ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2699/2012

Asupra recursului

penal de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 august 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minor, în baza art.

300

2

rap. la art. 160

b

C. proc. pen. s-a menținut starea

de arest a inculpatului N.T.A.

În motivarea

încheierii s-a arătat că raportat la întregul material probator de la dosar,

există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul

a săvârșit faptele pentru care este judecat și pentru care a intervenit deja o

condamnare în primă instanță.

S-a arătat că

raportat la natura și gravitatea faptelor și circumstanțele personale ale

inculpatului, există riscul comiterii de noi infracțiuni, astfel că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar

durata arestării preventive nu a depășit termenul rezonabil.

S-a mai arătat că din

probele administrate, de la data luării măsurii arestării preventive și până în

prezent nu au rezultat elemente care să conducă la concluzia că măsura

arestării preventive nu se mai impune, iar dispunerea unei alte măsuri

preventive, neprivative de libertate, în acest moment nu ar fi suficientă în

raport de prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării

preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri, cu măsura obligării de

a nu părăsi țara sau localitatea.

Recursul declarat nu

este fondat.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul N.T.A. a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 174

alin. (1) și (2) C. pen., art. 20 rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. b) și

alin. (2) C. pen., art. 320 alin. (1) și (2) C. pen., art. 279 alin. (1) C.

pen. și pentru un număr de șase infracțiuni de distrugere prev. de art. 133 din

Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 217 alin. (1)

C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în

sarcina inculpatului că în noaptea de 30/31 decembrie 2011, în intervalul de

timp 01,00 - 02,00, a deținut și uzat fără drept de armele deținute, în mod

legal, de tatăl său N.T. și a tras cu arma de foc cu seria A 0546, de calibru

5,6 mm, de la ferestrele locuinței sale, un număr de 16 tuburi cartuș, în sus,

în direcția blocurilor situate vizavi de locuința sa și în jos, producând

distrugeri la 6 autovehicule, unul din acesta fiind în mișcare, condus de către

B.Ș.M.A. și pe locul din dreapta aflându-se V.D., proiectilul oprindu-se în

stâlpul portierei față dreapta și la două imobile, respectiv locuința părții

vătămate P.M.V., în timp ce aceasta s-a deplasat la geamul locuinței sale,

proiectilul a spart geamul de la terasa apartamentului și a ricoșat în zid și

magazinul SC S.C. SRL.

Prin Sentința penală

nr. 138 din 6 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost condamnat

inculpatul la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tentative de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174

alin. (1) - 176 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit.

a) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen.

Având în vedere

materialul probator administrat, precum și faptul că în cauză s-a pronunțat

deja o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea

rezonabilă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru

care a fost trimis în judecată.

Ținând cont de gradul

ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi săvârșite de către

acesta, concretizat prin limitele de pedeapsă prevăzute de normele de drept

încălcate, Înalta Curte constată că instanța de apel a considerat, în mod

corect, că lăsarea inculpatului în libertate, reprezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

Pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte

de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de

vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se

apreciază, atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și

gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă

în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana

inculpatului.

Deși numai criteriul

referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite

de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii

arestării preventive, s-a susținut în doctrină că pentru infracțiuni deosebit

de grave, cum sunt și cele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată,

probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea

făptuitorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret

pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații

negative asupra siguranței colective.

Prin urmare, există

anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui

pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a

fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul

asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării

preventive.

Din probele dosarului

rezultă fără putință de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului N.T.A., s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de

legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale, cât

și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului N.T.A. prezintă

nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare

a procesului penal, pentru a-l împiedica pe inculpat să tergiverseze judecarea

cauzei și să se sustragă de la judecată și de la executarea pedepsei.

În ce privește

cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură

preventivă, neprivativă de libertate, Înalta Curte constată că la acest moment

procesual și având în vedere considerentele expuse mai sus, nu se impune, fiind

necesară menținerea în stare de arest a inculpatului pentru buna desfășurare a

procesului penal.

Față de cele

menționate, Înalta Curte constată că încheierea instanței de apel este legală

și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.A. împotriva Încheierii din 30

august 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, în Dosarul nr. 3969/101/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care suma de 25 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 septembrie 2012.

Procesat de GGC - N