ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2447/2012

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin încheierea din 10 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr. 7278/63/2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații R.D., C.I. și S.D. împotriva sentinței penale nr. 70 din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 7278/63/2011, a pus în discuție, din oficiu, verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților R.D. și C.I. Reținând că în cauză temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților subzistă în continuare și nu s-au modificat, a menținut măsura arestării preventive față de ambii inculpați R.D.

și C.I. În termen legal, inculpatul C.I. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și judecarea sa în stare de libertate, susținând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat prin trecerea unei perioade mari de timp de la data arestării sale. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 10 iulie 2012 a constatat că în cauză temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia, subzistând pericolul pentru ordinea publică pe care 1- ar prezenta lăsarea acestuia în libertate, în raport de care în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului C.I., alături de inculpata R.D. Î n raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 70 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj, secția pentru minori și familie, a fost condamnat inculpatul C.I. , zis „M." la o pedeapsă rezultantă, de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. ( 1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b), inculpatul aflându-se în stare de recidivă post executorie față de pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 50 din 3 aprilie 1996 a Tribunalului Dolj.

Î n sarcina inculpatului C.I. s-au reținut infracțiunile de trafic de minori cu privire la părțile vătămate P.M.C. și O.A.L. și de tentativă la infracțiunea de trafic de persoane. Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Dolj nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor. În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, care este recidivist, cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost produsă, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. Ca atare, încheierea pronunțată la 10 iulie 2012 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.I. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii de ședință din data de 10 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 7278/63/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 iulie 2012.