ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 379/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: A. Prin încheierea de ședință din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1318/104/2009, în baza art. 300/2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. , s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.I.N. Instanța investită cu soluționarea apelului cauzei a reținut că se impune menținerea arestării preventive luată față de inculpat, întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă așa cum au fost reținute la luarea acestei măsuri prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 7 din 06 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 1098/104/2009 se mențin, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. b) și f) C. proc.

pen., în sensul că există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unor părți, a unor martori, fiind dovedită și condiția pericolului concret pentru ordinea publică, prin certitudinea că dacă ar fi lăsat liber, fie și în limita unei alte măsuri preventive dar restrictivă de libertate, inculpatul ar comite noi fapte penale. A mai reținut că temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri nu au încetat si nici nu s-au schimbat, neexistând nicio probă în acest sens, criteriile avute în vedere, respectiv cele prev. de art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

și anume gradul de pericol social ridicat al infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, modul de săvârșire, dar și frecvența crescândă a unor asemenea fapte cu rezonanță socială deosebită de natură a genera un sentiment de insecuritate în rândul membrilor societății civile, precum și de circumstanțele concrete în care acesta a acționat - persoanele audiate în cauză confirmând faptul că inculpatul le obliga prin amenințări și prin folosirea violenței pe minorele C.E.M., T.L.I. și P.C. să întrețină raporturi sexuale cu persoane de sex opus, care erau clienți aduși de acesta, iar sumele de bani obținute de persoanele vătămate erau însușite de inculpat.

Având în vedere vârsta persoanelor vătămate, care sunt minore, și influența negativă exercitată de inculpat asupra acestora, rezultată din situația descrisă în actul de sesizare al instanței, confirmată de actele și lucrările dosarului, instanța de apel a apreciat că este întrunită și cerința menționată de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în sensul că, prin lăsarea acestuia în libertate, s-ar crea posibilitatea de a încerca să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea acestor părți, fiind evident faptul că minorele se tem de atitudinea violentă a inculpatului și reacționează în funcție de aceasta. Susținerea că starea de arest preventiv ar conduce la agravarea stării de sănătate a inculpatului, având în vedere faptul că suferă de o boală gravă, respectiv aplazie medulară ce necesită tratament periodic, este neîntemeiată, având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 139 ind.1 C. proc.

pen., în situația în care se constată pe baza actelor medicale că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice. Pe de altă parte, evoluția ascendentă a fenomenului infracțional în general și în mod deosebit a infracțiunilor de genul celei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, precum și impactul acestor infracțiuni asupra membrilor societății, cu atât mai mult cât victimele sunt minore, a condus instanța de apel la aceeași concluzie a temeiniciei arestării preventive a acestuia și la necesitatea menținerii acesteia în viitor.

B. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.I.N., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate deoarece are probleme de sănătate și nu există date certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 51 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se, în esență, că în cursul anului 2008 a racolat mai multe persoane de sex feminin minore, pe care ulterior prin amenințări și violențe Ie-a obligat să practice prostituția, însușindu-și sumele de bani. S-a mai reținut că a deținut fără drept materiale cu caracter pornografic cu minori într-un sistem informatic, respectiv un film ce reprezintă un act sexual cu caracter pornografic în care a fost implicată minora T.N.R.

în vârstă de 16 ani, fapte pentru care a fost condamnat în fond la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare. Înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a reținut și Curtea de Apel Craiova, temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat să existe. Față de gravitatea faptelor și de împrejurările în care au fost comise, de importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte, în mod corect, instanța de apel a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. b) și f) C. proc.

pen. și art. 5 alin. (1) din CEDO - Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă o amenințare efectivă pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat. în ceea ce privește starea de sănătate invocată de inculpat, aceasta nu poate constitui în sine un motiv pentru punerea în libertate. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu a fost depășită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei. În cauză, recurentul - inculpat a fost arestat preventiv la data de 5 martie 2009, astfel că durata detenției provizorii nu poate fi considerată ca depășind termenul rezonabil impus de jurisprudența europeană și națională, având în vedere circumstanțele și complexitatea cauzei.

În consecință, pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Craiova urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct.1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.N. împotriva încheierii de ședință din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în dosarul nr. 1318/104/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 02 februarie 2011.