ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2009/2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că, prin Sentința penală nr. 808 din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și (2) C. pen. și art. 80 C. pen., condamnarea inculpatului U.T. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Același inculpat a mai fost condamnat la două pedepse de câte 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. și de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, dându-se spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii din data de 12 martie 2010 și durata arestării preventive de la 14 martie 2010 la zi, iar, în baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Prin aceeași hotărâre s-a mai dispus, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și (2) C. pen. și art. 80 C. pen., condamnarea inculpatului S.N.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii din data de 12 martie 2010. De asemenea, în baza art. 26 C. pen.

raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și 2 C. pen. și art. 80 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.F. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Același inculpat a mai fost condamnat, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare, iar, în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, dându-se spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii din data de 27 mai 2010 și durata arestării preventive de ia 28 mai 2010 la 04 august 2010 și s-a constatat că față de inculpatul M.F. s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe durata judecării cauzei. S-a dispus anularea cărții de identitate falsificate pe numele lui U.D. și s-a luat act că partea vătămată RB, Agenția București nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind acoperit prin restituire. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 1026/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au fost trimiși în judecată inculpații U.T., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., M.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 26 C. pen.

raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., și S.N.A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală la data de 16 iulie 2010, sub nr. 34500/3/2010. La termenul de judecată din 25 noiembrie 2010, cauza a fost disjunsă cu privire la inculpatul M.F., iar, prin Sentința penală nr. 861/2010, instanța a dispus condamnarea inculpaților U.T. și S.N.A. la pedepse cu închisoarea pentru comiterea infracțiunilor ce au format obiectul actului de inculpare, făcând, în privința lor, aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații U.T. și S.N.A., căi de atac ce au fost admise de Curtea de Apel București, secția I penală prin Decizia nr. 111/2011, dispunându-se desființarea în întregime a sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, cu menținerea arestării preventive a inculpatului U.T. În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. și că se impune trimiterea cauzei spre judecare potrivit procedurii obișnuite, pentru a se stabili vinovăția inculpaților în baza probatoriului administrat în mod nemijlocit de instanță.

După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost reunită cu cea disjunsă anterior. Analizând materialul probator administrat în ambele faze procesuale, instanța învestită cu rejudecarea cauzei a reținut, în esență, în fapt, că, la data de 11 martie 2010, în jurul orelor 16:00 -17:00, inculpatul U.T. s-a deplasat împreună cu inculpații S.N.A. și M.F. la sediul agenției RB din București, sector 1, cu autoturismul marca DL, cu nr. de înmatriculare … , în vederea retragerii în mod fraudulos, prin folosirea unei cărți de identitate falsificate, a sumei de 200.000 euro din contul numitului U.D. Pentru a asigura succesul operațiunii frauduloase, cartea de identitate falsificată având fotografia inculpatului U.T.

și datele numitului U.D. i-a fost înmânată inculpatului U.T. de către coinculpatul M.F. Inculpatul U.T. a retras, prin inducerea în eroare a unității bancare, suma de 200.000 de euro din contul numitului U.D., prezentându-se ca adevăratul titular al contului, în vreme ce inculpatul S.N.A. îl aștepta în apropierea băncii pentru a-i asigura scăparea și folosul infracțiunii, iar inculpatul M.F. supraveghea îndeaproape desfășurarea operațiunilor frauduloase. Pe parcursul efectuării actelor frauduloase, inculpatul U.T. a folosit telefonul mobil aparținând inculpatului S.N.A. pentru a comunica cu inculpatul M.F. Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere declarația olografă dată de inculpatul U.T.

în cursul urmăririi penale (din care rezultă că, la data de 10 martie 2010, s-a întâlnit la restaurantul "M", cu coinculpatul M.F., care i-a propus să sustragă din contul numitului U.D. o sumă de bani, scop în care s-a oferit să îi procure o carte de identitate falsificată, pe care să aplice fotografia lui cu datele de identitate ale numitului U.D.; că inculpatul U.T. i-a remis, mai târziu, în cursul zilei de 10 martie 2010, șase fotografii tip buletin inculpatului M.F. pentru ca acesta să îi poată întocmi cartea de identitate falsificată, pe care urma să o folosească pentru sustragerea banilor; că a doua zi, pe 11 martie 2010, în jurul orei 11:00, inculpatul U.T. s-a întâlnit cu coinculpații M.F.

și S.N.A., precum și cu numitul „S.", s-au deplasat la localul B., situat în apropierea Teatrului Evreiesc din București, unde au luat masa și au discutat despre modalitatea de comitere a infracțiunii de înșelăciune, context în care inculpatul U.T. a primit de la coinculpatul M.F. cartea de identitate falsificată pe numele lui U.D. și a exersat, la solicitarea inculpatului M.F., reproducerea semnăturii lui U.D. având drept model un specimen de semnătură procurat de asemenea de inculpatul M.F.; că de la localul B. inculpații au plecat împreună către sediul RB - Agenția București, deplasarea având loc cu autoturismul DL, cu nr. de înmatriculare … , condus de inculpatul S.N.A., în vederea asigurării succesului activității frauduloase inculpatul U.T.

primind de la inculpatul S.N.A. telefonul mobil al acestuia pentru a comunica cu inculpatul M.F. în perioada în care se afla în sediul băncii; că inculpatul S.N.A. cunoștea modalitatea concretă în care urma să fie comisă fapta, în sensul că știa că urma să fie ridicată o sumă de bani în baza unui act de identitate falsificat din contul numitului U.D.), declarația inculpatului S.N.A. dată pe parcursul urmăririi penale (în care a arătat că, la data de 11 martie 2010, a fost sunat pe telefonul său mobil de către inculpatul M.F. și apoi s-a deplasat cu autoturismul său, marca DL, cu nr. de înmatriculare … , în zona Pantelimon din București, de unde i-a preluat pe inculpații U.T. și M.F., precum și pe numitul „S.", deplasându-se apoi la localul B., iar, după ce au mâncat, toți coinculpații s-au deplasat către RB - Agenția București, unde inculpatul M.F.

i-a cerut inculpatului S.N.A. telefonul mobil pentru a i-l înmâna inculpatului U.T., cu intenția de a comunica cu acesta în timpul desfășurării activităților frauduloase în incinta băncii), depozițiile martorilor D.P., P.G. și M.I. (din care rezultă că inculpatul U.T.

a intrat în sediul unității bancare la data de 11 martie 2010, în jurul orelor 16:00, s-a prezentat sub o identitate falsă, respectiv U.D., utilizând în acest scop cartea de identitate falsificată înmânată de coinculpatul M.F., și a obținut remiterea de către funcționarii băncii a sumei de 200.000 de euro), concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 392342 din 19 mai 2010 (unde la pct. V. 1. se arată că scrisul care completează rubricile formularului de eliberare numerar persoane fizice precum și ale declarației privind sursa fondurilor a fost executat de inculpatul U.T.), procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (din care rezultă că, la data de 11 martie 2010, în baza sesizării primite, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Sectorului 1 - Serviciul Investigații Criminale s-au deplasat la agenția RB, din București, iar, după ce inculpatul U.T.

a ridicat banii și i-a introdus într-o geantă neagră pe care o avea asupra sa, a fost oprit și legitimat de către aceștia, stabilindu-se că se numește, de fapt, U.T.; că, după prinderea în flagrant de către organele de poliție inculpatul U.T. a arătat că este însoțit de încă alte două persoane, care l-au adus la sediul băncii cu un autoturism marca DL și care îl așteptă în imediata apropiere; că, în imediata apropiere a băncii, a fost identificat coinculpatul S.N.A., care privea cu insistență către intrarea în incinta unității bancare și care, la interpelarea organelor de poliție, a arătat că se află în zonă pentru a aștepta o persoană ce urma să ridice o anumită sumă de bani și că este deținătorul autoturismului marca DL, cu nr. de înmatriculare … ), procesul-verbal de percheziție corporală asupra inculpatului U.T.

și planșele foto anexate (din care rezultă că asupra acestuia au fost găsite următoarele bunuri: o servietă din material textil de culoare neagră; suma de două sute mii euro; o carte de identitate pe numele U.D. cu poza lui U.T. având seria XC nr… ; un Certificat de urbanism cu nr. 263 din 01 octombrie 2008 eliberat de Primăria Voluntari; patru exemplare ale contractului vânzare-cumpărare încheiat între V.P.V. și N.C. din 11 martie 2010; un telefon mobil), concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 390.833 din 30 martie 2010 (unde la pct. V.l. se arată că actul de identitate cu seria XC nr… emis pe numele U.D., eliberat la data de 15 februarie 2005, nu este autentic, imaginea reprezentată pe cele două fotografii de portret ale inculpatului U.T.

puse la dispoziție, fiind folosită la realizarea actului de identitate cu seria XC nr… ), procesul-verbal de percheziție corporală asupra inculpatului S.N.A. (din care rezultă că asupra acestuia au fost găsite două fotografii tip buletin cu imaginea inculpatului U.T., din raportul de constatare tehnico-științifică rezultând că acestea sunt identice cu cele pe care inculpatul U.T. le-a predat inculpatului M.F. în vederea falsificării cărții de identitate a numitului U.D.), procesul-verbal de percheziție a autoturismului inculpatului S.N.A. (ocazie cu care a fost descoperită o ștampilă rotundă falsificată cu impresiunea pe coală albă "România. D.V. Notar Public București", ștampilă ce era aplicată pe antecontractele de vânzare-cumpărare ce au fost descoperite cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra inculpatului U.T.), declarația martorului B.S.

(care a arătat că inculpatul M.F. folosea nr. de telefon … ), procesele-verbale întocmite în urma vizualizării agendei telefonului mobil găsit asupra inculpatului U.T. și a agendei telefonice a martorului B.S., depozițiile martorilor S.P.M., I.C., P.G.F. (din care rezultă că inculpatul M.F. acesta este cunoscut și sub apelativele de "T.", „Ț." sau „F."), datele furnizate de SC V România SA (conform cărora nr. de telefon … folosit de inculpatul M.F. a fost utilizat în perioada 01 decembrie 2009 - 11 martie 2010 de pe terminalul mobil cu seria IMEI … , iar în ziua de 11 martie 2010, în intervalul orar 15:31 - 16:52, terminalul mobil s-a aflat în zona Pieței Victoria din București), declarația martorului C.Ș.

(care a confirmat că inculpatul M.F. folosea și nr. de telefon … ), procesul-verbal întocmit de organele de poliție, din care rezultă că operatorul de telefonie mobilă SC C România a comunicat că nr. de telefon … , folosit de inculpatul M.F. a fost utilizat în perioada 01 decembrie 2009 - 11 martie 2010 de pe terminalul mobil cu seria IMEI … , iar în ziua de 11 martie 2010, în jurul orelor 16:47, terminalul mobil a fost localizat în zona Pieței Victoriei din București. În drept, instanța a apreciat că faptele inculpatului U.T. care, la data de 11 martie 2010, s-a prezentat la sediul agenției RB din București și, inducând în eroare angajații băncii prin folosirea unei cărți de identitate falsificate, având fotografia lui și datele numitului U.D., a retras din contul acestuia din urmă suma de 200.000 euro, în scopul de a obține pentru el și pentru coinculpații S.N.A.

și M.F. un folos material injust, producându-se astfel un prejudiciu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. în ceea ce privește fapta aceluiași inculpat care, la data de 10 martie 2010, a înmânat coinculpatului M.F. șase fotografii tip buletin ale sale, în vederea falsificării cărții de identitate pe numele lui U.D., s-a apreciat că aceasta constituie infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatului S.N.A. care, în ziua de 11 martie 2011, cunoscând modalitatea în care urmează să se efectueze actele ilicite, l-a ajutat pe coinculpatul U.T.

să comită infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna părții vătămate RB, transportându-l cu autoturismul personal, marca DL, cu nr. de înmatriculare … la sediul băncii, oferindu-i telefonul personal în scopul comunicării cu coinculpatul M.F. pentru coordonarea activității infracționale și așteptându-l în apropierea băncii în vederea asigurării scăpării și a folosului infracțiunii, a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. Cu privire la faptele inculpatului M.F. care, la data de 11 martie 2010, l-a ajutat pe coinculpatul U.T. să comită infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna părții vătămate RB, procurându-i o carte de identitate falsificată având fotografia inculpatului U.T.

și datele numitului U.D., însoțindu-l și așteptându-l în apropierea sediului băncii și comunicând cu acesta prin intermediul telefonului pe tot parcursul activității infracționale, instanța de fond a apreciat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. și art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. Referitor la fapta aceluiași inculpat de a ridica de la inculpatul U.T. șase fotografii tip buletin ale acestuia pentru a le transmite unei alte persoane în vederea falsificării cărții de identitate pe numele lui U.D., s-a arătat că aceasta constituie infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului U.T., Tribunalul a avut în vedere faptul că acesta a comis mai multe infracțiuni în concurs real, gradul de pericol social concret extrem de ridicat al infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave săvârșită, inculpatul comițând fapta împreună cu alte două persoane prin inducerea în eroare a unei unități bancare în scopul sustragerii din contul unei persoane a unei sume mari de bani, atitudinea procesuală a inculpatului care, după ce inițial a recunoscut fapta, a încercat ulterior să acopere activitatea infracțională a coinculpaților în vederea sustragerii acestora de la răspundere penală, precum și datele ce caracterizează persoana acestuia, inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale, împrejurări față de care a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului S.N.A., Tribunalul a avut în vedere modalitatea concretă în care acesta a acționat în vederea ajutării coinculpatului U.T., gradul de pericol social concret extrem de ridicat al infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave săvârșită, inculpatul ajutând la comiterea unei fapte prin care urma să fie produs un prejudiciu de 200.000 euro, persoana infractorului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de muncă și o familie organizată, aspecte în raport cu care judecătorul a apreciat incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, în procesul de proporționalizare a pedepselor aplicate inculpatului M.F., Tribunalul a ținut seama de faptul că acesta a comis mai multe infracțiuni în concurs real, de gradul de pericol social concret extrem de ridicat al infracțiunii complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave săvârșită, inculpatul participând la săvârșirea faptei împreună cu alte două persoane prin inducerea în eroare a unei unități bancare în scopul sustragerii din contul unei persoane a unei sume mari de bani, de modalitatea concretă în care acesta a acționat, având un evident ascendent asupra celorlalți participanți, folosindu-l pe inculpatul S.N.A. în calitate de șofer și lăsându-l să îi asigure scăparea coinculpatului U.T.

după ieșirea din sediul băncii, timp în care el s-a îndepărtat de locul comiterii infracțiunii pentru a nu fi depistat în cazul vreunui eșec al activității infracționale, inculpatul M. fiind și cel care a procurat cartea de identitate falsificată ce a fost folosită de inculpatul U.T. pentru a induce în eroare unitatea bancară și a monitorizat derularea întregii activități infracționale purtând numeroase convorbiri telefonice cu inculpatul U.T. în timpul în care acesta se afla în sediul băncii, precum și de atitudinea procesuală a inculpatului, care a negat că i-ar cunoaște pe ceilalți doi inculpați, încercând să inducă în eroare organele judiciare.

Față de persoana inculpatului M.F., care nu este cunoscut cu antecedente penale, Tribunalul a apreciat că această împrejurare este de natură să atenueze răspunderea penală și, pe cale de consecință, a reținut în cauză incidența circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în concurs cu circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații U.T., S.N.A. și M.F., căi de atac ce au fost admise, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 87/A din 12 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, dispunându-se desființarea, în parte, a hotărârii primei instanțe, iar, pe fond, descontopirea și repunerea în individualitatea lor a pedepselor aplicate inculpaților.

Totodată, a fost redusă pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului U.T. pentru infracțiunea de înșelăciune, la 4 ani închisoare, iar, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. De asemenea, s-a dispus reducerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată inculpatului S.N.A. pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, la 4 ani închisoare, iar, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. În mod similar, a fost redusă pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului M.F.

pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune la 4 ani și 5 luni închisoare, iar, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 5 luni închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta. Prin aceeași decizie, s-a menținut starea de arest a inculpatului U.T. și s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 12 martie 2010 la zi. Pentru a decide astfel, instanța de apel a arătat, în esență, că solicitarea de achitare formulată de inculpații S.N.A. și M.F. este neîntemeiată, apreciind că, în mod corect, instanța de fond a reținut situația de fapt și vinovăția acestora.

Analizând situația inculpatului S.N.A., Curtea a menționat că, sub aspectul laturii subiective, acesta a acționat cu intenția directă de a-l ajuta pe coinculpatul U.T. să inducă în eroare partea vătămată, aspect care rezultă din declarațiile acestui din urmă inculpat, dar și din ansamblul împrejurărilor de fapt stabilite cu probele administrate în cauză (întâlnirile din zilele de 10 - 11 martie 2011, însoțirea coinculpaților la sediul băncii, oferirea telefonului pentru a se asigura comunicarea eficientă între ceilalți doi coinculpați, așteptarea coinculpatului U.T.). Pe baza acestor elemente, s-a concluzionat că inculpatul S.N.A. a cunoscut pe deplin activitatea infracțională și a urmărit să ajute la comiterea ei, condiții în care apare ca neîntemeiată solicitarea de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen. În privința inculpatului M.F., care a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. și a susținut că nu este autorul infracțiunii, instanța a subliniat că, din probele administrate, rezultă că a participat la comiterea faptelor. Astfel, inculpatul M.F. l-a ajutat pe coinculpatul U.T. să comită infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna părții vătămate RB, procurându-i o carte de identitate falsificată având fotografia inculpatului U.T. și datele numitului U.D., însoțindu-l și așteptându-l în apropierea sediului băncii și comunicând cu acesta prin intermediul telefonului pe tot parcursul activități infracționale. Referitor la solicitările inculpaților de reducere a pedepselor aplicate, instanța de prim control judiciar a apreciat că acestea sunt întemeiate, sancțiunile penale stabilite de instanța de fond fiind prea mari.

S-a arătat sub acest aspect că, față de dispozițiile art. 72 C. pen., gravitatea faptelor, modalitatea de acționare, circumstanțele personale ale inculpaților, faptul că instanța de fond a reținut în favoarea lor circumstanțe atenuante, iar prejudiciul a fost recuperat, se impune reducerea cuantumului sancțiunilor aplicate pentru înșelăciune în sensul coborârii pedepsei la 4 ani închisoare pentru inculpații U.T. și S.N.A. și la 4 ani și 5 luni închisoare pentru inculpatul M.F. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații U.T., S.N.A. și M.F., pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin recursul promovat, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 17 2 C. proc.

pen., Parchetul a criticat hotărârea Curții de apel atât sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate inculpaților, considerate prea mici în raport cu gravitatea faptelor comise și atitudinea lor procesuală, cât și pentru nelegalitate, susținând că, în privința inculpatului S.N.A. s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a fost invocat și de inculpații recurenți U.T. și M.F., care au arătat că instanța de apel a realizat o greșită individualizare a pedepselor ce le-au fost aplicate, solicitând reducerea cuantumului acestora. În favoarea sa, inculpatul U.T. a invocat faptul că a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, nu are antecedente penale, avea un loc de muncă asigurat și este integrat în societate.

Deși, după închiderea dezbaterilor, la dosar s-a depus un memoriu în numele recurentului M.F., cuprinzând concluzii scrise, prin care s-a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte nu îl va analiza, având în vedere împrejurarea că acel înscris nu este semnat de inculpat, ci de o altă persoană, în calitate de „avocat", deși în cauză nu există nicio dovadă a încheierii unui contract de asistență juridică sau de reprezentare de către acesta, coroborată cu faptul că respectivul motiv de recurs nu a fost susținut oral, cu ocazia dezbaterilor, de apărătorul din oficiu al recurentului, fiind depășit termenul prevăzut de 385 10 alin. (2) C. proc. pen.

în ceea ce îl privește pe recurentul inculpat S.N.A., acesta, atât în cuprinsul memoriului depus la dosar, cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., a susținut că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, preluând întocmai considerentele reținute de judecătorul fondului, fără a răspunde în mod concret criticilor formulate de inculpați. Totodată, prin prisma dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat a arătat că, atât Tribunalul, cât și Curtea de apel au comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, realizând o interpretare eronată a materialului probator, care, contrar celor reținute de instanțe, nu confirmă împrejurarea că inculpatul ar fi cunoscut activitățile ilicite desfășurate de ceilalți coinculpați.

Ca urmare, s-a solicitat de către recurent achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave sub aspectul laturii subiective. Invocând și motivul de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., inculpatul a mai arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare în privința sa a dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. referitoare la concursul de infracțiuni. Un ultim motiv de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a vizat greșita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată de instanța de apel, considerată prea mare în raport cu circumstanțele sale personale (fără antecedente penale, absolvent de studii superioare, căsătorit, tatăl a doi copii) și gradul de contribuție la comiterea faptelor.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 14, 17 2 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații U.T., S.N.A. și M.F. ca fiind neîntemeiate și ca fondat recursul promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. a. Astfel, în acord cu susținerile Ministerului Public, instanța de recurs apreciază că, prin reducerea cuantumului sancțiunilor penale aplicate inculpaților de judecătorul fondului, Curtea de Apel a realizat o greșită reindividualizare a pedepselor, prin ignorarea criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. și acordarea de valențe sporite unor împrejurări care nu justificau atenuarea răspunderii penale a acestora.

Este de menționat, în acest sens, că recuperarea prejudiciului, aspect reținut de instanța de apel în favoarea inculpaților, nu s-a datorat atitudinii acestora, ci faptului că, la scurt timp după retragerea banilor din contul numitului U.D., lucrătorii de poliție sesizați de angajații RB l-au prins și imobilizat pe inculpatul U.T., ocazie cu care asupra lui a fost găsită suma de bani retrasă, care a fost ridicată și restituită părții păgubite. De asemenea, se observă că, deși face referire la gravitatea faptelor, modalitatea de acționare și circumstanțele personale ale inculpaților, aspecte care pledează, în opinia instanței de apel, pentru reducerea pedepselor stabilite de Tribunal, Curtea nu precizează motivele pentru care respectivele elemente justifică atenuarea tratamentului sancționator aplicat inculpaților, cu atât mai mult cu cât aceleași împrejurări au fost avute în vedere și de judecătorul fondului la stabilirea unor pedepse într-un cuantum sporit.

Dimpotrivă, Înalta Curte apreciază că modalitatea de comitere a faptelor (de trei persoane împreună, prin conceperea și punerea în aplicare a planului infracțional și folosirea unei cărți de identitate falsificată a titularului de cont) imprimă o gravitate ridicată infracțiunilor săvârșite și demonstrează o periculozitate sporită a inculpaților, care nu justifică nicidecum reducerea cuantumului pedepselor stabilite de instanța fondului. Pe de altă parte, referitor la circumstanțele personale ale inculpaților, se constată că acestea au fost deja valorificate de Tribunal în procesul de cuantificare a sancțiunilor penale, prin reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, nefiind justificată acordarea unei eficiente sporite respectivelor prevederi legale, față de gravitatea faptelor și reținerea cauzei de agravare reglementată de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Nu poate fi omisă, totodată, împrejurarea că instanța de apel nu a avut în vedere în operațiunea de reindividualizare a pedepselor aplicate inculpaților atitudinea lor oscilantă pe parcursul procesului penal, aceștia făcând declarații contradictorii, prin care fie au recunoscut săvârșirea infracțiunilor (inculpații U.T. și S.N.A. în mod formal, pentru a beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.), fie au negat participarea la comiterea lor sau au încercat să deformeze realitatea în sensul evitării tragerii la răspundere penală a celorlalți participanți.

Ca urmare, față de gravitatea sporită a infracțiunilor comise de inculpați - dedusă din modul de concepere și punere în aplicare a planului infracțional, precum și din valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, a cărei recuperare nu s-a datorat diligentelor depuse de inculpați, ci faptului că aceștia au fost prinși de organele de poliție imediat după săvârșirea faptelor - și comportamentul lor procesual, inculpații încercând în permanență să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de prim control judiciar a admis apelurile declarate de aceștia și a redus pedepsele ce le-au fost aplicate de judecătorul fondului, sancțiunile penale stabilite de Tribunal fiind judicios individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., și singurele în măsură să contribuie la realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Așa fiind, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte va admite sub acest aspect recursul Parchetului, va casa decizia pronunțată în apel și va menține hotărârea Tribunalului București. b. În ceea ce privește criticile formulate de procuror prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, făcându-se de către instanța de apel, în privința inculpatului S.N.A., trimis în judecată și condamnat de Tribunal doar pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., o greșită aplicare a dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

privind concursul de infracțiuni, însă, având în vedere că, pentru motivele expuse pe larg în dezvoltările anterioare, calea de atac promovată de Parchet va fi admisă pentru alte considerente, cu consecința casării în totalitate a deciziei atacate și menținerii hotărârii instanței de fond, respectiva nelegalitate va fi, implicit, înlăturată, nefiind necesară efectuarea unor mențiuni suplimentare în acest sens. 2. Referitor la criticile formulate de recurenții inculpați U.T. și M.F., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte le apreciază ca nefondate, considerând, dimpotrivă, așa cum s-a arătat la pct. l.a din considerente, că pedepsele ce le-au fost aplicate de Tribunal, într-un cuantum sporit față de cel stabilit de instanța de prim control judiciar, sunt cele adaptate gravității infracțiunilor comise și datelor ce caracterizează persoana lor, fiind singurele în măsură să asigure reeducarea inculpaților și prevenirea săvârșirii de noi fapte antisociale. Deși reale, în parte, împrejurările invocate în favoarea sa de recurentul inculpat U.T., respectiv faptul că nu are antecedente penale și este integrat în muncă și societate, Înalta Curte constată că acestea au fost valorificate în mod corect de Tribunal prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

și reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, nefiind justificată acordarea unei eficiente mai mari decât cea dată de judecătorul fondului respectivelor împrejurări, raportat la gravitatea deosebită a faptelor comise - dedusă, așa cum s-a menționat anterior, din modul de concepere și punere în aplicare a planului infracțional, precum și din valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, a cărei recuperare nu s-a datorat diligentelor depuse de inculpați, ci faptului că aceștia au fost prinși de organele de poliție imediat după săvârșirea faptelor - și atitudinea sa pe parcursul procesului penal, inculpatul încercând, în permanență, să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare.

Astfel, se observă că, în cursul urmăririi penale, în declarația olografă dată în prezența avocatului desemnat din oficiu, recurentul a recunoscut comiterea faptelor împreună cu ceilalți doi coinculpați, însă, ulterior, a revenit asupra acestei declarații, încercând să acopere activitatea infracțională a inculpaților S.N.A. și M.F., aceeași atitudine oscilantă manifestând-o și în cursul judecății, când, inițial, a refuzat să dea declarații, ulterior, a recunoscut integral faptele, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, în scopul de a beneficia de prevederile art. 320 1 C. proc. pen., pentru ca, după trimiterea cauzei spre rejudecare, să revină asupra declarațiilor anterioare, continuând să deformeze realitatea în vederea evitării tragerii la răspundere penală a celorlalți inculpați.

Gravitatea infracțiunilor comise, rezultată din aceleași împrejurări mai sus arătate, precum și din gradul sporit de contribuție al inculpatului M.F. la săvârșirea faptelor (acesta fiind cel căruia i-a aparținut inițiativa comiterii lor, cel care a înmânat inculpatului U.T. cartea de identitate falsificată și cel care a supravegheat și monitorizat întreaga activitate infracțională), coroborată cu atitudinea sa procesuală, de denaturare a adevărului și inducere în eroare a organelor judiciare, justifică și în cazul acestui recurent menținerea pedepselor cu închisoarea stabilite de Tribunal, nefiind justificată solicitarea lui de reindividualizare a cuantumului sancțiunilor penale aplicate de instanța de apel, considerate, oricum, neîndestulătoare pentru a asigura realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

3. a. Cu privire la recursul declarat de inculpatul S.N.A., Înalta Curte arată că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate, ceea ce presupune îndatorirea acesteia de a răspunde cu argumente la fiecare dintre criticile și apărările formulate, în vederea garantării intereselor legitime ale părților în proces și respectării caracterului echitabil al procedurii judiciare în care acestea sunt implicate. Noțiunea de „proces echitabil" presupune ca instanțele să examineze efectiv problemele esențiale și argumentele decisive pentru soluționarea cauzei și să indice cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază deciziile, întrucât numai în acest mod părțile pot exercita efectiv căile de atac prevăzute de lege, iar instanța de control judiciar poate realiza o analiză completă a legalității și temeiniciei hotărârii atacate.

În cauză, se observă că hotărârea Curții de apel cuprinde o analiză temeinică a aspectelor avute în vedere de instanță pentru menținerea soluției de condamnare a inculpaților pronunțată de Tribunal, dar și pentru modificarea tratamentului sancționator aplicat de judecătorul fondului, în sensul reducerii cuantumului pedepselor, prin acordarea unei eficiente sporite circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Nu poate fi reținută susținerea recurentului potrivit căreia instanța de apel s-ar fi limitat la a-și însuși sentința Tribunalului, fără a prezenta argumentele proprii care au convins-o să adopte hotărârea pronunțată, din considerentele deciziei atacate rezultând, dimpotrivă, astfel cum s-a menționat anterior, preocuparea Curții de apel de a proceda la un examen atent al argumentelor și apărărilor invocate de inculpați, confirmarea parțială în apel a raționamentului primei instanțe, pentru anumite motive prezentate ca atare în partea expozitivă a hotărârii, neputând echivala cu o simplă „însușire" a sentinței Tribunalului, așa cum s-a susținut. Se observă, sub acest aspect, că instanța de apel nu s-a limitat la a prelua motivarea instanței de fond, ci, printr-o nouă examinare a cauzei și oferind argumente proprii, a analizat criticile și apărările inculpaților, răspunzând motivat la fiecare dintre acestea.

Împrejurarea că hotărârea instanței de apel nu cuprinde o motivare detaliată cu privire la fiecare aspect invocat de apelanții inculpați nu poate conduce la concluzia nerespectării exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind caracterul echitabil al procesului, din moment ce au fost examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei instanței, iar în considerentele hotărârii au fost redate argumentele care au condus la pronunțarea acesteia. În consecință, se constată, că, în speță, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. b. Referitor la eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., este de menționat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanțele inferioare este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susținerea inculpatului S.N.A. în sensul că ar fi fost comisă o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raționamentele instanței de fond și a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea de către inculpatul recurent a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv: declarația olografă dată de inculpatul U.T.

în cursul urmăririi penale, declarațiile inițiale date de acest inculpat și de recurentul S.N.A. în fața instanței de fond, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de percheziție corporală asupra inculpatului S.N.A., procesul-verbal de percheziție a autoturismului acestuia, precum și concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 390.833 din 30 martie 2010. Toate aceste probe confirmă pe deplin situația de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de apel cu privire la comiterea de către inculpatul S.N.A. a infracțiunii pentru care a fost condamnat, instanța de recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta și conținutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent. De altfel, un aspect important din acest punct de vedere îl reprezintă și faptul că, deși inculpatul a invocat cazul de casare menționat, acesta nu a contestat în calea de atac a recursului situația de fapt reținută de Tribunal și de instanța de apel, ci doar aprecierea instanțelor inferioare cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune sub aspectul laturii subiective, susținând că nu a cunoscut activitatea infracțională a celorlalți doi inculpați și solicitând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), și (5) C. pen.

Având în vedere criticile concrete formulate de recurent sub acest aspect, care pun în discuție întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, Înalta Curte le va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Potrivit art. 26 C. pen., este complice persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. În cauză, din materialul probator administrat, rezultă că, în data de 11 martie 2011, după o prealabilă înțelegere, inculpatul S.N.A.

l-a ajutat pe coinculpatul U.T. să comită infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna părții vătămate RB, transportându-l cu autoturismul personal, marca DL, cu nr. de înmatriculare … la sediul băncii, oferindu-i telefonul personal în scopul comunicării cu coinculpatul M.F. pentru coordonarea activității infracționale și așteptându-l în apropierea băncii în vederea asigurării scăpării și a folosului infracțiunii, faptă încadrată în drept în dispozițiile art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. Deși recurentul a susținut că nu a avut cunoștință de activitățile ilicite comise de coinculpații U.T. și M.F., participarea sa sub forma complicității la comiterea infracțiunii de înșelăciune este confirmată de întregul material probator administrat în cauză, care demonstrează că actele de sprijinire a acțiunilor infracționale ale inculpatului U.T.

au fost săvârșite pe baza unei înțelegeri anterioare cu acesta și cu inculpatul M.F., conform unui plan bine pus la punct de aceștia, în care fiecare a avut rolul său bine stabilit. Concludente în acest sens sunt declarația inițială dată de inculpatul U.T. în cursul urmăririi penale, în prezența avocatului din oficiu (în cuprinsul căreia a arătat că inculpatul S.N.A. cunoștea modalitatea concretă în care urma să fie comisă fapta, știind că urma să fie ridicată o sumă de bani în baza unui act de identitate falsificat din contul numitului U.D.), declarațiile date de acest inculpat și de recurentul S.N.A. în fața instanței învestită, inițial, cu judecarea cauzei, și în cuprinsul cărora au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, însușindu-și probele administrate în faza nepublică a procesului penal, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (din care rezultă că, după prinderea sa în flagrant de către organele de poliție, inculpatul U.T.

a arătat că este însoțit de încă alte două persoane, care l-au adus la sediul băncii cu un autoturism marca DL și care îl așteptă în imediata apropiere, precum și faptul că, la mică distanță de bancă, a fost identificat inculpatul S.N.A., care privea cu insistență către intrarea în incinta unității și care, la interpelarea organelor de poliție, a arătat că se află în zonă pentru a aștepta o persoană ce urma să ridice o anumită sumă de bani și că este deținătorul autoturismului marca DL, cu nr. de înmatriculare … ), procesul-verbal de percheziție corporală asupra inculpatului U.T. și planșele foto anexate (din care rezultă că asupra acestuia au fost găsite, printre altele, patru exemplare ale contractului de vânzare -cumpărare încheiat între V.P.V.

și N.C. din data de 11 martie 2010), procesul-verbal de percheziție corporală asupra inculpatului S.N.A. (din care rezultă că asupra acestuia au fost găsite două fotografii tip buletin cu imaginea inculpatului U.T., din raportul de constatare tehnico-științifică rezultând că acestea sunt identice cu cele pe care inculpatul U.T. le-a predat inculpatului M.F. în vederea falsificării cărții de identitate a numitului U.D.), procesul-verbal de percheziție a autoturismului inculpatului S.N.A. (ocazie cu care a fost descoperită o ștampilă rotundă falsificată cu impresiunea pe coală albă "România. D.V. Notar Public București", ștampilă ce era aplicată pe antecontractele de vânzare-cumpărare ce au fost descoperite cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra inculpatului U.T.).

Rezultă, așadar, că inculpatul S.N.A. a cunoscut acțiunile ilicite pe care urma să le desfășoare coinculpatul U.T., ale cărui poze, identice cu cele înmânate pentru falsificarea cărții de identitate, au fost descoperite asupra sa, întâlnindu-se în zilele de 10 - 11 martie 2011 cu acesta și cu inculpatul M.F. pentru a stabili planul infracțional, însoțindu-i pe aceștia la sediul băncii și asigurând supravegherea vizuală a zonei, oferind telefonul mobil pentru a se realiza comunicarea eficientă între ceilalți doi coinculpați, activități ce caracterizează participația penală la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune sub forma complicității prevăzute de art. 26 C. pen. Inculpatul a acționat cu intenția directă de a-l sprijini pe coinculpatul U.T.

să inducă în eroare partea vătămată și să obțină un folos material injust, cunoscând pe deplin ansamblul activității infracționale și urmărind să ajute la săvârșirea acesteia. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte, în deplin acord cu instanța de fond și cea de prim control judiciar, constată că fapta comisă de inculpatul S.N.A. întrunește, atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., nefiind, astfel, incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. c. În ceea ce privește criticile formulate de inculpat prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., Înalta Curte, pentru aceleași motive expuse pe larg la pct. 1. b din considerente, constată că acestea sunt întemeiate, însă, având în vedere că, urmare adm