ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1663/2012

Asupra

recursului de față

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 16 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpatul C.M.A. și partea civilă G.V.,

împotriva sentinței penale nr. 64 din 20 martie 2012, pronunțată de Tribunalul

Mehedinți, în temeiul art. 300

2

și 160

2

alin. (1) și (3) C.

proc. pen., a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat.

S-au

reținut, în esență, următoarele:

Analizând

actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că nu s-au schimbat

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii deoarece în continuare sunt probe

că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, infracțiuni pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Inculpatul

prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere

natura și gravitatea faptelor, împrejurările săvârșirii, impactul negativ pe

care l-a avut infracțiunea în rândul comunității, fiind justificată ideea că

dacă inculpatul s-ar afla în libertate s-ar crea un sentiment de nesiguranță în

rândul celorlalți membri ai societății.

S-a

mai reținut că nu trebuie ignorată nici reacția opiniei publice, care reclamă o

intervenție promptă a autorităților care să nu aibă ca efect încurajarea unor

astfel de comportamente, ci diminuarea sau chiar estomparea lor.

Pe

de altă parte, instanța de apel a constatat că s-au respectat drepturile

inculpatului prevăzute de Codul de procedură penală și art. 5 și 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva

încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse

în partea introductivă a hotărârii.

Recursul

nu este fondat.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut

în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun

în continuare privarea de libertate.

În

cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii

arestării preventive a inculpatului, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de

textul de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

Examinând

lucrările și actele dosarului, se constată că, în raport de modul concret în

care inculpatul a conceput și realizat infracțiunea de omor calificat în

concurs cu infracțiunile de violare de domiciliu, furt calificat și viol (a

intrat prin efracție în casa victimei G.N., în vârstă de 86 de ani, paralizată

și, profitând de neputința acesteia de a se apăra, a întreținut raport sexual

cu aceasta, iar după consumarea actului sexual, i-a aplicat victimei cu un

cuțit, mai multe lovituri, în zona gâtului, în piept și în abdomen), cu un grad

deosebit de ridicat de pericol social, pentru săvârșirea cărora a fost

condamnat de instanța de fond la pedeapsa rezultantă de 21 ani și 2 luni

închisoare, rezultă că lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul ca el

să repete asemenea fapte și că, deci, se impune menținerea măsurii preventive

pentru buna desfășurare a procesului penal.

Totodată,

în raport de gravitatea concretă a infracțiunii reținută în sarcina

inculpatului și de necesitatea bunei desfășurări a judecății în faza căii de

atac a apelului, se constată că menținerea măsurii arestării preventive este

jutificată, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un

pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Așa

fiind, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat inițial la baza luării

măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea acestuia în

primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă

în favoarea inculpatului, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și

constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pentru

aceste considerente, urmează ca recursul declarat de inculpatul C.M.A.

împotriva încheierii din 16 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.M.A. împotriva

încheierii din 16 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 5893/01/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 mai 2012.