ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2226/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată

următoarele:

Prin încheierea din 25 mai 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr.

14787/63/2010, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C.

proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului G.M

arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 72 din data de 12 august 2010

emis de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 9682/63/2010.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a

reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura

arestării preventive a inculpatului G.M. se situează pe coordonatele

legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că potrivit jurisprudenței

CEDO prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice

anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice

o detenție preventivă pentru un termen limitat, cât timp ordinea publică este

efectiv amenințată. S-a mai arătat că nu este oportună înlocuirea stării de

arest cu o altă măsură preventivă neexistând garanții că inculpatul nu va

săvârși alte infracțiuni.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs

inculpatul G.M., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul

că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen.,

pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta

este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen.,

instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este

obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat

că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de

comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de consecința contând în

pierderea unei vieți omenești, cât și de circumstanțele personale ale

inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Durata arestării preventive se situează în limitele

generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă

și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în

vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus

condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 200 din 04 aprilie 2011,

pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, la pedeapsa de 18 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de prev de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C.

pen. și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare,

apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că

menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de

condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul

inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății

acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de

apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca

onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.M. împotriva încheierii din 25 mai 2011 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauzei cu minori, pronunțată în dosarul nr.

14787/63/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 31 mai 2011.