ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 815/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 815/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 februarie 2013, Curtea

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, învestită cu

judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și de

inculpații A.S., A.F. și A.Fn. împotriva Sentinței penale nr. 29 din 22

februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosar nr.

1297/104/2011, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a

inculpatului A.S. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar în baza

art. 300

2

, raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen., a dispus menținerea măsurii arestării preventive a acestuia.

Pentru a se hotărî

astfel, s-a reținut că, prin Încheierea nr. 6 din 20 februarie 2011 pronunțată

de Tribunalul Olt, secția penală în Dosarul nr. 1246/104/2011, s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatului A.S. pe o perioadă de 29 de zile de la data

de 23 februarie 2011 până la 20 martie 2011 inclusiv, constatându-se

îndeplinite condițiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. a), b), e), f) C. proc.

pen., și a fost emis Mandatul de arestare preventivă nr. 12 din 20 februarie

2011; măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv, pe durata

urmăririi penale.

Cu privire la

temeiurile arestării preventive, s-a reținut că, la momentul arestării, a

existat cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că

inculpatul a fugit imediat după comiterea infracțiunilor și s-a ascuns, în

diverse locuri, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, aspecte ce

au rezultat din procesele verbale de căutare a inculpatului din data de 19

februarie 2011, la domiciliul din Drăgănești Olt, din demersurile făcute față

de vecinii imobilului de la domiciliu dar și prin actele materiale de căutare a

acestuia la imobilele pe care le deține în Slatina și apoi, din nou, în orașul

Drăgănești Olt, la imobilele pe care le dețin soția și copiii.

Cu privire la art.

148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a reținut că, la acel moment, existau

date certe că inculpatul a încercat să zădărnicească direct și indirect aflarea

adevărului, prin influențarea martorilor cauzei, așa cum rezultă din

convorbirile telefonice efectuate de inculpat cu martorii cauzei, consemnate în

notele de redare și interceptare a acestora.

S-a constatat și

incidența cazului prev. de art. 148 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în sensul

că exista date că inculpatul exercită presiuni asupra părții vătămate, care îi

este nepot, și că încearcă să facă o înțelegere frauduloasă cu aceasta.

Tribunalul a reținut

și cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că, pe

de o parte, există probe ce dovedesc comiterea infracțiunilor de către

inculpat, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani, iar pe de altă parte, este dovedit pericolul concret pentru ordinea

publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.

La 14 aprilie 2011 a

fost înaintat Tribunalului Olt, secția penală Rechizitoriul nr. 307/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus trimiterea

în judecată: - în stare de arest preventiv, a inculpatului A.S. pentru

săvârșirea infracțiunilor de: tentativă la omor calificat,prev. de art. 20,

raportat la art. 174 - 175 lit. c) și i) C. pen.,ultraj contra bunelor moravuri

și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C.

pen.,instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, prev. de art. 25,

raportat la art. 260, cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen., și portul

cuțitului, fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui

viața ori integritatea corporală a persoanelor, prev. de art. 2 alin. (1) din

Legea 61/1991,toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- în stare de

libertate, a inculpatului A.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate

la tentativă de omor calificat prev. de art. 26, raportat la art. 20 alin. (1),

raportat la art. 174 alin. (1) și 2, raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și

i) și alin. (2) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii

și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplic,

art. 33 lit. a) C. pen.;

- în stare de

libertate, a inculpatei A.F. (soția lui A.S.) pentru săvârșirea infracțiunilor

de instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, prev. de art. 25,

raportat la art. 260, cu aplicarea art. 29 C. pen., și încercare de a determina

mărturia mincinoasă, prev. de art. 261 C. pen., ambele cu aplic art. 33 lit. a)

C. pen.

În fapt, în sarcina

inculpatului A.S.l s-a reținut, în esență, că, în seara zilei de 17 februarie

2011, înarmat cu un cuțit și cu un topor, a pătruns într-un local public (bar)

de pe raza orașului Drăgănești Olt, și în prezența unui număr mare de persoane,

a agresat pe partea vătămată A.I. (nepot de frate), aplicându-i o lovitură cu

cuțitul, în zona toracică, agresiune în urma căreia viața părții vătămate a

fost pusă în primejdie și că prin aceste fapte, a perturbat grav ordinea și

liniștea publică, iar după comiterea agresiunii a luat legătura direct și prin

intermediari cu martorii prezenți la fața locului pentru a-i determina să

relateze organelor judiciare o altă situație de fapt decât cea reală.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 1927/104/2011, iar în cursul

cercetării judecătorești, inculpatul A.S., prin intermediul apărătorilor aleși,

a formulat mai multe cereri de revocare a măsuri arestării preventive și de

înlocuire a acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, precum

și o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, cereri care au fost

respinse, cu excepția încheierilor pronunțate de Tribunalul Olt la data de 31

august 2011 și la 22 septembrie 2011, când au fost admise cererile inculpatului

A.S. și s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea-municipiul Slatina, fără încuviințarea

Tribunalului Olt și s-au stabilit față de inculpat obligațiile prev. de art.

145 alin. (1

1

), precum și obligații în baza art. 145 alin. (1

2

)

C. proc. pen., încheieri care au fost casate de Curtea de Apel Craiova.

Prin Sentința penală

nr. 29 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală,

inculpatul A.S. a fost condamnat la:

- 7 (șapte) ani și 6

(șase) luni închisoare și 3 ani a interzicere a drepturilor prev de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

de omor asupra nepotului de frate, prevăzută și pedepsită de art. 20 alin. (1),

raportat la art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 alin. (1) lit. c) și i) și

alin. (2) C. pen. în seara zilei de 17 februarie 2011;

- 2 (doi) ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 321 alin. (1) și (2) C.

pen. în seara zilei de 17 februarie 2011;

- 1 (un) an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 raportat la art. 260

alin. (1), cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen.;

- 3 (trei) luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din

Legea nr. 61/1991;

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și inculpatul a

fost obligat să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni

închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., a fost aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării

pedepsei principale.

În baza art. 35 alin.

(1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., i s-a aplicat

inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen.,s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului

preventiv, de la data de 20 februarie 2011 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen.,s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului.

Curtea, analizând

actele și lucrările dosarului, a constatat că, la acest moment procesual, nu se

conturează o reapreciere cu privire la temeiurile de fapt și de drept ce au

justificat măsura arestării preventive de la data când aceasta a fost

menținută,constatându-se că acestea subzistă și în prezent, respectiv sunt

întrunite condițiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen.,

respectiv, că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă

lăsarea în libertate a inculpatului este actual și concomitent cu cel al

influențării probelor și al încercării de a zădărnici aflarea adevărului,

existând riscul plauzibil ca inculpatul ar putea împiedica buna desfășurare a

procesului penal.

Curtea a constatat

că, și la acest moment procesual, în cauză sunt îndeplinite cel puțin două din

aceste condiții, respectiv, împiedicarea bunei desfășurări a cercetării

judecătorești și tulburarea ordinii publice, prin raportare la gravitatea și

natura acuzațiilor aduse inculpatului, și reacția particulară a opiniei publice

față de acestea, astfel cum, de altfel, argumentat s-a reținut și anterior la

verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului.

S-a reținut că

detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii

temeinice cu privire la un interes public real, care, fără a aduce atingere

prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale

a cercetării în stare de libertate, că infracțiunile pentru care inculpatul

A.S. a fost trimis în judecată denotă un pericol sporit, prin consecințele

grave și amploarea fenomenului infracțional în acest domeniu, fiind vorba,

așadar, atât de o infracțiune privind viața și integritatea corporală a

persoanei cât și de infracțiuni care aduc atingere relațiilor privind

conviețuirea socială, precum și de o infracțiune care împiedică înfăptuirea

justiției. În acest context se impune o apreciere strictă a condițiilor în care

persoana care este trimisă în judecată și condamnată pentru comiterea unor

asemenea infracțiuni poate fi lăsată în libertate, avându-se în vedere

frecvența unor astfel de fapte cu rezonanță deosebită, de natură a genera

sentimente de insecuritate și teamă, iar circumstanțele care particularizează

faptele ce formează obiectul cauzei, astfel cum au fost descrise până în

prezent, justifică presupunerea că lăsarea în libertate a inculpatului arestat

preventiv ar crea un potențial risc de amplificare a activității infracționale

de această natură.

Asupra cererii de înlocuire

a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara,

formulată la același termen de judecată de către inculpat, Curtea a reținut că

aceasta este nefondată în contextul în care actele dosarului nu relevă că ar fi

intervenit elemente noi, de natură a justifica susținerea că punerea în

libertate a inculpatului nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică.

Curtea a constatat că

nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive, câtă vreme ansamblul

probator relevă indicii și probe temeinice care conduc la bănuiala privind

implicarea inculpatului în faptele ce formează obiectul judecății, iar

menținerea arestării preventive este necesară pentru atingerea scopurilor

procesului penal și buna desfășurare a acestuia, întrucât lăsarea în libertate

a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru ca instanța să

stabilească dacă mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii

arestării preventive, trebuie avute în vedere aspectele referitoare atât la

pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în

libertate a inculpatului, cât și caracterul rezonabil al duratei detenției

preventive.

Or, ținând cont de

gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul de modalitatea și de

împrejurările în care au fost săvârșite, Curtea a constatat că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru

ordinea publică, subzistând și temeiurile avute în vedere la luarea inițială a

măsurii arestării preventive față de inculpat.

S-a apreciat că nu se

poate ignora realitatea faptică cu privire la poziția procesuală a majorității

martorilor cauzei dar și a părții vătămate, care, pe timpul judecății, și-au

schimbat declarațiile nefavorabile inculpatului - date în cursul urmăririi

penale - în declarații favorabile lui, declarații care tind să ateste prezența

inculpatului la momentul faptei de tentativă de omor calificat a în alt loc

decât locul faptei, contrar unora dintre transcrierile convorbirilor telefonice

interceptate.

Curtea a constatat,,

în acest moment procesual, că indiciile concrete și plauzibile cu privire la

încercările directe ale inculpatului și ale soției sale, inculpat în aceeași

cauză, de a zădărnici aflarea adevărului ar fi putut avea urmări directe în

poziția procesuală actuală a martorilor și a părții vătămate nefiind lipsită de

relevanță nici constatarea făcută de Curte prin încheierea din data de 18

septembrie 2012 - rămasă definitivă cu privire la măsura preventivă, prin

respingerea recursului inculpatului - privind lipsa de cooperare a inculpaților

cauzei, inclusiv a inculpatului arestat.

Curtea de Apel a

constatat că în cauză există un interes public ce se circumscrie necesității

asigurării bunei desfășurări a procesului penal și garantării aflării

adevărului, care impune privarea sa de libertate, în continuare, durata

detenției preventive, potrivit considerentelor arătate, nedepășind, până în

prezent, un termen rezonabil în raport cu stipulațiile art. 5, parag. 1 lit.

a), raportat la art. 6, parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

și că, la acest moment procesual, nu au intervenit elemente noi, de drept ori

de fapt, care să justifice punerea în libertate a inculpatului și înlocuirea

măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de

libertate, cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost găsit vinovat în primă

instanță, fiind deja condamnat pentru faptele pentru care s-a dispus trimiterea

lui în judecată.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul A.S. a declarat, în termen legal, prezentul recurs,

solicitând casarea încheierii și, pe fond, revocarea măsurii arestării

preventive (în principal) sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea (în subsidiar),

conform art. 145

1

raportat la art. 145 C. proc. pen.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile

formulate,în conformitate cu dispozițiile art. 141 C. proc. pen., constată că

recursul este nefondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu

stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23

din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate

dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a

săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în

posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea

ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea

desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Or, în raport cu

probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpatul A.S. este

acuzat de săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită, fiind vorba despre

tentativă la infracțiunea de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și

tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare la mărturie mincinoasă și

port fără drept de armă albă, fapte pentru a fost deja condamnat (nedefinitiv)

de prima instanță la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, în

regim de detenție.

Pornindu-se de la

temeiurile care au fost avute în vedere la menținerea măsurii arestării

preventive a inculpatului se reține că, potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același

cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Condițiile art. 143

C. proc. pen. se referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că

inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză, se constată

că există probe, care conduc la existența unor bănuieli legitime că inculpatul

ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat și anume: tentativă la omor

calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii

publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, și portul

cuțitului, fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui

viața ori integritatea corporală a persoanelor.

Totodată se constată

că, prima condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., referitoare la

săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani, este îndeplinită, avându-se în vedere infracțiunile reținute în

sarcina acestuia.

Cu privire la cea de

a doua condiție a art. 148 lit. f) C. proc. pen. "există probe că lăsat în

libertate prezintă un period pentru ordinea publică " se constată că și

aceasta este îndeplinită în cauză.

Evaluând pericolul

concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a

inculpatului A.S., Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele

reale de comitere a faptelor -înarmat cu un cuțit și un topor a pătruns într-un

local public, în prezența unui număr mare de persoane; modalitatea de comitere

- a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona toracică a părții vătămate A.l.

(nepotul său), agresiune în urma căreia viața acesteia a fost pusă în pericol,

după care a luat legătura cu martorii prezenți pentru a-i determina să relateze

organelor judiciare o altă situație decât cea reală.

Pericolul pentru

ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul

de insecuritate în rândul societății, generate de faptul că persoane bănuite de

săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de

libertate.

De asemenea, Curtea a

mai constatat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulară și prin

reacția publicului, pot determina o stare de pericol pentru comunitate,

justificând astfel luarea măsurii arestării preventive, cel puțin pentru o

anumită durată de timp.

Noțiunea de pericol

pentru ordinea publică nu trebuie înțeleasă doar ca o primejdie concretă și

imediată, constând în posibilitatea comiterii unor noi fapte penale grave ori

similare, ci ca o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul

societății civile, generată de rezonanța socială negativă, actuală și persistentă

a infracțiunilor de violență și a celor săvârșite în conexitate cu acestea.

Or, recrudescentei

infracțiunilor cu violentă, lăsarea în libertate a inculpatului despre care

există bănuiala că a săvârșit astfel de fapte, prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de neîncredere în buna

desfășurare a activității specifice a justiției, iar pe de altă parte, asemenea

fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul

infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

Ca urmare, se

apreciază că se justifică sau se susține, în prezent, un pericol real pentru

ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului astfel încât, la

acest moment procesual, nu se impun măsuri preventive alternative deținerii.

Referitor la cel de

al doilea temei al menținerii arestării preventive - art. 148 lit. b) C. proc.

pen. - analizând actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta

subzistă și în prezent. Astfel, nu trebuie ignorat nici că, imediat după

săvârșirea faptelor inculpatul A.S. a luat legătura, direct și prin

intermediari, cu martorii prezenți la locul faptei, pentru a-i determina să

relateze o altă situație de fapt și nici că, pe parcursul cercetării judecătorești,

atât martorii cât și partea vătămată și-au schimbat declarațiile, declarații

care tind să ateste prezența inculpatului la momentul tentativei la infracțiune

de omor într-un alt loc, încercând astfel să îl scape pe inculpat de răspundere

penală.

Astfel, în

jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru

motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat

suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă

(Stogmuller împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969); riscul ca

acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției

(Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968), să comită noi

infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969)

sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, Hotărârea din 26

iunie 1991 și Hendriks împotriva Olandei, Hotărârea din 5 iulie 2007).

Nici critica

formulată de apărător privind depășirea caracterului rezonabil a măsurii

arestării preventive nu este întemeiată.

Din perspectiva

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, termenul și

caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in

abstracto, ci in concreto, ținându-se seama de natura și complexitatea cauzei,

comportamentul autorităților și al celui arestat, iar menținerea detenției este

justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru

fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul

de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Doctrina juridică în

materie a explicat faptul că termenul rezonabil prevăzut în art. 5 se

calculează de la data reținerii sau arestării preventive și se sfârșește la

data pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar

nedefinitivă.

După pronunțarea unei

asemenea hotărâri, privarea de libertate este autorizată de existența

condamnării, chiar nedefinitivă, pronunțată de un tribunal competent, care

presupune atât constatarea vinovăției, consecutivă stabilirii, potrivit legii,

a comiterii unei infracțiuni, cât și aplicarea unei pedepse sau a altor măsuri

privative de libertate.

Jurisprudența

instanței de contencios european a stabilit că perioada detenției în timpul

procedurilor în apel sau în casație nu poate fi examinată prin prisma art. 5

parag. 3, ci potrivit art. 6 parag. 1, care are în vedere durata unui proces,

în ansamblul său or, în speță, inculpatul a fost deja condamnat în primă

instanță.

Înalta Curte constată

că, raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții

reale și eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea

inculpatului în detenție.

În raport cu cele

expuse, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara se învederează a fi

neîntemeiată. Circumstanțele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor

penale, faptul că a colaborat cu organele de anchetă, conduita acestuia în

societate, faptul că este bolnav și că, în perioada de arest preventiv, și-ar

fi format o atitudine corespunzătoare față de regulile de conviețuire socială)

nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelație cu interesul public,

respectiv, protejarea în fața riscului repetării unor astfel de fapte, iar în

cauză, după cum s-a arătat, protejarea ordinii publice și asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a

inculpatului A.S.

Pentru considerentele

expuse, în conformitate cu art. 385

1

alin. (2) coroborat cu art. 141

C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpatul A.S. împotriva Încheierii din 26 februarie 2013 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

1927/104/2011.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata sumei de 225 RON, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând

onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva Încheierii din 26

februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Procesat de GGC - LM