ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3321/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3321/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față,

Analizând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 118 din 5 noiembrie 2009,

Tribunalul Călărași a respins cererile de achitare formulate de inculpați prin

apărătorii aleși.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art.

174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul

A.M., fiul lui Ș. și C., la 12 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a revocat

beneficiul suspendării executării condiționate a executării pedepsei de 1 an și

6 luni închisoare pronunțată împotriva inculpatului prin sentința penală nr. 237

din 25 aprilie 2008 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin Decizia

penală nr. 385 din 30 iunie 2008 a Tribunalului București și în baza art. 86

4

C. pen. a revocat beneficiul suspendării sul supraveghere a pedepsei de 3 ani

închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 200 din 4 iulie 2008 a

Judecătoriei Oltenița definitivă prin neapelare la 15 august 2008 pedepse care

în baza art. 36 C. pen. cu referire la art. 34 C. pen. le-a contopit, rezultând

pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă care va fi executată de inculpatul A.M. pe

lângă pedeapsa pronunțată prin prezenta, inculpatul având de executat în total

15 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 6 lit.

a), b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului A.M., pe dura executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art.

64 lit. a), b) C. pen.

A luat act că inculpatul A.M. a fost

cercetat în libertate.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art.

174-175 lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M., fiul lui V. și M., la

10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b)

C. pen.

În baza art. 1

1

pct. 1

din Legea nr. 61/1991, a condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33-34 lit. b) C. pen.

inculpatul M.M. va executa pedeapsa cea mai grea - respectiv 10 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a revocat

beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare

pronunțată împotriva inculpatului prin sentința penală nr. 102 din 27 martie 2008

a Judecătoriei Oltenița rămasă definitivă la 8 aprilie 2008 prin neapelare,

pedeapsă pe care inculpatul o va executa pe lângă pedeapsa pronunțată prin

prezenta, acesta având de executat în total 10 ani și 6 luni închisoare și 4

ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului, și în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția acestuia, respectiv

perioada de la 15 ianuarie 2009 la zi.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului M.M., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev.

de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpați a unui topor

sau c/val acestuia în suma de 30 lei și a unei săbii sau contravaloarea

acesteia în sumă de 300 lei.

A obligat inculpații în solidar la

plata sumei de 2328,265 lei plus dobânzile aferente debitului calculate de la

rămânerea definitivă a prezentei, până la data plății efective către partea

civilă Spitalul Clinic de Urgență S.P. București, sumă ce reprezintă cheltuieli

de spitalizare cu partea vătămată S.I.C.

A admis cererea de despăgubiri

civile formulată de partea civilă S.I.C. și a obligat pe cei doi inculpați în

solidar la plata către aceasta a sumei de 200.000 lei, daune materiale și

200.000 lei daune morale.

A obligat fiecare inculpat la câte

600 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariu

apărător oficiu, faza de judecată, până când inculpații și-au angajat

apărători.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că în ziua de 17 august 2009, partea vătămată S.I.C.

împreună cu martorii P.C.C., B.S.I. și S.A., cu familiile, au dat curs

invitației făcute de numitul M.I.A. de a participa la nunta acestuia în satul

Cucuieți com. Plătărești, jud. Călărași.

La petrecere, care a avut loc

într-un cort amenajat în curtea mirelui, a participat și inculpatul M.M.

În timpul petrecerii s-a creat o

stare de animozitate dată de atitudinea părții vătămate de a chema lăutarii la

masa sa și de le cere să-i cânte numai lui și prietenilor care-l însoțeau.

Spre sfârșitul petrecerii, când

mulți dintre participanți plecaseră, partea vătămată S.I.C. împreună inculpatul

M.M. au ieșit din cort și au început să se îmbrâncească, dar conflictul s-a

aplanat repede aceștia revenind în cort pentru a oferi darul de nuntă mirelui,

după care partea vătămată s-a îndreptat spre ieșire pentru a părăsi petrecerea

moment în care a fost lovit din spate cu un băț din lemn de fiul inculpatul M.M.,

numitul M.A. apărut la eveniment fiind anunțat de tatăl său. În acest moment a

apărut și inculpatul A.M., chemat tot de inculpatul M.M. însoțit de un grup de

10-15 persoane rămase neidentificate, care înarmat cu un topor, i-a aplicat o

singură lovitură, părții vătămate în zona frontoparieto-occipitală stângă cu

muchia netăioasă producându-i o fractură cu înfundare. Urmare acestei lovituri

partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut sprijinindu-se în cădere cu spatele

de o masă și apoi cu brațele de o canapea.

În această poziție a fost tăiat de

inculpatul M.M. cu o sabie de mai multe ori în zona încheieturii de la mâna

stângă, pe spate și pe membrele inferioare după care a continuat să-l lovească

cu picioarele în cap până ce partea vătămată și-a pierdut cunoștința, fiind

apărat de martorul P.C.C., lovit și el de grupul de agresori, pentru atitudinea

sa de a o apăra pe partea vătămată.

Imediat după agresiune inculpații și

cei care îi însoțeau au plecat cu mai multe mașini.

Partea vătămată a rămas la fața

locului în stare de inconștiență. Martorii B.S.I. și S.A. au fost și ei bătuți

de aceleași persoane pentru care au primit îngrijiri medicale și deși inițial

au formulat plângeri penale pe parcursul cercetărilor și le-au retras.

Partea vătămată a fost spitalizată

și supusă unei intervenții chirurgicale pentru care au fost necesare 80-90 zile

de îngrijiri medicale.

Diagnosticul reieșit din foaia de

observație a Spitalului Clinic de Urgență S.P. București este „Politraumatism

afirmativ prin agresiune umană, TCC grav cu hematom extinderea

parieto-occipital stâng - operat, fractură multieschiloasă supraiacentă, plăgi

multiple vertex, otoragie stângă remisă, fractură orbită, plagă tăiată

hemitorace stâng și antebraț stâng" pentru care s-au făcut cheltuieli de

spitalizare în sumă de 2.328,265 lei, sumă cu care unitatea medicală s-a

constituit parte civilă plus dobânzile legale aferente.

Situația de fapt astfel cum a fost

reținută de instanța de fond a fost dovedită cu plângerea și declarațiile

părții vătămate, raportul de constatare medico-legală, acte medicale,

declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului M.M.

Inculpatul A.M. nu a putut fi audiat

cu privire la fapta reținută în sarcina sa nici în faza de urmărire penală și

nici în faza de cercetare judecătorească, fiind plecat din țară.

Fiind audiat, inculpatul M.M. a

negat comiterea faptelor reținute în sarcina sa. arătând că nu a participat la

nici un conflict și nici nu a lovit-o pe partea vătămată.

Arată, de asemenea, inculpatul M.M. că

nici inculpatul A.M. nu a avut vreo implicare în agresarea părții vătămate.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel inculpații A.M. și M.M. criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, inculpatul A.M. a susținut

că urmărirea penală este lovită de nulitate relativă, în temeiul art. 197 alin.

(1) C. proc. pen. deoarece procesul-verbal de recunoaștere a sa de pe planșele

foto este lovit de nulitate absolută atâta timp cât poartă data de 20 iunie 2006

deși se reține că fapta a fost comisă la data de 17/18 august 2008 solicitând

sub acest aspect trimiterea cauzei la procuror.

Arată, de asemenea, inculpatul A.M. că

principalul martor de la urmărirea penală, P.C.C. și-a schimbat declarațiile în

fața instanței de fond, astfel că nu există probe de vinovăție solicitând

achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

Inculpatul M.M. a susținut că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor apărări care au un caracter

esențial și de natură să schimbe soluția, solicitând trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, judecarea pe fond de către

instanța de apel.

Arată, de asemenea, inculpatul M.M. că

nu există probe de vinovăție, motiv pentru care solicită achitarea în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a C. proc. pen., fie în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar cu privire la

infracțiunea de port ilegal de armă, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 60 din 5

martie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de apelanții-inculpați A.M.

și M.M. împotriva sentinței penale nr. 118 din 5 noiembrie 2009 a Tribunalului

Călărași, secția penală, din Dosarul nr. 526/116/2009 (178/P/2009).

A desființat, în parte, sentința

penală și, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 88, alin. (1) C.

proc. pen., a dedus, pentru inculpatul A.M., reținerea și arestarea preventivă

de la data de 12 martie 2008 la data de 25 aprilie 2008, inclusiv, în Dosarul nr.

3987/301/2008 al Judecătoriei Sectorului III, București.

A descontopit pedeapsa rezultantă de

10 ani și 6 luni închisoare, alături de care a fost aplicată pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit.

a) și b), C. pen., pe o perioadă de 4 ani, repunând, în individualitatea lor,

pedepsele de 10 ani și 6 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) și b), C.

pen., pe o perioadă de 4 ani, și de 2 ani și 6 luni închisoare, ambele ca efect

al revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6

luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 102 din 27 martie 2008 a

Judecătoriei Oltenița, județul Călărași, din Dosarul nr. 3850/269/2007, rămasă

definitivă, prin neapelare, pe data de 8 aprilie 2008, stabilite în sarcina

inculpatului M.M.

În temeiul art. 11, pct. 2, lit. a),

C. proc. pen., raportat la art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., a

achitat pe inculpatul M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de port, fără drept,

de sabie în loc public, prevăzută de art. 1

1

, pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

A înlăturat aplicarea art. 33, lit.

a), C. pen., raportat la art. 34, lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 64, alin. (1)

lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedepse accesorie și complementară,

pe o perioadă de 4 ani, pentru ambii inculpați.

În temeiul art. 118, lit. b), C.

pen., raportat la art. 118, alin. (4) C. pen., a luat măsura de siguranță a

confiscării speciale de la inculpatul A.M. a sumei de 30 lei, contravaloarea

toporului folosit la săvârșirea infracțiunii, iar de la inculpatul M.M. a sumei

de 300 lei, contravaloarea săbiei folosită la comiterea infracțiunii.

În temeiul art. 14, C. proc. pen.,

raportat la art. 346, alin. (1) C. proc. pen., a admis, în parte, acțiunea civilă

formulată de partea civilă S.I.C., obligându-i pe inculpați, în solidar, să-i

plătească suma de 200.000 lei, cu titlu de daune morale.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

În temeiul art. 383, alin. (1)

1

,

C. proc. pen., raportat la art. 300

2

, C. proc. pen., cu aplicarea art.

160

b

, alin. (1) și alin. (3), C. proc. pen., a menținut starea de

arest preventiv a apelantului-inculpat M.M.

În temeiul art. 383, alin. (2), C.

proc. pen., a dedus, pentru apelantul-inculpat M.M., reținerea și arestarea

preventivă începând cu data de 15 ianuarie 2009 la zi.

În temeiul art. 192, alin. (3), C. proc.

pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de

prim control judiciar, a reținut că vinovăția ambilor inculpați sub aspectul

comiterii infracțiunii de tentativă la omor calificat a fost pe deplin

dovedită, probele administrate în cauză stabilind cu certitudine că cei doi se

fac vinovați de comiterea agresiunii a cărei victimă a fost partea vătămată S.I.C.

Cu privire la infracțiunea prevăzută

de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 reținută în sarcina

inculpatului M.M. reține instanța de apel că această infracțiune nu există în

materialitatea ei cât timp acțiunea de a purta în public o sabie nu a durat în

timp, fiind folosită imediat după luarea acesteia în posesie.

Curtea, din oficiu, a constatat că

instanța de fond a interzis ambilor inculpați ca pedeapsă accesorie și

complementară inclusiv disp. art. 64 lit. a) teza I C. pen. privind dreptul de

a alege, pedeapsă ce nu se impune, apreciind instanța de apel că față de modalitatea

de comitere a faptelor inculpații își pot păstra dreptul electiv.

Cât privește măsura de siguranță a

confiscării speciale, instanța de apel a reținut că nici toporul utilizat de

inc. A.M. și nici sabia folosită de inc. M.M. nu au fost găsite, astfel că se

impune doar confiscarea contravalorii acestora.

Cu privire la latura civilă a

cauzei, instanța de apel reține că a fost corect soluționată, partea vătămată

nedovedind pretențiile majorate deși i s-a admis proba cu înscrisuri și proba

testimonială.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal au declarat recurs inculpații A.M. și M.M.

Inculpatul M.M. a solicitat casarea

ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

susținând că nu s-au avut în vedere la pronunțarea soluției toate probele

administrate în cauză care dovedesc că victima nu a fost lovită de un corp

tăietor-înțepător ci de corpuri dure.

Invocă, de asemenea, declarațiile

martorilor B.S.I., M.I.A. și I.S. din care rezultă că nu a avut asupra sa sabie

sau cuțit.

Inculpatul A.M. a invocat cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 21 și 9 C. proc. pen.

susținând că judecata la fond a avut loc fără citarea sa, iar motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Susține inculpatul că la instanța de

fond nu a fost legal citat deoarece la data de 26 martie 2009 s-a adus la

cunoștința instanței că se află în Italia la muncă și nu s-a dispus citarea sa,

cu atât mai mult cu cât nici citarea sa prin afișare la Consiliul Local Plătărești nu a fost îndeplinită.

Susține inculpatul A.M. că în

considerentele hotărârii instanța de apel arată că apelurile inculpaților nu

sunt fondate iar în dispozitiv apelurile inculpaților au fost admise rezultând

în mod evident o contradicție între dispozitiv și considerente.

Partea vătămată a solicitat

majorarea despăgubirilor civile.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinica

deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate în

cauză nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce

urmează:

Înalta Curte apreciază că situația

de fapt a fost corect stabilită de instanța de apel prin coroborarea tuturor

probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de

cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă,

corespunzând situației de fapt reținute, în mod corect stabilind instanțele

inferioare că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală

a inculpaților sub aspectul comiterii faptelor reținute în sarcina lor.

Instanța de apel a făcut o analiză

foarte completă a întregului material probator administrat în cauză,

evidențiind fără putință de tăgadă, vinovăția inculpaților în raport de

infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

Instanța de apel a avut în vedere,

la pronunțarea soluției, toate probele administrate în cauză, fapta pentru care

Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 385

9

pct.

10 C. proc. pen. invocate de inculpatul M.M. care a solicitat casarea celor

două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Astfel, instanța de apel a avut în

vedere declarațiile părții vătămate S.I.C. care a avut o poziție constantă pe

parcursul urmăririi penale arătând că a fost agresat de ambii inculpați, și

anume a fost lovit cu toporul în cap de către inculpatul A.M. și inculpatul M.M.

i-a aplicat lovituri cu piciorul și cu o sabie provocându-i leziuni la mâna

stângă, pe spate și pe piciorul drept.

În același sens sunt și declarațiile

martorilor P.C.C., B.S.I. și S.A., aceștia recunoscându-i pe cei doi inculpați

după planșele foto ca fiind persoanele care i-au agresat atât pe ei cât și pe

partea vătămată S.I.C.

Faptul că partea vătămată și-a

schimbat declarațiile în faza de cercetare judecătorească nu poate determina

adoptarea unei soluții contrare cât timp această declarație nu se coroborează

cu celelalte probe administrate în cauză.

De asemenea și martorii și-au

schimbat declarațiile date în faza de urmărire penală, arătând în fața

instanței că inculpatul A.M. este cel care l-a agresat pe S.I.C., fără ca

inculpatul M.M. să aibă vreo contribuție, însă pe lângă faptul că martorii nu

prezintă un motiv plauzibil pentru adoptarea unei alte poziții, aceste

declarații nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, fapt pentru

care Înalta Curte reține că nu pot fi avute în vedere doar aceste declarații,

neexistând împrejurări care să acorde o forță probantă mai mare probelor

administrate în faza de cercetare judecătorească în detrimentul celor

administrate în faza de urmărire penală.

Or, declarațiile din faza de

urmărire penală au fost date la interval de o săptămână de la comiterea

faptelor când evenimentele erau recente și existente în memoria martorilor ca

și a părții vătămate, toți descriind în amănunțime modul de derulare a

conflictului.

Ca atare, schimbarea declarațiilor acestora

în faza de cercetare judecătorească ridică semne de întrebare cu privire la

împrejurările ce i-au determinat să-și modifice declarațiile, împrejurări care

de altfel nici nu au fost indicate.

Nici cazurile de casare invocate de

inculpatul A.M. prev. de art. 385

9

pct. 21 și 9 C. proc. pen. nu

sunt incidente în cauză.

În fața instanței de fond apărătorul

inculpatului a depus un set de acte din care rezultă că inculpatul A.M. a

încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 15

decembrie 2008.

Deși inculpatul A.M. a fost

reprezentat în permanență în fața instanței de fond de un apărător ales, acesta

niciodată nu a solicitat citarea în Italia, decât la termenul la care a depus

documentele, fapt pentru care instanța de fond a continuat să-l citeze pe

inculpat la domiciliu și prin afișare la ușa consiliului local al comunei

Plătărești.

De asemenea, inculpatul A.M. a fost

prezent în permanență în fața instanței de apel fără a invoca faptul că

instanța de fond ar fi judecat cauza cu lipsă de procedură, solicitând doar

restituirea cauzei la procuror pentru modul defectuos în care a fost efectuat

un act de urmărire penală, iar în subsidiar, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

De altfel, actele prezentate de

inculpatul A.M. nu prezintă datele caracteristice unui contract ferm de

angajare, fapt pentru care Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de

fond nu a dispus citarea inculpatului A.M. în Italia, procedura de citare fiind

legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 177 C. proc. pen.

Nici cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 9 C. proc. pen. nu este incident în cauză.

În cauză nu există contradicții

între considerente și dispozitiv, situație ce ar fi făcut posibilă casarea

deciziei recurate.

Instanța de apel a motivat decizia

în sensul admiterii apelurilor inculpaților, iar în dispozitiv a dispus

admiterea acestora.

Împrejurarea că, la un moment dat

instanța de apel arată într-o singură propoziție că „apelurile inculpaților nu

sunt fondate” nu poate fi asimilată cu situația reglementată de dispozițiile art.

385

9

pct. 9 C. proc. pen., instanța de fond făcând referire strictă

la motivele de apel invocate de inculpați.

De altfel, din considerentele

deciziei recurate rezultă că motivele pentru care instanța de apel a admis

apelurile nu se identifică cu motivele de apel invocate de inculpați.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că

decizia atacată este legală și temeinică, în mod corect apreciind instanța de

apel, cât și instanța de fond că ambii inculpați se fac vinovați de comiterea

faptelor ce li se rețin în sarcina probelor administrate în cauză stabilind cu

certitudine că inculpații au agresat-o pe partea vătămată provocându-i leziuni

ce au necesitat pentru vindecare circa 80-90 zile îngrijiri medicale, leziuni

ce i-au pus viața în primejdie.

Și pedepsele aplicate inculpaților au

fost corect individualizate, instanța de fond având în vedere toate criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, gradul de

pericol social ridicat al faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei

cuprinse între 7 ani și 6 luni și 12 ani și 6 luni, modalitatea și

împrejurările comiterii faptelor, respectiv inculpații lovind-o pe victimă cu

violență, în public, punându-i viața în pericol, fiind salvată doar de

intervenția chirurgicală de urgență.

De asemenea, s-a avut în vedere la

individualizarea pedepselor și poziția nesinceră manifestată de cei doi

inculpați pe parcursul procesului penal ca și faptul că sunt cunoscuți cu antecedente

penale, inculpatul A.M. fiind chiar recidivist în condițiile art. 37 lit. a) C.

pen. toate aceste împrejurări conducând la concluzia că scopul educativ și

coercitiv al pedepsei putând fi atins doar prin executarea pedepselor în

cuantumul stabilit de instanța de fond.

Nici recursul declarat de partea

civilă S.I.C. nu este întemeiat.

Cuantumul daunelor morale stabilite

de instanța de fond este direct proporțional cu suferințele fizice și psihice

la care a fost supusă partea vătămată.

În mod corect instanța de apel a

înlăturat obligarea inculpaților la plata daunelor materiale în cuantum de

200.000 lei cât timp partea vătămată nu a făcut dovada pretențiilor sale.

Față de considerentele arătate,

reținând că nu există cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să

facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate

recursurile declarate de inculpați și partea civilă.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc.

pen. compută prevenția inculpatului M.M. de la 15 ianuarie 2009 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea civilă S.I.C. și de inculpații A.M. și M.M. împotriva Deciziei

penale nr. 60 din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului M.M., durata reținerii și arestării preventive de la 15 ianuarie

2009 la 24 septembrie 2010.

Obligă recurenta parte civilă și recurenții

inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 septembrie 2010.