ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1574/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 aprilie 2012

a Curții de Apel București - secția a II-a penală pronunțată în Dosarul nr.

511/122/2012 (1069/2012), în baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpatului B.I. și s-a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința

penală nr. 96 din 12 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul

nr. 511/122/2012, printre altele, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat

la art. 175 lit. i) C. pen., cu referire la art. 320

1

C. proc. pen.,

a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza

art. 71-64 C. pen., s-a dispus ca pe durata executării pedepsei să-i fie

interzis inculpatului exercițiul drepturilor de a alege și de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și cel de a ocupa

o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prev. de art. 64 lit. a) și

b) C. pen.

În baza

art. 175 C. pen. rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului

exercițiul acelorași drepturi pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei

închisorii.

În baza

art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24

ore din data de 05 octombrie  2011 și arestarea preventivă începând cu 06

octombrie  2011 la zi.

În baza

art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a

inculpatului B.I..

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.I..

Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, analizând temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a constatat că acestea

se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

S-a

reținut că există indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit o faptă

prevăzută de legea penală, aspect ce rezultă din probele administrate în cauză,

iar pe de altă parte, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de

4 ani, iar față de natura și împrejurările comiterii faptei, s-a apreciat că

lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

fiind avută în vedere, în plus, și împrejurarea că a intervenit față de

inculpat pronunțarea unei hotărâri de condamnare, la o pedeapsă privativă de

libertate.

Astfel

fiind, s-a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 cu

referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., motiv pentru care s-a dispus

menținerea stării de arest preventiv față de inculpat, fiind avute în vedere în

acest sens și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor ppreventive.

Împotriva

încheierii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I.,

solicitând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, revocarea măsurii

arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Concluziile

formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și

ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta

Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului

din Dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin.

(3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin

încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În

cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a procedat la efectuarea

verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la

baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Înalta

Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea

publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un

ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a

instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea

drepturilor acestora.

Deși

pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca

trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului

pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub

acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din

însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din

reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea

comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei

reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord

cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment

procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpatului.

Se

reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu

contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în

vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire,

gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata

detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art.

5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că

menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În

același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării

preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului

de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia

încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva încheierii din 26

aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală  pronunțată în Dosarul

nr. 511/122/2012 (1069/2012).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 mai 2012.