ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3383/2013

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 octombrie 2013,

pronunțată în Dosarul nr. 3912/95/2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, printre altele, a menținut starea de arest a

inculpatului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Analizând conform

dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen. coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive

dispuse împotriva inculpatului C.I., în raport de actele și lucrările

dosarului, Curtea a constatat că temeiurile pentru care s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului subzistă în continuare și nu s-au modificat.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul C.I.

Apărătorul a pus

concluzii de admitere a recursului, solicitând casarea încheierii atacate,

revocarea măsurii și judecarea inculpatului în stare de libertate întrucât

temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri în prezent nu mai subzistă.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate,

cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub

toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpatul

C.I. nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce

urmează.

Examinând actele și

lucrările dosarului, se rețin următoarele:

Măsura arestării

preventive a fost luată față de inculpat de Tribunalul Gorj prin Încheierea nr.

24 din 5 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2857/95/2013, în temeiul art.

148 lit. f) C. proc. pen., fiind prelungită și menținută ulterior.

Prin Sentința penală

nr. 243 din data de 10 septembrie 2013, pronunțată în prezenta cauză de

Tribunalul Gorj, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3)

teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat

inculpatul C.I. la câte o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru fiecare din cele

două fapte reținute în sarcina sa și pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 203 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat

la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru fiecare din cele două fapte

reținute în sarcina sa.

Conform art. 33 lit.

a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-au

contopit pedepsele mai sus stabilite urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea, de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile art.

71 C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul

preventiv începând cu 4 martie 2013 la zi.

În baza art. 350 pct.

1 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Împotriva sentinței

penale mai sus menționate au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Gorj și inculpatul C.I., cauza aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel

Craiova în vederea soluționării acestor apeluri.

Probele administrate

în cauză și la care instanța de fond a făcut referire relevă indicii temeinice

în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 68

1

C. proc.

pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele

prevăzute de legea penală astfel cum au fost reținute în sentința mai sus

menționată și reținute în sarcina inculpatului.

Totodată, se constată

că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. f)

C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile

săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în stare

de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În analiza celei de-a

doua condiții se au în vedere modalitatea și împrejurările concrete de

săvârșire a faptelor presupus a fi comise de inculpat, gravitatea deosebită a

acestora, aspecte care denotă periculozitate și care justifică privarea în

continuare de libertate a inculpatului, acesta reprezentând și la acest moment

un pericol social concret pentru ordinea publică.

Faptul că în cauză a

intervenit o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, face necesară în

continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfășurare a

procesului penal și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea

acuzației penale formulate împotriva inculpatului.

Față de

considerentele arătate, apreciind că soluția adoptată de Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, este legală și temeinică,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Încheierii din 24

octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 3912/95/2013.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 noiembrie 2013.

Procesat

de GGC - AZ