ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2447/2012

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin încheierea din 10 iulie 2012,

pronunțată în dosarul nr. 7278/63/2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de

D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova și de

inculpații R.D., C.I. și S.D.

împotriva sentinței penale nr. 70 din

10 noiembrie 2011

pronunțată de Tribunalul

Dolj în dosarul nr. 7278/63/2011, a pus în discuție, din oficiu, verificarea

legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților R.D. și C.I.

Reținând că în cauză temeiurile

pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților subzistă în

continuare și nu s-au modificat, a menținut măsura arestării preventive față de

ambii inculpați R.D. și C.I.

În termen legal, inculpatul C.I. a declarat

recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia, casarea

încheierii atacate și judecarea sa în stare de libertate, susținând că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai

subzistă, iar pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat prin

trecerea unei perioade mari de timp de la data arestării sale.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din

măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura

arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Cu referire la motivele de recurs

invocate, se reține că instanța de apel, la 10 iulie 2012 a constatat că în

cauză temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a

inculpatului nu s-au schimbat și justifică în

continuare

privarea de libertate a acestuia, subzistând pericolul pentru ordinea publică

pe care 1-

ar prezenta lăsarea acestuia

în libertate, în raport de care în temeiul art. 300

2

raportat la

art.

160

b

C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului C.I.,

alături de inculpata R.D.

Î

n

raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr.

70 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj, secția

pentru minori și familie, a fost condamnat inculpatul C.I.

, zis „M."

la o pedeapsă rezultantă, de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64

lit.

a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 13

alin. (

1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G.

nr. 79/2005, cu aplicarea art. 37

lit.

b),

inculpatul aflându-se în stare de recidivă post

executorie față de

pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 50 din

3 aprilie 1996 a Tribunalului Dolj.

Î

n

sarcina inculpatului C.I. s-au reținut infracțiunile de trafic de minori cu

privire la părțile vătămate P.M.C. și O.A.L. și

de

tentativă la infracțiunea de trafic de persoane.

Așa fiind, se constată că deși

hotărârea de condamnare a inculpatului

pronunțată

pe fond de Tribunalul Dolj nu are caracter definitiv, în prezent dosarul

fiind în apel, ea este totuși de natură să

justifice continuarea privării de libertate a

acestuia, în condițiile

art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, temeiurile de fapt și de drept

care au impus luarea și menținerea arestării

preventive a inculpatului nu s-au modificat ori

estompat prin trecerea

timpului, neputându-se susține depășirea unei durate

rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor

legale anterior citate.

Totodată, s-au mai avut în vedere

recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale

produse prin însăși natura faptelor.

În această ordine de idei, Înalta

Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la

evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, care

este recidivist, cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora

este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în

libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de

insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor

manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului nu s-au schimbat și impun în

continuare

privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta

pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere

desfășurării

procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de

modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost

produsă, de recrudescența acestui gen de fapte,

de starea de pericol și de urmările

sociale produse prin însăși natura

faptelor.

Așa fiind,

măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca

prezumția de

nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și

rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza

presupunerii rezonabile, în sensul

comiterii unor infracțiuni și nu tinde să

reprezinte

o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment

procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în

prezent nu a fost pronunțată o

hotărâre definitivă în cauză.

Ca atare,

încheierea pronunțată la 10 iulie 2012 este legală.

Pentru

considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.I.

nefiind

fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi

respins.

În baza art.

192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii de ședință din data de 10

iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 7278/63/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20

iulie 2012.