ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2333/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 31 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 418/116/2012 (nr. 547/12),

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pe rol fiind verificarea

legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului D.C.I.,

constatând că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind

îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu ref. la art. 148 lit. f) C. proc.

pen., în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului D.C.I.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs

împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia și judecarea sa în

libertate, arătând că a recunoscut săvârșirea faptei și nu prezintă pericol

social.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în

cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura

buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea

inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile

preventive, lit. „d)" a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.

Art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura

arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art.

143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate,

se reține că instanța de apel, la 31 mai 2012 a constatat că sunt îndeplinite

condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 148 lit f) C. proc. pen., în

sensul că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul

este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, apreciind că, lăsarea în

libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol

care rezultă din natura și împrejurările săvârșirii faptei, dar și în raport de

circumstanțele personale ale inculpatului.

În raport de actele dosarului, cu referire la

motivele de recurs invocate și raportat la recurentul inculpat din prezenta

cauză, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 62 din 6 aprilie 2012,

Tribunalul Călărași în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 320

1

alin. (1) - (4) și (7) C. proc. pen. și a art. 74

lit. a) și c) - 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.C.I., domiciliat

în mun. Călărași, jud. Călărași, la 1 an si 6 luni închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen. și

a art. 74 lit. a) și c) - art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe același

inculpat la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

în baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen.

și art. 35 C. pen., inculpatul D.C.I. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea

de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Așa fiind, se constată că deși hotărârea de

condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Călărași nu are

caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură

să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5

par.1 lit. a din CEDO. Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui

gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura

faptelor.

În acesta ordine de idei, Înalta Curte

constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea

lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, respectiv

faptul că a recunoscut săvârșirea faptelor beneficiind de disp. art. 320

1

C. proc. pen., cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora

este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în

libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate,

credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări

infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a

acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru

ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în

raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de

săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența

acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși

natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se

justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se

bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,

deoarece a fost luata pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor

infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipata a pedepsei, durata

nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere

complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o

hotărâre definitivă în cauză.

Ca atare, încheierea pronunțată la 31 mai

2012 este legala.

Pentru considerentele expuse, recursul

declarat de inculpatul D.C.I. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul

recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul D.C.I. împotriva încheierii din 31 mai 2012 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 418/116/2012 (nr. 1547/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie

2012.