ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2058/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iunie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul

nr. 1927/104/2011, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului

A.S. (fiul lui M. și E.) arestat în baza Mandatului de arestare preventivă din

20 februarie 2011 emis de Tribunalul Olt, respingându-se cererile de revocare

și de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. b),

f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului A.S.

se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de

asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul

rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea

încheierii și rejudecând să fie lăsat în libertate apreciind că temeiurile care

au determinat luarea acestei măsuri au încetat.

Înalta Curte pe baza

lucrărilor dosarului va analiza recursul inculpatului numai sub aspectul

dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive, încheierea atacată

dobândind caracter definitiv în ceea ce privește dispoziția de respingere a

cererilor de revocare, respectiv înlocuire a măsurii arestării preventive,

fiind avute în vedere dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., conform

cărora încheierea prin care instanța de apel, în speță Curtea de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, a respins cererile de revocare,

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea, nu este supusă nici unei căi de atac.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.

385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că

este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpatului A.S. se mențin fiind îndeplinită una din

condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen.

Sub aspectul

dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68

1

C. proc.

pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a

făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile

pentru care a fost arestat și ulterior trimis în judecată.

Referitor la

temeiurile care au determinat luarea arestării preventive, în acord cu instanța

de apel, Înalta Curte constată că acestea nu s-au schimbat, se mențin

respectiv:

- art. 148 lit. a) C.

proc. pen. existând riscul ca fiind pus în libertate inculpatul să se sustragă

cercetării judecătorești având în vedere și faptul că inculpatul după comiterea

infracțiunilor s-a ascuns pe la diverse persoane, fiind prins în municipiul

București, într-un imobil din cartierul Ferentari;

- art. 148 lit. b) C.

proc. pen. existând la dosar înregistrări ale convorbirilor telefonice care

reflectă eforturile inculpatului de a zădărnicii aflarea adevărului în cauză;

- art. 148 lit. e) C.

proc. pen. existând dovezi că s-a încercat și se mai încearcă o înțelegere

frauduloasă cu partea vătămată;

- art. 148 lit. f) C.

proc. pen., în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora este acuzat

recurentul inculpat sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar

lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru

ordinea publică.

Pe de altă parte se

constată și faptul că recurentul inculpat a fost condamnat, în primă instanță,

la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiunile de tentativă la omor,

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice,

instigare la mărturie mincinoasă și portul cuțitului fără drept în locuri și

împrejurări în care s-ar putea primejdui viața și integritatea persoanelor,

toate în concurs real.

În jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului în special cu referire la unele cauze

împotriva Franței (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită

și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita

o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Chiar dacă inculpatul

este arestat preventiv de 1 an și 4 luni, timpul scurs de la momentul luării

măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua, în mod semnificativ,

impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea

inculpatului în stare de libertate pentru infracțiunile de o asemenea

gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe de altă parte,

acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de

particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele

judiciare.

Convenția Europeană a

Drepturilor Omului stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenței

unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis

o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și

caracterul său nearbitrar.

În Hotărârea Murray

v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă

sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile

ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una

rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care

ar stabili o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În

consecință, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție,

o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etice, religioase sau de altă

natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei

persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin Hotărârea

Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da

naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele

necesare pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă

judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale

ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus

la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului

urmărit de măsura luată.

La acest moment

procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în

libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză,

impune privarea de libertate în continuare a inculpatului.

Tot astfel, se

apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin

raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe

motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și

suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor

particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.,

privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare

a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de

care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

În consecință, Înalta

Curte în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva Încheierii din data de

5 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 iunie 2012.

Procesat de GGC - N