ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 399/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. 13148/63/2010, investită cu soluționarea apelurilor declarate, printre alții, de inculpatul C.G.V. împotriva sentinței penale nr. 62 din 9 decembrie 2010 a Tribunalului Dolj, a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. S-a reținut, în esență, că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, existând în continuare indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani.

Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, s-a reținut că acesta rezultă atât din natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, dar și din modalitatea de comitere a faptei, aspecte ce justifică ideea că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un sentiment de nesiguranță în rândul celorlalți membrii ai societății, care la rândul lor pot deveni victimele faptelor inculpatului. Pentru aceste motive, curtea a apreciat că nu se impune nici înlocuirea stării de arest cu o altă măsură, arestarea preventivă fiind singura care poate conduce la atingerea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen. Totodată, s-a reținut că s-au respectat drepturile inculpatului prev. de art. 5 din C.E.D.O.

și de C. proc. pen., nedepășindu-se durata unui termen rezonabil având în vedere natura și complexitatea cauzei. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul C.G.V., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursul inculpatului nu este fondat. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate. Potrivit C. nostru proc.

pen., similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. a), d) și f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.

Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat, modalitatea de comitere a acestora (a intrat în jurul orei 4,00 dimineața, în locuința părții vătămate, a sustras un telefon, după care a încercat să o determine pe minora în vârstă de 14 ani, prin violență și amenințați, să întrețină un raport sexual), lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte, menținerea măsurii preventive impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal. Natura infracțiunilor și modalitatea lor de comitere, relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.G.V. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. 13148/63/2010, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.G.V. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. 13148/63/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2011.