ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2963/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2963/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 392 din 13 noiembrie 2009,

Tribunalul Vaslui a hotărât următoarele:

A respins cererea formulată de

inculpatul C.S. privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru

care acesta a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la

art. 174, art. 175 lit. c), i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 20 rap. la

art. 174, art. 175 lit. c), i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. c), i)

C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C.S., cetățean român, studii 3

clase, agricultor, căsătorit, șase copii minori, cu antecedente penale, în

prezent deținut în Penitenciarul Iași, la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase)

luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C.

pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Pe durata executării pedepsei au

fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a

fost menținută starea de arest a inculpatului C.S. și dedusă din pedeapsa

aplicată acestuia durata reținerii și a arestării preventive începând cu data

de 06 august 2008 la zi, potrivit art. 88 C. pen.

În baza art. 113 C. pen. s-a dispus

a se lua față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical

până la însănătoșire.

În baza art. 313 din Legea nr.

95/2006 a fost obligat inculpatul C.S. să achite către S.A.J. Vaslui suma de 954

RON, către S.C.U. "S.S." Iași suma de 2.125,88 RON și către S.C.U.

"P.N.O." Iași suma de 4.490, 83 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 346 C. proc. pen., a

fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată constituită

parte civilă C.V. și a fost obligat inculpatul C.S. să achite acestuia suma de

1500 RON cu titlu de despăgubiri materiale civile și suma de 20.000 RON cu

titlu de daune morale și respinge restul pretențiilor civile.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a

fost confiscată de la inculpatul C.S. o bâtă din lemn cu diametrul de 3 cm și

lungimea de 1,10 m și în baza art. 109 alin. (5) C. pen. s-a dispus restituirea

către partea vătămată C.V., la rămânerea definitivă a hotărârii, a unui hârleț

cu coadă din lemn de esență tare, ambele aflate la camera de corpuri delicte a

instanței și înregistrate la registrul de corpuri delicte a instanței.

A obligat inculpatul la plata sumei

de 2089 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă C.V. și la

plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarele:

Părțile sunt rude, deoarece C.I.,

tatăl inculpatului C.S., este fratele părții vătămate C.V. Cele două familii

sunt în conflict de aproximativ 8 ani, de când partea vătămată C.V. a hotărât

să se restabilească în satul natal, după pensionare.

Inculpatul se ocupă de creșterea

animalelor și a avut un teren de 1,5 ha arendat de la martorul C.I.T., în

contractul de arendare fiind trecută o durată a derulării contractului de 6 ani

respectiv 2003 - 2009).

Pe de altă parte, martorul C.I.T. a

arătat că acel contract urma să expire la finalul anului 2008 și că a fost

contactat de C.V. pentru a-i da lui spre exploatare terenul, inclusiv pentru

anul 2008, oferindu-i și o sumă de bani în avans.

În acest context, martorul C.I.T. și

partea vătămată C.V. s-au înțeles să se întâlnească la data de 11 mai 2008, în

cursul dimineții, aproximativ la ora 10, la terenul în discuție, în scopul de

a-l măsura și delimita pentru a fi cosit ulterior de vătămat.

Partea vătămată adusese un băț și un

hârleț, care urmau să fie folosite la măsurarea terenului și bornarea

terenului.

La un moment dat, în zonă a apărut

una dintre fiicele inculpatului, iar partea vătămată l-a rugat pe martor să

meargă să îi comunice acesteia că nu mai poate paște animalele acolo deoarece

i-a dat terenul în folosință părții vătămate C.V.

La scurt timp a sosit călare

inculpatul, care era furios și i-a adresat reproșuri părții vătămate, pe care a

lovit-o o singură dată în cap cu o bâtă pe care o adusese cu el. Vătămatul a

căzut ca urmare a loviturii, neavând timp să reacționeze, iar inculpatul a

continuat să îl lovească peste cap și corp cu picioarele, după care i-a luat

hârlețul vătămatului și i-a aplicat o lovitură în zona gâtului.

Martorul C.I.T. s-a speriat și a

plecat înainte de ultima lovitură cu hârlețul, refugiindu-se într-o zonă din

apropiere în care era un tractor condus de martorul P.T., fiind urmărit de

inculpat care i-a sugerat pe un ton amenințător să nu își amintească nimic din

cele văzute.

Partea vătămată a declarat că nu-și

mai amintește nimic și că s-a trezit a doua zi în spital. El a fost găsit în

jurul orelor 13 de soția sa, care l-a transportat acasă cu o căruță, iar de

aici a fost dus cu ambulanța la spital.

Conform certificatului medico-legal

eliberat de S.M.L. Vaslui, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice de

tipul hematomului subdural acut, care a necesitat evacuare, contuziei cerebrale

temporale bilateral, fracturii duble de mandibulă, otoragiei drepte, plăgii

contuze, tumefacției și echimozei, leziuni care s-au putut produce prin lovire

cu, și de corp dur, pot data din 11 mai 2008, au pus în pericol viața

vătămatului și necesită pentru vindecare 65 - 70 zile de îngrijiri medicale.

În cursul judecății s-a efectuat o

expertiză medico-legală și un supliment la această expertiză, la solicitarea

părții vătămate, experții menținând în principiu concluziile primului

certificat medico-legal, cu precizarea că partea vătămată rămâne cu infirmitate

fizică permanentă ca urmare a lipsei de substanță osoasă și cu o incapacitate

de muncă încadrabilă în gradul III de invaliditate.

Pe de altă parte, în cursul

judecății inculpatul C.S. a fost expertizat psihiatric la I.N.M.L.

"M.M." București și s-a constatat că acesta a comis fapta dedusă

judecății cu discernământ diminuat, recomandându-se luarea de măsuri din cele

prevăzute de art. 113 C. pen.

Inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei, dar instanța a reținut că declarațiile sale sunt contrazise

de materialul probatoriu administrat în cauză.

Astfel, inculpatul a susținut în

primul rând că fiica sa a fost agresată de către partea vătămată C.V., dar nu

își justifică fapta prin această pretinsă agresiune deoarece el nu recunoaște

nici măcar că s-ar fi întâlnit cu vătămatul în ziua respectivă.

În actul de sesizare a instanței se

reține că la data de 20 mai 2008 inculpatul a formulat plângere penală pentru

infracțiunile de lovire și amenințare

[

art. 180 alin. (1), 193 C. pen.] care ar fi fost comise de către unchiul

său C.V., împotriva fiicei sale C.A.T.

S-a mai reținut în rechizitoriu că

probele nu confirmă săvârșirea de către partea vătămată a faptelor reclamate de

inculpat și s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul C.V. pentru

infracțiunile prev. de art. 180 alin. (1), 193 C. pen.

În dosarul cauzei nu există date în

sensul că inculpatul ar fi atacat această soluție de netrimitere în judecată cu

plângere formulată în baza art. 278

1

C. proc. pen., iar legalitatea

și temeinicia acestei soluții nu pot fi puse în discuție în cauza de față, ci

se pot face aprecieri doar cu privire la apărarea inculpatului privind aceleași

aspecte.

Atât la urmărirea penală, cât și la

instanță a fost audiată martora T.V., depozițiile acesteia fiind însă

contradictorii, ceea ce poate conduce la concluzia că nu sunt sincere și nu

reflectă realitatea.

În cursul urmăririi penale (la 5

septembrie 2008), martora pretinde că la sfârșitul lunii aprilie, într-o zi de

joi, s-a aflat la un teren pe care îl are în zona în care s-a produs conflictul

și a văzut, de la o distanță de circa 300 m, într-un moment situat între orele

12 - 16, un bărbat ce lovea cu piciorul un copil căzut la pământ.

Mai susține martora că ea a strigat

la agresor, iar copilul a fugit inițial, apoi când s-a întors după aproximativ

15 minute a văzut că era o fetiță care i-a spus că se numește C.A.T. și a fost

bătută de C.V.

De asemenea, martora a arătat că la

aproximativ 2 săptămâni de la data respectivă a fost vizitată de C.S., tatăl

fetiței care i-a mulțumit pentru gestul de a lua apărarea copilului său.

În plus martora a arătat că în

zilele de duminică merge la biserică unde stă până în jurul orelor 12.

La instanță (termen 15 aprilie

2009), martora a nuanțat declarația dată inițial și a arătat că de fapt totul

s-a petrecut într-o zi de duminică și că a fost vizitată de C.S. cam la 3 luni

după incident. Mai precizează martora că nu a auzit ca în ziua respectivă să fi

fost vreun conflict.

Se observă astfel mai multe

inadvertențe în declarația martorei, în primul rând în ceea ce privește

perioada în care a perceput cele relatate (aprilie - mai), apoi cu privire la

ziua din săptămână în care a fost prezentă la terenul său (joi - duminică), în

al treilea rând cu privire la ora la care ea putea să perceapă un eventual atac

al vătămatului asupra fiicei inculpatului.

În această ordine de idei se poate

reține într-o primă ipoteză, că era o zi de joi și cele descrise de martoră

corespund unui episod care nu are legătură cu judecata de față și oricum ea

cunoaște identitatea prezumată a agresorului fiindcă i-a fost indicată de fiica

inculpatului.

Într-o a doua ipoteză se poate

reține că era o zi de duminică, dar la ora la care martora putea ajunge la

teren, respectiv după terminarea slujbei, în jurul orelor 12,00, vătămatul nu

mai putea agresa pe nimeni fiind el însuși victima agresiunii inculpatului

aproximativ la orele 11,00.

Declarațiile martorei sunt diferite

și în ceea ce privește momentul când a fost contactată de inculpatul (2

săptămâni, respectiv 3 luni de la cele văzute de martoră).

Toate aceste elemente, unite cu

faptul că martorul C.I.T., prezent în ziua comiterii faptei la terenul în

litigiu începând cu orele 10,00, nu numai că nu a confirmat existența unui

conflict între vătămat și fiica inculpatului, ci chiar a relatat că vătămatul a

evitat o relație directă cu minora, conduc la concluzia că depoziția martorei

T.V. nu reflectă realitatea și nu poate fi luată în considerare la stabilirea

situației de fapt.

În susținerea aceleiași teze

probatorii a fost propus de inculpat martorul B.G.

Acesta a arătat că într-o zi din

anul 2008, dar nu își amintește care, la orele 10,00 - 11,00 a văzut-o pe fiica

inculpatului plângând pe islaz, după care l-a văzut pe inculpat plecând de la

stâna sa spre comuna Scânteia. Martorul, care este unchi de pe mamă al

inculpatului, confirmă existența unei dușmănii între vătămat și inculpat însă

este în mod vădit subiectiv, în favoarea inculpatului.

De altfel mărturia numitului B.G. nu

este relevantă în cauză în măsura în care martorul nu poate localiza în timp și

nici oferi amănunte concludente despre evenimentele pe care le relatează.

S-a mai reținut că și mărturia

fiicei minore a inculpatului, C.A.T. este subiectivă, susținând apărările

formulate de tatăl ei.

Inculpatul neagă prezența la locul

faptei, dar depoziția sa este înlăturată de cele ale martorilor oculari, care

au perceput momente diferite din derularea evenimentelor, dar ale căror

mărturii se coroborează între ele și cu poziția vătămatului.

Astfel declarația părții vătămate

este confirmată în primul rând de martorul C.I.T. care era prezent împreună cu

vătămatul la terenul în litigiu și a văzut pe inculpat cum s-a apropiat și cum

l-a lovit cu bâta, apoi cu pumnii și picioarele și cum a luat hârlețul în mână.

Relatările martorului C.I.T. sunt

confirmate de cele ale martorului R.P., ce descrie într-o manieră similară

conflictul, în prima lui parte, respectiv lovitura cu bâta și cele aplicate

ulterior după căderea vătămatului, mai puțin lovitura cu hârlețul.

În măsura în care declarația

martorului R.P. nu este singulară nu există motive pentru a fi înlăturată, așa

cum a solicitat inculpatul, prin apărător, cu motivarea că ar exista o stare de

dușmănie între el și martor.

Deplasarea inculpatului spre locul

unde se aflau partea vătămată și martorul C.I.T. este confirmată și de

depoziția numitului G.M. Acesta din urmă a arătat și faptul că în apropiere se

afla fiica inculpatului, care păștea oile, ceea ce se coroborează cu

declarațiile vătămatului și ale martorului C.I.T. referitoare la prezența

fiicei inculpatului în zonă.

Pe de altă parte, martorul P.T.

confirmă starea de teamă indusă martorului C.I.T., care s-a apropiat de

tractorul condus de P.T. pentru a se refugia, practic fiind urmărit de către

inculpat, care i-a pus în vedere să nu își amintească nimic în legătură cu un

conflict, în mod vădit conflictul ce tocmai avusese loc.

De altfel, martorul C.I.T. a arătat

la urmărirea penală că a fost amenințat de inculpat pentru a-și schimba

declarația inițială și pentru a nu relata exact ce s-a întâmplat.

Contextul probatoriu analizat

reflectă cu claritate vinovăția inculpatului în comiterea faptei deduse

judecății, nefiind justificată solicitarea formulată de inculpat privind

achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Nici cererea de a se reține în

favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73

lit. b) C. pen. și de a se schimba în mod corespunzător încadrarea juridică

dată faptei nu este întemeiată, deoarece nu s-a dovedit în cauză existența unei

conduite provocatoare a vătămatului, respectiv nu s-a dovedit că partea

vătămată C.V. a lovit-o pe minora C.A.T.

S-au analizat anterior depozițiile

martorelor C.A.T. și T.V. și motivele pentru care aceste depoziții nu pot fi

considerate ca fiind corecte și conforme cu realitatea și cu desfășurarea

evenimentelor așa cum rezultă acestea din restul materialului probatoriu.

Cu toate că nu există date în acest

sens, chiar dacă prin absurd, s-ar admite că vătămatul a agresat-o pe minoră,

în niciun caz nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se

reține provocarea, acțiunea de o violență extremă a inculpatului neputând să

fie justificată în condițiile în care chiar minora arată că nu a avut leziuni

și nu a fost dusă la medicul legist de familia sa.

Practica judiciară invocată de

inculpat, prin apărător, nu este relevantă în măsura în care este vorba despre

decizii de speță, care nu sunt izvor de drept, fiind dificil de extrapolat

raționamente sau soluții de la o cauză la altă deoarece fiecare are

particularitățile ei.

Fapta inculpatului de a aplica

părții vătămate, care este unchiul său, în public, o lovitură cu o bâtă în cap,

mai multe lovituri cu picioarele și o lovitură cu partea metalică a unui hârleț

în zona gâtului realizează conținutul infracțiunii de tentativă la omor

calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c), i) C. pen.

Pentru infracțiunea săvârșită

inculpatului C.S. i s-a stabilit o pedeapsă la individualizarea căreia, în

cadrul general prev. de art. 52 și 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul

de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana

inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului și i s-a aplicat de

asemenea și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

Pedeapsa a fost orientată spre

minimul special prevăzut de textul incriminator, redus potrivit art. 21 alin.

(2) C. pen., deoarece s-a avut în vedere, sub aspectul laturii subiective a

infracțiunii, faptul că inculpatul a avut discernământ diminuat la comiterea

faptei, potrivit concluziilor expertizelor medico-legale psihiatrice efectuate

în cauză.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen.

au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

Gravitatea faptei comise de

inculpat, în public și împotriva unei rude, îl face nedemn de a alege și de a

fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și

dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe

durata executării pedepsei precum și pe o perioadă după executarea acesteia,

motiv pentru care, pe durata executării pedepsei vor fi interzise inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în condițiile art. 71 C.

pen.

II. Împotriva acestei sentințe au

declarat apel inculpatul C.S. și partea civilă C.V.

Inculpatul a solicitat, în

principal, achitarea sa, susținând că nu a săvârșit fapta, iar în subsidiar,

reținerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și a

circumstanțelor atenuante judiciare.

Partea civilă a solicitat majorarea

pedepsei principale, precum și a daunelor materiale și morale.

Prin Decizia penală nr. 103 din 8

iunie 2010 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a

admis apelul formulat de partea civilă C.V., împotriva Sentinței penale nr. 392

din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Vaslui, pe care a desființat-o în parte,

în latură penală și civilă.

Rejudecând cauza:

A majorat de la 7 ani și 6 luni

închisoare la 9 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului C.S.

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. și ped. de

art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c), i) C. pen. și a majorat durata

pedepsei complementare de la 3 ani la 5 ani.

A majorat cuantumul daunelor morale

la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă C.V., în temeiul

art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., de la 20.000 RON la 40.000 RON.

A obligat inculpatul să plătească

părții civile C.V. o prestație periodică, în cuantum de 100 RON lunar, de la

data săvârșirii infracțiunii și până la data încetării invalidității de muncă.

A menținut celelalte dispoziții ale

Sentinței penale nr. 392 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Vaslui, care nu

sunt contrare prezentei decizii.

A menținut măsura arestării preventive

a inculpatului C.S. și a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării

preventive de după data de 13 noiembrie 2009.

A respins ca nefondat apelul

formulat de către inculpatul C.S. împotriva aceleiași hotărâri.

Cheltuielile judiciare avansate de

stat, ocazionate de soluționarea apelului părții civile, au rămas în sarcina

acestuia, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

În baza dispozițiilor art. 189 și

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul apelant să plătească

statului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, în acestea

fiind inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200

RON, ce va fi avansat către Baroul Iași din fondurile Ministerului Justiției.

În termen legal, decizia instanței

de apel a fost atacată cu recurs de inculpat și partea civilă.

Inculpatul C.S. a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. solicitând

reducerea pedepsei. În dezvoltarea motivului de recurs, inculpatul a solicitat

să se aibă în vedere că a fost provocat de partea vătămată care i-a lovit

fiica. A mai solicitat să se aibă în vedere starea sa precară de sănătate, cu

referire la afecțiunile de natură psihică pe care le prezintă, conform actelor

medicale depuse la dosarul cauzei.

Partea civilă C.V., în recursul său,

a solicitat majorarea pedepsei inculpatului și înlăturarea dispoziției de

obligare la plata cheltuielilor judiciare din apel.

Examinând decizia atacată prin

prisma cazului de casare invocat de recurent, precum și din oficiu în limitele

prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată

că recursurile declarate în cauză sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Atât instanța de fond, cât și

instanța de prim control judiciar au reținut corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului, dând și în drept o încadrare corespunzătoare.

Inculpatul a solicitat reținerea

circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și cu ocazia

judecării în primă instanță, apărare înlăturată motivat, probele administrate

în cauză nesusținând teza inculpatului în sensul că a fost provocat de conduita

victimei care ar fi agresat-o pe fiica sa minoră, C.A.T. Sub acest aspect,

ambele instanțe au analizat în mod judicios materialul probator administrat în

cauză și au înlăturat temeinic argumentat declarațiile martorei T.V. care

conțin inadvertențe cu privire la perioada și până când susține că a perceput

acțiunea victimei de lovire a minorei C.A.T.

Pe de altă parte, așa cum corect a

observat instanța de fond, chiar și în condițiile în care victima ar fi aplicat

o palmă fiicei inculpatului, reacția acestuia a fost una disproporțional de

violență.

Sub aspectul individualizării

pedepsei, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată

inculpatului C.S. corespunde tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72

C. pen. și este aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut

de art. 52 C. pen. Astfel, instanța de apel a avut în vedere în mod

corespunzător gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, dedus

din modalitatea de comitere a acesteia - lovirea repetată a părții vătămate

într-un loc public, cu obiecte contondente (hârleț), legătura de rudenie cu

partea vătămată, numărul și intensitatea loviturilor aplicate, disproporția de

forțe dintre inculpat și partea vătămată, derivată din diferența de vârstă și

capacitatea reacțiilor fizice, zonele anatomice vizate precum și persoana

inculpatului și împrejurările care agravează răspunderea penală (antecedența

penală a inculpatului, gradul ridicat de agresivitate a acestuia). Așa fiind,

nu se impune reindividualizarea pedepsei nici în sensul reducerii acesteia, așa

cum a solicitat inculpatul, nici în sensul majorării, cum a cerut partea

vătămată.

Pentru considerentele expuse mai

sus, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpatul C.S. și de partea civilă C.V. împotriva Deciziei penale

nr. 103 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 6 august 2008 la 1

septembrie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă la

plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

septembrie 2010.