ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1011/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 28924/3/2012, Curtea de Apel București, secția I penală, pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de apelantul inculpat S.M. împotriva Sentinței penale nr. 933 din 27 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 28924/3/2012, din oficiu, conform art. 300

2

C. proc. pen., a pus în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a apelantului inculpat S.M.

Reținând că în cauza de față temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană, în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S.M., iar în baza art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a acestuia.

În termen legal, inculpatul S.M. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia întrucât din întregul material probator administrat în cauză, în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești rezultă că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive dispuse.

Totodată, a mai susținut că nu sunt temeiuri care să nu justifice judecarea sa în continuare în liberate, arătând că motivele de apel formulate vizează achitarea sa, deoarece materialul probator administrat în cauză este incomplet, fiind condamnat pe baza unei singure probe, respectiv o interceptare din data de 17 mai 2012 și trebuie să subziste principiul de drept „in dubio pro reo".

În aceeași ordine de idei a arătat că nu există nici o dovadă că ar încerca să se sustragă judecății sau că ar perturba buna desfășurare a procesului penal, solicitând instanței să aibă în vedere și circumstanțele sale personale, respectiv faptul că are 2 copii minori în întreținere, dintre care un băiat în vârstă de 11 ani, elev la Liceul GE.

Nu în ultimul rând, a precizat că în cauză au mai fost cercetate încă alte 6 persoane, inclusiv denunțătorul, față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de cumpărare de influență, față de alți 3 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, iar pentru alți 2 s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. „d" a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 12 martie 2013 a constatat că în cauză și la acest moment temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, prelungirea și menținerea acestei măsuri nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia, acuzațiile aduse inculpatului în cauză legitimând, în continuare, detenția preventivă a acestuia în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului apelantului inculpat arestat preventiv, la libertate, aspecte în raport de care a menținut starea de arest a inculpatului S.M.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 933 din 27 decembrie 2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M., în prezent încarcerat în Penitenciarul Rahova, la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 5 ani închisoare.

În baza art. 86

4

alin. (1) C. pen. raportat la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 46056/3/2009, și, în consecință, a cumulat aritmetic pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1.338 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 46056/3/2009, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 7 ani închisoare.

În fapt s-a reținut că în perioada 16 mai - 04 iulie 2012, S.M. a pretins, în mod direct, de la martorul denunțător P.C.M., suma de 20.000 euro, pentru ca, prin influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra funcționarilor de la Primăria municipiul Constanța, să îi determine pe aceștia să elibereze o hartă cadastrală necesară revendicării unei teren în suprafață de 50 hectare, situat pe raza județului Constanța, localitatea Costinești.

Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul București, secția a II-a penală nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, faptul că acesta nu este la primul contact cu legea penală, suferind o condamnare definitivă prin Sentința penală nr. 903 din 29 noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.338 din 27 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea unei complicități la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, fiindu-i aplicată o pedeapsă de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, precum și împrejurările referitoare la infracțiunea de săvârșirea căreia este învinuit.

În același timp, Înalta Curte are în vedere faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost produsă, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipata a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

Ca atare, încheierea pronunțată la 12 martie 2013 este legală.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul S.M. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc. pen. inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva încheierii din data de 12 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 28924/3/2012 (157/2013).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se a avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2013.

Procesat de GGC - LM