ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2009/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2009/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, constată că, prin Sentința penală nr. 808 din 28

noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a

dispus, în baza art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 75

alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art.

76 alin. (1) lit. a) și (2) C. pen. și art. 80 C. pen., condamnarea

inculpatului U.T. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Același inculpat a

mai fost condamnat la două pedepse de câte 1 lună închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin.

(1) lit. e) C. pen. și de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite

pedepsele stabilite, dându-se spre executare inculpatului pedeapsa cea mai

grea, de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și b) C. pen., și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii din

data de 12 martie 2010 și durata arestării preventive de la 14 martie 2010 la

zi, iar, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului.

Prin aceeași hotărâre

s-a mai dispus, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2),

(5) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1)

lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și (2) C. pen. și art. 80

C. pen., condamnarea inculpatului S.N.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii din data de 12

martie 2010.

De asemenea, în baza

art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea

art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat

la art. 76 alin. (1) lit. a) și 2 C. pen. și art. 80 C. pen., s-a dispus

condamnarea inculpatului M.F. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen.

Același inculpat a

mai fost condamnat, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art 76 alin.

(1) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare, iar, în baza art. 33

lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost

contopite pedepsele stabilite, dându-se spre executare inculpatului pedeapsa

cea mai grea, de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și b) C. pen., și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii din

data de 27 mai 2010 și durata arestării preventive de ia 28 mai 2010 la 04

august 2010 și s-a constatat că față de inculpatul M.F. s-a dispus măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe durata judecării cauzei.

S-a dispus anularea

cărții de identitate falsificate pe numele lui U.D. și s-a luat act că partea

vătămată RB, Agenția București nu s-a constituit parte civilă în procesul

penal, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.

În baza art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr.

1026/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au fost trimiși în

judecată inculpații U.T., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune,

complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute

de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a)

C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. și art. 291 C.

pen., M.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și

complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 26 C.

pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 75

alin. (1) lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C.

pen., și S.N.A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune,

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., cauza fiind înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a II-a penală la data de 16 iulie 2010,

sub nr. 34500/3/2010.

La termenul de

judecată din 25 noiembrie 2010, cauza a fost disjunsă cu privire la inculpatul

M.F., iar, prin Sentința penală nr. 861/2010, instanța a dispus condamnarea

inculpaților U.T. și S.N.A. la pedepse cu închisoarea pentru comiterea

infracțiunilor ce au format obiectul actului de inculpare, făcând, în privința

lor, aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Împotriva hotărârii

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații U.T. și

S.N.A., căi de atac ce au fost admise de Curtea de Apel București, secția I

penală prin Decizia nr. 111/2011, dispunându-se desființarea în întregime a

sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul

București, cu menținerea arestării preventive a inculpatului U.T. În motivarea

acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că nu sunt

întrunite cerințele prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. și că se

impune trimiterea cauzei spre judecare potrivit procedurii obișnuite, pentru a

se stabili vinovăția inculpaților în baza probatoriului administrat în mod

nemijlocit de instanță.

După trimiterea spre

rejudecare, cauza a fost reunită cu cea disjunsă anterior.

Analizând materialul

probator administrat în ambele faze procesuale, instanța învestită cu

rejudecarea cauzei a reținut, în esență, în fapt, că, la data de 11 martie

2010, în jurul orelor 16:00 -17:00, inculpatul U.T. s-a deplasat împreună cu

inculpații S.N.A. și M.F. la sediul agenției RB din București, sector 1, cu

autoturismul marca DL, cu nr. de înmatriculare .........., în vederea

retragerii în mod fraudulos, prin folosirea unei cărți de identitate

falsificate, a sumei de 200.000 euro din contul numitului U.D. Pentru a asigura

succesul operațiunii frauduloase, cartea de identitate falsificată având

fotografia inculpatului U.T. și datele numitului U.D. i-a fost înmânată

inculpatului U.T. de către coinculpatul M.F. Inculpatul U.T. a retras, prin

inducerea în eroare a unității bancare, suma de 200.000 de euro din contul

numitului U.D., prezentându-se ca adevăratul titular al contului, în vreme ce

inculpatul S.N.A. îl aștepta în apropierea băncii pentru a-i asigura scăparea

și folosul infracțiunii, iar inculpatul M.F. supraveghea îndeaproape

desfășurarea operațiunilor frauduloase. Pe parcursul efectuării actelor

frauduloase, inculpatul U.T. a folosit telefonul mobil aparținând inculpatului

S.N.A. pentru a comunica cu inculpatul M.F.

Pentru a reține

această situație de fapt, instanța a avut în vedere declarația olografă dată de

inculpatul U.T. în cursul urmăririi penale (din care rezultă că, la data de 10

martie 2010, s-a întâlnit la restaurantul "M", cu coinculpatul M.F.,

care i-a propus să sustragă din contul numitului U.D. o sumă de bani, scop în

care s-a oferit să îi procure o carte de identitate falsificată, pe care să

aplice fotografia lui cu datele de identitate ale numitului U.D.; că inculpatul

U.T. i-a remis, mai târziu, în cursul zilei de 10 martie 2010, șase fotografii

tip buletin inculpatului M.F. pentru ca acesta să îi poată întocmi cartea de

identitate falsificată, pe care urma să o folosească pentru sustragerea

banilor; că a doua zi, pe 11 martie 2010, în jurul orei 11:00, inculpatul U.T.

s-a întâlnit cu coinculpații M.F. și S.N.A., precum și cu numitul „S.",

s-au deplasat la localul B., situat în apropierea Teatrului Evreiesc din

București, unde au luat masa și au discutat despre modalitatea de comitere a

infracțiunii de înșelăciune, context în care inculpatul U.T. a primit de la

coinculpatul M.F. cartea de identitate falsificată pe numele lui U.D. și a

exersat, la solicitarea inculpatului M.F., reproducerea semnăturii lui U.D.

având drept model un specimen de semnătură procurat de asemenea de inculpatul

M.F.; că de la localul B. inculpații au plecat împreună către sediul RB -

Agenția București, deplasarea având loc cu autoturismul DL, cu nr. de

înmatriculare .........., condus de inculpatul S.N.A., în vederea asigurării

succesului activității frauduloase inculpatul U.T. primind de la inculpatul

S.N.A. telefonul mobil al acestuia pentru a comunica cu inculpatul M.F. în

perioada în care se afla în sediul băncii; că inculpatul S.N.A. cunoștea

modalitatea concretă în care urma să fie comisă fapta, în sensul că știa că

urma să fie ridicată o sumă de bani în baza unui act de identitate falsificat

din contul numitului U.D.), declarația inculpatului S.N.A. dată pe parcursul

urmăririi penale (în care a arătat că, la data de 11 martie 2010, a fost sunat

pe telefonul său mobil de către inculpatul M.F. și apoi s-a deplasat cu

autoturismul său, marca DL, cu nr. de înmatriculare .........., în zona

Pantelimon din București, de unde i-a preluat pe inculpații U.T. și M.F.,

precum și pe numitul „S.", deplasându-se apoi la localul B., iar, după ce

au mâncat, toți coinculpații s-au deplasat către RB - Agenția București, unde

inculpatul M.F. i-a cerut inculpatului S.N.A. telefonul mobil pentru a i-l

înmâna inculpatului U.T., cu intenția de a comunica cu acesta în timpul

desfășurării activităților frauduloase în incinta băncii), depozițiile

martorilor D.P., P.G. și M.I. (din care rezultă că inculpatul U.T. a intrat în

sediul unității bancare la data de 11 martie 2010, în jurul orelor 16:00, s-a

prezentat sub o identitate falsă, respectiv U.D., utilizând în acest scop

cartea de identitate falsificată înmânată de coinculpatul M.F., și a obținut

remiterea de către funcționarii băncii a sumei de 200.000 de euro), concluziile

Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 392342 din 19 mai 2010 (unde

la pct. V. 1. se arată că scrisul care completează rubricile formularului de

eliberare numerar persoane fizice precum și ale declarației privind sursa

fondurilor a fost executat de inculpatul U.T.), procesul-verbal de constatare a

infracțiunii flagrante (din care rezultă că, la data de 11 martie 2010, în baza

sesizării primite, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Sectorului 1 -

Serviciul Investigații Criminale s-au deplasat la agenția RB, din București,

iar, după ce inculpatul U.T. a ridicat banii și i-a introdus într-o geantă neagră

pe care o avea asupra sa, a fost oprit și legitimat de către aceștia,

stabilindu-se că se numește, de fapt, U.T.; că, după prinderea în flagrant de

către organele de poliție inculpatul U.T. a arătat că este însoțit de încă alte

două persoane, care l-au adus la sediul băncii cu un autoturism marca DL și

care îl așteptă în imediata apropiere; că, în imediata apropiere a băncii, a

fost identificat coinculpatul S.N.A., care privea cu insistență către intrarea

în incinta unității bancare și care, la interpelarea organelor de poliție, a

arătat că se află în zonă pentru a aștepta o persoană ce urma să ridice o

anumită sumă de bani și că este deținătorul autoturismului marca DL, cu nr. de

înmatriculare ..........), procesul-verbal de percheziție corporală asupra inculpatului

U.T. și planșele foto anexate (din care rezultă că asupra acestuia au fost

găsite următoarele bunuri: o servietă din material textil de culoare neagră;

suma de două sute mii euro; o carte de identitate pe numele U.D. cu poza lui

U.T. având seria XC nr. ..........; un Certificat de urbanism cu nr. 263 din 01

octombrie 2008 eliberat de Primăria Voluntari; patru exemplare ale contractului

vânzare-cumpărare încheiat între V.P.V. și N.C. din 11 martie 2010; un telefon

mobil), concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 390.833

din 30 martie 2010 (unde la pct. V.l. se arată că actul de identitate cu seria

XC nr. .......... emis pe numele U.D., eliberat la data de 15 februarie 2005,

nu este autentic, imaginea reprezentată pe cele două fotografii de portret ale

inculpatului U.T. puse la dispoziție, fiind folosită la realizarea actului de

identitate cu seria XC nr. ..........), procesul-verbal de percheziție

corporală asupra inculpatului S.N.A. (din care rezultă că asupra acestuia au

fost găsite două fotografii tip buletin cu imaginea inculpatului U.T., din

raportul de constatare tehnico-științifică rezultând că acestea sunt identice

cu cele pe care inculpatul U.T. le-a predat inculpatului M.F. în vederea

falsificării cărții de identitate a numitului U.D.), procesul-verbal de

percheziție a autoturismului inculpatului S.N.A. (ocazie cu care a fost

descoperită o ștampilă rotundă falsificată cu impresiunea pe coală albă

"România. D.V. Notar Public București", ștampilă ce era aplicată pe

antecontractele de vânzare-cumpărare ce au fost descoperite cu ocazia

percheziției corporale efectuate asupra inculpatului U.T.), declarația

martorului B.S. (care a arătat că inculpatul M.F. folosea nr. de telefon

..........), procesele-verbale întocmite în urma vizualizării agendei

telefonului mobil găsit asupra inculpatului U.T. și a agendei telefonice a

martorului B.S., depozițiile martorilor S.P.M., I.C., P.G.F. (din care rezultă

că inculpatul M.F. acesta este cunoscut și sub apelativele de "T.", „Ț."

sau „F."), datele furnizate de SC V România SA (conform cărora nr. de

telefon .......... folosit de inculpatul M.F. a fost utilizat în perioada 01

decembrie 2009 - 11 martie 2010 de pe terminalul mobil cu seria IMEI

.........., iar în ziua de 11 martie 2010, în intervalul orar 15:31 - 16:52,

terminalul mobil s-a aflat în zona Pieței Victoria din București), declarația

martorului C.Ș. (care a confirmat că inculpatul M.F. folosea și nr. de telefon

..........), procesul-verbal întocmit de organele de poliție, din care rezultă

că operatorul de telefonie mobilă SC C România a comunicat că nr. de telefon

.........., folosit de inculpatul M.F. a fost utilizat în perioada 01 decembrie

2009 - 11 martie 2010 de pe terminalul mobil cu seria IMEI .........., iar în

ziua de 11 martie 2010, în jurul orelor 16:47, terminalul mobil a fost

localizat în zona Pieței Victoriei din București.

În drept, instanța a

apreciat că faptele inculpatului U.T. care, la data de 11 martie 2010, s-a

prezentat la sediul agenției RB din București și, inducând în eroare angajații

băncii prin folosirea unei cărți de identitate falsificate, având fotografia

lui și datele numitului U.D., a retras din contul acestuia din urmă suma de

200.000 euro, în scopul de a obține pentru el și pentru coinculpații S.N.A. și

M.F. un folos material injust, producându-se astfel un prejudiciu, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (1), (2), (5) C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. în ceea

ce privește fapta aceluiași inculpat care, la data de 10 martie 2010, a înmânat

coinculpatului M.F. șase fotografii tip buletin ale sale, în vederea

falsificării cărții de identitate pe numele lui U.D., s-a apreciat că aceasta

constituie infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale

prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului

S.N.A. care, în ziua de 11 martie 2011, cunoscând modalitatea în care urmează

să se efectueze actele ilicite, l-a ajutat pe coinculpatul U.T. să comită

infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna părții

vătămate RB, transportându-l cu autoturismul personal, marca DL, cu nr. de

înmatriculare .......... la sediul băncii, oferindu-i telefonul personal în

scopul comunicării cu coinculpatul M.F. pentru coordonarea activității

infracționale și așteptându-l în apropierea băncii în vederea asigurării

scăpării și a folosului infracțiunii, a fost încadrată în drept în dispozițiile

art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

Cu privire la faptele

inculpatului M.F. care, la data de 11 martie 2010, l-a ajutat pe coinculpatul

U.T. să comită infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în

dauna părții vătămate RB, procurându-i o carte de identitate falsificată având

fotografia inculpatului U.T. și datele numitului U.D., însoțindu-l și

așteptându-l în apropierea sediului băncii și comunicând cu acesta prin

intermediul telefonului pe tot parcursul activității infracționale, instanța de

fond a apreciat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de complicitate la înșelăciune și complicitate la fals material în înscrisuri

oficiale, prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

și art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. Referitor la fapta aceluiași

inculpat de a ridica de la inculpatul U.T. șase fotografii tip buletin ale

acestuia pentru a le transmite unei alte persoane în vederea falsificării

cărții de identitate pe numele lui U.D., s-a arătat că aceasta constituie infracțiunea

de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26

raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului U.T., Tribunalul a avut în vedere faptul că

acesta a comis mai multe infracțiuni în concurs real, gradul de pericol social

concret extrem de ridicat al infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit

de grave săvârșită, inculpatul comițând fapta împreună cu alte două persoane

prin inducerea în eroare a unei unități bancare în scopul sustragerii din

contul unei persoane a unei sume mari de bani, atitudinea procesuală a

inculpatului care, după ce inițial a recunoscut fapta, a încercat ulterior să

acopere activitatea infracțională a coinculpaților în vederea sustragerii

acestora de la răspundere penală, precum și datele ce caracterizează persoana

acestuia, inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale, împrejurări față

de care a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. a) și

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ceea ce privește

pedeapsa aplicată inculpatului S.N.A., Tribunalul a avut în vedere modalitatea

concretă în care acesta a acționat în vederea ajutării coinculpatului U.T.,

gradul de pericol social concret extrem de ridicat al infracțiunii de complicitate

la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave săvârșită, inculpatul ajutând la

comiterea unei fapte prin care urma să fie produs un prejudiciu de 200.000

euro, persoana infractorului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, are

un loc de muncă și o familie organizată, aspecte în raport cu care judecătorul

a apreciat incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen.

Totodată, în procesul

de proporționalizare a pedepselor aplicate inculpatului M.F., Tribunalul a

ținut seama de faptul că acesta a comis mai multe infracțiuni în concurs real,

de gradul de pericol social concret extrem de ridicat al infracțiunii

complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave săvârșită,

inculpatul participând la săvârșirea faptei împreună cu alte două persoane prin

inducerea în eroare a unei unități bancare în scopul sustragerii din contul

unei persoane a unei sume mari de bani, de modalitatea concretă în care acesta

a acționat, având un evident ascendent asupra celorlalți participanți,

folosindu-l pe inculpatul S.N.A. în calitate de șofer și lăsându-l să îi

asigure scăparea coinculpatului U.T. după ieșirea din sediul băncii, timp în

care el s-a îndepărtat de locul comiterii infracțiunii pentru a nu fi depistat

în cazul vreunui eșec al activității infracționale, inculpatul M. fiind și cel

care a procurat cartea de identitate falsificată ce a fost folosită de

inculpatul U.T. pentru a induce în eroare unitatea bancară și a monitorizat

derularea întregii activități infracționale purtând numeroase convorbiri

telefonice cu inculpatul U.T. în timpul în care acesta se afla în sediul

băncii, precum și de atitudinea procesuală a inculpatului, care a negat că i-ar

cunoaște pe ceilalți doi inculpați, încercând să inducă în eroare organele

judiciare. Față de persoana inculpatului M.F., care nu este cunoscut cu

antecedente penale, Tribunalul a apreciat că această împrejurare este de natură

să atenueze răspunderea penală și, pe cale de consecință, a reținut în cauză

incidența circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit.

a) C. pen., în concurs cu circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75

alin. (1) lit. a) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații U.T., S.N.A. și M.F., căi de atac ce au fost

admise, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr.

87/A din 12 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

dispunându-se desființarea, în parte, a hotărârii primei instanțe, iar, pe

fond, descontopirea și repunerea în individualitatea lor a pedepselor aplicate

inculpaților.

Totodată, a fost

redusă pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului U.T. pentru

infracțiunea de înșelăciune, la 4 ani închisoare, iar, în baza art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, inculpatul

urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

De asemenea, s-a

dispus reducerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată inculpatului S.N.A.

pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, la 4 ani închisoare, iar,

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele

stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani

închisoare.

În mod similar, a

fost redusă pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului M.F. pentru

infracțiunea de complicitate la înșelăciune la 4 ani și 5 luni închisoare, iar,

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele

stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 5

luni închisoare.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și s-a dispus rămânerea în

sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

Prin aceeași decizie,

s-a menținut starea de arest a inculpatului U.T. și s-a dedus arestarea

preventivă a acestuia de la 12 martie 2010 la zi.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a arătat, în esență, că solicitarea de achitare

formulată de inculpații S.N.A. și M.F. este neîntemeiată, apreciind că, în mod

corect, instanța de fond a reținut situația de fapt și vinovăția acestora.

Analizând situația

inculpatului S.N.A., Curtea a menționat că, sub aspectul laturii subiective,

acesta a acționat cu intenția directă de a-l ajuta pe coinculpatul U.T. să

inducă în eroare partea vătămată, aspect care rezultă din declarațiile acestui

din urmă inculpat, dar și din ansamblul împrejurărilor de fapt stabilite cu

probele administrate în cauză (întâlnirile din zilele de 10 - 11 martie 2011,

însoțirea coinculpaților la sediul băncii, oferirea telefonului pentru a se

asigura comunicarea eficientă între ceilalți doi coinculpați, așteptarea

coinculpatului U.T.). Pe baza acestor elemente, s-a concluzionat că inculpatul

S.N.A. a cunoscut pe deplin activitatea infracțională și a urmărit să ajute la

comiterea ei, condiții în care apare ca neîntemeiată solicitarea de achitare în

baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În privința

inculpatului M.F., care a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc.

pen. și a susținut că nu este autorul infracțiunii, instanța a subliniat că,

din probele administrate, rezultă că a participat la comiterea faptelor.

Astfel, inculpatul M.F. l-a ajutat pe coinculpatul U.T. să comită infracțiunea

de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna părții vătămate RB,

procurându-i o carte de identitate falsificată având fotografia inculpatului

U.T. și datele numitului U.D., însoțindu-l și așteptându-l în apropierea

sediului băncii și comunicând cu acesta prin intermediul telefonului pe tot

parcursul activități infracționale.

Referitor la

solicitările inculpaților de reducere a pedepselor aplicate, instanța de prim

control judiciar a apreciat că acestea sunt întemeiate, sancțiunile penale

stabilite de instanța de fond fiind prea mari. S-a arătat sub acest aspect că,

față de dispozițiile art. 72 C. pen., gravitatea faptelor, modalitatea de

acționare, circumstanțele personale ale inculpaților, faptul că instanța de

fond a reținut în favoarea lor circumstanțe atenuante, iar prejudiciul a fost

recuperat, se impune reducerea cuantumului sancțiunilor aplicate pentru

înșelăciune în sensul coborârii pedepsei la 4 ani închisoare pentru inculpații

U.T. și S.N.A. și la 4 ani și 5 luni închisoare pentru inculpatul M.F.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București și inculpații U.T., S.N.A. și M.F., pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin recursul

promovat, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 17

2

C. proc. pen., Parchetul a criticat

hotărârea Curții de apel atât sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate

inculpaților, considerate prea mici în raport cu gravitatea faptelor comise și

atitudinea lor procesuală, cât și pentru nelegalitate, susținând că, în

privința inculpatului S.N.A. s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a fost invocat

și de inculpații recurenți U.T. și M.F., care au arătat că instanța de apel a

realizat o greșită individualizare a pedepselor ce le-au fost aplicate,

solicitând reducerea cuantumului acestora. În favoarea sa, inculpatul U.T. a

invocat faptul că a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, nu are antecedente

penale, avea un loc de muncă asigurat și este integrat în societate.

Deși, după închiderea

dezbaterilor, la dosar s-a depus un memoriu în numele recurentului M.F.,

cuprinzând concluzii scrise, prin care s-a invocat și cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte nu îl va

analiza, având în vedere împrejurarea că acel înscris nu este semnat de

inculpat, ci de o altă persoană, în calitate de „avocat", deși în cauză nu

există nicio dovadă a încheierii unui contract de asistență juridică sau de reprezentare

de către acesta, coroborată cu faptul că respectivul motiv de recurs nu a fost

susținut oral, cu ocazia dezbaterilor, de apărătorul din oficiu al

recurentului, fiind depășit termenul prevăzut de 385

10

alin. (2) C.

proc. pen.

în ceea ce îl

privește pe recurentul inculpat S.N.A., acesta, atât în cuprinsul memoriului

depus la dosar, cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., a susținut că

hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază,

preluând întocmai considerentele reținute de judecătorul fondului, fără a

răspunde în mod concret criticilor formulate de inculpați.

Totodată, prin prisma

dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul

inculpat a arătat că, atât Tribunalul, cât și Curtea de apel au comis o gravă

eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de

condamnare, realizând o interpretare eronată a materialului probator, care,

contrar celor reținute de instanțe, nu confirmă împrejurarea că inculpatul ar

fi cunoscut activitățile ilicite desfășurate de ceilalți coinculpați. Ca

urmare, s-a solicitat de către recurent achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave sub aspectul laturii subiective.

Invocând și motivul

de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., inculpatul a mai arătat că instanța de apel a făcut o greșită

aplicare în privința sa a dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C.

pen. referitoare la concursul de infracțiuni.

Un ultim motiv de

recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., a vizat greșita individualizare a pedepsei ce i-a

fost aplicată de instanța de apel, considerată prea mare în raport cu

circumstanțele sale personale (fără antecedente penale, absolvent de studii

superioare, căsătorit, tatăl a doi copii) și gradul de contribuție la comiterea

faptelor.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 9, 14, 17

2

și 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursurile declarate de inculpații U.T., S.N.A. și M.F. ca fiind neîntemeiate

și ca fondat recursul promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

acord cu susținerile Ministerului Public, instanța de recurs apreciază că, prin

reducerea cuantumului sancțiunilor penale aplicate inculpaților de judecătorul

fondului, Curtea de Apel a realizat o greșită reindividualizare a pedepselor,

prin ignorarea criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. și acordarea

de valențe sporite unor împrejurări care nu justificau atenuarea răspunderii

penale a acestora.

Este de menționat, în

acest sens, că recuperarea prejudiciului, aspect reținut de instanța de apel în

favoarea inculpaților, nu s-a datorat atitudinii acestora, ci faptului că, la

scurt timp după retragerea banilor din contul numitului U.D., lucrătorii de

poliție sesizați de angajații RB l-au prins și imobilizat pe inculpatul U.T.,

ocazie cu care asupra lui a fost găsită suma de bani retrasă, care a fost

ridicată și restituită părții păgubite.

De asemenea, se

observă că, deși face referire la gravitatea faptelor, modalitatea de acționare

și circumstanțele personale ale inculpaților, aspecte care pledează, în opinia

instanței de apel, pentru reducerea pedepselor stabilite de Tribunal, Curtea nu

precizează motivele pentru care respectivele elemente justifică atenuarea

tratamentului sancționator aplicat inculpaților, cu atât mai mult cu cât

aceleași împrejurări au fost avute în vedere și de judecătorul fondului la

stabilirea unor pedepse într-un cuantum sporit. Dimpotrivă, Înalta Curte

apreciază că modalitatea de comitere a faptelor (de trei persoane împreună,

prin conceperea și punerea în aplicare a planului infracțional și folosirea

unei cărți de identitate falsificată a titularului de cont) imprimă o gravitate

ridicată infracțiunilor săvârșite și demonstrează o periculozitate sporită a

inculpaților, care nu justifică nicidecum reducerea cuantumului pedepselor

stabilite de instanța fondului. Pe de altă parte, referitor la circumstanțele

personale ale inculpaților, se constată că acestea au fost deja valorificate de

Tribunal în procesul de cuantificare a sancțiunilor penale, prin reținerea

dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și reducerea pedepselor sub

minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, nefiind

justificată acordarea unei eficiente sporite respectivelor prevederi legale,

față de gravitatea faptelor și reținerea cauzei de agravare reglementată de

art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Nu poate fi omisă,

totodată, împrejurarea că instanța de apel nu a avut în vedere în operațiunea

de reindividualizare a pedepselor aplicate inculpaților atitudinea lor

oscilantă pe parcursul procesului penal, aceștia făcând declarații

contradictorii, prin care fie au recunoscut săvârșirea infracțiunilor

(inculpații U.T. și S.N.A. în mod formal, pentru a beneficia de dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen.), fie au negat participarea la comiterea lor

sau au încercat să deformeze realitatea în sensul evitării tragerii la răspundere

penală a celorlalți participanți.

Ca urmare, față de

gravitatea sporită a infracțiunilor comise de inculpați - dedusă din modul de

concepere și punere în aplicare a planului infracțional, precum și din valoarea

ridicată a prejudiciului cauzat, a cărei recuperare nu s-a datorat diligentelor

depuse de inculpați, ci faptului că aceștia au fost prinși de organele de

poliție imediat după săvârșirea faptelor - și comportamentul lor procesual,

inculpații încercând în permanență să denatureze adevărul și să inducă în

eroare organele judiciare, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de

prim control judiciar a admis apelurile declarate de aceștia și a redus

pedepsele ce le-au fost aplicate de judecătorul fondului, sancțiunile penale

stabilite de Tribunal fiind judicios individualizate, cu luarea în considerare

a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., și singurele în

măsură să contribuie la realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art.

52 C. pen.

Așa fiind, constatând

incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14

C. proc. pen., Înalta Curte va admite sub acest aspect recursul Parchetului, va

casa decizia pronunțată în apel și va menține hotărârea Tribunalului București.

b. În ceea ce

privește criticile formulate de procuror prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta

Curte constată că acestea sunt întemeiate, făcându-se de către instanța de

apel, în privința inculpatului S.N.A., trimis în judecată și condamnat de

Tribunal doar pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de

art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. privind

concursul de infracțiuni, însă, având în vedere că, pentru motivele expuse pe

larg în dezvoltările anterioare, calea de atac promovată de Parchet va fi

admisă pentru alte considerente, cu consecința casării în totalitate a deciziei

atacate și menținerii hotărârii instanței de fond, respectiva nelegalitate va

fi, implicit, înlăturată, nefiind necesară efectuarea unor mențiuni

suplimentare în acest sens.

criticile formulate de recurenții inculpați U.T. și M.F., circumscrise cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

Înalta Curte le apreciază ca nefondate, considerând, dimpotrivă, așa cum s-a

arătat la pct. l.a din considerente, că pedepsele ce le-au fost aplicate de

Tribunal, într-un cuantum sporit față de cel stabilit de instanța de prim

control judiciar, sunt cele adaptate gravității infracțiunilor comise și

datelor ce caracterizează persoana lor, fiind singurele în măsură să asigure

reeducarea inculpaților și prevenirea săvârșirii de noi fapte antisociale.

Deși reale, în parte,

împrejurările invocate în favoarea sa de recurentul inculpat U.T., respectiv

faptul că nu are antecedente penale și este integrat în muncă și societate,

Înalta Curte constată că acestea au fost valorificate în mod corect de Tribunal

prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a)

C. pen. și reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru

infracțiunile săvârșite, nefiind justificată acordarea unei eficiente mai mari

decât cea dată de judecătorul fondului respectivelor împrejurări, raportat la

gravitatea deosebită a faptelor comise - dedusă, așa cum s-a menționat

anterior, din modul de concepere și punere în aplicare a planului infracțional,

precum și din valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, a cărei recuperare nu s-a

datorat diligentelor depuse de inculpați, ci faptului că aceștia au fost prinși

de organele de poliție imediat după săvârșirea faptelor - și atitudinea sa pe

parcursul procesului penal, inculpatul încercând, în permanență, să denatureze

adevărul și să inducă în eroare organele judiciare. Astfel, se observă că, în

cursul urmăririi penale, în declarația olografă dată în prezența avocatului

desemnat din oficiu, recurentul a recunoscut comiterea faptelor împreună cu

ceilalți doi coinculpați, însă, ulterior, a revenit asupra acestei declarații,

încercând să acopere activitatea infracțională a inculpaților S.N.A. și M.F.,

aceeași atitudine oscilantă manifestând-o și în cursul judecății, când,

inițial, a refuzat să dea declarații, ulterior, a recunoscut integral faptele,

astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, în scopul de a beneficia de

prevederile art. 320

1

C. proc. pen., pentru ca, după trimiterea

cauzei spre rejudecare, să revină asupra declarațiilor anterioare, continuând

să deformeze realitatea în vederea evitării tragerii la răspundere penală a

celorlalți inculpați.

Gravitatea

infracțiunilor comise, rezultată din aceleași împrejurări mai sus arătate,

precum și din gradul sporit de contribuție al inculpatului M.F. la săvârșirea

faptelor (acesta fiind cel căruia i-a aparținut inițiativa comiterii lor, cel

care a înmânat inculpatului U.T. cartea de identitate falsificată și cel care a

supravegheat și monitorizat întreaga activitate infracțională), coroborată cu

atitudinea sa procesuală, de denaturare a adevărului și inducere în eroare a

organelor judiciare, justifică și în cazul acestui recurent menținerea

pedepselor cu închisoarea stabilite de Tribunal, nefiind justificată

solicitarea lui de reindividualizare a cuantumului sancțiunilor penale aplicate

de instanța de apel, considerate, oricum, neîndestulătoare pentru a asigura

realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

recursul declarat de inculpatul S.N.A., Înalta Curte arată că, într-adevăr,

potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel este

obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate, ceea ce

presupune îndatorirea acesteia de a răspunde cu argumente la fiecare dintre

criticile și apărările formulate, în vederea garantării intereselor legitime

ale părților în proces și respectării caracterului echitabil al procedurii

judiciare în care acestea sunt implicate.

Noțiunea de „proces

echitabil" presupune ca instanțele să examineze efectiv problemele

esențiale și argumentele decisive pentru soluționarea cauzei și să indice cu

suficientă claritate motivele pe care își întemeiază deciziile, întrucât numai

în acest mod părțile pot exercita efectiv căile de atac prevăzute de lege, iar

instanța de control judiciar poate realiza o analiză completă a legalității și

temeiniciei hotărârii atacate.

În cauză, se observă

că hotărârea Curții de apel cuprinde o analiză temeinică a aspectelor avute în

vedere de instanță pentru menținerea soluției de condamnare a inculpaților

pronunțată de Tribunal, dar și pentru modificarea tratamentului sancționator

aplicat de judecătorul fondului, în sensul reducerii cuantumului pedepselor,

prin acordarea unei eficiente sporite circumstanței atenuante judiciare

prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Nu poate fi reținută

susținerea recurentului potrivit căreia instanța de apel s-ar fi limitat la

a-și însuși sentința Tribunalului, fără a prezenta argumentele proprii care au

convins-o să adopte hotărârea pronunțată, din considerentele deciziei atacate

rezultând, dimpotrivă, astfel cum s-a menționat anterior, preocuparea Curții de

apel de a proceda la un examen atent al argumentelor și apărărilor invocate de

inculpați, confirmarea parțială în apel a raționamentului primei instanțe,

pentru anumite motive prezentate ca atare în partea expozitivă a hotărârii,

neputând echivala cu o simplă „însușire" a sentinței Tribunalului, așa cum

s-a susținut. Se observă, sub acest aspect, că instanța de apel nu s-a limitat

la a prelua motivarea instanței de fond, ci, printr-o nouă examinare a cauzei

și oferind argumente proprii, a analizat criticile și apărările inculpaților,

răspunzând motivat la fiecare dintre acestea.

Împrejurarea că

hotărârea instanței de apel nu cuprinde o motivare detaliată cu privire la

fiecare aspect invocat de apelanții inculpați nu poate conduce la concluzia

nerespectării exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului privind caracterul echitabil al procesului, din moment ce au

fost examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei

instanței, iar în considerentele hotărârii au fost redate argumentele care au

condus la pronunțarea acesteia.

În consecință, se

constată, că, în speță, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.

b. Referitor la

eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că aceasta poate exista numai dacă se

constată că situația de fapt reținută de instanțele inferioare este în contradicție

evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de

casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu

poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt

reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar,

și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției.

Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o

reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai

dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul

real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept

consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator

o susținea.

În speță, însă,

Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun

aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție

evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale,

nefiind întemeiată susținerea inculpatului S.N.A. în sensul că ar fi fost

comisă o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raționamentele

instanței de fond și a celei de prim control judiciar realizate în

interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există

vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele

hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea de către inculpatul recurent a

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, situația de

fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv:

declarația olografă dată de inculpatul U.T. în cursul urmăririi penale,

declarațiile inițiale date de acest inculpat și de recurentul S.N.A. în fața

instanței de fond, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

procesul-verbal de percheziție corporală asupra inculpatului S.N.A.,

procesul-verbal de percheziție a autoturismului acestuia, precum și concluziile

Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 390.833 din 30 martie 2010.

Toate aceste probe

confirmă pe deplin situația de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea

de apel cu privire la comiterea de către inculpatul S.N.A. a infracțiunii

pentru care a fost condamnat, instanța de recurs neidentificând vreo

discordanță între aceasta și conținutul real al dovezilor administrate pentru a

putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că este incident cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.

De altfel, un aspect

important din acest punct de vedere îl reprezintă și faptul că, deși inculpatul

a invocat cazul de casare menționat, acesta nu a contestat în calea de atac a

recursului situația de fapt reținută de Tribunal și de instanța de apel, ci

doar aprecierea instanțelor inferioare cu privire la întrunirea elementelor

constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune sub aspectul

laturii subiective, susținând că nu a cunoscut activitatea infracțională a

celorlalți doi inculpați și solicitând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), și (5)

C. pen. Având în vedere criticile concrete formulate de recurent sub acest

aspect, care pun în discuție întrunirea elementelor constitutive ale

infracțiunii, Înalta Curte le va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Potrivit art. 26 C.

pen., este complice persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice

mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care promite,

înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din

aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei

promisiunea nu este îndeplinită.

În cauză, din

materialul probator administrat, rezultă că, în data de 11 martie 2011, după o

prealabilă înțelegere, inculpatul S.N.A. l-a ajutat pe coinculpatul U.T. să

comită infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna

părții vătămate RB, transportându-l cu autoturismul personal, marca DL, cu nr.

de înmatriculare .......... la sediul băncii, oferindu-i telefonul personal în

scopul comunicării cu coinculpatul M.F. pentru coordonarea activității

infracționale și așteptându-l în apropierea băncii în vederea asigurării

scăpării și a folosului infracțiunii, faptă încadrată în drept în dispozițiile

art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

Deși recurentul a

susținut că nu a avut cunoștință de activitățile ilicite comise de coinculpații

U.T. și M.F., participarea sa sub forma complicității la comiterea infracțiunii

de înșelăciune este confirmată de întregul material probator administrat în

cauză, care demonstrează că actele de sprijinire a acțiunilor infracționale ale

inculpatului U.T. au fost săvârșite pe baza unei înțelegeri anterioare cu

acesta și cu inculpatul M.F., conform unui plan bine pus la punct de aceștia,

în care fiecare a avut rolul său bine stabilit. Concludente în acest sens sunt

declarația inițială dată de inculpatul U.T. în cursul urmăririi penale, în

prezența avocatului din oficiu (în cuprinsul căreia a arătat că inculpatul

S.N.A. cunoștea modalitatea concretă în care urma să fie comisă fapta, știind

că urma să fie ridicată o sumă de bani în baza unui act de identitate

falsificat din contul numitului U.D.), declarațiile date de acest inculpat și

de recurentul S.N.A. în fața instanței învestită, inițial, cu judecarea cauzei,

și în cuprinsul cărora au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, însușindu-și

probele administrate în faza nepublică a procesului penal, procesul-verbal de

constatare a infracțiunii flagrante (din care rezultă că, după prinderea sa în

flagrant de către organele de poliție, inculpatul U.T. a arătat că este însoțit

de încă alte două persoane, care l-au adus la sediul băncii cu un autoturism

marca DL și care îl așteptă în imediata apropiere, precum și faptul că, la mică

distanță de bancă, a fost identificat inculpatul S.N.A., care privea cu

insistență către intrarea în incinta unității și care, la interpelarea

organelor de poliție, a arătat că se află în zonă pentru a aștepta o persoană

ce urma să ridice o anumită sumă de bani și că este deținătorul autoturismului

marca DL, cu nr. de înmatriculare ..........), procesul-verbal de percheziție

corporală asupra inculpatului U.T. și planșele foto anexate (din care rezultă

că asupra acestuia au fost găsite, printre altele, patru exemplare ale contractului

de vânzare -cumpărare încheiat între V.P.V. și N.C. din data de 11 martie

2010), procesul-verbal de percheziție corporală asupra inculpatului S.N.A. (din

care rezultă că asupra acestuia au fost găsite două fotografii tip buletin cu

imaginea inculpatului U.T., din raportul de constatare tehnico-științifică

rezultând că acestea sunt identice cu cele pe care inculpatul U.T. le-a predat

inculpatului M.F. în vederea falsificării cărții de identitate a numitului

U.D.), procesul-verbal de percheziție a autoturismului inculpatului S.N.A.

(ocazie cu care a fost descoperită o ștampilă rotundă falsificată cu

impresiunea pe coală albă "România. D.V. Notar Public București",

ștampilă ce era aplicată pe antecontractele de vânzare-cumpărare ce au fost

descoperite cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra inculpatului

U.T.).

Rezultă, așadar, că

inculpatul S.N.A. a cunoscut acțiunile ilicite pe care urma să le desfășoare

coinculpatul U.T., ale cărui poze, identice cu cele înmânate pentru

falsificarea cărții de identitate, au fost descoperite asupra sa, întâlnindu-se

în zilele de 10 - 11 martie 2011 cu acesta și cu inculpatul M.F. pentru a

stabili planul infracțional, însoțindu-i pe aceștia la sediul băncii și

asigurând supravegherea vizuală a zonei, oferind telefonul mobil pentru a se

realiza comunicarea eficientă între ceilalți doi coinculpați, activități ce

caracterizează participația penală la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

sub forma complicității prevăzute de art. 26 C. pen. Inculpatul a acționat cu

intenția directă de a-l sprijini pe coinculpatul U.T. să inducă în eroare

partea vătămată și să obțină un folos material injust, cunoscând pe deplin

ansamblul activității infracționale și urmărind să ajute la săvârșirea

acesteia.

Având în vedere

aceste aspecte, Înalta Curte, în deplin acord cu instanța de fond și cea de

prim control judiciar, constată că fapta comisă de inculpatul S.N.A.

întrunește, atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective,

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art.

215 alin. (1), (2), (5) C. pen., nefiind, astfel, incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

c. În ceea ce

privește criticile formulate de inculpat prin prisma motivului de recurs

reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen., Înalta Curte, pentru aceleași motive expuse pe larg la pct. 1. b din

considerente, constată că acestea sunt întemeiate, însă, având în vedere că,

urmare adm