ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3121/2013

Asupra recursului penal de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 98 din 28 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei, din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În

baza art. 20, raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.C.I., la 5 ani închisoare, pentru tentativă la omor calificat.

În

baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) teza finală, raportat la art. 65 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu 3 februarie 2013, până la zi.

În

baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.

În

baza art. 346, art. 14 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă G.I. și obligat inculpatul la plata sumei de 50.000 RON, daune morale.

În

baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 1.000 RON, onorariu avocațial, conform chitanței din 25 martie 2013.

În

baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.R.F., la 4 luni închisoare, pentru portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului.

În

baza art. 81, art. 82 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, revocare ce atrage executarea cumulată a pedepselor.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În

baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul Arad a reținut că în seara zilei de 1 februarie 2013, după ce au părăsit barul „R.”, situat pe Calea A.V. și se îndreptau spre locuințele lor din

cartier, inculpatul N.R.F. a găsit, pe o stradă, un cuțit cu mânerul din lemn arcuit, lama de aproximativ 5 cm, fixă și perpendiculară pe mâner, construit special pentru a fi ținut în pumn, iar degetul inelar să fie introdus printr-un inel situat între lamă și mâner, astfel ca lama să rămână scoasă în afara pumnului. Cuțitul respectiv era într-o husă din piele neagră și a fost văzut și de către inculpatul S.C.I., însă a rămas la inculpatul N.R.F.

S-a mai reținut că în seara următoare, respectiv sâmbătă, 2 februarie 2013, inculpatul N.R.F., având asupra sa, în buzunarul hainei, cuțitul la care s-a făcut referire anterior, a mers în barul „R.” împreună cu inculpatul S.C.I. și martorii M.S.F., C.C.B., O.A., S.A.M. și verișoara sa, respectiv N.R.

Cei doi inculpați și martorul M.S.F. au consumat băuturi alcoolice și au rămas, până la închidere, în jurul orei 24:00, când au hotărât să meargă în „O.L.P.”, situat în apropiere, pe strada P.

În

aceiași seară de sâmbătă, 2 februarie 2013, în jurul orei 22:00, la „O.L.P.” s-au deplasat și martorii I.L., Z.D. și G.A., împreună cu partea vătămată G.I. Aceștia au ajuns la local cu autoturismul martorului G.A., care venise în ziua anterioară din Austria, unde locuiește și lucrează și unde urma să se întoarcă în ziua următoare, respectiv, duminică. Au lăsat autoturismul parcat pe strada P., după care au intrat în bar și au ocupat o masă. Cei trei martori au comandat bere, iar partea vătămată apă, deoarece acesta nu consumă băuturi alcoolice și nici nu fumează.

După ce au intrat în „O.L.P.”, inculpatul S.C.I., martorul M.S.F. și inculpatul N.R.F. împreună cu prietena sa, martora C.C.B., precum și verișoara lui, N.R., s-au așezat la o masă, însă nu lângă aceea ocupată de partea vătămată și prietenii săi. Apoi au continuat să consume băuturi alcoolice, atât cei doi inculpați, cât și martorul M.S.F.

Nefiind scaune suficiente, inițial, martorele O.A. și S.A.M. au stat prin diferite zone ale localului, după care au revenit la masă.

La un moment dat, acestea s-au mutat la masa părții vătămate, întrucât se cunoșteau cu martorul I.L. În acest context, fiind și într-o vizibilă stare de ebrietate (în noaptea de 2 din 3 februarie 2013 a fost agitat și a avut diferite incidente cu mai mulți clienți ai localului

„O.L.P.”), inculpatul S.C.I. s-a deplasat la masa părții vătămate, împreună cu martorul M.S.F. și au început să vocifereze, deranjându-i pe ocupanții acesteia și căutând probabil motiv de scandal.

Pentru aplanarea conflictului verbal dintre inculpat și prietenii părții vătămate a fost necesară intervenția martorului M.C.V., care este patronul localului, care i-a cerut inculpatului să revină la masa lui. Mai târziu, spre dimineață, când mai erau puțini consumatori în bar, doi dintre aceștia și-au luat rămas bun printr-o îmbrățișare, iar inculpatul S.C.I. a intervenit crezând că se bat, spunându-i unuia dintre ei „am crezut că s-au luat de tine că acum îi omoram pe toți”.

Pe acest fond și în împrejurările arătate, după conflictul verbal dintre prietenii părții vătămate și inculpatul S.C.I., acesta a mers la masa lui, iar acolo, inculpatul N.R.F. i-a spus că are cuțitul la el și să-l ia pentru a-i speria pe cei patru, în cazul în care conflictul va degenera. Astfel, inculpatul S.C.I. a luat cuțitul purtat până atunci de inculpatul N.R.F. și, fără să vadă nimeni altcineva, l-a pus în buzunar, în husa din piele.

În

jurul orei 04:00, partea vătămată G.I. și martorii I.L., Z.D. și G.A. s-au ridicat de la masă și au început să părăsească localul, nu înainte însă de a-l saluta pe rând pe patron, martor M.C.V. Au mers apoi spre autoturismul martorului G.A., în care au urcat, cu excepția martorului I.L., care a rămas în urmă, discutând cu martorul M.C.V.

În

acest timp au ieșit din local cei doi inculpați și martorul M.S.F., dar și S.A.M. și N.R., acestea din urmă îndreptându-se spre Calea A.V. Cum martorul I.L.A. a văzut în bar fetele că sunt speriate și agitate, a ieșit și el imediat în ușă pentru a vedea ce se întâmplă afară.

Martorul G.A. a întors autoturismul și a oprit în fața localului, unde a urcat și martorul I.L., moment în care inculpatul S.C.I. se deplasa spre autoturismul acestora și striga, înjurând totodată la adresa celor patru. Datorită acestui fapt, autoturismul condus de martorul G.A. a rulat o distanță foarte scurtă, după ce a urcat și martorul I.L., „maxim zece metri”, după care a oprit, iar pasagerii acestuia au coborât.

Primul a fost partea vătămată G.I., care a mers direct la inculpat și l-a prins cu mâinile de reverul hainei, împingându-l spre bar și întrebându-l „ce-i măi, ce ai cu noi?”. Imediat au ajuns în jurul lor și martorii I.L., Z.D. și G.A., iar unul din ei l-a îmbrâncit pe inculpat, alături de partea vătămată, moment în care S.C.I. a reușit să scoată cuțitul din buzunar, respectiv husă, aplicându-i apoi cu acesta o lovitură puternică părții vătămate G.I., în zona dreaptă a flancului abdominal.

Din ușa barului, martorul M.C.V. a strigat „stați, terminați”, după care a început să alerge spre ei alături de martorul I.L.A., însă când au ajuns altercația se încheiase, iar partea vătămată se sprijinea de gard, spunând că a fost înjunghiat. Și-a ridicat tricoul, care era plin de sânge, astfel că cei de față au putut să-i observe și rana din partea dreaptă a flancului abdominal.

Imediat după ce a aplicat lovitura de cuțit și partea vătămată a luat mâinile de pe haina sa, inculpatul S.C.I. a plecat de la locul faptei alături de inculpatul N.R.F., care a mers imediat și i-a cerut cuțitul. Observându-i cum se îndepărtează, martorii I.L., Z.D. și G.A. i-au urmat și le-au cerut să rămână pe loc, însă cei doi au fugit pe strada P., astfel că nu au putut fi ajunși de martori.

Între timp, martorul I.L.A. a intrat în bar și a sunat la numărul de urgență 112, după salvare, dar, în timp ce vorbea la telefon, la sugestia martorului M.C.V., a hotărât să o transporte el pe partea vătămată la spital, cu autoturismul său. Astfel, însoțit de martorele O.A. și S.A.M., martorul I.L.A. a transportat-o cu autoturismul său pe partea vătămată G.I. la Spitalul Clinic Județean Arad, unde medicii au constatat că aceasta prezintă o plagă înjunghiată la nivelul flancului abdominal drept, de aproximativ 5 cm.

S-a reținut că evoluția stării de sănătate a părții vătămate a impus intervenție chirurgicală de urgență așa că, în aceiași dimineață, între orele 08:20-10:00, a fost operată, practicându-se laparatomie mediană supraombilicală prelungită subombilical. Cu această ocazie s-a constatat hemoperitoneu de cea 800 ml sub formă de sânge și cheaguri, având ca sursă o leziune hepatică la nivelul segmentului IV, liniară, profundă de 1,5 cm și una parietală, cu secțiune completă a masei musculare și a coastei XII.

Din raportul de constatare medico-legală cu examinarea persoanei din 7 februarie 2013, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, s-a reținut de prima instanță că partea vătămată G.I. a suferit, în urma agresiunii din dimineața zilei de 3 februarie 2013, o plagă înțepată-tăiată perete abdominal drept, penetrantă în cavitatea abdominală, cu interesarea ficatului și secțiune de coastă XII dreapta, care s-ar fi putut produce prin lovire directă cu corp tăietor înțepător.

În

urma examinării aspectului plăgii abdominale, cât și a descrierii canalului acesteia, medicul specialist în medicină legală a precizat că leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire directă cu corp tăietor-înțepător, ce a acționat dinspre fața anterioară abdomenului flanc drept înspre superior și oblic dinspre stânga spre dreapta, prin același act medico-legal arătându-se că leziunile traumatice suferite de partea vătămată au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale, iar potrivit criteriologiei medico-legale, viața acesteia a fost pusă în primejdie.

Prima instanță a constatat că în cursul urmăririi penale, cei doi inculpați au avut o atitudine sinceră, recunoscând faptele reținute în sarcina lor, iar în fața instanței, înainte de deschiderea cercetării judecătorești, inculpații au declarat că doresc să uzeze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând în totalitate faptele, așa cum au fost reținute în rechizitoriu și solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care, fiecare le cunoaște și, și le însușește.

S-a constatat că fapta inculpatului S.C.I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, în forma tentativei, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., recunoașterea inculpatului coroborându-se cu întreg probatoriul administrat în cauză, astfel încât vinovăția acestuia a fost dovedită.

În

ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată inculpatul S.C.I. din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., prima instanță a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice, întrucât din probele administrate în cauză s-a reținut că partea vătămată nu l-a provocat pe inculpat, în nici un mod, reținând totodată că inculpatul a susținut că a lovit partea vătămată cu cuțitul, în timp ce se afla la pământ și era lovit de acesta din urmă și prietenii săi, cu pumnii și picioarele. Cu privire la

această declarație, s-a apreciat că este combătută de declarațiile martorilor I.L.A. și M.C.V., persoane neutre față de cei implicați în altercație.

Astfel, din declarația martorului I.L.A., barman la localul O.L.P., care era de serviciu în noaptea respectivă nu rezultă că inculpatul a fost provocat de partea vătămată, dar în mod cert, însă, rezultă că inculpatul se afla în stare de ebrietate și chiar și atunci când „S.C.I. a fost îmbrâncit de G.I. (partea vătămată) și de încă un prieten al său, nu a căzut la pământ și nici nu a fost lovit cu picioarele.”

A fost avută în vedere și declarația martorului M.C.V., patronul localului, apreciindu-se că deși acești martori fac referire la unele îmbrânceli și chiar dacă și alți martori relevă faptul că inculpatul a fost oarecum agresat, nu rezultă că ar fi întrunite condițiile stării de provocare.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că în speță nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Pe de altă parte, s-a considerat că este imposibilă invocarea scuzei provocării, arunci când inculpatul, prin propriul său act provocator, a determinat riposta părții vătămate, căreia i-a răspuns, apoi, prin săvârșirea infracțiunii.

În

opinia primei instanțe, susținerea inculpatului, că a fost provocat de partea vătămată, a fost combătută de întreg probatoriul administrat în cauză, cu excepția declarațiilor martorului M.S.F. și a inculpatului N.R.F., prieteni cu inculpatul.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) teza a II-a C. pen., s-a reținut că față de dispozițiile art. 19 alin. (1) C. pen., precum și starea de fapt reținută, prima instanță a apreciat că inculpatul, deși nu a acționat cu intenția directă de a ucide, în momentul în care a folosit cuțitul a putut prevedea rezultatul faptei sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

S-a considerat că nici eroarea asupra persoanei nu ar putea avea influență cu privire la vinovăția inculpatului, deoarece error in personam nu exclude răspunderea penală, viața oricărei persoane fiind apărată în egală măsură.

Totodată, s-a reținut că, chiar dacă, după cum susține inculpatul, s-ar fi aflat la zid, sub presiunea celorlalte persoane, el nu a fost atât de grav amenințat, pentru a scoate cuțitul și a lovi partea vătămată.

De asemenea, s-a apreciat că practica judiciară depusă la dosar nu este în măsură să susțină cererea de schimbare a încadrării juridice, deoarece spețele prezentat sunt diferite, iar pozele depuse la dosar nu sunt elocvente cu privire la reținerea scuzei provocării și prin urmare, prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea de tentativă la omor calificat, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, cu reținerea scuzei provocării.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin introducerea art. 320

1

C. proc. pen., prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, s-a dat posibilitatea ca în cazul recunoașterii vinovăției și îndeplinirii celorlalte condiții, prevăzute la alin. (1)-alin. (6), instanța să poată pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Aceste dispoziții sunt incidente în cauză, astfel că instanța le va aplica.

La individualizarea pedepsei, având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., s-a ținut seama de faptul că inculpații sunt persoane foarte tinere, aflate la prima încălcare a legii penale, au avut o atitudine sinceră, de regret, sunt încadrați în muncă și în societate. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere caracterul singular, conjunctural, cu totul accidental al faptelor comise și a apreciat că inculpații au mari șanse de reintegrare în societate, cu atât mai mult cu cât vârsta lor tânără și sprijinul moral și material din partea familiei, constituie factori de natură să inhibe comportamentul infracțional.

În

privința inculpatului S.C.I., prima instanță a avut în vedere faptul că acesta și-a cerut scuze în public de la partea vătămată, iar din caracterizările depuse la dosar rezultă că, înainte de a săvârși fapta pentru care este cercetat, a avut un comportament ireproșabil în familie și în societate, fiind caracterizat de un respect deosebit pentru peroanele mai vârstnice, milos, timid, harnic, educat, de încredere, ospitalier, sociabil, săritor, sufletist, însă, nu a putut face abstracție de gravitatea faptelor săvârșite, astfel că, l-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare, pentru tentativă la omor calificat, apreciind că, în raport cu caracterizările depuse la dosar, se justifică aplicarea unei pedepse la minimul special prevăzut de lege.

Cu privire la latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 50.000 RON, daune morale. S-a apreciat că viața părții vătămate a fost pusă în primejdie și numai intervenția chirurgicală, intervenită prompt, a

salvat viața părții vătămate, astfel încât suma de 50.000 RON cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă, este de natură a compensa suferințele îndurate de partea vătămată, fiind suficientă, dar și necesară reparării prejudiciului moral, fără a conduce la îmbogățirea fără justă cauză.

Prima instanță l-a condamnat, totodată, pe inculpatul N.R.F. la 4 luni închisoare, pentru portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului și ținând cont de faptul că inculpatul este tânăr, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine de colaborare cu organele judiciare, are un loc de muncă, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81, art. 82 C. pen. și a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, astfel că s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

Împotriva sentinței penale nr. 98 din 28 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad a declarat apel, în termen legal, inculpatul S.C.I., criticând-o ca netemeinică și nelegală.

S-a invocat nelegalitatea modului de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. în sensul că nu mai putea fi admisă cererea de audierea a martorilor propuși de partea vătămată, cât și nelegalitatea modului în care prima instanță s-a pronunțat asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice, în sensul că deși erau două cereri distincte, respectiv de schimbare a încadrării din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și separat de reținere a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., instanța s-a pronunțat în bloc cu referire la ambele cereri. S-a solicitat reducerea pedepsei și stabilirea unei modalități de executare neprivative de libertate, suspendarea sub supraveghere a executării, învederându-se că inculpatul nu e o persoană predispusă la violență și a fost un conflict spontan.

Prin decizia penală nr. 108/A din 30 mai 2013 Curtea de Apel Timișoara în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul S.C.I. împotriva sentinței penale nr. 98 din 28 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad.

S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând s-a reținut în sarcina inculpatului incidența art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. și s-a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 5 ani la 4 ani, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În

temeiul art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. s-a dedus în continuare arestul preventiv din data de 28 martie 2013 la zi și s-au menținut în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.

S-a constatat că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv concluziile raportului de constatare medico-legală din 7 februarie 2013 întocmit de Serviciul Județean de Medicină-Legală Arad, declarațiile martorilor I.L.A., M.C.V., I.L., Z.D. și G.A., ale inculpatului și părții vătămate, inculpatul recunoscând faptele în fața instanței, aplicându-se procedura reglementată de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

S-a constatat că apărarea inculpatului în sensul că nu s-a făcut aplicarea legală a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. este neîntemeiată. Astfel, împrejurarea că prima instanță a încuviințat audierea unor martori propuși de partea civilă în dovedirea pretențiilor sale materiale și nu a dispus disjungerea acțiunii civile deși dispozițiile art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen. prevăd această procedură nu atrage nicio sancțiune procedurală. Scopul procedurii reglementate de art. 320

1

C. proc. pen. este acela de a asigura judecarea cu celeritate a cauzelor în ipoteza în care inculpații își recunosc vinovăția și a le oferi un regim sancționator mai blând, aceasta fiind și rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut că în cazul în care pentru soluționarea acțiunii civile este necesară administrarea de probe și dispune disjungerea laturii civile a cauzei.

În

ceea ce privește susținerea inculpatului că s-a procedat în mod nelegal cu ocazia pronunțării asupra cererilor sale de schimbare a încadrării juridice, instanța de apel a constatat că este neîntemeiată.

S-a reținut că din considerentele sentinței penale pronunțată de Tribunalul Arad rezultă că prima instanță a analizat distinct fiecare dintre cererile inculpatului, arătând care sunt motivele pentru care nu se impune reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv de ce nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar în dispozitiv s-a pronunțat asupra acestor cereri, chiar dacă nu în mod separat.

Cu privire la cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. s-a reținut că este neîntemeiată.

În

ceea ce privește admisibilitatea punerii în discuție a schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. în procedura reglementată de art. 320

1

C. proc. pen. s-a constat că este nefondată, reținându-se că alin. (6) al art. 320

1

C. proc. pen. prevede că dispozițiile art. 334 se aplică în mod corespunzător, iar întreaga procedură vizează recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizarea instanței și nu încadrarea juridică.

S-a constatat că încadrarea juridică dată faptei este corectă, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Astfel, s-a avut în vedere că ceea ce delimitează infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. de infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., constă în principal în latura subiectivă a faptei.

În

mod constant s-a stabilit că elementul subiectiv al infracțiunii de tentativă de omor, trebuie dedus din următoarele criterii obiective: împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturii, numărul loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura precum și aceea vizată de făptuitor, obiectul contondent, consecințele cauzate și raporturile dintre autor și victimă.

Analizarea laturii subiective, trebuie să aibă în vedere nu numai cadrul, contextul săvârșirii faptei, ci și personalitatea inculpatului, aspectele ce țin de cultura acestuia, ocupație, personalitate; pentru a se vedea ce stare psihică a determinat conduita inculpatului, mobilul acestuia, resortul faptei sale. Personalitatea inculpatului este un factor important în stabilirea stării psihice și cognitive, întrucât aceasta se produce la nivel psihologic, instanța trebuind să determine în ce mod a perceput inculpatul faptele sale și eventualul rezultat al acestora.

S-a constatat că din raportul de constatare medico-legală din 7 februarie 2013 întocmit de Serviciul Județean de Medicină-Legală Arad rezultă că partea vătămată a prezentat la examenul medico-legal plagă înțepată-tăiată perete abdominal drept, penetrantă în cavitatea abdominală, cu interesarea ficatului și secțiune de coastă XII dreaptă.

În cuprinsul raportului se menționează că pacientul a prezentat o plagă înjunghiată la nivelul flancului abdominal drept de aproximativ 5 cm, lovitură unică. În condițiile în care lama cuțitului era de aproximativ 5 cm întinderea plăgii denotă determinarea cu care a acționat inculpatul în momentul în care a lovit victima, ceea ce nu poate conduce la o altă concluzie sub raport subiectiv decât aceea că a fost conștient de rezultatul care se putea produce și l-a acceptat.

S-a apreciat că lovirea părții vătămate cu un cuțit cu lama de aproximativ 5 cm (instrument apt de a ucide), în zone vitale ale corpului (abdomen), lovirea fiind una cu intensitate câtă vreme s-a produs o plagă înjunghiată la nivelul flancului abdominal drept de aproximativ 5 cm (raport de constatare medico-legală), părăsirea locului faptei fără a fi interesat de starea victimei, demonstrează că inculpatul chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții victimei, a acceptat acest deznodământ, iar împrejurarea că rezultatul letal nu s-a produs se datorează unor împrejurări mai presus de voința acestuia.

S-a constatat că nici cererea inculpatului de a se reține aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. nu are suport probatoriu, fiind nefondată. Pentru existența circumstanței atenuante legale a scuzei provocării se cer întrunite cumulativ mai multe condiții: infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice emoții, starea aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracțiune, provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator. Pentru a putea fi reținută circumstanța atenuantă a provocării este necesar ca actul provocator, constând într-o atingere adusă demnității inculpatului, să aibă o anumită gravitate, de natură a determina o puternică tulburare sau emoție în psihicul acestuia. Circumstanța atenuantă a provocării vizează mobilul infracțiunii, latura subiectivă a acesteia, conducând la atenuarea gradului de pericol social al faptei și de periculozitate a infracțiunii, presupunând că în alte condiții acesta ar fi avut o conduită în limite legale, ceea ce nu se poate retine în cauză.

S-a reținut că în cauză, probele administrate nu confirmă acest aspect, singurele probe fiind declarațiile martorului M.S.F. și coinculpatului N.R.F., persoane subiective în raport cu faptele, fiind prietenii inculpatului.

S-a apreciat că din declarațiile martorilor I.L.A. și M.C.V. privind derularea evenimentelor din noaptea de 2 din 3 februarie 2013 rezultă că pe tot parcursul nopții inculpatul S.C.I. a agasat grupul de prieteni al părții vătămate. Relevante sunt și împrejurările că inculpatul S.C.I., inculpatul N.R.F. și martorul M.S.F. au ieșit din bar după ce a ieșit grupul părții vătămate, că inculpatul este cel care a venit spre autoturismul în care se afla aceasta determinând coborârea pasagerilor și anterior inculpatul se înarmase cu cuțitul primit de la coinculpatul N.R.F., ceea ce denotă că acțiunea sa nu a avut ca mobil conduita părții vătămate.

Referitor la invocarea raportului de constatare medico-legală cu examinarea persoanei din 4 februarie 2013 în care se menționează că inculpatul a prezentat leziuni ce puteau data din 3 februarie 2013 și au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale nu s-a putut stabili că acestea au fost determinate de conduita părții vătămate dat fiind modul cum s-au derulat evenimentele, existând altercații și în interiorul barului, dar și stării de ebrietate a inculpatului, nici unul dintre martori neindicând că partea vătămată l-ar fi lovit în zonele arătate în raport.

Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-a constatat că se justifica aplicarea în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv conduita buna a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii.

Așa cum a reținut și prima instanță, s-a constatat că inculpatul S.C.I. este o persoană tânără, la primul conflict cu legea penală, este încadrat în muncă și în societate, fapta fiind una izolată, datorată și stării de ebrietate în care se afla. În raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și de prevederile art. 76 C. pen., instanța de apel a constatat că se impune reducerea pedepsei de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen.

În

acest sens, s-a reținut că potrivit art. 72 C. pen. „la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Instanța de apel a reținut și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, urmărind reintegrarea inculpatului în societate.

S-a reținut că modalitatea de executare a pedepsei aplicate, respectiv în regim de detenție este de natură a conduce la atingerea scopului pedepsei având în vedere gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului. Astfel, nu se poate omite faptul că inculpatul a încercat să suprime viața unei persoane, violența cu care a acționat inculpatul asupra părții vătămate este una extremă, un act agresiv orientat, țintit spre o zonă vitală, sub imperiul consumului de alcool, ceea ce conturează riscul ca în condiții asemănătoare să poată deveni repetabil, datorită incapacității de gestionare a autocontrolului.

Prin urmare, s-a constatat că o altă modalitate de executare decât cea în regim de deținere nu ar putea conduce la prevenirea comiterii altor fapte sociale și la circumscrierea conduitei sale normelor de conviețuire socială.

Referitor la daunele morale, s-a constatat că au fost corect cuantificate. Astfel, daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, „creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună”.

Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul

despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă.

S-a apreciat că în speță, suma de 50.000 RON acordată părții civile cu titlu de daune morale este justificată de numărul de îngrijiri medicale, de leziunile și intervențiile medicale suportate de aceasta (așa cum sunt relevate de raportul de constatare medico-legală), de sentimentul de insecuritate care a planat asupra acestuia în condițiile în care lovitura i-a fost aplicată în prezența mai multor persoane.

În

acest sens, s-a reținut că sunt și declarațiile martorilor G.V.G. și C.A.D. care au descris suferințele fizice ale părții vătămate în perioada de convalescență, că acesta era sportiv și o perioadă de un an de zile i s-a interzis să facă efort fizic.

Astfel, a fost admis apelul inculpatului S.C.I., s-a reținut în sarcina inculpatului incidența art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. și s-a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 5 ani la 4 ani, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Împotriva acesteia decizii a declarant recurs inculpatul S.C.I. și a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 15 și 17

2

C. proc. pen. susținând că s-a reținut o greșita stare de fapt, fără să se dea eficienta dispozițiilor art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen. și în mod greșit nu a fost reținută scuza provocării, prevăzută de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul S.C.I. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

În

cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 30 mai 2013, deci

ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Invocarea de către inculpat a dispozițiilor art. 385

9

pct. 15 C. proc. pen., care prevăd că nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată condamnatului a fost grațiată, nu sunt incidente în cauză.

Critica inculpatului vizând individualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia prin aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 73 lit. b) C. pen. nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., neputând fi analizată nici în raport de pct. 14 al aceluiași articol.

În

realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, așadar un caz de casare exclusiv de nelegalitate astfel încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs.

Constatând că motivele invocate de recurent nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și nici nu se încadrează în dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. sau în vreun alt caz care să se ia în considerare din oficiu în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatul S.C.I. împotriva deciziei penale nr. 108/A din 30 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În

baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 3 februarie 2013 la 15 octombrie 2013.

În

temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.I. împotriva deciziei penale nr. 108/A din 30 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 3 februarie 2013 la 15 octombrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 15 octombrie 2013.