ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3873/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și de inculpații A.S., A.F. și F.A., împotriva Sentinței penale nr. 29 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul nr. 1927/104/2011, având ca obiect art. 20 alin. (1) rap. la art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 alin. (1) lit. c) și i), alin. (2) C. pen., a pus în discuție legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului A.S.

Constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, fiind întrunite condițiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul A.S.

Prin aceeași încheiere a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul A.S.

În esență, s-a reținut că, la acest moment procesual, nu există temeiuri care să impună revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, aceasta nefiind în măsură să-și realizeze scopul descris de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv să asigure buna desfășurare a procesului penal și garantarea adevărului.

În termen legal, inculpatul A.S. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în principal revocarea măsurii arestării preventive, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea ei au încetat, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea arătând că temeiurile avute în vedere la arestare s-au modificat.

În acest sens a susținut că nu există nici o probă din care să rezulte că lăsat în libertate ar influența buna desfășurare a procesului penal sau că ar constitui pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, a mai precizat că după 21 de luni de arest preventiv a fost depășit termenul rezonabil al acestei măsuri, iar pericolul concret nu mai este actual prin trecerea timpului, apreciind că o altă măsură mai puțin restrictivă de libertate ar putea asigura scopul procesului penal.

Nu în ultimul rând, a mai arătat că s-au schimbat temeiurile avute inițial în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, precizând în acest sens că lit. b) a art. 148 C. proc. pen. nu a mai fost invocată.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 20 noiembrie 2012 a constatat că, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este actual și concomitent cu cel al influențării probelor și al încercării de a zădărnici aflarea adevărului, existând riscul plauzibil că inculpatul ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, astfel că, la acest moment procesual, nu există temeiuri care să impună revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, aceasta nefiind în măsură să-și realizeze scopul descris de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv să asigure buna desfășurare a procesului penal și garantarea adevărului.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 29 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul nr. 1927/104/2011, a fost condamnat inculpatul A.S., în prezent arestat preventiv în Penitenciarul de maximă siguranță din Craiova, la:

- 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor asupra nepotului de frate, prev. și ped. de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 alin. (1) lit. c) și i) și alin. (2) C. pen. în seara zilei de 17 februarie 2011;

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. în seara zilei de 17 februarie 2011;

- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen.;

- 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991;

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a fost aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. i s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv de la data de 20 februarie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În fapt, în sarcina inculpatului A.S. s-a reținut, în esență că, în seara zilei de 17 februarie 2011, înarmat cu un cuțit și un topor, a pătruns într-un local public (bar) de pe raza orașului Drăgănești Olt, și în prezența unui număr mare de persoane, a agresat pe partea vătămată A.I. (nepot de frate), aplicându-i o lovitură cu cuțitul, în zona toracică, agresiune în urma căreia viața părții vătămate a fost pusă în primejdie și prin aceste fapte a perturbat grav ordinea și liniștea publică, iar după comiterea agresiunii a luat legătura direct și prin intermediari cu martorii prezenți la fața locului pentru a-i determina să relateze organelor judiciare o altă situație de fapt decât cea reală.

Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Olt nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere datele personale ale inculpatului, cât și aspecte referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Infracțiunile pentru care inculpatul A.S. a fost trimis în judecată, denotă un pericol sporit, prin consecințele grave și amploarea fenomenului infracțional în acest domeniu, fiind vorba așadar atât de o infracțiune privind viața și integritatea corporală a persoanei și infracțiuni care aduc atingere relațiilor privind conviețuirea socială dar și o infracțiune care împiedică înfăptuirea justiției.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

În raport de toate argumentele anterior prezentate, se constată că nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în raport de stadiul procesual al cauzei, menținerea arestării preventive fiind necesară pentru atingerea scopurilor procesului penal și buna desfășurare a acestuia, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, potrivit argumentelor prezentate și există date privind încercările repetate ale inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului.

Ca atare, Încheierea pronunțată la 20 noiembrie 2012 este legală.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul A.S. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - N