ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3485/2013

Asupra recursului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1 din 03 ianuarie 2013, Tribunalul Timiș, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și cu aplicarea art. 21 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul N.Ș.M.A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat. În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestului preventiv, din data de 13 octombrie 2012 și până la zi. În temeiul art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului iar în baza art. 86 2 C. pen. s-a stabilit un termen de încercarea de 6 ani. În temeiul art. 86 3 C. pen.

pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri: se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de această instituție; va anunța Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință sau orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; va comunica și va justifica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș orice schimbare a locului de muncă; va comunica orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește cu rea credință măsurile de supraveghere stabilite. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 14 octombrie 2012 emis de Tribunalul Timiș, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 14 C. proc. pen. s-a constatat că partea vătămată V.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 14 și art. 16 1 C. proc.

pen. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 649,03 RON despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. În baza art. 169 C. proc. pen., rap. la art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unei bluze din material textil de culoare neagră marca N. și a unei perechi de pantaloni din material textil - blugi, tip salopetă de culoare vernil. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat. În baza art. 191 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 925/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a fost trimis în judecată inculpatul N.Ș.M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. și ped.

de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. În fapt, s-a reținut că partea vătămată V.A. domiciliază în localitatea Chișoda, împreună cu concubina sa, S.G. La același număr de casă au fost edificate două imobile, unul în care locuiește partea vătămată, iar în cel de-al doilea locuiește martorul S.V. În spatele locuinței părții vătămate, la o distanță de aproximativ 30 m, și-a edificat o locuință și inculpatul N.Ș.M.A., în care locuiește împreună cu concubina sa S.C. și cu cei doi copii minori. În data de 10 octombrie 2012, între partea vătămată V.A. și inculpatul N.Ș.M.A. a avut loc o ceartă, fiind solicitate organele de poliție să intervină la fața locului. În urma intervenției, inculpatul N.Ș.M.A.

a fost sancționat contravențional, de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Giroc, cu suma de 200 RON. În data de 13 octombrie 2012, la domiciliul inculpatului a venit fratele acestuia, numitul B.R. Cei doi au servit masa și au consumat băuturi alcoolice, discutând și cu privire la incidentul din data de 10 octombrie 2012, avut de inculpatul N.Ș.M.A. cu partea vătămată V.A. În același timp, partea vătămată V.A. se afla în fața imobilului său, pe podeț, împreună cu martorii V.A. și G.M., efectuând lucrări de reparație la un moped. Revoltat de cele relatate de inculpat și fiind și în stare de ebrietate, numitul B.R. a observat pe partea vătămată în fața locuinței, s-a ridicat de la masă și a plecat către locul în care se afla partea vătămată.

în urma acestuia, a ieșit din casă și inculpatul N.Ș.M.A. Ajuns lângă partea vătămată V.A., numitul B.R. a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în zona feței, urmare lovituri primite partea vătămată căzând jos. S-a ridicat de jos, însă din spatele său a venit inculpatul N.Ș.M.A., care a scos un cuțit sau briceag pe care îl avea asupra sa, aplicând părți vătămate V.A. o lovitură în zona gâtului, în partea dreaptă. După aplicarea loviturii, inculpatul a cerut fratelui său B.R. să meargă acasă întrucât „a dat cuțit” părții vătămate. Partea vătămată V.A. s-a refugiat inițial în curtea imobilului în care locuiește martorul S.V., unde i s-au aplicat comprese pe rană, pentru oprirea sângerării. Totodată, a fost solicitat Serviciul de ambulanță prin intermediu Serviciului 112, partea vătămată V.A.

fiind transportată cu ambulanța și internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara cu diagnosticul de „plagă tăiată cervicală dreaptă cu secțiune de venă jugulară externă”. Cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificate și fixate mai multe urme biologice, de culoare brun roșcată, cu aspect de sânge, atât la locul în care partea vătămată a fost lovită cu cuțitul, cât și la locul în care s-a refugiat. De asemenea, dată fiind gravitatea leziuni suferite și zona anatomică vizată de lovitura de cuțit, a fost identificată o cărare de urme sub formă de stropi, între locul agresiunii și locul în care s-a refugiat partea vătămată. Cu ocazia cercetării la fața locului, inculpatul N.Ș.M.A.

a menționat că nu a lovit pe partea vătămată cu cuțitul, ci s-a luptat cu aceasta, partea vătămată fiind poziționată peste inculpat, și având un cuțit în mână, în busculada creată inculpatul a împins de mâna părți vătămate, rezultând astfel rănirea acesteia. Pentru a combate apărările formulate de inculpat, organele de urmărire penală au procedat la ridicarea obiectelor de îmbrăcăminte pe care inculpatul le purta la momentul agresiuni. Pe obiectele de îmbrăcăminte au fost observate urme biologice cu aspect de sânge, sub formă de mânjitură și la nivelul buzunarului drept al pantalonului au fost evidențiate pete de culoare brun-roșcată, cu aspect de sânge, dar pe o suprafață mică, ceea ce infirmă varianta prezentată de inculpat în sensul că la momentul rănirii părții vătămate, aceasta era poziționată peste inculpat.

În ipoteza prezentată de inculpat, hainele acestuia trebuiau să fie „pline” de sânge, având în vedere multitudinea de urme găsite la locul agresiunii, la locul în care s-a refugiat partea vătămată și pe traseul dintre cele două locuri. Din raportul de constatare medico-legală din 17 octombrie 2012 al I.M.L. Timișoara rezultă că partea vătămată V.A. a prezentat o plagă tăiată cervicală dreaptă cu secțiune de venă jugulară externă, hematom subfacial regiune cervicală dreaptă, hemoragie fudroiantă la nivelul plăgi, leziunile constatate fiind rezultatul lovirii directe, unice, cu un corp înțepător tăietor. Leziunile constatate au necesitat pentru vindecare 15 zile îngrijire medicală și au pus în primejdie viața victimei.

Din buletinul de analiză biocriminalistică al I.M.L. Timișoara rezultă că pe hainele cu care a fost îmbrăcat inculpatul la momentul agresiunii au fost evidențiate urme superficiale de sânge, iar pe pantalon, la nivelul buzunarului drept a fost evidențiat sânge, specia umană. În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului N.Ș.M.A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. și ped. de art. 20 C. pen. „punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă”, raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Cât privește infracțiunea prev. și ped. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a constatat că probele administrate în dosar relevă intenția inculpatului de a suprima viața victimei, de a lovi cu un cuțit sau briceag (obiect vulnerant, apt să suprime viața unei persoane), activitatea acestuia fiind întreruptă atât de martorii prezenți la fața locului, cât și retragerea părții vătămate, care s-a refugiat în curtea imobilului. Actele medicale relevă existența unui leziuni grave, respectiv secționarea venei jugulare externe, ceea ce denotă o anumită forță, intensitate a loviturii, vizată fiind o zonă anatomică în care se află organe vitale.

S-a reținut că săvârșirea faptelor se probează cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto; procese-verbale întocmite de organele de urmărire penală; declarații martori; declarații parte vătămată; declarații inculpat; raport de constatare medico-legală și suplimentul la raport; adresa din 07 noiembrie 2012, decont de cheltuieli și foaie de observație clinică emise de Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara; buletin de analiză biocriminalistică; proces-verbal de predare corpuri delicte; caziere judiciare. Cu privire la latura civilă, s-a reținut că partea vătămată V.A. a declarat că nu se constituie partea civilă în cauză, având totuși această posibilitate până la citirea actului de sesizare.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 649,03 RON reprezentând cuantumul cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată. Tribunalul a reținut că inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., situație în care, prealabil examinării fondului, a verificat dacă sunt îndeplinite cerințele legale pentru admiterea acestei cereri. Sub aspect procedural s-a reținut că inculpatul a declarat în fața instanței, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Constatând întrunite cerințele legale, instanța a admis cererea formulată de inculpat având ca obiect aplicarea procedurii simplificate de judecată, prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. Pe fond, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a reținut aceeași situație de fapt cu cea menționată în rechizitoriu.

Sub aspectul încadrării juridice s-a reținut că fapta inculpatului care în data de 13 octombrie 2012, observând pe stradă în localitatea Chișoda, pe partea vătămată V.A., cu care avusese în urmă cu câteva zile înainte o altercație, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat acestuia o lovitură de cuțit sau briceag în zona gâtului în partea dreaptă cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile îngrijiri medicale și care astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de constatare medico-legală din 17 februarie 2012, i-au pus în primejdie viața victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Tribunalul a apreciat că în speță se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea, singura în măsură să conducă la îndreptarea inculpatului. La alegerea sancțiunii instanța a avut în vedere că motivul comiterii acestor infracțiuni l-a constituit neînțelegerile mai vechi ale inculpatului cu victima, acesta din urmă fiind cel care anterior l-a agresat pe inculpat. Atitudinea sinceră a inculpatului în fața instanței a fost valorificată ca o circumstanță atenuantă în contextul în care chiar și în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut deși nu în mod direct, ci în mod indirect că a aplicat o lovitură cu briceagul victimei în zona gâtului. În ce privește limitele pedepselor instanța a constatat că inculpatul beneficiază, în cazul infracțiunii de tentativă de omor, de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. Urmare a reținerii acestei cauze de reducere a pedepsei, limitele pedepsei cu închisoarea sunt cuprinse între 5 ani și 8 ani și 4 luni. La individualizarea cuantumului pedepsei instanța a ținut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, instanța a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., s-a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârșire a infracțiunii, persoana și conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârșirea faptei, regretând cele întâmplate.

De asemenea, instanța a avut în vedere și disp. art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., precum și pe cele ale art. 74 lit. c) C. pen., referitoare la atitudinea sinceră a inculpatului în fața instanței. Analizând împrejurările în care fapta a fost săvârșită, precum și dispozițiile legii mai sus arătate, instanța a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate sub minirnul prevăzut de lege pentru această infracțiune, în condițiile art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare. Alăturat acestei pedepse instanța în baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II -a și b) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța, la aplicarea acestora, a avut în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost conturată în cauzele Hirst contra Regatul Unit și Sabou și Pârcălab contra România, precum și decizia nr. 24/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a)-c) nu se face de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) și la principiul constituțional al proporționalității.

De asemenea, instanța a aplicat pe lângă pedeapsa principală aplicată, pedeapsa accesorie și a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. Motivând interzicerea exercițiului numai al drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., nu și al tuturor drepturilor inserate în acest articol, instanța a reținut că: interpretând la speță, din prisma art. 20 alin. (1) din Constituția României și a jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului, drepturile consacrate de art. 6 parag.

1 (relativ la echitatea procedurilor) și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, instanța a constatat că, în raport de natura infracțiunii pentru care s-a angajat răspunderea penală a inculpatului, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a exercițiului tuturor drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. nu se justifică. Prin urmare, interzicerea exercitării oricărei meserii ori activități, precum și a drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator nu are nici o rațiune in cauză, interzicerea acestor drepturi fiind mai mult ca o pedeapsă morală pentru inculpați și contravenind art. 8 și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Luând în considerare pericolul social concret al faptelor, instanța a apreciat că reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei aplicate și că scopul acestei pedepse conform art. 52 C. pen. poate fi atins fără executare efectivă, astfel încât, în temeiul art. art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, iar în baza art. 86 2 C. pen. a stabilit un termen de încercarea de 6 ani. În temeiul art. 86 3 C. pen.

pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri: se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de această instituție; va anunța Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința sau orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; va comunica și va justifica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș orice schimbare a locului de muncă; va comunica orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește cu rea credință măsurile de supraveghere stabilite. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat. Dat fiind faptul că partea vătămată a arătat în faza de urmărire penală că nu are pretenții civile de la inculpat instanța în baza art. 14 C. proc. pen. a constatat că partea vătămată V.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Astfel cum rezultă din biletul de externare, precum și din adresa emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara și copia foii de observație și a decontului de cheltuieli, partea vătămată V.A.

în urma leziunii provocate a fost internată în perioada 13 octombrie 2012 - 16 octombrie 2012, în unitatea sanitară mai sus arătată și a primit îngrijiri medicale, astfel că instanța a apreciat că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, astfel că în baza art. 14 și art. 16 1 C. proc. pen. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul la plata sumei de 649,03 RON despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. Împotriva sentinței penale nr. 1 din 03 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și a solicitat să se înlăture circumstanțele atenuante, cu consecința executării efective a pedepsei închisorii.

Prin decizia penală nr. 47/A din 06 martie 2013 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 1 din 03 ianuarie 2013, a desființat sentința primei instanțe și, rejudecând cauza a înlăturat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei accesorii și aplicarea art. 359 C. proc. pen. S-a înlăturat reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen, a majorat pedeapsa principală la 5 ani închisoare și s-au menținut în rest dispozițiile sentinței.

S-a constatat că prima instanță a apreciat în mod eronat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., potrivit cărora pot fi considerate circumstanțe atenuante atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților, iar împrejurările enumerate au caracter exemplificativ. S-a apreciat că atitudinea sinceră în fața instanței de judecată nu poate fi reținută în mod automat ca circumstanță atenuantă. Conduita procesuală trebuie privită în ansamblul ei, pe întreg parcursul procesului penal, or, în cursul urmăririi penale, inculpatul N.Ș.M.A.

a încercat în permanență să inducă în eroare organele judiciare, îngreunând aflarea adevărului în cauză. Astfel, în declarațiile date, acesta a susținut în mod constant că victima V.A. a avut asupra sa un cuțit și că el s-a apărat de atacurile victimei înarmate cu cuțitul.

Atacarea victimei din spate, lovirea ei cu un cuțit, într-o zonă vitală (gât), având ca urmare secționarea venei jugulare externe, leziune care a pus viața victimei în primejdie, toate acestea profitând și de faptul că persoana agresată era buimăcită de lovitura pe care o primise de la numitul B.R., antecedentele penale constând în sancțiuni pentru fapte penale de violență (o condamnare la 2 ani închisoare pentru o infracțiune de tâlhărie calificată săvârșită în timpul cât era minor; o sancțiune cu caracter administrativ a amenzii pentru o faptă de lovire sau alte violențe și o faptă de distrugere; o sancțiune cu caracter administrativ a amenzii pentru o faptă de distrugere), la care se adaugă conduita procesuală necorespunzătoare din cursul urmăririi penale, constituie împrejurări față de care atitudinea sinceră din fața primei instanțe nu justifică atenuarea răspunderii penale în sensul art. 74 și 76 C. pen.

Prin urmare, au fost înlăturate circumstanțele atenuante. Instanța de apel a valorificat aspectele favorabile inculpatului (prezentarea în fața organelor judiciare, regretul manifestat în fața instanțelor) prin aplicarea pedepsei principale în cuantumul minim prevăzut de lege, de 5 ani închisoare. Referitor la individualizarea modului de executare a pedepsei închisorii, s-a apreciat că acesta nu poate fi decât cel conform naturii acesteia, în detenție, întrucât cuantumul pedepsei nu permite suspendarea executării, iar executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi pusă în discuție în lipsa acordului scris în acest sens al unității în care inculpatul și-ar desfășura activitatea. Împotriva acestei decizii, la data de 12 martie 2013, a declarat recurs inculpatul N.Ș.M.A.

și a solicitat reducerea pedepsei și aplicarea art. 86 1 C. pen. La termenul de judecată din 11 noiembrie 2013, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea soluției instanței de fond. Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 06 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia și aplicării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol. Astfel, în cauză, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalității pedepsei aplicată, respectiv dacă acesta se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul încriminator.

În realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, nefondat, recursul declarat de inculpatul N.Ș.M.A.

împotriva deciziei penale nr. 47/A din data de 06 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.Ș.M.A. împotriva deciziei penale nr. 47/A din data de 06 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință, publică, azi 11 noiembrie 2013.