ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1937/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 35007/3/2009

(3111/2010), printre altele, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului B.F.

(arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 393/U.P din 21

septembrie 2006, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul

nr. 31425/3/2006).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat arestarea inițială a

inculpatului se mențin, fiind îndeplinită una dintre condițiile alternative

prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, s-a constatat că probele administrate până la

acest moment procesual nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul

a săvârșit fapte de natură penală, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.

148 cu referire la art. 68/1 C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că este incident cazul

prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru

faptele pretins a fi săvârșite de inculpat fiind mai mare de 4 ani închisoare,

iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea acestei ultime condiții, conform art.

136 alin. (8) C. proc. pen., instanța a avut în vedere natura și gradul de

pericol concret al infracțiunilor, săvârșite de mai multe persoane, urmările

acestora, dar și datele ce-1 caracterizează pe inculpat.

Astfel fiind, constatând îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost

menținută starea de arest preventiv a inculpatului, pentru aceleași

considerente fiind respinsă, ca neîntemeiată, și cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a

declarat recurs inculpatul B.F., solicitând revocarea măsurii arestării

preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului,

de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de

inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că

acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1)

C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea

măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și

de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se

în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de

comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța

de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim,

firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se

traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii

cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă

cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă

că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție

de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate

rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care

sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de

infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte

persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor

respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că

sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în

continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar

pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor,

modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce

caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului

rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând

temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este

licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea

măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici

dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea

libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de

fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.F. împotriva încheierii din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 35007/3/2009

(3111/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul

inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2011.