ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3213/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1252/109/2013, printre altele, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (l) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului C.C.C. Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului C.C.C.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă pe o durată de 29 de zile prin încheierea nr. 419/ R din 05 decembrie 2012 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 46012/3/2012, la luarea măsurii arestării preventive instanța constatând, în esență, că, deși în septembrie 2007 s-a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului formulată în același dosar penal, luându-se față de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, care, ulterior, a încetat de drept prin expirarea duratei fixate de organul judiciar, noua propunere formulată de parchet nu constituie o reiterare a primei propuneri întrucât evidențiază existenta unor elemente noi, care conturează concluzia necesității privării de libertate a inculpatului.

Astfel, s-a reținut că, după soluționarea în mod definitiv a primei propuneri, amplul material probator administrat în cursul urmăririi penale a relevat elemente de fapt cu caracter de noutate, care nu fuseseră anterior analizate (descoperirea în octombrie și noiembrie 2007, într-o râpă, a numeroase obiecte din locuința inculpatului și a victimei, pe care rapoartele de constatare tehnico-științifice au evidențiat urme biologice ale celor doi, ceea ce creează, suspiciunea rezonabilă cu privire la ascunderea urmelor infracțiunii;- evidențierea prin rapoartele de constatare tehnico-științifice din octombrie-decembrie 2007, a identității dintre profilul genetic al victimei și urmele de sânge găsite în diverse locuri din locuința comună și în autoturismul inculpatului; identificarea la perchezițiile domiciliare din septembrie și noiembrie 2012, cu sistemul de iluminare Crime-lite, a unor noi urme de sânge pe peretele dintre dormitorul matrimonial și baia aferentă, pe podeaua dormitorului și sub podea, pe pliatele din dormitor, în holul învecinat cu baia de serviciu, descoperirea unui strat suplimentar de glet și vopsea pe peretele dintre dormitor și baia de serviciu, în zona cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge, ceea ce constituie indicii privind ascunderea urmelor infracțiunii, identitatea dintre profilul genetic al victimei și aceste noi urme de sânge,

respectiv existența unor noi straturi pe perete, stabilită prin rapoartele de constatare tehnico-științifică din perioada octombrie-noiembrie 2012; constatarea judecătorească a morții victimei, prin sentința civilă nr. 13072 din 08 noiembrie 2011 a Judecătoriei Brașov; continuarea demersurilor de căutare a victimei după septembrie 2007, inclusiv prin Interpol, fără niciun indiciu că victima ar mai fi în viață). Totodată, s-a reținut că instanța care a dispus arestarea preventivă a inculpatului a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc. pen., întrucât există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că în noaptea de 29 august 2007, pe fondul unei relații conflictuale, inculpatul ar fi ucis-o pe soția sa, victima E.G.

În acest sens, s-a făcut o analiză detaliată a mijloacelor de probă administrate, inclusiv asupra legalității probelor, în raport de criticile aduse de inculpat cu privire la acest aspect. Instanța a mai reținut că este incident cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport de cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 raportată la art. 175 lit. c) C. pen., precum și de pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate, în condițiile existenței unor indicii temeinice cu privire la comiterea infracțiunii de omor asupra soției, date fiind împrejurările comiterii faptei și mediatizarea deosebită a cazului.

S-a constatat, în esență, că cercetarea inculpatului în stare de libertate, în special după administrarea probelor în perioada „septembrie-noiembrie” și „relevarea” acestui aspect în legătură cu comiterea faptei și identificarea autorului, este de natură să creeze o tulburare însemnată pentru opinia publică și să pună sub semnul întrebării capacitatea organelor statului de a restabili echilibrul social afectat prin comiterea unei infracțiuni ce vizează viața unei alte persoane. S-a reținut, de asemenea, că măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită în cursul urmăririi penale, la data de 28 decembrie 2012, pentru o perioadă de încă 30 de zile, începând cu data de 03 ianuarie 2013 și până la data de 01 februarie 2013, inclusiv.

La data de 30 ianuarie 2013, Parchetul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prin rechizitoriul nr. 1249/P/2007 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acuzațiile vizând uciderea de către inculpat, în noaptea de 29 august 2007, a soției acestuia, victima G.E.M., în apartamentul locuință comună din municipiul Brașov, prin lovituri cu pumnul, pe fondul relațiilor familiale tensionate, urmată de profanarea cadavrului prin depesarea acestuia și ascunderea sa. După primirea dosarului în instanță, Tribunalul Argeș a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, prin încheierea din data de 31 ianuarie 2013, definitivă prin respingerea recursului.

Pe parcursul judecății, Tribunalul Argeș a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, pronunțându-se și asupra cererilor inculpatului vizând înlocuirea sau revocarea acestei măsuri, prin încheierile din datele de 04 martie 2013, 02 aprilie 2013, 30 aprilie 2013, 10 iunie 2013, definitive prin respingerea recursurilor de către Curtea de Apel Pitești. Tribunalul Argeș a menținut pe parcursul judecății măsura arestării preventive a inculpatului, conform art. 300 2 C. proc. pen.

S-a mai reținut că, la data de 02 iulie 2013, Tribunalul Argeș a soluționat cauza în primă instanță, prin sentința penală nr. 675 din 2 iulie 2013, pronunțând condamnarea inculpatului pentru ambele infracțiuni deduse judecății, la următoarele pedepse: - 21 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (l) lit. c) C. pen.; - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte prevăzute de art. 319 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 33, art. 34 și art. 35 C. pen., prima instanță a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 21 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d) și e) C. pen., sporită cu un an închisoare, în total urmând să execute 22 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) și e) C. pen.

A fost avut în vedere că prima instanță a constatat, în esență, că din actele și lucrările dosarului (acte de cercetare a dispariției victimei, procese verbale de cercetare la fața locului, rapoarte de constatare tehnico-științifică și de expertiză ADN, traseologică, criminalistică și biocriminalistică, acte de căutare a cadavrului, listing convorbiri telefonice, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile și cazierul inculpatului, declarațiile părților vătămate și declarații de martori) rezultă că, în noaptea de 28 august 2007, pe fondul unui conflict existent între el și soția sa, victima G.E.M., care luase decizia de a divorța, inculpatul a lovit-o în mod repetat pe aceasta în dormitorul matrimonial din apartamentul în care locuiau în municipiul Brașov, victima decedând ca urmare a agresiunilor exercitate de inculpat, în timp ce copilul lor minor se afla chiar în domiciliu.

Prima instanță a mai reținut că inculpatul a transportat corpul victimei în cada băii, unde l-a depesat, după care a transportat în portbagajul autoturismului fragmentele de cadavru, folosind o geantă de voiaj, ascunzând ulterior cadavrul într-un loc necunoscut. Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel inculpatul C.C.C., părțile civile G.E., G.R.C. și minorul C.P.M., precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având prim termen pentru judecarea în apel la data de 09 septembrie 2013. La data de 21 august 2013, instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, conform art. 300 2 C. proc.

pen., menținând această măsură. Procedând la o nouă analiză cu privire la starea de arest preventiv a inculpatului, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., Curtea de Apel Pitești a constatat că inculpatul C.C.C. a fost arestat preventiv în baza art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., reținând că există indicii temeinice și probe în sensul că, în noaptea de 29 august 2007, inculpatul și-a ucis soția în domiciliul comun, iar apoi i-a ascuns cadavrul într-o locație încă nedescoperită. S-a apreciat că argumentele aduse în apărare, în susținerea tezei nelegalității probelor, au caracter de apărări pe fond și privesc instituția arestării preventive în mod izolat întrucât, în această procedură, nu se poate face analiză pe fond a cauzei.

S-a reținut, însă, că se poate discuta legalitatea deținerii, în cauză fiind vorba despre o privare de libertate a inculpatului după o condamnare dispusă de un tribunal competent. În acest sens, s-a constatat că inculpatul C.C.C. a fost condamnat la 22 ani închisoare în condiții privative de libertate și a fost menținut în arest preventiv timp de circa 10 luni, pe tărâmul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., legalitatea deținerii fiind controlată periodic prin însuși procesul, care a condus la această condamnare. Totodată, s-a reținut că, în etapa procesuală a apelului, instanța are obligația ca, la intervale rezonabile, să verifice dacă arestarea preventivă a inculpatului este perfect compatibilă cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 al Convenției, nefiind suficient că o instanță a luat decizia inițială de arestare.

Astfel, s-a constatat că motivele care au stat la originea aplicării măsurii nu au încetat și nici nu s-au schimbat pentru a fi admise cererile de revocare și înlocuire formulate de inculpat. S-a reținut că, în raport cu art. 5 din C.E.D.O., măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate menține atunci când este consecința unei condamnări pronunțate de un tribunal competent. De asemenea, s-a reținut că faptele de care este acuzat inculpatul sunt foarte grave, astfel că îndeplinirea condițiilor de menținere în stare de detenție persistă pentru o anumită perioadă de timp. Curtea de apel a apreciat că existența și persistența unor indicii grave de culpabilitate se regăsesc în speță și constituie elemente pertinente care să justifice, pe lângă natura și gravitatea faptelor, deținerea provizorie a inculpatului.

S-a observat că inculpatul a fost arestat sub acuzația de omor calificat și profanare de morminte, iar procesul său s-a finalizat printr-o condamnare severă de 22 de ani închisoare, aspect care, alături de conduita inculpatului, în sensul că ar deține date referitoare la probe în apărare pe care le-ar indica la un moment ulterior, dificultățile anchetei, modalitatea de desfășurare a instrucției penale, justifică exigențele unei durate rezonabile a procedurii și, implicit, menținerea arestării. S-a avut în vedere că gravitatea faptelor nu trebuie analizată în abstract, ci în raport de situația concretă a inculpatului, fiind indicate principalele motive în măsură să justifice menținerea în arest preventiv a inculpatului C.C.C.

Prin urmare, s-a reținut că indiciile temeinice și probele avute în vedere constau, în principal, în procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele foto întocmite cu acel prilej, examinările criminalistice ale autoturismului, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică biocriminalistică și cele ale rapoartelor de expertiză, verificările efectuate în urma dispariției victimei și declarațiile martorilor audiați pe parcursul procedurii.

S-a apreciat că nu pot fi ignorate aceste mijloace de probă, din care reiese faptul că soția inculpatului a dispărut de la domiciliu începând cu data de 30 august 2007, având în vedere că, după data menționată, aceasta nu a mai fost văzută, nu a mai luat legătura cu niciun membru al familiei sale sau cu vreun cunoscut, nu și-a accesat conturile bancare, iar actul său de identitate, cât și diferite sume de bani au fost găsite cu prilejul cercetărilor penale efectuate, fiind exclusă, la prima vedere, plecarea victimei într-o călătorie.

Totodată, s-a reținut că din probele dosarului rezultă că s-au evidențiat urme de sânge menționate ca aparținând E.G., atât în locuința comună, cât și în autoturismul inculpatului, care nu ar putea conduce la ipoteza unor accidente casnice, toate acestea, alături de comportamentul nefiresc al inculpatului de a nu-și apela soția mai multe zile, constituind indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul are legătură cu dispariția soției sale.

În acest context, s-a constatat că, în lunile octombrie și noiembrie 2007, pe traseul Poiana - Brașov, într-o râpă, au fost descoperite numeroase obiecte, menționate ca provenind din locuința comună a inculpatului și a victimei (cutii de parfumuri, fotografii, cărți, reviste, perne, precum și trei mănuși chirurgicale, mai mulți saci de plastic, uniformă de poliție, o pereche de chiloți bărbătești și o emblemă cu gradul de inspector principal, pe care au fost evidențiate urme biologice aparținând victimei și inculpatului C.C.C. și urme de sânge aparținând victimei E.G.), fapt care creează suspiciunea rezonabilă cu privire la ascunderea urmelor infracțiunii, prin îndepărtarea lor din locul presupus ca fiind cel al săvârșirii faptei.

Totodată, s-a avut în vedere că martora N.E.R., audiată de curtea de apel la termenul din 14 octombrie 2013, a făcut declarații referitoare la existența unei relații conflictuale între inculpatul C.C.C. și soția sa, reflectată în faptul că fiecare avea o relație extraconjugală și că erau în pragul divorțului. De altfel, această martoră a declarat că recunoaște perna găsită în râpă cu prilejul cercetării la fața locului din luna septembrie 2007, despre care a afirmat că pe ea obișnuia să doarmă copilul în domiciliul inculpatului.

În condițiile existentei unor indicii temeinice și probe din care rezultă bănuiala rezonabilă referitoare la comiterea infracțiunii de omor, ținând cont de gravitatea și natura infracțiunii, dar și de mediatizarea deosebită a cazului, acceptată de către însuși inculpatul C.C.C., care a participat la mai multe emisiuni de televiziune ce au avut drept obiect dispariția soției sale, curtea de apel a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului creează un pericol concret pentru ordinea publică. În speță, s-a considerat că pericolul social pentru ordinea publică este real și dovedit în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise, precum și în raport de funcția avută de inculpat la data pretinselor fapte, aceea de ofițer de poliție.

Totodată, s-a apreciat că pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și prin starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate și judecate în libertate. Astfel, prin prisma dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., curtea de apel a avut în vedere că periclitarea ordinii publice nu poate fi disociată de reacția puternică și tulburarea față de lăsarea în libertate a unei persoane trimisă în judecată sub acuzația, foarte gravă, constând în uciderea soției, chiar în domiciliul comun. S-a reținut că nu numai gravitatea deosebită a faptei înseși determină această concluzie ci și împrejurările ulterioare în care inculpatul este acuzat că ar fi acționat.

În acest sens, s-a reținut că elementele noi de fapt avute în vedere la luarea și menținerea măsurii privative de libertate, relevate după soluționarea primei propuneri de arestare, inclusiv la sfârșitul anului 2012, constau, practic, în împrejurări ulterioare săvârșirii faptei, care ar reprezenta un ansamblu de acțiuni menite a ascunde urmele faptei, respectiv posibilele bunuri și obiecte purtătoare de urme materiale (ascunderea cadavrului, aruncarea obiectelor din domiciliu care se presupune că ar purta urme biologice ale victimei și a celor care ar fi fost folosite pentru transportul și ascunderea cadavrului, ascunderea urmelor biologice de pe peretele domiciliului comun, prin spălarea și acoperirea ulterioară a acestora cu straturi suplimentare de materiale de construcție).

Cu privire la argumentele expuse în apărare, în esență, în sensul că măsura arestării preventive nu este bazată pe un temei legal, acestea nu au putut fi reținute. Astfel, în primul rând, s-a observat, conform aspectelor anterior menționate, că luarea, prelungirea și menținerea măsurii au fost dispuse în acord cu dispozițiile art. 149 1 , art. 159, art. 300 5 , art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen. și art. 350 C. proc. pen., temeiul legal al privării de libertate fiind cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. În plus, s-a reținut că inculpatul a fost deja condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de lungă durată, după ce o instanță a analizat cauza și a pronunțat condamnarea sa, chiar prin hotărâre nedefinitivă, dar prin care a analizat fondul cauzei și a reținut vinovăția în raport de infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Or, la acest moment, s-a apreciat că lăsarea inculpatului în stare de libertate, chiar cu impunerea unor obligații pe care le presupune oricare din măsurile preventive neprivative de libertate, cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv obligarea de a nu părăsi țara, nu ar înlătura pericolul concret pentru ordinea publică, fiind necesară reacția fermă a autorității în sensul păstrării echilibrului social afectat prin comiterea presupusei fapte de o gravitate deosebită, având ca urmare decesul unei persoane.

În acest context, s-a considerat că punerea în libertate a inculpatului, la acest moment procesual, nu ar corespunde imperativului ocrotirii ordinii publice, iar durata arestării preventive nu a depășit o limită rezonabilă; Astfel, s-a reținut că, chiar dacă după condamnarea în primă instanță, durata rezonabilă se raportează la aceleași criterii care se analizează și prin prisma art. 6 din C.E.D.O., totuși, se constată că inculpatul nu a fost privat de libertate începând cu data formulării acuzației penale împotriva sa, iar durata procedurii penale este în strânsă relație cu complexitatea probatoriului și cu faptele de care este acuzat inculpatul și împrejurările săvârșirii lor. Raportat la aceste aspecte, curtea de apel a constatat că durata procedurii judiciare nu apare ca fiind excesivă până la acest moment procesual, pentru a-i putea conferi semnificația schimbării temeiurilor care au condus la luarea și menținerea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.C.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de, apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, ținând seama și de precizarea făcută oral în fața instanței de judecată de către apărătorul recurentului inculpat, în sensul că recursul promovat vizează doar dispoziția din încheierea atacată referitoare la menținerea stării de arest, va examina calea de atac promovată numai sub acest ultim aspect, încheierea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, fiind avute în vedere prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel, în speță Curtea de Apel Pitești, a respins cererea de revocare a măsurii preventive, nu este supusă nici unei căi de atac.

Astfel, examinând recursul declarat în cauză în limitele anterior expuse, Înalta Curte constată ca acesta nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (l) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă fapta, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și curtea de apel. De altfel, în jurisprudența constantă a C.E.D.O. s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă. În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (S. contra Regatul Unit), iar menținerea arestului preventiv, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală. În prezenta cauză, restrângerea dreptului la libertate apare ca proporțională cu scopul urmărit, cel al ocrotirii ordinii publice și de drept, măsura fiind necesară într-o societate democratică pentru salvgardarea interesului public și a încrederii societății în instituțiile statului de drept și în efectele exercitării funcțiilor acestora, instanța fiind obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte.

În condițiile speței, instanța de recurs constată că interesul general prevalează și este achitat în „raport cu interesul” inculpatului de a fi pus în stare de libertate. Astfel fiind, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de C.A.D.O.L.F., iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă în care se susține că a fost săvârșită, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus prin sentința penală nr. 675 din 2 iulie 2013 a Tribunalului Argeș condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d) și e) C. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTA MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.C. împotriva încheierii din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1252/109/2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2013.