ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1574/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București - secția a II-a penală pronunțată în Dosarul nr. 511/122/2012 (1069/2012), în baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B.I. și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 96 din 12 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 511/122/2012, printre altele, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu referire la art. 320 1 C. proc.

pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. În baza art. 71-64 C. pen., s-a dispus ca pe durata executării pedepsei să-i fie interzis inculpatului exercițiul drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și cel de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 175 C. pen. rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul acelorași drepturi pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 ore din data de 05 octombrie 2011 și arestarea preventivă începând cu 06 octombrie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului B.I.. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.I.. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a constatat că acestea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

S-a reținut că există indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, aspect ce rezultă din probele administrate în cauză, iar pe de altă parte, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar față de natura și împrejurările comiterii faptei, s-a apreciat că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind avută în vedere, în plus, și împrejurarea că a intervenit față de inculpat pronunțarea unei hotărâri de condamnare, la o pedeapsă privativă de libertate. Astfel fiind, s-a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc.

pen., motiv pentru care s-a dispus menținerea stării de arest preventiv față de inculpat, fiind avute în vedere în acest sens și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor ppreventive. Împotriva încheierii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I., solicitând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva încheierii din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pronunțată în Dosarul nr. 511/122/2012 (1069/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012.