ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3485/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3485/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 1 din 03 ianuarie 2013, Tribunalul Timiș, în baza art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și cu

aplicarea art. 21 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C.

pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc.

pen., l-a condamnat pe inculpatul N.Ș.M.A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat.

În baza art. 65

alin. (1) și (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe

o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71

C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88

C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestului

preventiv, din data de 13 octombrie 2012 și până la zi.

În temeiul art.

86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

aplicate inculpatului iar în baza art. 86

2

C. pen. s-a stabilit un termen

de încercarea de 6 ani.

În temeiul art.

86

3

C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune

următoarelor măsuri: se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Timiș la datele fixate de această instituție; va anunța Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință

sau locuință sau orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; va

comunica și va justifica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș

orice schimbare a locului de muncă; va comunica orice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art.

359 C. proc. pen., s-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei

noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește cu

rea credință măsurile de supraveghere stabilite.

În baza art.

71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a

suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art.

350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 14 octombrie 2012

emis de Tribunalul Timiș, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 14

C. proc. pen. s-a constatat că partea vătămată V.A. nu s-a constituit parte civilă

în cauză.

În baza art. 14

și art. 16

1

C. proc. pen. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 649,03 RON despăgubiri civile către

partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.

În baza art. 169

C. proc. pen., rap. la art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restituirea

către inculpat a unei bluze din material textil de culoare neagră marca N. și a

unei perechi de pantaloni din material textil - blugi, tip salopetă de culoare vernil.

În baza art. 7

alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la

inculpat.

În baza art. 191

alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință penală, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 925/P/2012

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a fost trimis în judecată inculpatul

N.Ș.M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. și

ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că partea vătămată V.A. domiciliază în localitatea Chișoda, împreună cu concubina

sa, S.G. La același număr de casă au fost edificate două imobile, unul în care locuiește

partea vătămată, iar în cel de-al doilea locuiește martorul S.V.

În spatele locuinței

părții vătămate, la o distanță de aproximativ 30 m, și-a edificat o locuință și

inculpatul N.Ș.M.A., în care locuiește împreună cu concubina sa S.C. și cu cei doi

copii minori.

În data de 10

octombrie 2012, între partea vătămată V.A. și inculpatul N.Ș.M.A. a avut loc o ceartă,

fiind solicitate organele de poliție să intervină la fața locului.

În urma intervenției,

inculpatul N.Ș.M.A. a fost sancționat contravențional, de polițiștii din cadrul

Postului de Poliție Giroc, cu suma de 200 RON.

În data de 13

octombrie 2012, la domiciliul inculpatului a venit fratele acestuia, numitul B.R.

Cei doi au servit masa și au consumat băuturi alcoolice, discutând și cu privire

la incidentul din data de 10 octombrie 2012, avut de inculpatul N.Ș.M.A. cu partea

vătămată V.A.

În același timp,

partea vătămată V.A. se afla în fața imobilului său, pe podeț, împreună cu martorii

V.A. și G.M., efectuând lucrări de reparație la un moped. Revoltat de cele relatate

de inculpat și fiind și în stare de ebrietate, numitul B.R. a observat pe partea

vătămată în fața locuinței, s-a ridicat de la masă și a plecat către locul în care

se afla partea vătămată. în urma acestuia, a ieșit din casă și inculpatul N.Ș.M.A.

Ajuns lângă partea

vătămată V.A., numitul B.R. a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în zona feței,

urmare lovituri primite partea vătămată căzând jos. S-a ridicat de jos, însă din

spatele său a venit inculpatul N.Ș.M.A., care a scos un cuțit sau briceag pe care

îl avea asupra sa, aplicând părți vătămate V.A. o lovitură în zona gâtului, în partea

dreaptă. După aplicarea loviturii, inculpatul a cerut fratelui său B.R. să meargă

acasă întrucât „a dat cuțit” părții vătămate.

Partea vătămată

V.A. s-a refugiat inițial în curtea imobilului în care locuiește martorul S.V.,

unde i s-au aplicat comprese pe rană, pentru oprirea sângerării. Totodată, a fost

solicitat Serviciul de ambulanță prin intermediu Serviciului 112, partea vătămată

V.A. fiind transportată cu ambulanța și internată la Spitalul Clinic Județean de

Urgență Timișoara cu diagnosticul de „plagă tăiată cervicală dreaptă cu secțiune

de venă jugulară externă”.

Cu ocazia cercetării

la fața locului au fost identificate și fixate mai multe urme biologice, de culoare

brun roșcată, cu aspect de sânge, atât la locul în care partea vătămată a fost lovită

cu cuțitul, cât și la locul în care s-a refugiat. De asemenea, dată fiind gravitatea

leziuni suferite și zona anatomică vizată de lovitura de cuțit, a fost identificată

o cărare de urme sub formă de stropi, între locul agresiunii și locul în care s-a

refugiat partea vătămată.

Cu ocazia cercetării

la fața locului, inculpatul N.Ș.M.A. a menționat că nu a lovit pe partea vătămată

cu cuțitul, ci s-a luptat cu aceasta, partea vătămată fiind poziționată peste inculpat,

și având un cuțit în mână, în busculada creată inculpatul a împins de mâna părți

vătămate, rezultând astfel rănirea acesteia.

Pentru a combate

apărările formulate de inculpat, organele de urmărire penală au procedat la ridicarea

obiectelor de îmbrăcăminte pe care inculpatul le purta la momentul agresiuni. Pe

obiectele de îmbrăcăminte au fost observate urme biologice cu aspect de sânge, sub

formă de mânjitură și la nivelul buzunarului drept al pantalonului au fost evidențiate

pete de culoare brun-roșcată, cu aspect de sânge, dar pe o suprafață mică, ceea

ce infirmă varianta prezentată de inculpat în sensul că la momentul rănirii părții

vătămate, aceasta era poziționată peste inculpat. În ipoteza prezentată de inculpat,

hainele acestuia trebuiau să fie „pline” de sânge, având în vedere multitudinea

de urme găsite la locul agresiunii, la locul în care s-a refugiat partea vătămată

și pe traseul dintre cele două locuri.

Din raportul de

constatare medico-legală din 17 octombrie 2012 al I.M.L. Timișoara rezultă că partea

vătămată V.A. a prezentat o plagă tăiată cervicală dreaptă cu secțiune de venă jugulară

externă, hematom subfacial regiune cervicală dreaptă, hemoragie fudroiantă la nivelul

plăgi, leziunile constatate fiind rezultatul lovirii directe, unice, cu un corp

înțepător tăietor. Leziunile constatate au necesitat pentru vindecare 15 zile îngrijire

medicală și au pus în primejdie viața victimei.

Din buletinul

de analiză biocriminalistică al I.M.L. Timișoara rezultă că pe hainele cu care a

fost îmbrăcat inculpatul la momentul agresiunii au fost evidențiate urme superficiale

de sânge, iar pe pantalon, la nivelul buzunarului drept a fost evidențiat sânge,

specia umană.

În drept, s-a

apreciat că faptele inculpatului N.Ș.M.A. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prev. și ped. de art. 20 C. pen. „punerea în executare a hotărârii

de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă”, raportat la

art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Cât privește infracțiunea

prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C.

pen., s-a constatat că probele administrate în dosar relevă intenția inculpatului

de a suprima viața victimei, de a lovi cu un cuțit sau briceag (obiect vulnerant,

apt să suprime viața unei persoane), activitatea acestuia fiind întreruptă atât

de martorii prezenți la fața locului, cât și retragerea părții vătămate, care s-a

refugiat în curtea imobilului. Actele medicale relevă existența unui leziuni grave,

respectiv secționarea venei jugulare externe, ceea ce denotă o anumită forță, intensitate

a loviturii, vizată fiind o zonă anatomică în care se află organe vitale.

S-a reținut că

săvârșirea faptelor se probează cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal

de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto;

procese-verbale întocmite de organele de urmărire penală; declarații martori; declarații

parte vătămată; declarații inculpat; raport de constatare medico-legală și suplimentul

la raport; adresa din 07 noiembrie 2012, decont de cheltuieli și foaie de observație

clinică emise de Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara; buletin de analiză

biocriminalistică; proces-verbal de predare corpuri delicte; caziere judiciare.

Cu privire la

latura civilă, s-a reținut că partea vătămată V.A. a declarat că nu se constituie

partea civilă în cauză, având totuși această posibilitate până la citirea actului

de sesizare.

Spitalul Clinic

Județean de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 649,03

RON reprezentând cuantumul cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată.

Tribunalul a reținut

că inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată prevăzută

de art. 320

1

C. proc. pen., situație în care, prealabil examinării fondului,

a verificat dacă sunt îndeplinite cerințele legale pentru admiterea acestei cereri.

Sub aspect procedural

s-a reținut că inculpatul a declarat în fața instanței, înainte de începerea cercetării

judecătorești, că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul

de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală.

Constatând întrunite

cerințele legale, instanța a admis cererea formulată de inculpat având ca obiect

aplicarea procedurii simplificate de judecată, prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Pe fond, din analiza

actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a reținut aceeași situație de fapt cu

cea menționată în rechizitoriu.

Sub aspectul încadrării

juridice s-a reținut că fapta inculpatului care în data de 13 octombrie 2012, observând

pe stradă în localitatea Chișoda, pe partea vătămată V.A., cu care avusese în urmă

cu câteva zile înainte o altercație, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat

acestuia o lovitură de cuțit sau briceag în zona gâtului în partea dreaptă cauzându-i

leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile îngrijiri medicale

și care astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de constatare medico-legală

din 17 februarie 2012, i-au pus în primejdie viața victimei, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174

alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Tribunalul a apreciat

că în speță se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea, singura în măsură să

conducă la îndreptarea inculpatului. La alegerea sancțiunii instanța a avut în

vedere că motivul comiterii acestor infracțiuni l-a constituit neînțelegerile mai

vechi ale inculpatului cu victima, acesta din urmă fiind cel care anterior l-a agresat

pe inculpat.

Atitudinea sinceră

a inculpatului în fața instanței a fost valorificată ca o circumstanță atenuantă

în contextul în care chiar și în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut

deși nu în mod direct, ci în mod indirect că a aplicat o lovitură cu briceagul victimei

în zona gâtului.

În ce privește

limitele pedepselor instanța a constatat că inculpatul beneficiază, în cazul infracțiunii

de tentativă de omor, de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. Urmare a reținerii acestei cauze de

reducere a pedepsei, limitele pedepsei cu închisoarea sunt cuprinse între 5 ani

și 8 ani și 4 luni.

La individualizarea

cuantumului pedepsei instanța a ținut seama de criteriile reglementate de art. 72

C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52

C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, instanța a arătat că la aprecierea

gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., s-a avut

în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite

de lege, modul de săvârșire a infracțiunii, persoana și conduita făptuitorului,

acesta recunoscând săvârșirea faptei, regretând cele întâmplate.

De asemenea, instanța

a avut în vedere și disp. art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc.

pen., precum și pe cele ale art. 74 lit. c) C. pen., referitoare la atitudinea sinceră

a inculpatului în fața instanței.

Analizând împrejurările

în care fapta a fost săvârșită, precum și dispozițiile legii mai sus arătate, instanța

a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate sub minirnul prevăzut

de lege pentru această infracțiune, în condițiile art. 76 alin. (1) lit. b) C.

pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Alăturat acestei

pedepse instanța în baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II

-a și

b) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

În ceea ce privește

pedeapsa accesorie, instanța, la aplicarea acestora, a avut în vedere jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost conturată în cauzele Hirst

contra Regatul Unit și Sabou și Pârcălab contra România, precum și decizia nr. 24/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul

legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit.

a)-c) nu se face de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin raportare

la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) și la principiul constituțional al

proporționalității.

De asemenea, instanța

a aplicat pe lângă pedeapsa principală aplicată, pedeapsa accesorie și a interzis

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) constând

în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și

dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ca pedeapsă

accesorie, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Motivând interzicerea

exercițiului numai al drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a

și b) C. pen., nu și al tuturor drepturilor inserate în acest

articol, instanța a reținut că: interpretând la speță, din prisma art. 20 alin.

(1) din Constituția României și a jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor

Omului, drepturile consacrate de art. 6 parag. 1 (relativ la echitatea procedurilor)

și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, instanța

a constatat că, în raport de natura infracțiunii pentru care s-a angajat răspunderea

penală a inculpatului, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a exercițiului tuturor

drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. nu se justifică. Prin urmare, interzicerea

exercitării oricărei meserii ori activități, precum și a drepturilor părintești

și a celui de a fi tutore sau curator nu are nici o rațiune in cauză, interzicerea

acestor drepturi fiind mai mult ca o pedeapsă morală pentru inculpați și contravenind

art. 8 și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților

Fundamentale.

Luând în considerare

pericolul social concret al faptelor, instanța a apreciat că reeducarea inculpatului

este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei aplicate și că scopul acestei

pedepse conform art. 52 C. pen. poate fi atins fără executare efectivă, astfel încât,

în temeiul art. art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei aplicate inculpatului, iar în baza art. 86

2

C.

pen. a stabilit un termen de încercarea de 6 ani.

În temeiul art.

86

3

C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune

următoarelor măsuri: se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Timiș la datele fixate de această instituție; va anunța Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședința

sau locuința sau orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; va

comunica și va justifica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș

orice schimbare a locului de muncă; va comunica orice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art.

359 C. proc. pen. s-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei

noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește cu

rea credință măsurile de supraveghere stabilite.

În baza art.

71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a

suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 7

alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la

inculpat.

Dat fiind faptul

că partea vătămată a arătat în faza de urmărire penală că nu are pretenții civile

de la inculpat instanța în baza art. 14 C. proc. pen. a constatat că partea vătămată

V.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Astfel cum rezultă

din biletul de externare, precum și din adresa emisă de Spitalul Clinic Județean

de Urgență Timișoara și copia foii de observație și a decontului de cheltuieli,

partea vătămată V.A. în urma leziunii provocate a fost internată în perioada 13

octombrie 2012 - 16 octombrie 2012, în unitatea sanitară mai sus arătată și a primit

îngrijiri medicale, astfel că instanța a apreciat că în speță sunt întrunite condițiile

răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale

reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, astfel

că în baza art. 14 și art. 16

1

C. proc. pen. raportat la art. 313 din

Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul la plata sumei de 649,03 RON despăgubiri

civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.

Împotriva sentinței

penale nr. 1 din 03 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și a solicitat să se înlăture circumstanțele

atenuante, cu consecința executării efective a pedepsei închisorii.

Prin decizia penală

nr. 47/A din 06 martie 2013 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 379 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș împotriva sentinței penale nr. 1 din 03 ianuarie 2013, a desființat sentința

primei instanțe și, rejudecând cauza a înlăturat suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei accesorii și aplicarea

art. 359 C. proc. pen.

S-a înlăturat

reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) și

alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen, a majorat pedeapsa

principală la 5 ani închisoare și s-au menținut în rest dispozițiile sentinței.

S-a constatat

că prima instanță a apreciat în mod eronat că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., potrivit cărora pot fi considerate

circumstanțe atenuante atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând

din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului,

înlesnirea descoperirii ori arestării participanților, iar împrejurările enumerate

au caracter exemplificativ.

S-a apreciat că

atitudinea sinceră în fața instanței de judecată nu poate fi reținută în mod automat

ca circumstanță atenuantă. Conduita procesuală trebuie privită în ansamblul ei,

pe întreg parcursul procesului penal, or, în cursul urmăririi penale, inculpatul

N.Ș.M.A. a încercat în permanență să inducă în eroare organele judiciare, îngreunând

aflarea adevărului în cauză. Astfel, în declarațiile date, acesta a susținut în

mod constant că victima V.A. a avut asupra sa un cuțit și că el s-a apărat de atacurile

victimei înarmate cu cuțitul.

Atacarea victimei

din spate, lovirea ei cu un cuțit, într-o zonă vitală (gât), având ca urmare secționarea

venei jugulare externe, leziune care a pus viața victimei în primejdie, toate acestea

profitând și de faptul că persoana agresată era buimăcită de lovitura pe care o

primise de la numitul B.R., antecedentele penale constând în sancțiuni pentru fapte

penale de violență (o condamnare la 2 ani închisoare pentru o infracțiune de tâlhărie

calificată săvârșită în timpul cât era minor; o sancțiune cu caracter administrativ

a amenzii pentru o faptă de lovire sau alte violențe și o faptă de distrugere; o

sancțiune cu caracter administrativ a amenzii pentru o faptă de distrugere), la

care se adaugă conduita procesuală necorespunzătoare din cursul urmăririi penale,

constituie împrejurări față de care atitudinea sinceră din fața primei instanțe

nu justifică atenuarea răspunderii penale în sensul art. 74 și 76 C. pen.

Prin urmare, au

fost înlăturate circumstanțele atenuante.

Instanța de apel

a valorificat aspectele favorabile inculpatului (prezentarea în fața organelor judiciare,

regretul manifestat în fața instanțelor) prin aplicarea pedepsei principale în cuantumul

minim prevăzut de lege, de 5 ani închisoare.

Referitor la individualizarea

modului de executare a pedepsei închisorii, s-a apreciat că acesta nu poate fi decât

cel conform naturii acesteia, în detenție, întrucât cuantumul pedepsei nu permite

suspendarea executării, iar executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi pusă

în discuție în lipsa acordului scris în acest sens al unității în care inculpatul

și-ar desfășura activitatea.

Împotriva acestei

decizii, la data de 12 martie 2013, a declarat recurs inculpatul N.Ș.M.A. și a solicitat

reducerea pedepsei și aplicarea art. 86

1

C. pen.

La termenul de

judecată din 11 noiembrie 2013, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul

de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea

soluției instanței de fond.

Examinând cauza

în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, se observă

că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, la data de 06 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe

15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art.

II

din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor

de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele

penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs

sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în

speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

Critica inculpatului

vizând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia și aplicării suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei, nu intră sub incidența cazului de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.,

neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol.

Astfel, în cauză,

se constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea

legalității pedepsei aplicată, respectiv dacă acesta se situează între limitele

minime și maxime prevăzute de textul încriminator.

În realizarea

aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța

de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când

s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se

așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei

atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs.

Ca urmare, având

în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.Ș.M.A. împotriva deciziei penale nr. 47/A din data de 06

martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, și în temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.Ș.M.A. împotriva deciziei penale nr. 47/A din

data de 06 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință, publică, azi 11 noiembrie 2013.