ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2447/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2447/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față ;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele :
Prin încheierea din 10 iulie 2012,
pronunțată în dosarul nr. 7278/63/2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală
și pentru cauze cu minori, pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de
D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova și de
inculpații R.D., C.I. și S.D.
împotriva sentinței penale nr. 70 din
10 noiembrie 2011
pronunțată de Tribunalul
Dolj în dosarul nr. 7278/63/2011, a pus în discuție, din oficiu, verificarea
legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților R.D. și C.I.
Reținând că în cauză temeiurile
pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților subzistă în
continuare și nu s-au modificat, a menținut măsura arestării preventive față de
ambii inculpați R.D. și C.I.
În termen legal, inculpatul C.I. a declarat
recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia, casarea
încheierii atacate și judecarea sa în stare de libertate, susținând că
temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai
subzistă, iar pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat prin
trecerea unei perioade mari de timp de la data arestării sale.
Recursul declarat de inculpat nu
este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.
pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se
asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica
sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din
măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.
pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura
arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute
de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede
pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și
există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea
publică.
Cu referire la motivele de recurs
invocate, se reține că instanța de apel, la 10 iulie 2012 a constatat că în
cauză temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a
inculpatului nu s-au schimbat și justifică în
continuare
privarea de libertate a acestuia, subzistând pericolul pentru ordinea publică
pe care 1-
ar prezenta lăsarea acestuia
în libertate, în raport de care în temeiul art. 300
2
raportat la
art.
160
b
C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului C.I.,
alături de inculpata R.D.
Î
n
raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr.
70 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj, secția
pentru minori și familie, a fost condamnat inculpatul C.I.
, zis „M."
la o pedeapsă rezultantă, de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64
lit.
a) teza a
II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute
de art. 13
alin. (
1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G.
nr. 79/2005, cu aplicarea art. 37
lit.
b),
inculpatul aflându-se în stare de recidivă post
executorie față de
pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 50 din
3 aprilie 1996 a Tribunalului Dolj.
Î
n
sarcina inculpatului C.I. s-au reținut infracțiunile de trafic de minori cu
privire la părțile vătămate P.M.C. și O.A.L. și
de
tentativă la infracțiunea de trafic de persoane.
Așa fiind, se constată că deși
hotărârea de condamnare a inculpatului
pronunțată
pe fond de Tribunalul Dolj nu are caracter definitiv, în prezent dosarul
fiind în apel, ea este totuși de natură să
justifice continuarea privării de libertate a
acestuia, în condițiile
art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, temeiurile de fapt și de drept
care au impus luarea și menținerea arestării
preventive a inculpatului nu s-au modificat ori
estompat prin trecerea
timpului, neputându-se susține depășirea unei durate
rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor
legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere
recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale
produse prin însăși natura faptelor.
În această ordine de idei, Înalta
Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la
evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, care
este recidivist, cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora
este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în
libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de
insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor
manifestări infracționale de pericol accentuat.
Față de cele arătate, se constată că
temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a
inculpatului nu s-au schimbat și impun în
continuare
privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta
pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere
desfășurării
procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de
modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost
produsă, de recrudescența acestui gen de fapte,
de starea de pericol și de urmările
sociale produse prin însăși natura
faptelor.
Așa fiind,
măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca
prezumția de
nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și
rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza
presupunerii rezonabile, în sensul
comiterii unor infracțiuni și nu tinde să
reprezinte
o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment
procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în
prezent nu a fost pronunțată o
hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare,
încheierea pronunțată la 10 iulie 2012 este legală.
Pentru
considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.I.
nefiind
fondat, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi
respins.
În baza art.
192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii de ședință din data de 10
iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,
pronunțată în dosarul nr. 7278/63/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,
reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 20
iulie 2012.