ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2699/2012

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 30 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minor, în baza art. 300 2 rap. la art. 160 b C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului N.T.A. În motivarea încheierii s-a arătat că raportat la întregul material probator de la dosar, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este judecat și pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanță. S-a arătat că raportat la natura și gravitatea faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului, există riscul comiterii de noi infracțiuni, astfel că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar durata arestării preventive nu a depășit termenul rezonabil.

S-a mai arătat că din probele administrate, de la data luării măsurii arestării preventive și până în prezent nu au rezultat elemente care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive nu se mai impune, iar dispunerea unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate, în acest moment nu ar fi suficientă în raport de prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri, cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Recursul declarat nu este fondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul N.T.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 rap.

la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 20 rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., art. 320 alin. (1) și (2) C. pen., art. 279 alin. (1) C. pen. și pentru un număr de șase infracțiuni de distrugere prev. de art. 133 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 30/31 decembrie 2011, în intervalul de timp 01,00 - 02,00, a deținut și uzat fără drept de armele deținute, în mod legal, de tatăl său N.T. și a tras cu arma de foc cu seria A 0546, de calibru 5,6 mm, de la ferestrele locuinței sale, un număr de 16 tuburi cartuș, în sus, în direcția blocurilor situate vizavi de locuința sa și în jos, producând distrugeri la 6 autovehicule, unul din acesta fiind în mișcare, condus de către B.Ș.M.A.

și pe locul din dreapta aflându-se V.D., proiectilul oprindu-se în stâlpul portierei față dreapta și la două imobile, respectiv locuința părții vătămate P.M.V., în timp ce aceasta s-a deplasat la geamul locuinței sale, proiectilul a spart geamul de la terasa apartamentului și a ricoșat în zid și magazinul SC S.C. SRL. Prin Sentința penală nr. 138 din 6 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentative de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 176 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. Având în vedere materialul probator administrat, precum și faptul că în cauză s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea rezonabilă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Ținând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi săvârșite de către acesta, concretizat prin limitele de pedeapsă prevăzute de normele de drept încălcate, Înalta Curte constată că instanța de apel a considerat, în mod corect, că lăsarea inculpatului în libertate, reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază, atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului.

Deși numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive, s-a susținut în doctrină că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum sunt și cele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective. Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.

Din probele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive a inculpatului N.T.A., s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale, cât și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului N.T.A. prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru a-l împiedica pe inculpat să tergiverseze judecarea cauzei și să se sustragă de la judecată și de la executarea pedepsei. În ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, Înalta Curte constată că la acest moment procesual și având în vedere considerentele expuse mai sus, nu se impune, fiind necesară menținerea în stare de arest a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că încheierea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.A. împotriva Încheierii din 30 august 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 3969/101/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 25 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 septembrie 2012. Procesat de GGC - N