ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 354/2012

Asupra recursului

penal de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din

26 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

s-a menținut starea de arestare a inculpatului G.P.A.

S-a respins cererea

de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului G.P.A. si îl obligă

pe acesta la 100 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut caprin Rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul București nr. 2668/P/2010 au fost trimis în judecată, în

stare de arest preventiv inculpatul G.P.A., împreună cu inculpații F.G., C.A.I.,

Ș.M.V., T.C., T.R.I., S.L.L., F.P.B., B.M.C. și O.Ș.S. cauza fiind înregistrată

pe rolul acestei instanțe sub nr. 56889/3/2011.

Prin actul de

sesizare a instanței s-a reținut că, în perioada ianuarie-august 2010 inculpatul

F.G., a deținut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată, pe

care le-a montat în acest scop la diverse ATM-uri aparținând unor din bănci din

Olanda, fiind depistat în data de 23 septembrie 2010 deținând astfel de

echipamente la domiciliu.

În data de 15

septembrie 2010, același inculpat, a utilizat cârdul bancar falsificat, emis de

o bancă din Belgia la bancomatul aparținând B.R., precum și la bancomatul

aparținând R.B.

În perioada

ianuarie-martie 2011, același inculpat, a confecționat și deținut dispozitive

artizanale pentru copierea cardurilor bancare.

În perioada

ianuarie-martie 2011, inculpatul C.A.I., a deținut echipamente în vederea

falsificării instrumentelor de plată electronică.

În data de 25 iulie

2008, inculpatul C.A.I. a deținut echipamente în vederea falsificării

instrumentelor de plată electronică.

În data de 17 martie

2011 inculpatul Ș.M.V. a fost depistat deținând echipamente în vederea

falsificării instrumentelor de plată electronică.

În data de 17 martie

2011 inculpatul G.P.A. a fost depistat deținând echipamente în vederea

falsificării instrumentelor de plată electronică.

În data de 17 martie

2011 inculpatul O.Ș.S. a fost depistat deținând echipamente în vederea

falsificării instrumentelor de plată electronica.

În data de 10 martie

2011 inculpatul Ț.R.I. a deținut echipamente în vederea falsificării

instrumentelor de plată electronică.

În data de 10 martie

2011 inculpatul Ț.R.I. a montat pe un bancomat, aparținând B.C.R., dispozitive

de copiere a cardurilor bancare în vederea falsificării instrumentelor de plată

electronică, dispozitive ce au fost ridicate de pe ATM de către organele de

poliție înainte ca inculpatul să intre în posesia datelor de identificare ale cardurilor

bancare ce urmau a fi falsificate.

În data de 04 februarie

2011, inculpatul T.C. a deținut împreună cu inculpatul C.I.A. dispozitive în

vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.

În perioada

ianuarie-martie 2011, inculpatul F.B.P., l-a ajutat pe inculpatul F.G. l-a

confecționarea echipamentelor de falsificare a cardurilor bancare și l-a

transportat pe acesta din urmă cu autoturismul proprietate personală în vederea

distribuirii respectivelor dispozitive artizanale către ceilalți inculpați.

Prin sentința penală

nr. 801/F din datat de 12 octombrie 2011, Tribunalul București, secția I-a penală,

în dosarul nr. 56889/3/2011 a hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc.

pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina

inculpatului G.P.A. din infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr.

365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art.

25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 25 din

Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul

G.P.A. (la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare).

În baza art. 83 C. pen.

a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani

închisoare aplicata inculpatului prin sentința penală nr. 1316 din data de 16

noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin

decizia penală nr. 4120 din 06 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și cumulată aritmetic această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa

cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare în regim de detenție, cu aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen.

s-a dedus din pedeapsă de la 24 ianuarie 2006 la 13 octombrie 2006 și de la 31

martie 2011 la zi.

Curtea de Apel

București, secția a II-a penală a fost sesizată cu apelurile inculpaților G.P.A.,

F.G., C.A.I., Ș.M.V., Ț.R.I., S.L.L., F.P.B., B.M.C. și O.Ș.S.

Analizând temeiurile

care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului G.P.A., instanța de apel a apreciat că acestea se mențin și în

prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

S-a arătat că sunt

întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată, sunt

închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea

publică rezultă din modul de operare și gravitatea faptelor comise, fapta

pentru care este cercetat prezentând un sporit grad de pericol social concret.

Aceste considerații

răspund implicit si cererii de liberare provizorii sub control judiciar

formulată de către inculpatul G.P.A.

Ca urmare, având în

vedere toate aceste aspecte precum și faptul că într-o primă etapă procesuală

inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare,

instanța de apel a apreciat că în baza dispozițiilor art. 160

b

raportat la art. 300

2

C. proc. pen. și art. 5 pct. 1 lit. a) din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertății fundamentale,

probele ce se constituiau la luarea măsurii doar indicii, s-au consolidat pe

parcursul cercetării judecătorești confirmând fapta săvârșită și vinovăția

inculpatului, astfel încât se impune menținerea stării de arest a acestuia.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării

preventive întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive nu se mai mențin și nu mai prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Recursul declarat nu

este fondat.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul G.P.A. a fost trimis în

judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

reținându-se în sarcina sa că la data de 17 martie 2011 a fost depistat

deținând echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată

electronică, iar prin sentința penală nr. 801/F din 12 octombrie 2011 a

Tribunalului București a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Analizând ansamblul

actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte apreciază că măsura arestării

preventive funcționează ca un mijloc de prevenire sau înlăturare a unor

împrejurări sau situații de natură să pună în pericol eficienta desfășurare a

procesului penal.

Ca instituție a

dreptului procesual penal arestarea preventivă este pusă la dispoziția

organelor judiciare penale și constă în privarea de libertate a unei persoane,

aceasta fiind determinată de condițiile și împrejurările în care se desfășoară

procesul penal.

Scopul acestei măsuri

îl constituie realizarea cadrului optim pentru desfășurarea în bune condiții a

activității procesuale, potrivit scopurilor procesului penal.

În raport cu art. 5

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția

României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci

când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive

temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind

necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților

cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În speță, pericolul

social potențial se apreciază și în raport cu reacția opiniei publice față de

astfel de fapte, insecuritatea față de acest gen de infracțiuni precum și față

de personalitatea inculpatului care nu se află la prima faptă de acest gen.

Prin urmare, cele

expuse reprezintă temeiuri necesare și suficiente, de natură a impune în

continuare privarea de libertate a inculpatului, iar măsura arestării

preventive este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

În ce privește

cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte apreciază că

în acest moment procesual, o altă măsură preventivă ar fi insuficientă pentru

atingerea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

Față de cele

menționate, recursul declarat de inculpat apare ca fiind nefondat, urmând ca în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul G.P.A. împotriva încheierii din 26 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr.

56889/3/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 10 februarie 2012.