ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 911/2011

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, învestită cu soluționarea apelurilor declarate, printre

alții, de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale numărul 292 din 16 iulie

2010, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 16384/63/2008, a menținut

starea de arest preventiv a inculpatului, constatând că aceasta este legală și

temeinică.

S-au reținut,

în esență, următoarele:

Prin

încheierea din 5 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.

15486/63/2008, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.I.,

apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. a), b)

și f) C. proc. pen., fiind indicii temeinice că inculpatul împreună cu B.S. și

alții, s-au constituit în grup infracțional organizat în scopul de obține în

mod direct sau indirect sume mari de bani de la bănci prin manopere frauduloase

și prin folosirea de adeverințe de venituri și copii ale unor carnete de muncă

fictive.

Măsura a fost

prelungită și menținută, iar prin sentința penală nr. 292 din 16 iulie 2010,

pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 16384/63/2008, inculpatul B.I. a

fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare cu

interzicerea drepturilor

prev. de

art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

Analizând

întreg materialul probator aflat la dosar, instanța a apreciat că nu s-au

schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, existând în continuare

indicii temeinice în sensul săvârșirii de către inculpat a faptelor pentru care

este cercetat și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4

ani închisoare.

De altfel, de

la data când s-a verificat ultima dată legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive, nu au intervenit elemente noi, care să conducă la

concluzia că s-ar fi schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.

Totodată, s-a

avut în vedere decizia penală nr. 4564 din 15 decembrie 2010, a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, prin care, s-a admis recursul declarat de D.I.I.C.O.T.-

Serviciul Teritorial Craiova, împotriva încheierii de ședință din 8 decembrie

2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a casat încheierea recurată și

rejudecând, conform art. 300/2 C. proc. pen., cu referire la art. 160/b alin.

(1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului B.I.

Așadar, având

în vedere că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a menținut

starea de arest a inculpatului, s-a constatat că, în cauză, există probe că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea

publică, ce rezultă din împrejurările în care faptele au fost comise, amploarea

acestora, gradul lor ridicat de pericol social, atingerea adusă valorilor sociale

apărate de lege, rezonanța socială pe care faptele acestora le-au avut în

rândul comunității din care fac parte.

Totodată,

ținând cont de natura și gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul, s-a reținut că este justificată ideea că, dacă inculpatul

s-ar afla în libertate, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică,

producându-se un sentiment de nesiguranță în rândul celorlalți membri ai

comunității.

De asemenea,

s-a reținut că există riscul ca inculpatul să continue activitățile pentru care

este cercetat, avându-se în vedere și faptul că din actele dosarului a rezultat

că inculpatul a părăsit țara, sustrăgându-se procesului penal, pe numele său

fiind emis și un mandat european de arestare.

În același

timp, nu trebuie ignorat nici efectul asupra opiniei publice, care reclamă o

reacție promptă din partea autorităților.

Totodată, nu

s-a depășit durata unui termen rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei

și specificul acestui gen de fapte, care impune o anumită perioadă de timp

pentru soluționarea tuturor cererilor formulate și judecarea apelurilor

declarate în cauză.

În consecință,

ținând cont de dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen. și art. 160

b

C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive pentru inculpatul B.I.

Împotriva

încheierii sus-menționate, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea

încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, pentru motivele

expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursul

inculpatului nu este fondat.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod

corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun în

continuare privarea de libertate.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se

constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii

arestării preventive, prevăzute de art. 148

lit.

a), b), f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite,

cumulativ,

condițiile prevăzute de textul de lege.

Referitor la aceste temeiuri, în practica

C.E.D.O., s-a stabilit

că menținerea detenției este justificată atunci

când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre

următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în

parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a

probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a

inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de constituire și

aderare la un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor

de înșelăciune, fals și uz de fals în dauna unor unități bancare, pentru

săvârșirea cărora a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa rezultantă de

7 ani și 6 luni închisoare, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea

atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca acesta să repete

asemenea fapte.

Acest risc

rezultă și din actele dosarului, în concret inculpatul s-a sustras procesului

penal, prin încercarea de a părăsi țara.

Pe de altă

parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor

sus-menționate (în cadrul unui grup infracțional format din 16 inculpați),

relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestuia,

dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar

putea crea riscul ca inculpatul să repete asemenea fapte și ar induce un

sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la

baza luării măsurii

arestării preventive nu s-au schimbat, iar

condamnarea inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de

nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la

vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea

de libertate.

Pe de altă

parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de

natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților

care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți,

simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce

principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea

Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât

aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a

părților

și durata procedurilor în fața instanței.

Așa fiind,

menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin

lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare

a procesului penal.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat B.I.

împotriva încheierii din 23 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, să fie

respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva încheierii 23

februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 16384/63/2008.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 8 martie 2011.