ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 399/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 399/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea 27 ianuarie 2011,
Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar
nr. 13148/63/2010, investită cu soluționarea apelurilor declarate, printre
alții, de inculpatul C.G.V. împotriva sentinței penale nr. 62 din 9 decembrie 2010
a Tribunalului Dolj, a dispus, în baza art. 300
2
raportat la art. 160
b
C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
S-a reținut, în
esență, că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii
preventive, existând în continuare indicii temeinice că inculpatul a săvârșit
infracțiunile pentru care este cercetat, pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii mai mare de patru ani.
Referitor la
pericolul concret pentru ordinea publică, s-a reținut că acesta rezultă atât
din natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul,
dar și din modalitatea de comitere a faptei, aspecte ce justifică ideea că
lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un sentiment de nesiguranță în
rândul celorlalți membrii ai societății, care la rândul lor pot deveni
victimele faptelor inculpatului.
Pentru aceste
motive, curtea a apreciat că nu se impune nici înlocuirea stării de arest cu o
altă măsură, arestarea preventivă fiind singura care poate conduce la atingerea
scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Totodată, s-a
reținut că s-au respectat drepturile inculpatului prev. de art. 5 din C.E.D.O.
și de C. proc. pen., nedepășindu-se durata unui termen rezonabil având în
vedere natura și complexitatea cauzei.
Împotriva
încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul C.G.V., pentru motivele
expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul
inculpatului nu este fondat.
Din examinarea
lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea
măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod
corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit C. nostru
proc. pen., similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene,
menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de
îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii
temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta
respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani
și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și
limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se
constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii
arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. a), d) și f) C. proc. pen.
subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de
textul de lege. Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în
judecată, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe
că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret
pentru ordinea publică.
Referitor la
acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este
justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel
puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto
pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,
pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,
pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea
publică.
Din examinarea
lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura
și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârșite de
inculpat, modalitatea de comitere a acestora (a intrat în jurul orei 4,00
dimineața, în locuința părții vătămate, a sustras un telefon, după care a încercat
să o determine pe minora în vârstă de 14 ani, prin violență și amenințați, să
întrețină un raport sexual), lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul
ca acesta să repete asemenea fapte, menținerea măsurii preventive impunându-se
pentru buna desfășurare a procesului penal.
Natura
infracțiunilor și modalitatea lor de comitere, relevă o periculozitate
infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de pericol pentru
ordinea publică.
Așa fiind,
temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu
s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta,
restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, la o
pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția de
nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la
vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea
de libertate.
Pentru aceste
considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.G.V. împotriva
încheierii din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și
pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. 13148/63/2010, să fie respins, ca
nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.G.V. împotriva încheierii
din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu
minori, pronunțată în Dosar nr. 13148/63/2010.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 3 februarie 2011.