ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 141/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 141/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cererilor de contestații în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Decizia penală nr. 3321 din 24 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a respins ca nefondate recursurile declarate de partea

civilă S.I.C. și de inculpații A.M. și M.M. împotriva Deciziei penale nr. 60

din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.M.,

durata reținerii și arestării preventive de la 15 ianuarie 2009 la 24

septembrie 2010.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de recurs a

reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 118 din 5 noiembrie 2009,

Tribunalul Călărași a respins cererile de achitare formulate de inculpați prin

apărătorii aleși.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i)

C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.M.,

fiul lui Ș. și C., la 12 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul

suspendării executării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni

închisoare pronunțată împotriva inculpatului prin sentința penală nr. 237 din 25

aprilie 2008 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală

nr. 385 din 30 iunie 2008 a Tribunalului București și în baza art. 86

4

C. pen. a revocat beneficiul suspendării sul supraveghere a pedepsei de 3 ani

închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 200 din 4 iulie 2008 a

Judecătoriei Oltenița definitivă prin neapelare la 15 august 2008 pedepse care

în baza art. 36 C. pen. cu referire la art. 34 C. pen. le-a contopit, rezultând

pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă care va fi executată de inculpatul A.M. pe

lângă pedeapsa pronunțată prin prezenta, inculpatul având de executat în total

15 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 6 lit.

a), b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului A.M.,

pe dura executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b)

C. pen.

A luat act că inculpatul A.M. a fost cercetat în

libertate.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i)

C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M., fiul lui V. și M., la 10 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C.

pen.

În baza art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991,

a condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. inculpatul M.M. va

executa pedeapsa cea mai grea - respectiv 10 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul

suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare pronunțată

împotriva inculpatului prin sentința penală nr. 102 din 27 martie 2008 a

Judecătoriei Oltenița rămasă definitivă la 8 aprilie 2008 prin neapelare,

pedeapsă pe care inculpatul o va executa pe lângă pedeapsa pronunțată prin

prezenta, acesta având de executat în total 10 ani și 6 luni închisoare și 4

ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A menținut starea de arest a inculpatului, și în baza

art. 88 C. pen., a dedus prevenția acestuia, respectiv perioada de la 15

ianuarie 2009 la zi.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului M.M.,

pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a),

b) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus

confiscarea specială în folosul statului de la inculpați a unui topor sau c/val

acestuia în suma de 30 lei și a unei săbii sau contravaloarea acesteia în sumă

de 300 lei.

A obligat inculpații în solidar la plata sumei de

2328,265 lei plus dobânzile aferente debitului calculate de la rămânerea

definitivă a prezentei, până la data plății efective către partea civilă

Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon București, sumă ce reprezintă

cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată S.I.C.

A admis cererea de despăgubiri civile formulată de

partea civilă S.I.C. și a obligat pe cei doi inculpați în solidar la plata

către aceasta a sumei de 200.000 lei, daune materiale și 200.000 lei daune

morale.

A obligat fiecare inculpat la câte 600 lei cheltuieli

judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu,

faza de judecată, până când inculpații și-au angajat apărători.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond

a reținut că în ziua de 17 august 2009, partea vătămată S.I.C. împreună cu

martorii P.C.C., B.S.I. și S.A., cu familiile, au dat curs invitației făcute de

numitul M.I.A. de participa la nunta acestuia în satul Cucuieți com.

Plătărești, jud. Călărași. La petrecere, care a avut loc într-un cort amenajat

în curtea mirelui, a participat și inculpatul M.M. În timpul petrecerii s-a

creat o stare de animozitate dată de atitudinea părții vătămate de a chema

lăutarii la masa sa și de le cere să-i cânte numai lui și prietenilor care-l

însoțeau. Spre sfârșitul petrecerii, când mulți dintre participanți plecaseră,

partea vătămată S.I.C. împreună inculpatul M.M. au ieșit din cort și au început

să se îmbrâncească, dar conflictul s-a aplanat repede aceștia revenind în cort

pentru a oferi darul de nuntă mirelui, după care partea vătămată s-a îndreptat

spre ieșire pentru a părăsi petrecerea moment în care a fost lovit din spate cu

un băț din lemn de fiul inculpatul M.M., numitul M.A. apărut la eveniment fiind

anunțat de tatăl său. În acest moment a apărut și inculpatul A.M., chemat tot

de inculpatul M.M. însoțit de un grup de 10-15 persoane rămase neidentificate,

care înarmat cu un topor, i-a aplicat o singură lovitură, părții vătămate în

zona frontoparieto-occipitală stângă cu muchia netăioasă producându-i o fractură

cu înfundare. Urmare acestei lovituri partea vătămată s-a dezechilibrat și a

căzut sprijinindu-se în cădere cu spatele de o masă și apoi cu brațele de o

canapea. În această poziție a fost tăiat de inculpatul M.M. cu o sabie de mai

multe ori în zona încheieturii de la mâna stângă, pe spate și pe membrele inferioare

după care a continuat să-l lovească cu picioarele în cap până ce partea

vătămată și-a pierdut cunoștința, fiind apărat de martorul P.C.C., lovit și el

de grupul de agresori, pentru atitudinea sa de a o apăra pe partea vătămată.

Imediat după agresiune inculpații și cei care îi însoțeau au plecat cu mai

multe mașini.

Partea vătămată a rămas la fața locului în stare de

inconștiență. Martorii B.S.I. și S.A. au fost și ei bătuți de aceleași persoane

pentru care au primit îngrijiri medicale și deși inițial au formulat plângeri

penale pe parcursul cercetărilor și le-au retras. Partea vătămată a fost

spitalizată și supusă unei intervenții chirurgicale pentru care au fost

necesare 80-90 zile de îngrijiri medicale. Diagnosticul reieșit din foaia de

observație a Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon București este

„Politraumatism afirmativ prin agresiune umană, TCC grav cu hematom extinderea

parieto-occipital stâng - operat, fractură multieschiloasă supraiacentă, plăgi

multiple vertex, otoragie stângă remisă, fractură orbită, plagă tăiată

hemitorace stâng și antebraț stâng" pentru care s-au făcut cheltuieli de

spitalizare în sumă de 2.328,265 lei, sumă cu care unitatea medicală s-a

constituit parte civilă plus dobânzile legale aferente.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de

instanța de fond a fost dovedită cu plângerea și declarațiile părții vătămate,

raportul de constatare medico-legală, acte medicale, declarațiile martorilor,

toate coroborate cu declarațiile inculpatului M.M.

Inculpatul A.M. nu a putut fi audiat cu privire la

fapta reținută în sarcina sa nici în faza de urmărire penală și nici în faza de

cercetare judecătorească, fiind plecat din țară. Fiind audiat, inculpatul M.M. a

negat comiterea faptelor reținute în sarcina sa arătând că nu a participat la

nici un conflict și nici nu a lovit-o pe partea vătămată. Arată, de asemenea,

inculpatul M.M. că nici inculpatul A.M. nu a avut vreo implicare în agresarea

părții vătămate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

inculpații A.M. și M.M. criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, inculpatul A.M. a susținut că urmărirea

penală este lovită de nulitate relativă, în temeiul art. 197 alin. (1) C. proc.

pen. deoarece procesul-verbal de recunoaștere a sa de pe planșele foto este

lovit de nulitate absolută atâta timp cât poartă data de 20 iunie 2006 deși se

reține că fapta a fost comisă la data de 17/18 august 2008 solicitând sub acest

aspect trimiterea cauzei la procuror. Arată, de asemenea, inculpatul A.M. că

principalul martor de la urmărirea penală, P.C.C. și-a schimbat declarațiile în

fața instanței de fond, astfel că nu există probe de vinovăție solicitând

achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

Inculpatul M.M. a susținut că instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra unor apărări care au un caracter esențial și de natură să

schimbe soluția, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

fond, iar în subsidiar, judecarea pe fond de către instanța de apel. Arată, de

asemenea, inculpatul M.M. că nu există probe de vinovăție, motiv pentru care

solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., fie în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen., iar cu privire la infracțiunea de port ilegal de armă, achitarea în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 60 din 5 martie 2010, Curtea

de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. a admis apelurile declarate de apelanții - inculpați A.M. și M.M. împotriva

sentinței penale nr. 118 din 5 noiembrie 2009 a Tribunalului Călărași, secția

penală, din Dosarul nr. 526/116/2009 (178/P/2009).

A desființat, în parte, sentința penală și, în fond,

rejudecând:

În temeiul art. 88, alin. (1), C. proc. pen., a

dedus, pentru inculpatul A.M., reținerea și arestarea preventivă de la data de

12 martie 2008 la data de 25 aprilie 2008, inclusiv, în Dosarul nr. 3987/301/2008

al Judecătoriei Sectorului 3, București.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani și 6 luni

închisoare, alături de care a fost aplicată pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) și b), C.

pen., pe o perioadă de 4 ani, repunând, în individualitatea lor, pedepsele de

10 ani și 6 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) și b), C. pen., pe o

perioadă de 4 ani, și de 2 ani și 6 luni închisoare, ambele ca efect al

revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 102 din 27 martie 2008 a

Judecătoriei Oltenița, județul Călărași, din Dosarul nr. 3850/269/2007, rămasă

definitivă, prin neapelare, pe data de 8 aprilie 2008, stabilite în sarcina

inculpatului M.M.

În temeiul art. 11, pct. 2, lit. a), C. proc. pen.,

raportat la art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., a achitat pe inculpatul

M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de port, fără drept, de sabie în loc

public, prevăzută de art. 1

1

, pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

A înlăturat aplicarea art. 33, lit. a), C. pen.,

raportat la art. 34, lit. b), C. pen.

A făcut aplicarea art. 64, alin. (1), lit. a), teza a

II-a și lit. b), C. pen., ca pedepse accesorie și complementară, pe o perioadă

de 4 ani, pentru ambii inculpați.

În temeiul art. 118, lit. b), C. pen., raportat la art.

118, alin. (4), C. pen., a luat măsura de siguranță a confiscării speciale de

la inculpatul A.M. a sumei de 30 lei, contravaloarea toporului folosit la

săvârșirea infracțiunii, iar de la inculpatul M.M. a sumei de 300 lei,

contravaloarea săbiei folosită la comiterea infracțiunii.

În temeiul art. 14, C. proc. pen., raportat la art. 346,

alin. (1), C. proc. pen., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de

partea civilă S.I.C., obligându-i pe inculpați, în solidar, să-i plătească suma

de 200.000 lei, cu titlu de daune morale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În temeiul art. 383, alin. (1)

1

, C. proc.

pen., raportat la art. 300

2

, C. proc. pen., cu aplicarea art. 160

b

,

alin. (1) și alin. (3), C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a

apelantului-inculpat M.M.

În temeiul art. 383, alin. (2), C. proc. pen., a

dedus, pentru apelantul-inculpat M.M., reținerea și arestarea preventivă

începând cu data de 15 ianuarie 2009.

În temeiul art. 192, alin. (3), C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control

judiciar, a reținut că vinovăția ambilor inculpați sub aspectul comiterii

infracțiunii de tentativă la omor calificat a fost pe deplin dovedită, probele

administrate în cauză stabilind cu certitudine că cei doi se fac vinovați de

comiterea agresiunii a cărei victimă a fost partea vătămată S.I.C.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 reținută în sarcina inculpatului M.M. reține

instanța de apel că această infracțiune nu există în materialitatea ei cât timp

acțiunea de a purta în public o sabie nu a durat în timp, fiind folosită

imediat după luarea acesteia în posesie.

Curtea de apel, din oficiu, a constatat că instanța

de fond a interzis ambilor inculpați ca pedeapsă accesorie și complementară

inclusiv disp. art. 64 lit. a) teza I C. pen. privind dreptul de a alege,

pedeapsă ce nu se impune, apreciind instanța de apel că față de modalitatea de

comitere a faptelor inculpații își pot păstra dreptul electiv.

Cât privește măsura de siguranță a confiscării

speciale, instanța de apel a reținut că nici toporul utilizat de inc. A.M. și

nici sabia folosită de inc. M.M. nu au fost găsite, astfel că se impune doar

confiscarea contravalorii acestora.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de

apel reține că a fost corect soluționată, partea vătămată nedovedind

pretențiile majorate deși i s-a admis proba cu înscrisuri și proba

testimonială.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au

declarat recurs inculpații A.M. și M.M.

Inculpatul M.M. a solicitat casarea ambelor hotărâri

și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. susținând că nu

s-au avut în vedere la pronunțarea soluției toate probele administrate în cauză

care dovedesc că victima nu a fost lovită de un corp tăietor-înțepător ci de

corpuri dure. Invocă, de asemenea, declarațiile martorilor B.S.I., M.I.A. și I.S.

din care rezultă că nu a avut asupra sa sabie sau cuțit.

Inculpatul A.M. a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 21 și 9 C. proc. pen. susținând că

judecata la fond a avut loc fără citarea sa, iar motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii. Susține inculpatul că la instanța de fond nu a fost

legal citat deoarece la data de 26 martie 2009 s-a adus la cunoștința instanței

că se află în Italia la muncă și nu s-a dispus citarea sa, cu atât mai mult cu

cât nici citarea sa prin afișare la Consiliul Local Plătărești nu a fost

îndeplinită. Susține inculpatul A.M. că în considerentele hotărârii instanța de

apel arată că apelurile inculpaților nu sunt fondate iar în dispozitiv

apelurile inculpaților au fost admise rezultând în mod evident o contradicție

între dispozitiv și considerente.

Partea vătămată a solicitat majorarea despăgubirilor

civile.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia

menționată, a apreciat că motivele de recurs nu sunt întemeiate.

Înalta Curte a apreciat că situația de fapt a fost

corect stabilită de instanța de apel prin coroborarea tuturor probelor

administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare

judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă, corespunzând

situației de fapt reținute, în mod corect stabilind instanțele inferioare că în

cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpaților

sub aspectul comiterii faptelor reținute în sarcina lor. Instanța de apel a

făcut o analiză foarte completă a întregului material probator administrat în

cauză, evidențiind fără putință de tăgadă, vinovăția inculpaților în raport de

infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată. Instanța de apel a avut

în vedere, la pronunțarea soluției, toate probele administrate în cauză, fapta

pentru care Înalta Curte a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. invocate de inculpatul M.M. care a solicitat casarea

celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Astfel, s-a reținut că instanța de apel a avut în

vedere declarațiile părții vătămate S.I.C. care a avut o poziție constantă pe

parcursul urmăririi penale arătând că a fost agresat de ambii inculpați, și

anume a fost lovit cu toporul în cap de către inculpatul A.M. și inculpatul M.M.

i-a aplicat lovituri cu piciorul și cu o sabie provocându-i leziuni la mâna

stângă, pe spate și pe piciorul drept. În același sens sunt și declarațiile

martorilor P.C.C., B.S.I. și S.A., aceștia recunoscându-i pe cei doi inculpați

după planșele foto ca fiind persoanele care i-au agresat atât pe ei cât și pe

partea vătămată S.I.C. Faptul că partea vătămată și-a schimbat declarațiile în

faza de cercetare judecătorească nu poate determina adoptarea unei soluții

contrare cât timp această declarație nu se coroborează cu celelalte probe

administrate în cauză. De asemenea și martorii și-au schimbat declarațiile date

în faza de urmărire penală, arătând în fața instanței că inculpatul A.M. este

cel care l-a agresat pe S.I.C., fără ca inculpatul M.M. să aibă vreo contribuție,

însă pe lângă faptul că martorii nu prezintă un motiv plauzibil pentru

adoptarea unei alte poziții, aceste declarații nu se coroborează cu alte probe

administrate în cauză, fapt pentru care Înalta Curte a reținut că nu pot fi

avute în vedere doar aceste declarații, neexistând împrejurări care să acorde o

forță probantă mai mare probelor administrate în faza de cercetare

judecătorească în detrimentul celor administrate în faza de urmărire penală.

Or, declarațiile din faza de urmărire penală au fost

date la interval de o săptămână de la comiterea faptelor când evenimentele erau

recente și existente în memoria martorilor ca și a părții vătămate, toți

descriind în amănunțime modul de derulare a conflictului. Ca atare, schimbarea

declarațiilor acestora în faza de cercetare judecătorească ridică semne de întrebare

cu privire la împrejurările ce i-au determinat să-și modifice declarațiile,

împrejurări care de altfel nici nu au fost indicate.

Înalta Curte a apreciat că nici cazurile de casare

invocate de inculpatul A.M., prev. de art. 385

9

pct. 21 și 9 C.

proc. pen., nu sunt incidente în cauză. în fața instanței de fond apărătorul

inculpatului a depus un set de acte din care rezultă că inculpatul A.M. a

încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 15

decembrie 2008. Deși inculpatul A.M. a fost reprezentat în permanență în fața

instanței de fond de un apărător ales, acesta niciodată nu a solicitat citarea

în Italia, decât la termenul la care a depus documentele, fapt pentru care instanța

de fond a continuat să-l citeze pe inculpat la domiciliu și prin afișare la ușa

consiliului local al comunei Plătărești. De asemenea, inculpatul A.M. a fost

prezent în permanență în fața instanței de apel fără a invoca faptul că

instanța de fond ar fi judecat cauza cu lipsă de procedură, solicitând doar

restituirea cauzei la procuror pentru modul defectuos în care a fost efectuat

un act de urmărire penală, iar în subsidiar, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. De altfel, actele prezentate

de inculpatul A.M. nu prezintă datele caracteristice unui contract ferm de

angajare, fapt pentru care Înalta Curte a apreciat că în mod corect instanța de

fond nu a dispus citarea inculpatului A.M. în Italia, procedura de citare fiind

legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 177 C. proc. pen.

S-a apreciat că nici cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 9 C. proc. pen. nu este incident în cauză. în cauză nu

există contradicții între considerente și dispozitiv, situație ce ar fi făcut

posibilă casarea deciziei recurate. Instanța de apel a motivat decizia în

sensul admiterii apelurilor inculpaților, iar în dispozitiv a dispus admiterea

acestora. împrejurarea că, la un moment dat instanța de apel arată într-o

singură propoziție că „apelurile inculpaților nu sunt fondate" nu poate fi

asimilată cu situația reglementată de dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C.

proc. pen., instanța de fond făcând referire strictă la motivele de apel

invocate de inculpați. De altfel, din considerentele deciziei recurate rezultă

că motivele pentru care instanța de apel a admis apelurile nu se identifică cu

motivele de apel invocate de inculpați.

Ca atare, Înalta Curte a concluzionat că decizia

atacată este legală și temeinică, în mod corect apreciind instanța de apel, cât

și instanța de fond că ambii inculpați se fac vinovați de comiterea faptelor ce

li se rețin în sarcina probelor administrate în cauză stabilind cu certitudine

că inculpații au agresat-o pe partea vătămată provocându-i leziuni ce au necesitat

pentru vindecare circa 80-90 zile îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus viața

în primejdie. Și pedepsele aplicate inculpaților au fost corect

individualizate, instanța de fond având în vedere toate criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, gradul de pericol social

ridicat al faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 7 ani

și 6 luni și 12 ani și 6 luni, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor,

respectiv inculpații lovind-o pe victimă cu violență, în public, punându-i

viața în pericol, fiind salvată doar de intervenția chirurgicală de urgență. De

asemenea, s-a avut în vedere la individualizarea pedepselor și poziția

nesinceră manifestată de cei doi inculpați pe parcursul procesului penal ca și

faptul că sunt cunoscuți cu antecedente penale, inculpatul A.M. fiind chiar

recidivist în condițiile art. 37 lit. a) C. pen. toate aceste împrejurări

conducând la concluzia că scopul educativ și coercitiv al pedepsei putând fi

atins doar prin executarea pedepselor în cuantumul stabilit de instanța de

fond.

Înalta Curte a apreciat că nici recursul declarat de

partea civilă S.I.C. nu este întemeiat. Cuantumul daunelor morale stabilite de

instanța de fond este direct proporțional cu suferințele fizice și psihice la

care a fost supusă partea vătămată. în mod corect instanța de apel a înlăturat

obligarea inculpaților la plata daunelor materiale în cuantum de 200.000 lei

cât timp partea vătămată nu a făcut dovada pretențiilor sale.

Împotriva acestei decizii a Înaltei Curți,

condamnații A.M. și M.M. au declarat prezentele cereri de contestație în

anulare, temeiurile invocate fiind cele prevăzute de art. 386 lit. c) și e) din

C. proc. pen.

Cererile de contestație în anulare urmează a fi

respinse ca inadmisibile pentru motivele ce se vor arăta:

Pentru admisibilitatea în principiu a cererii de

contestație în anulare nu este suficientă invocarea formală a unor cazuri

prevăzute de art. 386 C. proc. pen., fiind obligatoriu ca în sprijinul

contestației să se depună ori se invoce dovezi care sunt la dosar (art. 391 alin.

(2) C. proc. pen.). Simpla trimitere la actele și lucrările dosarului nu este

suficientă, prin ea însăși, să satisfacă cerințele art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

Opinia contrară ar transforma examinarea în principiu

a admisibilității cererii de contestație în anulare într-o activitate

procesuală formală și, implicit, aflată la dispoziția exclusivă a

contestatorului.

Examinarea admisibilității în principiu a cererii de

contestație în anulare presupune existența un minim de date care să facă

rezonabilă ipoteza vătămării unor drepturi procesuale a părții cu ocazia

Judecării recursului, ipoteză care, confirmată ulterior cu ocazia examinării pe

fond a contestației, să Justifice legal demersurile procesuale ulterioare

(citarea părților interesate, etc).

În prezenta cauză, în sprijinul cererilor de

contestație în anulare, apărarea nu a depus dovezi noi, ci a făcut trimitere la

actele și lucrările dosarului.

Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

rezultă următoarele:

- ambii inculpați (în prezent

contestatori-condamnați) au fost prezenți la judecarea recursurilor;

- ambii inculpați au fost asistați juridic de avocați

aleși;

- avocații aleși, și inculpații personal, nu au

solicitat probe noi, nu au formulat cereri prealabile trecerii la dezbateri

(pag. 1 a deciziei contestate).

Este adevărat că soluționând recursurile

inculpaților, Înalta Curte, prealabil trecerii la dezbateri, nu a procedat la

ascultarea acestora (fiind astfel invocat cazul de contestație prevăzut de art.

386 lit. e) C. proc. pen.) însă se rețin următoarele:

- față de inculpatul A.M. nu a fost dispusă o soluție

de achitare;

- față de inculpatul M.M., în apel, s-a dispus o

soluție de achitare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct. 1

din Legea nr. 61/1991).

În consecință, pentru inculpatul A.M. nu a existat

unul din cazurile obligatorii de ascultare de către instanța de recurs.

În opinia Înaltei Curți, nici pentru inculpatul M.M. nu

a existat unul din cazurile obligatorii de ascultare de către instanța de

recurs, chiar dacă față de el instanța de apel a dispus o soluție de achitare

pentru una din cele 2 infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată

deoarece numai inculpatul M.M. a declarat recurs, nu și M.P.

În consecință, soluția de achitare dispusă de către

instanța de apel a rămas definitivă, nefiind posibil ca instanța de recurs să

dispună o soluție cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct.

1 din Legea nr. 61/1991.

Or, din interpretarea rațională a cazurilor de ascultare

obligatorie - astfel cum au fost reglementate de legea națională, în urma

implementării Jurisprudenței C.E.D.O. în cazurile contra România - această

ascultare obligatorie este înțeleasă ca o componentă a dreptului de apărare (pe

fond) a acuzatului în fața instanțelor ierarhic superioare în situația în care,

ca urmare a exercitării apelului sau recursului în defavoarea acuzatului de

către M.P., este posibilă adoptarea unei soluții de condamnare.

Înalta Curte mai reține și un alt aspect: deși nu a

existat un caz care să oblige instanța de recurs la ascultarea inculpaților,

avocații aleși, ori chiar inculpații personal, ar fi putut solicita o ascultare

suplimentară în recurs. Examinarea părții introductive a deciziei contestate nu

relevă o astfel de solicitare a avocaților ori a inculpaților. Oricum, fără a

se confunda cu ascultarea (pe fond) a inculpaților, în partea introductivă a

deciziei este menționat ultimul cuvânt al acestora acordat la dezbateri (pag. 4).

Criticile apărării cu privire la presupusa existență

a unor deficiențe de redactare a părții expozitive ori a dispozitivului

deciziei nu se regăsesc printre cazurile de contestație în anulare.

Pentru remedierea eventualelor neclarități ale

hotărârilor judecătorești părțile au la dispoziție alte mijloace

procesual-penale (cereri, căi de atac etc).

Apărarea a invocat și cazul prevăzut de art. 386 lit.

c) din C. proc. pen., fără însă a menționa concret care este cauza încetare a

procesului penal asupra căreia instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat.

Data faptelor pentru care inculpații au fost

condamnați definitiv (încadrate juridic ca tentativă de omor calificat - art. 20

C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) din C. pen.) este cea de 17 august 2009,

împrejurare care - doar prin observarea dispozițiilor legale în materia

prescripției răspunderii penale și a celor referitoare la infracțiunile pentru

care acțiunea penală se exercită din oficiu - exclude „de plano" incidența

art. 386 lit. c) din C. proc. pen.

Față de cele arătate, Înalta Curte - în urma

interpretării „per a contrario" a dispozițiilor art. 391 alin. (1) - (2)

C. proc. pen. - va respinge ca inadmisibile contestațiile în anulare formulate

de condamnați.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

contestatorii vor fi obligați la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, contestațiile în anulare

formulate de contestatorii A.M. și M.M. împotriva Deciziei penale nr. 3321 din

24 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 526/116/2009.

Obligă contestatorul condamnat A.M. la plata sumei de

200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă contestatorul condamnat M.M. la plata sumei de

400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 ianuarie 2011.