ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 88/2013

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de data

de 8 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011 s-a dispus menținerea arestării

preventive a inculpatului A.S.

Curtea,

analizând actele și lucrările dosarului constată că, la acest moment procesual

nu se conturează o reapreciere cu privire la temeiurile de fapt și de drept ce

au justificat măsura arestării preventive de la data când aceasta a fost

menținută, constatându-se că acestea subzistă și în prezent, respectiv sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen.,

respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea

în libertate a inculpatului este actual concomitent cu cel al influențării

probelor și al încercării de a zădărnici aflarea adevărului, existând riscul

plauzibil că inculpatul ar împiedica desfășurarea procesului.

Împotriva

acestei încheieri, în termenul legal, recurentul inculpat A.S. a declarat recurs,

în criticile formulate, arătând în esență că nu mai există temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar parchetul nu a adus probe cu

privire la pericolul public pe care l-ar constitui lăsarea sa în libertate.

Examinând

încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub

toate aspectele cauzei, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Din actele

dosarului se reține că recurentul-inculpat a fost condamnat prin sentința

penală nr. 29 din 22 februarie 2012 la o pedeapsă rezultantă de 7 (șapte) ani

și 6 (șase) luni închisoare în regim de detenție, pentru infracțiunile

concurente de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii

și liniștii publice, instigare la mărturie mincinoasă și portul, fără drept de

cuțit.

În fapt, în

sarcina inculpatului A.S. s-a reținut, în esență că, în seara zilei de 17

februarie 2011, înarmat cu un cuțit și un topor, a pătruns într-un local public

(bar) de pe raza orașului Drăgănești Olt, și în prezenta unui număr mare de

persoane, a agresat pe partea vătămată A.I. (nepot de frate), aplicându-i o

lovitură cu cuțitul, în zona toracică, agresiune în urma căreia viața părții

vătămate a fost pusă în primejdie și prin aceste fapte a perturbat grav ordinea

și liniștea publică, iar după comiterea agresiunii a luat legătura direct și

prin intermediari cu martorii prezenți la fața locului pentru a-i determina să

relateze organelor judiciare o altă situație de fapt decât cea reală .

Arestarea preventivă

a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. a), b), e) și f) C. proc. pen., în considerarea

faptului că inculpatul a fugit imediat după comiterea infracțiunilor și s-a ascuns,

în diverse locuri, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, a încercat

să zădărnicească direct și indirect aflarea adevărului prin influențarea martorilor

cauzei, a exercitat presiuni asupra părții vătămate, care îi este nepot și a încercat

să facă o înțelegere frauduloasă cu aceasta și există probe ce dovedesc comiterea

infracțiunilor de către inculpat, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani iar pe de altă parte, este dovedit pericolul concret

pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.

Ulterior, măsura

preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat prin sentința de condamnare

în primă instanță pronunțată de Tribunalul Olt precum și în apel prin încheierea

ce formează obiectul recursului de față.

Analizând temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului A.S.,

Înalta Curte apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare

privarea de libertate, existând indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea

dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a comis faptele pentru

care a fost cercetat și dedus judecății.

Se constată ca

fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.,

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care recurentul inculpat

este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, fiind pronunțată în cauză o hotărâre

de condamnare nedefinitivă.

Totodată,

Înalta Curte apreciază că lăsarea în liberate a recurentului inculpatul prezintă

un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea

deosebită a faptei pentru care recurentul inculpat este cercetat, urmările pe care

aceasta le-a produs dar și sentimentul de insecuritate creat în rândul populației

prin cercetarea în libertate a unor persoane învinuite de săvârșirea unor infracțiuni

contra vieții.

Înalta Curte are

în vedere și declarațiile martorilor B.I.F. și M.V. care demonstrează caracterul

violent al inculpatului precum și convorbirile telefonice efectuate de inculpat

cu martorii cauzei, consemnate în notele de redare și interceptare din care rezultă

încercarea inculpatului de a influența martorii din proces.

Ca atare, detenția

provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă,

cât și cele prevăzute de art. 5 parag. (1) lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia.

Înalta Curte constată

că menținerea arestării preventive a inculpatului A.S. este justificată, acesta

fiind trimis în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de

pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările

produse, impun menținerea detenției provizorii.

La stabilirea

pericolului social al faptelor săvârșite de inculpat, se ține seama de gravitatea

faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanța valorilor puse în pericol,

activitatea infracțională în care a fost implicat inculpatul, constatându-se totodată

că durata măsurii arestării preventive, respectiv de la data de 20 februarie 2011

nu depășește limitele unui termen rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei.

Așa fiind, constatând

neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.S. și va dispune obligarea sa la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva încheierii din 8 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 1927/104/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând

onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 ianuarie 2013.