunoștință efectele retragerii căii de atac, astfel încât, în contextul

prezentat, instanța nu a exercitat un rol activ și a încălcat dreptul la

apărare al inculpatului, cu atât mai mult cu cât în apelul părții civile, care

a fost admis, situația inculpatului s-a înrăutățit; instanța de apel a majorat

în mod nejustificat pedeapsa aplicată inculpatului, urmare înlăturării

circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât a

interpretat greșit probele și nu a ținut cont de atitudinea provocatoare a

părții civile care, în seara de referință, la ora 2 noaptea, a venit în mod

ostentativ în barul în care inculpatul își desfășura activitatea, însoțit de

alte două persoane, scopul acesteia fiind acela de a-l intimida și provoca pe

inculpat. Aceasta cu atât mai mult cu cât, anterior, într-un context similar,

inculpatul fusese bătut de partea civilă împreună cu alți doi indivizi. Or, în

acest context, reacția inculpatului a fost una firească și spontană, menită să

înlăture pericolului iminent, astfel încât este corect a se reține în

beneficiul acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen.;

Deopotrivă, apărătorul a învederat că

este just a se reține în beneficiul inculpatului și dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., dată fiind atitudinea sinceră și corectă a acestuia în fața

instanței.

Partea civilă D.F.

nu și-a motivat, în scris, calea de

atac și, deși a fost legal citată, nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți

pentru a susține recursul.

Examinând cauza în raport de criticile

formulate, dar și din oficiu, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constata ca recursurile sunt nefondate, considerentele avute

în vedere fiind următoarele:

Premergător, se constată că faptul

retragerii apelului de către inculpatul I.L. restrânge sfera criticilor pe care

le poate formula în recurs numai la limitele prevăzute de art. 385

1

alin. final C. proc. pen., astfel încât Înalta Curte va analiza numai acele

critici care se circumscriu sferei anterior menționate.

În egală măsură, constatând că apelul

părții civile a vizat exclusiv latura penală a cauzei, în lipsa motivelor de

recurs formulate de această parte, Înalta Curte va analiza în cadrul acestei

căi de atac numai acele cazuri de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în discuție din oficiu și numai în ceea ce

privește latura penală a cauzei.

Trecând în continuare la analiza

criticilor, Înalta Curte constată că la stabilirea situației de fapt instanțele

de judecată au analizat în mod pertinent probele administrate în cursul

procesului penal, detaliat prezentate anterior, constatând justificat vinovăția

inculpatului I.L. în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 17

iulie 2011, în jurul orelor 02, aflându-se la Clubul Z.M. din centrul

Municipiului Medgidia, județul Constanța, pe fondul unui conflict mai vechi, a

acostat pe victima D.F., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în zona

abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înțepător (briceag), cauzându-i leziuni ce

au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale și

care i-au pus în primejdie viața, prin peritonită generalizată.

Situația de fapt anterior descrisă nu

este contestată de către inculpat, acesta invocând în recurs greșita

interpretare a probelor numai sub aspectul omisiunii reținerii în beneficiul

său a circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.,

raportat la acțiunea provocatoare a părții vătămate.

Întrucât modificarea situației

inculpatului, în apelul părții civile, a constat în majorarea pedepsei ca

urmare a înlăturării circumstanței atenuate judiciare prevăzute de art. 74 lit.

a) reținută în sarcina acestuia de către prima instanță, Înalta Curte apreciază

că susmenționata critică nu se circumscrie dispozițiilor art. 385

1

alin. final C. proc. pen., astfel încât nu o va analiza.

Evident, nici aserțiunile apărării

privind lipsa de rol activ a instanței de apel, urmare faptului că a luat act

de retragerea căii de atac exercitată de inculpat fără a-i aduce la cunoștință

care sunt efectele acestei retrageri, nu pot constitui critici formulate în

sfera art. 385

1

C. proc. pen., ci simple elucubrații, menite mai

degrabă să discrediteze apărarea de care a beneficiat inculpatul în apel, decât

conduita instanței de prim control judiciar care, constatând că manifestarea de

voință a inculpatului asistat de apărători aleși, îmbrăcă forma juridică impusă

de dispozițiilor art. 369 C. proc. pen., în mod corespunzător, a luat act de

aceasta.

Deopotrivă, nici susținerile apărării

privind nereținerea in beneficiul inculpatului I.L. a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., nu se încadrează în sfera motivelor care se circumscriu dispozițiilor

art. 385

1

C. proc. pen., întrucât, în condițiile în care în fața

primei instanțe, în prezența apărătorilor aleși, inculpatul a precizat în mod

expres că nu dorește să uziteze de procedura simplificată, în apel nu a dat

declarație, retrăgându-și calea de atac, iar în fața instanței de recurs a dat

o declarație prin care nu recunoaște faptele astfel cum au fost descrise în

rechizitoriu, reținerea unui astfel de beneficiu nu este posibilă.

În acest context, analizând, din

oficiu, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicată

inculpatului în apel, Înalta Curte constată că în partida inculpatului nu poate

fi reținută circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C.

pen., întrucât, în lipsa altor aspecte privind conduita sa predelictuală

exemplară, lipsa antecedentelor penale nu poate fundamenta pertinent coborârea

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în raport cu elementele

circumstanțiale care caracterizează pericolul social concret al infracțiunii

deduse judecății, respectiv: modalitatea în care a acționat inculpatul și consecințele

faptei sale.

În plus, se constată că deși

inculpatul nu are antecedente penale, actele aflate la dosarul cauzei,

respectiv procesul-verbal de contravenție aflat la dosar fond, indică faptul că

anterior săvârșii faptei, inculpatul nu a avut o conduită ireproșabilă.

În consecință, se constată că soluția

instanței de apel, de înlăturare a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74

lit. a) C. pen., este corectă, ajustare în raport de care, în contextul

particular al cauzei, aplicarea unei pedepse egală cu limita minimă prevăzută

de lege pentru infracțiunea săvârșită, de 7 ani și 6 luni închisoare, se

dovedește a fi rezultatul unei juste individualizări a pedepsei, în raport de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aptă, deopotrivă, să asigure scopul

educativ - preventiv al pedepsei, astfel cum este acesta stabilit prin dispozițiilor

art. 52 C. pen.

Apreciind că prin argumentele anterior

menționate s-a răspuns și aspectelor ce se impuneau a fi analizate, din oficiu,

în recursul părții civile, și că acestea dovedesc caracterul nefondat a celor

două recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., le va respinge ca atare și va dispune, conform

art. 385

16

alin. (2) raportat la art. 381 alin. (l) teza a Il-a C.

proc. pen., deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului, a timpului reținerii

și arestării preventive de la 17 iulie 2011 la 26 iunie 2012.

Având în vedere și dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea civilă D.F. și de inculpatul I.L. împotriva deciziei penale

nr. 43/ P din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 17 iulie 2011 la

26 iunie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă D.F. la

plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

iunie 2012.