ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1192/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 88 din data de 09 iulie 2013 Tribunalul Mureș a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului P.Ș., din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.; A respins, ca nefondată, solicitarea inculpatului de reținere a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.; A condamnat inculpatul P.Ș., la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. și a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și b) C. pen., în temeiul art. 65, 66 C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei sau grațierea totală, a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei; A dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, începând cu data de 7 februarie 2013, până la data de 22 aprilie 2013, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. și a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen.

constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și b) C. pen.; A fost menținută măsura procesual preventivă de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpat, în baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., și a constatat că în cauză nu s-au formulat pretenții civile de către partea vătămată D.L., față de inculpat, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și a admis integral acțiunea civilă formulată de partea civilă, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc. pen., art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată și completată de O.G. nr. 72/2006, fiind obligat inculpatul P.Ș.

la plata sumei de 2.783,51 RON cu titlu de daune materiale în favoarea acesteia, la care s-a adăugat dobânda legală aplicabilă, începând cu data de 11 februarie 2013, data externării părții vătămate, și până la achitarea în fapt a sumei indicate anterior cu titlu de folos nerealizat; În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare. S-a reținut că, din materialul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului de recunoaștere, parțială, a faptei, din faza de urmărire penală și de cercetare judecătorească, cu precizarea acestuia că s-ar fi aflat în stare de provocare, coroborate cu declarațiile martorilor P.C., I.L., acesta din urmă fiind martor ocular, la incident, P.M., P.J., M.I., O.L.V., etc, concluziile medico-legale emise de I.M.L.

Tg. Mureș, care au atestat mecanismul producerii leziunilor părții vătămate și instrumentul cu care au fost aplicate, o bâtă, respectiv data incidentului, pozele judiciare efectuate părții vătămate și cu ocazia cercetării locului faptei, precum și raportul de expertiză biocriminalistică, iar, nu în ultimul rând, s-au amintit și declarațiile părții vătămate, parțial nesincere, din faza de cercetare judecătorească, la data de 2 februarie 2013, în intervalul orar 18,30-19,30, partea vătămată D.L., care era angajat ca și slugă la turma de oi, a numitului B.A., a coborât de la stâna acestuia din urmă, înspre satul J., pentru a aduce porumb la oi, iar pe traseu, s-a întâlnit cu sluga inculpatului, martorul I.L., care ducea oile acestuia, înspre domiciliul inculpatului.

Deși martorul i-a atras atenția părții vătămate să păstreze distanța și să nu stea aproape de oile inculpatului, aceasta, având o relație de dușmănie mai veche, cu inculpatul, care o acuza că i-ar fi sustras un ceaun de la stână, în luna septembrie 2012, partea vătămată nu l-a ascultat, și a continuat să meargă între oi. Între timp, cei doi s-au întâlnit cu inculpatul, care aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, se deplasa și el pe strada comunală, din loc. J., având asupra lui un flacon cu apă minerală de 3 litri, cumpărat de la barul din localitate. Văzându-o pe partea vătămată, a întrebat-o ce caută printre oile lui, pe care i s-a părut că le și gonea, la care partea vătămată a declarat că nu-i este indiferent cine-i gonește oile.

De remarcat că aceasta din urmă avea o bâtă asupra ei, pe care o ținea la subsuoară și, deși inculpatul a afirmat că a ridicat bâta asupra lui, cu intenția de a-l lovi în zona capului, partea vătămată a negat acest aspect, și dimpotrivă, a afirmat că inculpatul a început să-l tragă de haine și să-l îmbrâncească, iar el a încercat să fugă, dar acesta l-a ajuns, i-a luat bâta din mână, nu înainte de a o lovi în zona umărului, cu flaconul de apă minerală. Odată ce i-a luat bâta din mână, a lovit-o cu ea în partea dreaptă a capului și, ca urmare a acestei lovituri puternice, partea vătămată s-a prăbușit la pământ pe pietriș, probabil pe spate, inculpatul continuând să o lovească cu pumnii pe unde apuca, în special în zona feței.

Chiar martorul I.L. a afirmat că inculpatul a fost cel care a acostat-o pe partea vătămată, în modalitatea descrisă mai sus, că tot acesta a agresat-o, prinzând-o de piept și trântind-o la pământ, apoi lovind-o cu pumnii de mai multe ori (nu o dată, cum a afirmat inculpatul) în față, nefiind vorba despre vreo stare de provocare din partea acesteia, decât simplul fapt că se afla între oile inculpatului, împrejurare care i-a indus o stare de furie acestuia. Prin urmare, solicitarea inculpatului prin apărători aleși, de reținere a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind starea de provocare ca și circumstanță atenuantă legală obligatorie, a apărut nefondată, urmând să fie respinsă.

Martorul nu a observat vreo bâtă asupra părții vătămate, aspect care însă nu a putut fi luat în considerare, deoarece acesta nici nu a fost atent la altercația în sine și a descris-o lacunar, iar prezența acestei bâte a fost relevată și de inculpat și de partea vătămată, inclusiv de fratele acesteia din urmă, martorul D.M.

De altfel, cei trei indicați, au susținut fiecare propria variantă, în care s-ar fi produs incidentul, dar instanța a reținut starea de fapt descrisă anterior, coroborând declarațiile celor trei, cu concluziile raportului medico-legal de constatare, care a atestat că leziunile, cauzate părții vătămate, s-au produs la data de 2 februarie 2013, prin lovire directă cu o bâtă, urmată de cădere și lovire de o suprafață dură, aceste leziuni, constând în fractură liniară fronto-temporală dreaptă, hematom epidural frontal drept, fractură liniară occipitală, plagă contuză frontală dreaptă, hematon subdural acut emisferial drept, necesitând 30-35 de zile pentru vindecare și punând viața părții vătămate în primejdie.

Varianta susținută de inculpat și partea vătămată, ulterior împăcării acestora pe cale civilă, că, de fapt, lovitura indicată în concluziile medico-legale ar fi fost cauzată de căderea părții vătămate, în stradă, pe burtă, lovindu-se la frunte, în timp ce se afla în stare de ebrietate, la trei zile de la incident, era una fără suport probator, fiind infirmată de concluziile medico-legale și pozele judiciare ale părții vătămate, nerezultând nici din declarațiile contradictorii ale martorilor P.C., N.G., care au afirmat, în mod mincinos, că fiecare ar fi fost de față la această cădere, fără ca partea vătămată să-i menționeze pe vreunul dintre ei și fără ca martorii să confirme prezența ambilor la așa-zisa cădere ulterioară a sa.

Prin urmare, a fost înlăturată această variantă, care nu corespundea adevărului, cu atât mai mult cu cât, ulterior incidentului, inculpatul a dus-o pe partea vătămată la domiciliul său, pentru a-i spăla rana la cap, care sângera, de față fiind chiar martorul P.C., un alt angajat al inculpatului, care, în faza de urmărire penală, nu a menționat nimic despre lovirea, ulterioară, la cap a părții vătămate, apoi aceasta din urmă, a ajuns la stâna unde era angajat, abia a doua zi dimineața, în jurul orei 8,00, probabil dormind undeva pe câmp, iar, odată ajuns acolo, i-a relatat fratelui său, martorul D.M., cele întâmplate, respectiv, că inculpatul a lovit-o cu bâta sa, pe care nu o mai avea asupra lui, în partea dreaptă a capului, care era fisurată și sângera, iar mâna stângă o avea tumefiată, aspect relevat și în raportul de constatare medico-legală, întrucât a încercat să-i ia bâta inculpatului și a fost lovit și la mâna stângă cu ea.

În zilele următoare, partea vătămată nu avea cum să mai cadă, deoarece se simțea din ce în ce mai rău, în urma loviturii primite, rămânând la stână tot timpul, așa cum a declarat detaliat fratele acestuia la urmărire penală, fiind nevoit ca, la data de 6 februarie 2013, fratele acesteia să apeleze la martorul O.L.V. pentru a-l transporta la spital. Și acestuia din urmă, partea vătămată i-a relatat că inculpatul l-a lovit cu bâta în cap. În ceea ce-i privea pe restul martorilor audiați, aceștia nu au făcut decât să confirme aspecte anterioare incidentului, care-l privea pe inculpat, sau ulterioare, nefiind martori direcți sau indirecți, la cele întâmplate, confirmând prezența la bar în acea zi a inculpatului sau identificând locul altercației după urmele de sânge prezente acolo și flaconul de apă minerală abandonat de inculpat, după ce a lovit partea vătămată cu el (în acest sens, s-au avut în vedere declarațiile martorilor P.M., S.A., P.J., M.I., O.L.V., B.N.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P.Ș., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicabile acestuia, conform dispozițiilor art. 72 C. pen., s-a ținut cont că acesta nu avea antecedente penale, nu a regretat fapta comisă, în integralitate, a recunoscut-o, doar parțial, cu rezerve, uzitând diverse justificări, precum starea de provocare sau căderea ulterioară a părții vătămate, variante fără suport probator.

Cu toate acestea, s-a considerat că se impunea reținerea de circumstanțe judiciare atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b), alin. (2) C. pen., în favoarea sa, având ca efect reducerea pedepsei aplicabile acestuia, sub minimul special prevăzut de legea penală, însă în regim de detenție, având în vedere faptul că deși, date fiind împrejurările concrete în care a fost comisă potențiala faptă de tentativă la omor calificat, brutalitatea cu care inculpatul a atacat victima, cu un instrument apt să producă moartea, respectiv o bâtă, vizarea unei zone vitale, cea a capului sau comportamentul violent anterior al inculpatului, îndeosebi pe fondul stării de ebrietate, relevat și de martorul S.A.

și de actele judiciare de la dosar, care au atestat faptul că inculpatul a mai agresat o persoană în trecut, dar pentru această faptă s-a împăcat cu persoana vătămată; reținerea acestor circumstanțe de atenuare a pedepsei aplicabile acestuia s-a impus prin prisma situației familiale a inculpatului și față de faptul că s-a împăcat cu partea vătămată, în urma remiterii unei sume de bani acesteia, având în vedere și aspectul important care a constat în aceea că inculpatul părea totuși o persoană integrată social, fără antecedente penale, înscrise în cazierul său judiciar, și cu o familie închegată.

Totodată, din declarațiile martorilor audiați în faza de cercetare judecătorească, din concluziile și cuprinsul referatul de evaluare întocmit pe seama sa și din ansamblul înscrisurilor depuse, în circumstanțiere, de inculpat prin avocații aleși, a rezultat că fapta pentru care era cercetat, nu a avut un răsunet prea mare, în comunitatea din care face parte, chiar dacă era una gravă, conform împrejurărilor concrete în care ar fi fost comisă, iar comportamentul violent anterior al inculpatului, îndeosebi pe fondul stării de ebrietate, nu era perceput de consătenii săi, de martorii audiați, printre care chiar patronul barului din satul J., ca fiind unul extrem, ci unul obișnuit, pentru orice persoană cu un nivel redus de cultură, care consuma băuturi alcoolice.

Împotriva acestei hotărâri a apelului de către inculpatul P.Ș. care, prin apărătorul său ales, în principal a solicitat ținerea preved. art. 75 lit. b) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea disp. art. 81, 82 C. pen., ca modalitate de executare. În subsidiar, a solicitat aplicarea preved. art. 74 alin. (1) și (2) C. pen., reducerea pedepsei și aplicarea art. 86 1 C. pen. Prin decizia penală nr. 54/A din data de 15 noiembrie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul P.Ș. de reținere a incidenței dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. A respins, ca nefondat, apelul promovat de către inculpatul P.Ș.

împotriva sentinței penale nr. 88 din 9 iulie 2013 a Tribunalului Mureș. A obligat inculpatul apelant să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 RON. Cu privire la reținerea prev. art. 73 lit. b) C. pen. s-a reținut că, în mod corect, instanța de fond nu a reținut a-i fi incidente aceste dispoziții legale, deoarece probatoriul administrat și interpretat, în mod obiectiv, a permis concluzionarea certă a faptului că în seara zilei de 01 februarie 2013, inculpatul nu s-a aflat într-o evidentă, reală, stare de temere; nu s-a aflat sub imperiul puternice stări emoționale, generate de un comportament necorespunzător manifestat de victimă.

Instanța folosind noțiunea de probatoriu în prezentele considerente are în vedere, la analizarea acestei cereri, reiterate în apel, de către inculpat, declarațiile martorului I.L., ale părților vătămate D.L., ale martorului P.C., dar și inițialele declarații, date în cauză, atât în calitate de învinuit, cât și în calitate de inculpat de către P.Ș. S-a apreciat că, în mod corect, nu s-a reținut față de inculpatul - apelant incidența preved. art. 73 lit. b) C. pen. și nici la acest nivel jurisdicțional nu se poate reține aplicarea acestei dispoziții legale, deoarece, astfel cum s-a mai arătat, nu s-a dovedit că victima să fi abordat în data și locul critice, un comportament agresiv față de inculpat, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cauză s-a demonstrat că apelantul a exercitat, în loc public, violențe repetate și de mare intensitate asupra victimei, într-un interval de timp substanțial, de aproximativ 15 minute.

Instanța de prim control judiciar a constatat că probele, administrate în cauză au permis corecta concluzionare a faptului că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă incriminată de disp. art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. S-a demonstrat, dincolo de orice dubiu, că, în seara zilei de 01 februarie 2013, pe fondul unei stări tensionate preexistente, în loc public, inculpatul P.Ș. i-a aplicat victimei D.L., lovituri repetate, cu pumnul și cu o bâtă de mari dimensiuni, în zone vitale ale corpului. Ca urmare a acestor violențe, de mare intensitate, continue și repetate, exercitate de inculpat, pe strada comunală din localitatea J., victima D.L.

a suferit leziuni ce i-au pus viața în primejdie, salvarea sa datorându-se, în exclusivitate, intervenției neurochirurgicale la care a fost supusă. Inculpatul, ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, consumate în mod voluntar, a comis fapta anterior descrisă, cu forma de vinovăție a intenției directe (astfel cum este aceasta definită de disp. art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.), salvarea vieții victimei realizându-se ca urmare a intervenției prompte, de urgență a organelor medicale. De asemenea s-a apreciat că fapta săvârșită de inculpat are un grad de pericol social extrem de ridicat, astfel că pedeapsa aplicată este corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât și ca modalității de executare, preved.art.

72 rap. la art. 52 C. pen. Totodată, s-a constatat că deși inculpatul este perceput în colectivitatea în care trăiește și muncește, ca un om muncitor, aceeași colectivitate îl percepe ca fiind un om agresiv, violent, pe fondul consumului voluntar, de băuturi alcoolice. În cursul anului 2005, inculpatul a săvârșit o infracțiune de vătămare corporală, dar cum în faza urmăririi penale s-a împăcat cu victimele sale, acesta nu a mai fost deferit justiției. Evidenta înclinare spre violență a inculpatului a cunoscut, în prezenta cauză, o escaladare, conduita sa antisocială neînregistrând un evident rezultat nefast, doar intervenției specialitate, de urgență a cadrelor medicale.

Mai mult s-a reținut că, în cauză s-a demonstrat, că inculpatul este, pe fondul consumului de alcool, violent fizic și verbal, este o persoană care înțelege să-și facă singur dreptate, care înțelege să-și impună punctul de vedere prin recurgerea la violențe și pentru care integritatea fizică și psihică a semenilor săi nu are nicio valoare, astfel că pentru a se obține reeducarea inculpatului este necesar ca acesta să execute pedeapsa deja aplicată, în regim privativ de libertate. Circumstanțele personale și familiale ale inculpatului, cu caracter favorabil, s-a constatat că au fost și ele corect apreciate la individualizarea pedepsei aplicate, pedeapsă ce (așa cum s-a mai reținut) nu se impune a fi diminuată, atenuată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.Ș., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 20 C. proc. pen., a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior cu consecința prev. de art. 76 C. pen. anterior, reducerea pedepsei cu aplicarea suspendării sub supraveghere. A mai solicitat, schimbarea încadrării juridice în sensul aplicării art. 5 C. pen. și reținerea ca urmare a noii încadrări juridice a disp. art. 188 alin. (1) și (2) noul C. pen., respectiv forma tentativei la infracțiunea de omor având în vedere că norma de incriminare cu privire la locul public a fost dezincriminată. Examinând recursul declarat de inculpatul P.Ș.

prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele: Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385 9 , art. 385 3 C. proc. pen. anterior. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc.

pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același Cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași art., cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 15 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ceea ce privește critica referitoare la individualizarea sancțiunii în sensul reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b), se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept.

Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii. În consecință, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate examina în cauza de față critica referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. anterior, de altfel aceste critici nu se circumscriu acestui caz de casare. Nici chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile instanța de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii, fiind obligată să reducă proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special).

Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu poate stabili o sancțiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanța de apel a stabilit aceeași sancțiune către maximul special prevăzut de legea veche, așa cum nu este posibilă nici situația inversă. În ceea ce privește critica referitoare la modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte constată că și această situație este exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Recursul formulat de inculpat este însă fondat din perspectiva solicitării de a se face aplicarea legii penale mai favorabile.

Sub acest aspect, se constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, precum și modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracțiune. Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condițiile în care principiul legalității incriminării și pedepsei ar impune ca infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare. Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Ca atare, aplicarea legii mai favorabile în temeiul dispoziției constituționale anterior menționate nu poate fi limitată la cazurile prev. de art. 385 9 C. proc. pen. anterior și, în consecință, trebuie examinată din oficiu de către instanța de recurs. Controlul legalității unei hotărâri judecătorești în recurs presupune verificarea dacă prin ivirea unor situații ulterioare pronunțării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalității și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanțială.

În reglementarea C. proc. pen. anterior modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 20 C. proc. pen., care viza situația în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului. Prin abrogarea cazului de casare menționat, în situația în care legea penală intervine înaintea soluționării cauzei în primă instanță sau în apel, iar aceste instanțe nu i-au dat eficiență, hotărârea de condamnarea va fi pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior. Situația în care legea penală intervine după pronunțarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare însă atrage incidența temeiului de casare înscris în art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunțării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunțării, și nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecății în fond și apel. Așadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunțării poate deveni contrară legii sau să aplice greșit legea în raport cu un element ulterior pronunțării, cum ar fi intervenția unei noi legi. Principiul constituțional anterior menționat, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect. Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță.

Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 2 aprilie 2014. În speță, de la data pronunțării deciziei din apel, 15 noiembrie 2013 și până la data soluționării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează omorul calificat, a fost abrogat C. pen. anterior și a intrat în vigoare un alt C. pen.

În aceste condiții, în examinarea legii incidente cu privire la acuzațiile formulate față de inculpat, Înalta Curte urmează să analizeze pe de o parte, influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor de care sunt acuzați (în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică); iar pe de altă parte, consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului (în examinarea acestui criteriu, se va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei).

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune. Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă. Instanța va analiza influența modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deși un text de lege cu aceeași denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiași lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei față de acesta. Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (penal și de procedură penală), instanța este datoare să constate dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă". Inculpatul P.Ș.

a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și b) C. pen., în temeiul art. 65, 66 C. pen. În raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat de către inculpat, instanța de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară și cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în M. Of. nr. 757/12.11.2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. În raport cu pedeapsa principală aplicată inculpatului de 5 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., instanța de recurs constată că dispozițiile legii noi sunt mai favorabile, sub aspectul conținutului incriminării textului art. 175 vechi C. pen.

(art. 188 nou C. pen.) și urmează a fi aplicate. În reglementarea actuală, legiuitorul a exclus din norma de incriminare a omorului calificat, săvârșirea omorului în condițiile elementului circumstanțial prevăzut de lit. i) a art. 175 vechiul C. pen., astfel că, potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, legea nouă este mai favorabilă sub aspectul condițiilor de incriminare. În condițiile noului C. pen., se constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 188 C. pen. sunt de la 10 la 20 ani închisoare, spre deosebire de cele din legea veche, de la 15 la 25 de ani închisoare. Se va avea în vedere că fapta a fost săvârșită în forma tentativei care se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se vor reduce la jumătate.

Având în vedere situația faptică reținută de cele două instanțe și proporționalitatea pedepsei, instanța de recurs va reduce pedeapsa aplicată inculpatului, în mod corespunzător, la un cuantum spre care s-au orientat și primele instanțe. Sub aspectul pedepselor complementare și accesorii, se constată că inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, respectiv: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Aceste pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) și b) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Așadar, având în vedere că aplicarea acestor pedepse a fost determinată de condamnarea inculpatului pentru infracțiune care prevede această sancțiune corelativ pedepsei principale atât în vechea reglementare, cât și în noua normă de incriminare, iar cuantumul în care au fost aplicate se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziții ale art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Așa fiind, va admite recursul declarat de inculpatul P.Ș. împotriva deciziei penale nr. 54/A din data 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va casa, în totalitate, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 88 din data de 09 iulie 2013 a Tribunalului Mureș și, rejudecând: Va face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul P.Ș. din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 32 C. pen.

rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 7 februarie 2013 până la data de 22 aprilie 2013. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, urmează să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară urmează să se plătească din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul P.Ș. împotriva deciziei penale nr. 54/A din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în totalitate, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 88 din 09 iulie 2013 a Tribunalului Mureș și, rejudecând: Face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul P.Ș. din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 32 C. pen.

rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 7 februarie 2013 până la data de 22 aprilie 2013. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 02 aprilie 2014.