ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1192/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1192/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 88 din data de 09 iulie 2013 Tribunalul Mureș a respins, ca

nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în

sarcina inculpatului P.Ș., din infracțiunea de tentativă la omor calificat

prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen., în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.;

A respins, ca nefondată, solicitarea

inculpatului de reținere a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.;

A condamnat inculpatul P.Ș., la

pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de

tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74

alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen.

și a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev.

la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și b) C. pen., în temeiul art. 65, 66

C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei sau grațierea totală, a

restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei;

A dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și a arestării preventive, începând cu data de 7 februarie 2013, până

la data de 22 aprilie 2013, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. și a fost

aplicată inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen. constând în

interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a-II-a și b) C. pen.;

A fost menținută măsura procesual

preventivă de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpat, în baza art. 357

alin. (2) lit. b) C. proc. pen., și a constatat că în cauză nu s-au formulat

pretenții civile de către partea vătămată D.L., față de inculpat, în baza art.

346 alin. (1) C. proc. pen. și a admis integral acțiunea civilă formulată de

partea civilă, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, în baza art.

346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) și alin. (4)

C. proc. pen., art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată și completată

de O.G. nr. 72/2006, fiind obligat inculpatul P.Ș. la plata sumei de 2.783,51

RON cu titlu de daune materiale în favoarea acesteia, la care s-a adăugat

dobânda legală aplicabilă, începând cu data de 11 februarie 2013, data

externării părții vătămate, și până la achitarea în fapt a sumei indicate

anterior cu titlu de folos nerealizat;

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare.

S-a reținut că, din materialul

probator administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului de

recunoaștere, parțială, a faptei, din faza de urmărire penală și de cercetare

judecătorească, cu precizarea acestuia că s-ar fi aflat în stare de provocare,

coroborate cu declarațiile martorilor P.C., I.L., acesta din urmă fiind martor

ocular, la incident, P.M., P.J., M.I., O.L.V., etc, concluziile medico-legale

emise de I.M.L. Tg. Mureș, care au atestat mecanismul producerii leziunilor

părții vătămate și instrumentul cu care au fost aplicate, o bâtă, respectiv

data incidentului, pozele judiciare efectuate părții vătămate și cu ocazia

cercetării locului faptei, precum și raportul de expertiză biocriminalistică,

iar, nu în ultimul rând, s-au amintit și declarațiile părții vătămate, parțial

nesincere, din faza de cercetare judecătorească, la data de 2 februarie 2013,

în intervalul orar 18,30-19,30, partea vătămată D.L., care era angajat ca și

slugă la turma de oi, a numitului B.A., a coborât de la stâna acestuia din

urmă, înspre satul J., pentru a aduce porumb la oi, iar pe traseu, s-a întâlnit

cu sluga inculpatului, martorul I.L., care ducea oile acestuia, înspre

domiciliul inculpatului. Deși martorul i-a atras atenția părții vătămate să

păstreze distanța și să nu stea aproape de oile inculpatului, aceasta, având o

relație de dușmănie mai veche, cu inculpatul, care o acuza că i-ar fi sustras

un ceaun de la stână, în luna septembrie 2012, partea vătămată nu l-a ascultat,

și a continuat să meargă între oi. Între timp, cei doi s-au întâlnit cu

inculpatul, care aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, se deplasa și

el pe strada comunală, din loc. J., având asupra lui un flacon cu apă minerală

de 3 litri, cumpărat de la barul din localitate. Văzându-o pe partea vătămată,

a întrebat-o ce caută printre oile lui, pe care i s-a părut că le și gonea, la

care partea vătămată a declarat că nu-i este indiferent cine-i gonește oile. De

remarcat că aceasta din urmă avea o bâtă asupra ei, pe care o ținea la

subsuoară și, deși inculpatul a afirmat că a ridicat bâta asupra lui, cu

intenția de a-l lovi în zona capului, partea vătămată a negat acest aspect, și

dimpotrivă, a afirmat că inculpatul a început să-l tragă de haine și să-l

îmbrâncească, iar el a încercat să fugă, dar acesta l-a ajuns, i-a luat bâta

din mână, nu înainte de a o lovi în zona umărului, cu flaconul de apă minerală.

Odată ce i-a luat bâta din mână, a lovit-o cu ea în partea dreaptă a capului

și, ca urmare a acestei lovituri puternice, partea vătămată s-a prăbușit la

pământ pe pietriș, probabil pe spate, inculpatul continuând să o lovească cu

pumnii pe unde apuca, în special în zona feței. Chiar martorul I.L. a afirmat

că inculpatul a fost cel care a acostat-o pe partea vătămată, în modalitatea

descrisă mai sus, că tot acesta a agresat-o, prinzând-o de piept și trântind-o

la pământ, apoi lovind-o cu pumnii de mai multe ori (nu o dată, cum a afirmat

inculpatul) în față, nefiind vorba despre vreo stare de provocare din partea

acesteia, decât simplul fapt că se afla între oile inculpatului, împrejurare

care i-a indus o stare de furie acestuia. Prin urmare, solicitarea inculpatului

prin apărători aleși, de reținere a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.,

privind starea de provocare ca și circumstanță atenuantă legală obligatorie, a

apărut nefondată, urmând să fie respinsă. Martorul nu a observat vreo bâtă

asupra părții vătămate, aspect care însă nu a putut fi luat în considerare,

deoarece acesta nici nu a fost atent la altercația în sine și a descris-o

lacunar, iar prezența acestei bâte a fost relevată și de inculpat și de partea

vătămată, inclusiv de fratele acesteia din urmă, martorul D.M. De altfel, cei

trei indicați, au susținut fiecare propria variantă, în care s-ar fi produs

incidentul, dar instanța a reținut starea de fapt descrisă anterior, coroborând

declarațiile celor trei, cu concluziile raportului medico-legal de constatare,

care a atestat că leziunile, cauzate părții vătămate, s-au produs la data de 2

februarie 2013, prin lovire directă cu o bâtă, urmată de cădere și lovire de o

suprafață dură, aceste leziuni, constând în fractură liniară fronto-temporală

dreaptă, hematom epidural frontal drept, fractură liniară occipitală, plagă

contuză frontală dreaptă, hematon subdural acut emisferial drept, necesitând

30-35 de zile pentru vindecare și punând viața părții vătămate în primejdie. Varianta

susținută de inculpat și partea vătămată, ulterior împăcării acestora pe cale

civilă, că, de fapt, lovitura indicată în concluziile medico-legale ar fi fost

cauzată de căderea părții vătămate, în stradă, pe burtă, lovindu-se la frunte,

în timp ce se afla în stare de ebrietate, la trei zile de la incident, era una

fără suport probator, fiind infirmată de concluziile medico-legale și pozele

judiciare ale părții vătămate, nerezultând nici din declarațiile contradictorii

ale martorilor P.C., N.G., care au afirmat, în mod mincinos, că fiecare ar fi

fost de față la această cădere, fără ca partea vătămată să-i menționeze pe

vreunul dintre ei și fără ca martorii să confirme prezența ambilor la așa-zisa

cădere ulterioară a sa. Prin urmare, a fost înlăturată această variantă, care

nu corespundea adevărului, cu atât mai mult cu cât, ulterior incidentului,

inculpatul a dus-o pe partea vătămată la domiciliul său, pentru a-i spăla rana la

cap, care sângera, de față fiind chiar martorul P.C., un alt angajat al inculpatului,

care, în faza de urmărire penală, nu a menționat nimic despre lovirea,

ulterioară, la cap a părții vătămate, apoi aceasta din urmă, a ajuns la stâna

unde era angajat, abia a doua zi dimineața, în jurul orei 8,00, probabil

dormind undeva pe câmp, iar, odată ajuns acolo, i-a relatat fratelui său,

martorul D.M., cele întâmplate, respectiv, că inculpatul a lovit-o cu bâta sa,

pe care nu o mai avea asupra lui, în partea dreaptă a capului, care era

fisurată și sângera, iar mâna stângă o avea tumefiată, aspect relevat și în

raportul de constatare medico-legală, întrucât a încercat să-i ia bâta

inculpatului și a fost lovit și la mâna stângă cu ea. În zilele următoare,

partea vătămată nu avea cum să mai cadă, deoarece se simțea din ce în ce mai

rău, în urma loviturii primite, rămânând la stână tot timpul, așa cum a

declarat detaliat fratele acestuia la urmărire penală, fiind nevoit ca, la data

de 6 februarie 2013, fratele acesteia să apeleze la martorul O.L.V. pentru a-l

transporta la spital. Și acestuia din urmă, partea vătămată i-a relatat că

inculpatul l-a lovit cu bâta în cap. În ceea ce-i privea pe restul martorilor

audiați, aceștia nu au făcut decât să confirme aspecte anterioare incidentului,

care-l privea pe inculpat, sau ulterioare, nefiind martori direcți sau

indirecți, la cele întâmplate, confirmând prezența la bar în acea zi a

inculpatului sau identificând locul altercației după urmele de sânge prezente

acolo și flaconul de apă minerală abandonat de inculpat, după ce a lovit partea

vătămată cu el (în acest sens, s-au avut în vedere declarațiile martorilor P.M.,

S.A., P.J., M.I., O.L.V., B.N.

În drept, s-a apreciat că fapta

inculpatului P.Ș., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepsei

aplicabile acestuia, conform dispozițiilor art. 72 C. pen., s-a ținut cont că

acesta nu avea antecedente penale, nu a regretat fapta comisă, în

integralitate, a recunoscut-o, doar parțial, cu rezerve, uzitând diverse

justificări, precum starea de provocare sau căderea ulterioară a părții

vătămate, variante fără suport probator. Cu toate acestea, s-a considerat că se

impunea reținerea de circumstanțe judiciare atenuante prev. de art. 74 alin.

(1) lit. b), alin. (2) C. pen., în favoarea sa, având ca efect reducerea

pedepsei aplicabile acestuia, sub minimul special prevăzut de legea penală,

însă în regim de detenție, având în vedere faptul că deși, date fiind

împrejurările concrete în care a fost comisă potențiala faptă de tentativă la

omor calificat, brutalitatea cu care inculpatul a atacat victima, cu un

instrument apt să producă moartea, respectiv o bâtă, vizarea unei zone vitale,

cea a capului sau comportamentul violent anterior al inculpatului, îndeosebi pe

fondul stării de ebrietate, relevat și de martorul S.A. și de actele judiciare

de la dosar, care au atestat faptul că inculpatul a mai agresat o persoană în

trecut, dar pentru această faptă s-a împăcat cu persoana vătămată; reținerea

acestor circumstanțe de atenuare a pedepsei aplicabile acestuia s-a impus prin

prisma situației familiale a inculpatului și față de faptul că s-a împăcat cu

partea vătămată, în urma remiterii unei sume de bani acesteia, având în vedere

și aspectul important care a constat în aceea că inculpatul părea totuși o

persoană integrată social, fără antecedente penale, înscrise în cazierul său

judiciar, și cu o familie închegată. Totodată, din declarațiile martorilor

audiați în faza de cercetare judecătorească, din concluziile și cuprinsul

referatul de evaluare întocmit pe seama sa și din ansamblul înscrisurilor

depuse, în circumstanțiere, de inculpat prin avocații aleși, a rezultat că

fapta pentru care era cercetat, nu a avut un răsunet prea mare, în comunitatea

din care face parte, chiar dacă era una gravă, conform împrejurărilor concrete

în care ar fi fost comisă, iar comportamentul violent anterior al inculpatului,

îndeosebi pe fondul stării de ebrietate, nu era perceput de consătenii săi, de

martorii audiați, printre care chiar patronul barului din satul J., ca fiind

unul extrem, ci unul obișnuit, pentru orice persoană cu un nivel redus de

cultură, care consuma băuturi alcoolice.

Împotriva acestei hotărâri a apelului

de către inculpatul P.Ș. care, prin apărătorul său ales, în principal a

solicitat ținerea preved. art. 75 lit. b) C. pen., reducerea cuantumului

pedepsei și aplicarea disp. art. 81, 82 C. pen., ca modalitate de executare. În

subsidiar, a solicitat aplicarea preved. art. 74 alin. (1) și (2) C. pen.,

reducerea pedepsei și aplicarea art. 86

1

C. pen.

Prin decizia penală nr. 54/A din data

de 15 noiembrie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea formulată de

inculpatul P.Ș. de reținere a incidenței dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

A respins, ca nefondat, apelul

promovat de către inculpatul P.Ș. împotriva sentinței penale nr. 88 din 9 iulie

2013 a Tribunalului Mureș.

A obligat inculpatul apelant să achite

statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 RON.

Cu privire la reținerea prev. art. 73

lit. b) C. pen. s-a reținut că, în mod corect, instanța de fond nu a reținut

a-i fi incidente aceste dispoziții legale, deoarece probatoriul administrat și

interpretat, în mod obiectiv, a permis concluzionarea certă a faptului că în

seara zilei de 01 februarie 2013, inculpatul nu s-a aflat într-o evidentă,

reală, stare de temere; nu s-a aflat sub imperiul puternice stări emoționale,

generate de un comportament necorespunzător manifestat de victimă. Instanța

folosind noțiunea de probatoriu în prezentele considerente are în vedere, la

analizarea acestei cereri, reiterate în apel, de către inculpat, declarațiile

martorului I.L., ale părților vătămate D.L., ale martorului P.C., dar și

inițialele declarații, date în cauză, atât în calitate de învinuit, cât și în

calitate de inculpat de către P.Ș.

S-a apreciat că, în mod corect, nu s-a

reținut față de inculpatul - apelant incidența preved. art. 73 lit. b) C. pen.

și nici la acest nivel jurisdicțional nu se poate reține aplicarea acestei

dispoziții legale, deoarece, astfel cum s-a mai arătat, nu s-a dovedit că

victima să fi abordat în data și locul critice, un comportament agresiv față de

inculpat, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cauză s-a demonstrat că

apelantul a exercitat, în loc public, violențe repetate și de mare intensitate

asupra victimei, într-un interval de timp substanțial, de aproximativ 15

minute.

Instanța de prim control judiciar a

constatat că probele, administrate în cauză au permis corecta concluzionare a

faptului că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă

la omor calificat, faptă incriminată de disp. art. 20 rap. la art. 174, 175

lit. i) C. pen. S-a demonstrat, dincolo de orice dubiu, că, în seara zilei de

01 februarie 2013, pe fondul unei stări tensionate preexistente, în loc public,

inculpatul P.Ș. i-a aplicat victimei D.L., lovituri repetate, cu pumnul și cu o

bâtă de mari dimensiuni, în zone vitale ale corpului. Ca urmare a acestor violențe,

de mare intensitate, continue și repetate, exercitate de inculpat, pe strada

comunală din localitatea J., victima D.L. a suferit leziuni ce i-au pus viața

în primejdie, salvarea sa datorându-se, în exclusivitate, intervenției

neurochirurgicale la care a fost supusă. Inculpatul, ce se afla sub influența

băuturilor alcoolice, consumate în mod voluntar, a comis fapta anterior

descrisă, cu forma de vinovăție a intenției directe (astfel cum este aceasta

definită de disp. art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.), salvarea vieții victimei

realizându-se ca urmare a intervenției prompte, de urgență a organelor

medicale.

De asemenea s-a apreciat că fapta

săvârșită de inculpat are un grad de pericol social extrem de ridicat, astfel

că pedeapsa aplicată este corect individualizată, atât sub aspectul

cuantumului, cât și ca modalității de executare, preved.art. 72 rap. la art. 52

C. pen.

Totodată, s-a constatat că deși

inculpatul este perceput în colectivitatea în care trăiește și muncește, ca un

om muncitor, aceeași colectivitate îl percepe ca fiind un om agresiv, violent,

pe fondul consumului voluntar, de băuturi alcoolice. În cursul anului 2005,

inculpatul a săvârșit o infracțiune de vătămare corporală, dar cum în faza

urmăririi penale s-a împăcat cu victimele sale, acesta nu a mai fost deferit

justiției. Evidenta înclinare spre violență a inculpatului a cunoscut, în

prezenta cauză, o escaladare, conduita sa antisocială neînregistrând un evident

rezultat nefast, doar intervenției specialitate, de urgență a cadrelor medicale.

Mai mult s-a reținut că, în cauză s-a

demonstrat, că inculpatul este, pe fondul consumului de alcool, violent fizic

și verbal, este o persoană care înțelege să-și facă singur dreptate, care

înțelege să-și impună punctul de vedere prin recurgerea la violențe și pentru

care integritatea fizică și psihică a semenilor săi nu are nicio valoare,

astfel că pentru a se obține reeducarea inculpatului este necesar ca acesta să

execute pedeapsa deja aplicată, în regim privativ de libertate. Circumstanțele

personale și familiale ale inculpatului, cu caracter favorabil, s-a constatat

că au fost și ele corect apreciate la individualizarea pedepsei aplicate,

pedeapsă ce (așa cum s-a mai reținut) nu se impune a fi diminuată, atenuată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

inculpatul P.Ș., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 20 C. proc. pen., a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior cu

consecința prev. de art. 76 C. pen. anterior, reducerea pedepsei cu aplicarea

suspendării sub supraveghere.

A mai solicitat, schimbarea încadrării

juridice în sensul aplicării art. 5 C. pen. și reținerea ca urmare a noii

încadrări juridice a disp. art. 188 alin. (1) și (2) noul C. pen., respectiv

forma tentativei la infracțiunea de omor având în vedere că norma de

incriminare cu privire la locul public a fost dezincriminată.

Examinând recursul declarat de

inculpatul

P.Ș. prin

raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție,

constată următoarele:

Conform art. 12 din Legea nr.

255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc.

pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit

dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează

să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen.

anterior, respectiv art. 385

9

, art. 385

3

C. proc. pen.

anterior.

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza

numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din

același Cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva

hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi

decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege,

neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia

dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc.

pen.

Instituind, totodată, o altă limită a

devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede, în alin. (2

1

),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de

recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în

scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se

prevede în alin. (2) al aceluiași art., cu singura excepție a cazurilor de

casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în

considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, la data de 15 noiembrie 2013, deci

ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care

aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat,

dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen.

anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării

în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de

declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat,

însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția

clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a

restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ceea ce privește critica

referitoare la individualizarea sancțiunii în sensul reținerii circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 73 lit. b), se constată că modificarea adusă

cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării

apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data

de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen. anterior, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce

privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea

dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de

individualizare, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de

drept. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict

legată de aplicarea legii. În consecință, având în vedere că înlăturarea

textului de lege din art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior este

echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate

examina în cauza de față critica referitoare la individualizarea pedepsei în

cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

anterior, de altfel aceste critici nu se circumscriu acestui caz de casare. Nici

chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile instanța de

recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii, fiind obligată să

reducă proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum,

mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă

(către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale

mai favorabile, instanța de recurs nu poate stabili o sancțiune către minimul

special prevăzut de legea nouă, dacă instanța de apel a stabilit aceeași

sancțiune către maximul special prevăzut de legea veche, așa cum nu este

posibilă nici situația inversă.

În ceea ce privește critica

referitoare la modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte constată că și

această situație este exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație

și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Recursul formulat de inculpat este

însă fondat din perspectiva solicitării de a se face aplicarea legii penale mai

favorabile.

Sub acest aspect, se constată că în

timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în

vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce

privește infracțiunea de omor calificat, precum și modificări ale limitelor

speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracțiune.

Modificările ivite în cursul judecării

cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen.

anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor

în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație

tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în

condițiile în care principiul legalității incriminării și pedepsei ar impune ca

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și limitele de pedeapsă pentru

aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face

imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior

intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15

alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu

excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2)

din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta

cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui principiu

constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în

cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a

cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai

favorabilă.

Ca atare, aplicarea legii mai

favorabile în temeiul dispoziției constituționale anterior menționate nu poate

fi limitată la cazurile prev. de art. 385

9

C. proc. pen. anterior

și, în consecință, trebuie examinată din oficiu de către instanța de recurs.

Controlul legalității unei hotărâri

judecătorești în recurs presupune verificarea dacă prin ivirea unor situații

ulterioare pronunțării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea

legalității și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanțială.

În reglementarea C. proc. pen.

anterior modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013,

a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 20 C. proc.

pen., care viza situația în care a intervenit o lege mai favorabilă

condamnatului.

Prin abrogarea cazului de casare

menționat, în situația în care legea penală intervine înaintea soluționării

cauzei în primă instanță sau în apel, iar aceste instanțe nu i-au dat

eficiență, hotărârea de condamnarea va fi pronunțată cu aplicarea greșită a

legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Situația în care legea penală

intervine după pronunțarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct

printr-un caz special de casare însă atrage incidența temeiului de casare

înscris în art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., pentru că

hotărârea chiar dacă la momentul pronunțării era legală, nelegalitatea ei este

determinată de reglementări survenite ulterior pronunțării, și nu ca urmare a

unor erori de drept produse în cursul judecății în fond și apel.

Așadar, o hotărâre judecătorească care

este legală la momentul pronunțării poate deveni contrară legii sau să aplice

greșit legea în raport cu un element ulterior pronunțării, cum ar fi

intervenția unei noi legi.

Principiul constituțional anterior

menționat, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea

devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai

favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect.

Determinarea legii penale mai

favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil,

evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își

găsesc aplicarea în speță.

Primul termen în recurs a fost

stabilit aleatoriu la data de 2 aprilie 2014. În speță, de la data pronunțării

deciziei din apel, 15 noiembrie 2013 și până la data soluționării recursului au

intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele

care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care

guvernează omorul calificat, a fost abrogat C. pen. anterior și a intrat în

vigoare un alt C. pen.

În aceste condiții, în examinarea

legii incidente cu privire la acuzațiile formulate față de inculpat, Înalta

Curte urmează să analizeze pe de o parte, influența modificărilor legislative

cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor de care sunt acuzați

(în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta mai este incriminată

de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai

favorabilă, cu privire la încadrarea juridică); iar pe de altă parte, consecințele

produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și

consecințele la data judecării recursului (în examinarea acestui criteriu, se

va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și

circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată

faptei).

Examinarea încadrării juridice dată

faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica

dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și

ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire

la sancțiune.

Pedeapsa decurge din norma care

incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude

posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o

lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanța

trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii

ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din

incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai

întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în

legea nouă.

Instanța va analiza influența

modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale

infracțiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deși un

text de lege cu aceeași denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de

lege din aceiași lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul

penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei față de acesta.

Urmare a intrării în vigoare - la 1

februarie 2014 - a noilor coduri (penal și de procedură penală), instanța este

datoare să constate dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen.,

potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la

judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se

aplică legea mai favorabilă".

Inculpatul P.Ș. a fost trimis în

judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C.

pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., la pedeapsa

de 5 ani și 2 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. la art.

64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și b) C. pen., în temeiul art. 65, 66 C. pen.

În raport cu succesiunea de legi

penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat

de către inculpat, instanța de recurs constată că se impune aplicarea legii

penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară și cea

accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.,

publicată în M. Of. nr. 757/12.11.2012, în cazul succesiunii de legi penale

intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele

accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca

lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În raport cu pedeapsa principală

aplicată inculpatului de 5 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1)

lit. b) și alin. (2) C. pen., instanța de recurs constată că dispozițiile legii

noi sunt mai favorabile, sub aspectul conținutului incriminării textului art.

175 vechi C. pen. (art. 188 nou C. pen.) și urmează a fi aplicate.

În reglementarea actuală, legiuitorul

a exclus din norma de incriminare a omorului calificat, săvârșirea omorului în

condițiile elementului circumstanțial prevăzut de lit. i) a art. 175 vechiul C.

pen., astfel că, potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, legea

nouă este mai favorabilă sub aspectul condițiilor de incriminare.

În condițiile noului C. pen., se

constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 188 C. pen. sunt de la 10 la

20 ani închisoare, spre deosebire de cele din legea veche, de la 15 la 25 de

ani închisoare.

Se va avea în vedere că fapta a fost

săvârșită în forma tentativei care se sancționează cu pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se vor reduce la jumătate.

Având în vedere situația faptică

reținută de cele două instanțe și proporționalitatea pedepsei, instanța de

recurs va reduce pedeapsa aplicată inculpatului, în mod corespunzător, la un

cuantum spre care s-au orientat și primele instanțe.

Sub aspectul pedepselor complementare

și accesorii, se constată că inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă

complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei

principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a

interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

b) C. pen. anterior, respectiv:

a) dreptul de a alege și de a fi ales

în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție

implicând exercițiul autorității de stat.

Aceste pedepse au corespondent în art.

66 lit. a) și b) C. pen., respectiv:

a) dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care

implică exercițiul autorității de stat.

Așadar, având în vedere că aplicarea

acestor pedepse a fost determinată de condamnarea inculpatului pentru

infracțiune care prevede această sancțiune corelativ pedepsei principale atât

în vechea reglementare, cât și în noua normă de incriminare, iar cuantumul în

care au fost aplicate se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe

o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum drepturile a căror exercitare a fost

interzisă se regăsesc în noile dispoziții ale art. 66 alin. (1) lit. a) și b)

C. pen.

Așa fiind, va admite recursul declarat

de inculpatul P.Ș. împotriva deciziei penale nr. 54/A din data 15 noiembrie

2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Va casa, în totalitate, decizia penală

atacată și, în parte, sentința penală nr. 88 din data de 09 iulie 2013 a

Tribunalului Mureș și, rejudecând:

Va face aplicarea art. 5 C. pen. și în

baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei săvârșită

de inculpatul P.Ș. din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de

art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen. în tentativă la infracțiunea de

omor prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. și art.

75 alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe

inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de

art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 7 februarie 2013

până la data de 22 aprilie 2013.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în

sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, urmează să se avanseze

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de

limbă maghiară urmează să se plătească din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

P.Ș. împotriva deciziei penale nr. 54/A din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în totalitate, decizia penală

atacată și, în parte, sentința penală nr. 88 din 09 iulie 2013 a Tribunalului

Mureș și, rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. și în

baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșită de

inculpatul P.Ș. din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art.

20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor

prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 75

alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la

pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de

art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 7 februarie 2013

până la data de 22 aprilie 2013.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul

cuvenit interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 02 aprilie 2014.