ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1953/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1953/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea de ședință din 28 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1927/104/2011, s-a dispus

menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul A.S.

Pentru a dispune astfel, verificând

potrivit art. 300

2

C. proc. pen. corob. cu art. 160

b

C.

proc. pen. legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului A.S.,

instanța de apel a reținut următoarele - în cursul urmăririi penale efectuate

în cauză:

Prin încheierea nr. 6 din 20 februarie

2011 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1246/104/2011 s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatului A.S. pe o perioadă de 29 de zile de la data

de 23 februarie 2011 până la 20 martie 2011 inclusiv, constatându-se

îndeplinite condițiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. a), b), e), f) C. proc.

pen.; a fost emis mandatul de arestare preventivă din 20 februarie 2011. S-a

apreciat că există cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în

care se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, în sensul că a fugit

imediat după comiterea infracțiunilor și s-a ascuns, în diverse locuri, în

scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, aspecte reținute din

procesele-verbale de căutare a inculpatului din data de 19 februarie 2011 la

domiciliul din Drăgănești Olt, prin demersurile făcute față de vecinii

imobilului de la domiciliu dar și prin actele materiale de căutare a acestuia

la imobilele pe care le deține în Slatina și apoi din nou în orașul Drăgănești

Olt la imobilele pe care le dețin soția și copiii. Întrucât cauza a fost intens

mediatizată, s-a mai reținut că pe această cale s-a luat la cunoștință de

actele materiale de prindere a inculpatului, care a avut loc în municipiul

București într-un imobil din cartierul F., situație care s-a apreciat ca fiind

de natură să confirme o dată în plus constatarea de mai sus.

S-a reținut cazul prev. de art. 148

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - că sunt date certe că inculpatul a încercat să

zădărnicească direct și indirect aflarea adevărului prin influențarea martorilor

cauzei, așa cum rezultă din convorbirile telefonice efectuate de inculpat cu martorii

cauzei, consemnate în notele de redare și interceptare a acestora. S-a constatat

și incidența cazului prev. de art. 148 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. în sensul

că există date că inculpatul exercită presiuni asupra părții vătămate, care îi este

nepot și că încearcă să facă o înțelegere frauduloasă cu aceasta. S-a precizat că

în acest sens sunt chiar relatările părții vătămate care a arătat că, după ce a

fost scoasă din bar și inculpatul împreună cu persoanele ce-l însoțeau, au continuat

să o lovească, l-au amenințat că nu va mai reuși să iasă din casă nu numai el ci

și familia sa, după care, a susținut că aceștia au afirmat că „au tot județul la

picioarele lor, că plătesc și că vor scăpa". S-au mai reținut și consemnările

din nota telefonică privind convorbirea din data de 18 februarie 2011, ora 13:12:08,

în care inculpatul în cadrul convorbirii cu numitul V.I., afirma „sunt la Craiova.

Las-mă că sunt la spital la (...)",ceea ce a determinat aprecierea prin coroborarea

probelor administrate că s-a deplasat chiar la locul unde era internată victima,

spre a realiza o înțelegere cu aceasta.

Tribunalul a reținut și cazul prevăzut

de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în sensul că pe de o parte există probe

ce dovedesc comiterea infracțiunilor de către inculpat, infracțiuni pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar pe de altă parte, este dovedit

pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.

Recursul declarat de inculpat împotriva

acestei încheieri a fost respins ca nefondat prin încheierea 32 din 23

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Prin încheierea nr. 12 din

14 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1477/104/2011 s-a dispus

prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile începând

cu data de 20 martie 2011 pană la 18 aprilie 2011 inclusiv, constatându-se că subzistă

temeiurile de drept și de fapt avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive,

respectiv incidența dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. b), e) și f) C. proc.

pen.

Încheierea a fost menținută prin încheierea

nr. 51 din 18 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a respins

recursul declarat de inculpatul A.S. ca nefondat.

- după terminarea urmăririi penale - La

data de 14 aprilie 2011, în baza art. 264C. proc. pen. a fost înaintat Tribunalului

Olt rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 307/P/2011

prin care s-a dispus trimiterea în judecată:

A.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tentativă la omor calificat prev.de

art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. c) și i) C. pen.;

- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen.;

- instigare la mărturie mincinoasă neurmată

de executare prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 260 C. pen. cu aplicarea art.

29 alin. (1) C. pen.;

- portul cuțitului, fără drept, în locuri

și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața ori integritatea corporală a persoanelor,

prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 61/1991, toate cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

A.F. (fiul lui A.S.) pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la tentativă de omor calificat

prev. de art. 26 rap. la art. 20 alin. (1) rap. la art. 174 alin. (1) și (2) rap.

la art. 175 alin. (1) lit. c) și i) și alin. (2) C. pen.;

- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu

aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

A.F.A. (soția lui A.S.) pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- instigare la mărturie mincinoasă neurmată

de executare prev. de art. 25 rap. la art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 29C.

pen.,

- încercarea de a determina mărturia mincinoasă

prev. de art. 261 C. pen., ambele cu aplic. art. 33lit. a) C. pen.

În

fapt, în sarcina inculpatului A.S.l s-a reținut, în esență

că, în seara zilei de 17 februarie 2011, înarmat cu un cuțit și un topor, a pătruns

într-un local public (bar) de pe raza orașului Drăgănești Olt, și în prezenta unui

număr mare de persoane, a agresat pe partea vătămată A.I. (nepot de frate), aplicându-i

o lovitură cu cuțitul, în zona toracică, agresiune în urma căreia viața părții vătămate

a fost pusă în primejdie și prin aceste fapte a perturbat grav ordinea și liniștea

publică, iar după comiterea agresiunii a luat legătura direct și prin intermediari

cu martorii prezenți la fața locului pentru a-i determina să relateze organelor

judiciare o altă situație de fapt decât cea reală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

Olt sub nr. 1927/104/2011, și s-a stabilit aleatoriu, în sistem informatizat termen

fond la data de 03 mai 2011.

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul

Olt la data de 15 aprilie 2011 în baza art. 300

1

alin. (1)C. proc.

pen. s-a verificat și constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive

a inculpatului A.S. și în baza art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen. s-a

menținut arestarea preventivă.

Încheierea a rămas definitivă prin decizia

penală 696 din 29 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul

nr. 1927/104/2011/a2, prin care s-a respins recursul declarat de inculpat.

- în

cursul cercetării judecătorești - Prin încheierea pronunțată

de Tribunalul Olt la data de 31 mai 2011 s-a verificat și constatat legalitatea

și temeinicia arestării preventive a inculpatului A.S. și s-a dispus menținerea

acestei măsuri potrivit art. 300

2

corob cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.; încheierea a fost menținută prin decizia penală 977

din 06 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins recursul

declarat de inculp. A.S. Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Olt la data de

19 iulie 2011 s-a verificat și constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive

inculpatului A.S. și s-a dispus menținerea acestei măsuri potrivit art. 300

2

corob. cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. Încheierea a fost menținută

prin decizia penală 1256 din 21 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova

prin care s-a respins recursul declarat de inculpatul A.S.

În

aceeași etapă procesuală - cercetare judecătorească, inculpatul

A.S., prin intermediul apărătorilor aleși a formulat mai multe cereri de revocare

a măsuri arestării preventive, înlocuire a acesteia cu obligarea de a nu părăsi

localitatea sau țara, astfel:

- la data de 21 aprilie 2001 a formulat

cereri de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a acestei măsuri

cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, cereri respinse ca neîntemeiate

prin încheierea pronunțată de Tribunalul Olt la data de 26 aprilie 2011;

- la data de18 mai 2011 a solicitat revocarea

arestării preventive, cerere respinsă ca neîntemeiată prin încheierea pronunțată

de Tribunalul Olt la data 20 aprilie 2011;

- la termenul din 31 mai 2011, după ascultarea

inculpatului și audierea martorilor cu identitate protejată M.V., P.M., cu ocazia

dezbaterii legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive conform art.

300

2

C. proc. pen. inculpatul prin intermediul apărătorilor aleși a solicitat

înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea, susținând că temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri au încetat,

în raport cu declarația părții vătămate, a martorilor ascultați nemijlocit de instanța

de judecată, coroborate cu declarația inculpatului care în mod constat a susținut

nevinovăția sa. Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea pronunțată

de Tribunalul Olt la data de 31 mai 2011.- la data de 06 iulie 2011 inculpatul A.S.

a formulat o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării

de a nu părăsi țara, care a fost respinsă, ca neîntemeiată prin încheierea pronunțată

de Tribunalul Olt la data de 12 iulie 2011

- la termenul din 19 iulie 2011 inculpatul

a formulat o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării

de a nu părăsi țara cerere respinsă ca neîntemeiată de Tribunalul Olt prin încheierea

pronunțată la aceeași dată.

- la datele de 01 august 2011 și 03

august 2011, inculpatul A.S. a depus cerere de liberare provizorie sub control judiciar

și o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu

părăsi localitatea.

Prin încheierea pronunțată de la data de

08 august 2011, Tribunalul Olt, a respins cererea de liberare provizorie sub control

judiciar ca inadmisibilă, iar cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul A.S., a fost

respinsă ca neîntemeiată. S-a reținut că nu sunt incidente în cauză dispoz.

art. 139 C. proc. pen. întrucât nu s-au schimbat temeiurile de fapt și de drept

ce au justificat arestarea preventivă a inculpatului, iar cu privire la cererea

de liberare provizorie că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen.

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul

Olt la data de 31 august 2011 s-a dispus, din oficiu, în baza art. 139 alin.

(1) C. proc. pen. și art. 145 C. proc. pen. înlocuirea măsurii arestării preventive

a inculpatului A.S. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea-mun. Slatina,

fără încuviințarea Tribunalului Olt și s-au stabilit față de inculpat obligațiile

prev. de art. 145 alin. (1

1

) precum și obligații în baza art. 145

alin. (1

2

) C. proc. pen.

S-a reținut în esență că la termenul din

30 august 2011 au fost administrate noi mijloace de probă care, coroborate cu celelalte

administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești ar fi de natură a schimba

circumstanțele concrete ale cauzei, împrejurările privitoare la comiterea faptelor,

precum și a indiciilor referitoare la implicarea inculpatului în săvârșirea acestora;

s-a apreciat că este justificată în acest context probator luarea unei măsuri preventive

mai puțin severe, suficientă pentru asigurarea bunului mers al procesului penal

în raport cu restricțiile impuse inculpatului.Această încheiere a fost casată prin

decizia penală nr. 1327 din 05 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova

în Dosarul nr. 1927/104/2011/a5 sub aspectul dispoziției de înlocuire a măsurii

arestării preventive a inculpatului A.S. și rejudecând Curtea de Apel Craiova, a

dispus menținerea stării de arest preventiv față de inculpatul A.S. potrivit

art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. S-a reținut

în esență că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului (cu

referire expresă la art. 143, art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.) sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și este

cercetat, impun privarea de libertate, în continuare, a acestuia.

Ulterior, prin încheierea pronunțată de

Tribunalul Olt la data de 13 septembrie 2011 s-a respins cererea de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată

de inculpatul A.S. la data de 06 septembrie 2011, ca neîntemeiată. S-a reținut în

esență că motivele invocate în susținerea cererii privind schimbarea temeiurilor

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive ori neîndeplinirea condiției

pericolului concret pentru ordinea publică au fost analizate de instanța de recurs

care a concluzionat în sensul netemeiniciei acestora, Curtea de Apel menținând arestarea

preventivă a inculpatului în cursul judecății. Prin încheierea pronunțată de Tribunalul

Olt la data de 22 septembrie 2011 s-a admis o altă cerere a inculpatului A.S. și

în baza art. 139 alin. (1)C. proc. pen. și art. 145 C. proc. pen. s-a înlocuit măsura

arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea

- mun. Slatina, fără încuviințarea Tribunalului Olt și s-au stabilit față de inculpat

obligații prev. de art. 145 alin. (1

1

) și art. 145 alin. (1

2

)

C. proc. pen. încheierea a fost casată prin decizia penală nr. 1495 din 27

septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1927/104/2011/a6

prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu privind pe inculpatul

A.S. La ultimul termen de judecată - 20 octombrie 2011, Tribunalul a constatat că

de la data când instanța de recurs - Curtea de Apel Craiova a menținut arestarea

preventivă a inculpatului A.S. în cursul judecății potrivit art. 300

2

corob cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. .- decizia penală nr.

1327 din 05 septembrie 2011 și a respins ultima cerere de înlocuire a măsurii arestării

preventive a inculpatului cu obligarea de a nu părăsi localitatea - decizia penală

nr. 1495 din 27 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - temeiurile

de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă, ulterior prelungirea

duratei acesteia (în faza de urmărire penală) și menținerea acestei măsuri (în faza

de judecată), cu referire expresă la existența datelor că inculpatul încearcă să

zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei

părți sau a martorilor și existența pericolului social concret pentru ordinea publică

în cazul lăsării în libertate a inculpatului, prev. de art. 148 alin. (1) lit.

b) și f) C. proc. pen., motivele reținute și dezvoltate în hotărârile judecătorești

pronunțate sub aceste aspecte subzistă, fiind actuale și argumentele pe care acestea

s-au întemeiat. Sunt astfel nefondate susținerile apărătorilor aleși ai inculpatului

A.S. Prin sentința penală nr. 29 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul

Olt, secția penală, în Dosarul nr. 1927/104/2011, a fost condamnat inculpatul A.S.,

la:

- 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor asupra nepotului de frate, prev.

și ped. de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2), art. 175

alin. (1) lit. c) și i) și alin. (2) C. pen. în seara zilei de 17 februarie 2011;în

baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza

a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev și ped de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. în seara zilei de

17 februarie 2011;

- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev și ped de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) cu aplicarea

art. 29 alin. (1) C. pen.;

- 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev și ped de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991; în baza

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate și a

fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 6 (șase)

luni închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a fost aplicată

inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1), art. 65

alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. i s-a aplicat inculpatului și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a ll-a și

b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.în baza

art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și

arestului preventiv de la data de 20 februarie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului

a constatat că, la acest moment procesual nu se conturează o reapreciere cu privire

la temeiurile de fapt și de drept ce au justificat măsura arestării preventive de

la data când aceasta a fost menținută de Curtea de Apel, constatându-se că acestea

subzistă și în prezent, respectiv sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 alin.

(1) lit. b) și f) C. proc. pen., respectiv că pericolul concret pentru ordinea publică

pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este actual și concomitent

cu cel al influențării probelor și al încercării de a zădărnici aflarea adevărului,

existând riscul plauzibil ca inculpatul ar împiedica buna desfășurare a procesului

penal. Deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul

social, această trăsătură a infracțiunii poate fi avuta în vedere prin prisma dispozițiilor

art. 136 alin. (8) C. proc. pen., ce instituie criterii pentru alegerea măsurii

arestării preventive.

Referitor la aprecierea persistenței pericolului

pentru ordinea publică a lăsării în libertate a unui inculpat, în jurisprudența

s-a statuat că prin gravitatea deosebită a infracțiunii de care este învinuit acuzatul

și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita „o

tulburare a societății" de natură a justifica o detenție preventivă, existând

patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și menținerea măsurii arestării

preventive a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune și anume: pericolul

ca acuzatul să fugă, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice buna

desfășurare a judecății și riscul să comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea

publică.

Curtea a constatat că și la acest moment

procesual, în cauză sunt îndeplinite cel puțin două din aceste condiții, respectiv

împiedicarea bunei desfășurări a cercetării judecătorești și tulburarea ordinii

publice, prin raportare la gravitatea și natura acuzațiilor aduse inculpatului și

reacția particulară a opiniei publice față de acestea, astfel cum de altfel, argumentat

s-a reținut și anterior la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive

a inculpatului.

Pe de altă parte, potrivit aceleiași jurisprudențe

detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii temeinice

cu privire la un interes public real, care fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție,

are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.

Infracțiunile pentru care inculpatul A.S.

a fost trimis în judecată, denotă un pericol sporit, prin consecințele grave și

amploarea fenomenului infracțional în acest domeniu, fiind vorba așadar atât de

o infracțiune privind viața și integritatea corporală a persoanei și infracțiuni

care aduc atingere relațiilor privind conviețuirea socială dar și o infracțiune

care împiedică înfăptuirea justiției. În acest context, s-a apreciat că se impune

o apreciere strictă a condițiilor în care persoana care este trimisă în judecată

și cercetată pentru comiterea unor asemenea infracțiuni poate fi lăsată în libertate

având în vedere frecvența unor astfel de fapte cu rezonanță deosebită, de natură

a genera sentimente de insecuritate și teamă. Iar circumstanțele care particularizează

faptele ce formează obiectul cauzei astfel cum au fost descrise până în prezent

justifică presupunerea că lăsarea în libertate a inculpatului arestat preventiv

ar crea un potențial risc de amplificare a activității infracționale de această

natură.

În

contextul în care actele dosarului nu relevă împrejurarea

că au intervenit elemente noi, de natură a justifica susținerea că punerea în libertate

a inculpatului nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea a

respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de

a nu părăsi țara, formulată de inculpatul A.S.

Având în vedere considerentele expuse anterior

privind legalitatea și temeinicia menținerii arestării preventive, existența temeiurilor

ce au justificat și o justifică și în prezent, Curtea a constatat că nu se regăsesc

dispozițiile art. 160

b

alin. (1) și art. 300

2

rap. la

art. 139 alin. (1) C. proc. pen., respectiv cauze care să determine înlocuirea acestei

măsuri preventive, câtă vreme ansamblul probator relevă indicii și probe temeinice

care conduc la bănuiala privind implicarea inculpatului în faptele ce formează obiectul

judecății, iar menținerea arestării preventive este necesară pentru atingerea scopurilor

procesului penal și buna desfășurare a acestuia, întrucât lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, potrivit argumentelor

prezentate și există date privind încercările repetate ale inculpatului de a zădărnici

aflarea adevărului.Pentru ca instanța să stabilească dacă mai subzistă temeiurile

ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, trebuie avute în vedere aspectele

referitoare atât la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta

lăsarea în libertate a inculpatului, cât și caracterul rezonabil al detenției preventive.

Pericolul pentru ordinea publică,s-a arătat

că, presupune o rezonanță a unei fapte și trebuie înțeles ca o reacție colectivă

față de anumite stări de lucruri negative, reacții care ar produce perturbații la

nivelul disciplinei publice și respectului față de lege. Pe de o parte, este adevărat

că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, trăsătură

esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru

ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, adică pericolul

poate fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia,

complexitatea cauzei, elementele ce caracterizează persoana infractorilor. Ori,

ținând cont de gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul, modalitatea

și împrejurările în care au fost săvârșite, Curtea a constatat că lăsare în libertate

a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, subzistând

și temeiurile avute în vedere luarea inițială a măsurii arestului preventiv față

de inculpat.Curtea nu a putut ignora realitatea faptică cu privire la poziția procesuală

a majorității martorilor cauzei dar și a părții vătămate care pe timpul judecății

și-au schimbat declarațiile nefavorabile inculpatului - date în cursul urmăririi

penale - în declarații favorabile lui și că aceste declarații conțin indicii serioase

ce atestă prezența inculpatului, la momentul faptei, în alt loc decât locul faptei,

contrar unora dintre transcrierile convorbirilor telefonice interceptate, s-a arătat

că, în prezent acești martori sunt cercetați de Ministerul Public pentru mărturie

mincinoasă.Ori aceste noi declarații pot duce în prezent la bănuiala rezonabilă

că diligentele inculpaților de a realiza o înțelegere frauduloasă cu victima și

de a determina martori esențiali ai cauzei să nu mai spună adevărul ar fi putut

avea efect.

În

acest context, Curtea a mai reținut și împrejurarea că inculpații

au cerut doar reaudierea unor martori ai cauzei cu privire la care ar exista indicii,potrivit

înregistrărilor convorbirilor telefonice, că ar fi acceptat demersurile directe

ori indirecte ale inculpaților, încă din cursul urmăririi penale, de a nu spune

adevărul sau de a reveni asupra declarațiilor deja date, în schimb nu s-a cerut

- de apărare - reaudierea unor martori esențiali - de exemplu martora P.A. - care

au refuzat orice contact cu inculpații și cu rudele acestora.

Din aceste considerente, Curtea a constatat

că în cauză există un interes public ce se circumscrie bunei desfășurări a procesului

penal și a garantării adevărului, care impune privarea sa de libertate, în continuare,

durata detenției preventive, din considerentele arătate, nedepășind până în prezent

un termen rezonabil în raport de complexitatea cauzei și de poziția procesuală a

inculpaților - cooperantă parțial până în prezent - potrivit art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a constatat totodată că, la acest moment

procesual, nu au intervenit elemente noi de drept ori de fapt care să justifice

punerea în libertate a inculpatului prin înlocuirea măsurii arestării preventive

cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, cu atât mai mult cu cât inculpatul

a fost găsit vinovat în primă instanță, fiind condamnat pentru faptele pentru care

s-a dispus trimiterea s-a în judecată și așa cum s-a arătat există indicii care

duc la o bănuială că demersurile inculpaților - inclusiv al inculpatului arestat

- pentru împiedicarea aflării adevărului nu au încetat.

Pentru considerentele expuse, s-a respins

și cererea de înlocuire a arestării preventive a inculpatului A.S. cu măsura preventivă

a obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpatul A.S., solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara.

Examinând recursul declarat de inculpatul

A.S., sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se

constată că raportat la întreg ansamblul probator administrat până în acest moment,

există în continuare suficiente probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este judecat și pentru care

a intervenit deja o condamnare în primă instanță la pedeapsa închisorii cu executare

în regim de detenție.

Totodată, față de împrejurarea că în apel

cercetarea judecătorească nu s-a finalizat, urmând a fi administrate probatorii,

nu se poate aprecia că durata arestării preventive până în prezent ar fi depășit

o durată rezonabilă, neputându-se concluziona că pericolul pentru ordinea publică

s-ar fi estompat, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptei, modalitatea

și împrejurările concrete în care a fost săvârșită.

Înalta Curte, consideră că în ceea ce îl

privește pe inculpat, subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., respectiv,

există indicii că inculpatul ar putea influența martorii și pedepsele prevăzute

pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani și

există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, raportat la gravitatea deosebită a faptei pentru care este judecat inculpatul,

respectiv, infracțiunea de tentativă de omor asupra nepotului de frate, prev. și

ped. de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 alin.

(1) lit. c) și i) și alin. (2) C. pen., faptă a cărei săvârșire creează o rezonanță

socială negativă în comunitate,astfel că,circumstanțele personale ale inculpatului

nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive sau dispunerea unei alte măsuri

neprivative de libertate.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la

cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul

A.S. a fost inițial reținut în vederea aducerii în fața autorităților judiciare

competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune(lit.

c)).

Așadar, Înalta Curte, consideră că menținerea

arestării preventive a inculpatului este justificată, întrucât subzistă temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de

art. 148 lit. b) și lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului

este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

Totodată, Curtea a apreciat că sunt în

continuare îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora,

în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica

sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată

ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri

preventive: a) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea

de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

Având în vedere faptul că măsurile preventive

aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei,

legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz

în luarea și menținerea măsurilor preventive.

În

reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad

diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți,

astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă

care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Individualizarea măsurii preventive este

lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății,

pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea este

suficientă sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii

arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi menținută

atunci când instanța constată insuficiența măsurii obligării de a nu părăsi țara

sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității

între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor

Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în

condițiile prevăzute de parag. 1 lit. a) din prezentul articol, are dreptul de a

fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea

în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei

în cauză la audiere.

Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate,

Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că

este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia

se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul

scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile,

adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod

rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu,

că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este

ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat

asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei

fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia

nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății

la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5

parag. 3 din CEDO, Înalata Curte, aprecieză că, în acest moment, inculpatul nu poate

fi cercetat în stare de libertate, iar, pentru realizarea scopului penal astfel

cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii

arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității

între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Raportându-ne la gravitatea infracțiunilor

săvârșite, la împrejurarea că în cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare chiar

și nedefinitivă, că urmează să fie soluționat apelul declarat de inculpat -

Înalta Curte apreciază că în acest moment nu este oportună înlocuirea măsurii arestării

preventive cu altă măsură neprivativă de libertate.

În

aceste condiții, Înalta Curte, a apreciat că detenția provizorie

este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care

primează în raport de interesul privat al inculpatului - și nici nu a depășit un

termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției

Europene a Drepturilor Omului, iar altă măsură neprivativă de libertate este insuficientă

pentru asigurarea scopului procesului penal.

Față de aceste considerente, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva încheierii de ședință

din 28 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011.

Va obliga recurentul inculpat la plata

sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50

RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul A.S. împotriva încheierii de ședință din 28 mai 2013 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 05 iunie 2013.