ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2413/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin încheierea

din 22 iunie 2012, Curtea Apel București, secția

I p

enală,

investită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul D.I. împotriva

sentinței penale nr. 421 din 18 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția

I penală

, în baza art. 300

2

și art.

160

b

, C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a

inculpatului D.I.; totodată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea, formulată de același inculpat.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că :

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că măsura

arestului preventiv a fost legal dispusă, că temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, fiind întrunite

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport cu gravitatea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată apelantul - inculpat de art.

24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, pentru care a și fost condamnat la 3 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 Iit. a) teza a II-a și

Iit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a reținut că, raportat la starea actuală a probelor, nu există motive

pertinente și suficiente care să impună încetarea detenției și că, lăsat în

libertate, acesta ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal,

prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și

revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii

arestării preventive cu măsura preventivă, a obligării de a nu părăsi

localitatea.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care

inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în

cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate

când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul

fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice

de a bănui că a săvârșit infracțiunea de deținere de instrumente de plată

electronică falsificate în vederea punerii în circulație , prevăzută de art. 24

alin. (2) din Legea nr. 365/2002, infracțiune pentru care a și fost condamnat

(nedefinitiv) la 3 ani închisoare.

La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea

publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta este actual,

real și precis, fiind evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.

Înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reținută,

necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept

justifică în continuare plasarea în detenție a inculpatului, detenție ce nu a

depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și jurisprudenței

CEDO.

Cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea nu este întemeiată , întrucât

protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal

fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului D.I., după cum deja

s-a arătat.

Recursul declarat învederându-se , așadar, nefondat, urmează

ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei ,din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva

încheierii din 22 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția

I p

enală, pronunțată în dosarul nr. 3373/3/2012 (1847/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.