ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2525/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6364/95/2011, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului L.C., arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 4 din 10 februarie 2011 emis de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 2551/95/2011.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului L.C. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul L.C., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și 385

14

C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Se reține că din anul 2008 inculpatul L.C. a aderat la gruparea infracțională alcătuită din inculpații T.I., C.L. și B.A. efectuând activități de recrutare, transport, cazare, transfer persoane minore și majore. Inculpatul T.I. ajutat de mai mulți inculpați printre care și L.C. au recrutat, transferat și transportat pe minora Ș.A. în vârstă de 16 ani, pe părțile vătămate H.L.R. și C.V. care au fost scoase din țară prin inducerea acestora în eroare și prin amenințări, rețelele infracționale fiind extinse în S.U.A.

Pe de altă parte se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală nr. 233 din 20 decembrie 2011 a Tribunalului Gorj, secția penală, la pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) rap. la alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1), (2) rap. la alin. (3) teza a doua din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. (1) C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Apreciind asupra posibilității luării unei măsuri preventive mai puțin severe, instanța constată că această concluzie este nefundamentată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, în condițiile în care motivele care au condus la luarea, în mod pertinent, a măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar menținerea stării de arest preventiv este justificată de necesitatea soluționării legale a cauzei.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva Încheierii din data de 25 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6364/95/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 august 2012.

Procesat de GGC - N