ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2047/2013

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 95 din 5 iunie 2012 a Tribunalului Buzău, secția penală, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i), 176 lit. c) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen. formulată de inculpatul C.Ș.A.

A respins cererea formulată de inculpatul C.Ș.A. privind reținerea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) și 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 și 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.Ș.A. zis "A." , studii 10 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, stagiu militar nesatisfăcut, recidivist, la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru tentativă la omor deosebit de grav.

Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani calculată cu începere de la data executării pedepsei principale.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) cu referire la art. 10 lit. h) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. împotriva inculpaților N.G.N.R.D. și M.I. întrucât părțile s-au împăcat.

În baza art. 118 C. pen. s-a confiscat un par de la inculpatul C.Ș.A.

A fost obligat inculpatul C.Ș.A. la plata sumei de 3.000 RON despăgubiri materiale către partea civilă Ț.A., la plata sumei de 5.000 RON daune morale, la plata sumei de 12.023,46 RON cu dobânda legală aferentă până la data achitării, cheltuieli de spitalizare către părțile civile Spitalul Clinic de Urgență București și la plata sumei de 780,85 RON cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean Buzău.

A fost obligat inculpatul C.Ș.A. la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată către partea civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 120/P/2011 din 3 octombrie 2011 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților N.G., N.R.D. și M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., și art. 37 lit. b) pentru inculpatul M.I. și trimiterea în judecată a inculpatului C.Ș.A. pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpaților N.G., N.R.D. și M.I. că, în noaptea de 19/20 februarie 2010, în timp ce se aflau în fața barului SC S. SRL din comuna Tisău, jud. Buzău, i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate Ț.A.L., în zona feței, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 13 - 14 zile îngrijiri medicale.

Prin același rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatului C.Ș.A. că, în noaptea de 19/20 februarie 2010, s-a întâlnit pe DJ 100 H (Tisău - Mizil) cu partea vătămată Ț.A. care fusese deja agresată de către ceilalți inculpați, prilej cu care, cu un par de 104 cm lungime, i-a aplicat mai multe lovituri pe diferite zone ale corpului, inclusiv în cap, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de fixare a locului faptei și planșele fotografice, raportul de expertiză medico-legală nr. A1/91/2010 al SJML Buzău cu completările ulterioare, procesul-verbal de confruntare, declarațiile martorilor, declarațiile părții vătămate, precum și declarațiile inculpaților care au recunoscut faptele comise, prima instanță a reținut că:

În seara zile de 19 februarie 2010, partea vătămată Ț.A., însoțită de cumnatul său T.I. s-au deplasat din comuna Vernești în comuna Tisău spre locuința numitului D.V.

Partea vătămată, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a mai consumat alcool (bere) la locuința martorului sus-menționat.

În jurul orelor 21.00, partea vătămată și martorii T.I., D.V., S.I. și C.T. s-au hotărât să meargă la barul SC S. SRL din satul Haleș, comuna Tisău, pentru a continua să bea.

În bar se aflau mai multe persoane printre care și inculpații M.I., N.R.D., N.G. și C.Ș.A., precum și M.D., D.E., G.G.

După orele 22.30, martorul D.V. s-a dus la inculpatul N.R.D. și i-a cerut suma de 10 RON pentru a-și cumpăra o bere. Acesta i-a dat 10 RON și după un timp i-a mai dat 10 RON. După aceasta, partea vătămată s-a deplasat către inculpatul N.R. și i-a cerut o bere și o cafea, inculpatul dând curs solicitării. După circa 30 de minute, partea vătămată s-a dus la inculpatul N. și a început să-i adreseze cuvinte jignitoare, fără motiv, între cei doi izbucnind un incident, urmare căruia cei doi au început să se îmbrâncească.

Administratorul barului le-a solicitat acestora să părăsească locația.

Partea vătămată fiind în stare avansată de ebrietate a început să-i amenințe pe inculpații N., M. și N., iar aceștia l-au lovit cu pumnii și cu picioarele.

Urmare acestor lovituri, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 13 - 14 zile îngrijiri medicale.

Partea vătămată s-a deplasat către satul Pădureni, comuna Tisău.

Inculpatul C.Ș.A., după ce a plecat de la barul SC S. SRL s-a oprit la locuința martorului C.F. și i-a cerut sun "retevei" pentru a se apăra, însă acesta nu i-a dat, motiv pentru care a plecat spre casă.

Pe drum, inculpatul C.Ș.A. l-a ajuns din urmă pe Ț.A., a început să se certe cu acesta și, ulterior, a luat un par dintr-un gărduleț de flori și i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri în zona membrelor inferioare, superioare, a hemitoracelui și a capului. Agresiunea a durat 15 - 20 de minute.

La fața locului a venit și inculpatul N.G. (care locuiește în apropiere de locul unde a fost comisă fapta) și l-a văzut pe inculpatul C.Ș.A. cu un par în mână și pe partea vătămată care era căzută la pământ. Inculpatul N. a relatat că partea vătămată sângera în zona capului motiv pentru care i-a solicitat inculpatului C. să nu-l mai lovească.

Partea vătămată, după sosirea la fața locului a organelor de poliție și a salvării, a fost transportată la Spitalul Județean Buzău unde a fost diagnosticată cu "Agresiune; Traumatism cranio-facial acut deschis cu plăgi contuze faciale, pavilion ureche dreaptă, buză inferioară, traumatism toracic, stare de ebrietate avansată".

Partea vătămată a fost internată până la 22 februarie 2010, când a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență "Floreasca" București, Secția Neurochirurgie, fiind externată la 15 martie 2010.

Din raportul de primă expertiză medico-legală nr. A1/91/2010 al SJML Buzău a rezultat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, că leziunile pot data din 20 februarie 2010, că pentru vindecare sunt necesare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale și că i-a fost pusă în primejdie viața.

Pentru stabilirea leziunilor ce i-au pus viața în primejdie părții vătămate, s-au solicitat precizări SJML Buzău.

Astfel, la 09 iunie 2011 s-a reținut că "Leziunile de părți moi de la nivelul extremității cefalice, precum și fractura de piramidă nazală se puteau produce prin lovire cu pumnii sau picioarele, fără pierderea stării de conștientă, permițându-i deplasarea.

S-a mai apreciat că mult mai probabil fractura de corp scapular dreapta, cu disfuncție acromio-claviculară de gradul I, fractura cominutivă de perete anterior sinus frontal cu înfundare și hemosinus secundar, precum și multiplele fracturi de la nivelul orbitei stângi și arcadei zigomatice stângi, s-au produs prin lovire cu corp dur și alungit, posibil parul corp delict, rezultat din anchetă, și necesită 30 - 35 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, contuzia toracică, cu fisuri costale și hemotorax minim bilateral, care în dinamică a evoluat spre pleurezie bilaterală și prin instalarea fenomenelor de insuficiență respiratorie au impus pleurostomie bilaterală cu drenaj, s-au produs mai probabil prin lovire cu același obiect contondent, punându-i-se viața în primejdie.

La 12 iulie 2011 s-a revenit cu o nouă adresă pentru a se preciza care este numărul de zile de îngrijiri medicale pentru prima agresiune pe care a suferit-o partea vătămată.

Din adresa din 13 iulie 2011 a SJML Buzău a reieșit că leziunile de părți moi de la nivelul extremității cefalice, precum și fractura de piramidă nazală, se puteau produce prin lovire cu pumnii și picioarele, fără pierderea stării de conștientă, permițându-i deplasarea și ar fi necesitat 13 - 14 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieții.

În drept, instanța a reținut că faptele inculpaților N.G., N.R.D. și M.I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violente prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. pentru inculpatul M.I., constatând că a intervenit împăcarea părților care înlătură răspunderea penală.

Totodată, s-a reținut că fapta inculpatului C.Ș.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) și 176 lit. c) C. pen.

Referitor la cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen., instanța a arătat că, având în vedere zona în care inculpatul C.Ș.A. a aplicat lovitura părții vătămate, intensitatea loviturii, obiectul, folosit, este evidentă intenția acestuia de a suprima viața acesteia.

Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. instanța a constatat că potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., aceste dispoziții nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață, iar în cazul de față pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea dedusă judecății este detențiunea pe viață sau încadrarea de la 15 la 25 de ani.

Cât privește latura civilă, s-a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 RON daune morale și 5000 RON daune materiale reprezentând cheltuielile cu transportul, controale medicale, cheltuieli efectuate pentru recuperarea sa, iar partea civilă a făcut dovada cheltuirii sumei de 3000 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

De asemenea, s-a reținut că părții civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral, fapta inculpatului C.Ș.A. producându-i suferințe fizice și psihice, însă instanța a apreciat că în raport de modalitatea de desfășurare a actului infracțional și de celelalte împrejurări existente în cauză, suma de 5000 RON este îndestulătoare pentru repararea acestui prejudiciu. Acordarea sumei de 40.000 RON ar echivala în acest context, o îmbogățire fără justă cauză.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, precum și persoana inculpatului care este recidivist și a recunoscut comiterea faptei.

Inculpatul C.Ș.A. a fost condamnat de mai multe ori, ultima dată prin Sentința penală nr. 488 din 22 mai 2007 de Judecătoria Buzău la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, iar infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost comisă după executarea în întregime a pedepsei.

Prin Sentința penală nr. 8 din 21 ianuarie 1999 a Tribunalului Buzău inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

Având în vedere poziția inculpatului de recunoaștere a faptei instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 74 - 76 lit. c) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpatul C.Ș.A.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a apreciat că soluția pronunțată de instanța fondului este nelegală și netemeinică, întrucât s-au aplicat nejustificat circumstanțe atenuante judiciare învederându-se, în esență, că în raport de circumstanțele reale ale faptei și cele personale ale inculpatului, pedeapsa de 7 ani închisoare, astfel cum a fost individualizată de instanța de fond, nu este aptă pentru realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare, precum și scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

Apelantul C.Ș.A., prin apărătorul său, a solicitat în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen. având în vedere poziția psihică a inculpatului, regiunea corpului lovită, obiectul folosit - respectiv parul, raporturile dintre inculpat și victimă anterior săvârșirii faptei.

S-a susținut totodată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în ceea ce privește individualizarea pedepsei în raport cu prevederile art. 72 și urm. C. pen., învederându-se că se justifica reținerea art. 73 lit. b) C. pen. - circumstanța legală a provocării, precum și coborârea mai accentuată a cuantumului pedepsei sub 7 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 181 din 2 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva Sentinței penale nr. 95 din 05 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău

A desființat sentința, în parte, în latură penală, în sensul că a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen. privind circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului C.Ș.A. și a majorat pedeapsa aplicată acestuia de la 7 ani închisoare la 9 ani închisoare.

A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

În baza art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.Ș.A. împotriva aceleiași sentinței penale.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că, în privința situației de fapt, instanța de fond a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, reținând în mod corect și complet situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor.

S-a arătat că, deși inculpatul a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze în baza art. 320

1

C. proc. pen., potrivit procedurii simplificate, acesta recunoscând fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, dispozițiile privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege nu au putut fi aplicate întrucât acțiunea penală dedusă judecății vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață și anume tentativă la omor deosebit de grav.

La stabilirea situației de fapt au fost avute în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale precum și cele administrate în faza cercetării judecătorești și anume: procesul-verbal de fixare a locului faptei și planșele fotografice, declarația părții civile, raportul de expertiză medico-legală nr. A1/91/2010 al S.J.M.L. Buzău cu completările ulterioare, declarațiile martorilor, proces-verbal de confruntare, declarațiile inculpaților, precum și declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpaților N.G., N.R.D., declarația inculpatului C.Ș.A., declarațiile martorilor S.I., C.F., D.I.F.

Astfel, Curtea a considerat că, în raport de probatoriul administrat, prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt conform căreia inculpatul C.Ș.A., în noaptea de 19/20 februarie 2010, în timp ce se afla pe DJ 100 H, relația Tisău Mizil, i-a aplicat părții vătămate Ț.A. mai multe lovituri cu un par, în zona membrelor inferioare, superioare, a toracelui și a capului, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 de zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții.

S-a precizat totodată că, în raport de probatoriul administrat, nu pot fi reținute apărările inculpatului în sensul greșitei încadrări juridice a faptei, deoarece fapta inculpatului de a aplica părții vătămate mai multe lovituri în diferite zone ale capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) și art. 176 lit. c) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că, în mod corect a reținut prima instanță că inculpatul a fost înarmat cu un obiect de agresiune și chiar dacă nu a avut intenția directă de a ucide, prin modalitatea de acțiune a avut reprezentarea gravității faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părții vătămate, rezultat care nu s-a produs datorită anunțării organelor de poliție și a echipajului de pe salvare, victima fiind transportată la Spitalul Județean Buzău și ulterior la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București, secția Neurochirurgie.

Astfel, din modul în care a acționat inculpatul, durata de timp în care a agresat pe partea vătămată (din declarația martorului D.I.F. la dosar fond - reieșind că agresiunea a durat circa 15 minute), intensitatea loviturilor aplicate (din declarația aceluiași martor care locuiește la circa 300 m de locul unde a avut loc agresiunea rezultă că zgomotele produse de lovitura victimei cu parul se auzeau până la locul unde se afla martorul, "parcă bătea covoare"), zonele în care au fost aplicate loviturile, inclusiv în zona capului, instanța de apel a considerat că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, îndreptarea conștientă a acțiunii violente spre o zonă vitală și folosirea unui obiect de agresiune relevând intenția de a ucide, neavând relevanță, din acest punct de vedere, apărarea potrivit căreia inculpatul dorea să aplice o corecție persoanei pe bare o considera autorul unei fapte de sustragere de bunuri dintr-un magazin din apropiere.

Totodată, a precizat instanța, violența cu care a acționat inculpatul, rezultată din intensitatea loviturilor și intervalul de timp în care s-a produs lovirea părții vătămate, cu luarea în considerare și a faptului că partea vătămată, aflată sub influența băuturilor alcoolice, fusese supusă anterior unui alt moment agresional de către inculpații N.R.D., N.G. și M.I., nu apare ca fiind justificată sau determinată de existența unei puternice tulburări sau emoții datorate vreunei provocări din partea victimei, produsă prin violență sau printr-o atingere gravă a demnității persoanei acestuia ori printr-o altă acțiune ilicită gravă, care să atragă incidența dispozițiilor ari 73 lit. b) C. pen.

Curtea a arătat că nu poate fi reținută apărarea inculpatului în sensul că, în fapt, comportamentul agresiv al părții vătămate i-ar fi cauzat o puternică tulburare în sensul art. 73 lit. b) C. pen., datorită căreia ar fi săvârșit fapta, întrucât la primul moment agresional inculpatul C.Ș.A. nu a participat alături de ceilalți trei inculpați, iar în legătură agresiunea realizată de către inculpatul C.Ș.A. asupra părții vătămate nu sunt probe care să conducă la concluzia existenței vreunei provocări din partea părții vătămate. Totodată, a subliniat instanța, potrivit apărării, inculpatul dorea să aplice o corecție celui care ar fi fost în opinia sa autorul sustragerii de la magazinul lui D.F. și nici chiar dacă s-ar reține că cel care a lovit primul cu pumnul ar fi fost partea vătămată, nu se poate concluziona că prin această acțiune s-ar fi produs inculpatului acea stare psihică specifică în prezența căreia se poate reține scuza provocării.

Curtea a reținut, prin urmare, că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, respectiv tentativă la infracțiunea de omor calificat și omor deosebit de grav prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 175 lit. i), 176 lit. c) C. pen., în raport de locul unde a avut loc agresarea părții vătămate și anume într-un loc (un drum) care prin natura sau destinația lui este întotdeauna accesibil publicului chiar dacă nu este prezentă nicio persoană, precum și în raport de împrejurarea conform căreia din cazierul inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior pentru comiterea unei infracțiuni de omor.

În ceea ce privește temeinicia hotărârii, cu referire la individualizarea pedepsei, Curtea a reținut că mecanismul de individualizare a pedepsei presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât și a celor favorabile inculpatului, precum și a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen. care se referă la împrejurările săvârșirii faptei, gravitatea acesteia dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce dar și cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.

S-a arătat că pedeapsa stabilită pentru fapta comisă trebuie în același timp individualizată pentru a răspunde principiului proporționalității în sensul unui raport echitabil și echilibrat între fapta comisă și răspunderea penală și a unei corecte, necesare și corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condițiile prevăzute de art. 52 C. pen.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic și legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situația de fapt reținută și datele care caracterizează persoana inculpatului, Curtea a constatat că sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului pentru fapta comisă, prima instanță nu a realizat o corectă adecvare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., cu privire la gradul de pericol social concret al faptei, circumstanțele personale și reale, consecințele produse.

Astfel, s-a arătat că recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei,

Or, a precizat instanța de apel, "conduita bună" în sensul art. 74 lit. a) C. pen. presupune, între altele, absența antecedentelor penale, situație care nu se regăsește în cauză în raport de starea de recidivă postexecutorie reținută; "stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) C. pen., nu are aplicabilitate în speță, nefiind probată o asemenea situație; iar "atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului", în sensul art. 74 lit. c) C. pen. nu se reduce la recunoașterea parțială a săvârșirii infracțiunii, așa cum rezultă din actele dosarului. Curtea a reținut, sub acest ultim aspect, că inculpatul a avut o atitudine oscilantă în cele două faze ale procesului penal, încercând să-și minimalizeze actul infracțional, în sensul că în nicio declarație nu a recunoscut că a lovit victima în zona capului, ci numai în zona membrelor și a spatelui, deși, a apreciat instanța de apel, probele administrate dovedesc săvârșirea infracțiunii dincolo de limita oricărui dubiu rezonabil, respectiv probatoriul administrat și expertiza medico-legală confirmă că momentul agresional realizat de inculpat a condus la punerea în primejdie a vieții părții vătămate.

În afară de gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, Curtea a reținut și periculozitatea acestuia, potențialul său infracțional rezultând din faptul că nu este la prima încălcare a legii penale, fiind condamnat în minorat tot pentru tentativă la infracțiunea de omor, sens în care au fost reținute dispozițiile art. 176 lit. c) C. pen. și au fost exceptate dispozițiile privind aplicarea procedurii simplificate.

Față de aceste aspecte, Curtea a constatat că, în mod greșit, au fost reținute dispozițiile art. 74 C. pen., acestea neregăsindu-se în cauză, și art. 76 lit. a) C. pen. în sensul reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că, în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus, urmare reținerii de circumstanțe atenuante, nu este justificată.

Prin urmare, Curtea a constatat că, în raport de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, se impune aplicarea unei pedepse care să conducă la îndeplinirea scopului pedepsei așa cum este el stabilit de dispozițiile art. 52 C. pen., prin înlăturarea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse principale într-un cuantum corespunzător, ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate.

Împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul C.Ș.A. care a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei și greșitei individualizări a pedepsei aplicate.

Astfel, a susținut că fapta de care este acuzat nu întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, ci infracțiunea de vătămare corporală gravă în raport de poziția psihică cu care a acționat, inculpatul neurmărind să suprime viața părții vătămate, ci să-i aplice acesteia o corecție apreciind că partea vătămată este hoțul care a spart magazinul din localitate. Totodată, s-a criticat faptul că, analizând atitudinea subiectivă a inculpatului la momentul comiterii faptei, nu s-a avut în vedere că dacă ar fi existat mai multe lovituri în zona capului, acestea ar fi dus la suprimarea vieții părții vătămate, că obiectul contondent folosit - un par - nu face parte din instrumentele apte să ucidă, iar raporturile dintre inculpat și partea vătămată, anterior săvârșirii faptei, nu au fost de dușmănie.

Sub aspectul individualizării pedepsei, inculpatul a susținut că sunt incidente dispozițiile ce reglementează scuza provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., precum și cele ce prevăd circumstanțele atenuante judiciare față de comportamentul său după comiterea faptei și atitudinea sa procesuală.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul inculpat C.Ș.A., care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. recurentul inculpat C.Ș.A. a criticat încadrarea juridică dată faptei, reluând apărarea formulată în apel, în sensul că fapta comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de dispozițiile art. 182 C. pen., iar nu tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i), 176 lit. c) C. pen., în raport de împrejurarea că nu a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate Ț.A.

Înalta Curte constată, în baza probatoriului administrat, că atât tribunalul cât și curtea de apel au reținut ca situație de fapt că, în noaptea de 19/20 februarie 2010, în timp ce se afla pe DJ 100 H, relația Tisău - Mizil, i-a aplicat părții vătămate Ț.A. mai multe lovituri cu un par, în zona membrelor inferioare, superioare, a toracelui și a capului, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 de zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții.

Încadrarea juridică dată faptei de care este acuzat inculpatul este în concordanță cu situația de fapt reținută, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i), 176 lit. c) C. pen. Așa cum în mod constant s-a statuat în jurisprudență, esențială pentru încadrarea juridică a faptei în una din cele două infracțiuni în discuție este stabilirea formei de vinovăție cu care s-a săvârșit fapta. Astfel, dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de a ucide, intenție ce poate fi directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Aceasta rezultă chiar din modul de săvârșire a faptei, din materialitatea acțiunii care evidențiază poziția psihică a făptuitorului. Practica judiciară a stabilit că folosirea unor instrumente apte să conducă la deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale corpului demonstrează neîndoielnic intenția de a ucide.

În prezenta cauză, se constată că modalitatea de săvârșire a faptei, constând în lovirea părții vătămate Ț.A., de către inculpatul C.Ș.A., cu un par în zona capului, a membrelor și al toracelui, cu intensitate, prin care s-au cauzat multiple leziuni la nivelul zonelor corporale agresate fizic, inclusiv contuzie toracică cu fisuri costale și hemotorax minim bilateral, care în dinamică a evoluat spre pleurezie bilaterală și prin instalarea fenomenelor de insuficiență respiratorie au impus pleurostomie bilaterală cu drenaj aspirativ, exclude apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare. Chiar dacă inculpatul nu a urmărit moartea victimei, folosirea unui instrument apt să ucidă și aplicarea loviturilor cu intensitate deosebită în zone corporale vitale, impun concluzia că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii lui, împrejurări ce caracterizează intenția indirectă, ca formă a vinovăției.

Prin completarea din 9 iunie 2011 adusă raportului de primă expertiză medico-legală nr. A1/91/2010 din 21 ianuarie 2011, s-a arătat că, în lipsa măsurilor de terapie intensivă medico-chirurgicală aplicate în unitățile de terapie intensivă ale Spitalului județean de urgență Buzău și Spitalul de urgență "Floreasca" București - Neurochirurgie, evoluția sindroamelor morbide prezentate de partea vătămată, ar fi determinat evoluția spre existus, eventual cu o componentă septică, foarte probabilă în contextul locului și modului în care au fost produse leziunile traumatice.

În consecință, prin decizia recurată s-a stabilit, în mod corect, că fapta săvârșită de recurentul inculpat C.Ș.A. nu constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen., astfel că este neîntemeiat motivul de recurs al inculpatului prin care a susținut că s-a dat o greșită încadrare juridică faptei în tentativă la infracțiunea omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i), 176 lit. c) C. pen.

Potrivit art. 385 din 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Ca o chestiune prealabilă, instanța precizează că motivul de recurs privind circumstanța atenuantă legală a provocării se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., întrucât scuza provocării reprezintă o împrejurarea care ține de modul în care s-a săvârșit infracțiunea, dar a cărei aplicabilitatea este obligatorie dacă se constată îndeplinite condițiile legale, spre deosebire de circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea penală reglementate de art. 74 C. pen., care au caracter judiciar și a căror aplicare este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii în stare de provocare, se impune, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., îndeplinirea cumulativă a unor condiții vizând actul de provocare și fapta săvârșită în stare de provocare.

În privința actului de provocare, acesta trebuie: să fie realizat prin violență, atingerea gravă a demnității persoanei sau altă acțiune ilicită gravă; să fie îndreptat împotriva făptuitorului sau altei persoane; nu trebuie să fie imputabil persoanei care a comis fapta în stare de provocare; să determine o puternică tulburare sau emoție.

Fapta săvârșită în stare de provocare trebuie comisă față de persoana care a efectuat actul de provocare, să fie săvârșită cu intenție sau praeterintenție, să fie determinată de actul provocator și să fie concomitentă sau posterioară acestuia.

Or, în speță, nu există dovezi că partea vătămată Ț.A. a desfășurat vreo acțiune provocatoare, de natura celor prevăzute de lege, aceasta fiind, de altfel, într-o stare avansată de ebrietate și prezentând deja, la momentul agresării sale de către inculpatul C.Ș.A., leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 13 - 14 zile îngrijiri medicale, ca urmare a lovirii sale de către inculpații N.G. N.R.D. și M.I.

Nu se poate considera că inculpatul a acționat împotriva părții vătămate Ț.A. sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții provocate de aceasta. Împrejurarea că ar fi avut loc o ceartă între partea vătămată și inculpat sau că partea vătămată i-ar fi aplicat un pumn, nu sunt de natură a produce o tulburare sau emoție, atât de puternică, sub imperiul căreia inculpatul să fi acționat și să se poată aprecia că a săvârșit infracțiunea în stare de provocare produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În cauză, nefiind îndeplinite toate condițiile cumulative enumerate mai sus, nu se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C.pen., după cum în mod corect s-a stabilit prin decizia recurată.

Totodată, Înalta Curte consideră că în procesul de individualizare a pedepsei, realizat de instanța de apel, în mod justificat, au fost înlăturate circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen., instanța de apel realizând o justă individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.

Fapta comisă de recurentul inculpat C.Ș.A. prezintă un grad ridicat de pericol social concret având în vedere circumstanțele în care a fost comisă, inculpatul exercitând acte de violență împotriva părții vătămate care se afla în stare de ebrietate, pe timp de noapte, în loc public, prin loviri repetate în zone vitale ale corpului, cu un obiect contondent apt de a suprima viața.

Gradul de pericol social concret al faptei comise și periculozitatea persoanei inculpatului C.Ș.A. sunt relevate și de urmările socialmente periculoase ale infracțiunii săvârșite, viața părții vătămate fiind salvată numai datorită intervenției chirurgicale.

În același sens, este de remarcat comportamentul anterior al recurentului inculpat C.Ș.A. care, potrivit fișei de cazier, a mai fost condamnat definitiv pentru tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 99 C. pen. și infracțiunea prev. de art. 1

1

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Deși a executat parte din pedepsele cu închisoare aplicate, în stare de detenție, inculpatul a intrat din nou în conflict cu legea penală, dovedind perseverență și specializare infracțională.

Prin urmare, instanța de recurs consideră că pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată de prima instanță de control judiciar exprimă, în mod cumulat, atât circumstanțele reale ale faptei cât și circumstanțele personale ale inculpatului C.Ș.A.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ș.A. împotriva Deciziei penale nr. 181 din 2 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ș.A. împotriva Deciziei penale nr. 181 din 2 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2013.

Procesat de GGC - NN