ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 461/2013

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data

de 30 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr. 3763/101/2012, Curtea de Apel

Craiova – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pe rol, fiind soluționarea

apelurilor declarate de inculpații C. (fostă K.) E. și P.F., deținuți în

Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, având ca obiect traficul de minori

(Legea nr. 678/2001 art. 13), împotriva sentinței penale nr. 198 din 30

octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 20309/215/2012,

în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

C.

proc. pen. a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpaților C.E. și P.F.

Reținând că subzistă

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, fiind îndeplinite, în

continuare, condițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpaților C.E. și P.F.

În termen legal,

inculpata C. (fostă K.) E. a declarat recurs împotriva încheierii menționate,

solicitând, prin apărătorul din oficiu, admiterea acestuia, arătând că nu mai

subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și

nu se mai impune menținerea acesteia, deoarece nu există date sau indicii că

lăsată în libertate ar săvârși acte materiale de natura celor pentru care este

cercetată.

De asemenea, a mai

susținut că s-a pronunțat o sentință de condamnare, astfel că lăsată în

libertate nu ar mai putea influența desfășurarea procesului penal, probatoriul

fiind deja administrat în cauză și nu în ultimul rând, apreciind că s-a

împlinit termenul rezonabil al stării de arest, fiind în detenție preventivă de

la data de 27 martie 2012.

Recursul declarat de

inculpată nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin.

(1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta

una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea

preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede

că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile

prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Cu referire la

motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 30 ianuarie 2013 a constatat că în cauză și la acest moment se impune menținerea în continuare a stării de arest

a acesteia, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive,

fiind îndeplinite, în continuare, condițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., în sensul că infracțiunile pentru care cei doi inculpați sunt

cercetați în acest dosar sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, în raport de care în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților C.E. și P.F.

În raport de actele

dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 198 din 30

octombrie 2012, Tribunalul Mehedinți, a condamnat pe inculpata K.E., la o

pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., în condițiile art.

71 C. pen., pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.

13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

S-a

reținut în sarcina inculpatei K.E. că aceasta le determina, prin

constrângere, pe

propria fiică minoră, pe nepoata sa minoră și pe minora V.A. să se prostitueze

în schimbul obținerii de venituri.

Așa fiind, se

constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatei pronunțată pe fond de

Tribunalul Mehedinți nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în

apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a

acestuia, în condițiile art. 5 par.1 lit. a) din C.E.D.O., temeiurile de fapt

și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a

inculpatei nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se

susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în

sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai

avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și

urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

În această ordine de

idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea

publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale

inculpatei, respectiv faptul că are antecedente penale, precum și împrejurările

referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuită, respectiv

pericolul social al acestora, impactul asupra părților vătămate minore, faptul

că lăsarea în libertate a inculpatei ar putea crea în opinia publică un

sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm

împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate,

se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatei nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de

libertate a acesteia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol

concret pentru ordinea publică, de natură să aducă

atingere desfășurării procesului

penal, în raport de natura și

gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de

circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de

fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura

faptelor.

Așa fiind, măsura

arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de

nevinovăție de care se bucură inculpata până la pronunțarea și rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza

presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să

reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest

moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată

o hotărâre definitivă în cauză.

Ca atare, încheierea

pronunțată la 30 ianuarie 2013 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpata C. (fostă K.) E. nefiind fondat, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C.

proc. pen., inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpata C. (fostă K.) E. împotriva încheierii din data de 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de

200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 februarie 2013.