ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1234/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1234/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 54 de la 03 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală,

în Dosarul cu nr. 3937/104/2009, s-au dispus următoarele:

- respingerea ca neîntemeiată a cererii de schimbare

a încadrării juridice formulată de inculpat, prin apărătorul din oficiu, din

"tentativă de omor calificat" prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174,

175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de "vătămare corporală gravă"

prev. de art. 182 alin. (1) C. pen.,

- în baza art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin.

(1) și (2) C. pen., art. 175 alin. (1)) lit. c) și alin. (2) C. pen. cu aplic. art.

74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat

inculpatul M.G. - fiul lui M.Ș. și I., la 4 ani închisoare pedeapsă principală

și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. și art. 86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani

închisoare pe timp de 7 ani, termen de încercare (din care 4 ani pedeapsa și 3

ani interval de timp). Conform art. 86

3

C. pen., pe durata

termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor

măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt;

- va anunța în prealabil orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de

muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi

controlate mijloacele sale de existență.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86

4

C. pen., iar conform art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat acestuia pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

C. pen. și lit. b) C. pen. și, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat și

executarea pedepsei accesorii.

Prin aceea;i sentință s-a admis acțiunea civilă

promovată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și, în baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 5234,48 lei cheltuieli de spitalizare,

reactualizate la data plății efective.

S-a luat act că partea vătămată M.M.Ș., nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 850 lei cheltuieli judiciare statului (incluzând

și suma de 600 lei avansată în faza de urmărire penală conform rechizitoriului nr.

409/P/2009 din data de 09 decembrie 2009), din care, 200 lei onorariu avocat

oficiu.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a

reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Olt nr. 409/P/2009, în baza art. 262 pct. 1 lit. a C. proc. pen., s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.G.,

pentru săvârșirea tentativei la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175

alin. (1) lit. c) C. pen.

În fapt, prima instanță a reținut că, în seara de 5/6

aprilie 2009, partea vătămată M.M.Ș. se afla în curtea domiciliului său, imobil

în care locuiește și inculpatul M.G., fiul său, care nu se găsea acasă, ci în

gospodăria unui vecin pe care îl ajuta la diverse treburi gospodărești.

În acest context, în jurul orelor 19,00, la domiciliu

a venit inculpatul, care consumase băuturi alcoolice, aspect ce a generat

reproșurile părții vătămate asupra acestui fapt, în condițiile în care

inculpatul nu desfășura, în mod constant, o activitate aducătoare de venituri.

Pe fondul acestei atitudini, inculpatul M.G. s-a apropiat de partea vătămată

și, folosindu-de de un ciocan, ce se găsea în apropiere, i-a aplicat o lovitură

în zona parietală, context în care partea vătămată a replicat într-un mod

agresiv, lovind inculpatul, cei doi căzând la pământ.

În acest moment, și în timp ce părțile se găseau la

locul incidentului, pline de sânge, din casă a ieșit martora M.I. - mama

inculpatului și soția părții vătămate - care s-a deplasat în fugă la domiciliul

martorului S.C., spunându-i că cei doi „s-au bătut", persoană împreună cu

care a revenit în curtea locuinței, martorul observându-i pe cei doi „rezemați

de obiectele din jur, plini de sânge, fără a-și vorbi" (declarație fila

28).

La scurt timp, la fața locului a sosit serviciul de

ambulanță, care i-a transportat pe cei doi la Spitalul Caracal, unde au fost

examinați, în jurul orei 24,30, fiind trecuți în registrul de consultații la

compartimentul primiri urgențe, partea vătămată M.M.Ș., cu diagnosticul

„traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură deschisă cu înfundarea

parietală stângă, fractură deschisă sinus frontal bilateral, stare de

ebrietate, agresiune individuală" iar inculpatul M.G., cu diagnosticul

„traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă contuză temporală dreaptă, stare

de ebrietate, agresiune", cei doi declarând verbal „că s-au lovit reciproc

cu un ciocan în locuința lor" precum și organele de poliție, care au

procedat la cercetarea locului faptei, întocmind în acest sens, atât procesul

verbal existent la fila 11-12 dosar urmărire penală, cât și planșa fotografică

anexată acestuia.

Din raportul de expertiză medico legală din 29 iunie 2009

a rezultat că partea vătămată M.M.Ș., în vârstă de 66 ani, a prezentat leziuni

traumatice ce au putut fi produse la data de 6 aprilie 2009, prin lovire cu un

corp contondent (posibil ciocan) și prin mijloace de apărare - atac, proprii

omului (posibil călcare cu picioarele) ce i-au pus în primejdie viața și au

necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor, iar

din raportul de expertiză medico-legală din 29 iunie 2009 a rezultat că

inculpatul M.G., în vârstă de 42 ani, a prezentat o leziune traumatică ce a

putut fi produsă la aceeași dată, prin lovire cu sau de un corp contondent, ce

nu i-a pus în primejdie viața și care a necesitat pentru vindecare 7-8 zile

îngrijiri medicale.

Această situație de fapt a reieșit, în opinia

instanței de fond, din întregul material probator administrat în cauză, ținând

seama de împrejurarea că incidentul dintre părți nu a fost observat în mod

nemijlocit de nici o persoană - martora M.I., retractând susținerile din faza

de urmărire penală, potrivit cărora ar fi observat în mod direct incidentul

dintre părți, susținând numai că i-a observat pe cei doi imediat după ce se

loviseră, în curtea locuinței plini de sânge, căzuți la pământ - și având în

vedere declarația oscilantă a părții vătămate M.M.Ș. dată pe parcursul

procesului penal, în sensul că, deși în faza de urmărire penală a relatat că

inculpatul i-a smuls ciocanul din mână și i-a aplicat o lovitură puternică în

cap, căzând la pământ, în curte, după care a continuat să-l agreseze, lovindu-l

cu picioarele în abdomen, în fața instanței, a înțeles să declare că inculpatul

l-a lovit cu pumnul în cap „odată sau de două ori." Pe de altă parte, în

opinia instanței de fond, susținerea părții vătămate în sensul că, în aceeași

seară și cu aceeași ocazie, nu ar fi agresat inculpatul, este contrară

aspectelor declarate de cei doi, chiar cu ocazia examinării medicale, în

dimineața zilei de 6 aprilie 2009, ora 24,30, la Spitalul municipal Caracal (proces

verbal fila 24 d.u.p.), dar și concluziilor raportului de expertiză

medico-legală din 21 iunie 2009 din care rezultă că și inculpatul a fost

internat în perioada 6- aprilie - 8 aprilie 2009 în secția chirurgie, a

aceluiași spital, cu diagnosticul „plagă contuză temporală dreaptă -

agresiune" - leziunea traumatică putând fi produsă „prin lovire cu sau de

un corp contondent".

În ceea ce privește agresiunea exercitată de inculpat

asupra părții vătămate, reține instanța de fond că deși acesta nu a recunoscut

împrejurarea agresării victimei în seara de 5/6 aprilie 2009 cu ciocanul,

susținând numai că a lovit-o pe aceasta cu pumnul, instanța de fond a apreciat

ca nesinceră această apărare, ținând seama, pe de o parte, de gravitatea

leziunilor parietale, prezentate de partea vătămată, respectiv traumatism

cranio-cerebral, fractură cu înfundare parietală stângă și frontală dreaptă, astfel

cum sunt evidențiate și în raportul de expertiză medico-legală din 19 iunie 2009,

iar pe de altă parte, de faptul că, chiar cu ocazia cercetării la fața locului,

realizată în dimineața zilei de 6 aprilie 2009, în curtea locuinței părților

„în imediata vecinătate a petelor de culoare brun roșcată ce par a fi de sânge,

dispuse, în interiorul casei la aproximativ 10-15 cm. de tocul ușii, în fața

ușii pe sol, în apropierea unui frigider depozitat în curte, respectiv între

ușa de acces și frigider a fost identificat un ciocan de 2,5 kg."

evidențiat și în planșa fotografică anexată procesului verbal de cercetare la

fața locului, „ce a prezentat mai multe pete de culoare brun roșcată, ce par a

fi de sânge".

În final, s-a dispus condamnarea inculpatului la o

pedeapsă cu închisoarea, având în vedere, la individualizarea acesteia,

criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale ale

acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol

social al faptei săvârșite și persoana inculpatului. Astfel, instanța de fond a

reținut că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social,

determinat de modul în care s-a realizat în concret acțiunea ce constituie

elementul material al infracțiunii de tentativă de omor calificat, de

împrejurările care o particularizează, de caracterul și importanța obiectului

material lezat sau pus în pericol, de caracterul și gravitatea urmărilor

acesteia dar și de împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia, de

caracterul contradictoriu al discuției inițiale, generată de reproșurile

adresate de partea vătămată, de caracterul reciproc al agresiunii exercitate de

părți în ziua respectivă, de gradul de rudenie al acestora (tată și fiu), dar

și de persoana inculpatului care, parțial, a recunoscut săvârșirea

infracțiunii, s-a prezentat constant în fața organelor judiciare, a manifestat

regret față de fapta comisă, iar în prezent desfășoară o activitate aducătore

de venituri și cultivă o relație constantă de afinitate cu fiica sa, care

obișnuiește să-și petreacă perioade mari de timp în locuința bunicilor săi

paterni, precum și de lipsa incidentelor între acesta și partea vătămată,

ulterior săvârșirii infracțiunii.

Instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la

o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege, reținând

incidența art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen. deoarece a

constatat că, pentru condamnarea de 3 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 289 din 9 martie 1993 aplicată anterior inculpatului de Judecătoria

Caracal în Dosarul nr. 755/1992, definitivă prin Decizia penală nr. 161 din 11

noiembrie 1993 a Tribunalului Olt, s-a împlinit termenul de reabilitare

judecătorească.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare

judiciară a executării pedepsei, instanța de fond a apreciat îndeplinite

condițiile prev. de art. 86

1

și art. 86

2

C. pen.,

respectiv lipsa unei condamnări anterioare și aprecierea că pronunțarea

condamnării constituie un real avertisment pentru inculpat, chiar și fără

executarea pedepsei, în așa fel încât acesta nu va mai săvârși infracțiuni -

ținând seama de comportamentul acestuia, astfel cum a fost anterior relatat -

motiv pentru care s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe timp de

7 ani, termen de încercare (din care 4 ani pedeapsa și 3 ani interval de timp)

și s-au aplicat totodată dispozițiile art. 86

3

C. pen., punându-i-se

în vedere inculpatului dispozițiile art. 86

4

C. pen. privind

revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă nu îndeplinește

cu rea credință măsurile de supraveghere prevăzute de lege.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a

constatat că partea vătămată M.M.Ș. nu a înțeles să se constituie parte civilă

în cauză, luându-se act de această manifestare de voință. Pe de altă parte, în

conformitate cu art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G.

nr. 72/2006, potrivit cărora „persoanele care prin faptele lor aduc daune

sănătății altei persoane răspuns potrivit legii și au obligația să repare

prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile

efective ocazionate de asistența medicală acordată", s-a dispus angajarea

răspunderii civile a inculpatului pentru plata sumei de 5234,48 lei cheltuieli

de spitalizare, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective, către

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

În final, s-a apreciat că nu se impune aplicarea art.

118 alin. (1) C. pen. privind măsura de siguranță a confiscării speciale, cu

privire la ciocanul de care inculpatul s-a folosit la săvârșirea infracțiunii,

motivându-se neîndeplinite condițiile prevăzute de lege, prin aceea că, din

probele administrate în cauză, nu a rezultat cu certitudine că acesta aparține

inculpatului, în condițiile în care părțile locuiesc în același imobil.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, întrucât în

mod greșit prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit.

b) C. pen., deși, în cazul infracțiunii de omor în formă consumată sau a

tentativei, pedeapsa se stabilește în limitele prev în art. 76 alin. (2) C.

pen. și, de asemenea, a criticat sentința în ceea ce privește individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.,

arătând că infracțiunea de omor - care este o infracțiune de violență -

prezintă un pericol social generic ridicat, care se reflectă în limitele de

pedeapsă prevăzute de lege, iar în cazul unor astfel de fapte, circumstanțele

favorabile trebuie să aibă o semnificație și o consistență deosebită pentru a

conduce la reținerea de circumstanțe atenuante. în aceste condiții, elemente ca

vârsta, lipsa antecedentelor penale, pot să conducă la orientarea pedepselor

spre minimul special prevăzut de lege, dar nu justifică reținerea de

circumstanțe atenuante judiciare și coborârea pedepsei sub minimul special, cu

precizarea că individualizarea pedepsei nu presupune doar analizarea aspectelor

favorabile inculpatului, ci a tuturor criteriilor stabilite în art. 72 C. pen.,

care privesc circumstanțele comiterii faptei, gravitatea acesteia și urmările

produse ori care s-ar fi putut produce, împrejurări care atenuează sau

agravează răspunderea penală și, în raport de aceste aspecte, instanța de fond

trebuia să acorde semnificația cuvenită prevederilor art. 72 C. pen.,

stabilirea pedepsei sub minimul special și aplicarea art. 86 C. pen.

nereprezentând o corectă individualizare a pedepsei. S-a arătat că leziunile

produse sunt de o gravitate deosebită și dovedesc aplicarea unor lovituri

foarte puternice, cu un corp contondent, care au pus în pericol viața victimei,

iar condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta și ușurința cu care

inculpatul a folosit C. împotriva victimei - care este tatăl său - îi conferă

un grad ridicat de pericol social, pe care instanța de fond nu l-a avut în

vedere la individualizarea pedepsei; s-a arătat că inculpatul este cunoscut cu

antecedente penale și nu a avut un comportament corespunzător în comitate,

fiind anterior condamnat tot pentru o infracțiune de violență, a avut o

atitudine procesuală nesinceră, astfel încât, solicită înlăturarea

circumstanțelor atenuante și a dispozițiilor art. 86

1

C. pen.,

urmând ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă în limite legale și cu

executare prin privare de libertate.

Prin Decizia penală nr. 258 din 15 decembrie 2010,

Curtea de Apel Craiova, secția penală, a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinței penale nr. 54 de la 03 mai 2010, pronunțată

de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul cu nr. 3937/104/2009, privind pe

intimatul - inculpat M.G.

În consecință, a desființat în parte sentința

apelată, sub aspectul laturii penale după cum urmează:

A înlăturat aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C.

pen.

A aplicat dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen. cu

privire la infracțiunea prev de art. 20 alin. (1) C. pen., rap. la art. 174 alin.

(1) și (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., menținând

condamnarea inculpatului M.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prev de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen. A menținut celelalte dispoziții din sentința apelată.

S-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în

sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat oficiu, în cuantum de 200

lei, să fie suportat din fondurile M.J.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim

control judiciar a reținut următoarele:

În baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul

cauzei, s-a constatat, în primul rând, că prima instanță a reținut o situație

de fapt exactă, bazată pe un probatoriu concludent și just apreciat, în baza

căruia faptei inculpatului i-a fost dată o încadrare juridică legală, în

prevederile tentativei de omor calificat prev de art. 20 C. pen. rap. la art. 174,

175 lit. c) C. pen. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost

stabilite de prima instanță pe baza probelor administrate, respectiv

declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor M.I., S.C., C.V., actele

medico-legale, care se coroborează cu recunoașterea condiționată a inculpatului

în faza de cercetare judecătorească, în sensul că acesta a aplicat lovituri

părții vătămate, însă cu pumnul și nu cu picioarele și ciocanul, așa cum s-a

afirmat în actul de sesizare a instanței.

În opinia instanței de apel, pedeapsa nu trebuie

percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit,

ci ea trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă, în

final, la redarea lui societății. Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă ține seama

de natura morală a omului și de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a

se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.

Ca urmare, a concluzionat instanța de apel, a proceda

în sensul majorării pedepsei, așa cum s-a solicitat în apelul declarat de

procuror, ar însemna ca pedeapsa să nu-și atingă finalitatea înscrisă în

dispozițiile art. 52 C. pen.

Pentru a susține acest punct de vedere, instanța de

prim control judiciar a menționat că, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea

și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului

penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală. Având în vedere că după săvârșirea

faptei, care a avut loc - așa cum a reținut și prima instanță - pe fondul unor

conflicte anterioare existente între inculpat și partea vătămată, inculpatul

s-a prezentat în fața autorităților, recunoscând condiționat fapta săvârșită,

iar partea vătămată a arătat că nu se constituie parte civilă și că s-a împăcat

cu inculpatul, față de relația de rudenie dintre aceștia, în raport de

împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii, între inculpat și partea

vătămată existând

O discuție generată de reproșurile adresate de partea

vătămată, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, de împrejurarea că

aceștia s-au agresat reciproc în ziua respectivă, de împrejurarea că inculpatul

a regretat fapta comisă, are un copil minor, iar după săvârșirea faptei, între

părți nu au mai existat incidente (aspect confirmat de partea vătămată și de

mama inculpatului), s-a concluzionat, în final, că în mod legal prima instanță

a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev de art. 74 alin.

(1) lit. c) C. pen.

De asemenea, s-a arătat că la stabilirea modalității

de executare a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere în mod corect că

atingerea dublului scop, preventiv și educativ al pedepsei, este condiționată

de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între

gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, și

durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte. Față de circumstanțele reale

ale comiterii infracțiunii și de datele favorabile ce caracterizează persoana

inculpatului, care evidențiază posibilitatea reală a reeducării acestuia,

instanța de apel a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei

aplicate inculpatului poate fi atins chiar și fără executarea acesteia în

condițiile stabilite de prima instanță, respectiv suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei. S-a apreciat că, pe de o parte, prima instanță, în mod

judicios a apreciat toate criteriile generale, în mod concret, cu privire la

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, cât și a modalității de

executare a acesteia, atunci când a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării, apreciind că scopul poate fi atins și prin neexecutarea acesteia în

regim de detenție, iar pe de altă parte, că în baza propriului examen asupra

dispozițiilor legale invocate, în contextul cauzei, se justifică pe deplin

modalitatea neprivativă de libertate aplicată inculpatului de către prima instanță,

aceasta fiind singura în măsură să asigure conștientizarea consecințelor faptei

comise, reacția socială fiind proporțională, atât cu gravitatea, cât și cu

circumstanțele personale pozitive ale inculpatului care, în prezent, desfășoară

o activitate aducătoare de venituri și cultivă o relație constantă de afinitate

cu fiica sa, așa cum a reținut prima instanță, astfel încât coerciția și

exemplaritatea pedepsei pot fi asigurate prin rigorile impuse de dispozițiile art.

86

1

și următoarele C. proc. pen., în condițiile în care pe durata

termenului de încercare stabilit - de 7 ani - acesta va fi obligat să se supună

măsurilor de supraveghere, cu consecința revocării suspendării și executării

pedepsei în cazul neîndeplinirii cu rea-credință.

Împotriva deciziei, M.P. a declarat prezentul recurs,

motivele fiind menționate în partea introductivă a hotărârii, acestea fiind

amplu prezentate în înscrisul depus la dosar (fii. 3-6), cazurile de casare

invocate - art. 385

9

pct. 14 (solicitându-se înlăturarea

circumstanțelor atenuante, majorarea pedepsei și executarea acesteia în regim

privativ de libertate) și pct. 17

2

(pentru nerestituirea obiectului

corp-delict, ciocanul folosit la săvârșirea faptei, către partea vătămată) din

C. proc. pen.

În sinteză, în motivele scrise de recurs, procurorul

a menționat că inculpatul are antecedente penale pentru o infracțiune de

violență comisă asupra unui consătean în anul 1991, chiar dacă a intervenit

reabilitarea, că anterior faptei dedusă judecății inculpatul a mai avut

comportamente agresive față de tatăl său (09 martie 2008), dar și ulterior,

după înregistrarea prezentei cauze penale (28 octombrie 2009), că a fost nevoie

de aducerea - la judecarea cauzei - cu mandat a inculpatului și, în sfârșit, că

nici până în prezent inculpatul nu a achitat suma către unitatea sanitară (pag.

3-4 a motivelor de recurs).

Recursul M.P. va fi admis pentru motivele ce se vor

arăta.

Potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate

în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele

prevăzute de lege.

Conform art. 72 din C. pen., care stabilește

criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor

se ține seama de:

- dispozițiile părții generale a C. pen.;

- limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C.

pen.;

- gradul de pericol social al faptei săvârșite;

- persoana infractorului;

- împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

În favoarea inculpatului, instanța de fond a reținut

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. motivată

prin aceea că inculpatul „parțial, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, s-a

prezentat constant în fața organelor judiciare", această circumstanță

fiind menținută și de instanța de prim control judiciar.

Astfel cum au apreciat ambele instanțe, iar Înalta Curte

consideră corectă această apreciere, recunoașterea parțială a faptei poate fi

de natură a satisface, într-o oarecare măsură - inclusiv cu referire la

limitele efectului juridic reducător asupra pedepsei - exigențele circumstanței

atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen.

Sub acest prim aspect, Înalta Curte apreciază ca

neîntemeiată critica M.P. cu privire la cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului.

Este însă întemeiată critica M.P. referitoare la

modalitatea de executare a pedepsei închisorii.

Conform probatoriului administrat, care relevă modul

de săvârșire a faptelor, rezultă că inculpatul a acționat cu intenție de omor

(folosindu-se de un ciocan cu care a aplicat victimei o lovitură în zona

parietală, aceasta prezentând diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut

deschis, fractură deschisă cu înfundarea parietală stângă, fractură deschisă

sinus frontal bilateral, stare de ebrietate, agresiune individuală".

Potrivit raportului medico-legal (fii. 28-29 d.u.p.) „partea vătămată M.M.Ș.,

în vârstă de 66 ani, a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse la

data de 6 aprilie 2009, prin lovire cu un corp contondent (posibil ciocan) și

prin mijloace de apărare - atac, proprii omului (posibil călcare cu picioarele)

ce i-au pus în primejdie viața și au necesitat 35-40 zile îngrijiri

medicale".

Se reține că victima este chiar tatăl inculpatului,

persoană în vârstă de 66 de ani, fiind deci o infracțiune de violență săvârșită

în familie, cu atât mai reprobabilă.

Înalta Curte mai reține și că atitudinea victimei

(tatăl inculpatului) - pe care cele două instanțe au evaluat-o greșit în

favoarea inculpatului - pe de o parte, a avut un rol total neînsemnat în

provocarea acțiunii deosebit de violente a acestuia, iar pe de altă parte, pare

a fi - astfel cum sugerează actele și lucrările dosarului, inclusiv referatul

de evaluare - și îndreptățită (victima reproșându-i acestuia că seara, în jurul

orelor 19,00, a venit la domiciliu după ce consumase băuturi alcoolice, în

condițiile în care inculpatul nu desfășura, în mod constant, o activitate

aducătoare de venituri).

Astfel, din chiar declarațiile inculpatului rezultă

că „singurul venit în familie îl aduce tatăl meu care este pensionar", că

„.am mai primit niște amenzi de la Poliție de fiecare dată fiind reclamat de

tatăl meu tot pentru scandaluri" (declarație olografă - fii. 35 d.u.p.) și

că „recunosc că sunt un consumator de băuturi alcoolice. Eu am avut mai multe

conflicte cu tatăl meu, fapt pentru care am fost sancționat contravențional de

organele de poliție" (declarație fii. 38 verso d.u.p.), aspecte confirmate

și de martorii C.V. și S.C. (fii. 42 verso și fii. 43 verso d.u.p., respectiv,

fii. 29 și fii. 28 d.p.i.).

Or, potrivit dispozițiilor art. 86

1

alin. (1)

lit. c) din C. pen., pentru a fi aplicabil legiuitorul menționează expres

următoarea condiție: „se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului, de

comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie

un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu

va mai săvârși infracțiuni".

În contradicție cu cele două instanțe, Înalta Curte

apreciază greșită concluzia acestora în sensul că scopul pedepsei - astfel cum

este definit de art. 52 C. pen. - poate fi realizat printr-un

„avertisment" în sensul celui prevăzut de dispozițiile art. 86

1

alin. (1) lit. c) din C. pen.

Potrivit doctrinei și jurisprudenței, în operațiunea

de individualizare judiciară a pedepsei (cuantum și modalitate de executare) se

recurge la criteriile generale prevăzute de art. 72 din C. pen., criterii la

care face trimitere și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

din C. proc. pen. în enumerarea acestor criterii, „gradul de pericol social al

faptei săvârșite" este unul prioritar, enumerat înaintea celui referitor

la „persoana infractorului". Dintre valorile sociale ocrotite de legea

penală, viața persoanei este valoarea socială care deschide titlul II al Părții

speciale a C. pen.

În opinia Înaltei Curți, contrar celor menționate de cele

două instanțe, săvârșirea faptei de extremă violență în mediul familial

(tentativă de omor săvârșită de fiu asupra tatălui său, persoană în vârstă de

66 de ani), în urma reproșului victimei legat de consumul de băuturi alcoolice

și neobținerea unor venituri stabile, nu numai că nu este de natură să

diminueze pericolul social al acesteia ci, dimpotrivă, relevă lipsa unor repere

morale și sociale care, la rândul lor, sugerează ca neîntemeiată convingerea

instanței că „pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta

și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși

infracțiuni".

Înalta Curte constată că violența în mediul familial

nu numai că nu constituie o împrejurare care, de principiu, ar avea un efect de

atenuare a răspunderii penale, ci dimpotrivă, că după anul 2000 a preocupat în

mod special legiuitorul român, în același timp cu instituțiile europene (pe

plan intern fiind adoptată, inițial, Legea nr. 197/2000, Legea privind

prevenirea și combaterea violenței în familie - Legea nr. 217/2003, cu

observarea expunerii de motive la această ultimă lege, iar pe plan european,

printre altele, Recomandările R(85)4 și R(90)2).

Nu este întemeiată nici reținerea de către cele două

instanțe a celorlalte împrejurări în favoarea inculpatului, împrejurări care ar

justifica îndeplinirea cerinței prevăzută de lege („caracterul contradictoriu

al discuției inițiale, generată de reproșurile adresate de partea vătămată, de

caracterul reciproc al agresiunii exercitate de părți în ziua respectivă, de

gradul de rudenie al acestora (tată și fiu), în prezent desfășoară o activitate

aducătore de venituri și cultivă o relație constantă de afinitate cu fiica sa,

care obișnuiește să-și petreacă perioade mari de timp în locuința bunicilor săi

paterni, precum și de lipsa incidentelor între acesta și partea vătămată,

ulterior săvârșirii infracțiunii').

Pretinsele „reproșuri" adresate de victimă nu au

depășit nivelul unor simple constatări ale părintelui față de fiul său;

„caracterul reciproc al agresiunii exercitate de părți" are în vedere

aspecte post-factum care pot sugera întrebări legate de ce conduită, în opinia

instanțelor, ar fi trebuit să adopte victima constatând că fiul său, în stare

de ebrietate, l-a lovit în zona capului cu un ciocan; „gradul de rudenie al

acestora (tată și fiu)" nu diminuează, cu nimic, gravitatea faptei;

„activitatea aducătoare de venituri" a intervenit post-factum, iar

împrejurarea că inculpatul „cultivă o relație constantă de afinitate cu fiica

sa, care obișnuiește să-și petreacă perioade mari de timp în locuința bunicilor

săi paterni", precum cea referitoare la „lipsa incidentelor între acesta

și partea vătămată, ulterior săvârșirii infracțiunii", nu sunt de natură

să contribuie la concluzia îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 86

1

alin. (1) lit. c) din C. pen.

Referitor la celelalte împrejurări legate de persoana

inculpatului, care înlătură justețea concluziei îndeplinirii cerinței prevăzute

de art. art. 86

1

alin. (1) lit. c) din C. pen., Înalta Curte - pe

lângă recunoașterea parțială a faptei, reținută deja de cele două instanțe prin

hotărârile atacate - constată și următoarele:

1) cu privire la faptul că acesta „s-a prezentat

constant în fața organelor judiciare ":

- în apel, inculpatul a fost prezent numai la primele

2 termene de judecată, lipsind la următoarele 2 termene;

- la instanța de fond, inculpatul s-a prezentat numai

după emiterea unui mandat de aducere (fii. 30 verso) și, cu acordul său, a fost

ascultat, declarația fiind consemnată și atașată la dosar (fii.60 d.p.i.).

2) cu privire la datele existente în cazierul

judiciar al acestuia (fii. 39 verso d.u.p.), și cum rezultă din sentința penală

nr. 238/1993 a Judecătoriei Caracal și din referatul Biroului executări penale

(fii. 41-47 d.p.i.):

Înscrisurile confirmă cele susținute de procuror în

motivele scrise de recurs cu privire la antecedentele de violență ale

inculpatului în sensul că acesta, prin sentința penală nr. 238/1993 a

Judecătoriei Caracal a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea

de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

dispunându-se, în primă instanță, ca executarea pedepsei să se facă prin muncă

corecțională, în recurs însă sentința fiind desființată ca urmare a admiterii

căii de atac exercitată de procuror și dispunându-se ca executarea pedepsei să

se facă prin privare de libertate - Decizia penală nr. 161 din 11 noiembrie 1993

a Tribunalului Olt (arestat la 23 ianuarie 1992 și eliberat la 03 martie 1992,

apoi reîncarcerat la 08 februarie 1994 și eliberat la 23 iunie 1995 - fii. 39

verso d.u.p.; referatul Biroului executări penale, fii. 41-47 d.p.i.). Este

corectă și mențiunea din motivele scrise de recurs potrivit căreia pentru

această condamnare a intervenit reabilitarea inculpatului.

Înalta Curte a mai reținut și aspectele nefavorabile

inculpatului rezultate din referatul de evaluare a acestuia (fii. 57-58

d.p.i.).

Critica M.P. referitoare la corpul-delict (ciocanul

folosit de inculpat la săvârșirea faptei) este neîntemeiată, acest aspect de

nelegalitate ne fiind invocat în apel (motive scrise de apel - fii. 9-13,

dezbateri - pag. 1-2 ale deciziei atacate).

Față de cele arătate, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul M.P., în

limitele arătate, urmând a dispune ca pedeapsa aplicată să fie executată prin

privare de libertate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului vor rămâne în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 258 din 15 decembrie 2010

a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe

inculpatul M.G.

Casează în parte decizia sus-menționată și sentința

penală nr. 54 din 3 mai 2010 a Tribunalului Olt, secția penală, numai cu

privire la modalitatea executării pedepsei.

Înlătură dispozițiile art. 86

1

și

următoarele C. pen. și dispune executarea pedepsei de 4 ani închisoare prin

privare de libertate, în condițiile art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă

de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 martie 2011.