ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1579/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 03 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în Dosarul nr. 640/109/2012, în baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului E.V., aflat în Penitenciarul Colibași. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul E.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că inculpatul E.V., la intervale diferite de timp, împreună cu fratele său A.R., a recrutat, transportat, transferat, cazat sau primit prin amenințare sau alte forme de constrângere, fraudă sau înșelăciune, pe victimele majore P.Ș., P.Ș.C., S.L., C.M.E. și I.A. (martor cu identitate protejată), în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției. Deși inculpatul, inițial, a înțeles să nu dea declarație în fața instanței, astfel începându-se administrarea probelor, ulterior, acesta a dorit să i se ia declarație, prin care a recunoscut în totalitate faptele și, totodată, a solicitat să i se aplice dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 4/MF din 8 martie 2012, în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 320 1 C. proc.

pen., Tribunalul Argeș l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare, în condițiile art. 57, 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare, cu executare, în condițiile art. 57, 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și urm. C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul E.V.

să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57, 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești și de inculpat. Procedând conform art. 300 2 C. proc. pen., potrivit cu care, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, curtea de apel a constatat că măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Din analiza probelor administrate în cauză, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertate. Astfel, s-a reținut că sunt în continuare incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Ca atare, s-a constatat că temeiurile inițiale ale arestării vizând pericolul concret pentru ordinea publică subzistă, mai ales prin prisma reacției comunității - care nu s-a diminuat - că organele îndreptățite de lege nu ar acționa suficient de ferm împotriva acelor persoane care atentează grav la valorile supreme, fundamentale apărate de lege, cum este viața persoanei, dacă inculpatul ar fi pus în libertate.

Împotriva încheierii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul E.V., solicitând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag.

3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fî judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. În ceea ce privește solicitarea recurentului inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise, cât și la cele ce privesc persoana inculpatului.

Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive (conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate. Examinarea gradului de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmonovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le produc în societate conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a inculpatului. Aceste considerente justifică dispoziția de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.V. împotriva încheierii din 03 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în Dosarul nr. 640/109/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012.