ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1579/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

03 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie pronunțată în Dosarul nr. 640/109/2012, în baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a

menținut arestarea preventivă a inculpatului E.V., aflat în Penitenciarul

Colibași.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul

E.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt,

s-a reținut că inculpatul E.V., la intervale diferite de timp, împreună cu

fratele său A.R., a recrutat, transportat, transferat, cazat sau primit prin

amenințare sau alte forme de constrângere, fraudă sau înșelăciune, pe victimele

majore P.Ș., P.Ș.C., S.L., C.M.E. și I.A. (martor cu identitate protejată), în

scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției.

Deși

inculpatul, inițial, a înțeles să nu dea declarație în fața instanței, astfel

începându-se administrarea probelor, ulterior, acesta a dorit să i se ia

declarație, prin care a recunoscut în totalitate faptele și, totodată, a

solicitat să i se aplice dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Prin

sentința penală nr. 4/MF din 8 martie 2012, în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 și art. 320

1

C. proc. pen., Tribunalul

Argeș l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare,

în condițiile art. 57, 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În baza

art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare, cu executare,

în condițiile art. 57, 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În baza

art. 33 lit. a) și urm. C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus

ca inculpatul E.V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, în

condițiile art. 57, 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

Sentința

a fost apelată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Serviciul Teritorial Pitești și de inculpat.

Procedând

conform art. 300

2

C. proc. pen., potrivit cu care, în cauzele în

care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice,

în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, curtea de

apel a constatat că măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în

materie.

Din

analiza probelor administrate în cauză, s-a constatat că temeiurile care au

determinat arestarea inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de

libertate.

Astfel,

s-a reținut că sunt în continuare incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C.

proc. pen. întrucât inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe că lăsarea acestuia

în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Ca

atare, s-a constatat că temeiurile inițiale ale arestării vizând pericolul

concret pentru ordinea publică subzistă, mai ales prin prisma reacției

comunității - care nu s-a diminuat - că organele îndreptățite de lege nu ar

acționa suficient de ferm împotriva acelor persoane care atentează grav la

valorile supreme, fundamentale apărate de lege, cum este viața persoanei, dacă

inculpatul ar fi pus în libertate.

Împotriva

încheierii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul E.V.,

solicitând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de

atac promovate, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării

preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea sau țara.

Concluziile

formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și

ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta

Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a

materialului din Dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin.

(3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin

încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În

cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a procedat la efectuarea

verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la

baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Înalta

Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea

publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un

ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a

instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea

drepturilor acestora.

Deși

pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca

trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea

pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea

faptelor. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între

altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit

inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din

posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în

lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord

cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment

procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpatului.

Se

reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu

contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în

vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire,

gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata

detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art.

5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că

menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În

același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării

preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului

de a fî judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia

încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

În ceea

ce privește solicitarea recurentului inculpat de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta

Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise, cât

și la cele ce privesc persoana inculpatului. Aceste criterii consacrate de

practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce

măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive (conform

art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins prin aplicarea unei alte

măsuri neprivative de libertate.

Examinarea

gradului de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi

ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de acesta, în

acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens

cauza Calmonovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura

infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al

faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările

comiterii, frecvența pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni,

urmările negative pe care le produc în societate conduc Înalta Curte la

concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a inculpatului.

Aceste

considerente justifică dispoziția de menținere a arestării preventive, astfel

că, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.V. împotriva încheierii din 03

mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie pronunțată în Dosarul nr. 640/109/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 mai 2012.