ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2246/2012

Asupra recursurilor penale de față, Prin sentința penală nr. 29 din 18 ianuarie 2012, Tribunalul Constanța, secția penală, a dispus următoarele: A respins cererile formulate de inculpatul I.L. și partea vătămată D.F., prin apărători, privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii din art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza dispozițiilor art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul I.L.

la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a și lit. b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.L. perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 17 iulie 2011. lăzi. În baza dispozițiilor art. 350 alin. (l) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul I.L. În baza dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În baza dispozițiilor art. 346 C. proc. pen. și art. 313 alin. (l) din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 a obligat inculpatul I.L. la plata sumei de 5454,25 lei cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente sumei de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă S.M. Medgidia. În baza dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999, 1003 C. civ. și art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească părții civile D.F. suma totală de 440.0001ei, reprezentând daune materiale și morale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În seara zilei de 16 iulie 2011, partea vătămată D.F.

împreună cu vecinii săi, J.D. și fiul acestuia, J.M., au mers la clubul Z.M. din centrul municipiului Medgidia pentru a consuma câte o bere. În acest club era organizată o discotecă la care muzica era asigurată de mai mulți tineri, printre care și inculpatul I.L. La un moment dat, după miezul nopții, în jurul orelor 02.00, partea vătămată s-a ridicat de la masă cu intenția de a merge până la grupul sanitar, pentru a se spăla pe mâini și pe față. În acel moment, inculpatul a plecat după el, l-a ajuns în holul unde se află grupurile sanitare, unde a scos un briceag, în lungime totală de aproximativ de 20 cm, cu lama de 13-14 cm, cu care i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri pe față, în abdomen, în regiunea feselor, cauzându-i multiple plăgi.

Partea vătămată D.F. a încercat să se apere, reușind să fugă din club, alergând pe scări, fiind urmărit îndeaproape de inculpat. În fața clubului, întrucât sângera foarte tare, partea vătămată și-a scos tricoul și și-a făcut un tampon pe care l-a pus în regiunea abdomenului, cu intenția de a opri sângerarea. Profitând de aceste momente și de faptul că nu apucaseră să iasă tineri din discotecă, inculpatul a fugit de la fața locului spre zona pieței hotelului Dobrogea, unde și-a provocat răni superficiale cu briceagul, după care l-a aruncat, obiectul tăietor-înțepător nefiind găsit cu ocazia cercetărilor. Acesta nu a lipsit decât câteva minute, după care s-a reîntors în locul unde se afla partea vătămată, timp în care a oprit un taxi, care a dus partea vătămată la spital, aceasta fiind însoțită de către martorii J.D.

și J.M. La S.M. Medgidia partea vătămată a suferit o intervenție chirurgicală, fiind internată cu diagnosticul de plăgi înjunghiate-penetrante, etaj abdominal superior, în urma operației stabilindu-se diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate penetrante în etajul abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon transvers, lob hepatic stâng; plagă tăiată hemi-față stângă, plăgi tăiate mâna dreaptă, antebraț drept și plagă tăiată regiune fesieră stângă. Conform raportului de constatare medico-legală nr. 331 din 26 iulie 2011 a S.M.L. Constanța, leziunile au fost produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător, necesitând pentru vindecare un număr de 25-30 de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, acestea punându-i părții vătămate viața în primejdie, prin peritonită generalizată, instaurată ca urmare a plăgilor înjunghiate suferite.

Ulterior, din raportul de expertiză medico-legală dispus de instanță, nr. 576/ Al agresiuni/2011 din 09 ianuarie 2012 a S.J.M.L. Constanța, s-a concluzionat că partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor înțepător, pot data din 17 iulie 2011 și necesită 25-30 zile îngrijiri medicale, urmând ca numărul total de zile îngrijiri medicale să se stabilească după epuizarea tuturor metodelor terapeutice recomandate de medicul chirurg și de chirurgie plastică, necesitând reevaluare după cea.8 luni. În cuprinsul aceluiași document s-a mai arătat: procesul de vindecare a cicatricei de la nivelul hemifeței stg. nu s-a terminat (cca. 9-121uni); inculpatul necesită intervenție chirurgicală pentru rezolvarea eventrației și diastazisului mușchilor dr.

abdominali; leziunile de violență de la nivelul feței au produs un prejudiciu estetic temporar reprezentat de cicatricea obrazului stg.; leziunile de violență au pus în primejdie viața părții vătămate prin peritonită generalizată, instaurată ca urmare a plăgilor înjunghiate suferite. Pentru reținerea acestei situații de fapt, instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului; proces verbal de sesizare și planșele foto; raportul de constatare medico-legală de examinare a părții vătămate nr. 331 din 26 iulie 2011 și raportul de expertiză medico-legală, dispus de instanță, nr. 576/ Al agresiuni 2011 din 09 ianuarie 2012 a S.J.M.L. Constanța; copia foii de observație clinică, proces - verbal de concluzii provizorii medico-legale; declarațiile părții vătămate D.F.

și a martorilor M.I., J.D., J.M., C.E., P.A.R., P.M., R.Șt., C.M., Z.C. și M.E., procesul - verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, declarațiile inculpatului L.I. Raportat la situația de fapt anterior menționată, prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatului L.I. care, în seara zilei de 17 iulie 2011, în jurul orelor 02.00, aflându-se la Clubul Z.M. din centrul Municipiului Medgidia, județul Constanța, pe fondul unui conflict mai vechi, a acostat pe victima D.F., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în zona abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înțepător (briceag), cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, prin peritonită generalizată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

În consecință, cererea formulată de apărarea inculpatului I.L., de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (l) raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., precum și cea a părții vătămate D.F., de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului din tentativă la omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în tentativă la omor calificat cu premeditare și în public au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, argumentele reținute în acest sens fiind următoarele: Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporala gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii.

În timp ce în cazul infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen., făptuitorul acționează cu praeterintenție, în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală se produce o consecință mai gravă, și anume, punerea în primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția făptuitorului și în raport cu care el se află în culpă, în cazul tentativei la infracțiunea de omor acesta acționează numai cu intenția. Pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Or, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a lovit victima cu un cuțit, producându-i plăgi înjunghiate-penetrante etaj abdominal superior, în urma operației stabilindu-se diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate penetrante în etajul abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon transvers, lob hepatic stâng; plagă tăiată hemi, față stângă, plăgi tăiate mâna dreaptă, antebraț drept și plagă tăiată regiune fesieră stângă, cu consecința punerii în primejdie a vieții părții vătămate. Acționând în acest mod, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale, suprimarea vieții victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.

S-a mai reținut că obiectul folosit în agresiune, cuțit, zona corporală vizată, abdomenul și zona capului (obraz stg.) și intensitatea loviturii care a produs leziuni ce au pus în primejdie viața, constituie elemente suficiente pentru a se reține că inculpatul a urmărit sau cel puțin a acceptat producerea celui mai grav rezultat. Mai mult, lovirea puternică, repetată și cu intensitate a victimei, în zone vitale, cu un obiect apt de a produce moartea dovedește că inculpatul a urmărit suprimarea vieții acesteia, deci a acționat cu intenție, nicidecum numai un rezultat de vătămare gravă a integrității corporale a victimei, cum au susținut apărătorii inculpatului. În același sens s-au avut în vedere și concluziile raportului de expertiză medico-legală dispus de instanță, nr. 576/ Al agresiuni 2011 din 09 ianuarie 2012 a S.J.M.L.

Constanța, anterior menționate. În ceea ce privește solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de partea civilă, prima instanță a reținut că premeditarea la care face trimitere art. 175 lit. a) C. pen., cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât și elemente obiective, respectiv acte pozitive premergătoare și preparatorii exterioare proiectului, condiții neîndeplinite în cauză. S-a mai reținut că omorul premeditat este nu numai acceptat psihic și chibzuit, dar efectiv pregătit prin măsurile care se iau de inculpat și prin crearea condițiilor necesare realizării lui. Prin urmare, hotărârea de a ucide este luată din timp, iar actul meditativ coincide cu voința fermă de a suprima viața persoanei, inculpatul alegând locul și momentul unde se va săvârși actul, conform unui plan de acțiune inițial și apoi executarea minuțioasă a planului.

Or, modul de acțiune al inculpatului a fost ad hoc, fără premeditare, determinat de solicitarea părții vătămate D.F. și a martorilor J.M. și J.D., de a se difuza un anume gen de muzică în discoteca Z.M., unde inculpatul I.L. se ocupa de muzica ambientală, neînțelegerile anterioare neavând legătură cu fapta care face obiectul cercetării în cauza pendinte.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: gradul concret de pericol social al faptei, modalitatea de comitere a acesteia, forma de vinovăție, intenția, limitele speciale de pedeapsă, poziția procesuală a inculpatului, cât si elementele ce caracterizează persoana acestuia, tânăr, în vârstă de 28 ani, studii 10 clase, necăsătorit, un copil minor, conducător auto, fără antecedente penale, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșire a infracțiunii și comportarea sinceră în cursul procesului penal atribuindu-li-se valoarea de circumstanță atenuantă judiciară în încadrarea prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cărora li s-a dat eficiență în condițiile art. 76 alin. (l) lit. b) C. pen.

Prima instanță a apreciat că nu se poate reține în favoarea inculpatului scuza provocării, reținând în acest sens că nu s-a confirmat acțiunea părții vătămate de a lovi inculpatul cu un pahar și că, chiar și în ipoteza în care, în realitate, victima ar fi avut intenția să lovească cu paharul pe inculpat, reacția acestuia din urmă a fost disproporționată (exagerată), deoarece a lovit victima de două ori într-o zonă vitală (cap și abdomen), cu un obiect apt de a produce moartea sau leziuni vitale, chiar după ce aceasta a fugit pentru a scăpa de agresiune.

În același sens, s-a reținut că pentru a se reține circumstanța atenuanta a provocării nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare, pentru incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., fiind necesar ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o puternică tulburare sau emoție, astfel încât acesta să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă, că faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație.

În latura civilă a cauzei, constatând dovedite pretențiile civile formulate de partea civilă S.M. Medgidia, prima instanță, în baza dispozițiilor art. 346 C. proc. pen. și art. 313 alin. (l) din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a dispus obligarea inculpatului I.L.

la plata sumei de 5454,25 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente sumei de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului, pentru perioada de spitalizare 17 iulie 2011 - 13 august 2011, conform adresei nr. 9997 din 17 noiembrie 2011 și a foii de observație clinică nr. 14204. Totodată, constatând existența prejudiciului nepatrimonial cauzat părții civile D.F., pe de o parte, de suferințele legate de internarea și supunerea acesteia unei intervenții chirurgicale, iar pe de altă parte, de perioada post spitalicească care a presupus vindecarea în timp a leziunilor create, precum și o emoție psihică creată de însăși agresiunea de la data conflictului, soldată cu leziuni care au produs un prejudiciu estetic temporar reprezentat de cicatricea obrazului stg.

și luând act și de poziția procesuală a inculpatului care a declarat că este de acord să achite pretențiile formulate de parte civilă, prima instanță, în virtutea principiului disponibilității, a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă susmenționată a sumei totale de 440.000 lei, din care 340.000 despăgubiri materiale și 100.000 daune morale. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel inculpatul I.L. și partea vătămată D.F. La termenul din 05 aprilie 2012, inculpatul I.L. a precizat personal că retrage apelul formulat în cauză, motiv pentru care instanța a luat act de această manifestare de voință a inculpatului, potrivit art. 369 alin. (1) C. proc. pen.

În calea sa de atac, partea vătămată D.F. a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, majorarea pedepsei aplicate inculpatului urmare înlăturării dispozițiilor art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., în argumentare arătând că prima instanță a reținut în mod greșit conduita bună anterioară a inculpatului, în condițiile în care la dosarul cauzei a fost depus procesul - verbal prin care acesta fusese amendat, cu aproximativ 3 luni de zile înainte de săvârșirea infracțiunii, pentru un scandal cauzat clientului său. În același sens, partea civilă a arătat că din actele dosarului rezultă că, la câteva luni de la incidentul anterior menționat, inculpatul l-a agresat pe clientul său tot cu un cuțit.

Totodată, a arătat faptul că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră întrucât în faza de urmărire penală a precizat că el a fost cel agresat de către partea vătămată, fiind tăiat pe mâini; în același sens, a menționat că, deși în fața instanței de fond a arătat că este de acord să achite contravaloarea daunelor părții vătămate, inculpatul nu a făcut nici un fel de diligente în acest sens. Deopotrivă, partea civilă a mai criticat soluția instanței de fond de respingere a cererii sale de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecății, arătând că se impunea reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, încercase să o ucidă și cu trei luni înainte de data de referință, dar și a dispozițiilor art. 175 lit. a) C. pen., întrucât hotărârea de a ucide fusese luată de către inculpat cu trei luni înainte.

În apel nu s-au administrat mijloace de probă noi. La termenul din data 05 aprilie 2012, inculpatul I.L. a precizat personal că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, uzând de dreptul la tăcere prevăzută de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 43/ P din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul I.L. împotriva sentinței penale nr. 29 din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 11115/118/2011. Prin aceeași decizie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de partea vătămată D.F., a desființat sentința apelată, iar în rejudecare: A majorat pedeapsa aplicată inculpatului I.L.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare, prin înlăturarea aplicării art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., raportat la art. 76 alin. (l) lit. b) C. pen. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 383 alin. (1) raportat la art. 350 alin. (l) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului I.L. În baza art. 381 alin. (l) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului I.L. perioada arestării preventive din data de 18 ianuarie 2012 la zi. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În considerentele aceste decizii, instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reținând vinovăția inculpatului I.L. sub forma intenției directe prevăzute de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen. S-a reținut în acest sens că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a lovit victima cu un cuțit, producându-i plăgi înjunghiate-penetrante, etaj abdominal superior, în urma operației stabilindu-se diagnosticul de hemiperitoneu prin plăgi înjunghiate penetrante în etajul abdominal superior, cu leziune de mare epiplon, colon transvers, lob hepatic stâng; plagă tăiată hemi-față stângă, plăgi tăiate mâna dreaptă, antebraț drept și plagă tăiată regiune fesieră stângă, cu consecința punerii în primejdie a vieții acesteia.

Acționând în acest mod, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale (suprimarea vieții victimei), rezultat pe care l-a urmărit; astfel, mijlocul folosit în agresiune (cuțitul), zona corporală vizată (abdomenul si zona capului-obraz stg.), intensitatea loviturii care a produs leziuni ce au pus în primejdie viața constituie elemente suficiente pentru a se reține că inculpatul a urmărit producerea celui mai grav rezultat, aspect care reiese și din lovirea puternică, repetată și cu intensitate, a victimei, în zone vitale, cu un obiect apt de a produce moartea Instanța de apel a apreciat că și încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul I.L. este corectă, instanța de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

S-a reținut în acest sens că fapta inculpatului I.L. care, în seara zilei de 17 iulie 2011, în jurul orelor 02.00, aflându-se la Clubul Z.M. din centrul Municipiului Medgidia, județul Constanța, pe fondul unui conflict mai vechi, a acostat victima D.F., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în zona abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înțepător (briceag), cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața prin peritonită generalizată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. Curtea a apreciat, ca neîntemeiate, criticile părții vătămate D.F.

cu privire la nereținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 175 lit. a) C. pen., reținând că, așa cum corect a constatat și prima instanță, în cauză nu se impune reținerea formei continuate a infracțiunii întrucât din actele și lucrările dosarului nu reies date necesare pentru extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale, potrivit art. 335 alin. (l) C. proc. pen. și nici nu sunt aplicabile prevederile art. 336 C. proc. pen., privind extinderea procesului penal pentru alte fapte, atâta timp cât în cursul judecății, în urma administrării probatoriului, nu s-au descoperit date cu privire la altă faptă penală; deopotrivă, în raport cu modalitatea de comitere a infracțiunii, nu se poate reține în mod neîndoielnic existența premeditării de către inculpatul I.L.

a faptei din 17 iulie 2011. În ceea ce privește, însă, operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului I.L., Curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod netemeinic, în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă facultativă prevăzută de art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., în argumentare arătând că nu se poate reține conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii întrucât din actele și lucrările dosarului nu au reieșit circumstanțe personale deosebite ale inculpatului I.L., în măsură să determine reținerea circumstanței atenuante susmenționate. S-a avut în vedere în acest sens procesul - verbal de contravenție, depus la dosarul cauzei, din care rezultă că inculpatul I.L.

a fost amendat contravențional, cu 3 luni anterior săvârșirii faptei deduse judecății, în urma unui incident tot cu partea vătămată, apreciindu-se că, în acest context, faptul că inculpatul nu are antecedente penale nu impune în mod obligatoriu reținerea circumstanței atenuante susmenționate. Ca urmare, reținând că în beneficiul inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

și că aprecierile instanței de fond cu privire la comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului penal și la faptul că a fost de acord să plătească toate pretențiile părții civile nu se impun a fi examinate sub aspectul reținerii circumstanței atenuante facultative prevăzute de art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., atâta timp cât aceste aspecte ar fi constituit elemente de apreciere a reținerii în cauză a circumstanțelor atenuante facultative prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen., circumstanțe pe care, însă, instanța de fond nu le-a constatat incidente în cauză și având în vedere natura infracțiunii săvârșite (infracțiune contra vieții), circumstanțele reale de săvârșire a faptei (lovire repetată și cu intensitate a părții vătămate în zone vitale ale corpului) și urmările produse (eventrație și diastazis al mușchilor dr.

abdominali, prezintă un prejudiciu estetic temporar reprezentat de cicatricea obrazului stg., leziunile de violență punând în primejdie, viața părții vătămate prin peritonită generalizată, instaurată ca urmare a plăgilor înjunghiate suferite), Curtea a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă D.F. și inculpatul I.L. Inculpatul I.L.

nu și-a motivat, în scris, calea de atac, la termenul de dezbateri din 26 iunie 2012 apărătorul ales al acestuia criticând hotărârea atacată sub următoarele aspecte: instanța de apel a luat act de manifestarea de voință a inculpatului, de retragere a apelului, fără a-i aduce la cunoștință efectele retragerii căii de atac, astfel încât, în contextul prezentat, instanța nu a exercitat un rol activ și a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, cu atât mai mult cu cât în apelul părții civile, care a fost admis, situația inculpatului s-a înrăutățit; instanța de apel a majorat în mod nejustificat pedeapsa aplicată inculpatului, urmare înlăturării circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât a interpretat greșit probele și nu a ținut cont de atitudinea provocatoare a părții civile care, în seara de referință, la ora 2 noaptea, a venit în mod ostentativ în barul în care inculpatul își desfășura activitatea, însoțit de alte două persoane, scopul acesteia fiind acela de a-l intimida și provoca pe inculpat.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, anterior, într-un context similar, inculpatul fusese bătut de partea civilă împreună cu alți doi indivizi. Or, în acest context, reacția inculpatului a fost una firească și spontană, menită să înlăture pericolului iminent, astfel încât este corect a se reține în beneficiul acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.; Deopotrivă, apărătorul a învederat că este just a se reține în beneficiul inculpatului și dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., dată fiind atitudinea sinceră și corectă a acestuia în fața instanței. Partea civilă D.F. nu și-a motivat, în scris, calea de atac și, deși a fost legal citată, nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți pentru a susține recursul.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constata ca recursurile sunt nefondate, considerentele avute în vedere fiind următoarele: Premergător, se constată că faptul retragerii apelului de către inculpatul I.L. restrânge sfera criticilor pe care le poate formula în recurs numai la limitele prevăzute de art. 385 1 alin. final C. proc. pen., astfel încât Înalta Curte va analiza numai acele critici care se circumscriu sferei anterior menționate. În egală măsură, constatând că apelul părții civile a vizat exclusiv latura penală a cauzei, în lipsa motivelor de recurs formulate de această parte, Înalta Curte va analiza în cadrul acestei căi de atac numai acele cazuri de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în discuție din oficiu și numai în ceea ce privește latura penală a cauzei. Trecând în continuare la analiza criticilor, Înalta Curte constată că la stabilirea situației de fapt instanțele de judecată au analizat în mod pertinent probele administrate în cursul procesului penal, detaliat prezentate anterior, constatând justificat vinovăția inculpatului I.L. în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 17 iulie 2011, în jurul orelor 02, aflându-se la Clubul Z.M. din centrul Municipiului Medgidia, județul Constanța, pe fondul unui conflict mai vechi, a acostat pe victima D.F., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în zona abdomenului, cu un corp dur, tăietor-înțepător (briceag), cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, prin peritonită generalizată.

Situația de fapt anterior descrisă nu este contestată de către inculpat, acesta invocând în recurs greșita interpretare a probelor numai sub aspectul omisiunii reținerii în beneficiul său a circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., raportat la acțiunea provocatoare a părții vătămate. Întrucât modificarea situației inculpatului, în apelul părții civile, a constat în majorarea pedepsei ca urmare a înlăturării circumstanței atenuate judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) reținută în sarcina acestuia de către prima instanță, Înalta Curte apreciază că susmenționata critică nu se circumscrie dispozițiilor art. 385 1 alin. final C. proc. pen., astfel încât nu o va analiza.

Evident, nici aserțiunile apărării privind lipsa de rol activ a instanței de apel, urmare faptului că a luat act de retragerea căii de atac exercitată de inculpat fără a-i aduce la cunoștință care sunt efectele acestei retrageri, nu pot constitui critici formulate în sfera art. 385 1 C. proc. pen., ci simple elucubrații, menite mai degrabă să discrediteze apărarea de care a beneficiat inculpatul în apel, decât conduita instanței de prim control judiciar care, constatând că manifestarea de voință a inculpatului asistat de apărători aleși, îmbrăcă forma juridică impusă de dispozițiilor art. 369 C. proc. pen., în mod corespunzător, a luat act de aceasta. Deopotrivă, nici susținerile apărării privind nereținerea in beneficiul inculpatului I.L.

a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., nu se încadrează în sfera motivelor care se circumscriu dispozițiilor art. 385 1 C. proc. pen., întrucât, în condițiile în care în fața primei instanțe, în prezența apărătorilor aleși, inculpatul a precizat în mod expres că nu dorește să uziteze de procedura simplificată, în apel nu a dat declarație, retrăgându-și calea de atac, iar în fața instanței de recurs a dat o declarație prin care nu recunoaște faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, reținerea unui astfel de beneficiu nu este posibilă. În acest context, analizând, din oficiu, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului în apel, Înalta Curte constată că în partida inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât, în lipsa altor aspecte privind conduita sa predelictuală exemplară, lipsa antecedentelor penale nu poate fundamenta pertinent coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în raport cu elementele circumstanțiale care caracterizează pericolul social concret al infracțiunii deduse judecății, respectiv: modalitatea în care a acționat inculpatul și consecințele faptei sale. În plus, se constată că deși inculpatul nu are antecedente penale, actele aflate la dosarul cauzei, respectiv procesul-verbal de contravenție aflat la dosar fond, indică faptul că anterior săvârșii faptei, inculpatul nu a avut o conduită ireproșabilă.

În consecință, se constată că soluția instanței de apel, de înlăturare a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., este corectă, ajustare în raport de care, în contextul particular al cauzei, aplicarea unei pedepse egală cu limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, de 7 ani și 6 luni închisoare, se dovedește a fi rezultatul unei juste individualizări a pedepsei, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aptă, deopotrivă, să asigure scopul educativ - preventiv al pedepsei, astfel cum este acesta stabilit prin dispozițiilor art. 52 C. pen. Apreciind că prin argumentele anterior menționate s-a răspuns și aspectelor ce se impuneau a fi analizate, din oficiu, în recursul părții civile, și că acestea dovedesc caracterul nefondat a celor două recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc.

pen., le va respinge ca atare și va dispune, conform art. 385 16 alin. (2) raportat la art. 381 alin. (l) teza a Il-a C. proc. pen., deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului, a timpului reținerii și arestării preventive de la 17 iulie 2011 la 26 iunie 2012. Având în vedere și dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă D.F. și de inculpatul I.L. împotriva deciziei penale nr. 43/ P din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 17 iulie 2011 la 26 iunie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenta parte civilă D.F. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2012.