ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3689/2012

Asupra

recursului penal de față;

În baza actelor

de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 30

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în

Dosarul nr. 8237/3/2012, în baza art. 300 C. proc. pen. cu referire la art. 160

b

C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpatului D.M., dispunându-se menținerea stării de arest a acestuia.

Pentru a

dispune astfel, instanța învestită cu soluționarea apelului declarat de

inculpatul D.M. împotriva sentinței penale nr. 806 din 21 septembrie 2012 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, a constatat că temeiurile care au

stat la baza luării acestei măsuri fată de inculpat subzistă în continuare,

impunând privarea de libertate a acestuia.

În

considerentele încheierii, s-a reținut că probele administrate până la acest moment

procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a

săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată (și condamnat în primă

instanță), fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art.

681 C. proc. pen.

Sub aspectul

dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., s-a

constatat că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze

presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost

arestat și ulterior trimis în judecată. De asemenea, s-a apreciat că este

incident în continuare cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina

inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a

acestuia prezintă încă un pericol concret pertru ordinea publică, având în

vedere modalitatea de comitere a faptei, ui mările produse și impactul negativ

asupra opiniei publice.

S-a reținut că,

la acest moment procesual, instanța nu a identificat vreun motiv întemeiat

pentru punerea inculpatului în libertate, întregul material probator

administrat în cauză impunând privarea de libertate, în continuare, a acestuia,

iar nu vreo altă măsură preventivă alternativă, arestarea preventivă fiind

singura aptă să atingă scopul măsurilor preventive, reglementat de art. 136 C.

proc. pen.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.M. solicitând admiterea

recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive,

susținând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei

măsuri.

Înalta Curte,

examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu,

potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele următoare:

Prin sentința

penală nr. 806 din 21 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală, în Dosarul nr. 8237/3/2012, în baza art. 20 C. pen. rap. la art.

174-175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M. la pedeapsa de 7 ani

și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

S-a făcut

aplicarea art. 71-64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. în baza art. 350 alin. (1)

C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În actul de

sesizare, s-a reținut, în esență că inculpatul D.M., în noaptea de 19/20

noiembrie 2011, în jurul orei 00:00, la intersecția străzilor F. și G. din

sectorul 2, pe fondul unui conflict spontan, a lovit-o în mod repetat cu un

cuțit pe partea vătămată V.A.B., cu intenția de a-i suprima viața. în urma

agresiunii partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență

Floreasca cu diagnosticul "agresiune fizică cu armă albă (cuțit); plăgi înjunghiate

multiple supraclaviculare bilateral, suprascapular și braț stâng; pneumotorax

stâng", unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. împotriva

acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul. La termenul din 30 octombrie

2012, fixat pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării

preventive a inculpatului, instanța de control judiciar a menținut starea de

arest a acestuia, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la

această dispoziție a instanței, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această regulă,

există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c).

Conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Înalta Curte

constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât

dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din

prevederile Convenției.

Dispozițiile art.

160

b

alin. (1) C. proc. pen., prevăd că instanța de judecată, în

exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

pericdic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Totodată,-

conform art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În prezenta

cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la

efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală și a constatat corect

că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luării măsurii arestării

preventive a inculpatului nu s-au schimbat și nici nu au încetat, impunând în

continuare privarea acestuia de libertate.

Înalta Curte

constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile cumulative impuse de

dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din

același cod avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de

inculpatul D.M., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de

care acesta este acuzat este mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe

că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol social concret pentru

ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este

judecat.

De asemenea, în

prezenta cauză, sunt incidente și prevederile art. 5 par. 1 lit. a) din C.E.D.O.,

având în vedere că hotărârea de condamnare a inculpatului, pronunțată de

instanța de fond, chiar dacă nu are caracter definitiv, este de natură să

justifice continuarea privării de libertate a acestuia.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

D.M., urmând ca, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., să se dispună

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul -declarat de inculpatul D.M. împotriva încheierii de ședință

din 30 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 8237/3/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata suriei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 13 noiembrie 2012.