ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2577/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2577/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului de față, constată că, prin Sentința penală nr. 4 MF din 8 martie

2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 640/109/2012, s-a dispus,

în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

condamnarea inculpatului E.V. la 4 ani închisoare, cu executare în condițiile

art. 57, 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., și

2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen.

În baza art. 13 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., același inculpat a fost condamnat la 5 ani închisoare, cu

executare în condițiile art. 57, 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) și următoarele C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus

ca inculpatul E.V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare în

condițiile art. 57, 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen., și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88

C. pen., s-a dedus prevenția începând cu data de 15 decembrie 2010 la zi.

Au fost respinse

acțiunile civile formulate în cauză, iar, în baza art. 19 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea

specială de la inculpat a sumei de 146.150 euro, obținută din săvârșirea

infracțiunilor.

În baza art. 191 C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt, că partea

vătămată majoră P. (fostă T.) Ș., prietenă încă din anul 2005 cu inculpatul

E.V., a fost convinsă de acesta să meargă în Spania la fratele său A.R., unde

poate să-și găsească un loc de muncă bine plătit, garantându-i că nu sunt

probleme și că va câștiga mulți bani și spunându-i că va pleca împreună cu

verișoara lor "B." (E.L.A.). Inculpatul i-a plătit părții vătămate

toate taxele necesare eliberării pașaportului și le-a dus pe cele două fete în

orașul Găești, de unde au plecat spre Spania cu un autoturism în care se mai

aflau și alte persoane. Aici, partea vătămată a fost așteptată de A.R., care a

cazat-o într-un apartament de bloc în care se mai afla o fată pe nume M., iar,

a doua zi, i-a spus că trebuie să meargă împreună cu aceasta într-un club,

pentru a practica prostituția. Întrucât partea vătămată a refuzat, a fost

bătută și amenințată de A.R., care i-a reținut, totodată, și pașaportul. Până

la urmă, datorită faptului că se afla într-o țară străină și nu cunoștea limba,

precum și datorită atitudinii lui A.R. față de ea, partea vătămată a acceptat

să meargă în club pentru a se prostitua.

În ceea ce o privește

pe partea vătămată majoră P. (fostă P.) S.C., prima instanță a reținut că, în

primăvara anului 2007, aceasta a fost racolată de inculpatul E.V., consătean cu

ea, care i-a propus să meargă în Spania, la muncă, la debarasat de vase într-un

restaurant, unde muncește și nevasta fratelui său, A.R.. Acesta i-a asigurat

transportul din localitatea de domiciliu până în Pitești, iar de aici a plecat

spre Spania cu un microbuz, fiind însoțită de sora inculpatului, R.S.J.,

sugerându-i-se să comunice părinților că s-a măritat la Topoloveni. În Spania,

în localitatea San Javier, a fost așteptată de A.R. și cazată într-o casă unde

se mai afla și soția acestuia, A.A.M., precum și o fată "B."

(E.L.A.). Inculpatul A.R. i-a solicitat să meargă în club cu cele două fete, să

se prostitueze, dar ea a refuzat, spunându-i că nu a venit în Spania pentru așa

ceva. În aceste condiții, A.R. l-a chemat pe fratele său, E.V., în Spania și, la

insistențele acestuia, care i-a promis că o va lua de nevastă, a mers la Clubul

"S." unde a practicat prostituția, alături de A.A.M. și E.L.A., banii

obținuți din practicarea prostituției fiind predați inculpatului, iar, după

plecarea acestuia din Spania, lui A.R..

Referitor la partea

vătămată minoră P. (fostă I.) L.M., judecătorul fondului a arătat că, în luna

martie 2007, aceasta a fost recrutată de inculpatul E.V., căruia i-a cerut

sprijinul pentru a face întrerupere de sarcină, acesta propunându-i să meargă

cu el în Spania, întrucât acolo sunt niște pastile care provoacă avortul, dar

care nu pot fi introduse în țară. În aceste condiții, a fost de acord să meargă

în Spania cu inculpatul, deplasându-se cu un microbuz în care se mai afla o

fată, aici fiind așteptați de fratele inculpatului, A.R., care i-a cazat într-o

locuință împreună cu alte fete. După ce i-au falsificat părții vătămate cartea

de identitate, pentru a reieși că are vârsta de 21 de ani, cei doi frați i-au

cerut să meargă să se prostitueze pentru a face rost de bani în vederea

cumpărării pastilelor care provoacă avortul. Întrucât era gravidă, partea

vătămată nu a putut să racoleze niciun client, motiv pentru care A.R. i-a cerut

să se întoarcă în România.

Cu privire la partea

vătămată majoră S.G.L., s-a arătat că, la începutul anului 2010, aceasta i-a

cunoscut pe inculpații E.V. și A.R., precum și pe sora și mama lor, respectiv

R.S.J. și E.F. La un moment dat, R.S.J. a întrebat-o dacă dorește să meargă în

Grecia pentru a avea grijă de copilul ei, în schimbul sumei de 400 euro pe

lună, fiind convinsă în acest sens de inculpații E.V. și A.R., care i-au spus

că acolo va câștiga mai mulți bani decât în România. În Grecia a fost așteptată

de A.A.M., soția lui A.R., și condusă în zona Nickeia, într-un apartament cu

trei camere, unde se afla și R.S.J. și unde, în acea seară, au mai venit și

alte trei fete. R.S.J. i-a luat certificatul de naștere și i-a solicitat să

meargă cu celelalte fete în stradă pentru a se prostitua și, întrucât partea

vătămată a refuzat, spunându-i că este virgină, a fost bătută și amenințată de

aceasta, fiind, astfel, obligată să se prostitueze. Deoarece în prima zi a

refuzat clienții care au venit la ea, seara a fost din nou bătută și amenințată

de către R.S.J., fiind nevoită să accepte, în aceste condiții, să practice

prostituția pentru cei trei.

În legătură cu partea

vătămată majoră C.M.E., s-a reținut că, prin intermediul lui F.M., aceasta l-a

cunoscut pe inculpatul E.V., fiind convinsă de cei doi să meargă în Grecia, cu

promisiunea că va locui la fratele inculpatului, A.R., care o va ajuta să se

angajeze. În Grecia, partea vătămată a fost așteptată de A.R., care a condus-o

cu autoturismul său până la un hotel, unde au rămas peste noapte, convingând-o

să întrețină relații sexuale cu el și promițându-i că o va lua de soție. În

ziua următoare, a fost condusă la domiciliul său, unde a fost cazată într-o

locuință unde se mai afla A.A.M., R.S.J., precum și două fete, M. (P.M.-M.) și

"P." (I.V.), aflând, cu această ocazie, că trebuie să se prostitueze

într-un club împreună cu celelalte două fete. Întrucât a refuzat, A.R. a

amenințat-o că va avea probleme dacă va pleca de acolo, fiind nevoită până la

urmă să meargă în club cu celelalte fete pentru a se prostitua.

S-a mai reținut de

către Tribunal că, la sfârșitul anului 2005, inculpatul E.V. i-a propus

persoanei vătămate (martor cu identitate protejată) I.A. să meargă în Spania

pentru a se trata medical și pentru a se angaja la un bar sau restaurant,

precizându-i-se în mod expres că nu va fi obligată să practice prostituția.

Aici a fost așteptată de A.R. și a fost cazată într-un apartament împreună cu

alte două fete. Încă de a doua zi, A.R. le-a spus că trebuie să meargă într-un

club pentru a se prostitua și, deoarece au refuzat, fetele au fost bătute de

acesta, acceptând, astfel, să se prostitueze în clubul indicat de A.R..

În drept, instanța a

apreciat că faptele inculpatului E.V. care, la intervale diferite de timp, dar

în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu fratele său, A.R., a

recrutat, transportat, transferat, cazat sau primit, prin amenințare sau alte

forme de constrângere, fraudă sau înșelăciune, pe victimele majore P.Ș.,

P.S.C., S.L., C.M.E. și I.A. (martor cu identitate protejată), precum și pe

victima minoră P. (fostă I.) L.M., în scopul exploatării sexuale, prin

obligarea la practicarea prostituției, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 678/2001.

Având în vedere

poziția procesuală a inculpatului care, inițial, a înțeles să nu dea declarație

în fața instanței, iar, ulterior, după începerea administrării probelor, a

recunoscut în totalitate faptele, prevalându-se de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., instanța a apreciat că acesta poate beneficia de respectivele

dispoziții legale, neputându-i-se refuza un drept consfințit de lege. Totodată,

la stabilirea pedepselor, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al

faptelor, precum și persoana inculpatului, care este infractor primar.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul

Teritorial Pitești, pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., și inculpatul E.V., sub aspectul greșitei individualizări a

pedepsei.

Din oficiu, Curtea a

pus în discuție cazul de nulitate prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

referitor la încălcarea dispozițiilor legale privind publicitatea ședinței de

judecată.

Prin Decizia penală

nr. 51 din 24 mai 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Î.C.C.J. - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești și inculpatul E.V., a desființat

sentința penală atacată și a trimis cauză, spre rejudecare, la Tribunalul

Argeș.

În baza art. 382

alin. (2) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpatului E.V. și

a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de

acesta.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de apel, după ce a prezentat o serie de considerații

teoretice referitoare la principiul publicității ședinței de judecată, cu

referire la dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeana pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 127 din

Constituția României și art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, a arătat că, potrivit art. 24 din Legea nr. 678/2001 "ședințele

de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la

art. 13 și de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice".

Având în vedere că

excepțiile de la regula publicității ședinței de judecată sunt de strictă

interpretare și aplicare, prevederile art. 24 din Legea nr. 678/2001 neputând

fi extinse, prin analogie, și la alte situații pe care norma juridică nu le

prevede și ținând seama de împrejurarea că inculpatul E.V. a fost trimis în

judecată atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 678/2001, cât și pentru cea încriminată de art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a) din aceeași lege, Curtea de apel a apreciat că, procedând la judecarea

cauzei în ședință nepublică atât la data de 1 martie 2012, cât și pe 8 martie

2012, fără a analiza și constata ca fiind îndeplinite cerințele impuse de art.

290 C. proc. pen., Tribunalul a pronunțat o hotărâre judecătorească lovită de

nulitate absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care nu

poate fi înlăturată în niciun mod decât prin desființarea sentinței și

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond.

Totodată, în baza

art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc.

pen., Curtea, în urma analizării circumstanțelor reale ale cauzei, dar și a

celor personale, a constatat că arestarea preventivă a inculpatului își

păstrează legitimitatea, fiind satisfăcute exigențele jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care a apreciat că se impune

menținerea stării de arest preventiv a acestuia.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul E.V., criticând-o pe

motive de nelegalitate.

Astfel, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., recurentul a susținut că instanța de prim control judiciar a

făcut o greșită aplicare a legii atunci când a dispus atât admiterea apelului declarat

de el, cât și pe cel promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în

opinia sa, fiind justificată soluția numai în ceea ce privește situația sa

juridică, iar nu și soluția pronunțată cu privire la calea de atac formulată de

procuror, care ar fi trebuit respinsă, ca nefondată. În consecință, s-a

solicitat de către inculpat admiterea recursului, casarea deciziei penale

atacate, iar, pe fond, respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Argeș.

Examinând hotărârea

atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate, prin prisma cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul E.V. ca fiind

nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării

când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a

legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei

modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea

de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi

legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care

trebuia aplicată.

Invocând acest caz de

casare, recurentul inculpat nu a indicat acele dispoziții legale pe care

instanța de prim control judiciar le-ar fi nesocotit sau le-ar fi aplicat în

mod eronat, arătând doar că aceasta a admis, în mod greșit, apelul promovat de

Parchet, fără, însă, a oferi vreo argumentație juridică pentru susținerea

acestui punct de vedere sau a face trimitere la vreo normă legală care să

prevadă o altă soluție în drept în situația constatării nulității absolute a

sentinței primei instanțe.

Contrar celor

susținute de recurent, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc.

pen., admițând căile de atac promovate de procuror și inculpat, desființând

hotărârea instanței de fond pentru existența unuia dintre cazurile de nulitate

prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (încălcarea dispozițiilor

relative la publicitatea ședinței de judecată) și dispunând rejudecarea cauzei

de către Tribunalul Argeș.

Constatând că

sentința primei instanțe este lovită de nulitate absolută, indiferent dacă

motivul de nulitate prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. a fost invocat

de una dintre părți sau pus în discuție din oficiu, instanța de prim control

judiciar nu poate pronunța altă soluție decât admiterea tuturor căilor de atac

promovate în cauză, cu consecința trimiterii acesteia spre rejudecare, nefiind

posibilă analizarea temeiniciei/netemeiniciei celorlalte aspecte invocate de

apelanți și nici respingerea, ca nefondate, a unora dintre apelurile declarate,

așa cum a susținut recurentul inculpat. Pronunțarea unei astfel de soluții nu

ar încălca doar prevederile imperative ale art. 379 pct. 2 lit. b) teza a II-a

C. proc. pen., dar ar fi și împotriva logicii juridice, căci, în situația în

care s-ar admite numai unul/unele dintre apeluri pentru existența unui caz de

nulitate absolută a sentinței atacate, ar deveni inutilă examinarea pe fond a

altor critici invocate de ceilalți apelanți cu privire la aceeași hotărâre

care, oricum, va fi desființată, cauza urmând a fi rejudecată și soluționată

printr-o altă sentință, supusă, la rândul ei, acelorași căi de atac ce vor

putea fi exercitate de aceiași titulari la care face referire art. 362 și art.

385

2

C. proc. pen.

Ca urmare, constatând

că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 379 pct. 2

lit. b) teza a II-a C. proc. pen. și că nu este incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și

nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul E.V. și, având în vedere că acesta

este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul E.V. împotriva Deciziei penale nr. 51 din 24 mai 2012 a Curții de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 15

decembrie 2010 la 22 august 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 august 2012.

Procesat de GGC - CL