ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1735/2014

Asupra recursului față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 105 din 5 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 2503/104/2011, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) și lit. c) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.F.M., în infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. A fost condamnat inculpatul N.F.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art.

175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) și lit. c) C. pen., la data de 30 din 31 iulie 2010, față de partea vătămată C.I., în condițiile art. 57 C. pen., respectiv în regim de detenție; în baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale; în baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art.

175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) și lit. c) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.I.A., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și a fost condamnat inculpatul B.I.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., la data de 30 din 31 iulie 2010, față de partea vătămată C.I.; în baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale; în baza art. 110 1 C. pen.

raportat la art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durata de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art. 110 C. pen., din care 4 ani pedeapsa aplicată și 2 ani interval de timp stabilit de instanță; pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani (4 ianuarie 2013), s-a încredințat supravegherea inculpatului minor părinților acestuia, cărora li s-a pus în vedere îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării sale, obligația înștiințării instanței, de îndată, dacă inculpatul minor are purtări rele, se sustrage de la supraveghere ori a săvârșit din nou o faptă penală; în baza art. 110 1 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 103 C. pen., pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, s-a dispus și obligarea inculpatului să nu frecventeze restaurante, discoteci și baruri, urmând ca supravegherea executării acestei obligații să fie efectuată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt; după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul B.I.A., pe durata termenului de încercare stabilit, în baza art. 110 1 C. pen. coroborat cu art. 86 3 C. pen., s-a dispus a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt; b) va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informații de natură a fi controlate mijloacele sale de existență.

Potrivit dispozițiilor art. 86 3 alin. (2) C. pen., datele prevăzute de lit. b), lit. c) și lit. d) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt; în baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei aplicate, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare sau a neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege dispuse și prin prezenta hotărâre. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art.

175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) și lit. c) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.M.N., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și a fost condamnat inculpatul F.M.N. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., la data de 30 din 31 iulie 2010, față de partea vătămată C.I.; în baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale; în baza art. 110 1 C. pen.

raportat la art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durata de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art. 110 C. pen., din care 4 ani pedeapsa aplicată și 2 ani interval de timp stabilit de instanță; pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani (11 septembrie 2012), s-a încredințat supravegherea inculpatului minor părinților acestuia, F.F. și F.M., cărora li s-a pus în vedere îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării sale, obligația înștiințării instanței, de îndată, dacă inculpatul minor are purtări rele, se sustrage de la supraveghere ori a săvârșit din nou o faptă penală; în baza art. 110 1 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 103 C. pen., pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, s-a dispus și obligarea inculpatului să nu frecventeze restaurante, discoteci și baruri, urmând ca supravegherea executării acestei obligații să fie efectuată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt; după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul F.M.N., pe durata termenului de încercare stabilit, în baza art. 110 1 C. pen. coroborat cu art. 86 3 C. pen., s-a dispus a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt; b) va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informații de natură a fi controlate mijloacele sale de existență.

Potrivit dispozițiilor art. 86 3 alin. (2) C. pen., datele prevăzute de lit. b), lit. c) și lit. d) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt; în baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei aplicate, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare sau a neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege dispuse și prin prezenta hotărâre. În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006, au fost obligați în solidar inculpații N.F.M., B.I.A., pe acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente B.I. și B.C., și F.M.N., pe acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente F.F. și F.M., la plata sumei de 1.919,15 RON cu titlu de despăgubiri civile, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate C.I., sumă reactualizată cu indicele de inflație la data plății; în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că Spitalul Municipal C. nu s-a constituit parte civilă în cauză; în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.I.

și, pe cale de consecință, au fost obligați în solidar inculpații N.F.M., B.I.A., pe acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente B.I. și B.C., și F.M.N., pe acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente F.F. și F.M., la plata sumei de 9.000 RON, cu titlu de daune morale către partea civilă C.I.; s-a respins în rest cererea de despăgubiri civile. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul N.F.M. la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 30 RON, ce va fi virată către Baroul Olt, reprezentând onorariu avocat oficiu (din care suma de 1.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală); în baza art. 191 alin. (2) și alin. (3) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul B.I.A. în solidar cu părțile responsabile civilmente B.I. și B.C., la plata sumei de 1.700 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 25 RON, virată către Baroul Olt, reprezentând onorariu avocat oficiu (din care suma de 1.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală); în baza art. 191 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul F.M.N. în solidar cu părțile responsabile civilmente F.F. și F.M., la plata sumei de 1.700 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 25 RON, virată către Baroul Olt reprezentând onorariu avocat oficiu (din care suma de 1.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 599/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: B.I.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 și urm. C. pen.; N.F.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 și urm. C. pen.; totodată, s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatului minor F.M.N., deoarece nu a putut fi efectuată expertiza psihiatrică, fiind plecat din țară, adresa nefiind cunoscută.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 13 mai 2011, fixându-se primul termen de judecată prin repartizare aleatorie la data de 30 mai 2011. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor F.M.N. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 și urm. C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 20 septembrie 2011, sub nr. 3793/104/2011, fixându-se primul termen de judecată prin repartizare aleatorie la data de 10 octombrie 2011. La termenul de judecată din data de 12 decembrie 2011, s-a reținut incidența cazului reglementat de art. 34 lit. a) C. proc.

pen., respectiv infracțiunea a fost săvârșită de toți cei trei inculpați împreună, în același timp și același loc, astfel că s-a dispus conexarea Dosarului 3793/104/2011 la Dosarul nr. 2503/104/2011. Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că în seara de 30 iulie 2010, în jurul orelor 21:30, partea vătămată C.I. a plecat de la locuința sa, la un magazin din apropriere, de unde și-a cumpărat un pachet de țigări, după care a mers la barul SC T.C. SRL, unde, printre alți consumatori, se aflau și cei trei inculpați precum și numitul B.C.M. După ce și-a comandat o sticlă cu bere, partea vătămată s-a așezat la aceeași masă cu martorii T.I., M.M.L. și F.I., ultimul părăsind localul în jurul orelor 23:30.

În bar se aflau și inculpatul major N.F.M. împreună cu inculpații minori F.M.N., acesta din urmă fiind la muncă peste zi cu inculpatul major, respectiv acoperirea locuințelor. În intervalul de timp în care partea vătămată C.I. a rămas în local, a avut o altercație cu inculpatul N.F.M., deoarece acesta i-a aruncat cu bere peste îmbrăcăminte. După ora 02:00, partea vătămată împreună cu martorii M.M.L. și T.I. au părăsit localul, plecând către locuințelor lor dar nu au apucat să parcurgă decât o distanță de circa 150-200 m, astfel că imediat ce au trecut de clădirea primăriei au fost ajunși din urmă de către inculpații N.F.M., F.M.N. și B.I.A. Aceștia, fără un motiv anume, ci doar pentru că se aflau sub influența băuturilor alcoolice și pentru că inculpatul major N.F.M.

le-a spus că partea vătămată nu i-a plătit o datorie mai veche (provenită din achiziționarea de produse rămase neplătite) au lovit partea vătămată C.I. și pe martorii ce-l însoțeau cu pumnii, cu picioarele și cu o bâtă pe care a avut-o asupra sa inculpatul N.F.M. Pentru aplanarea incidentului a intervenit și B.C.M., care, după plecarea celorlalți inculpați a fost anunțat cu privire la intenția acestora, de către martorele S.A. și S.C.A., din ale căror depoziții reiese că, înainte de părăsi localul, partea vătămată C.I. a avut un incident cu învinuitul N.F.M., ocazie cu care și-au adresat reciproc injurii. Incidentul a fost de scurtă durată și a încetat la intervenția paznicului de noapte de la primărie, D.E., care a îndreptat lanterna din dotare, în direcția inculpaților, ceea ce i-a determinat să părăsească locul comiterii faptei și să meargă din nou la local, prezentând urme de sânge pe mâini, pe îmbrăcăminte și încălțăminte și pe bâta corp delict.

După încetarea actelor de violență martorul M.M.L. a plecat către locuința sa în vreme ce martorii D.E. și T.I. au rămas lângă partea vătămată care prezenta multiple leziuni traumatice în zona feței și cu care nu se mai putea comunica, astfel că martorul T.I. a solicitat prin Serviciul de urgență 112, deplasarea unei ambulanțe la fața locului. Cu toate acestea, inculpatul N.F.M., revenit la locul incidentului, i-a luat telefonul din mâna lui T.I. și i-a precizat operatoarei că nu mai este necesară deplasarea ambulanței deoarece persoana în cauză și-a revenit deși, în realitate, partea vătămată era în comă. După circa o oră de la agresiune, partea vătămată și-a revenit și a fost condus acasă de către martorii D.E.

și T.I. A doua zi, sora părții vătămate, C.N., și concubinul acesteia R.P. l-au găsit pe partea vătămată în stare critică, motiv pentru care au anunțat salvarea, victima fiind transportată la Spitalul din Caracal, în vederea acordării de îngrijiri medicale, de unde a fost transferată imediat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde a rămas internată până la data de 6 august 2010. În cuprinsul certificatul medico-legal emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală Olt, s-a menționat că numitul C.I. a prezentat leziuni traumatice care pot data din 30 din 31 iulie 2010, produse prin lovire cu corpuri dure, necesită 17-18 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor și, întrucât la drenajul pleural, în afară de aer se elimină și sânge, confirmându-se un pneumotorax, s-a apreciat că leziunile produse au pus în primejdie viața victimei.

În privința inculpatului minor B.I.A., încă din faza de urmărire penală s-a dispus și efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică, iar prin raportul nr. 407/E din 30 martie 2011 s-a concluzionat că acesta prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate emoțională labilă tip impulsiv”, însă are capacitate psihică de apreciere critică asupra faptei cât și asupra consecinței social negative, cu păstrarea discernământului la data săvârșirii faptei și ulterior. În ce privește pe inculpatul minor F.M.N., de asemenea s-a dispus și efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică, iar prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 3 august 2011, s-a concluzionat că acesta prezintă diagnosticul „tulburări de conduită de tip socializat”, intelect normal QI=92, are capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei cât și asupra consecințelor, cu păstrarea discernământului la data săvârșirii faptei și ulterior.

Astfel, instanța de fond a constatat că: fapta inculpatului major N.F.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) și lit. c) C. pen.; fapta inculpatului minor B.I.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 și urm. C. pen., iar fapta inculpatului minor F.M.N. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.-art.

175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 și urm. C. pen. Prin apărătorul său ales, inculpatul major N.F.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) și lit. c) C. pen., în infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., iar instanța de fond a apreciat această cerere ca nefondată, reținând în esență că, în speța de față, inculpații au acționat împreună, lovind partea vătămată în mod repetat cu bâta de base-ball, cu pumnii și cu picioarele în cadrul unei activități indivizibile și îndeplinind fiecare în parte, printr-o acțiunea simultană și conjugată, toate actele caracterizând infracțiunea de tentativa de omor calificat.

Este evident că aceștia au acceptat și consecințele acțiunii lor comune, nefiind relevant care dintre loviturile aplicate au condus la rezultatul din actele medico-legale. La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile de prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gravitatea faptei săvârșite, modul și condițiile în care a fost săvârșită, precum și de persoana și conduita făptuitorului atât în faza de urmărire penală cât și în fata instanței. Inculpatul minor F.M.N. a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, solicitând ca în privința sa să se facă aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale; având în vedere că acest inculpat este minor, a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, i s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare, apreciind că scopul pedepsei s-ar putea atinge și prin neexecutarea pedepsei aplicate în regim de detenție, așa încât, în temeiul art. 86 1 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei principale sub supraveghere pe o durată de 6 ani; în baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a)-lit. d). Inculpatul minor B.I.A. a recunoscut de asemenea săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, solicitând ca în privința sa să se facă aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., iar din fișa de cazier judiciar a rezultat că acestuia i s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 500 RON prin ordonanța din 2 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal; având în vedere că acest inculpat este minor, a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., i s-a aplicat de instanța de fond pedeapsa de 4 ani închisoare, apreciindu-se că scopul pedepsei s-ar putea atinge și prin neexecutarea pedepsei aplicate în regim de detenție; în temeiul art. 86 1 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei principale sub supraveghere, iar în baza art. 86 3 C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a)-lit.

d). Inculpatul major N.F.M. nu a recunoscut exercitarea de acte de violență asupra părții vătămate C.I., menționând că singurele persoane care au lovit partea vătămată cu pumnii și picioarele au fost inculpații B.I.A. și F.M.N., iar el și B.C.M. au lovit doar pe martorii T.I. și M.M.L., care însoțeau partea vătămată; din fișa de cazier judiciar a acestui inculpat, a rezultat că acestuia i s-a aplicat pedeapsa de doi ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia prin sentința penală nr. 675 din 24 mai 2005 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin decizia penală nr. 356 din 31 august 2005 a Tribunalului Olt și cum fapta pentru care a fost condamnat anterior a fost săvârșită în timpul minoratului, în plus, și termenul de încercare fiind împlinit la data săvârșirii faptei pentru care este judecat în prezenta cauză, condamnarea anterioară s-a apreciat că este fără consecințe sub aspectul recidivei.

S-a apreciat că fapta săvârșită de inculpat este una periculoasă, iar după săvârșirea acesteia inculpatul nu a înțeles nici gravitatea și nici urmările acesteia, pedeapsa trebuind să aibă nu doar un rol educativ, ci și unul coercitiv, de natură să determine pe viitor pe inculpat a se abține de la săvârșirea de fapte prevăzute de legea penală. În raport de cele precizate, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 ani închisoare, în regim de detenție. Referitor la latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat în esență că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 1.919,15 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate prin acordarea asistenței medicale de specialitate victimei agresiunii și întrucât aceste cheltuieli sunt consecința faptei vătămătoare săvârșită de inculpați, au fost obligați în solidar inculpații N.F.M., B.I.A.

(acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente B.I. și B.C.) și F.M.N. (acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente F.F. și F.M.) la plata sumei menționate, cu titlu de despăgubiri civile către unitatea medicală, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate C.I., sumă ce s-a dispus a fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății. În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., instanța de fond a constatat că Spitalul Municipal C. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Partea vătămată C.I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli materiale și suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale, iar în ce privește daunele morale, instanța de fond a apreciat că acordarea unei sume de 9.000 RON cu acest titlu ar fi echitabilă, motiv pentru care au fost obligați în solidar inculpații N.F.M., B.I.A.

(acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente B.I. și B.C.) și F.M.N. (acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente F.F. și F.M.) la plata acestei sume, către partea civilă C.I. Cu privire la cererea de acordare a daunelor materiale, instanța de fond a observat că nu există nici un fel de înscrisuri care să susțină această cerere, astfel că a fost respinsă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Olt cât și inculpații N.F.M. și F.M.N.

Ministerul Public a criticat sentința pentru netemeinicie, iar oral, în cadrul dezbaterilor în apel, a invocat în plus un motiv de nelegalitate referitor la inculpatul B.I.A., cu privire la care a apreciat că instanța de fond a fost lipsită de rol activ, în sensul că nu a întreprins toate măsurile necesare pentru a stabili, funcție de referatul de evaluare și de actele medico-legale depuse la dosar, dacă în privința acestui inculpat se impunea luarea unei măsuri de siguranță din cele prevăzute de art. 113 și urm. C. pen. Invocând concluziile inserate în adresa din 26 aprilie 2013 emisă de Serviciul Județean de Medicină Legală Olt, a solicitat aplicarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen., constând în obligarea inculpatului B.I.A.

la tratament medical. Referitor la netemeinicia sentinței, a susținut că pedepsele aplicate inculpaților nu respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., raportat la gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina acestora, atât în ceea ce privește cuantumul pedepselor, dar și modalitatea de executare dispusă pentru inculpații minori. A concluzionat în sensul admiterii apelului, desființării sentinței, majorării cuantumului pedepselor aplicate celor trei inculpați, schimbarea modalității de executare a pedepselor aplicate inculpaților minori în sensul înlăturării dispozițiilor art. 110 1 raportat la art. 86 1 C. pen. și aplicării prevederilor art. 57 C. pen.

De asemenea, a solicitat aplicarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen., privind pe inculpatul minor B.I.A. Inculpatul N.F.M. a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate. Într-o primă teză, susține că instanța de fond a făcut o evaluare necorespunzătoare a materialului probator administrat atât în faza urmăririi penale cât și de cercetare judecătorească, concluzionând că a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, deși ar fi trebuit să se constate faptul că apelantul nu a săvârșit infracțiunea respectivă. S-a susținut că proba testimonială administrată în cauză și declarațiile coinculpaților, coroborate cu susținerile sale, conduc la concluzia că acesta a ajuns la locul incidentului după ce partea vătămată a fost agresată de ceilalți inculpați, concluzionând în cadrul acestui motiv de apel că se impune desființarea sentinței și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Cel de-al doilea motiv de apel vizează, de asemenea, nelegalitatea sentinței, susținându-se că instanța de fond a preluat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, deși nu s-a făcut dovada că, în situația în care se va aprecia de către instanță că a participat la agresarea părții vătămate, a acționat cu intenție directă sau indirectă în sensul suprimării vieții acesteia. Invocând concluziile din raportul medical de constatare și evaluarea leziunilor produse părții vătămate, a apreciat că încadrarea juridică legală era cea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen. În cadrul acestui motiv de apel, a pus concluzii de desființare a sentinței și schimbare a încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și alin. (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) și lit. i) și alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

Corelativ, susținând următorul motiv de apel, a apreciat că în mod nelegal urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, astfel că, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., a susținut că nu au fost respectate dispozițiile privitoare la competența după materie, aceasta aparținând Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, iar competența soluționării cauzei în primă instanță aparținând Judecătoriei Slatina. În consecință, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Olt, instanță în fața căreia va solicita trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, cu motivarea că nu au fost respectate dispozițiile privitoare la competența după materie, conform art. 332 alin. (2) C. proc.

pen. În sfârșit, a susținut că instanța de fond a fost lipsită de rol activ, constând în aceea că nu ar fi fost administrate toate probele în vederea stabilirii corespunzătoare a situației de fapt, astfel că se impune admiterea apelului, „desființarea sentinței primei instanțe și încuviințarea administrării în fața instanței de apel a unor probe noi, constând în reaudierea martorilor indicați în rechizitoriu, dar și audierea altor martori care cunosc condițiile concrete privind comiterea faptei, dar și efectuarea unei expertize medico-legale a victimei, pentru evaluarea aprecierilor medicului legist, care au la baza verificărilor efectuate de medicii specialiști privind starea postlezională a organelor biologice reținute a fi afectate”.

Inculpatul F.M.N. a criticat sentința pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate și a modalității de executare, invocând lipsa antecedentelor penale, situația sa familială, împrejurarea că prestează muncă împreună cu părinții săi, în Franța, situație confirmată cu referatul de evaluare și caracterizările depuse la dosar, astfel că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ar presupune respectarea cu rigurozitate a dispozițiilor instanței, în sensul prezentării sale la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt, cu consecința pierderii locului de muncă și, implicit, a surselor de subzistență. A concluzionat în sensul admiterii apelului, desființării sentinței, reducerii pedepsei stabilită de instanța de fond și schimbarea modalității de executare a acesteia, în sensul dispozițiilor art. 81 C. pen.

Prin decizia nr. 285 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinței penale nr. 105 din 5 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 2503/104/2011, privind pe inculpații B.I.A. și F.M.N. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații N.F.M. și F.M.N. împotriva sentinței penale nr. 105 din 5 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 2503/104/2011. A fost desființată în parte sentința, în privința inculpaților B.I.A. și F.M.N., în sensul că s-a reținut și aplicarea dispozițiilor art. 99 și urm. C. pen., în privința ambilor inculpați.

În baza art. 113 C. pen., s-a dispus obligarea inculpatului B.I.A. la tratament medical, urmând ca inculpatul să se prezinte la unitatea sanitară ce va fi stabilită de Direcția Sanitară Județeană Olt și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 113 alin. (2) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul N.F.M. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, suma de 300 RON reprezintă onorariu avocat oficiu, iar inculpații B.I.A. și F.M.N. în solidar cu părțile responsabile civilmente, la câte 500 RON cheltuieli judiciare pentru flecare inculpat, din care, câte 300 RON pentru flecare inculpat reprezintă onorariu avocat oficiu.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul N.F.M. la 233 RON cheltuieli judiciare către partea vătămată, reprezentând onorariu avocat și inculpații B.I.A. și F.M.N., în solidar cu părțile responsabile civilmente, la câte 233 RON fiecare inculpat, reprezentând cheltuieli judiciare către partea vătămată, reprezentând onorariu avocat. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: critica vizând netemeinicia sentinței, care constituie primul motiv al apelului declarat de Ministerul Public, este nefondată. Instanța de apel a apreciat că instanța a făcut o justă individualizare a pedepselor atât în ceea ce privește cuantumul acestora, cât și în privința modalității de executare stabilită pentru inculpatul major, dar și pentru inculpații minori.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului major, s-a avut în vedere faptul că incidentul a fost provocat de acesta, din declarațiile coinculpaților și din proba testimonială administrată în cauză rezultând că inculpatul N.F.M. pretindea că are de primit o sumă de bani de la partea vătămată și profitând de ocazie, în sensul că în noaptea de 30 din 31 iulie 2010 partea vătămată se afla la barul din comuna O.J., a hotărât să-i aplice acestuia o corecție, cerându-le inculpaților minori să urmărească victima și să o agreseze. Instanța a avut în vedere acest aspect, antecedentele penale ale inculpatului major, dar și împrejurarea că atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

S-a constatat că pedeapsa stabilită de instanța de fond corespunde criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen., cuantumul acesteia fiind peste minimul special și în măsură să-și atingă scopul sancționator și educativ în cauza dedusă judecății. În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpaților minori, dar și a modalității de executare a acestora, s-a constatat, de asemenea, că au fost respectate dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. Chiar dacă inculpatul B.C.M. posedă antecedente penale, fiind condamnat la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu privire la care s-a dispus suspendarea, conform art. 81 C. pen., prin sentință din 2011 a Judecătoriei Caracal, iar inculpatul F.M.N.

nu posedă antecedente penale, având în vedere contribuția efectivă a inculpaților la agresarea victimei, dar și starea de minoritate, precum și poziția procesuală sinceră, concretizată în soluționarea cauzei conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., s-a apreciat că suspendarea sub supraveghere și termenele stabilite de instanța de fond sunt în măsură să-și atingă scopul sancționator și educativ. Referitor la critica de nelegalitate invocată suplimentar de reprezentantul Ministerului Public, instanța de apel a arătat că aceasta este întemeiată. La solicitarea instanței de control judiciar, ca urmare a actelor medico-legale depuse la dosar, Serviciul Județean de Medicină Legală Olt a comunicat la 26 aprilie 2013, că în urma expertizei psihiatrice a inculpatului B.I.A.

s-a constatat că prezintă diagnosticul „tulburare de conduită tip socializat, intelect mediu-slab, personalitate dizarmonică în structurare și carențe educaționale, dar și comportament iritabil impulsiv”, stabilit în urma examenului psihologic. Concluzionându-se că inculpatul prezintă risc crescut antisocial, s-a recomandat aplicarea măsurilor de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen. În consecință, instanța de apel a dispus, în condițiile prevăzute de art. 113 C. pen., obligarea inculpatului la tratament medical, urmând ca acesta să se prezintă la unitatea sanitară ce va fi stabilită de Direcția Sanitară Olt și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 113 alin. (2) C. pen. Pentru motivele arătate instanța de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desființat în parte sentința, pentru motivul de nelegalitate invocat, vizând aplicarea dispozițiilor art. 113 C. pen.

cu privire la inculpatul B.I.A. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a reținut și aplicarea dispozițiilor art. 99 și urm. C. pen. cu privire la inculpații minori B.I.A. și F.M.N., ca urmare a omisiunii primei instanțe de a face aplicația dispozițiilor vizând soluționarea cauzelor privind infracțiuni săvârșite de minori. S-a arătat că apelul declarat de inculpatul F.M.N. este nefondat, curtea de apel apreciind că cele două critici, vizând reindividualizarea judiciară a pedepsei în sensul reducerii acesteia și schimbarea modalității de executare, sunt neîntemeiate. Astfel, s-a apreciat că pedeapsa a fost stabilită în mod temeinic, sub aspectul cuantumului și a modalității de executare, instanța de fond având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, antecedentele penale ale inculpatului, dar și prevederile art. 320 1 C. proc.

pen. Împrejurarea că inculpatul prestează muncă, împreună cu familia, în străinătate, nu este de natură să conducă la schimbarea modalității de executare, dispozițiile art. 86 1 C. pen. fiind oportune, cu raportare la infracțiunea săvârșită și la persoana inculpatului, fără să impieteze asupra desfășurării unor activități productive în afara țării. De asemenea, s-a apreciat că apelul declarat de inculpatul N.F.M. este nefondat. Atât în faza de urmărire penală cât și de cercetare judecătorească, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, declarând că a fost prezent în barul din comuna O.J., a participat la incidentul produs în noaptea respectivă, dar nu a lovit victima, aplicând lovituri cu pumnul lui T.I.

În declarația dată la organul de urmărire penală menționează în mod expres această stare de fapt, susținând că în momentul în care a ajuns la locul incidentul incidentului, C.I. era întins pe carosabil și era lovit cu picioarele de inculpații minori. Inculpatul B.C.M. face precizări cu privire la natura incidentului, relatând că inculpatul N.F.M. se afla în stare de ebrietate, că i-a adresat injurii părții vătămate referitor la refuzul acestuia de a-i achita o datorie mai veche. De asemenea, inculpatul a relatat că inculpatul N.F.M. le-a propus celor doi minori să urmărească partea vătămată după plecarea din bar și să o lovească, spunându-le că le va da de băut pentru a-i recompensa. Deși minorii au refuzat inițial propunerea inculpatului, au urmărit partea vătămată, pe care au ajuns-o după aceasta parcursese circa 100 metri, lovind-o cu picioarele peste tot corpul.

Aceste declarații se coroborează cu proba testimonială administrată în cauză, respectiv cu depozițiile martorilor care însoțeau partea vătămată. Astfel, s-a constatat că martorul D.E., audiat în faza de urmărire penală, dar și la instanța de fond, a precizat că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, în seara respectivă, partea vătămată a fost agresată de inculpați, inclusiv de apelantul inculpat N.F.M., agresiunea încetând numai la intervenția paznicului de la Primăria comunei O.J., județul Olt. Mai mult, deși victima se afla în stare de inconștiență și era căzută la pământ, după ce a fost apelată Ambulanța prin Serviciul de Urgență 112, inculpatul a intervenit în discuția cu operatorul de serviciu, căruia i-a spus că starea părții vătămate nu este gravă și nu se impune deplasarea ambulanței la locul incidentului.

Cu toate acestea, deși în seara respectivă partea vătămată a fost ajutată să se deplaseze la domiciliu, starea de sănătate a acesteia s-a agravat, a fost internată la Spitalul Municipal Caracal, iar ulterior la Spitalul de Urgență Craiova. Pentru stabilirea situației de fapt și în baza efectului devolutiv al apelului, instanța de control judiciar a dispus audierea martorului B.C.M., care la 1 iulie 2013 a declarat că incidentul s-a produs pe fondul unor neînțelegeri mai vechi generate de atitudinea părții civile, care achiziționase de la magazinul inculpatului N.F.M. bunuri pe care nu le achitase. În acest context, în noaptea respectivă, după ce părțile și-au adresat injurii, la plecarea din bar a părții vătămate împreună cu persoanele care-l însoțeau, a fost urmată inițial de cei doi minori, iar la scurt timp și de apelantul inculpat N.F.M.

Martorul a relatat că incidentul s-a produs la circa 200 metri distanță de barul unde atât victima cât și inculpații consumaseră băuturi alcoolice, iar când a ajuns la locul respectiv, a constatat că partea vătămată era căzută la pământ și era lovită de toți inculpații. Incidentul s-a derulat pe parcursul câtorva minute, acesta relatând că partea vătămată a rămas în compania prietenului său „T.”, iar la scurt timp a fost internată la Spitalul Caracal pentru îngrijiri medicale. Concluzionând în sensul coroborării depozițiilor coinculpaților, a declarațiilor părții vătămate, instanța de apel a constatat fără putință de tăgadă că inculpatul N.F.M. nu numai că a lovit partea vătămată, dar a și avut inițiativa aplicării unei corecții asupra acesteia, pentru motivul expuse anterior.

În consecință, s-a apreciat că primul motiv de apel, prin care se solicită achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., este nefondat. S-a arătat că și cel de-al doilea motiv de apel este nefondat, curtea de apel constatând că inculpatul a acționat cu intenție directă, în sensul aplicării de lovituri repetate în timp ce victima era căzută la pământ, ceea ce demonstrează că a intenționat să suprime viața victimei, situație confirmată de raportul medico-legale care atestă gravitatea leziunilor suferite. Prin urmare, s-a apreciat că încadrarea juridică dată faptei prin actul de trimitere în judecată și confirmată de instanța de fond, este legală.

S-a arătat că, de asemenea, și cel de-al treilea motiv de apel este nefondat, organul de urmărire penală, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, fiind competent să efectueze urmărirea penală în cauză, în condițiile prevăzute de art. 210 cu raportare la art. 221 C. proc. pen. Totodată, s-a apreciat că și ultimul motiv de apel este nefondat, solicitarea vizând desființarea sentinței și încuviințarea administrării de probe suplimentare nefiind întemeiată, având în vedere efectul devolutiv al apelului reglementat de dispozițiile art. 371 C. proc. pen. De altfel, în exercitarea rolului activ și în conformitate cu aceste dispoziții legale, instanța de control judiciar a administrat la cererea părților probe suplimentare față de cele efectuate de instanța de fond.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.F.M., pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, în „motivele de apel” înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20 martie 2014, inculpatul N.F.M., întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 434-art. 438 C. proc. pen., ce reglementează recursul în casație, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., precizând că în faza judecării în fond la Tribunalul Olt au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la dreptul la apărare, în sensul că în momentul audierii martorilor de către judecător, cei doi apărători care au susținut pe bază de delegație interesele sale, au fost evacuați din sală și amendați de către instanța de fond, administrarea probei testimoniale făcându-se în absența avocaților aleși.

Hotărârea instanței de apel a fost criticată și din prisma respingerii solicitării de audiere a martorilor T.R., M.M.L., T.I., S.A., S.C.A., T.E. și T.F.A.M., probă care, în opinia inculpatului, era de natură a rezolva aspectele contradictorii pe care le prezentau declarațiile acestora date la urmărirea penală, în condițiile în care instanțele de fond au acceptat doar punctele de vedere care să confirme rechizitoriul. O altă critică adusă hotărârii atacate a vizat individualizarea pedepsei, apărarea arătând că „împrejurarea că inculpatul are antecedente penale, precum și faptul că în momentul săvârșirii infracțiunii se afla sub control judiciar pentru o altă condamnare, nu este de natură să justifice aplicarea unei pedepse orientată către minimul special al pedepsei prevăzută pentru tentativa la infracțiunea de omor”.

În acest sens s-a făcut referire la modul de stabilire și aplicare a pedepselor, astfel cum rezultă din dispozițiile părții generale a C. pen., solicitând a fi avute în vedere cu prioritate aspectele ce țin de personalitatea infractorului, respectiv inculpatul este căsătorit, are un copil minor, este încadrat în muncă din anul 2009, perioadă în care și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, respectând în totalitate restricțiile și condițiile impuse de normele legale, astfel cum rezultă din caracterizările depuse la dosar. În motivele de recurs depuse de apărătorul desemnat din oficiu în termenul legal, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., arătându-se că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală de opt ani închisoare deși în mod constant a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, întrucât a ajuns la locul incidentului după ce partea vătămată a fost agresată de ceilalți coinculpați. Ca atare, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea în temeiul ar. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În completarea motivelor de recurs depusă la dosar anterior termenului de judecată din 22 mai 2014, recurentul inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 2 C. proc. pen. și totodată aplicarea art. 5 C. pen., în sensul schimbării încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 32 C. pen.

raportat la art. 188 C. pen. Examinând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, cât și din prisma cazurilor de casare ce pot fi invocate din oficiu, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385 1 -art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. (1968) stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. (1968). Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunțată la data de 26 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013). În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menționat. Totodată, se constată că motivele de recurs au fost depuse la dosar în termenul legal, respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată. Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept.

În realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen. (1968), stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul inculpat N.F.M. a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerate prea mari în raport cu circumstanțele personale (motiv de recurs care nu a mai fost susținut oral la termenul de dezbateri), această situație fiind, însă, exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. (1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (1968), hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Analizând criticile invocate de recurentul inculpat N.F.M., cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

(1968), astfel cum au fost detaliate în scris și susținute oral cu ocazia dezbaterilor (solicitându-se achitarea pe considerentul că fapta nu a fost săvârșită de inculpat), se observă că acestea nu vizează, de fapt, greșita aplicare a legii, în realitate fiind contestate probele administrate în cauză (respectiv declarațiile martorilor audiați) și situația de fapt reținută de instanțele inferioare (în condițiile în care inculpatul a susținut că a ajuns la l