- Dosarul nr.
- 14876/3/2012
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 10 octombrie 2012
Decizia nr. 3249/2012 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 14876/3/2012 — recurs
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 24 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 14876/3/2012/a4 (nr. 2812/2012), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, având pe rol verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților B.M.I., P.A. și D.P.B., în baza art. 300 2 C. proc. pen. rap. la art. 160 b alin. (1), (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest a acestora. Împotriva încheierii au declarat recurs, în termen legal, inculpații B.M.I., P.A. și D.P.B., solicitând lăsarea în stare de libertate, sens în care au motivat că se impune revocarea măsurii arestării preventive. Recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din verificarea lucrărilor cauzei se reține că prin sentința penală nr. 699 din 13 august 2012 Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul B.M.I. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, art. 281 alin. (2) C. pen., art. 285 C. pen. și art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., P.A. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, art. 281 alin. (2) C. pen., art. 285 C. pen. și art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și D.P.B. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, art. 281 alin. (2) C. pen., art. 285 C. pen. și art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.
La acest moment procesual, în dosar sunt indicii rezonabile de a se crede că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu au încetat, iar pedepsele pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt mai mari de 4 ani închisoare; din datele cauzei rezultă presupunerea rezonabilă că lăsarea în libertate a inculpaților ar avea un impact negativ asupra opiniei publice față de gravitatea infracțiunilor și modul în care acestea au fost săvârșite. În ce privește durata arestării preventive, avându-se în vedere că dosarul se află în faza apelului, nu s-a depășit termenul rezonabil, iar inculpații au fost condamnați chiar nedefinitiv la pedepse privative de libertate de peste 4 ani.
Ca atare, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, intervenind și condamnarea inculpaților, nu se impune revocarea măsurii arestării lor preventive, încheierea recurată fiind legală și temeinică. Pentru motivele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpați vor fi respinse ca nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.M.I., P.A. și D.P.B. împotriva încheierii din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 14876/3/2012/a4 (2812/2012). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2012.