ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1017/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1017/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 202 din data de 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul

Suceava în Dosar nr. 7521/86/2013, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracțiunea de

vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

art. 75 lit. c) C. pen., formulată de inculpat.

Totodată, prin aceeași hotărâre, a fost

condamnat inculpatul M.S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea 21 alin. (1) și alin.

(2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare,

cu titlu de pedeapsă principală.

În

temeiul art. 65 alin. (2), alin. (3) C. pen. și art. 53

pct. 2 lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară,

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe o perioadă de 3 ani.

În

baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu

de pedeapsă accesorie.

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestării preventive de la data de 13 iunie 2013 la zi.

în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.,

s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.S.A.

Cu privire la inculpatul minor G.P.P.,

prin aceeași hotărâre, s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea

art. 99 C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., formulată inculpat.

Totodată, a fost condamnat inculpatul minor

G.P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu

aplic. art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 21 alin. (1) și

alin. (2) C. pen. și art. 320 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c)

și alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., la pedeapsa

de 2 ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală.

În

baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă

accesorie, începând cu vârsta de 18 ani.

În

temeiul art. 110

1

C. pen., s-a dispus suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe o durată

de 4 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate

cu art. 110 C. pen.

În

temeiul art. 110 cu trimitere la art. 103 C. pen., s-a încredințat

supravegherea inculpatului minor G.P.P. Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Suceava, pe durata termenului de încercare dar până la împlinirea vârstei de 18

ani.

În

temeiul art. 110 cu trimitere la art. 86 C. pen., s-a dispus

ca, după împlinirea vârstei de 18 ani și până la împlinirea termenului de încercare,

inculpatul minor G.P.P. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele fixate conform programului ce urmează

a-i fi stabilit;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 71 alin. (1) și alin. (5)

C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat

și executarea pedepselor accesorii aplicabile începând cu vârsta de 18 ani.

În

temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului

minor G.P.P. asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 86

4

alin.

(1) cu trimitere la art. 83 C. pen. și art. 86

4

alin. (2) C. pen. (săvârșirea

din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare, respectiv nerespectarea

măsurilor de supraveghere).

S-a luat act că partea vătămată G.C. nu

s-a constituit parte civilă împotriva inculpaților, declarând că nu are pretenții

de natură civilă.

În

temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus

restituirea, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri:

- către partea vătămată G.C., a obiectelor

de îmbrăcăminte constând în: una pereche pantalon tip jeans de culoare neagră, una

curea de culoare neagră, una pereche de ciorapi de culoare albastru închis, un pantof

culoare neagră aferent piciorului stâng și un pantof culoare neagră aferent piciorului

drept, incluse în coletul aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava;

- către inculpatul M.S.A., a obiectelor

de îmbrăcăminte constând în: una geacă de fâș, cu dungi subțiri de culoare gri cu

negru, unu pantalon din tercot, de culoare neagră, un pulover din PNA, cu mâneci

lungi, la baza gâtului, cu dungi orizontale alb cu negru, una pereche pantofi sport

de culoare gri, mărimea 45, incluse în coletul aflat la Camera de Corpuri Delicte

a Tribunalului Suceava;

- către inculpatul minor G.P.P., a obiectelor

de îmbrăcăminte constând în: una cămașă bărbătească, din material sintetic de culoare

neagră, cu dungi subțiri de culoare albastră și mov, una pereche de pantaloni tip

jeans, de culoare albastru deschis, prespălat, una pereche de pantofi tip sport

de culoare neagră, din pânză, mărimea 45, incluse în coletul aflat la Camera de

Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava.

În baza art. 14 alin. (1), art. 346

alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349, art. 1357, art. 1372, art. 1381 și art. 1382

C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean

de Urgență „S.I.N.” Suceava și pe cale de consecință au fost obligați în solidar

inculpații M.S.A. și

G.P.P., iar pe acesta din urmă in solidum

cu partea responsabilă civilmente L.P., la plata sumei de 3.577,51 RON reprezentând

cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părții vătămate G.C.

În

temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului

minor G.P.P. asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 86 alin. (1) cu trimitere

la art. 84 C. pen. (neîndeplinirea, cu rea credință, a obligațiilor civile, în cursul

termenului de încercare).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin rechizitoriul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Suceava nr. 299/P/2013 întocmit la data de 8 iulie 2013, au fost trimiși în judecată

inculpații:

- (major) M.S.A., pentru săvârșirea unei

tentative la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C.

pen., acuzele aduse fiind în sensul că, la data de 12 iunie 2013, pe timp de noapte,

într-un loc public situat pe raza orașului D., județul Suceava, împreună cu coinculpatul

minor, a exercitat cu intenție acte de violență de intensitate ridicată, cu mijloace

contondente dure, asupra victimei G.C., producându-i leziuni grave, în zone vitale,

care i-au pus viața în primejdie și (minor) G.P.P., sub aspectul săvârșirii unei

tentative la infracțiunea de omor calificat, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen., reținându-se

în sarcina acestuia că, la data de 12 iunie 2013, pe timp de noapte, într-un loc

public situat pe raza orașului D., județ Suceava, împreună cu coinculpatul major,

a exercitat acte de violență asupra victimei G.C. (actele sale fiind de intensitate

redusă), cu consecința producerii unor leziuni ce i-au pus viața în primejdie.

În fapt, s-a reținut că victima G.C. (persoană

născută în anul 1961) locuiește în satul G. împreună cu fiul său, martorul G.C.P.

În cursul zilei de marți, 11 iunie 2013, victima și fiul său s-au deplasat pe raza

orașului D., fiecare având de rezolvat diverse probleme. În jurul orelor 15:00-16:00

cu aproximație, cei doi s-au întâlnit în apropierea gării orașului D., după care

s-au deplasat la localul situat pe peronul gării și au început să consume băuturi

alcoolice.

În

jurul orelor 23:00 cu aproximație, în același local au intrat

inculpatul major M.S.A., inculpatul minor G.P.P., împreună cu martorii F.D.C. și

J.I.I. Anterior, cei patru

tineri (toți având biciclete)

consumaseră băuturi alcoolice la barul denumit „S.”, situat la circa 2 km de gara

D. După ce au intrat în local, cei patru tineri și-au comandat noi cantități de

băuturi alcoolice.

Din cauza stării avansate de ebrietate

în care se aflau, victima și fiul său purtau discuții pe un ton ridicat. Cum acest

lucru l-a deranjat pe inculpatul M.S.A., acesta i-a solicitat de câteva ori victimei

să vorbească mai încet, proferând și expresii neprincipiale la adresa ei. Nici insultele,

dar nici solicitarea inculpatului nu au fost auzite de către victimă, în special

datorită stării avansate de ebrietate în care se afla.

În

jurul orei 00:10 (dimineața zilei de 12 iunie 2013), martorul

G.C.P. a părăsit singur localul, deplasându-se spre domiciliul din satul G., în

pofida insistențelor sale victima preferând să mai rămână în local pentru a mai

consuma băuturi alcoolice. La scurt timp după plecarea fiului său și victima a părăsit

localul, deplasându-se pe jos, pe șosea, spre satul G.

La scurt timp de la acest moment cei patru

tineri au părăsit localul cu intenția de a-l conduce pe inculpatul M.S.A. până la

ieșirea din orașul D. După ce au părăsit zona căii ferate, cei doi martori au constatat

că au probleme cu cauciucurile de la biciclete, astfel că au revenit la localul

din gară, inculpatul G.P.P. acceptând să-l conducă o parte din drum pe inculpatul

M.S.A.

După parcurgerea unei distanțe de circa

500 m, cei doi inculpați au observat victima așezată pe marginea unui șanț, zona

centrală a orașului D. Aflat în stare avansată de ebrietate și „amintindu-și” că

în urmă cu mai mult timp a avut un incident cu victima (declarând că „în timp ce

mergea pe drum m-a înjurat”), inculpatul M.S.A. și-a întrerupt deplasarea cu bicicleta,

s-a îndreptat spre aceasta și a început să-i aplice multiple lovituri cu picioarele

și pumnii în toate zonele corpului. Aceste lovituri au condus la căderea victimei

în șanț dar, cu toate acestea, inculpatul M.S.A. a continuat să-i aplice noi lovituri

cu picioarele, cu intensitate mare. Datorită intensității loviturilor, inculpatului

i-a sărit din picioare un pantof. Ca și cum violențele sale nu ar fi fost suficiente,

inculpatul M.S.A. i-a solicitat și coinculpatului minor să se apropie de victimă

și să-i aplice și el lovituri. Dacă inițial inculpatul G.P.P. a refuzat, ulterior

s-a conformat solicitării coinculpatului major („m-a înjurat și mi-a spus că o să

mă bată pe mine dacă nu îl lovesc”), s-a apropiat de aceasta și, la adăpostul întunericului,

pentru a nu fi văzut de M.S.A., i-a aplicat câteva lovituri ușoare cu pumnii în

spate.

Constatând că victima a rămas în stare

de inconștiență în șanț, cei doi inculpați și-au luat bicicletele și au revenit

la localul din gară. Inculpatul M.S.A., considerând că a realizat un lucru deosebit,

a început să le povestească martorilor F.D.C. și J.I.I. modul în care a lovit victima

și aceasta a căzut în șanț. În momentul în care M.S.A. i-a cerut coinculpatului

să confirme realitatea celor spuse de el, inculpatul minor a recunoscut că și el

a lovit victima.

După circa 30 minute, timp în care au continuat

să consume bere în local, inculpatul M.S.A. i-a invitat pe coinculpat și pe cei

doi martori să-l însoțească la locul unde au abandonat victima, spunându-le că aceasta

ar fi avut telefon mobil, vor merge să caute telefonul, ulterior îl vor vinde și

cu banii obținuți își vor cumpăra o nouă cantitate de băuturi alcoolice. Cei doi

martori au refuzat să-l însoțească pe M.S.A., această invitație fiind acceptată

doar de coinculpatul minor.

Așa fiind, cei doi inculpați s-au deplasat

din nou cu bicicletele, identificând victima în locul în care o lăsaseră anterior.

Întrucât victima gemea în șanțul în care a fost lăsată, inculpatul M.S.A. s-a apropiat

de aceasta și i-a aplicat noi lovituri cu picioarele, de intensitate ridicată și,

pentru ca aceasta să nu se ridice din șanț, a călcat-o cu piciorul peste zona cranio-cerebrală

și peste torace. Totodată, i-a solicitat coinculpatului minor să caute telefonul

în iarbă.

Întrucât

inculpatul G.P.P. nu a găsit telefonul,

i-a comunicat acest lucru coinculpatului major. Inculpatul M.S.A. l-a apelat, conform

listing-ului furnizat de companiile de telefonie mobilă la ora 2:11, pe martorul

J.I.I., solicitându-i să vină împreună cu F.D.C. ca să-l caute împreună. Probabil

deranjat de refuzul celor doi prieteni dar, totodată, și de faptul că nu găsește

telefonul, inculpatul M.S.A. a aplicat noi lovituri victimei, după care i-a solicitat

coinculpatului minor să o caute prin buzunare după bani. Inculpatul minor s-a conformat

și a luat din buzunarele victimei suma de 1 RON și 20 bani.

Pentru ca „răzbunarea” sa pentru afronturile

anterioare să fie deplină, inculpatul M.S.A. i-a solicitat coinculpatului minor

să ia încălțămintea victimei. G.P.P. a descălțat victima, i-a aruncat un pantof

în șanț, iar celălalt pantof l-a luat cu sine, ducându-l până la gara D. și aruncându-l

lângă tomberonul de gunoi.

Cei doi inculpați au revenit la gară, din

nou inculpatul M.S.A. a povestit celor doi martori modul în care a lovit victima

și, pentru ca

povestea sa să fie credibilă, le-a arătat

acestora și pantoful pe care îl adusese G.P.P.

Victima nu a avut asupra sa niciun telefon

mobil. Examinarea criminalistică a încălțămintei purtate de autori la data incidentului

a pus în evidență multiple pete de culoare brun-roșcat, cu aspect de sânge, mai

multe fiind identificate pe pantofii inculpatului M.S.A., comparativ cu cei ai coinculpatului.

În

dimineața zilei de 12 iunie 2013, în jurul orelor 6:00, victima

a fost descoperită întâmplător de martorul M.I., ulterior deplasându-se la fața

locului un echipaj al ambulanței precum și un echipaj din cadrul Poliției orașului

D. A fost transportată și internată în Spitalul județean de urgență „S.I.N.” Suceava

până la data de 21 iunie 2013.

Potrivit concluziilor cuprinse în raportul

întocmit de medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava, victima a prezentat politraumatism

cu echimoze, plăgi confuze, fracturi frontală stângă și de masiv facial stâng, fracturi

costale drepte și stângi cu hemopneumotorax stâng, ruptură splenică cu hemoperitoneu

și contuzie renală stângă cu hematom perirenal stâng. Leziunile s-au putut produce

prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente și posibil prin comprimare toraco-abdominală

sub corp greu.

Leziunile cranio-faciale s-au putut produce

prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente. Prezența fracturilor costale bilateral

cu mărci traumatice doar pe partea stângă pledează pentru producerea lor prin loviri

active și prin comprimare sub corp greu, posibil și prin loviri active cu picioarele

(victima fiind căzută). Leziunile abdominale splenice și renale stângi cu hemoperitoneu

s-au putut produce în același mod, posibil concomitent cu leziunile toracice stângi.

Fiecare dintre leziunile cranio-faciale, leziunile toracice și leziunile abdominale

pot necesita câte 25-30 zile de îngrijiri medicale.

Opinia de specialitate este în sensul că

atât leziunile toracice cu fracturi costale și hemotorax, cât și leziunile abdominale

cu ruptură splenică și hemoperitoneu au fost de natură a pune în primejdie viața

victimei. Având în vedere splenectomia de necesitate, se apreciază că leziunile

abdominale cu ruptură splenică și hemoperitoneu au determinat pierdere de organ.

La data de 13 iunie 2013, inculpatul M.S.A.

a fost reținut pe o durată de 24 de ore, fiind ulterior arestat preventiv pe o durată

de 29 de zile de către Tribunalul Suceava, prin încheierea nr. 194 din data de 14

iunie 2013.

S-a reținut de către instanța de fond că

fapta și vinovăția inculpaților se probează cu: procese-verbale de sesizare din

oficiu, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă,

raport de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Suceava, procese-verbale de

examinare criminalistică și planșele fotografice aferente, procese-verbale de prelevare

probe biologice, adresa Spitalului Județean de Urgență „S.I.N.” Suceava, CD conținând

imagini ale camerei video de la SC H. SRL, proces-verbal de vizionare a imaginilor

surprinse de camerele de supraveghere video de la SC H. SRL, declarațiile victimei

G.C., declarațiile martorilor M.I., S.I., G.C.P., B.A.M., B.C.M., F.D.C., J.I.I.,

B.P.G., R.M.N., N.I., M.P.C., B.D.P., F.C., mijloace materiale de probă, coroborate

cu declarațiile acestora.

Măsura arestării preventive a inculpatului

M.S.A. a fost menținută pe tot parcursul judecării cauzei pe fond.

Ambii inculpați care au învederat că doresc

să urmeze procedura simplificată în concordanță cu dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., cereri admise de instanță.

Analizând materialul probator administrat

în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarațiile de recunoaștere și regret

a faptelor din partea inculpaților date în fața instanței de judecată, prin raportare

la dispozițiile legale mai sus enunțate, a reținut tribunalul aceeași situație de

fapt.

În

drept, fapta inculpatului M.S.A. care, la data de 12 iunie

2013, pe timp de noapte, într-un loc public situat pe raza orașului D., județul

Suceava, împreună cu coinculpatul minor, a exercitat cu intenție acte de violență

de intensitate ridicată, cu mijloace contondente dure, asupra victimei G.C., producându-i

leziuni grave în zone vitale și care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzute de art.

20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea

art. 75 lit. c) C. pen.

Fapta inculpatului G.P.P. care, la data

de 12 iunie 2013, pe timp de noapte, într-un loc public situat pe raza orașului

D., județ Suceava, împreună cu coinculpatul major, a exercitat acte de violență

asupra victimei G.C. (actele sale fiind de intensitate redusă), cu consecința producerii

unor leziuni ce i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzute de art. 20 C.

pen.

raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99

alin. (3) C. pen.

Sub aspectul schimbării de încadrare juridică

solicitată de inculpați, instanța de fond a reținut că esențial pentru încadrarea

juridică a faptei, după caz, în tentativă la omor calificat [art. 20 raportat la

art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.] ori în vătămare corporală gravă [art.

182 alin. (2) C. pen.], este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care

a fost săvârșită.

Dacă în cazul infracțiunii de vătămare

corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul

tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere. Este adevărat că infracțiunea

prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv și intenția

depășită însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu

intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav, punerea în primejdie

a vieții persoanei, fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată

judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „praeterintenție” (intenție

depășită).

În

cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele

de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului

întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările în care au fost

săvârșite, că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală

de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor, și nu

de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă

leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente

sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri

medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală

și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional. Anumite stări ale infractorului

ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță

în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu

din elemente exterioare.

Atât în literatura de specialitate, cât

și în practica judiciară, s-a arătat că poziția psihică a făptuitorului trebuie

stabilită în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete și îndeosebi, instrumentul

folosit de făptuitor (instrument apt sau nu de a produce moartea), cu regiunea corpului

lovită (o zonă vitală sau nu), cu numărul și intensitatea loviturilor (o singură

lovitură sau mai multe, aplicate cu mare intensitate), cu raporturile dintre infractor

și victimă anterioare săvârșirii faptei (de dușmănie sau de prietenie etc), atitudinea

infractorului după

săvârșirea faptei (a încercat să dea un

prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o).

Prin raportare la probele mai sus analizate

s-a confirmat fără putință de tăgadă modalitatea de desfășurare a agresiunii ca

fiind: în primul episod multiple lovituri cu pumnii și picioarele, îndreptate inițial

asupra victimei de către inculpatul M.S.A. în toate zonele corpului (cap, torace,

abdomen), vizând așadar inclusiv zone vitale, aplicate cu mare intensitate astfel

încât i-a și sărit încălțămintea din picior, chiar și după ce G.C. era doborât la

pământ, la care s-a adăugat și acțiunea concertată a inculpatului minor G.P.P. ce

a exercitat, la rândul său acte de violență cu pumnii în zona spatelui, real că

mai reduse numeric și ca intensitate, dar care au contribuit, de asemenea, la producerea

rezultatului socialmente periculos, ca apoi, în a doua etapă, cei doi să revină

la locul faptei, cel dintâi lovind din nou victima cu picioarele și călcând-o cu

piciorul peste zona cranio-cerebrală și toracică, imobilizând-o pentru a nu se ridica

din șanț în timpul căutării de către minor a telefonului ce intenționa să-l sustragă

(ce s-a dovedit în urma cercetărilor efectuate că nu a existat). Așadar, G.C. a

fost pus într-un raport inferior de forțe, decurgând din diferența de vârstă și

ascendentul fizic ce-l aveau inculpații asupra sa, ei dominând numeric victima,

conjunctură în care posibilitățile acesteia de se apăra cu fost diminuate semnificativ,

mai ales că se afla și în stare de ebrietate.

Chiar în lipsa intenției directe de a omorî

victima, a fost prezentă în mintea și voința celor doi inculpați intenția indirectă

de a ucide, ei adoptând în mod vădit o atitudine de indiferență față de acest rezultat.

Demonstrează intenția indirectă de ucidere: perseverența cu care inculpații au aplicat

victimei numeroase lovituri cu mijloace contondente (pumni, picioare) apte de a

produce moartea, date fiind intensitatea actelor de violență exercitate, multitudinea

acestora, locul în care au fost îndreptate (zona cranio-cerebrală, precum și toraco-abdominală),

unele interesând zone vitale ale corpului, repetarea agresiunii în două reprize,

lăsarea victimei la o oră târzie din noapte în șanț, când posibilitățile de a fi

descoperită și salvată erau reduse, aproape inexistente, fără să le pese de consecințele

grave ale faptelor comise și ignorând astfel situația critică în care au plasat-o.

Cu toate că puteau să prevadă că leziunile provocate îi puneau viața în pericol,

au decis să părăsească de fiecare dată câmpul infracțional, reîntorcându-se liniștiți

în bar, la preocuparea de a consuma băuturi alcoolice, în condițiile în care starea

acesteia reclama cu siguranță un ajutor medical imediat de specialitate. Rezultatul

acceptat al acțiunii lor agresive

nu s-a produs din motive independente

de voința lor, victima fiind găsită întâmplător, abia spre dimineață, de martorul

M.I. iar la apelul martorului S.I. a sosit un echipaj al ambulanței, care a transportat-o

la spital unde a fost internată într-o stare foarte gravă, comatoasă, ceea ce scoate

în evidență faptul că în urma agresiunii, a fost adusă de inculpați într-o situație

critică, ce a reclamat practicarea de urgență a unei intervenții chirurgicale și

doar primind îngrijirile medicale corespunzătoare a fost salvată viața acesteia.

Tocmai faptul că a aplicat loviturile repetat,

cu o anumită intensitate și la întâmplare, este de natură să conducă la ideea că

a prevăzut și acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potențial mortal ridicat

(cap, torace, abdomen).

Așa fiind, instanța, reținând vinovăția

inculpaților, a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea, individualizate

în raport de criteriile generale prevăzute art. 72 C. pen.

Elementelor de ordin personal ce caracterizează

pozitiv inculpatul M.S.A. nu li s-au atribuit caracter de circumstanțe atenuante,

găsindu-și valorificarea doar în stabilirea cuantumului pedepsei, instanța de fond

oprindu-se în considerarea acestora la minimul special obținut ca urmare a reducerilor

consecutive ce au operat în speță.

Tribunalul a avut în vedere, pentru a proceda

astfel, că inculpatului M.S.A. i-a aparținut inițiativa de a agresa victima, că

este stăpânit de o violență latentă, care se manifestă activ pe fondul consumului

de băuturi alcoolice, contribuția acestuia la săvârșirea faptei, că atitudinea sa

procesuală adoptată inițial a fost de negare a oricărei implicări în agresarea victimei,

ca ulterior, pe parcursul urmăririi penale să fie doar parțial sincer, cu ocazia

audierii încercând să contureze o contribuție mai mare a inculpatului minor și o

minimalizare a celei proprii. În aceeași măsură s-a considerat că stăruința depusă

ulterior de către părinți pentru a repara paguba pricinuită prin acordarea unor

sume de bani victimei, iar nu de el însuși pentru a înlătura rezultatul infracțiunii

(el părăsind câmpul infracțional lăsând-o într-o stare critică) și conduita bună

manifestată anterior datei de referință pălesc în fața celorlalte circumstanțe reale.

În

temeiul art. 65 alin. (2), alin. (3) C. pen. și art. 53

pct. 2 lit. a) C. pen., inculpatului i s-a aplicat și pedeapsă complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice,

dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o perioadă

de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen., inculpatul a fost

privat de exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității

de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

Față de natura faptei săvârșite, fiind

în prezența unei tentative la infracțiunea de omor, fapta rămânând în formă tentantă

nu datorită voinței și acțiunii inculpatului ci unor împrejurări exterioare acestuia

(găsirea victimei de o altă persoană, anunțarea unui echipaj al ambulanței și primirea

îngrijirilor de specialitate, inclusiv practicarea unei intervenții chirurgicale

de urgență), instanța a apreciat că numai executarea pedepsei în mediu penitenciar

poate duce la atingerea scopurilor de prevenție generală și specială, de reeducare

și constrângere a inculpatului, o eventuală suspendare a executării acesteia nefiind

nici posibilă din punct de vedere legal și nici oportună.

Este de luat în considerare că, deși inculpatul

provine dintr-o familie organizată, mediul familial stabil și studiile efectuate

până în prezent (el fiind elev în ultimul an de liceu) s-au dovedit insuficiente

pentru ca acesta să conștientizeze în mod efectiv importanța adaptării conduitei

sale la normele de drept.

În

baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată

durata reținerii și arestării preventive de la data de 13 iunie 2013 la zi.

În

considerarea art. 350 alin. (1) C. proc. pen., pentru toate

argumentele care au dus la pronunțarea soluției de condamnare la pedeapsa cu închisoare

în regim de detenție, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.S.A.

În

favoarea inculpatului G.P.P., minor la momentul săvârșirii

faptei, instanța a reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.

(1) lit. a), lit. c) și alin. (2) C. pen. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul

de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă

accesorie, începând cu vârsta de 18 ani.

Pentru a proceda astfel, a reținut instanța

de fond că minorul a avut o contribuție mai redusă în agresarea victimei, aplicându-i

lovituri mai puține, orientarea antisocială fiindu-i imprimată de inculpatul major,

inițiator al actelor agresiv-intenționale. Anterior comiterii faptei, el a avut

o bună conduită în familie și societate. A adoptat o poziție procesuală corectă,

de recunoaștere și regret a faptei comise încă din faza de urmărire penală, a colaborat

cu organele

judiciare contribuind la aflarea adevărului

judiciar, dând detalii ample și sincere cu privire la contribuția sa și a inculpatului

major M.S.A. la agresarea victimei, susținerile acestuia fiind confirmate de celelalte

probe administrate în cauză.

Fiind întrunite condițiile obiective (relativ

la condamnare) și subiective (privind persoana inculpatului), în baza art. 110

1

C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui

termen de încercare de 4 ani, calculat în conformitate cu art. 110 C. pen.

În

baza art. 110

1

cu trimitere la art. 103 C.

pen., a încredințat supravegherea acestuia Serviciului de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Suceava, pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei

de 18 ani.

În

temeiul art. 110

1

cu trimitere la art. 86 C.

pen., după împlinirea vârstei de 18 ani și până la împlinirea termenului de încercare,

a stabilit ca inculpatul minor să se supună măsurilor de supraveghere acolo prevăzute.

În

baza art. 71 alin. (1) și alin. (5) C. pen., pe durata suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei a fost suspendată și executarea pedepselor

accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicabile începând cu vârsta de 18 ani.

Conform art. 359 C. proc. pen., a atras

atenția inculpatului minor G.P.P. asupra dispozițiilor a căror nerespectare are

ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzută

de art. 86

4

alin. (1) cu trimitere la art. 83 C. pen. și art. 86

4

alin. (2) C. pen. (săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de

încercare, respectiv nerespectarea măsurilor de supraveghere).

În

latura civilă a cauzei, a reținut tribunalul că la termenul

de judecată din data de 4 septembrie 2013, partea vătămată G.C. a precizat că nu

înțelege să emită pretenții bănești împotriva inculpaților, astfel că a luat act

de această manifestare de voință.

Spitalul Județean de Urgență „S.I.N.” Suceava

și-a valorificat dreptul de a alătura acțiunea civilă celei penale, solicitând obligarea

inculpaților la plata sumei de 3.577,51 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare

ocazionate cu internarea părții vătămate G.C. în perioada 12 iunie 2013-21

iunie 2013.

Constatând îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale pentru fapta proprie, date fiind și prevederile art. 313

alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în baza art. 14 alin. (1), art. 346 alin. (1) C.

proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1372,

art.

1381 și art. 1382 C. civ., instanța a admis acțiunea civilă

formulată Spitalul Județean de Urgență „S.I.N.” Suceava și a obligat în solidar

pe inculpații M.S.A. și G.P.P., precum și pe acesta din urmă in solidum cu partea

responsabilă civilmente L.P., la plata despăgubirilor solicitate.

Conform art. 359 C. proc. pen., a atras

atenția inculpatului minor G.P.P. asupra dispozițiilor a căror nerespectare are

ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzută

de art. 86 alin. (1) cu trimitere la art. 84 C. pen. (neîndeplinirea, cu rea-credință,

a obligațiilor civile, în cursul termenului de încercare).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul M.S.A.

Prin decizia penală nr. 157 din data de

16 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul M.S.A. și a fost desființată

în parte sentința penală.

Rejudecând cauza instanța de apel a dispus

condamnarea inculpatului M.S.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) C. pen., art. 76 alin. (2) C.

pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare (în loc de 5 ani închisoare), cu titlu de

pedeapsă principală.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

În

conformitate cu dispozițiile art. 381 alin. (1) raportat la

art. 383 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa

aplicată acestuia durata arestării preventive de la data de 23 octombrie 2013 la

zi.

În

temeiul art. 383 alin. (1

1

) raportat la art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M.S.A.,

apreciind că temeiurile ce au stat la baza luării, respectiv menținerii acestei

măsuri subzistă.

Analizând apelul inculpatului, Curtea a

constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și încadrarea în drept,

dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Astfel, a apreciat că apelantul inculpat

a comis fapta (pe care de altfel a recunoscut-o, beneficiind de prevederile

art. 320

1

C. proc. pen., dar care rezultă în mod indubitabil și din analiza

probelor administrate, amplu evidențiate în motivarea tribunalului) în împrejurările

constatate și pe larg expuse în considerentele sentinței penale atacate.

Sub aspectul situației de fapt a reținut

că la data de 12 iunie 2013, pe timp de noapte, într-un loc public situat pe raza

orașului D., județul Suceava, inculpatul M.S.A. împreună cu coinculpatul minor G.P.P.,

a exercitat cu intenție acte de violență de intensitate ridicată, cu mijloace contondente

dure, asupra părții vătămate G.C., producându-i leziuni grave, în zone vitale, care

i-au pus viața în primejdie.

Analizând probatoriul administrat în faza

de urmărire penală, instanța de apel a apreciat că susținerile inculpatului apelant,

potrivit cărora decesul victimei ar constitui rezultatul și a unor lovituri aplicate

acesteia de către alte persoane ori rezultate din căderea cauzată de starea de ebrietate

frecventă în care se afla, nu au fost probate în cauză. În acest sens a menționat

concluziile raportului de constatare medico-legală din care rezultă că „leziunile

s-au putut produce prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente, posibil prin

comprimare toraco-abdominală sub corp greu, în funcție de datele de anchetă (...),

și nu exclusiv prin cădere”.

Totodată, a reținut că din mijloacele de

probă administrate rezultă că după primele lovituri aplicate, victima a căzut în

șanț, inculpatul apelant continuând să o lovească cu intensitate, până la aducerea

ei în stare de inconștiență. După ce a revenit la locul faptei, a continuat să se

manifeste agresiv, călcând-o cu piciorul peste zona cranio-cerebrală și peste torace.

De altfel, această situație de fapt vizând modul concret de acțiune, prezentată

în actul de sesizare a instanței, a fost însușită fără obiecții de către inculpat.

Ca atare, a concluzionat că loviturile

aplicate de către cei doi participanți la activitatea ilicită au determinat producerea

rezultatului socialmente periculos și că eventuala prezență a unor vătămări anterioare

ar putea constitui cel mult un factor favorizator, și care nu îl exonerează pe inculpat

de răspundere pentru fapta comisă, în condițiile în care între activitatea sa ilicită

și rezultatul socialmente periculos produs există legătură directă de cauzalitate.

A solicitat inculpatul apelant schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de tentativă

la omor calificat în cea de vătămare corporală gravă. Or, o asemenea cerere nu poate

fi primită.

Esențial pentru încadrarea juridică a faptei,

după caz, în tentativă de omor calificat [art. 20 raportat la art. 174, art. 175

lit. i) C. pen.] ori în vătămare corporală gravă [art. 182 alin. (2) C. pen.] este

stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit-o.

Dacă în cazul infracțiunii de vătămare

corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul

tentativei de omor acesta

acționează cu intenția de

ucidere. Este adevărat că infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. poate

avea ca element subiectiv și intenția depășită, însă, în acest caz, făptuitorul

acționează nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare corporală,

rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieții persoanei, fiind imputat acestuia

pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma

mixtă de vinovăție „praeterintenție” (intenție depășită).

În

cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele

de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului

întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările în care au fost

săvârșite, că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală

de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor, și nu

de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă

leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente

sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri

medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală

și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Forma și modalitatea intenției, element

al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre

altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă,

din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică

vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Relaționând la cazul în speță, instanța

de apel a reținut că fapta s-a produs pe fondul unui conflict minor ce a avut loc

anterior între inculpatul major și victimă și s-a concretizat în aplicarea unei

multitudini de lovituri cu picioarele, care au vizat cu predilecție zone anatomice

vitale (cap, torace, abdomen). Mai mult, manifestarea violentă a celor doi inculpați

a avut loc în două etape, agravând astfel starea victimei, aflată în stare de ebrietate

și căzută în șanț.

În

speță, actele agresive au fost de o mare intensitate, producând

consecințe grave (fracturi frontală stângă și de masiv facial stâng, fracturi costale

drepte și stângi cu hemopneumotorax stâng, ruptură splenică cu hemoperitoneu și

contuzie renală stângă cu hematom perirenal stâng ce au necesitat intervenție chirurgicală

de urgență), lor adăugându-li-se atitudinea inculpaților imediat după săvârșirea

faptei (abandonarea victimei în șanț, pe timp de noapte, fiind găsită întâmplător,

abia spre dimineață, de martorul M.I.).

Între momentul luării rezoluției infracționale

și cel al punerii în aplicare a acesteia a existat o perioadă suficientă de timp

pentru a reflecta, conștient, asupra posibilelor consecințe cu potențial letal ale

respectivelor acte agresive.

Așadar, chiar dacă inculpații nu au urmărit

moartea victimei, au acceptat posibilitatea survenirii ei, forma de vinovăție în

comiterea faptei fiind cea a intenției indirecte.

Totodată, instanța de apel a reținut că

apelantul inculpat este o persoană tânără, cu certe posibilități de reeducare și

care a manifestat un comportament adecvat în familie și societate anterior comiterii

faptei, iar ulterior, o atitudine procesuală sinceră, de recunoaștere și regret.

Pentru aceste motive, a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante judiciare

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) C. pen., cu efectele prevăzute de

art. 76 alin. (2) C. pen.

Așa fiind, o pedeapsă de 4 ani închisoare,

cu executare efectivă, s-a apreciat că este necesară, dar totodată și suficientă

pentru a asigura atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială

și generală înscrise în C. pen. român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul

pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.

Aceasta este de natură a determina atingerea

finalității pentru care a fost dispusă și a produce o schimbare a comportamentului

inculpatului, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de comunitatea

în care acesta trăiește.

Date fiind modul și mijloacele de comitere

a faptei, gravitatea acesteia, și nu în ultimul rând importanța valorii sociale

ocrotite de lege și căreia i s-a adus atingere, executarea în regim privativ de

libertate a sancțiunii și în cuantumul stabilit este singura de natură a determina

atingerea scopului ei educativ-preventiv și a produce o schimbare a comportamentului

inculpatului, începând cu atitudinea lui față de valorile sociale și morale pe care

le-a negat prin săvârșirea infracțiunii și continuând cu dirijarea în sens pozitiv

a actelor de conduită ulterioare.

Cât privește suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei astfel cum a solicitat inculpatul M.S.A., instanța de apel,

în baza acelorași argumente, a apreciat că nu se justifică a fi dispusă.

Pentru considerentele arătate, curtea de

apel, constatând întemeiat apelul declarat de inculpatul M.S.A., în conformitate

cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., l-a admis și a redus pedeapsa

aplicată acestuia de la 5 ani la 4 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpatul M.S.A.

Prin motivele scrise de recurs, depuse

cu respectarea termenului prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen. anterior, la data de 3 februarie 2014, inculpatul M.S.A., prin apărător ales,

a criticat hotărârile pronunțate în cauză, prin invocarea cazurilor de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 14 și pct. 17 C. proc. pen. anterior.

Potrivit motivelor de recurs, inculpatul

a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă

și anume schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat în tentativă

la omor simplu, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 C. pen. De asemenea, a

solicitat aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. corespunzătoare

dispozițiilor art. 320 C. proc. pen. anterior.

Sub aspectul individualizării pedepsei

a cerut menținerea circumstanțelor atenuante reținute de instanța de apel, prevăzute

de art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen. anterior care chiar dacă nu au corespondent

în noul C. pen. reprezintă un drept câștigat.

Totodată, s-a solicitat reducerea pedepsei

principale aplicate prin luarea în considerare a noilor limite de pedeapsă și suspendare

sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 91 C. pen.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat

din oficiu pentru recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului și să se

dispună casarea hotărârii întrucât a intervenit o lege penală mai favorabilă, în

sensul că nu se mai prevede ca circumstanță agravantă a omorului calificat săvârșirea

faptei în public și, pe cale de consecință, schimbarea încadrării juridice a faptei

din tentativă la omor calificat săvârșită în public în tentativă la omor simplu,

adică din art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior în

art. 32 raportat la art. 188 noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen.

Sub aspectul limitelor de pedeapsă a învederat

că este mai favorabil sancționat omor prevăzut de art. 188 noul C. pen. întrucât,

pedeapsa pentru infracțiunea consumată este închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea

unor drepturi, câtă vreme la omorul calificat din vechiul cod, limitele de pedeapsă

erau detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 20 ani.

Prin urmare fapta săvârșită de inculpat

fiind rămasă în forma tentativei are ca limite de pedeapsă, potrivit noului C.

pen., de la 5 la 10 ani închisoare.

Totodată, a solicitat să se țină seama

de faptul că inculpatul a cerut judecarea cauzei în procedura simplificată, prevăzută

de art. 320

1

C. proc. pen. anterior, text de lege ce are corespondent

în dispozițiile art. 375 noul C.

proc. pen., limitele de pedeapsă

reducându-se tot cu o treime, prin urmare limitele speciale fiind în prezent de

la 3 ani și 4 luni la 6 ani și 8 luni închisoare.

Cât privește modalitatea de executare a

pedepsei aplicate s-a solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,

fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 91 noul C. pen. S-a invocat existența

circumstanțelor atenuante cât și faptul că inculpatul este dispus să presteze o

muncă în folosul comunității. Pe de altă parte, din rațiuni de echitate s-a invocat

faptul că între inculpat și coinculpatul minor există o diferență de vârstă, cuantificată

la mai puțin de un an, ceea ce nu poate să-i creeze o situație vădit disproporționată

sub aspectul tratamentului penale.

În

cauză, recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 ianuarie 2014 și s-a stabilit termen

de judecată a recursului la data de 16 mai 2014. Prin încheierea din 7

februarie 2014 termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 21 martie

2014, având în vedere poziția procesuală a inculpatului care a solicitat judecarea

în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.

Având în vedere că la data judecării cauzei

era în vigoare noul C. proc. pen. a fost necesar să se stabilească cadrul procesual

în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de

atac și sub aspectul competenței funcționale a acestei instanțe de a judeca recursul,

dat fiind că dispozițiile procedură penală sunt de imediată aplicare.

Situația tranzitorie expusă anterior este

reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc

atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele

aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie

anterior menționată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a

legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit

legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs.”

Prin urmare, constatând că recursul în

prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc.

pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi,

Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile

prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen.

anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data

pronunțării

deciziei recurate sunt incidente în cauză

dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești.

Sub acest aspect, se constată că decizia

penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava la data de 16 decembrie

2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013,

fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres

prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului

judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură

penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată,

ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Examinând recursul formulat de inculpatul

M.S.A. conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar și a prevederilor art. 5 C.

pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este

fondat pentru următoarele motive:

Înalta Curte constată că în timpul judecării

cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C.

pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce privește infracțiunea

de omor calificat, precum și modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii

pentru această infracțiune.

Modificările ivite în cursul judecării

cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen.

anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în

timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condițiile

în care principiul legalității incriminării și pedepsei ar impune ca infracțiunea

reținută în sarcina inculpatului și limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele

prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă

să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15

alin