ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 931/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 931/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 124 din 28 iunie 2012, Tribunalul Olt a respins cererea de schimbare

a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută și

pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

pentru care au fost trimiși în judecată inculpații M.I.M. și G.I.F., în

infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 180 alin.

(2) C. pen.

S-a

admis cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de violare de

domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) Cod penal, pentru care au

fost trimiși în judecată inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F., în infracțiunea de

violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C.

pen.

1.

A fost condamnat inculpatul M.M., la:

-

7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. a) și 37 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09

septembrie 2011;

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat

inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea

pedepsei principale.

-

3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută

și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a)

și 37 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;

În

baza art. 61 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiționată privind

restul de pedeapsă de 1255 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 9

ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a

Tribunalului Olt, rămasă definitivă prin neapelare (fila 44 UP) și, în baza art.

39 alin. (2) C. pen., s-a contopit acest rest cu pedepsele aplicate în prezenta

cauză de 7 ani si 6 luni închisoare și, respectiv, 3 ani închisoare, în

pedepsele cele mai grele, rezultând astfel două pedepse de: 7 ani si 6 luni

închisoare și, respectiv, 3 ani închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 7

ani si 6 luni închisoare și, respectiv, 3 ani închisoare și a fost obligat

inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni

închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

În

baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe

durata executării pedepsei principale.

În

baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.,

s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după

executarea pedepsei principale.

În

baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada

reținerii și a arestului preventiv de la data de 15 decembrie 2011 lăzi.

În

baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive

a inculpatului.

2.

A fost condamnat inculpatul M.I.M., la:

-

7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat

inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea

pedepsei principale.

-

3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută

și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a)

C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;

În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele

aplicate și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7

(șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare în regim de detenție conform art. 57 C.

pen.

În

baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe

durata executării pedepsei principale.

În

baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.,

s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după

executarea pedepsei principale.

În

baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada

reținerii și a arestului preventiv de la data de 15 decembrie 2011 lăzi.

În

baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive

a inculpatului.

3.

A fost condamnat inculpatul G.I.F., la:

-

7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat

inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea

pedepsei principale.

-

3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută

și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a)

C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;

În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate

și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și

6 (șase) luni închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

În

baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe

durata executării pedepsei principale.

În

baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.,

s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după

executarea pedepsei principale.

În

baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada

reținerii și a arestului preventiv de la data de 15 decembrie 2011 lăzi.

În

baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive

a inculpatului.

În

baza art. 14 și 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 313 din Legea 95/2006, au

fost obligați în solidar inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F. la plata sumei de

2359,193 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Municipal Slatina,

reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate A.P., sumă

reactualizată cu indicele de inflație la data plății (fila 27 UP și 118, 119

cercetare judecătorească).

În

baza art. 14 și 346 C. proc. pen., s-a admis, în parte, acțiunea civilă

formulată de partea civilă A.P. și, pe cale de consecință, au fost obligați în

solidar inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F. la plata sumei de 8.000 lei cu titlu

de daune morale către partea civilă A.P.

S-a

respins cererea de acordare a daunelor materiale, ca nefondată (în raport de

precizarea angajatorului de la fila 129 cercetare judecătorească).

Au

fost obligați inculpații la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat și

la câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă A.P.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, emis la data de 05 ianuarie 2012 în Dosarul

nr. 798/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

-

M.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută

și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. și,

respectiv, violare de domiciliu prevăzută și pedepsită De art. 192 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 37 lit. a). și art. 75 lit. a) C. pen.;

-

M.I.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută

și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. și,

respectiv, violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 75 lit. a) C. pen.;

-

G.I.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută

și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. și,

respectiv, violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 37 lit. a) și art. 75 lit. a) C. pen.

S-a

reținut că, în seara zilei de 8/9 septembrie 2011, inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F.,

din aceeași localitate, au pătruns fără drept și fără consimțământ în

domiciliul părții vătămate A.P., unde l-au lovit cu pumnii, picioarele și

scânduri din lemn, pe care le-au rupt dintr-un gard, cauzându-i leziuni care au

necesitat 18-19 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

În

ziua de 08 septembrie 2011, fiica părții vătămate A.P., respectiv martora A.M.F.,

în jurul prânzului, s-a deplasat la un magazin din localitate pentru a face

cumpărături, loc în care se aflau și inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F., aceștia

din urmă solicitându-i să le cumpere băuturi, însă au fost refuzați de martoră.

În

seara zilei de 8/9 septembrie 2011, martora A.M.F. și sora acesteia A.P. se

aflau la poarta locuinței lor, stând de vorbă cu martorii B.C.T., B.G., Ș.S. și

G.I., când, în jurul orelor 22,00, la poarta părții vătămate au oprit cei trei

inculpați, care au fost aduși cu c căruță de către R.C.

După

susținerea inculpaților, aceștia mergeau la un prieten al inculpatului M.I.M.,

fiind invitați pentru a participa la un grătar, deși inițial inculpatul M.M. îi

invitase la ziua sa onomastică în acea seară.

Când

au ajuns în dreptul locuinței părții vătămate A.P., inculpatul M.M. s-a oprit

să vorbească cu martorul G.I. cu privire la niște obiecte de îmbrăcăminte pe

care le-ar fi avut de recuperat de la acesta și, nemulțumit de răspunsul

primit, l-a lovit pe martor cu pumnul, astfel că în apărarea acestuia a

intervenit martorul B.C.T., însă și acesta a fost lovit atât de inculpatul M.M.,

cât și de inculpații M.I.M. și G.I.F. și cum în imediata apropiere a acestuia

se afla și martora A.M.F., a fost și aceasta lovită cu pumnul de către

inculpatul M.M.

Între

timp, martorul G.I. s-a retras în curtea locuinței părții vătămate A.P., iar

martorii A.M.F., A.I.P. și B.T. s-au retras spre un stâlp aflat în fața

locuinței părții vătămate, context în care la aceștia a venit inculpatul M.I.M.

care i-a reproșat martorei A.I., pe care a confundat-o cu sora acesteia, A.M.,

că peste zi l-a luat peste picior și a vrut să o lovească cu un scaun, situație

în care a intervenit martorul B.T., care a împins-o în scopul de a o feri de

lovitură, fiind lovit în schimb el.

Inculpații

au plecat pentru foarte scurt timp de la locul conflictului, revenind în circa

15 minute tot cu căruța condusă de martorul R.C. și au început să arunce cu

pietre în curtea locuinței părții vătămate, după care au și intrat în

interiorul acesteia și au lovit pe martorii A.I., B.T., sub privirea martorei A.E.,

care nu a putut interveni pentru a stăpâni situația datorită derulării rapide a

acțiunilor inculpaților.

Ca

urmare a zgomotului creat, a ieșit din casă partea vătămată A.P. și,

observându-i pe inculpați în curtea locuinței sale, i-a rugat să se liniștească

și să părăsească domiciliul său unde pătrunseseră fără drept, amintindu-le

acestora că față de ei a avut întotdeauna o conduită corespunzătoare, context

în care inculpații și-au cerut scuze și au dat chiar noroc cu acesta (a se

observa declarația de la fila 95 dosar cercetare judecătorească) și, când

partea vătămată a încercat să se întoarcă pentru a se deplasa înapoi în

domiciliul său, pe neașteptate, a fost lovit de către inculpatul M.M. cu o

ulucă peste față și apoi cu aceeași ulucă și peste burtă.

Din

cauza acestor lovituri puternice, partea vătămată A.P. a căzut jos, iar în

acest context, inculpații M.I.M. și G.I.F. au continuat să-l lovească cu pumnii

și picioarele, fără a ține seama că partea vătămată era deja căzută și, prin

urmare, în neputință de a se apăra.

Partea

vătămată A.P. a fost ridicat în stare de inconștiență, pe brațe, de către

martorul B.C.T. și întrucât starea victimei era gravă, la fața locului s-a

deplasat o ambulanță care a transportat-o la Spitalul Județean Slatina, unde a

fost supusă unei intervenții chirurgicale.

După

aceasta, cei trei inculpați au fugit în timp ce căruța a rămas în drum.

S-a

reținut că starea de fapt descrisă a rezultat în mod indubitabil din

declarațiile martorilor B.C.T. (fila 91), A.M.F. (fila 93), A.I.P. (fila 94), A.E.

(fila 95).

Ca

urmare a agresiunii exercitate de către inculpați, partea vătămată A.P. a

suferit leziuni ce au necesitat 18-19 zile îngrijiri medicale și care i-au pus

în primejdie viața, astfel cum rezultă din cuprinsul certificatului medico -

legal aflat la fila 11 dosar UP).

La

termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile în fond, reprezentantul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a solicitat, pentru o mai mare acuratețe

juridică, schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunii de violare de

domiciliu reținută în sarcina celor trei inculpați, care împreună au pătruns

fără drept și în timpul nopții în curtea locuinței părții vătămate A.P., în

sensul reținerii art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., în loc de art. 192 alin.

(2), cum în mod greșit s-a reținut în rechizitoriu.

Instanța

de fond a admis cererea și a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul

că a schimbat încadrarea juridică, din infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută

și pedepsită de art.  192 alin. (2) C. pen., pentru care au fost trimiși în

judecată inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F., în infracțiunea de violare de

domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a

reținut că faptele inculpatului M.M. care, în noaptea de 08/ 09 septembrie 2011,

a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate A.P. împreună cu

inculpații M.I.M. și G.I.F. și apoi a lovit pe acesta cu o ulucă peste față și

peste burtă chiar la poarta locuinței sale, încât acesta a căzut inconștient

jos, cauzându-i leziuni care i-au pus în pericol viața și de față fiind mai

multe persoane, respectiv martorii B.C.T., A.M.F., A.I.P. și A.E., întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută și

pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și, respectiv, tentativă la omor

calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75 lit. a) și art. 37 lit. a) C.

pen., respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie, deoarece așa cum

rezultă din fișa cazierului judiciar, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa

de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, din această

pedeapsă fiind eliberat condiționat la data de 6 octombrie 2009 conform

sentinței penale 1631/2009 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămânând neexecutat un

rest de pedeapsă de 1.255 de zile.

S-a

mai reținut că faptele inculpatului M.I.M. care, în noaptea de 08/ 09

septembrie 2011, a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate A.P.

împreună cu inculpații M.M. și G.I.F. și apoi l-a lovit cu pumnii și picioarele

în timp ce partea vătămată se afla căzută la pământ, în stare de inconștiență,

chiar la poarta locuinței sale, cauzându-i leziuni care i-au pus în pericol

viața și de față fiind mai multe persoane, respectiv martorii B.C.T., A.M.F., A.I.P.

și A.E., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de

domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și,

respectiv, tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat

la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75

lit. a) C. pen.

S-a

constatat că faptele inculpatului G.I.F. care, în noaptea de 08/ 09 septembrie 2011,

a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate A.P. împreună cu

inculpații M.M. și M.I.M. și apoi a lovit partea vătămată cu pumnii și

picioarele în timp ce acesta se afla căzut la pământ, în stare de inconștiență

chiar la poarta locuinței sale, cauzându-i leziuni care i-au pus în pericol

viața și de față fiind mai multe persoane, respectiv martorii B.C.T., A.M.F., A.I.P.

și A.E., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de

domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și,

respectiv, tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat

la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75

lit. a) C. pen.

Prin

apărătorii aleși, inculpații M.I.M. și G.I.F. au solicitat schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută și

pedepsită de art. 20 rap la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pentru care aceștia au fost trimiși în

judecată, în infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută și pedepsită de

art. 180 alin. (2) C. pen.

Instanța

de fond a apreciat această cerere ca nefondată, reținând că ceea ce deosebește

infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175

C. pen., de infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 alin.

(2) C. pen., este intenția cu care a acționat inculpatul, respectiv latura

subiectivă, iar pentru stabilirea intenției cu care acționează inculpatul, este

necesară o analiză minuțioasă a tuturor împrejurărilor de fapt, care contribuie

la definirea formei de vinovăție, fiind fără relevanță că nu s-a urmărit

moartea victimei.

S-a

reținut că, în speță, inculpații au acționat împreună, inculpatul M.M. lovind

partea vătămată în mod repetat cu o ulucă până a doborât-o la pământ, în vreme

ce inculpații M.I.M. și G.I.F. au continuat acțiunea ilicită a primului

inculpat lovindu-o cu pumnii și cu picioarele, deși victima era deja în stare

de inconștiență, în cadrul unei activități indivizibile și îndeplinind fiecare

in parte, printr-o acțiune simultană si conjugată, toate actele ce

caracterizează infracțiunea de tentativă de omor calificat.

S-a

constatat astfel că aceștia au acceptat și consecințele acțiunii lor comune,

nefiind relevant care dintre loviturile aplicate au condus la rezultatul din

actele medico-legale.

S-a

mai reținut că, în cazul coautoratului, nu trebuie să se efectueze neapărat o

activitate materială care să se realizeze în întregime de către fiecare coautor,

ci este suficient ca, prin activitatea sa, caracterizată prin unitate de

rezoluție cu a celuilalt coautor, să contribuie în mod direct și hotărâtor la

rezultatul produs.

Instanța

de fond a reținut că rezoluția în baza căreia au acționat inculpații este

dovedită cu elementele exterioare ale faptei lor: lovituri concomitente și

repetate, cu intensitate, afectând o zonă vulnerabilă și determinând

pneumotorax, iar după ce partea vătămată a căzut la pământ, inculpații M.I.M.

și G.I. au continuat să-l lovească, apoi au plecat lăsându-l în stare de

inconștiență, sporind astfel riscul de a i se agrava starea și așa precară în

care acesta se afla, conturându-se, fără echivoc, latura subiectivă, căci,

chiar dacă nu s-a urmărit rezultatul, evident acesta a fost acceptat.

S-a

reținut că în spiritul celor mai sus precizate este și practica judiciară în

materie, fiind invocată decizia nr. 107 din 18 ianuarie 2010 a înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a reținut că „fapta de a lovi

victima în abdomen cu o sticlă spartă, cauzându-i o plagă înjunghiată cu

eviscerație de intestin subțire, care a necesitat 12-14 zile de îngrijiri

medicale, constituie tentativă la infracțiunea de omor, omor calificat sau,

după caz, omor deosebit de grav, indiferent dacă, potrivit actelor

medico-legale, leziunile traumatice au pus sau nu în primejdie viața victimei

întrucât existența tentativei la infracțiunea de omor nu este condiționată de

punerea în primejdie a vieții. Noțiunea de punere în primejdie a vieții,

utilizată în actele medico-legale, privește aspectele medicale, în timp ce

tentativa la infracțiunea de omor, aspectele juridice.”

La

individualizarea judiciară a pedepselor, s-a ținut seama de criteriile de

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gravitatea faptei săvârșite, modul și

condițiile în care a fost comisă, precum și de persoana și conduita

făptuitorilor atât în faza de urmărire penală, cât și în fata instanței.

Sub

aspectul laturii civile, s-a constatat că partea vătămată A.P. s-a constituit

parte civilă în cauză (fila 56 cercetare judecătorească) cu suma de 1.800 lei,

cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând diferența de bani neinclusă în

cuantumul indemnizației de boală aferente pentru 7 zile de spitalizare, la care

s-au adăugat încă 19 zile ulterior externării și cu suma de 100.000 lei, cu titlu

de daune morale.

Cu

privire la cererea de acordare a daunelor materiale, instanța a observat că din

cuprinsul adresei de răspuns a angajatorului părții civile, respectiv SC

P.O.M.V. SA (fila 129 dosar cercetare judecătorească) rezultă în mod clar că valoarea

netă a indemnizației de concediu medical nu a fost mai mică decât salariul net

pe care partea civilă l-ar fi încasat dacă ar fi lucrat în toate zilele în care

i s-a acordat concediu de boală, astfel că această cerere a fost respinsă ca

nefondată.

Cu

privire la cererea de acordare a daunelor morale, tribunalul a apreciat că

acordarea unei sume de 8.000 lei cu titlu de daune morale este echitabilă,

motiv pentru care a obligat în solidar pe inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F. la

plata sumei de 8.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă A.P..

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și

inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F.

în

apelul parchetului au fost invocate critici de nelegalitate, sub aspectul

reținerii circumstanțelor agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., în ce

privește infracțiunea de violare de domiciliu, arătându-se că nu se impunea

reținerea acestei circumstanțe generale de agravare privind săvârșirea faptei

de trei sau mai multe persoane împreună întrucât această agravantă este

prevăzută pentru forma calificată a infracțiunii prev. de art. 192 alin. (2) C.

pen.

De

asemenea, au fost invocate critici de netemeinicie a hotărârii atacate sub

aspectul individualizării judiciare a pedepsei, în sensul că pedepsele aplicate

celor trei inculpați sunt prea blânde față de gravitatea faptelor comise,

condițiile concrete în care au fost săvârșite și datele care caracterizează

persoana inculpaților.

Inculpatul

G.I.F. a invocat critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate,

susținând că în mod greșit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 alin.

(1) lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

În

motivarea apelului sub acest aspect, s-a arătat că leziunea care a pus în

pericol viața victimei este cea de la nivelul toracelui și ea a putut fi

produsă cu o scândură, aspect care rezultă din actele medico-legale, iar din

probele administrate rezultă că singurul care a aplicat lovituri cu scândura a

fost inculpatul M.M.

Într-o

altă teză, s-a solicitat în cadrul motivelor de apel, admiterea apelului, în

sensul schimbării încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de vătămare corporală

gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. întrucât inculpatul nu a

acționat cu intenția de a produce decesul victimei și nu a acceptat

posibilitatea producerii acestui rezultat, loviturile aplicate de inculpatul G.

nefiind apte să ucidă o persoană.

Un

alt motiv de apel l-a constituit greșita condamnare a inculpatului pentru

infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.,

solicitându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă de omor, lipsind sub aspectul laturii subiective

intenția, iar în subsidiar, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C.

proc. pen. întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat, neexistând probe

certe de vinovăție cu privire la săvârșirea faptei de către acesta.

Într-o

teză subsidiară, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, aceasta fiind prea

aspră, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea

acestuia relativ sinceră, în sensul că a recunoscut infracțiunea de violare de

domiciliu, iar amenda administrativă aplicată anterior privește o faptă comisă

în minorat.

Inculpatul

G.I. a invocat critici și sub aspectul daunelor morale, arătând că acestea sunt

stabilite într-un cuantum foarte ridicat, raportat la împrejurările că victima

se afla în stare de ebrietate în momentul comiterii faptei.

Inculpatul

M.M., în apelul formulat, a invocat critici sub aspectul încadrării juridice a

faptei, solicitând schimbarea acesteia din infracțiunea de tentativă la omor

calificat, în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

În

motivarea acestei cereri, s-a arătat că inculpatul nu a urmărit și nu a

acceptat posibilitatea producerii morții victimei, loviturile aplicate de inculpat

nefiind apte să producă o asemenea consecință.

În

ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, s-a susținut că în mod greșit

s-a dispus condamnarea inculpatului, deși nu există probe certe, în sensul că

inculpatul a pătruns în curtea imobilului părții vătămate, existând

contradicții evidente între declarațiile martorilor audiați sub acest aspect.

Într-o

teză subsidiară, s-a solicitat reținerea în favoarea inculpatului a

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., cu consecința coborârii

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere că inculpatul a

recunoscut faptele, astfel cum au fost expuse în rechizitoriu.

Inculpatul

M.I.M. a invocat, de asemenea, critici sub aspectul încadrării juridice a

faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru aceleași argumente

expuse și în motivele de apel ale celorlalți doi inculpați, susținându-se că

inculpatul nu a urmărit și nu a acceptat posibilitatea producerii morții

victimei și nu a avut nicio înțelegere concomitentă sau anterioară cu ceilalți

coinculpați, în sensul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, fiecare

inculpat acționând în baza propriei rezoluții infracționale spontane.

În

subsidiar, au fost invocate critici de netemeinicie sub aspectul

individualizării judiciare a pedepsei aplicate, solicitându-se reținerea în

favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, cu consecința coborârii

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Prin

decizia penală nr. 374 din 7 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Olt și de inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F., împotriva

sentinței penale nr. 124 din 28 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul

nr. 44/104/2012.

A

desființat, în parte, hotărârea în ceea ce privește latura penală și,

rejudecând:

A

descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaților M.I.M. și G.I.F. în

pedepsele componente.

A

înlăturat dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen., cu referire la infracțiunea

prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., pentru ambii inculpați.

În

baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu

aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin.

(2) C. pen., a condamnat pe fiecare din inculpații susmenționați la pedeapsa de

câte 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin.

(2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe aceiași inculpați la

pedeapsa de câte 1 an închisoare.

În

baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. art. 35 alin. (1) C. pen., a

aplicat fiecăruia dintre inculpați pedeapsa rezultantă de câte 3 ani închisoare

și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaților pe durata executării pedepsei

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A

descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.M. în restul de

pedeapsă de 1255 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a

Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare și pedeapsa rezultantă aplicată

pentru infracțiunile din cauză pe care, la rândul ei, a descontopit-o în

pedepsele componente.

A

înlăturat dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen., cu referire la infracțiunea

prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., pentru inculpatul M.M.

În

baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu

aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. c) și alin.

(2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M. la

pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În

baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și alin.

(2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe același inculpat la

pedeapsa de 1 an închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

A

menținut dispozițiile art. 61 C. pen., privind revocarea liberării condiționate

pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 27/11 februarie 2004 a Tribunalului Olt,

definitivă prin neapelare și a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa

rezultantă de mai sus, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În

baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei,

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A

menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A dedus în continuare arestarea

preventivă a inculpaților M.I.M., G.I.F. și M.M. de la 28 iunie 2012 la zi și a

menținut starea de arest.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului, din care câte 300 lei reprezintă

onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondurile Misterului Justiției.

Prin

încheierea din 21 decembrie 2012 pronunțată în dosarul cauzei, Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 196 C. proc.

pen., a înlăturat omisiunea vădită din minuta și dispozitivul deciziei penale nr.

374 din 7 decembrie 2012, în sensul reținerii dispozițiilor art. 37 lit. a) C.

pen. la infracțiunea prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., săvârșită de

inculpatul M.M.

Examinând

hotărârea atacată, în raport de actele și lucrările dosarului, motivele de apel

invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., instanța de apel a constatat că situația de fapt a fost corect reținută

de prima instanță, în sensul că desfășurarea conflictului a avut loc în două

etape, respectiv, inițial, în seara de 8 septembrie 2011, în jurul orei 22:00, cei

trei inculpați au avut conflict cu martorul G.I., iar în cursul acestui

conflict inculpatul M.M. a aplicat lovituri acestui martor, dar și martorului B.C.T.,

care a intervenit în favoarea martorului G.I., după care, acest din urmă martor

s-a retras în curtea locuinței părții vătămate. Conflictul a continuat între

inculpatul M.I. și martora A.I. (fiica părții vătămate), pe fondul unei

neînțelegeri pe care au avut-o anterior în cursul aceleiași zile, inculpatul

reproșându-i acesteia că a râs de el în cursul zilei, motiv pentru care a

intenționat să o lovească, însă în apărarea acesteia a intervenit martorul B.T.,

care s-a interpus între cei doi, fiind astfel lovit de inculpat. Această primă

etapă a conflictului s-a terminat, inculpații plecând de la fața locului, însă

au revenit în scurt timp și au început să arunce cu pietre în curtea locuinței părții

vătămate, după care au pătruns fără drept în curte, fără permisiunea acesteia,

ocazie cu care inculpații au avut un nou conflict cu martorii A.I. și B.T. În cursul

acestui conflict, toți trei inculpații au fost înarmați cu scânduri, aspect recunoscut

de inculpatul G.I.F., inculpatul relatând că în timp ce se deplasau spre

domiciliul părții vătămate, atât el, cât și ceilalți doi inculpați, au rupt

câte o scândură din gardul celor care locuiau pe uliță (fila 39-40 dosar u.p.).

în aceste condiții, partea vătămată a ieșit în curte, în încercarea de aplanare

a conflictului, le-a solicitat inculpaților să părăsească curtea locuinței, aceștia

s-au conformat, însă, ajungând în fața porții, partea vătămată a fost lovită de

inculpatul M.M. cu o scândură în zona feței, în urma loviturii aplicate, partea

vătămată fiind doborâtă la pământ, după care inculpatul M.M. a mai lovit-o pe

partea vătămată cu scândura și în zona toracelui, apoi toți cei trei inculpați

au lovit victima cu pumnii și picioarele în diferite zone ale corpului, în timp

ce era căzută la pământ, după care au părăsit locul faptei, lăsând-o pe partea

vătămată în stare de inconștiență.

S-a

constatat că în mod corect a reținut prima instanță că loviturile cu scândura

au fost aplicate părții vătămate numai de către inculpatul M.M., având in

vedere probatoriul just administrat de instanța de fond.

Astfel,

s-a reținut că, deși la urmărirea penală martorii audiați au susținut că toți

cei trei inculpați au lovit pe partea vătămată cu scândurile, ulterior, fiind

audiați în instanță, martorii au precizat că inculpatul M.M. a lovit-o pe

partea vătămată cu scândura, iar ceilalți doi inculpați au aplicat lovituri cu

pumnii și picioarele, elocvente în acest sens fiind depozițiile martorilor A.M.,

A.I. și A.E. (filele 93-95 dosar instanță de fond).

S-a

constatat că depoziția martorului B.C.T., audiat la instanța de fond, care a

relatat că și ceilalți doi inculpați ar fi lovit-o pe victimă cu scândura (fila

91 dosar instanța de fond), este singulară și nesusținută de celelalte probe

administrate, motiv pentru care, pe acest aspect, nu a fost avută în vedere.

Cu

toate acestea, s-a reținut că împrejurarea că numai inculpatul M.M. a lovit-o

pe victimă cu scândura nu poate conduce la o altă concluzie asupra încadrării

juridice a faptei, care a fost corect reținută de prima instanță, criticile

formulate de inculpați sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Astfel,

s-a constatat că în mod corect s-a reținut de către prima instanță contribuția

tuturor celor trei inculpați în calitate de coautori, în condițiile în care au

acționat conjugat, săvârșind împreună acte de violență asupra părții vătămate,

neavând relevanță faptul că unele lovituri, respectiv cele aplicate de

inculpații G. și M.I., au fost de o gravitate mai redusă și nu puteau singure

să producă rezultatul periculos.

A

fost avut în vedere că acțiunea inculpatului M.M. de a aplica victimei două

lovituri cu scândura în zona feței și a toracelui s-a întrepătruns cu acțiunea

celorlalți doi inculpați care au continuat să lovească victima cu pumnii și picioarele

în diferite zone ale corpului în timp ce era doborâtă la pământ.

În

consecință, s-a apreciat că, în mod just, în raport de probatoriile

administrate (declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor audiați la

urmărirea penală), s-a reținut participarea tuturor inculpaților la comiterea

faptei și, de asemenea, a fost corect reținută forma de vinovăție sub forma

intenției indirecte, criticile formulate de inculpați sub acest aspect fiind

nefondate.

Cum

în susținerea tezei de schimbare a încadrării juridice a faptei, din

infracțiunea de tentativă la omor calificat, în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, inculpații au mai invocat și lipsa unui mobil și existența

unor relații anterioare bune între părți, s-a reținut că, pentru stabilirea

existenței intenției de a ucide, nu pot fi luate în considerare numai elemente

izolate, ca relațiile anterioare bune între părți și lipsa unui mobil, atâta

timp cât consecințele faptei penale au la bază circumstanțele reale în care

inculpații au acționat, respectiv lovituri repetate, aplicate de cei trei

inculpați împreună, fiind astfel evident că, deși nu au urmărit, au acceptat

totuși posibilitatea producerii rezultatului.

De

asemenea, nu a putut fi ignorată nici împrejurarea că, după ce au adus victima

în stare de inconștiență, inculpații au plecat de la locul faptei și nu au întreprins

nimic pentru a înlătura consecința faptelor, fiindu-le indiferentă

posibilitatea de agravare a stării în care victima se afla.

Referitor

la împrejurarea că, în apelurile formulate de inculpații M.I. și G.I., au fost

invocate critici și în sensul că se impunea încadrarea juridică a faptei în

infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.,

raportat și la concluziile actelor medico-legale, în sensul că leziunile care

au pus în primejdie viața victimei sunt cele de la nivelul toracelui, iar

acestea au fost aplicate cu un corp contondent (posibil scândură) - iar din

probe nu rezultă că acești doi inculpați ar fi lovit victima cu scânduri,

instanța de apel a constatat ca fiind neîntemeiate aceste critici pentru

argumentele arătate anterior, în sensul că inculpații au acționat conjugat,

prin acțiuni comune, aplicând lovituri simultane și repetate victimei cu pumnii

și picioarele, împreună cu inculpatul M.M., după ce acesta lovise victima cu

scândura și o doborâse la pământ, practica judiciară statuând în mod constant

că în această situație există coautorat la infracțiunea de tentativă de omor, neavând

relevanță că unele dintre lovituri au fost de o intensitate mai mică și numai

loviturile aplicate de unul dintre inculpați a fost de natură să producă

rezultatul periculos, cât timp prin loviturile aplicate în comun aceștia au

slăbit puterea victimei de a se apăra.

Pentru

toate aceste considerente, s-a constatat ca fiind neîntemeiate criticile

formulate de inculpați, referitoare la schimbarea încadrării juridice a

faptelor, care au fost just reținute de instanța de fond în dispozițiile art. 20

raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.

În

ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, s-a constatat că în mod

greșit a fost aplicată inculpaților circumstanța de agravare, prev. de art. 75 lit.

a) C. pen., referitoare la comiterea infracțiunii de trei sau mai multe

persoane împreună, în condițiile în care această agravantă este prevăzută

pentru forma calificată a infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192

alin. (2) C. pen., astfel că s-a dat o dublă semnificație aceleiași

circumstanțe de agravare, criticile formulate de parchet sub acest aspect fiind

apreciate ca întemeiate.

Constatând

că această critică este și în favoarea inculpaților, au fost admise atât apelul

parchetului, cât și apelurile acestora, fiind desființată sentința penală, în

sensul înlăturării circumstanțelor agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen.,

reținute în sarcina fiecăruia dintre cei trei inculpați pentru infracțiunea

prev. de art. 192 alin. (1), 2 C. pen.

Criticile

formulate de inculpați sub aspectul vinovăției în ceea ce privește infracțiunea

de violare de domiciliu, au fost apreciate ca nefondate, fiind dovedit cu

declarațiile tuturor martorilor audiați, precum și cu declarațiile părții

vătămate, că inculpații au pătruns împreună în curtea locuinței părții

vătămate, fără permisiunea acesteia, fiind necesară intervenția părții vătămate

pentru a-i determina pe aceștia să părăsească imobilul.

S-a

reținut că, deși cu ocazia audierii la instanța de apel, partea vătămată a

revenit parțial asupra declarațiilor anterioare date la urmărirea penală,

susținând că atunci când a ieșit din casă inculpatul M.I. era la poartă, iar în

curte se aflau numai inculpații M.M. și G. (fila 110 dosar instanța de apel), a

fost înlăturată această declarație, având în vedere că este în contradicție cu

declarațiile date anterior de partea vătămată în cauză (fila 14 dosar u.p.), în

care a relatat că inculpații au părăsit curtea locuinței sale numai ca urmare a

insistențelor sale și, de asemenea, este în contradicție și cu declarațiile

celorlalți martori audiați, care au relatat constant atât la urmărirea penală,

cât și la instanța de fond, că inculpații s-au aflat în curtea locuinței părții

vătămate și au părăsit-o la insistențele acesteia, relevante în acest sens

fiind declarațiile martorei A.M. (fila 93 dosar instanța de fond), A.I. (fișa

94), A.E. (fila 95), B.G. și B.C. (filele 91-92 dosar instanță de fond).

Criticile

formulate de inculpatul M.M. în sensul că se impunea reținerea în favoarea sa a

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., au fost apreciate, de

asemenea, ca nefondate. S-a reținut în acest sens că, într-adevăr, inculpatul a

formulat o astfel de cerere la instanța de fond (fila 171 dos. instanță de

fond), însă această cerere a intervenit cu mult după începerea cercetării

judecătorești, când probatoriul era deja administrat, astfel că nu sunt

îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 320

1

alin. (1) C.

proc. pen., potrivit cărora recunoașterea trebuie să intervină până la

începerea cercetării judecătorești.

Referitor

la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, criticile

formulate de aceștia au fost apreciate ca întemeiate, iar criticile formulate

de parchet ca nefondate.

S-a

constatat că faptele comise de inculpați sunt grave, însă, s-a reținut că la

stabilirea și individualizarea pedepsei se impune a se avea în vedere toate

criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., printre

care și circumstanțele personale ale inculpaților, conduita anterioară a

acestora și urmările faptei.

Sub

acest aspect, în ce privește pe inculpații M.I. și G.I.F., având în vedere

conduita anterioară bună, împrejurarea că anterior nu au fost condamnați pentru

infracțiuni de violență, iar din depozițiile martorului S.R., audiat la

instanța de fond, rezultă că aceștia au avut un comportament anterior bun în

societate, instanța de apel a apreciat că se impunea reținerea în favoarea

inculpaților a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și alin.

(2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., cu consecința coborârii pedepselor sub

minimul special prevăzut de lege, respectiv câte 3 ani închisoare și 2 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art.

174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) Cod și,

respectiv, 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1)

și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit.

c) C. pen.

În

ce privește pe inculpatul M.M., având în vedere atitudinea sinceră, cooperantă

și de regret manifestată de acesta pe tot parcursul procesului penal, s-a

apreciat că se impunea reținerea în favoarea sa a dispozițiilor prevăzute de art.

74 lit. c) C. pen., scopul pedepsei putând fi realizat și prin aplicarea

pedepselor într-un cuantum mai redus, respectiv 6 ani și 6 luni închisoare și 3

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art.

174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art.

75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C.

pen. și 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) și

(2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c)

C. pen.

Totodată,

s-a constatat că latura civilă a cauzei a fost corect soluționată, instanța de

fond reținând în mod just existența și întinderea certă a prejudiciului moral

cauzat părții civile prin faptele inculpaților, suma de 8.000 lei cu titlu de

daune morale fiind corect apreciată de prima instanță în raport de urmările

cauzate prin fapta inculpaților, vârsta părții vătămate și gravitatea

leziunilor suferite, criticile formulate de inculpați sub acest aspect fiind

apreciate ca neîntemeiate.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova și inculpații M.M., M.R.M. și G.I.F.

Recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpații M.M.

și M.I.M. au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Recurentul

intimat inculpat G.I.F. nu a indicat motivele ce stau la baza promovării căii

de atac.

La

termenul de judecată din data de 18 martie 2013, acesta din urmă, personal, a

învederat instanței că înțelege să-și retragă recursul declarat. în calea de

atac a recursului, Ministerul Public a susținut că decizia atacată este netemeinică

sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate celor trei

inculpați, care, astfel cum au fost reduse de către instanța de apel, nu

corespund criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere

împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social crescut al acestora,

precum și datele ce caracterizează persoana inculpaților.

S-a

susținut că reținerea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 74 lit. a)

și c) și art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub

minimul prevăzut de lege, nu se justifică, astfel că s-a solicitat admiterea

recursului declarat și, în rejudecare, majorarea pedepselor aplicate

inculpaților la un cuantum cel puțin egal cu cel stabilit de către instanța de

fond.

Recurenții

intimați inculpați M.M. și M.I.M. au solicitat admiterea recursurilor și, pe

fond, reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, prin acordarea

unei mai largi eficiente circumstanțelor personale.

Înalta

Curte, examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova și de inculpații M.M. și M.I.M. prin prisma cazului de casare invocat,

dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe

baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că este

întemeiat doar recursul declarat de Ministerul Public, în vreme ce recursurile

promovate de inculpați M.M. și M.I.M. sunt nefondate pentru considerentele care

urmează.

Situația

de fapt reținută de instanța de fond, cât și de cea de prim control judiciar

este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă,

fără dubiu, că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost condamnați,

încadrarea juridică a acestora fiind, de asemenea, corect stabilită.

Sub

aspectul individualizării pedepselor aplicate, pornind de la criteriile

generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., Înalta Curte reține că în

cauză, pedepsele aplicate celor trei inculpați nu au fost stabilite într-un

cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor și

circumstanțelor personale ale acestora.

Individualizarea

judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată,

ci ținând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabilește anumite

criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre

acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care agravează

sau atenuează răspunderea penală. în literatura juridică s-a precizat că acest

criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date referitoare

la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta,

ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea faptei),

criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție împotriva

răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni, să fie proporțională cu

particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se

prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei

concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu

cunoscute.

Chiar

dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al

judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră,

el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material

probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea

în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă

consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât

respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De

altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea

realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub

aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât

gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în

mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta

sub influența pedepsei.

Funcțiile

de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Se

reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a

infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa