ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1663/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1663/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
încheierea din 16 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru
cauze cu minori, investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de
pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpatul C.M.A. și partea civilă G.V.,
împotriva sentinței penale nr. 64 din 20 martie 2012, pronunțată de Tribunalul
Mehedinți, în temeiul art. 300
2
și 160
2
alin. (1) și (3) C.
proc. pen., a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat.
S-au
reținut, în esență, următoarele:
Analizând
actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că nu s-au schimbat
temeiurile avute în vedere la luarea măsurii deoarece în continuare sunt probe
că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, infracțiuni pentru
care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Inculpatul
prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere
natura și gravitatea faptelor, împrejurările săvârșirii, impactul negativ pe
care l-a avut infracțiunea în rândul comunității, fiind justificată ideea că
dacă inculpatul s-ar afla în libertate s-ar crea un sentiment de nesiguranță în
rândul celorlalți membri ai societății.
S-a
mai reținut că nu trebuie ignorată nici reacția opiniei publice, care reclamă o
intervenție promptă a autorităților care să nu aibă ca efect încurajarea unor
astfel de comportamente, ci diminuarea sau chiar estomparea lor.
Pe
de altă parte, instanța de apel a constatat că s-au respectat drepturile
inculpatului prevăzute de Codul de procedură penală și art. 5 și 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva
încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse
în partea introductivă a hotărârii.
Recursul
nu este fondat.
Din
examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus
luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut
în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun
în continuare privarea de libertate.
În
cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii
arestării preventive a inculpatului, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de
textul de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede
pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și
există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret
pentru ordinea publică.
Examinând
lucrările și actele dosarului, se constată că, în raport de modul concret în
care inculpatul a conceput și realizat infracțiunea de omor calificat în
concurs cu infracțiunile de violare de domiciliu, furt calificat și viol (a
intrat prin efracție în casa victimei G.N., în vârstă de 86 de ani, paralizată
și, profitând de neputința acesteia de a se apăra, a întreținut raport sexual
cu aceasta, iar după consumarea actului sexual, i-a aplicat victimei cu un
cuțit, mai multe lovituri, în zona gâtului, în piept și în abdomen), cu un grad
deosebit de ridicat de pericol social, pentru săvârșirea cărora a fost
condamnat de instanța de fond la pedeapsa rezultantă de 21 ani și 2 luni
închisoare, rezultă că lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul ca el
să repete asemenea fapte și că, deci, se impune menținerea măsurii preventive
pentru buna desfășurare a procesului penal.
Totodată,
în raport de gravitatea concretă a infracțiunii reținută în sarcina
inculpatului și de necesitatea bunei desfășurări a judecății în faza căii de
atac a apelului, se constată că menținerea măsurii arestării preventive este
jutificată, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un
pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.
Așa
fiind, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat inițial la baza luării
măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea acestuia în
primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă
în favoarea inculpatului, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și
constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pentru
aceste considerente, urmează ca recursul declarat de inculpatul C.M.A.
împotriva încheierii din 16 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și
pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la
plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E:
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.M.A. împotriva
încheierii din 16 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru
cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 5893/01/2011.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 21 mai 2012.