ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 141/2011

Asupra cererilor de contestații în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 3321 din 24 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondate recursurile declarate de partea civilă S.I.C. și de inculpații A.M. și M.M. împotriva Deciziei penale nr. 60 din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.M., durata reținerii și arestării preventive de la 15 ianuarie 2009 la 24 septembrie 2010. Pentru a dispune în acest sens, instanța de recurs a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 118 din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Călărași a respins cererile de achitare formulate de inculpați prin apărătorii aleși.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.M., fiul lui Ș. și C., la 12 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării executării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pronunțată împotriva inculpatului prin sentința penală nr. 237 din 25 aprilie 2008 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 385 din 30 iunie 2008 a Tribunalului București și în baza art. 86 4 C. pen. a revocat beneficiul suspendării sul supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 200 din 4 iulie 2008 a Judecătoriei Oltenița definitivă prin neapelare la 15 august 2008 pedepse care în baza art. 36 C. pen.

cu referire la art. 34 C. pen. le-a contopit, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă care va fi executată de inculpatul A.M. pe lângă pedeapsa pronunțată prin prezenta, inculpatul având de executat în total 15 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 6 lit. a), b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului A.M., pe dura executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. A luat act că inculpatul A.M. a fost cercetat în libertate. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M., fiul lui V. și M., la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, a condamnat același inculpat la 2 ani închisoare. În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. inculpatul M.M. va executa pedeapsa cea mai grea - respectiv 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare pronunțată împotriva inculpatului prin sentința penală nr. 102 din 27 martie 2008 a Judecătoriei Oltenița rămasă definitivă la 8 aprilie 2008 prin neapelare, pedeapsă pe care inculpatul o va executa pe lângă pedeapsa pronunțată prin prezenta, acesta având de executat în total 10 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A menținut starea de arest a inculpatului, și în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția acestuia, respectiv perioada de la 15 ianuarie 2009 la zi. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului M.M., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpați a unui topor sau c/val acestuia în suma de 30 lei și a unei săbii sau contravaloarea acesteia în sumă de 300 lei. A obligat inculpații în solidar la plata sumei de 2328,265 lei plus dobânzile aferente debitului calculate de la rămânerea definitivă a prezentei, până la data plății efective către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon București, sumă ce reprezintă cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată S.I.C.

A admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă S.I.C. și a obligat pe cei doi inculpați în solidar la plata către aceasta a sumei de 200.000 lei, daune materiale și 200.000 lei daune morale. A obligat fiecare inculpat la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, faza de judecată, până când inculpații și-au angajat apărători. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în ziua de 17 august 2009, partea vătămată S.I.C. împreună cu martorii P.C.C., B.S.I. și S.A., cu familiile, au dat curs invitației făcute de numitul M.I.A. de participa la nunta acestuia în satul Cucuieți com. Plătărești, jud. Călărași.

La petrecere, care a avut loc într-un cort amenajat în curtea mirelui, a participat și inculpatul M.M. În timpul petrecerii s-a creat o stare de animozitate dată de atitudinea părții vătămate de a chema lăutarii la masa sa și de le cere să-i cânte numai lui și prietenilor care-l însoțeau. Spre sfârșitul petrecerii, când mulți dintre participanți plecaseră, partea vătămată S.I.C. împreună inculpatul M.M. au ieșit din cort și au început să se îmbrâncească, dar conflictul s-a aplanat repede aceștia revenind în cort pentru a oferi darul de nuntă mirelui, după care partea vătămată s-a îndreptat spre ieșire pentru a părăsi petrecerea moment în care a fost lovit din spate cu un băț din lemn de fiul inculpatul M.M., numitul M.A.

apărut la eveniment fiind anunțat de tatăl său. În acest moment a apărut și inculpatul A.M., chemat tot de inculpatul M.M. însoțit de un grup de 10-15 persoane rămase neidentificate, care înarmat cu un topor, i-a aplicat o singură lovitură, părții vătămate în zona frontoparieto-occipitală stângă cu muchia netăioasă producându-i o fractură cu înfundare. Urmare acestei lovituri partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut sprijinindu-se în cădere cu spatele de o masă și apoi cu brațele de o canapea. În această poziție a fost tăiat de inculpatul M.M. cu o sabie de mai multe ori în zona încheieturii de la mâna stângă, pe spate și pe membrele inferioare după care a continuat să-l lovească cu picioarele în cap până ce partea vătămată și-a pierdut cunoștința, fiind apărat de martorul P.C.C., lovit și el de grupul de agresori, pentru atitudinea sa de a o apăra pe partea vătămată.

Imediat după agresiune inculpații și cei care îi însoțeau au plecat cu mai multe mașini. Partea vătămată a rămas la fața locului în stare de inconștiență. Martorii B.S.I. și S.A. au fost și ei bătuți de aceleași persoane pentru care au primit îngrijiri medicale și deși inițial au formulat plângeri penale pe parcursul cercetărilor și le-au retras. Partea vătămată a fost spitalizată și supusă unei intervenții chirurgicale pentru care au fost necesare 80-90 zile de îngrijiri medicale.

Diagnosticul reieșit din foaia de observație a Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon București este „Politraumatism afirmativ prin agresiune umană, TCC grav cu hematom extinderea parieto-occipital stâng - operat, fractură multieschiloasă supraiacentă, plăgi multiple vertex, otoragie stângă remisă, fractură orbită, plagă tăiată hemitorace stâng și antebraț stâng" pentru care s-au făcut cheltuieli de spitalizare în sumă de 2.328,265 lei, sumă cu care unitatea medicală s-a constituit parte civilă plus dobânzile legale aferente. Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu plângerea și declarațiile părții vătămate, raportul de constatare medico-legală, acte medicale, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului M.M.

Inculpatul A.M. nu a putut fi audiat cu privire la fapta reținută în sarcina sa nici în faza de urmărire penală și nici în faza de cercetare judecătorească, fiind plecat din țară. Fiind audiat, inculpatul M.M. a negat comiterea faptelor reținute în sarcina sa arătând că nu a participat la nici un conflict și nici nu a lovit-o pe partea vătămată. Arată, de asemenea, inculpatul M.M. că nici inculpatul A.M. nu a avut vreo implicare în agresarea părții vătămate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații A.M. și M.M. criticând-o pentru nelegalitate. Astfel, inculpatul A.M. a susținut că urmărirea penală este lovită de nulitate relativă, în temeiul art. 197 alin. (1) C. proc. pen. deoarece procesul-verbal de recunoaștere a sa de pe planșele foto este lovit de nulitate absolută atâta timp cât poartă data de 20 iunie 2006 deși se reține că fapta a fost comisă la data de 17/18 august 2008 solicitând sub acest aspect trimiterea cauzei la procuror.

Arată, de asemenea, inculpatul A.M. că principalul martor de la urmărirea penală, P.C.C. și-a schimbat declarațiile în fața instanței de fond, astfel că nu există probe de vinovăție solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Inculpatul M.M. a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor apărări care au un caracter esențial și de natură să schimbe soluția, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, judecarea pe fond de către instanța de apel. Arată, de asemenea, inculpatul M.M. că nu există probe de vinovăție, motiv pentru care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., fie în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar cu privire la infracțiunea de port ilegal de armă, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 60 din 5 martie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de apelanții - inculpați A.M. și M.M. împotriva sentinței penale nr. 118 din 5 noiembrie 2009 a Tribunalului Călărași, secția penală, din Dosarul nr. 526/116/2009 (178/P/2009). A desființat, în parte, sentința penală și, în fond, rejudecând: În temeiul art. 88, alin. (1), C. proc. pen., a dedus, pentru inculpatul A.M., reținerea și arestarea preventivă de la data de 12 martie 2008 la data de 25 aprilie 2008, inclusiv, în Dosarul nr. 3987/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3, București.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare, alături de care a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) și b), C. pen., pe o perioadă de 4 ani, repunând, în individualitatea lor, pedepsele de 10 ani și 6 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) și b), C. pen., pe o perioadă de 4 ani, și de 2 ani și 6 luni închisoare, ambele ca efect al revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 102 din 27 martie 2008 a Judecătoriei Oltenița, județul Călărași, din Dosarul nr. 3850/269/2007, rămasă definitivă, prin neapelare, pe data de 8 aprilie 2008, stabilite în sarcina inculpatului M.M.

În temeiul art. 11, pct. 2, lit. a), C. proc. pen., raportat la art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., a achitat pe inculpatul M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de port, fără drept, de sabie în loc public, prevăzută de art. 1 1 , pct. 1 din Legea nr. 61/1991. A înlăturat aplicarea art. 33, lit. a), C. pen., raportat la art. 34, lit. b), C. pen. A făcut aplicarea art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen., ca pedepse accesorie și complementară, pe o perioadă de 4 ani, pentru ambii inculpați. În temeiul art. 118, lit. b), C. pen., raportat la art. 118, alin. (4), C. pen., a luat măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul A.M. a sumei de 30 lei, contravaloarea toporului folosit la săvârșirea infracțiunii, iar de la inculpatul M.M.

a sumei de 300 lei, contravaloarea săbiei folosită la comiterea infracțiunii. În temeiul art. 14, C. proc. pen., raportat la art. 346, alin. (1), C. proc. pen., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă S.I.C., obligându-i pe inculpați, în solidar, să-i plătească suma de 200.000 lei, cu titlu de daune morale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. În temeiul art. 383, alin. (1) 1 , C. proc. pen., raportat la art. 300 2 , C. proc. pen., cu aplicarea art. 160 b , alin. (1) și alin. (3), C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a apelantului-inculpat M.M. În temeiul art. 383, alin. (2), C. proc. pen., a dedus, pentru apelantul-inculpat M.M., reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 15 ianuarie 2009. În temeiul art. 192, alin. (3), C. proc.

pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar, a reținut că vinovăția ambilor inculpați sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor calificat a fost pe deplin dovedită, probele administrate în cauză stabilind cu certitudine că cei doi se fac vinovați de comiterea agresiunii a cărei victimă a fost partea vătămată S.I.C. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 reținută în sarcina inculpatului M.M. reține instanța de apel că această infracțiune nu există în materialitatea ei cât timp acțiunea de a purta în public o sabie nu a durat în timp, fiind folosită imediat după luarea acesteia în posesie.

Curtea de apel, din oficiu, a constatat că instanța de fond a interzis ambilor inculpați ca pedeapsă accesorie și complementară inclusiv disp. art. 64 lit. a) teza I C. pen. privind dreptul de a alege, pedeapsă ce nu se impune, apreciind instanța de apel că față de modalitatea de comitere a faptelor inculpații își pot păstra dreptul electiv. Cât privește măsura de siguranță a confiscării speciale, instanța de apel a reținut că nici toporul utilizat de inc. A.M. și nici sabia folosită de inc. M.M. nu au fost găsite, astfel că se impune doar confiscarea contravalorii acestora. Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de apel reține că a fost corect soluționată, partea vătămată nedovedind pretențiile majorate deși i s-a admis proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs inculpații A.M. și M.M. Inculpatul M.M. a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. susținând că nu s-au avut în vedere la pronunțarea soluției toate probele administrate în cauză care dovedesc că victima nu a fost lovită de un corp tăietor-înțepător ci de corpuri dure. Invocă, de asemenea, declarațiile martorilor B.S.I., M.I.A. și I.S. din care rezultă că nu a avut asupra sa sabie sau cuțit. Inculpatul A.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 21 și 9 C. proc. pen. susținând că judecata la fond a avut loc fără citarea sa, iar motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Susține inculpatul că la instanța de fond nu a fost legal citat deoarece la data de 26 martie 2009 s-a adus la cunoștința instanței că se află în Italia la muncă și nu s-a dispus citarea sa, cu atât mai mult cu cât nici citarea sa prin afișare la Consiliul Local Plătărești nu a fost îndeplinită. Susține inculpatul A.M. că în considerentele hotărârii instanța de apel arată că apelurile inculpaților nu sunt fondate iar în dispozitiv apelurile inculpaților au fost admise rezultând în mod evident o contradicție între dispozitiv și considerente. Partea vătămată a solicitat majorarea despăgubirilor civile. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia menționată, a apreciat că motivele de recurs nu sunt întemeiate.

Înalta Curte a apreciat că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de apel prin coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă, corespunzând situației de fapt reținute, în mod corect stabilind instanțele inferioare că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpaților sub aspectul comiterii faptelor reținute în sarcina lor. Instanța de apel a făcut o analiză foarte completă a întregului material probator administrat în cauză, evidențiind fără putință de tăgadă, vinovăția inculpaților în raport de infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

Instanța de apel a avut în vedere, la pronunțarea soluției, toate probele administrate în cauză, fapta pentru care Înalta Curte a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. invocate de inculpatul M.M. care a solicitat casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Astfel, s-a reținut că instanța de apel a avut în vedere declarațiile părții vătămate S.I.C. care a avut o poziție constantă pe parcursul urmăririi penale arătând că a fost agresat de ambii inculpați, și anume a fost lovit cu toporul în cap de către inculpatul A.M. și inculpatul M.M. i-a aplicat lovituri cu piciorul și cu o sabie provocându-i leziuni la mâna stângă, pe spate și pe piciorul drept.

În același sens sunt și declarațiile martorilor P.C.C., B.S.I. și S.A., aceștia recunoscându-i pe cei doi inculpați după planșele foto ca fiind persoanele care i-au agresat atât pe ei cât și pe partea vătămată S.I.C. Faptul că partea vătămată și-a schimbat declarațiile în faza de cercetare judecătorească nu poate determina adoptarea unei soluții contrare cât timp această declarație nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. De asemenea și martorii și-au schimbat declarațiile date în faza de urmărire penală, arătând în fața instanței că inculpatul A.M. este cel care l-a agresat pe S.I.C., fără ca inculpatul M.M.

să aibă vreo contribuție, însă pe lângă faptul că martorii nu prezintă un motiv plauzibil pentru adoptarea unei alte poziții, aceste declarații nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, fapt pentru care Înalta Curte a reținut că nu pot fi avute în vedere doar aceste declarații, neexistând împrejurări care să acorde o forță probantă mai mare probelor administrate în faza de cercetare judecătorească în detrimentul celor administrate în faza de urmărire penală. Or, declarațiile din faza de urmărire penală au fost date la interval de o săptămână de la comiterea faptelor când evenimentele erau recente și existente în memoria martorilor ca și a părții vătămate, toți descriind în amănunțime modul de derulare a conflictului.

Ca atare, schimbarea declarațiilor acestora în faza de cercetare judecătorească ridică semne de întrebare cu privire la împrejurările ce i-au determinat să-și modifice declarațiile, împrejurări care de altfel nici nu au fost indicate. Înalta Curte a apreciat că nici cazurile de casare invocate de inculpatul A.M., prev. de art. 385 9 pct. 21 și 9 C. proc. pen., nu sunt incidente în cauză. în fața instanței de fond apărătorul inculpatului a depus un set de acte din care rezultă că inculpatul A.M. a încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 15 decembrie 2008. Deși inculpatul A.M. a fost reprezentat în permanență în fața instanței de fond de un apărător ales, acesta niciodată nu a solicitat citarea în Italia, decât la termenul la care a depus documentele, fapt pentru care instanța de fond a continuat să-l citeze pe inculpat la domiciliu și prin afișare la ușa consiliului local al comunei Plătărești.

De asemenea, inculpatul A.M. a fost prezent în permanență în fața instanței de apel fără a invoca faptul că instanța de fond ar fi judecat cauza cu lipsă de procedură, solicitând doar restituirea cauzei la procuror pentru modul defectuos în care a fost efectuat un act de urmărire penală, iar în subsidiar, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. De altfel, actele prezentate de inculpatul A.M. nu prezintă datele caracteristice unui contract ferm de angajare, fapt pentru care Înalta Curte a apreciat că în mod corect instanța de fond nu a dispus citarea inculpatului A.M. în Italia, procedura de citare fiind legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 177 C. proc.

pen. S-a apreciat că nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. nu este incident în cauză. în cauză nu există contradicții între considerente și dispozitiv, situație ce ar fi făcut posibilă casarea deciziei recurate. Instanța de apel a motivat decizia în sensul admiterii apelurilor inculpaților, iar în dispozitiv a dispus admiterea acestora. împrejurarea că, la un moment dat instanța de apel arată într-o singură propoziție că „apelurile inculpaților nu sunt fondate" nu poate fi asimilată cu situația reglementată de dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., instanța de fond făcând referire strictă la motivele de apel invocate de inculpați. De altfel, din considerentele deciziei recurate rezultă că motivele pentru care instanța de apel a admis apelurile nu se identifică cu motivele de apel invocate de inculpați.

Ca atare, Înalta Curte a concluzionat că decizia atacată este legală și temeinică, în mod corect apreciind instanța de apel, cât și instanța de fond că ambii inculpați se fac vinovați de comiterea faptelor ce li se rețin în sarcina probelor administrate în cauză stabilind cu certitudine că inculpații au agresat-o pe partea vătămată provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare circa 80-90 zile îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus viața în primejdie. Și pedepsele aplicate inculpaților au fost corect individualizate, instanța de fond având în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

și anume, gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 7 ani și 6 luni și 12 ani și 6 luni, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, respectiv inculpații lovind-o pe victimă cu violență, în public, punându-i viața în pericol, fiind salvată doar de intervenția chirurgicală de urgență. De asemenea, s-a avut în vedere la individualizarea pedepselor și poziția nesinceră manifestată de cei doi inculpați pe parcursul procesului penal ca și faptul că sunt cunoscuți cu antecedente penale, inculpatul A.M. fiind chiar recidivist în condițiile art. 37 lit. a) C. pen. toate aceste împrejurări conducând la concluzia că scopul educativ și coercitiv al pedepsei putând fi atins doar prin executarea pedepselor în cuantumul stabilit de instanța de fond.

Înalta Curte a apreciat că nici recursul declarat de partea civilă S.I.C. nu este întemeiat. Cuantumul daunelor morale stabilite de instanța de fond este direct proporțional cu suferințele fizice și psihice la care a fost supusă partea vătămată. în mod corect instanța de apel a înlăturat obligarea inculpaților la plata daunelor materiale în cuantum de 200.000 lei cât timp partea vătămată nu a făcut dovada pretențiilor sale. Împotriva acestei decizii a Înaltei Curți, condamnații A.M. și M.M. au declarat prezentele cereri de contestație în anulare, temeiurile invocate fiind cele prevăzute de art. 386 lit. c) și e) din C. proc. pen. Cererile de contestație în anulare urmează a fi respinse ca inadmisibile pentru motivele ce se vor arăta: Pentru admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare nu este suficientă invocarea formală a unor cazuri prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., fiind obligatoriu ca în sprijinul contestației să se depună ori se invoce dovezi care sunt la dosar (art. 391 alin. (2) C. proc. pen.). Simpla trimitere la actele și lucrările dosarului nu este suficientă, prin ea însăși, să satisfacă cerințele art. 391 alin. (2) C. proc. pen. Opinia contrară ar transforma examinarea în principiu a admisibilității cererii de contestație în anulare într-o activitate procesuală formală și, implicit, aflată la dispoziția exclusivă a contestatorului.

Examinarea admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare presupune existența un minim de date care să facă rezonabilă ipoteza vătămării unor drepturi procesuale a părții cu ocazia Judecării recursului, ipoteză care, confirmată ulterior cu ocazia examinării pe fond a contestației, să Justifice legal demersurile procesuale ulterioare (citarea părților interesate, etc). În prezenta cauză, în sprijinul cererilor de contestație în anulare, apărarea nu a depus dovezi noi, ci a făcut trimitere la actele și lucrările dosarului. Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele: - ambii inculpați (în prezent contestatori-condamnați) au fost prezenți la judecarea recursurilor; - ambii inculpați au fost asistați juridic de avocați aleși; - avocații aleși, și inculpații personal, nu au solicitat probe noi, nu au formulat cereri prealabile trecerii la dezbateri (pag.

1 a deciziei contestate). Este adevărat că soluționând recursurile inculpaților, Înalta Curte, prealabil trecerii la dezbateri, nu a procedat la ascultarea acestora (fiind astfel invocat cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen.) însă se rețin următoarele: - față de inculpatul A.M. nu a fost dispusă o soluție de achitare; - față de inculpatul M.M., în apel, s-a dispus o soluție de achitare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991). În consecință, pentru inculpatul A.M. nu a existat unul din cazurile obligatorii de ascultare de către instanța de recurs. În opinia Înaltei Curți, nici pentru inculpatul M.M. nu a existat unul din cazurile obligatorii de ascultare de către instanța de recurs, chiar dacă față de el instanța de apel a dispus o soluție de achitare pentru una din cele 2 infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată deoarece numai inculpatul M.M.

a declarat recurs, nu și M.P. În consecință, soluția de achitare dispusă de către instanța de apel a rămas definitivă, nefiind posibil ca instanța de recurs să dispună o soluție cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Or, din interpretarea rațională a cazurilor de ascultare obligatorie - astfel cum au fost reglementate de legea națională, în urma implementării Jurisprudenței C.E.D.O. în cazurile contra România - această ascultare obligatorie este înțeleasă ca o componentă a dreptului de apărare (pe fond) a acuzatului în fața instanțelor ierarhic superioare în situația în care, ca urmare a exercitării apelului sau recursului în defavoarea acuzatului de către M.P., este posibilă adoptarea unei soluții de condamnare.

Înalta Curte mai reține și un alt aspect: deși nu a existat un caz care să oblige instanța de recurs la ascultarea inculpaților, avocații aleși, ori chiar inculpații personal, ar fi putut solicita o ascultare suplimentară în recurs. Examinarea părții introductive a deciziei contestate nu relevă o astfel de solicitare a avocaților ori a inculpaților. Oricum, fără a se confunda cu ascultarea (pe fond) a inculpaților, în partea introductivă a deciziei este menționat ultimul cuvânt al acestora acordat la dezbateri (pag. 4). Criticile apărării cu privire la presupusa existență a unor deficiențe de redactare a părții expozitive ori a dispozitivului deciziei nu se regăsesc printre cazurile de contestație în anulare.

Pentru remedierea eventualelor neclarități ale hotărârilor judecătorești părțile au la dispoziție alte mijloace procesual-penale (cereri, căi de atac etc). Apărarea a invocat și cazul prevăzut de art. 386 lit. c) din C. proc. pen., fără însă a menționa concret care este cauza încetare a procesului penal asupra căreia instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat. Data faptelor pentru care inculpații au fost condamnați definitiv (încadrate juridic ca tentativă de omor calificat - art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) din C. pen.) este cea de 17 august 2009, împrejurare care - doar prin observarea dispozițiilor legale în materia prescripției răspunderii penale și a celor referitoare la infracțiunile pentru care acțiunea penală se exercită din oficiu - exclude „de plano" incidența art. 386 lit. c) din C. proc.

pen. Față de cele arătate, Înalta Curte - în urma interpretării „per a contrario" a dispozițiilor art. 391 alin. (1) - (2) C. proc. pen. - va respinge ca inadmisibile contestațiile în anulare formulate de condamnați. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, contestațiile în anulare formulate de contestatorii A.M. și M.M. împotriva Deciziei penale nr. 3321 din 24 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 526/116/2009. Obligă contestatorul condamnat A.M. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă contestatorul condamnat M.M. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 ianuarie 2011.