ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2616/2013

Deliberând asupra recursurilor penale de față constată și reține următoarele: Prin sentința penală nr. 5210 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, în dosarul nr. 9645/107/2011, s-a dispus: 1. A fost condamnat inculpatul C.C.V., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 7 ani și 6 luni ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 86 2 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului C.C.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. și în baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. 2. A fost condamnat inculpatul C.V., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului C.V. prin sentința penală nr. 226/2010 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosar nr. 1180/191/2010 și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 8 ani ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului C.V.

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. și în baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 86 3 C. pen., s-a pus în vedere celor doi inculpați că pe durata termenului de încercare trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență; În baza art. 86 4 C. pen., s-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 și 84 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni și în cazul neexecutării obligațiilor civile stabilite prin prezenta sentință precum și asupra prevederilor art. 86 4 alin. (2) C. pen., privind neîndeplinirea cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii și arestării preventive începând cu 14 aprilie 2011 și până în 10 februarie 2012. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 21/2011 și a inculpatului C.C.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 22/2011 dacă nu sunt arestați în altă cauză. S-a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile Spitalul Municipal Sebeș, Spitalul Municipal Blaj și Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și în baza art. 313 din Legea 95/2006, art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., art. 998 și art. 1003 C. civ., nemodificat, obligă inculpații în solidar să plătească Spitalului Municipal Sebeș suma de 1226,25 lei, Spitalului Municipal Blaj suma de 1420,30 lei și Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia suma de 999,06 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate B.Șt. în cele trei unități spitalicești. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.Șt. și în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998, 1003 C. civ., nemodificat obligă inculpații în solidar să-i plătească acestei părți civile suma de 40.000 lei despăgubiri pentru daune morale; respinge ca nedovedite pretențiile pentru daune materiale. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la cei doi inculpați și în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 aduce la cunoștință inculpaților că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J.

a profilului lor genetic. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat să plătească câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat în care sunt incluse și cele din faza de urmărire penală(400 lei) iar în baza art. 190 alin. (5) raportat la art. 191 alin. (2) C. proc. pen., obligă fiecare inculpat la câte 50 lei cheltuieli acordate martorului G.I. În considerente instanța de fond a reținut următoarele: S-a constatat că prin Rechizitoriul nr. 514/ P din 05 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților C.V. și C.C.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut în fapt, că în data de 25 martie 2011, partea vătămată B.Șt. a avut un incident cu numitul V.I. care este fiul vitreg al inculpatului C.V. Întrucât incidentul s-a soldat cu agresarea fizică a numitului V., iar despre cele întâmplate au aflat mai multe persoane, între care și inculpații, aceștia au hotărât să nu lase nepedepsită fapta părții vătămate, astfel încât în jurul orei 23,00, au așteptat-o pe strada pe care trecea pentru a ajunge la saivan și au atacat-o, lovind-o repetat cu un topor și cu o bâtă peste cap și restul corpului, apoi au abandonat-o în locul respectiv. Prin actele de violență exercitate asupra părții vătămate, acesteia i-au fost cauzate leziuni grave care i-au pus viața în primejdie și au necesitat pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale.

Examinând actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut următoarele: inculpații, tată și fiu locuiesc în aceeași localitate Ungurei și se cunosc cu partea vătămată B.Șt. Deși de-a lungul anilor au existat între părți diferite incidente, acestea nu au generat o stare de dușmănie astfel încât inculpații, partea vătămată și membrii familiilor lor să nu-și vorbească sau să nu colaboreze în activitățile specifice ocupației lor, aceea de crescători de ovine. În după-masa zilei de 25 martie 2011, partea vătămată, văzându-l pe consăteanul său V.I. pe stradă și fiind o zi de sărbătoare, l-a invitat în casă, la un pahar de băutură. Pe fondul consumului de alcool, după un timp, între cei doi s-au ivit discuții mai tensionate, partea vătămată a început să-l acuze pe numitul V.I.

că ar avea legături amoroase cu soția sa după care a început să-i aplice lovituri repetate cu pumnii. Incidentul a luat sfârșit prin plecarea lui V.I. Datorită atât alcoolului consumat, cât și loviturilor pe care le-a primit, acesta nu a reușit să ajungă la locuința sa, ci a căzut la pământ, în stradă, unde a fost găsit la scurt timp de mai mulți locuitori printre care se aflau și inculpații. Între timp, în locul unde se afla V.I. căzut la pământ și unde cei adunați așteptau ambulanța, cineva a anunțat că B.Șt. este acasă la un alt localnic, numitul B.I. Întrucât V.I. este fiul vitreg al inculpatului C.V., acesta, împreună cu coinculpatul C.C.V. și cu alți câțiva localnici au plecat la locuința indicată pentru a-i cere socoteală lui B.Șt.

pentru ceea ce i-a făcut lui V., dar nu l-au găsit. Partea vătămată B., aflând că este căutată și temându-se pentru siguranța sa, nu s-a dus în seara respectivă acasă, ci a rămas ascunsă prin grădinițe și viile unor localnici iar când s-a întâlnit cu martorul D.D. l-a rugat pe acesta să sune la poliție. În continuare, în jurul orelor 23, partea vătămată B.Șt. s-a hotărât să meargă la stâna sa de oi deoarece trebuia să vadă de animale și totodată era un loc unde putea să rămână peste noapte; dar, la ieșirea din sat, pe strada Deal, partea vătămată a fost așteptată de către cei doi inculpați, care, înarmați cu un topor și o bâtă au atacat-o și i-au aplicat mai multe lovituri peste cap și trunchi, cauzându-i leziuni grave ce i-au pus viața în pericol.

După ce a primit mai multe lovituri, partea vătămată l-a auzit pe unul dintre inculpați spunându-i celuilalt să nu mai lovească pentru că o poate omorî, astfel că cei doi au abandonat-o în locul respectiv. Partea vătămată a reușit să se deplaseze la stâna sa, aflată la mică distanță unde a fost găsită a doua zi de către soția sa și de către numitul R.B.I. care au dus-o la domiciliu. În aceeași zi partea vătămată a fost transportată la Spitalul Municipal Blaj apoi transferată la Spitalul de Urgență Alba Iulia unde a fost operată de urgență. Actele de violență exercitate de către inculpați i-au cauzat părții vătămate plăgi ale scalpului, fractură craniană, hematom extradural, hemoragie subarahnoidiană, pneumocefalie, echimoze și escoriații la nivelul toracelui, coapsei drepte, antebrațului stâng și bazinului, toate aceste leziuni punându-i viața în primejdie.

Inculpații în declarațiile date au negat faptul că ar fi autorii agresiunii, susținând că în jurul orelor 23,00, se aflau la domiciliile lor, iar în ceea ce privește petele de sânge grupa AII găsite pe încălțămintea inculpatului C.V., ar fi de la numitul V.I. care are tot grupa AII și care a fost pus în ambulanță de către tatăl său vitreg. Chiar dacă V.I. are grupa de sânge AII susținerile inculpatului C.V. nu au fost confirmate de martorii care au fost de față în momentul urcării numitului V. în ambulanță. Nici chiar soția inculpatului C.V., martora C.M. nu a declarat că soțul său a ajutat la urcarea lui V. în salvare, deși a fost întrebată expres cu privire la acest fapt. De asemenea, inculpații au mai susținut în apărare, că partea vătămată ar fi fost agresată de alte persoane întrucât era în relații conflictuale cu mai mulți localnici; însă aceste susțineri sunt contrazise de declarațiile martorilor B.A.

și R.B.I. care au găsit-o pe partea vătămată după incident și aceasta le-a relatat cum a fost bătută și de către cine. Constatând că vinovăția inculpaților a fost dovedită, Tribunalul le-a aplicat acestora, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen. Tribunalul a reținut ca circumstanțe atenuante personale faptul că inculpatul C.C.V. este o persoană tânără, nu a mai fost condamnat anterior, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul C.V.

că este capul unei familii, în comunitatea din care face parte este cunoscut ca un om așezat care-și vede de familie și gospodăria sa fără a avea conflicte cu alți localnici, astfel că săvârșirea faptei din prezenta cauză se explică doar printr-o stare de tensiune și nemulțumire cauzată de faptul că fiul său vitreg a fost bătut de către partea vătămată. Față de datele din fișa de cazier judiciar a acestui inculpat, Tribunalul a făcut aplicarea art. 83 C. pen. și a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 226/2010 a Judecătoriei Blaj și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății.

In baza art. 86 1 C. pen., Tribunalul a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C.C.V., sub supraveghere pe o perioadă de 7 ani și 6 luni ce constituie termen de încercare conform art. 86 2 C. pen., iar în cazul inculpatului C.V. a pedepsei rezultante de 4 ani închisoare pe o perioadă de 8 ani ce constituie termen de încercare. Tribunalul a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 86 1 C. pen. și în cazul inculpatului C.V. întrucât acesta nu este recidivist, iar pedeapsa pe care o are de executat nu este mai mare de 4 ani. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., Tribunalul le-a aplicat celor doi inculpați și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

și în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 86 3 C. pen., Tribunalul a pus în vedere celor doi inculpați că pe durata termenului de încercare trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență; În baza art. 86 4 C. pen., a atras atenția inculpaților asupra prevederilor de art. 83, 84, 86 4 alin. (2) C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate.

În baza art. 88 C. pen., Tribunalul a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive din 14 aprilie 2011 și până în 10 februarie 2012 și în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a celor doi inculpați dacă nu sunt arestați în altă cauză. Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a reținut că s-au constituit părți civile în cauză: Spitalul Municipal Sebeș, Spitalul Municipal Blaj, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și partea vătămată B.Șt. În ceea ce privește cele trei unități medicale constituite părți civile, Tribunalul a admis pretențiile acestora și în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 346 alin. (1) C. proc.

pen. și art. 998, 1003 C. civ., nemodificat a obligat inculpații în solidar să plătească Spitalului Municipal Sebeș suma de 1226,25 lei, Spitalului Municipal Blaj suma de 1420,30 lei și Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia suma de 999,06 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate B.Șt. în urma agresiunii. În ceea ce privește pretențiile părții civile B.Șt. Tribunalul a reținut că acesta a solicitat 4500 lei despăgubiri pentru daune materiale și 100.000 lei despăgubiri pentru daune morale. Întrucât partea civilă nu a dovedit prejudiciul material prin nicio probă, Tribunalul a respins ca nedovedite pretențiile pentru daune materiale. In schimb, a fost de necontestat că partea civilă B.Șt.

a trecut prin suferințe necuantificabile în bani dar care trebuie oarecum compensate prin acordarea de despăgubiri pentru daune morale. În acest sens Tribunalul a apreciat că se impune acordarea sumei de 40.000 lei proporțională cu prejudiciul moral cauzat, sumă la plata căreia au fost obligați inculpații tot în solidar. Întrucât infracțiunea din prezenta cauză este cuprinsă în anexa la Legea nr. 76/2008, Tribunalul, în baza art. 7 din această lege a dispus prelevarea de probe biologice de la cei doi inculpați și conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 a adus la cunoștința acestora că probele biologice vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului lor genetic.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul a obligat pe fiecare inculpat la câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat în care sunt incluse și cele de la urmărirea penală (400 lei), iar în baza art. 190 alin. (5) raportat la art. 191 alin. (2) C. proc. pen., va obliga fiecare inculpat la câte 50 lei cheltuieli acordate martorului G.I. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba arătând următoarele: - în sentință nu sunt indicate circumstanțele atenuante reținute în sarcina inculpatului C.V. rezumându-se doar a menționa incidenta art. 74 C. pen. și efectele acestuia, prevăzute de art. 76 lit. d) C. pen.; consecutiv, instanța nu a motivat reținerea circumstanțelor atenuante și oricum aplicarea acestora nu se justifică în condițiile în care ambii inculpați au antecedente penale și contravenționale.

- pedepsele aplicate inculpaților sunt prea reduse având în vedere modul de comitere al faptelor, atitudinea inculpaților în timpul procesului penal, antecedentele penale; în acest context se impune și aplicarea de pedepse în regim de detenție. Împotriva sentinței au declarat apel și inculpații C.V. și C.C.V. solicitând Curții achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu se fac vinovați de comiterea infracțiunii de tentativă de omor. La dosar nu există nici probe directe, nici indirecte care să demonstreze că inculpații au săvârșit fapte, acuzarea bazându-se pe simple supoziții. De asemenea, inculpații solicită respingerea acțiunii civile ca nefondată. Împotriva sentinței a declarat apel și partea vătămată B.Șt., atât pe latura penală (în sensul majorării pedepselor inculpaților și înlăturarea suspendării condiționate) cât și pe latura civilă (în sensul majorării daunelor morale acordate).

Prin decizia penală nr. 147/ A din 04 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, s-a dispus: Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, inculpații C.V. și C.C.V. și partea civilă B.Șt. împotriva sentinței penale nr. 52 din 10 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 9645/107/2011. Au fost obligați apelanții C.V., C.C.V. și B.Șt. la plata către stat a sumelor de câte 200 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Onorariile parțiale ale apărătorului din oficiu în sumă totală de 100 lei s-a stabilit a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Analizând apelurile formulate, Curtea le-a respins, ca nefondate, reținând următoarele: Referitor la apelul inculpaților cu privire la faptul că nu sunt vinovați de comiterea faptei, Curtea a arătat că dovedirea certă a unei infracțiuni nu presupune administrarea în mod necesar de probe directe, de multe ori acest lucru fiind imposibil tocmai datorită abilității făptuitorului de alegere a modalității de comitere și de ascundere a probelor incriminante. În speță, inculpații au acționat noaptea, urmărind partea vătămată în locuri inaccesibile publicului și având grijă să nu fie alte persoane prin preajmă. De asemenea, loviturile au fost aplicate pe neașteptate, fără avertisment sau discuții preliminare, îngreunând identificarea făptuitorilor.

În acest context, existența unor probe directe este aproape imposibilă, organele judiciare având obligația analizării temeinice a acuzaților formulate de partea vătămată pentru atingerea scopului fundamental al procesului penal (art. 1 C. proc. pen.) în sensul ca orice persoană vinovată să fie pedepsită și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere. În speța de față, Curtea a plecat de la următoarele aspecte certe ale cauzei: - partea vătămată a fost lovită cu obiecte contondente în seara zilei de 25 martie 2011 de cel puțin o persoană, iar leziunile i-au pus în pericol viața. - partea vătămată a recunoscut prezența lui C.C.V. la momentul agresiunii și a auzit vocea celuilalt inculpat.

- anterior agresiunii partea vătămată a lovit pe numitul V.I., ruda inculpaților, oferind acestora un motiv să se răzbune. - această încercare de răzbunare este evidentă pentru că inculpații împreună cu mai multe persoane s-au deplasat la domiciliul părții vătămate, amenințând în mai multe rânduri că o omoară, fapt auzit de martori. - partea vătămată pentru a evita agresiunea a părăsit locuința și s-a îndreptat spre împrejurimile satului. - la scurt timp după aceea, după lăsarea nopții, partea vătămată în încercarea de a se întoarce acasă a simțit că este urmărită și în cele din urmă a și fost lovită fiind aproape să-și piardă viața. - nu există dovezi la dosar ori măcar indicii că partea vătămată se afla în conflict cu alte persoane decât inculpații.

- între partea vătămată și inculpați exista un conflict mai vechi, o stare tensionată recunoscută atât de părți cât și de martori. Toate aceste certitudini a oferit instanței de prim control judiciar argumente suficiente în a concluziona asupra vinovăției inculpaților. Aceștia aveau un mobil al comiterii faptei (doreau să se răzbune pe partea vătămată pentru lovirea lui V.I., pe fondul stării tensionate anterioare); nu mai există alte persoane care să aibă un mobil să agreseze partea vătămată; inculpații au fost auziți amenințând cu moartea pe B.Șt. și văzuți îndreptându-se spre domiciliul său cu câteva ore înainte de agresiune; partea vătămată a recunoscut pe C.C.V. în momentul agresiunii și l-a auzit pe tatăl său vorbind.

În ce privește sângele de pe cizma inculpatului C.V., s-a arătat că acesta nu reprezintă o probă nici pentru acuzare, nici pentru apărare, atâta timp cât expertiza efectuată în apel nu este relevantă. Eliminarea acestei probe nu schimbă însă situația de fapt, probele indicate enumerate și prezumțiile deduse de instanță fiind suficiente pentru reținerea vinovăției. Sub aspectul individualizării pedepselor, Curtea a apreciat că instanța de fond a făcut o judicioasă apreciere. Chiar dacă în speță este vorba despre o tentativă de omor, fapta nu trebuie privită în abstract, scoasă din context. Nu trebuie omisă astfel atitudinea părții vătămate anterioară agresiunii, aceasta lovind o rudă a inculpaților, V.I.

Deși nu se poate reține starea de provocare, având în vedere intervalul de timp mare între cele doua incidente, totuși comportamentul părți vătămate trebuie să fie luat în seamă la aprecierea gradului de vinovăție a inculpaților. Din aceleași considerente, dar și raportat la obiectul prezumat folosit în comiterea faptei (o bucată sau mai multe bucăți de lemn), Curtea a apreciat că instanța de fond în mod corect a suspendat condiționat executarea pedepsei. Inculpații nu au profilul specific unor infractori periculoși și Curtea a considerat că aceștia pot fi reeducați prin supravegherea și obligațiile din timpul termenului de încercare. Antecedența penală și contravențională a acestora indică săvârșirea unor fapte anterioare în special infracțiuni economice, dar fără o gravitate deosebită.

De asemenea, Curtea a mai apreciat că perioada de 10 luni de arestare preventivă este suficientă pentru a conștientiza inculpații asupra gravității faptei. În ce privește reținerea art. 74 C. pen., pentru inculpatul C.V. fără indicarea în concret, în dispozitiv a cazului de reducere corespunzător, Curtea a reținut următoarele: Situațiile ce atrag reducerea pedepsei sub minimul special sunt prevăzute în art. 74 C. pen. și au caracter exemplificativ. În acest sens pot fi reținute ca circumstanțe atenuante orice aspecte considerate relevante de instanță. În speță, în considerentele hotărârii, Tribunalul a reținut că numitul C.V. este capul unei familii, în comunitatea din care face parte este cunoscut ca un om așezat care-și vede de familie și gospodăria sa, fără a avea conflicte cu alți localnici.

Aceste aspecte au fost apreciate de instanța de fond ca fiind circumstanțe atenuante, altele decât cele din enumerarea de la lit. a) - e) din art. 74 C. pen. Curtea a apreciat că în mod corect instanța de fond a dat eficiență acestor împrejurări, reducând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege. Referitor la apelul părții vătămate, acesta solicită majorarea cuantumului daunelor morale. Curtea a apreciat că suma acordată este justă raportat la suferința părții vătămate. Nu trebuie omis că, deși numărul de zile de îngrijiri este destul de mare, partea vătămată a fost internată în spital o perioadă relativ scurtă și nu a rămas cu nici un fel de sechele în urma agresiunii. În plus, nu trebuie omisă atitudinea sa anterioară agresiunii, constând în lovirea fiului vitreg al lui C.V., numitul V.I.

Față de considerentele expuse mai sus, Curtea a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, inculpații C.V. și C.C.V. și partea civilă B.Șt. împotriva sentinței penale nr. 52 din 10 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 9645/107/2011. A obligat apelanții C.V., C.C.V. și B.Șt. la plata către stat a sumelor de câte 200 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Onorariile parțiale ale apărătorului din oficiu în sumă totală de 100 lei a stabilit a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpații C.V. și C.C.V. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2, lit. d) cu referire la art. 385 9 pct. 14 și 17 2 C. proc.

pen., referitoare la greșita individualizare a pedepsei și la greșita aplicare a legii a solicitat casarea în parte a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză și în rejudecare aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen., în sensul că instanța să dispună revocarea pedepsei de 6 luni în închisoare cu privire la inculpatul C.V. și înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 și următoarele C. pen., urmând a fi aplicate dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., adică instanța să dispună executarea unei pedepse rezultante finale de 4 ani închisoare în regim de detenție. Cu privire la inculpatul C.C.V., reprezentantul Parchetului a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Inculpații C.V.

și C.C.V. și-au întemeiat în drept recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., au arătat că nu sunt autorii infracțiunii reținută în sarcina lor pentru care au fost cercetați și condamnați în prezenta cauză,întrucât în cauză nu există nici o probă directă sau indirectă, dar certă care să dovedească vinovăția acestora și anume că în noaptea de 25-26 martie 2011 ar fi agresat-o pe partea vătămată B.Șt.,sens în care au solicitata achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu consecința prevăzută de dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., în ceea ce privește latura civilă a cauzei. Înalta Curte, analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, apreciază ca fondat recursul parchetului, însă doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 17 1 C. proc.

pen. Inculpatul C.V., a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 lit. b) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului C.V. prin sentința penală nr. 226/2010 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosar nr. 1180/191/2010 și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

Ca modalitate de executare instanța de fond a ales aplicarea dispozițiilor art. 86 1 ș.u. C. pen., modalitate menținută de instanța de apel în pofida dispozițiilor legale care reglementează condițiile în care poate fi dispusă suspendare pedepsei și implicit a dispozițiilor decizie nr. 1/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, pedeapsă ce în mod nelegal a fost menținută și de instanța de apel. Astfel, deși în mod corect, s-a procedat la revocarea pedepsei cu închisoarea de 6 luni aplicată inculpatului prin sentința penală 226 din 6 decembrie 2010 a Judecătoriei Blaj, definitivă prin nerecurare la data de 17 decembrie 2010 în temeiul art. 83 C. pen.

și adăugarea acesteia la pedeapsa stabilită pentru fapta supusă judecății în prezentul dosar, în mod greșit ambele instanțe au ignorat dispozițiile obligatorii ale deciziei de recurs în interesul legii nr. 1/2011 care instituie în sarcina instanțelor obligativitatea dispunerii executării pedepsei în regim de detenție atunci când sunt incidente dispozițiile art. 83 C. pen. Neprocedând în acest mod, ambele instanțe au pronunțat hotărâri nelegale sens în care în raport de incidența dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a le reforma, urmând a fi înlăturate dispozițiile art. 86 1 ș.u. C. pen., referitoare la executarea în astfel de situații a pedepsei fără privare de libertate.

Cât privește incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 în sensul majorării pedepselor aplicate inculpaților și a executării lor în regim de detenție pentru ambii inculpați, Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea pedepselor aplicate celor doi inculpați,exceptând aspectul de nelegalitate arătat,în raport de următoarele aspecte. Ambele instanțe au valorificat și au dat eficiență în mod corect atât circumstanțelor reale cât și celor personale și au creat un just echilibru între gradul de pericol social concret al faptelor comise de cei doi inculpați cât și prin raportare la circumstanțele reale ale comiterii faptelor și conduita acestora în comunitate și societate.

Majorarea pedepselor sub aspectul cuantumului și a modalității de executare pentru inculpatul C.V. nu ar face altceva decât să se acorde o valoare nepermisă funcției de coerciție a pedepsei în defavoarea celei de reeducare și astfel scopul și funcția pedepsei nu ar ai putea fi atinsă astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. Din analiza considerentelor hotărârilor judecătorești se desprinde concluzia potrivit căreia instanțele au apreciat raportat la cele expuse în mod corect că se impune valorificarea circumstanțelor personale ca și circumstanțelor atenuante judiciare.

În cazul concret față de toate aspectele expuse, Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpaților sub aspectul înlăturării circumstanțelor atenuante solicitate respectiv al majorării pedepselor și înlocuirea modalității de executare prin operațiunea de individualizare în raport de criteriile expuse hotărârea pronunțată asigură sub acest aspect justul echilibru dintre gravitatea faptei și pedeapsa aplicată așa încât constată că pedepsele au fost corect individualizate motiv pentru care va față de toate considerentele expuse și analizate în cauză va respinge solicitarea de reformare a hotărârilor sub acest aspect. Analizând incidența dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., invocat de inculpați și în susținerea căruia au arătat că nu sunt autorii infracțiunii reținută în sarcina lor pentru care au fost cercetați și condamnați în prezenta cauză, întrucât în cauză nu există nici o probă directă sau indirectă, dar certă care să dovedească vinovăția, Înalta Curte apreciază că nu este incident acest caz de casare în raport de următoarea argumentare: Inculpații recurenți și-au susținut nevinovăția, invocând lipsa oricăror probe directe în sprijinul reținerii vinovăției lor, fără însă a argumenta și proba care sunt motivele pentru care probele care în mod legal au stat la baza condamnării lor nu sunt legale sau temeinice.

Lipsa vreunui martor ocular la momentul agresiunii aspect invocat de către inculpați ca și probă determinantă a nevinovăției lor reprezintă în opinia Înaltei Curți un mod simplist și nerealist de a denatura de fapt adevărul juridic și care astfel cum corect au stabilit ambele instanțe, vinovăția a fost pe deplin dovedit sub aspectul implicării celor doi inculpați în activitatea infracțională ce a atras condamnarea lor. Ambele instanțe au argumentat riguros și au explicat detaliat mecanismul inculpaților care deși au sperat că nu vor fi descoperiți tocmai pe aspectul lipsei unui martor direct, au omis aspecte de detaliu esențiale și care coroborate riguros îi plasează pe aceștia în câmpul infracțional și îi indică drept autori ai infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu pot fi ignorate o multitudine de aspecte certe ale cauzei de natură să confere argumente suficiente în a concluziona asupra vinovăției inculpaților relevante în acest sens fiind procesele verbale de redare în scris a convorbirilor telefonice ale inculpaților și care au fost interceptate de organele de urmărire penală în baza autorizației date de instanță care relevă și demontează apărarea potrivit căreia la data săvârșirii faptei inculpații se aflau la domiciliul sau la stână, și de asemenea nu pot fi ignorate sau înlăturate în vreun mod procesele verbale de redare a interceptărilor în care inculpații lasă de înțeles într-un mod destul de explicit faptul că sunt implicați în comiterea faptei, - declarațiile martorilor B.A., R.B.I., D.D., B.M., L.F., B.I., B.P., D.F., B.I., V.I., C.M., S.A., M.R., L.F., G.I., D.F., S.F.

și V.I. - raportul de expertiză medico legală biocriminalistică întocmit de S.M.L. Alba prin care s-a stabilit că partea vătămată are grupa de sânge AII, inculpatul C.V. are BIII, inculpatul C.C.V. are AIV iar sângele recoltat de pe cizma stângă a inculpatului C.V. aparține grupei AII, însă apărările acestuia sub acest aspect prezentate în două variante, respectiv că petele de sânge grupa AII găsite pe încălțămintea inculpatului C.V., ar fi de la numitul V.I. care are tot grupa AII și care a fost pus în ambulanță de către tatăl său vitreg iar în cea de-a doua variantă că în ziua respectivă anterior agresiunii partea vătămată a lovit pe numitul V.I., denotă tocmai încercarea acestora de a disimula realitatea faptică a cauzei.

În opinia Înaltei Curți, toate aceste probe, reprezintă doar o parte din întreg materialul probator amplu administrat în cauză, tocmai pentru a înlătura orice îndoială, probe ce converg clar spre vinovăția celor doi inculpați, fără existența vreunui dubiu din acest punct de vedere sub aspectul necomiterii faptei de către ei. Faptul că aceștia au avut constant o atitudine de nerecunoaștere reprezintă doar o reacție a modului în care aceștia au înțeles să se apere în momentul în care probele administrate în cauză au căpătat caracter de certitudine și nu poate fi interpretată ca o dovadă a nevinovăției lor, atâta timp cât s-a dovedi fără putință de tăgadă că aceștia aveau un mobil al comiterii faptei (doreau să se răzbune pe partea vătămată pentru lovirea lui V.I., pe fondul stării tensionate anterioare); nu mai există alte persoane care să aibă un mobil să agreseze partea vătămată; că au fost auziți amenințând cu moartea pe B.Șt.

și văzuți îndreptându-se spre domiciliul său cu câteva ore înainte de agresiune iar partea vătămată a recunoscut pe C.C.V. în momentul agresiunii și l-a auzit pe tatăl său vorbind. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu poate fi admisă ipoteza unei erori de fapt,cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 nefiind incident în cauză. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 147/ A din 04 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Va casa în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 52 din 10 februarie 2012 a Tribunalului Alba și în rejudecare: Va înlătură aplicarea dispozițiilor art. 86 1 , art. 86 2 , art. 86 3 și art. 71 alin. (5) C. pen., cu privire la inculpatul C.V.

Va face aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și dispune față de inculpatul C.V. ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani închisoare în regim de detenție. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.V. și C.C.V. împotriva aceleeași decizii penale. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) și art. 193 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 147/ A din 04 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Casează în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 52 din 10 februarie 2012 a Tribunalului Alba și în rejudecare: Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 86 1 , art. 86 2 , art. 86 3 și art. 71 alin. (5) C. pen., cu privire la inculpatul C.V. Face aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și dispune față de inculpatul C.V. ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani închisoare în regim de detenție. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.V.

și C.C.V. împotriva aceleeași decizii penale. Obligă recurenții intimați inculpați la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 06 septembrie 2013.