ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1708/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1708/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 151 din 3 decembrie 2010, Tribunalul Olt a dispus

condamnarea inculpatului M.M. (fiul lui I. și M.E.) pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza l C. pen. cu aplicarea

art. 3201 alin. (1) – (7) C. proc. pen., la 7 ani închisoare și 1 an pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) rap. la art.

34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a contopit

pedeapsa principală de 10 ani închisoare și cea complementară de interzicere a

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen.

pe durată de 4 ani pronunțată de Tribunalul Olt prin sentința penală nr. 159

din 16 decembrie 2008 în Dosarul nr. 4081/104/2008, definitivă prin Decizia nr.

3128 din 6 octombrie 2009 a I.C.C.J. în același dosar, cu pedepsele principală

și complementară de mai sus în sensul că, a aplicat inculpatului M.M. pedeapsa

principală de 10 ani închisoare alături de pedeapsa complementară de

interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și

lit. b) C. pen. pe durată de 4 ani.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a

dedus din durata pedepsei închisorii perioada executată cu începere din data de

12 octombrie 2009.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen.,

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe timpul detenției.

A obligat pe inculpat la plata sumei

de 30.000 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune morale către partea civilă

O.M., asistată de curator N.F.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 900 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt

emis la 1 iulie 2010 cu nr. 246/P/2010, a fost trimis în judecată inculpatul M.M.

pentru comiterea infr. prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

La termenul de judecată din data de 30

noiembrie 2010, în condițiile în care începând cu data de 25 noiembrie 2010 au

intrat în vigoare prevederile art. 3201 alin. (1) - (5) C. proc. pen. introduse

prin art. 18 pct. 43 din Legea nr. 202/2010, instanța a luat act că inculpatul

a declarat personal că recunoaște fapta penală de viol prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (3) teza I C. pen. și este de acord ca judecata să se facă doar pe baza

probelor administrate în cursul fazei de urmărire penală.

Instanța a dat eficiență juridică

declarației de recunoaștere a faptei penale și acordului acestuia ca judecata

să se facă doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în

condițiile normei menționată anterior, și să soluționeze în mod corespunzător

acțiunea penală, dar și acțiunea civilă. în privința acestei din urmă acțiuni,

s-a constatat că nu se mai impune administrarea de probe, întrucât cele

existente la dosar sunt suficiente pentru stabilirea nivelului despăgubirilor

pentru daune morale, ce au făcut obiect al acestei acțiuni civile, doar pe baza

obligației voluntare a inculpatului și astfel nu se impune disjungerea acestei

acțiuni conform prevederilor art. 3201 alin. (5) C. proc. pen.

Aceste din urmă constatări au avut la

bază nu numai temeiurile menționate mai sus, ci și argumente care vizează

incidența în cauză a normei art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen.

În primul rând, s-a constatat că, deși

declarația inculpatului de recunoaștere a faptei penale și de manifestare a

acordului său de a avea loc judecata pe baza probelor menționate mai sus a avut

loc după începerea cercetării judecătorești, condițiile impuse în acest sens de

către norma de procedură de la art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., s-au

constatat ca îndeplinite, întrucât instanța este în drept conform normelor de

procedură de la art. 321 C. proc. pen. să efectueze schimbări în ordinea de

efectuare a actelor de cercetare judecătorească, ceea ce înseamnă că este în

drept să revină și la un astfel de act ce se poate efectua până la începerea

cercetării judecătorești. Argumentele de temeinicie a acestei schimbări a ordinii

cercetării judecătorești s-au impus în raport de necesitatea de bună

desfășurare a procesului penal, în condiții de prezență a inculpatului care a

și fost ascultat, după cum s-a arătat.

În al doilea rând, s-a constatat că rațiunile

care au determinat impunerea acestor norme de procedură de la art. 3201 alin. (1)-(6)

C. proc. pen. și de drept material penal de la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.,

sunt cele de oportunitate, în sensul că prin acordarea valorii juridice

superioare a actului procesual de recunoaștere al inculpatului, autoritățile

judiciare evită efectuarea de cheltuieli materiale care erau impuse de

procedurile judiciare atâta timp cât judecata se desfășoară doar pe baza

probelor administrate la urmărirea penală și cel mult a înscrisurilor în

circumstanțiere administrate la termenul de judecată la care s-a dat declarația

respectivă de recunoaștere. Or, în cauza de față, deși s-a depășit momentul

începerii cercetării judecătorești și s-a trecut la audierea părților și a

primilor doi martori, efectele sunt deopotrivă de însemnate, deoarece se evită

alte cheltuieli materiale legate de audierea martorilor, dintre care cel admis

la propunerea inculpatului și a celui rezultat din dezbateri, fără a mai pune

la socoteală eventualele probe ce s-ar administra în cursul cercetării

judecătorești la instanțele de control judiciar.

În al treilea rând, s-a constatat că

în privința normei de drept material penal de la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.,

în vigoare de la data de 25 noiembrie 2010, cu caracter favorabil inculpatului

față de norma anterioară, operează normele imperative privind aplicarea legii

penale mai favorabile de la art. 13 alin. (1) C. pen.

Pe baza probelor administrate în cauză

în cursul urmăririi penale, a declarației de recunoaștere a faptei penale dată

de inculpat și pe baza acordului său ca judecata să aibă loc în condițiile

menționate mai sus, conform art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen., instanța a

reținut următoarea stare de fapt:

În după amiaza zilei de 8 ianuarie 2009

la invitația verișorului său, martorul P.G.P., partea vătămată minoră împreună

cu inculpatul M.M. și cu prietena acestuia au plecat din comuna Coteana, jud.

Olt, în comuna Mărunței din același județ, la domiciliul martorului N.M.R. pentru

a participa la o petrecere organizată de acesta din urmă. Se mai reține că aici

cei menționați au ascultat muzică și au dansat până în jurul orei 24,30, când

prietena inculpatului a invocat probleme de sănătate și a plecat de la

petrecere.

În aceste condiții partea vătămată a

rămas singură împreună cu cei 4 tineri menționați mai sus.

După circa 30 minute de la plecarea

prietenei inculpatului, acesta împreună cu ceilalți 3 tineri au mers afară unde

s-au înțeles să profite de victimă în sensul de a întreține raporturi intime cu

aceasta. Mai întâi, la victima ce se afla singură în cameră a intrat martorul N.M.R.,

care a întreținut raporturi sexuale cu victima după ca a împins-o în pat,

atunci când a constatat că aceasta nu este de acord. In timp ce martorul și cu victima

întrețineau raporturi intime, inculpatul M.M. a intrat în camera în care se

aflau cei doi și Ie-a făcut o fotografie cu telefonul său mobil, la îndemnul

băieților care se aflau afară. După ce din camera victimei a ieșit martorul N.M.R.,

acesta a purtat o discuție cu victima în care i-a pretins în prezența

inculpatului să întrețină raporturi intime și cu acesta. Constatând refuzul

victimei, inculpatul a constrâns-o pe aceasta prin amenințarea că va da

publicității fotografiile făcute în timpul actului sexual. Ca urmare inculpatul

a rândul său a întreținut un raport intim cu victima, iar la terminarea actului

sexual a constatat că victima s-a plâns că se simte rău, astfel că a dat dovadă

de înțelegere și nu a mai permis ca și ceilalți băieți să aibă raporturi intime

cu aceasta.

Fapta comisă de către inculpat, așa

cum a fost descrisă și reținută mai sus, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

La individualizarea pedepsei au fost

avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 alin. (1) C.p. între care

limitele de pedeapsă reduse cu o treime ca efect al prevederilor art. 3201 alin.

(7) C. proc. pen. dar și criteriile cu caracter personal, între care conduita

procesuală de recunoaștere a faptei penale și vârsta relativ redusă a

inculpatului dar și de antecedentele penale ale acestuia prin condamnările la

pedepsele de 1000 lei amendă penală pentru o infracțiune intenționată prev. de art.

11 alin. (1) din Legea nr. 61/1991 prin sentința penală nr. 789 pronunțată la

data de 16 octombrie 2008 de Judecătoria Slatina și de 10 ani închisoare pentru

infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza a II-a C. pen.

prin sentința penală nr. 159 pronunțată la 16 decembrie 2008 de Tribunalul Olt.

În aceste condiții, instanța a

stabilit că aplicarea unei pedepse principale de 7 ani închisoare satisface

scopul preventiv și funcțiile coercitivă și educativă ale acestei sancțiuni.

Întrucât noua infracțiune a fost

concurentă cu aceea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani

închisoare prin sentința penală nr. 799 pronunțată la data de 16 decembrie 2008

de Tribunalul Olt, întrucât aceasta din urmă a rămas definitivă la data de 6

octombrie 2009, s-a făcut aplicarea regulilor prev. de art. art. 36 alin. (1)

rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen.,

inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și

pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durată de 4 ani.

Cu privire la latura civilă a

procesului s-a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale

prev. de art. 998, 999 C. civ. pentru obligarea inculpatului la plata de

despăgubiri pentru daune morale, concludent în acest sens fiind acordul de

voință al inculpatului care fost de acord cu pretențiile părții civile chiar la

nivelul solicitat de aceasta.

Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 19 din 26 ianuarie 2011, a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și

inculpatul M.M. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția inculpatului din pedeapsă, la zi.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Analizând actele și lucrările

dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu, sub

toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că

instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă și concordantă cu probele

administrate în cauză, iar încadrarea juridică este, de asemenea, justă.

În ceea ce privește motivul de apel

formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, prin care s-a solicitat

desființarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât în mod nelegal s-a aplicat art.

3201 C. proc. pen., astfel că procedura folosită de instanță nu este prevăzută

de lege (întrucât inculpatul putea să recunoască săvârșirea faptelor până la

începerea cercetării judecătorești, moment procesual care a fost depășit în

cauză, iar aceasta trebuia judecată conform procedurii de drept comun),

instanța a reținut că acest motiv este neîntemeiat.

Astfel, s-a apreciat că instanța de

fond în mod corect a dat eficiență declarației inculpatului de recunoaștere a

faptei și acordului acestuia ca judecata să se facă doar pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, în condițiile prevăzute de art. 3201

C. proc. pen., soluționând în mod corespunzător latura penală civilă a cauzei.

Este adevărat că potrivit textului

arătat această declarație poate fi făcută de inculpat până la începerea

cercetării judecătorești la instanța de fond, însă trebuie avute în vedere și

rațiunile care au stat la baza introducerii acestui text legal, respectiv

scurtarea duratei procedurii și reducerea cheltuielilor materiale determinate

de desfășurarea procedurilor potrivit dreptului comun.

Or, în cauză, deși până la intrarea în

vigoare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. instanța de fond a audiat

partea vătămată, inculpatul și doi martori, totuși nu se poate ignora faptul că

prin recunoașterea inculpatului și aplicarea acestei proceduri nu se mai

administrează celelalte probe și astfel se scurtează durata procesului penal și

se evită alte cheltuieli suplimentare legate de audierea martorilor și

administrarea altor probe, precum și, în mod evident, cheltuieli determinate de

administrarea unor probe în căile de atac.

S-a apreciat ca fiind corectă și

observația instanței de fond în sensul că norma de drept de la art. 3201 alin. (7)

C. proc. pen., în vigoare de la data de 25 noiembrie 2010, deși cuprinsă în

legea de procedură, este totuși o normă de drept substanțial, ce privește

limitele de pedeapsă și individualizarea acesteia, și, întrucât este mai

favorabilă inculpatului, se impune aplicarea acesteia potrivit art. 13 C. pen.

În ceea ce privește motivul de apel

formulat de parchet prin care s-a arătat că instanța de fond trebuia să se

pronunțe mai întâi asupra admisibilității cererii formulate de inculpat pentru

aplicarea procedurii prev. de art. 3201 C. proc. pen., se constată că și acesta

este neîntemeiat, în practicarea încheierii de ședință de la 30 noiembrie 2020,

când s-a amânat pronunțarea în cauză, fiind consemnat în mod expres faptul că

instanța de fond a admis cererea formulată de inculpat, după care a constatat

că nu se mai impune audierea martorilor.

Cu privire la motivul de apel formulat

de parchet prin care s-a arătat că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului

fără reținerea de circumstanțe atenuante este greșit individualizată, instanța

având în vedere limitele de pedeapsă reduse cu câte 1/3, s-a constatat că și

acest motiv este neîntemeiat, de vreme ce, astfel cum s-a arătat mai sus, s-a

apreciat că în mod corect instanța de fond a aplicat procedura prevăzută de art.

3201 C. proc. pen., astfel că a avut în vedere în mod just limitele de pedeapsă

reduse cu o treime, pedeapsa situându-se între 6 ani și 8 luni închisoare și 16

ani și 8 luni închisoare. S-a reținut că pedeapsa de 7 ani închisoare este

legal aplicată, situându-se între aceste limite astfel cum au fost reduse.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei

aplicate inculpatului, criticat prin motivele de apel formulate de acesta, s-a

reținut că pedeapsa a fost just individualizată, cu respectarea criteriilor

generale prev. de art. 72 C. pen., având în vedere limitele de pedeapsă astfel

cum au fost indicate mai sus, gradul de pericol social al faptei, modalitatea

și împrejurările comiterii acesteia, urmarea produsă, persoana și conduita

inculpatului, care a recunoscut fapta; totodată, în mod corect nu s-au reținut

în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, în condițiile în care acesta a

mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 10 ani închisoare tot pentru o

infracțiune de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a mai constatat că nu se impune nici

majorarea pedepsei, în cadrul apelului declarat de parchet în defavoarea

inculpatului, având în vedere împrejurările comiterii faptei și atitudinea

inculpatului; totodată, nu poate fi ignorat nici faptul că cel care a

întreținut primul raport sexual cu partea vătămată, N.M.R. (despre care partea

vătămată a declarat că a constrâns-o la aceasta, agresând-o fizic) a fost scos

de sub urmărire penală pentru infracțiunea prev. de art. 198 C. pen.

Prin recursul declarat, reprezentantul

Ministerului Public a invocat temeiul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., în sensul greșitei aplicări a prevederilor art. 3201 C.

proc. pen., întrucât inculpatul putea declara doar până la începutul cercetării

judecătorești că recunoaște faptele din rechizitoriu. Or, la data de 5

octombrie 2010, când au fost audiați inculpatul și partea vătămată, acesta nu a

recunoscut fapta și era începută cercetarea judecătorească.

În concluzie, a solicitat înlăturarea

dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. și aplicarea unei pedepse în cadrul

limitelor legale.

Recursul parchetului este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, rezultă că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a

prevederilor art. 3201 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 3201 alin.

(1) și (2) C. proc. pen., introdus prin art. 18 pct. 43 din Legea nr. 202/2010,

publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010, în vigoare din 25 noiembrie 2010,

"până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara

personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute

în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când

inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de

sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția

înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de

judecată".

Potrivit alineatului 3 al aceluiași

text, la termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca

judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală."

Din interpretarea textului mai

sus-enunțat, rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții pentru ca

judecata în primă instanță să poată avea loc în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală, și anume:

- Să existe o triplă manifestare de

voință a inculpatului, în sensul că recunoaște în integralitate a faptelor

reținute în rechizitoriu, solicită ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală și că nu solicită administrarea de

probe;

- Această manifestare de voință a

inculpatului să aibă loc până la momentul procesual al începerii cercetării

judecătorești, marcat de citirea actului de sesizare în fața instanței;

- în lipsa acestei manifestări de voință

expresă a inculpatului, instanța, în baza rolului activ, să îl întrebe pe inculpat

dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

În cauză, așa cum rezultă din actele

dosarului, începerea cercetării judecătorești a avut loc la data de 5 octombrie

2010, termen la care inculpatul a fost ascultat și nu a recunoscut săvârșirea

faptei.

Ulterior, la termenul din 30 noiembrie

2010, când au avut loc și dezbaterile pe fondul cauzei, instanța a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., procedând la ascultarea

inculpatului, care a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis

în judecată.

Or, la momentul aplicării

dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., instanța începuse cercetarea judecătorească,

astfel că nu mai puteau fi incidente prevederile arătate.

Drept urmare, se constată că în mod

greșit prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.

și a soluționat cauza doar în baza probelor administrate la urmărirea penală.

La momentul constatării incidenței

dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., instanța începuse cercetarea

judecătorească, administrând probele indicate în rechizitoriu și urma să

asculte martorul rezultat din dezbateri, N.M.R. și martorul propus în apărarea

inculpatului, l.C.A.

Așa fiind, pentru continuarea

cercetării judecătorești în cauză, în condițiile celor patru principii

fundamentale, caracteristice fazei de judecată - oralitate, publicitate,

nemijlocire și contradictorialitate - se impune casarea hotărârilor și

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Pentru considerentele mai sus-arătate,

se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

împotriva Deciziei penale nr. 19 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat M.M., va

fi casată decizia atacată și sentința penală nr. 151 din 3 decembrie 2010 a

Tribunalului Olt și se va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

Ultimul act procedural rămas valabil

de la care procesul penal își va relua cursul este încheierea din 9 noiembrie

2010 a Tribunalului Olt.

Se constată că recurentul inculpat

este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 19 din 26

ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

privind pe intimatul inculpat M.M.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 151 din 3 decembrie 2010 a Tribunalului Olt și trimite cauza spre

rejudecare la prima instanță.

Ultimul act procedural rămas valabil

de la care procesul penal își va relua cursul este încheierea din 9 noiembrie

2010 a Tribunalului Olt.

Constată că recurentul inculpat este

arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 200 lei pentru apărarea intimatului inculpat, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

aprilie 2011.