ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1972/2012

Asupra recursului de

fa

ță;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 18 mai 2012, Curtea

de Apel București,

secția a ll-a penală, a dispus, în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art.

160

b

C. proc. pen., menținerea stării de arest

preventiv a inculpatului M.P.

Instan

ța

a reținut, în esență, următoarele:

Analiz

ând temeiurile care

au determinat luarea măsurii arestării preventive, a apreciat că acestea se

mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a

inculpatului, întrucât în cauză sunt întrunite, cumulativ, condițiile prevăzute

de art. 148 lit. f) C. proc. pen: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care

legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică. Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care

l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpatului rezultă din modul de

operare, urmarea produsă, valoarea ridicată a prejudiciului, durata activității

infracționale, precum și pluralitatea de acte de executare reținute în sarcina

inculpatului.

Drept

urmare, av

ând

în vedere toate aceste aspecte, precum și faptul că într-o primă etapă

procesuală inculpatul a fost condamnat, nedefinitiv, la o pedeapsă de 2 ani

închisoare, instanța a apreciat că, în baza art. 300

2

C. proc. pen.

raportat la art. 160

b

C. proc. pen. și art. 5 pct. 6.1 lit. a) din

C.E.D.O., se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

Împotriva

încheierii sus-menționate, a declarat recurs

inculpatul,

pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examin

ând actele dosarului, în raport de

motivele de recurs

invocate, se constată că recursul inculpatului nu este

fondat.

Din examinarea lucr

ărilor și actelor

dosarului, se constată că

instanța de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea

și temeinicia arestării preventive a inculpatului, prin raportare la temeiurile

care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la

concluzia că acestea subzistă și că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta

un pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit

Codului nostru de procedur

ă penală, luarea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre

temeiurile de

arestare expres

și

limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Înalta Curte

apreciază că, la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii preventive se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a

inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în

accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă

suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost

cercetat și trimis în judecată.

În

cauză, se constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii

arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv

sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul

a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor

la acest temei,

în

practica C.E.D.O., s-a stabilit că detenția este justificată atunci când se

face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre

următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în

parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a

probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului

sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din

examinarea lucr

ărilor

și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul

deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârșite în formă

continuată, de complicitate la tentativă de înșelăciune cu consecințe deosebit

de grave, complicitate la fals în înscrisuri oficiale și la fals material în

înscrisuri sub semnătură privată, fapte pentru care s-a dispus trimiterea sa în

judecată și condamnarea în primă instanță, lăsarea inculpatului în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

A

șa cum în mod corect

a reținut instanța, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din

natura și modalitatea de comitere a faptelor săvârșite în concurs, care au lezat

mai multe valori sociale, cât și din urmările produse de astfel de fapte.

Pe

de alt

ă

parte, natura și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate relevă

nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența inculpatului,

dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea acestuia în

libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

A

șa fiind, temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și nu impun

înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, câtă vreme probele strânse în

cursul urmăririi penale și administrate în cursul cercetării judecătorești au

oferit indicii cu

privire la vinov

ăția

inculpatului, neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de

libertate față de inculpat ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Totodat

ă, condamnarea

inculpatului în primă instanță, la pedepsa rezultantă de 2 ani închisoare,

chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea

acestuia, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpatului și constituie un

temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Drept

urmare, se constat

ă

că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta impunându-se

pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului.

Pentru aceste

considerente, urmeaz

ă

ca recursul declarat de recurentul inculpat M.P. împotriva încheierii din 18

mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală să fie respins, ca

nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.P.

împotriva încheierii

din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în

Dosarul nr. 6941/3/2011 (1594/2012).

Oblig

ă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitiv

ă.

Pronun

țată în ședință

publică, azi 7 iunie 2012.