ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1858/2012

Asupra recursului de fa ță; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 18 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, învestită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul D.C. , împotriva sentinței penale nr. 107 din 21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în baza art. 300 2 și 160 b , alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Pentru a pronun ța această încheiere, instanța a reținut că analizând temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv, art. 148 lit. f) C. proc. pen. , acestea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, probele avute în vedere la pronunțarea hotărârii primei instanțe constituie indicii temeinice, în accepțiunea prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 68 1 C. proc. pen., ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și pentru care s-a dispus condamnarea apelantului inculpat în primă instanță. Totodat ă, s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile cercetate este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens, Curtea a avut în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, împrejurările concrete în care se presupune că inculpatul a săvârșit faptele îndreptate contra vieții persoanei, gradul deosebit de ridicat de pericol social pe care îl relevă natura acestor infracțiuni, modalitatea în care au fost comise. Toate aceste elemente s-a apreciat că evidențiază, neîndoielnic, riscul producerii unei tulburări a ordinii publice în cazul lăsării în libertate a unor persoane bănuite de comiterea unor infrac țiuni grave și justifică privarea acestuia de libertate în continuare, în vederea asigurării finalității procesului penal. Împotriva acestei încheieri, inculpatul D.C.

a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen. , în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. , când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun, în continuare, privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Pe de alt ă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

În cauză, verificându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracțiunilor de care este acuzat - tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. și art. 239 alin. (1) și (5) C. pen.

Astfel, faptele de care este acuzat inculpatul prezint ă un grad ridicat de pericol social, determinat, pe de o parte de importanța valorilor sociale ce constituie obiectul protecției penale și de gravele urmări (fizice și psihice) pe care le poate avea pentru victimă săvârșirea acestor infracțiuni; aceste fapte de care este acuzat inculpatul prezintă un pericol pentru întreaga societate, fără respectarea vieții persoanei neputând fi concepută existența însăși a colectivității și conviețuirea pașnică a membrilor acesteia. A șa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului D.C.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. , inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva împotriva încheierii din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2633/122/2011/a3 (1490/2012). Oblig ă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitiv ă. Pronun țată în ședință publică, azi 30 mai 2012.