ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3008/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011, în baza art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 300 2 C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului A.S., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 12 din 20 februarie 211 emis de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1246/104/2011. Totodată a fost respinsă cererea formulată de inculpatul A.S. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, prelungirea și menținerea măsurii nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia. S-a constatat că indiciile temeinice în sensul art. 68 1 C. proc. pen. ale săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor imputate subzistă și impun în continuare privarea de libertate, acestea decurgând din materialul probator administrat în cauză. De asemenea, s-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi fost comise, gravitatea acestora, urmarea produsă, amploarea fenomenului infracțional, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile, aspecte care, în opinia instanței, denotă periculozitate și justifică o reacție fermă din partea autorităților statului. Prin urmare, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. și art. 68 1 din același cod, cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.S., solicitând, în principal revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe buza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag.

3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia, încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. În aprecierea cererii formulate de recurentul inculpat A.S. de înlocuire a măsurii arestării, preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, Înalta Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise, cât și la cele ce privesc persoana inculpatului.

Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive (conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate. Examinarea gradului de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmanovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, urmările negative pe care le produc în societate conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a inculpatului. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art.385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 septembrie 2012.