ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 88/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de data de 8 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011 s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului A.S. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată că, la acest moment procesual nu se conturează o reapreciere cu privire la temeiurile de fapt și de drept ce au justificat măsura arestării preventive de la data când aceasta a fost menținută, constatându-se că acestea subzistă și în prezent, respectiv sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc.

pen., respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este actual concomitent cu cel al influențării probelor și al încercării de a zădărnici aflarea adevărului, existând riscul plauzibil că inculpatul ar împiedica desfășurarea procesului. Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, recurentul inculpat A.S. a declarat recurs, în criticile formulate, arătând în esență că nu mai există temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar parchetul nu a adus probe cu privire la pericolul public pe care l-ar constitui lăsarea sa în libertate. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului se reține că recurentul-inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 29 din 22 februarie 2012 la o pedeapsă rezultantă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare în regim de detenție, pentru infracțiunile concurente de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare la mărturie mincinoasă și portul, fără drept de cuțit. În fapt, în sarcina inculpatului A.S. s-a reținut, în esență că, în seara zilei de 17 februarie 2011, înarmat cu un cuțit și un topor, a pătruns într-un local public (bar) de pe raza orașului Drăgănești Olt, și în prezenta unui număr mare de persoane, a agresat pe partea vătămată A.I.

(nepot de frate), aplicându-i o lovitură cu cuțitul, în zona toracică, agresiune în urma căreia viața părții vătămate a fost pusă în primejdie și prin aceste fapte a perturbat grav ordinea și liniștea publică, iar după comiterea agresiunii a luat legătura direct și prin intermediari cu martorii prezenți la fața locului pentru a-i determina să relateze organelor judiciare o altă situație de fapt decât cea reală . Arestarea preventivă a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. a), b), e) și f) C. proc.

pen., în considerarea faptului că inculpatul a fugit imediat după comiterea infracțiunilor și s-a ascuns, în diverse locuri, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, a încercat să zădărnicească direct și indirect aflarea adevărului prin influențarea martorilor cauzei, a exercitat presiuni asupra părții vătămate, care îi este nepot și a încercat să facă o înțelegere frauduloasă cu aceasta și există probe ce dovedesc comiterea infracțiunilor de către inculpat, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar pe de altă parte, este dovedit pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului. Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat prin sentința de condamnare în primă instanță pronunțată de Tribunalul Olt precum și în apel prin încheierea ce formează obiectul recursului de față.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului A.S., Înalta Curte apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate, existând indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a comis faptele pentru care a fost cercetat și dedus judecății. Se constată ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care recurentul inculpat este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, fiind pronunțată în cauză o hotărâre de condamnare nedefinitivă.

Totodată, Înalta Curte apreciază că lăsarea în liberate a recurentului inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea deosebită a faptei pentru care recurentul inculpat este cercetat, urmările pe care aceasta le-a produs dar și sentimentul de insecuritate creat în rândul populației prin cercetarea în libertate a unor persoane învinuite de săvârșirea unor infracțiuni contra vieții. Înalta Curte are în vedere și declarațiile martorilor B.I.F. și M.V. care demonstrează caracterul violent al inculpatului precum și convorbirile telefonice efectuate de inculpat cu martorii cauzei, consemnate în notele de redare și interceptare din care rezultă încercarea inculpatului de a influența martorii din proces.

Ca atare, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. (1) lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia. Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpatului A.S. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii.

La stabilirea pericolului social al faptelor săvârșite de inculpat, se ține seama de gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanța valorilor puse în pericol, activitatea infracțională în care a fost implicat inculpatul, constatându-se totodată că durata măsurii arestării preventive, respectiv de la data de 20 februarie 2011 nu depășește limitele unui termen rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei. Așa fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.S. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva încheierii din 8 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2013.