ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2333/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 31 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 418/116/2012 (nr. 547/12), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pe rol fiind verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului D.C.I., constatând că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu ref. la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului D.C.I. În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia și judecarea sa în libertate, arătând că a recunoscut săvârșirea faptei și nu prezintă pericol social.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. „d)" a acestui articol prevăzând arestarea preventiva. Art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 31 mai 2012 a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 148 lit f) C. proc. pen., în sensul că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, apreciind că, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura și împrejurările săvârșirii faptei, dar și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului. În raport de actele dosarului, cu referire la motivele de recurs invocate și raportat la recurentul inculpat din prezenta cauză, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 62 din 6 aprilie 2012, Tribunalul Călărași în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) - (4) și (7) C. proc.

pen. și a art. 74 lit. a) și c) - 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.C.I., domiciliat în mun. Călărași, jud. Călărași, la 1 an si 6 luni închisoare. În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen. și a art. 74 lit. a) și c) - art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., inculpatul D.C.I. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Călărași nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par.1 lit. a din CEDO. Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor. În acesta ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, respectiv faptul că a recunoscut săvârșirea faptelor beneficiind de disp.

art. 320 1 C. proc. pen., cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat. Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luata pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipata a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. Ca atare, încheierea pronunțată la 31 mai 2012 este legala. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul D.C.I. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.I. împotriva încheierii din 31 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 418/116/2012 (nr. 1547/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2012.